Strămutare. Sentința nr. 84/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Sentința nr. 84/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 84 CC

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția I Civilă

Dosar nr._

SENTINȚA NR. 84 CC

Ședința publică din data de 27 octombrie 2015

Președinte - V. G.

Grefier - G. C.

Pe rol fiind soluționarea cererii de strămutare a judecării dosarului nr._ aflat spre soluționare pe rolul Judecătoriei Ploiești, cerere formulată de petenta S.C. M. L. IFN (ROMÂNIA) S.A. („M. L.), reprezentată de S.C.A. M. & Asociații, cu sediul în București, .. 39A, sector 1, în contradictoriu cu intimații S. G. A. și S. M., ambii domiciliați în Ploiești, . județul Prahova.

Cererea a fost timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 100 lei, achitată cu ID Ordin_ emisă de INTERNET BANKING, anulată și atașată la dosar.

La apelul nominal făcut în ședință au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează că petenta a depus la dosar cerere de judecare în lipsă.

Curtea reține că potrivit art. 24 din Noul Cod de procedură civilă dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ., intervenită la data de 15.02.2013. Având în vedere că în prezenta cauză s-a solicitat strămutarea dosarului nr._ aflat spre soluționare pe rolul Judecătoriei Ploiești, prin care se contestă executarea silită începută în dosarul execuțional nr. 340/2011 (executare declanșată înaintea intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă) instanța apreciază că prezenta cerere de strămutare este supusă prevederilor vechiului Cod de procedură civilă.

Ținând cont că potrivit art. 39 alin. 2 din vechiul Cod de procedură civilă, cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea, în baza dispozițiilor art. 24, 25 și art.27 din Noul Cod de procedură civilă, raportat la art. 137 și art.158 din codul de procedură civilă (în forma anterioară), din oficiu, invocă excepția de necompetență materială în soluționarea cererii de strămutare și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 5.10.2015 sub

nr._, petenta S.C. M. L. IFN (ROMÂNIA) S.A. („M. L.) a formulat cerere de strămutare a judecării dosarului nr._ aflat spre soluționare pe rolul Judecătoriei Ploiești, având ca obiect contestație la executare în dosarul execuțional nr. 340/2011, pentru motive de bănuială legitimă.

În cuprinsul cererii s-au expus detaliat de către petentă argumentele pentru care s-a formulat o atare cerere, iar în vederea soluționării pricinii instanța a dispus atașarea dosarului de fond nr._ al Judecătoriei Ploiești.

La termenul de judecată din data de 27.10.2015, instanța din oficiu, a invocat excepția de necompetență materială în soluționarea cererii de strămutare și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Analizând cererea de strămutare prin prisma excepției necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu, Curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.24 din Noul Cod de procedură civilă, dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ., intervenită la data de 15.02.2013.

În continuare, art.25 (1) din Noul Cod de procedură civilă stipulează că procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche, rămân supuse acelei legi.

În speța dedusă judecății prezenta cerere de strămutare pentru motive de bănuială legitimă a fost formulată de petentă în dosarul nr._ al Judecătoriei Ploiești prin care se contestă executarea silită începută în dosarul execuțional nr. 340/2011. Având în vedere că executarea silită începută înaintea intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă este supusă dispozițiilor vechiului Cod de procedură civilă, instanța apreciază că soluționarea cererii de strămutare promovate de petentă, pentru motive de bănuială legitimă este supusă normelor de procedură incidente și aplicabile fondului cauzei, litigiu asupra căruia instanța de fond se va pronunța în concordanță cu dispozițiile legale cuprinse în vechiul Cod de procedură civilă. Prin urmare, orice incident procedural, incluzând deci și prezenta cerere de strămutare va fi supus reglementărilor în vigoare ce guvernează cauza în fondul său.

Potrivit dispozițiilor art.39 (2) Cod procedură civilă (forma anterioară), cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă sau de siguranță publică se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În raport de argumentele expuse anterior instanța apreciază că Înaltei Curți de Casație și Justiție îi revine competența de soluționare a prezentei cereri de strămutare, motiv pentru care în baza dispozițiilor art.158-art. 1591 Cod pr. civilă, va admite excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție ca instanță competentă potrivit art.39 alin.2 Cod pr. civilă (forma anterioară).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cererii de strămutare a judecării dosarului

nr._ aflat spre soluționare pe rolul Judecătoriei Ploiești, formulată de petenta S.C. M. L. IFN (ROMÂNIA) S.A. („M. L.), reprezentată de S.C.A. M. & Asociații, cu sediul în București, .. 39A, sector 1, în contradictoriu cu intimații S. G. A. și S. M., ambii domiciliați în Ploiești, . județul Prahova, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 27 octombrie 2015.

Președinte,

V. G. Grefier,

G. C.

Red.G.V.

Tehnored. G.C.

2./28.10.2015

Operator de date cu caracter personal

nr.notificare 3120/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Strămutare. Sentința nr. 84/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI