Anulare act. Decizia nr. 22/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 22/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 22/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ-
Dosar nr._
DECIZIA NR. 22
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2016
Președinte - M. I. G.
Judecători - P. M. G.
- V. G.
Grefier - G. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta N. M., domiciliată în ., județ Prahova și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, ..57, ..B, . împotriva deciziei civile nr. 2466 pronunțată la 16 iunie 2015 de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâta S. D., domiciliată în comuna Berceni, ., județ Prahova.
Recurs timbrat cu 7 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr._, anulată la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă N. M. asistată de avocat B. N. din Baroul Prahova și intimata-pârâtă S. D. asistată de avocat N. S. C. din Baroul Prahova.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul este la al doilea termen de judecată, după care:
Apărătorii părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarațiile acestora și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat B. N., având cuvântul, arată că urmează să susțină recursul, sub cele două aspecte esențiale, respectiv, anularea certificatului de moștenitor și anularea testamentului pentru captație.
Arată apărătorul recurentei că a formulat cerere de anulare a testamentului și partaj succesoral de pe urma defunctului său tată, S. G., în contradictoriu cu a doua sa soție, beneficiară a testamentului, pârâta S. D.. La dosarul de partaj s-a atașat și dosarul succesoral notarial în care se afla certificatul de moștenitor în care reclamanta nu era parte. Acesta a fost momentul la care a luat cunoștință de existența certificatului, motiv pentru care a formulat o cerere suplimentară de anulare a acestui certificat de moștenitor. Instanța de fond a disjuns cele două cereri - cererea de anulare a testamentului și cererea de anulare a certificatului de moștenitor - de cererea de partaj.
În noul dosar instanța de fond a pronunțat o hotărâre prin care a respins ca tardivă cererea de anulare a certificatului de moștenitor, și o hotărâre, prin care a respins cererea de anulare a testamentului.
Împotriva acestor două hotărâri reclamanta a formulat apel care i-a fost respins, constatându-se că nu exista nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie.
Consideră apărătorul recurentei că, în privința respingerii cererii de anulare a certificatului de moștenitor, instanțele au interpretat și aplicat greșit legea deoarece ea nu a fost tardivă.
Obiectul dosarului îl reprezintă, pe lângă anularea testamentului, și anularea certificatului de moștenitor, care o lezează pe recurentă prin omiterea sa ca moștenitoare legală rezervatară.
Disjungerea și judecarea separată a acestei cereri de judecarea acțiunii principale fac inaplicabile la speță dispozițiile art. 132 Cod procedură civilă.
Nu se mai poate susține cu temei tardivitatea cererii de anulare a certificatului de moștenitor în noul dosar format, cum greșit s-a apreciat de instanțe, ci se impunea soluționarea pozitivă pe fond a acestei cereri.
Decăderea din dreptul de a o formula cererea, și calificarea ei ca tardivă, reflectă încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut în paragraful 6 din CEDO.
Este de văzut doctrina și practica judiciară, care au stabilit că în materie succesorală toate cererile formulate de comoștenitori privitoare la succesiunea respectivă trebuie soluționate în cadrul aceluiași proces, pentru o bună administrare a actului de justiție, chiar dacă aceste cereri au fost făcute cu nerespectarea riguroasă a termenelor procesuale.
Din această perspectivă este lipsită de rațiune motivarea instanței de apel cum că nu exista nici un impediment să formuleze pe cale separată o altă cerere de anulare. Strict procedural, fiind calificată greșit în prezent ca tardivă și rămânând irevocabilă aceasta soluție, în viitor, recurentei i se va invoca puterea lucrului judecat într-o nouă cerere de anulare a certificatului de moștenitor și va rămâne irevocabil exclusă de la moștenire.
Mai arată că, cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii, iar acțiunea în anularea certificatului de moștenitor se prescrie în termen de 3 ani de la luarea la cunoștința a certificatului de moștenitor, dar dacă va recurenta va formula o nouă cerere, aceasta va fi respinsă ca prescrisă, având în vedere că cei 3 ani de la luarea la cunoștința de certificatul de moștenitor s-au împlinit în anul 2014.
Decesul autorului S. G. a survenit în anul 2011, certificatul de moștenitor emis în 2011 a fost depus la dosarul instanței de fond tot în 2011 iar cererea de anulare a certificatului de moștenitor a fost introdusă la instanță în 2013, înăuntrul termenului general de prescripție de 3 ani.
Față de aceste considerente, se poate constata că cererea de anulare a certificatului de moștenitor nu este nici tardivă și nici prescrisă.
Pentru aceste motive av. B. solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vedere soluționării pe fond a cererii de anulare a certificatului de moștenitor, iar nu pe excepție.
O altă critică privește cererea de anulare a testamentului pentru captație, considerând că instanțele au interpretat și au aplicat greșit legea, respectiv dispozițiile art. 960 C.civ. privitoare la dol. dolul este o cauză de nulitate când mijloacele viclene întrebuințate de una dintre părți sunt astfel încât este evident că fără aceste mașinații cealaltă parte nu ar fi contractat.
Textul nu prevede ca manoperele dolosive să fie întrebuințate strict la momentul încheierii actului juridic, cum au interpretat instanțele, ci aceste manopere pot fi și anterioare încheierii actului, cum de altfel s-a petrecut în speță. Pentru a capta voința cuiva este nevoie de timp pentru a-i crea acea stare psihică de natura să-i vicieze consimțământul, astfel încât să-i câștige încrederea și să-i înșele buna lui credință.
Instanța de apel a reținut că nu există nici o dovadă la dosar care să ateste că la data încheierii testamentului pârâta ar fi exercitat asupra soțului său acte de violență fizică sau psihică, de inducere în eroare a acestuia, mai ales că la data întocmirii testamentului defunctul nu avea probleme de sănătate, fiind o persoană capabilă să încheie acte juridice, să înțeleagă consecințele încheierii testamentului, având deci discernământ, exprimându-și valabil consimțământul la data încheierii testamentului.
Precizează că recurenta nu a susținut că tatăl său nu avea discernământ, ci că i-a fost viciat consimțământul prin captație.
Recurenta s-a opus la căsătoria tatălui său cu pârâta, cunoscându-i antecedentele, acesta fiind la a treia căsătorie și beneficiind de averea ultimului soț tot prin testament. Pârâta și-a pus în aplicare intenția de a-i acapara averea defunctului prin mijloace dolosive, începând prin îndepărtarea recurentei din locuința defunctului și îndepărtarea de acesta prin înrăutățirea relațiilor dintre ei, îndepărtarea celorlalte rude și izolarea defunctului, apoi l-a determinat să încheie testamentul prin care i-a testat întreaga avere, cu mențiunea că nu are descendenți în viață. Starea de sănătate a defunctului s-a agravat după încheierea testamentului iar violențele exercitate de pârâta intimată asupra lui le-a folosit tot după încheierea testamentului.
Dacă consimțământul defunctului nu ar fi fost viciat prin captație și sugestie, testatorul nu ar fi făcut declarație în fața notarului că nu are copii, deoarece acesta i-ar fi atras atenția asupra rezervei copilului din alta căsătorie și s-ar fi consemnat în testament aceasta împrejurare. De asemenea, la data deschiderii succesiunii, pârâta a declarat în fața autorităților locale că nu sunt și alți moștenitori, obținând anexa de deschidere a succesiunii și ulterior certificatul de moștenitor în care apare ca unică moștenitoare, fără participarea fiicei reclamante.
Recurenta a dovedit aceste împrejurări cu înscrisuri și martori, dar dacă acestea nu erau suficiente pentru convingerea instanței, judecătorul avea posibilitatea să ordone, chiar în apel, și alte probatorii în vederea stabilirii adevăratelor raporturi dintre părți și nu să interpreteze probatoriile administrate.
Solicită admiterea recursului și sub acest aspect, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea la instanța de fond cu indicarea de a se constata că cererea de anulare a certificatului de moștenitor a fost introdusă în termen; cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Avocat N. S. C., având cuvântul pentru intimata S. D., solicită respingerea recursului pentru motivele arătate detaliat în întâmpinare.
Atât Judecătoria Ploiești, cât și Tribunalul Prahova, au făcut o amplă și minuțioasă analiză a situației de fapt, a probelor administrate în cauză și au concluzionat că nu există nici un motiv de nelegalitate sau de netemeinicie în baza căruia s-a respins acțiunea și apelul reclamantei. S-a constatat că defunctul a fost îngrijit de pârâtă, și în spital și cât acesta a fost bolnav la pat, iar acesta a înțeles să-i testeze ei toată averea imobilă și mobilă.
Defunctul a procedat în acest mod, deoarece, ceea ce l-a indignat la fiica sa, a fost împrejurarea că în anul 2004 aceasta a înaintat împotriva lui o plângere penală, în care îl acuza că și-ar fi omorât fosta soție, pe S. M.. Acesta a fost motivul pentru care S. G. a înțeles să testeze în favoarea intimatei S. D. întreaga sa avere, fiind în deplinătatea facultăților mintale în momentul încheierii testamentului, pe baza căruia s-a încheiat ulterior certificatul de moștenitor. Defunctul a considerat-o nedemnă de a succede pe fiica sa provenită dintr-un concubinaj cu o alta femeie și a exclus-o de la succesiune pentru că a făcut în contra lui o acuzație calomnioasă.
O altă critică face referire la disjungerea și judecarea separată a cererii de anulare a testamentului cât și de anulare a certificatului de moștenitor, disjungere cu care inițial recurenta a fost de acord, iar ulterior, în apel a revenit asupra poziției sale cu privire la acest aspect. Și la instanța de recurs a invocat tocmai motivul cu care a fost de acord la fond, afirmând că s-a aplicat greșit legea atunci când s-a dispus disjungerea și judecarea separată a cererilor de anulare a testamentului și a certificatului de moștenitor.
Într-un alt motiv de recurs, recurenta a susținut că, în speță, consimțământul defunctului ar fi fost viciat prin captație și sugestie și prin aceste mijloace dolosive a fost îndepărtată din locuință, lucru neadevărat, deoarece după ce aceasta i-a făcut plângere penală cu grava acuzație că și-ar fi omorât fosta soție, S. G. nu a mai vrut să audă de fiica sa.
Precizează că fostul soț al intimatei pârâte, apreciind comportamentul acesteia ca soție, fără știrea sa, aceasta fiind plecată la fiul său la data întocmirii testamentului, a chemat acasă notarul public I. C., unde singur a făcut demersurile și formalitățile încheierii testamentului, și abia după un an de zile i-a spus pârâtei despre încheierea acestui testament.
Pentru formalitățile de deschidere a succesiunii, pârâta a fost îndrumată, ca în baza testamentului făcut de soțul său, să se prezinte la primărie, care, pe baza testamentului i-a eliberat anexa pentru deschiderea succesiunii, fără ca aceasta să facă vreo declarație în fața autorităților. Fostul soț, prin actul testamentar încheiat cu discernământ și fără să aibă consimțământul viciat, a exclus de la moștenire pe recurenta N. M. prin declarația sa notariala, în sensul că nu are descendenți la moștenirea averii sale.
Solicită respingerea recursului și menținerea soluțiilor pronunțate atât de instanța de fond, cât și cea de apel; cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Avocat B. N., în replică, arată că plângerea penală a fost făcută în anul 2004, iar testamentul a fost întocmit în anul 2003.
CURTEA ,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Ploiești reclamanta N. M. a chemat în judecată pe pârâta S. D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate nulitatea testamentului nr. 7229/2003 întocmit de către defunctul S. G. în favoarea pârâtei, să se constate deschisă succesiunea defunctului S. G. decedat la 30.01.2011, cu ultimul domiciliu în com. Corlătești, . rămasă de pe urma acestuia, moștenitorii și cotele cuvenite și să se dispună partajul averii succesorale.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este fiica defunctului dintr-o relație anterioară și că până la încheierea căsătoriei dintre acesta și pârâtă intervenită în anul 1998 a locuit împreună cu tatăl său în imobilul bun succesoral situat în .. Ulterior, însă, pârâta a folosit manopere dolosive în urma cărora reclamanta a fost alungată din imobil, determinându-l pe defunct să întocmească fraudulos testamentul nr.7229/30.01.2011, în urma paralizării, anihilării voinței testatorului, astfel încât se impune desființarea acestui act juridic.
La data de 25.11.2013, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând anularea certificatului de moștenitor nr.66/16.02.2011 în condițiile în care la data dezbaterii succesiunii defunctului S. G. în mod nelegal pârâta a declarat că nu mai există alți moștenitori de pe urma defunctului, erijându-se în unica moștenitoare a acestuia și obținând în mod fraudulos certificatul de moștenitor.
La același termen instanța a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect nulitate testament ( formându-se prezentul dosar cu nr._ ) și suspendarea dosarului nr._, în baza art. 244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea dosarului nr._ pe considerentul că soluționarea acestuia depinde de soluționarea cauzei ce face obiectul dosarului nr._ .
În baza încheierii din data de 10.03.2014 a Judecătoriei Ploiești, s-a procedat la îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul încheierii din 25.11.2013 pronunțată în dosarul inițial existent între părți nr._, suspendat până la soluționarea prezentei cauze, în sensul că s-a dispus disjungerea capetelor de cerere privind nulitatea testamentului și a certificatului de moștenitor.
La data de 04.04.2014 pârâta a formulat o întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii în integralitatea sa în condițiile în care actele contestate au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale în materie, atât timp cât testatorul a avut discernământ la data întocmirii testamentului în urma căruia reclamanta a fost înlăturată de la succesiune.
În baza încheierii din data de 26.05.2014 a Judecătoriei Ploiești s-a constatat că reclamanta este decăzută din dreptul de a completa acțiunea care a făcut obiectul dosarului nr._, fiind respinsă ca tardiv formulată cererea privind completarea acțiunii referitoare la anularea certificatului de moștenitor nr.66/2011. Pe cale de consecință, s-a stabilit că obiectul acțiunii dedus judecății vizează doar capătul de cerere referitor la nulitatea testamentului, caz în care excepția netimbrării cererii completatoare privind anularea certificatului de moștenitor a rămas fără obiect. Totodată s-a dispus unirea excepției prescripției dreptului de opțiune succesorală cu fondul, aspect confirmat și de încheierea de reexaminare taxă de timbru din data de 17.06.2014 în temeiul căreia s-a constatat că taxa de timbru datorată în primă instanță de către reclamantă este de 12 lei, ținându-se seama de obiectul acțiunii privind nulitatea testamentului.
După administrarea probelor cu interogatoriu și martori, prin sentința civilă nr._/17.11.2014 a Judecătoriei Ploiești a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei, fiind respinsă și excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală.
Pentru a pronunța o asemenea soluție instanța a reținut că în baza testamentului nr.7229/17.11.2003 numitul S. G. a testat în timpul vieții toate bunurile sale mobile și imobile în favoarea pârâtei în calitate de soție. În urma analizării declarațiilor martorilor D. V., I. M., M. V., coroborate cu răspunsurile la interogatoriu ale părților, nu a rezultat că pârâta ar fi exercitat acte de violență, mijloace dolosive sau viclene asupra defunctului în vederea întocmirii testamentului în anul 2003, martorii relatând împrejurări ulterioare întocmirii acestui act. Împrejurările descrise de martorii propuși de către reclamantă privind agravarea stării de sănătate a defunctului, refuzul pârâtei de a permite rudelor defunctului să-l viziteze în timpul vieții, interdicțiile aplicate de către pârâtă reclamantei, s-a considerat de instanță că nu constituie prin însăși natura lor dovezi referitoare la existența unui consimțământ viciat al testatorului la data întocmirii testamentului, nefiind îndeplinite condițiile prev. de disp. art.953 și urm. cod civil în ceea ce privește viciile de consimțământ, respectiv violența și dolul ( ca reprezentând cauze care să determine nulitatea testamentului).
S-a menționat că, deși defunctul a suferit în timpul vieții de anumite afecțiuni, nu a reieșit că pârâta ar fi profitat de starea de sănătate a acestuia la data încheierii testamentului, mai ales că starea sa de sănătate s-a agravat în anul 2010 când el a devenit imobilizat la pat.
În speță, ținând seama de obiectul acțiunii privind constatarea nulității testamentului, Judecătoria Ploiești a considerat că invocarea excepției prescripției dreptului la acțiune nu are relevanță atât timp cât dreptul de opțiune succesorală vizează dezbaterea unei succesiuni, modalitatea de acceptare a acesteia și nicidecum cazurile de nulitate relativă sau absolută privind consimțământul testatorului la data întocmirii testamentului.
Împotriva acestei sentințe și a încheierii din data de 26.05.2014 a declarat apel reclamanta N. M., criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea acțiunii, anularea testamentului autentic nr. 7229/2003, a certificatului de moștenitor nr. 66/2011.
A învederat apelanta că eronat s-a procedat la disjungerea acțiunii prin încheierea din 25.11.2013 de cererea principală privind dezbaterea succesiunii și soluționarea separată a acestor cereri fără să se țină seama de calitatea dublă, reciprocă a părților, de interesul acestora pentru rezolvarea tuturor problemelor referitoare la succesiune. Pe de altă parte s-a menționat că greșit a fost decăzută din dreptul de a formula cerere privind anularea certificatului de moștenitor nr. 66/2011 ( cerere considerată ca fiind tardiv introdusă prin încheierea din 26.05.2014) și i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, întrucât are dreptul să solicite desființarea certificatului de moștenitor care a fost emis în scopul de a o înlătura de la succesiune, fiind neconform cu realitatea și cu dispozițiile legale în materie.
În continuare, reclamanta a arătat că nu a fost respectat art. 129 cod proc. civilă, instanța de fond nu a avut rol activ în aflarea adevărului, a interpretat eronat probele, a ținut seama doar de răspunsurile la interogatoriu ale pârâtei și de declarația martorei D. V. (care are un caracter contradictoriu față de declarațiile celorlalți martori) și a respins eronat fără nicio motivare cererea privind confruntarea martorilor în baza disp. art. 197 cod proc. civilă. A învederat apelanta că se impune înlăturarea declarației nesincere a martorei D. V., deoarece a relatat împrejurări pro causa, referitoare la suportarea cheltuielilor de mormântare, a parastaselor numai de către pârâtă, folosirea în exclusivitate a imobilului în litigiu de către aceasta, deși în imobil a locuit și reclamanta care a contribuit la pasivul succesoral. În opinia apelantei martora nu a perceput personal împrejurările relatate, locuind în Ploiești, iar declarația acesteia se află în contradicție cu declarația martorei M. V. care în calitate de vecină a relatat alungarea sa din imobil, în momentul în care pârâta s-a căsătorit cu tatăl său, fiind constrânsă să lase în imobil toate obiectele de mobilier, uz gospodăresc pe care le deținea.
De asemenea, reclamanta a precizat că potrivit declarației martorei M. V., pârâta nu i-a asigurat întreținere defunctului, îl lovea, fiind găsit de martoră dezbrăcat în plină iarnă, căzut, fără ajutor, cu vânătăi, abandonat de către pârâtă și strigând după ajutor. După căsătoria pârâtei cu defunctul cei doi soți au înstrăinat bunurile din gospodărie, pârâta fiind cea care l-a izolat de defunct, a exercitat violențe asupra acestuia, l-a îndepărtat de toate rudele, de vecini, ascunzând existența testamentului care a fost încheiat în prezența unor persoane din București, împrejurări care atestă nesinceritatea declarației martorei D. V. și demonstrează planul pârâtei de a capta voința testatorului încă de la începutul căsătoriei.
Reclamanta a menționat că după încheierea testamentului testatorul s-a îmbolnăvit, starea de sănătate a acestuia s-a agravat până în anul 2010, când a fost imobilizat la pat, fiind victima unor violențe, rele tratamente exercitate de pârâtă, în urma cărora a decedat, acțiuni care au legătură cu întocmirea testamentului din anul 2003, împrejurări de fapt care atestă violențele exercitate de pârâtă în scopul de a o înlătura de la moștenire. Era necesar să se țină seama de faptul că pârâta era la a treia căsătorie, avea calitatea de văduvă și de moștenitoare testamentară în urma unor căsătorii anterioare, împrejurări care demonstrează conduita premeditată, urmărită de aceasta de a dobândi în atare manieră diferite bunuri, într-o modalitate neocrotită de lege. Actele ilicite ale pârâtei privind obținerea bunurilor defunctului trebuie analizate în ansamblul lor, constituind un concern fraudulos, fiind imposibilă analizarea acestora izolat, ci numai în raport de data întocmirii testamentului.
Pe de altă parte, reclamanta a învederat că toate activitățile săvârșite de pârâtă anterior, concomitent, ulterior încheierii testamentului, constând în alungarea sa din imobil, împiedicarea sa în mod violent de a reveni în locuința tatălui său, a celorlalte rude, izolarea defunctului, atitudinea violentă a pârâtei față de defunct, de persoana sa, declararea în fața autorităților că este unica moștenitoare a defunctului, atestă manoperele dolozive folosite de pârâtă pentru a intra în posesia bunurilor defunctului, scopul fraudulos pe care l-a urmărit, având antecedente similare în cazul celorlalte căsătorii anterioare.
La data de 13.05.2015, pârâta a formulat o întâmpinare, solicitând respingerea apelului, în condițiile în care în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a respins acțiunea ca neîntemeiată, constatând că în speță nu există nicio dovadă la dosar care să ateste săvârșirea unor acte de violență de către pârâtă asupra defunctului la data încheierii testamentului, certificatul de moștenitor fiind emis cu respectarea dispozițiilor legale în materie, în condițiile în care reclamanta a fost înlăturată de la succesiunea defunctului.
Prin decizia civilă nr. 2466 pronunțată la 16 iunie 2015, Tribunalul Prahova a respins apelul ca nefondat și a luat act că intimata își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, potrivit actelor de stare civilă existente la dosar, certificatului de moștenitor nr.66/16.02.2011, că de pe urma defunctului S. G., decedat la 30.01.2011 ar fi rămas ca unică moștenitoare acceptantă-pârâta, în calitate de soție supraviețuitoare și legatar universal, precum și o masă succesorală compusă din imobilul situat în com. Berceni, ., având un teren de 6258 mp și construcții.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 5160/23.12.2008, numitul S. G. a înstrăinat unor terțe persoane, respectiv P. N., P. M. G., un teren de 3060 mp situat în Berceni, jud. Prahova, în schimbul sumei de 45.000 lei.
În cuprinsul testamentului nr. 7229/17.11.2003, s-a menționat că numitul S. G. a testat în favoarea pârâtei în calitate de soție toate bunurile sale mobile și imobile care se vor găsi în patrimoniul său, la data decesului, ocazie cu care acesta a declarat că este căsătorit, nu are copii sau descendenți din copii și nici părinți în viață.
În baza actelor de stare civilă existente la dosar, reclamanta, născută la data de 28.10.1957, este fiica defunctului S. G., provenind dintr-o relație de concubinaj dintre acesta și numita L. V..
Tribunalul a mai reținut că martora D. V. a declarat că în anul 2003 tatăl reclamantei a întocmit un testament în favoarea pârâtei, însă relația dintre defunct și reclamantă a fost necorespunzătoare, nefiind o relație normală între tată și fiică, reclamanta nelocuind niciodată în imobilul aparținând defunctului. La un moment dat numitul S. G. a avut probleme de sănătate, starea sănătății sale s-a agravat, a fost imobilizat la pat în anul 2010, operat ulterior, motiv pentru care a fost îngrijit de către pârâtă, aceasta fiind cea care a suportat cheltuielile cu înmormântarea acestuia, aspecte percepute personal de către martoră cu ocazia vizitelor făcute în domiciliul pârâtei și al defunctului.
Totodată, instanța de apel a constatat că martorele I. M. și M. V., propuse de către reclamantă au arătat că pârâta ar fi alungat-o pe reclamantă din domiciliul defunctului, în condițiile în care deținea un testament, iar starea de sănătate a numitul S. G. s-a agravat în luna decembrie 2010, existând permanent neînțelegeri între părți. Aceștia au menționat că pârâta le-a interzis rudelor defunctului să-l viziteze în timpul vieții, inclusiv reclamantei, nu i-a acordat întreținere acestuia, l-a lovit, el fiind găsit iarna, în luna decembrie 2010 de către martora M. V. dezbrăcat, alunecând din cauza poleiului, strigând după ajutor, în timp ce pârâta era plecată de acasă, defunctul relatându-i martorei că nu este hrănit, îngrijit de către pârâtă și este lovit de aceasta.
Disp.art.948 și urm.c.civ. nemodificat stipulează ca pentru a fi valabil un act juridic, trebuie sa fie îndeplinite cumulativ, următoarele condiții: părțile sa aibă capacitate de a încheia actul juridic, să existe un consimțământ valabil al părții care se obliga, adică, hotărârea de a încheia un act juridic manifestata în exterior, trebuie să provină de la o persoana cu discernământ, să fie exprimata cu intenția de a produce efecte juridice, să fie exteriorizată, să nu fie alterata de vreun viciu; să existe un obiect determinat, adică, să fie în circuitul civil, să fie posibil, licit, moral și să aibă o cauză licita, respectiv scopul pentru care a fost încheiat actul sa existe, sa fie real, licit și moral.
Doctrina și jurisprudența au decis că viciile de consimțământ constau în eroare, adică falsa reprezentare a realității la încheierea unui act civil; dolul - constând în inducerea în eroare a unei persoane prin mijloace viclene, dolosive, pentru a o determina să încheie un act juridic; violența - reprezintă amenințarea unei persoane cu un rău care îi produce o temere ce o determină să încheie actul juridic pe care altfel nu l-ar fi încheiat și leziunea - constă în disproporția vădita de valoare între doua prestații.
Din analiza probelor administrate în cauză, tribunalul a constatat că în baza testamentului nr. 7229/17.11.2003 numitul S. G. a testat în favoarea pârâtei, în calitate de soție, toate bunurile sale mobile și imobile care se vor găsi în patrimoniul său la data decesului, iar la data de 30.01.2011 testatorul a decedat. Cu ocazia dezbaterii succesiunii acestuia a fost emis certificatul de moștenitor nr. 66/16.02.2011, în cadrul căruia s-a specificat că de pe urma defunctului a rămas ca unică moștenitoare acceptantă pârâtă, în calitate de soție și legatar universal, precum și o masă succesorală compusă din imobilele situate în com. Berceni, ., având un teren de 6258 mp și construcții.
Tribunalul a apreciat că atât timp cât în cuprinsul testamentului nr. 7229/17.11.2003, s-a menționat că numitul S. G. testează în favoarea pârâtei toate bunurile sale mobile, imobile, care se vor găsi în patrimoniul său la data decesului, înseamnă că, în realitate, nu există nicio dovadă la dosar care să ateste că la data încheierii testamentului, respectiv 17.11.2003, pârâta ar fi exercitat asupra soțului său, S. G., acte de violență fizică sau psihică, de inducere în eroare a acestuia, mai ales că la data întocmirii testamentului defunctul nu avea probleme de sănătate, fiind o persoană capabilă să încheie acte juridice, să înțeleagă consecințele încheierii testamentului, având deci discernământ și exprimându-și valabil consimțământul la data încheierii testamentului.
Faptul că în cuprinsul testamentului s-a specificat că numitul S. G. nu are copii nu înseamnă în mod automat că testamentul a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie și că acesta nu ar fi avut discernământ la data încheierii testamentului, respectiv consimțământ, întrucât la stabilirea valabilității testamentului ca act juridic de dispoziție se ține seama în exclusivitate de manifestarea de voință exprimată de testator în favoarea pârâtei, manifestare care a existat la data încheierii actului atât timp cât defunctul a avut discernământ, exprimându-și clar consimțământul de a testa toate bunurile sale mobile, imobile în favoarea pârâtei, în calitate de soție, iar mențiunea referitoare la inexistența unor copii nu reprezintă un element care să afecteze discernământul, având la bază propria declarație a defunctului dată la notar privind negarea de către testator a legăturii de rudenie dintre reclamantă și testator.
Analizându-se probele administrate în cauză, inclusiv declarațiile martorilor, tribunalul a reținut că între defunct și reclamantă nu a existat o relație specifică, firească, între tată și fiică, ci au fost neînțelegeri între ei, iar toate situațiile de fapt relatate de martori au vizat perioade ulterioare încheierii testamentului referitoare la starea de sănătate a testatorului, la relațiile încordate între pârâtă și reclamantă, împrejurări care nu constituie prin însăși natura lor dovezi de natură să ateste existența unor mijloace viclene, frauduloase, dolosive având drept scop specularea afecțiunii testatorului față de pârâtă, cu intenția acesteia de a-l determina, de a-l induce în eroare să încheie testamentul, astfel încât în lipsa unor asemenea dovezi la data încheierii testamentului nu s-a putut dispune anularea acestui act în sensul desființării lui, ținându-se seama pur și simplu de dorințele reclamantei de a înlătura efectele juridice produse de un asemenea act.
S-a constatat de tribunal că agravarea stării de sănătate a numitului S. G. ulterior încheierii testamentului, existența calității pârâtei de soție a acestuia, starea civilă a pârâtei anterior încheierii căsătoriei cu testatorul, numărul de căsătorii ale acesteia nu atestă prin însăși natura lor existența unor manopere dolosive la data încheierii testamentului de către defunct în favoarea pârâtei, întrucât aceste împrejurări exced unor acte de violență fizică, psihică, unor mijloace viclene, fiind pur și simplu stări de fapt existente la un moment dat, care nu au fost de natură să influențeze capacitatea de dispoziție a testatorului la data încheierii testamentului, mai ales că pentru a se stabili un anumit comportament al pârâtei față de testator se ține seama în exclusivitate de raporturile existente între cei doi soți la data încheierii testamentului și nicidecum celelalte elemente mai sus-menționate.
În condițiile în care testamentul nr. 7229/17.11.2003 a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în materie, ținând seama de discernământul avut de testator la data încheierii actului care și-a exprimat consimțământul în mod valabil, tribunalul a reținut că acest testament atestă, prin însăși natura sa, manifestarea de voință a testatorului de a o exhereda, adică de a o înlătura de la moștenire pe reclamantă, în calitate de fiică, având deci efecte juridice constând în înlăturarea acesteia de la succesiunea defunctului și deci de la dobândirea oricărui bun, făcând dovada calității pârâtei de legatar universal cu privire la succesiunea defunctului care a revenit în exclusivitate pârâtei, caz în care era normal și firesc ca în cadrul certificatului de moștenitor să se menționeze calitatea pârâtei de moștenitoare acceptantă a succesiunii fostului său soț, respectiv legatar universal.
A apreciat tribunalul că în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a respins acțiunea ca neîntemeiată, constatând că în speță nu există nicio dovadă la dosar care să ateste că testamentul a fost încheiat cu nerespectarea disp. art. 948 și urm. cod civil, constând în existența unor manopere dolosive, viclene, a unor acte de violență fizică sau morală săvârșite de către pârâtă la data încheierii testamentului, sub forma dolului sau violenței, ca vicii de consimțământ, mai ales că reclamanta are obligația să facă dovada acestor vicii de consimțământ și nicidecum pârâta, motiv pentru care la data încheierii testamentului testatorul și-a exprimat în mod liber, neîngrădit consimțământul, acționând în deplină cunoștință de cauză, asumându-și consecințele încheierii actului juridic respectiv în favoarea pârâtei.
Susținerile reclamantei în sensul că eronat s-a procedat la disjungerea acțiunii prin încheierea din 25.11.2013 de cererea principală privind dezbaterea succesiunii, soluționarea separată a acestor cereri fără să se țină seama de calitatea dublă, reciprocă a părților, potrivit jurisprudenței și că eronat a fost decăzută din dreptul de a formula cerere privind anularea certificatului de moștenitor nr. 66/2011 ( considerată ca fiind tardiv introdusă prin încheierea din 26.05.2014), nu au fost avute în vedere de Tribunal, arătându-se că este atributul instanței de fond să dispună cu privire la cererile formulate de către părți pe parcursul soluționării unei cauze, să cenzureze modalitatea de rezolvare a acestora din punct de vedere procedural, fiind imposibil să se exercite un anumit control de către instanțele ierarhic superioare cu privire la modalitatea de disjungere a unor cereri dispusă pe parcursul soluționării unei cauze, indiferent de practica judiciară.
S-a stabilit de instanță că reclamanta avea obligația să formuleze toate pretențiile deduse judecății, potrivit manifestării sale de voință, cu respectarea dispozițiilor procedurale care prevăd anumite termene în ceea ce privește formularea unor cereri pe parcursul soluționării unei cauze, iar în speță, nu există nici un impediment ca aceasta să formuleze pe cale separată o cerere având ca obiect anularea certificatului de moștenitor, neexistând nicio încălcare a drepturilor sale procesuale, nicio normă care să instituie obligativitatea soluționării unui asemenea capăt de cerere împreună cu acțiunile având ca obiect partajarea averii defunctului S. G. și anularea testamentului.
Afirmațiile reclamantei potrivit cărora nu au fost respectate disp. art. 129 cod proc. civilă, instanța de fond nu a avut rol activ, a interpretat eronat probele, ținând seama de răspunsurile la interogatoriu ale pârâtei, de declarația nesinceră a martorei D. V., contradictorie față de declarațiile celorlalți martori, a respins greșit cererea privind confruntarea martorilor în baza disp. art. 197 cod proc. civilă, au fost apreciate de instanța de apel ca fiind nerelevante în cauză, întrucât la stabilirea situațiilor de fapt, de drept deduse judecății se ține seama de obiectul, natura cauzei, de toate probele administrate în cauză și nicidecum pur și simplu doar de declarațiile martorilor propuși de către reclamantă, de interesele patrimoniale ale acesteia constând în desființarea testamentului, instanța administrând toate probele legale, concludente, pertinente rezultate din dezbateri.
Apărările reclamantei în sensul că se impune înlăturarea declarației martorei D. V., întrucât are un caracter nesincer și relatează împrejurări pro causa au fost apreciate de instanța de apel ca fiind nejustificate, deoarece fiecare martor a relatat anumite împrejurări, ținând seama de modul în care le-a perceput, fiind normal și firesc ca la stabilirea raporturilor juridice dintre părți să se țină cont de toate declarațiile martorilor analizate în strânsă legătură cu toate actele existente la dosar. S-a considerat că, în speță, folosirea imobilului în litigiu la un moment dat de către reclamantă, suportarea unui pasiv succesoral de către aceasta din urmă exced cauzei, în cadrul căreia se analizează dacă la data întocmirii testamentului consimțământul testatorului a fost sau nu viciat și nicidecum dacă reclamanta a folosit imobilul sau ar fi suportat anumite cheltuieli de înmormântare.
Motivele invocate de către reclamantă conform cărora eronat nu s-a ținut seama de declarația martorei M. V., care în calitate de vecină a perceput anumite împrejurări în mod personal, privind alungarea sa din imobil, neîntreținerea defunctului de către pârâtă, lovirea și abandonarea acestuia, dorința defunctului de a fi vizitat de către reclamantă, au fost apreciate de tribunal ca fiind neîntemeiate, întrucât împrejurările sus menționate nu constituie prin însăși natura lor dovezi în ceea ce privește comportamentul pârâtei la data încheierii testamentului care avut loc în anul 2003, împrejurările vizând diferite stări de fapt ulterioare încheierii testamentului, respectiv în perioada 2010-2011.
S-a menționat că la stabilirea caracterului real al acestor împrejurări se ține cont de toate situațiile de fapt descrise de toți martorii, situații care au vizat existența unor relații încordate între reclamantă și familia tatălui său, a unor neînțelegeri între aceasta și pârâtă în calitate de mamă vitregă, nefăcând dovada exercitării unor manopere dolosive, a unor acțiuni de inducere în eroare a testorului la data încheierii testamentului.
De asemenea, instanța a constatat că aspectele invocate de către reclamantă privind refuzul pârâtei de a o primi în imobil, intenția acesteia de a înstrăina toate bunurile deținute de tatăl său, de a-l izola pe defunct în timpul vieții, exercitând violențe asupra acestuia, față de reclamantă, îndepărtându-l de rude, de vecini, ascunzând existența testamentului încheiat în prezența unor persoane din București, nesinceritatea martorei D. V., planul pârâtei de a capta voința defunctului încă de la începutul căsătoriei pentru înlăturarea unicului copil de la moștenire, acapararea averii defunctului, înstrăinarea acesteia, nu au nici un temei legal, deoarece toate împrejurările sus menționate reprezintă aprecieri pur subiective ale pârâtei, care nu atestă existența unor vicii de consimțământ la data încheierii testamentului de către testator din partea pârâtei, ci pur și simplu relevă anumite relații de familie între pârâtă și rudele testatorului, fiind dreptul testatorului de a dispune cu privire la bunurile sale în timpul vieții, prin întocmirea unor acte de vânzare-cumpărare în favoarea unor terțe persoane, mai ales că nu există nicio dovadă la dosar care să demonstreze săvârșirea de către pârâtă a unor acte de violență fizică, psihică asupra testatorului la data încheierii testamentului.
Tribunalul a apreciat că în mod corect a fost respinsă acțiunea atât timp cât nu există nicio dovadă privind săvârșirea de către pârâtă a unor manopere dolosive de natură să înșele încrederea testatorului, să-l inducă în eroare, iar agravarea stării de sănătate a testatorului în anul 2010, imobilizarea acestuia la pat vizează pur și simplu împrejurări ulterioare încheierii testamentului, ținând seama de vârsta testatorului, neexistând nicio dovadă că pârâta ar fi exercitat asupra acestuia rele tratamente de natură să atragă anumite sancțiuni cu privire la persoana pârâtei.
S-a mai reținut că împrejurările invocate de către reclamantă privind existența unor acte ilicite din partea pârâtei în scopul de a o înlătura de la moștenire, acte care constituie un concern fraudulos și a căror analiză nu este posibilă izolat, ci numai în raport de data întocmirii testamentului, nu determină în mod automat nulitatea testamentului deoarece toate aceste situații de fapt trebuie analizate prin prisma tuturor probelor administrate în cauză care atestă inexistența unor acte de violență fizică sau psihică a unor mijloace viclene, frauduloase din partea pârâtei la data încheierii testamentului de către testator.
Referitor la susținerile reclamantei potrivit cărora toate activitățile săvârșite de pârâtă anterior, concomitent, ulterior încheierii testamentului, constând în alungarea sa din imobil, împiedicarea sa în mod violent de a reveni în locuința tatălui său, a celorlalte rude, izolarea defunctului, atitudinea violentă a pârâtei față de defunct, de persoana sa, declararea în fața autorităților că este unica moștenitoare a defunctului, atestă manoperele dolozive folosite de pârâtă pentru a intra în posesia bunurilor defunctului, scopul fraudulos pe care l-a urmărit,având antecedente similare în cazul celorlalte căsătorii anterioare, tribunalul a apreciat că nu au nici un temei legal, întrucât la stabilirea existenței sau inexistenței unor vicii de consimțământ la data încheierii testamentului se ține seama în exclusivitate de relațiile dintre testator și pârâtă și nicidecum de relațiile dintre pârâtă și reclamantă, de comportamentul pârâtei față de rudele testatorului, aceasta având dreptul să decidă cu privire la persoanele care aveau acces în incinta proprietății sale, drept care nu echivalează cu exercitarea unor manopere dolosive, a unor acte de violență din partea pârâtei, fiind dreptul acesteia de a decide cu privire la modalitatea de derulare a unor relații de familie cu rudele și cu fiica testatorului.
În raport de aceste considerente, tribunalul, constatând că nu există niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie, în baza disp. art. 296 cod proc. civilă, a respins apelul ca nefondat și a luat act că intimata își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta N. M., criticând-o pentru nelegalitate.
A arătat recurenta că a formulat cerere de anulare a testamentului autentic nr. 7229/2003 și partaj succesoral de pe urma defunctului său tată, S. G., decedat la 30.01.2011, în contradictoriu cu a doua sa soție supraviețuitoare și beneficiară a testamentului, pârâta S. D., partaj succesoral ce face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Ploiești, înregistrat la instanța la 07.04.2011.
La dosarul de partaj al instanței s-a atașat și dosarul succesoral notarial al BNP I. C. în care se afla certificatul de moștenitor nr. 66/16.02.2011 emis în cauza. Luând cunoștința de emiterea certificatului de moștenitor în care reclamanta nu era parte, la 25.11.2013 a formulat în dosar o cerere suplimentară de anulare a acestui certificat de moștenitor.
Instanța de fond, la termenul din 25.11.2013, a disjuns cele doua cereri - cererea de anulare a testamentului și cererea de anulare a certificatului de moștenitor - de cererea de partaj pe care a suspendat-o în baza art. 244 alin. 1 pet. 1 C..(1865).
În noul dosar format, cu nr._, instanța de fond a pronunțat încheierea din 26.05.2014, prin care a respins ca tardivă cererea de anulare a certificatului de moștenitor, precum și sentința civilă nr._ la 17.11.2014, prin care a respins cererea de anulare a testamentului autentic nr. 7229/200.
Împotriva acestor două hotărâri, a arătat recurenta că, a formulat apel care i-a fost respins ca nefondat, constatându-se ca nu exista nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie.
În privința respingerii cererii de anulare a certificatului de moștenitor, instanțele au interpretat și aplicat greșit legea deoarece ea nu a fost tardivă.
Obiectul prezentului dosar îl reprezintă, pe lângă anularea testamentului, și anularea certificatului de moștenitor care o lezează prin omiterea sa ca moștenitoare legală rezervatară.
Disjungerea și judecarea separata a acestei cereri de judecarea acțiunii principale fac inaplicabile la speță dispozițiile art. 132 C..
Categoric nu se mai poate susține cu temei tardivitatea cererii de anulare a certificatului de moștenitor în noul dosar format și în raport de dispozițiile acestui articol, cum greșit s-a apreciat de instanțe. Dimpotrivă, se impunea soluționarea pozitivă, pe fond a acestei cereri. În consens cu acest principiu sunt și dispozițiile art. 55 teza II, art. 63 alin.2, art. 120 alin. 2 și art. 135 C.. care prevăd judecarea separată a cererilor respective.
Decăderea din dreptul de a o formula și calificarea ei ca tardivă reflectă încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut în paragraful 6 din CEDO.
De asemenea, doctrina și practica judiciară, constante în materie, au stabilit că în materie succesorală toate cererile formulate de comoștenitori privitoare la succesiunea respectivă trebuie soluționate în cadrul aceluiași proces, pentru o bună administrare a actului de justiție, chiar dacă aceste cereri au fost făcute cu nerespectarea riguroasa a termenelor procesuale.
Din această perspectivă este lipsită de rațiune practică și neproductivă motivarea instanței de apel cum că nu exista nici un impediment să formuleze, pe cale separată, o altă cerere de anulare. Strict procedural, fiind calificată greșit în prezent ca tardivă și rămânând irevocabilă aceasta soluție, în viitor i se va invoca cu succes puterea lucrului judecat într-o nouă cerere de anulare a certificatului de moștenitor și va rămâne irevocabil exclusă de la moștenire, fără a mai avea posibilitatea vreodată să poată intra în drepturile sale de moștenitor rezervatar din cauza acestei greșeli de judecată care nu-i este imputabilă.
Potrivit art. 118 din Legea nr.36/1995, cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii. Acțiunea în anularea certificatului de moștenitor fiind prescriptibilă în termen de 3 ani de la luarea la cunoștința a certificatului de moștenitor, este evident că daca va formula o nouă cerere de anulare aceasta va fi respinsă ca prescrisă, având în vedere că cei 3 ani de la luarea la cunoștința despre certificatul de moștenitor s-au împlinit în anul 2014.
Decesul autorului S. G. a survenit la 30.01.2011, certificatul de moștenitor a fost emis la 16.02.2011 și depus la dosarul instanței de fond la 16.06.2011 iar cererea de anulare a certificatului de moștenitor a fost introdusă la instanță la 25.11.2013, înăuntrul termenului general de prescripție de 3 ani.
Astfel cererea de anulare a certificatului de moștenitor nu este nici tardivă și nici prescrisă, motiv pentru care s-a solicitat admiterea recursului, casarea soluțiilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vedere soluționării pe fond a cererii de anulare a certificatului de moștenitor.
În privința cererii de anulare a testamentului pentru captație, de asemenea, instanțele au interpretat și aplicat greșit legea, respectiv dispozițiile art. 960 C.civ.(1864) privitoare la dol.
Art. 960 prevede că dolul este o cauză de nulitate când mijloacele viclene întrebuințate de una dintre părți sunt astfel încât este evident că fără aceste mașinații cealaltă parte nu ar fi contractat.
Textul de lege nu prevede ca aceste mijloace să fie întrebuințate strict la momentul încheierii actului juridic, cum greșit au interpretat instanța de fond și cea de apel. Doctrina și practica, constante în timp, au stabilit că aceste manopere pot fi anterioare încheierii actului, cum de altfel s-a petrecut în speță. Pentru a capta voința cuiva este nevoie de ceva timp pentru a-i crea acea stare psihică de natura să-i vicieze consimțământul, astfel încât să-i câștige încrederea și să-i înșele buna lui credință.
Instanța de apel a reținut greșit și rupt de contextul real că manoperele frauduloase trebuie să se desfășoare strict la momentul încheierii actului/testamentului. A reținut că "nu există nici o dovadă la dosar care să ateste că la data încheierii testamentului, respectiv 17.11.2003 pârâta ar fi exercitat asupra soțului său, S. G., acte de violență fizică sau psihică, de inducere în eroare a acestuia, mai ales că la data întocmirii testamentului defunctul nu avea probleme de sănătate, fiind o persoana capabilă să încheie acte juridice, să înțeleagă consecințele încheierii testamentului, având deci discernământ, exprimându-și valabil consimțământul la data încheierii testamentului" (pag.6 alin ultim din deciziei).
Ori, a arătat recurenta că nu a susținut că defunctul tată nu avea discernământ, ci că i-a fost viciat consimțământul prin captație și sugestie. Că pârâta, începând de la data căsătoriei sale cu defunctul în 1998 ( căsătorie la care recurenta s-a opus cunoscându-i antecedentele: era la a 3-a căsătorie și beneficiase de averea ultimului soț tot prin testament) a pus în aplicare să-i acapareze averea defunctului prin mijloace dolozive începând prin îndepărtarea ei din locuința defunctului și prin înrăutățirea relațiilor dintre ei, îndepărtarea celorlalte rude și izolarea defunctului, apoi l-a determinat să încheie testamentul prin care i-a testat întreaga avere, cu mențiunea că nu are descendenți în viață. Starea de sănătate a defunctului s-a agravat după încheierea testamentului iar violențele exercitate de pârâta intimată asupra lui le-a folosit tot după încheierea testamentului. Dar nu aceasta era esențială în soluționarea dolului, ci acțiunea anterioara încheierii lui. Violențele și relele tratamente ulterioare confirmă scopul urmărit de aceasta de acaparare a averii.
Ori dacă consimțământul său nu ar fi fost viciat prin captație și sugestie, testatorul nu ar fi făcut declarația în fața notarului că nu are copii deoarece acesta i-ar fi atras atenția asupra rezervei copilului din alta căsătorie și s-ar fi consemnat în testament aceasta împrejurare.
De asemenea, la data deschiderii succesiunii, pârâta a declarat în fața autorităților locale că nu sunt și alți moștenitori, obținând anexa de deschidere a succesiunii și ulterior certificatul de moștenitor în care apare ca unică moștenitoare, fără participarea fiicei reclamante.
Toate acestea demonstrează un concern fraudulos desfășurat în timp de către pârâta intimată și care a avut ca scop acapararea voinței tatălui defunct, îndepărtarea fiicei reclamante de acesta și acapararea averii sale.
Instanța de apel nu a dat eficiență dispozițiilor art. 129 alin.5 Cod pr. civilă în aflarea adevărului în cauza și a pronunțat o soluție nelegală. A arătat recurenta că, dacă toate aceste împrejurări, dovedite de ea cu înscrisuri și martori - pârâta renunțând la audierea unui martor - nu erau suficiente pentru convingerea judecătorului, potrivit art. 129 alin. 5 Cod pr. civilă, avea posibilitatea să ordone, chiar în apel, și alte probatorii în vederea stabilirii adevăratelor raporturi dintre părți și nu să interpreteze eronat textul de lege aplicabil și probatoriile administrate.
Pentru aceste aspecte, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea la instanța de fond în vederea administrării probatoriului necesar în vederea soluționării cauzei sub toate aspectele ei
Intimata S. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată următoarele:
Sub un prim aspect reclamanta și-a exprimat nemulțumirea în ceea ce privește respingerea ca tardiv formulată a cererii de constatare a nulității certificatului de moștenitor nr. 66/16.02.2011, măsură dispusă de Judecătoria Ploiești (ca urmare a disjungerii acestui capăt de cerere din dosarul inițial nr._ ), în dosarul nou format nr._/281/2013
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta să se constate nulitatea testamentului nr. 7229/2003 întocmit de către defunctul S. G. în favoarea pârâtei, să se constate deschisă succesiunea defunctului S. G. decedat la 30.01.2011, cu ultimul domiciliu în . rămasă de pe urma acestuia, moștenitorii și cotele cuvenite și să se dispună partajul averii succesorale.
Pe parcursul soluționării pricinii, respectiv la data de 25.11.2013 reclamanta și-a completat acțiunea solicitând anularea certificatului de moștenitor nr.66/16.02.2011, pe considerentul că el a fost obținut în mod fraudulos de către pârâtă, în condițiile în care aceasta a declarat că este unica moștenitoare a defunctului.
Prin încheierea din data de 25.11.2013 (astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 10.03.2014 a Judecătoriei Ploiești) s-a dispus disjungerea din dosarul de partaj succesoral a capetelor de cerere privind nulitatea testamentului nr. 7229/2003 și a certificatului de moștenitor nr. 66/2011 și în acest sens s-a format prezentul dosar având nr._ .
În acest dosar nou format ( care face obiectul analizării în actuala cale de atac), prin încheierea din 26.05.2014 Judecătoria Ploiești a constatat că reclamanta este decăzută din dreptul de a completa acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr._ și, pe cale de consecință, a respins cererea care făcea obiectul completării acțiunii, respectiv cererea de anulare a certificatului de moștenitor nr.66/2011 ca tardiv formulată.
Măsura disjungerii este o situație de excepție în activitatea de administrare a justiției, iar reglementarea acesteia se regăsește în art. 120 din codul de procedură civilă de la 1866 (cod ale cărui dispoziții sunt aplicabile litigiului de față, raportat la momentul promovării acțiunii introductive – anul 2011).
Conform art.120 Cod pr. civilă, cererea reconvențională se judecă odată cu cererea principală, dar când numai cererea principală este în stare de a fi judecată, instanța o poate judeca deosebit. Deși textul mai sus menționat are în vedere cererea reconvențională, dispozițiile sale sunt pe deplin aplicabile și în situația în care are loc o completare a acțiunii de către reclamant.
În cazul de față, în mod evident, argumentul pentru care instanța a dispus disjungerea capătului de cerere privind anularea certificatului de moștenitor nr. 66/2011 și nulitatea testamentului nr. 7229/2003 de cererea principală vizând partajul, a fost acela că numai după ce se va stabili definitiv și irevocabil persoanele care au calitatea de moștenitori ai def. S. G. se poate proceda la împărțirea averii acestuia, prin stabilirea cotelor corespunzătoare, care li se cuvin din succesiune.
Conform art. 132 Cod pr. civilă la prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și pentru a propune noi dovezi. Norma procedurală înscrisă în art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă (vizând momentul până la care se poate completa acțiunea principală) nu are un caracter imperativ, iar legea nu a stabilit sancțiunea decăderii pentru nedepunerea completării la acțiune până la prima zi de înfățișare, tocmai datorită faptului că există posibilitatea judecării separate a acesteia, dacă nu este în stare de judecată cu acțiunea principală sau dacă soarta acesteia din urmă depinde de soluția dată asupra cererii completatoare (așa cum este cazul de față).
Cererea completatoare a acțiunii în privința căreia s-a dispus disjungerea de către instanță și-a pierdut caracterul incidental și ca urmare a măsurii disjungerii, a devenit o acțiune principală cu toate consecințele care decurg din aceasta, iar în atare situație ea nu poate fi respinsă ca tardiv formulată.
În condițiile în care în prezenta cauză ca urmare a disjungerii cererii de anulare a testamentului nr. 66/2011 ( cerere care avea caracter completator în dosarul nr._ ) aceasta a devenit acțiune principală în dosarul nr._ în mod greșit instanța a procedat la respingerea acestui capăt de cerere ca fiind tardiv, iar criticile formulate de reclamantă sub acest aspect sunt fondate și urmează a fi admise.
Având în vedere că prin modalitatea în care s-a soluționat cererea de anulare a certificatului de moștenitor nr. 66/2011 (respingerea sa ca tardivă), instanța nu a intrat în cercetarea fondului, Curtea apreciază că se impune casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare la prima instanță pentru a se pronunța asupra cererii vizând anularea certificatului de moștenitor.
O a doua critică formulată de recurentă prin calea de atac formulată se referă la împrejurarea că în mod nelegal instanța a respins ca netemeinică cererea sa de nulitate a testamentului nr. 7229/2003, deși consimțământul defunctului a fost viciat prin captație și sugestie.
În speță, din actele și lucrările dosarului rezultă că în baza testamentului nr.7229/17.11.2003 numitul S. G. (tatăl reclamantei) a testat toate bunurile sale mobile și imobile în favoarea pârâtei, în calitate de soție supraviețuitoare, iar decesul testatorului a intervenit la data de 30.01.2011.
În dreptul nostru civil regula este moștenirea legală, întrucât legiuitorul valorifică afecțiunea și cooperarea prezumată a exista în familie sau în general între rudele de sânge, iar actele de dispoziție cu titlu gratuit sunt analizate ca derogări de la această regulă.
În literatura de specialitate s-a menționat că „Principiul de a dispune de bunurile sale prin dispozițiuni testamentare sau cu titlu gratuit în limitele legii are drept bază existența unei voințe libere a testatorului. Imediat ce această voință este viciată, testamentul nu mai este oglinda exactă a modului cum defunctul a voit să-și împartă avutul”.
Actele de dispoziție cu titlu gratuit sunt supuse regulilor din dreptul comun în cea ce privește viciile consimțământului. Conform art. 960 C. civ., dolul este o cauză de nulitate a actului juridic, atunci când mijloacele viclene sunt de așa natură încât este evident că, fără aceste manopere, cealaltă parte nu ar fi contractat.
În materie de liberalități, dolul se manifestă sub forma captației și sugestiei. Captația constă în manopere dolosive și mijloace frauduloase, folosite în scopul de a câștiga încrederea dispunătorului și a înșela buna lui credință, pentru a-1 determina să-i doneze un bun ori să fie gratificat prin testament, iar sugestia se exercită prin mijloace ascunse și tendențioase, în scopul de a sădi în mintea dispunătorului ideea de a face o donație sau a constitui un legat pe care nu l-ar fi făcut din proprie inițiativă.
Prin urmare, liberalitatea poate fi anulată numai dacă manoperele frauduloase au avut ca rezultat alterarea voinței dispunătorului, în sensul că, fără exercitarea lor, dispunătorul nu ar fi făcut actul de liberalitate. Orice manevră izvorâtă din cupiditate prin care, în mod neloial și obstrucționist, se convinge o persoană să tulbure ori să înfrângă prin liberalități ordinea succesorală de drept comun sau să schimbe destinația intențiilor sale generoase constituie o comportare dolosivă, reunită sub numele de sugestie și captație. Sugestia vizează discreditarea erezilor legali (sau a persoanelor inițial vizate pentru gratificare), iar captația îi urmează inseparabil, canalizând generozitatea dispunătorului spre autorul dolului ori spre un terț.
În practica judiciară s-a menționat că sugestia și captația pot consta în izolarea victimei pentru a deforma contactul ei cu lumea exterioară, invocarea abilă a unor neadevăruri defăimătoare la adresa celor care în mod normal ar urma să culeagă bunurile, manopere dolosive coroborate cu o sumă de atenții interesate prin care se stimulează gratificarea viciată.
In cauză, recurenta nu a făcut dovada folosirii de către pârâta a mijloacelor dolosive frauduloase, care ar fi alterat voința defunctului, în sensul că, fără exercitarea lor, nu ar fi întocmit testamentul a cărui nulitatea se solicită a se constata pe calea acțiunii de față.
În acest sens nu există nicio dovadă la dosar care să ateste că anterior încheierii testamentului în litigiu, respectiv 17.11.2003, moment la care defunctul S. G. nu avea probleme de sănătate, (fiind o persoană capabilă să încheie acte juridice și să înțeleagă consecințele încheierii testamentului) pârâta ar fi exercitat asupra acestuia, manopere pentru a o discredita pe reclamantă și a-l determina pe testator să întocmească în favoarea sa această liberalitate.
Sub acest aspect corect a reținut tribunalul că pentru a se stabili existența sau inexistența unor vicii de consimțământ cu ocazia încheierii testamentului se ține seama în exclusivitate de relațiile dintre testator și pârâtă și nicidecum de relațiile dintre pârâtă și reclamantă, de comportamentul pârâtei față de rudele testatorului, aceasta având dreptul să decidă cu privire la persoanele care aveau acces în incinta proprietății sale și cu privire la modalitatea de derulare a unor relații de familie cu rudele și cu fiica testatorului, drept care nu echivalează cu exercitarea unor manopere dolosive asupra testatorului pentru a-l determina să încheie testamentul în litigiu.
În condițiile în care la data încheierii testamentului defunctul și-a exprimat clar consimțământul de a testa toate bunurile sale mobile, imobile în favoarea pârâtei, în calitate de soție supraviețuitoare, faptul că în cuprinsul acestuia numitul S. G. a specificat că nu are copii (negând astfel legătura sa de rudenie cu reclamanta) sau împrejurarea că pârâta era la cea de a treia căsătorie (ea fiind moștenitoarea testamentară și a celorlalți soți decedați) nu înseamnă că testamentul a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie și că pârâta ar fi folosit mijloace dolosive pentru a obține încheierea testamentului în favoarea sa
În cauza dedusă judecății, raportat la întregul material probator administrat, în mod corect, atât instanța de fond, cât și cea de apel au procedat la soluționarea acestui capăt de cerere, considerându-l ca nefondat, în condițiile în care nu s-a făcut dovada manevrelor dolosive folosite de pârâtă în baza căreia să speculeze slăbiciunea defunctului inerentă senectuții.
Cert este că sub acest aspect instanțele și-au exercitat pe deplin rolul activ, reglementat de art. 129 Cod pr. civilă atât în ceea ce privește încuviințarea și administrarea probatoriilor, cât și interpretarea acestora, procedând în mod legal la respingerea cererii de anulare a testamentului, câtă vreme nu s-a probat, dincolo de orice dubiu, că pârâta l-a sugestionat pe defunct prin afirmații mincinoase și calomnii să se izoleze de rude și apoi, i-a captat voința de a-i conferi vocație la universalitatea averii. Prin urmare, criticile recurentei sub acest aspect apar ca nefondate și urmează a fi respinse.
În raport de argumentele expuse anterior Curtea apreciază că sunt fondate criticile reclamantei numai în ceea ce privește modalitatea de soluționare a capătului de cerere vizând anularea certificatului de moștenitor, motiv pentru care, în raport de disp. art. 312 alin. 3 Cod pr. civilă, va admite recursul, va casa decizia tribunalului și sentința primei instanțe, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta N. M., domiciliată în ., județ Prahova și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, ..57, ..B, . împotriva deciziei civile nr. 2466 pronunțată la 16 iunie 2015 de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâta S. D., domiciliată în comuna Berceni, ., județ Prahova.
Casează decizia și sentința și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Ploiești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 ianuarie 2016.
Președinte, Judecători,
M. I. G. P. M. G. V. G.
Fiind în C.O. semnează
Președintele instanței
Grefier,
G. C.
Red.V.G.
Tehnored.G.C.
2 ex./17.02.2016
j. f. F. R. N.
j.a.R. C. - C. M.
operator de date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
| ← Superficie. Decizia nr. 9/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 5/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
