Legea 10/2001. Decizia nr. 5/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 5/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 13-01-2016 în dosarul nr. 5/2016

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA NR. 5

Ședința publică din data de 13 ianuarie 2016

Președinte - E. S.

Judecător - V.-I. S.

Judecător - A.-C. B.

Grefier - D. V.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul MUNICIPIUL PLOIEȘTI – prin primar, cu sediul în Ploiești, Bulevardul Republicii, nr. 2, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 300/5 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții Z. D. Ș. OCTAV, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la S. „C. & C.”, cu sediul în București, .. 1, sector 1 și I. M., domiciliat în București, .. 67, ., sector 1 și cu intervenienta în nume propriu F. DE D. A UNIVERSITĂȚII BUCUREȘTI, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la S. „P. R. și Asociații”, cu sediul în București, Calea 13 Septembrie, nr. 101, ., ..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-intervenientă în nume propriu F. de D. a Universității București, reprezentată de avocat P. R., din Baroul Buurești, lipsind recurentul-pârât Municipiul Ploiești – prin primar, intimații-reclamanți Z. D. Ș. Octav și I. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul-reclamant Z. D. Ș. Octav și intimata-intervenientă F. de D. a Universității București au depus la dosar întâmpinării, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și judecarea cauzei în lipsă.

Avocat P. R., având cuvântul, pentru intimata-intervenientă în nume propriu F. de D. a Universității București, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat P. R., având cuvântul, pentru intimata-intervenientă în nume propriu F. de D. a Universității București, arată că din probele administrate în cauză rezultă calitatea de moștenitori ai defunctei S. R. și a Facultății de D., atât a intimaților cât și a intervenientei F. de D. a Universității București.

Susține că prin testamentul olograf din data de 17 iulie 1941, profesorul C. C. S. a instituit ca legături cu titlu universal pe soția sa, R. S. și F. de D. din București, fiecare pentru ½ din cota disponibilă a patrimoniului succesoral. Întrucât profesorul C. C. S. a decedat înaintea mamei sale, I. S., aceasta, în calitate de moștenitoare rezervatară, a venit la moștenire alături de F. de D. din București și R. S., soția supraviețuitoare. Cotele succesorale pentru cei trei moștenitori au fost: I. S. – 2/8 din moștenire, F. de D. sin București – 3/8 din moștenire și R. S. – 3/8 din moștenire.

Precizează că cota de 2/8 a Iosefinei S. a fost moștenită de către intimatul-reclamant Z. D. Ș. Octav, cota de 3/8 a Rozei S. a fost moștenită de către intimatul-reclamant I. M., iar F. de D. din București este moștenitoarea testamentară a cotei de 3/8 din moștenirea lăsată de profesorul C. C. S..

Arată că, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, dispunând restituirea în natură a corpului B de clădire, împreună cu anexele, precum și a terenului liber în suprafață de 402 m.p.. Nu s-a restituit în natură corpul A de clădire și nici terenul în suprafață de 153 m.p. aferent corpului A. În aceste condiții cumpărătorul M. G. nu a fost afectat, iar terenul de 153 m.p. este suficient pentru o bună utilizare a corpului A de clădire.

Precizează că, după rămânerea irevocabilă a sentinței pronunțată de tribunal, Comisia constituită la nivelul M. Ploiești, va proceda la restituirea în natură a imobilelor în litigiu și va emite o nouă dispoziție de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru partea de imobil imposibil de restituit în natură.

Solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, la data de 08.02.2012, reclamanții Z. D.-Ș.-Octav și I. M. au chemat în judecată pe pârâta Primăria M. Ploiești - prin Primar, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se constate că sunt îndreptățite, în înțelesul Legii nr. 10/2001, la măsuri reparatorii pentru imobilul situat în municipiul Ploiești, . compus din teren în suprafață de 642,96 m.p. și două corpuri de clădire - corpul principal în suprafață de 138,49 m.p., iar celălalt corp cuprinzând dependințele în suprafață de 70,95 m.p..

Reclamanții au solicitat și obligarea pârâtei să le restituie imobilul situat în Municipiul Ploiești, ., compus din teren în suprafață de 642,96 m.p. și două corpuri de clădire - corpul principal în suprafață de 138,49 m.p. iar celălalt corp cuprinzând dependințele în suprafață de 70,95 m.p..

In subsidiar, pentru că restituirea în natură nu este posibilă, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei Primăria M. Ploiești la emiterea unei dispoziție cu propunere de despăgubiri corespunzătoare cotelor noastre indivize din imobilul situat în municipiul Ploiești, ., compus din teren în suprafață de 642,96 m.p. și două corpuri de clădire - corpul principal în suprafață de 138,49 m.p., iar celălalt corp cuprinzând dependințele în suprafață de 70,95 m.p. și să înainteze notificarea și întreaga documentație aferentă împreună cu dispoziția direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 13.02.2014, față de împrejurarea că părțile nu și-au îndeplinit obligațiile dispuse în sarcina lor prin încheierea de ședință din data de 05.12.2012, instanța a dispus, în baza art. 155¹ Cod proc. civilă, suspendarea judecării acțiunii.

La data de 05.08.2014 contestatorii au formulat cerere de repunere pe rol, anexând o precizare a acțiunii prin care au învederat că solicită soluționarea pe fond a notificării nr. 44/2001, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, având în vedere că prin Decizia nr. 88/2014 a Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile art. 4 teza a II-a din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.

Sub aspectul modalității de despăgubire, contestatorii au solicitat obligarea pârâtei Primăria municipiului Ploiești să emită dispoziție cu propunere de acordare cu măsuri compensatorii privind partea vândută din imobilul situat în Ploiești, ., urmând a le fi restituită în natură partea nevândută, respectiv terenul liber în suprafață de 402 m.p., împreună cu corpul de clădire B și dependințele în suprafață de 70,95 m.p., pentru cotele dobândite de autorii lor S. I. și S. R..

Astfel, la termenul din data de 09.10.2014, având în vedere că au fost îndeplinite de către reclamanți obligațiile stabilite în sarcina lor, prin încheierea de ședință din data de 05.12.2013, instanța de fond a dispus repunerea pe rol a cauzei în vederea continuării judecății, luând act că pârâta a depus la dosar documentația aferentă modalității de soluționare a notificării nr. 331/11.02.2011, formulată de Academia Română.

La data de 22.10.2014 F. de D. a Universității București a depus la dosar o cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat admiterea acesteia, să se constate că are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru o cotă de 3/8 din bunurile situate în Ploiești, ., județul Prahova care au aparținut prof. C. S.; obligarea pârâtului Municipiul Ploiești prin Primar să emită o dispoziție motivată prin care să îi restituie în natură cota de 3/8 din partea nevândută din imobilul situat în Ploiești, ., județul Prahova, respectiv din terenul liber în suprafață de 402 mp împreună cu corpul de clădire B și dependințele în suprafață de 70,95 mp, identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert G. E.;

Totodată, solicită obligarea pârâtului Municipiul Ploiești, prin Primar să propună acordarea de măsuri compensatorii cu privire la cota de 3/8 din partea vândută din imobilul situat în Ploiești, ., județul Prahova, respectiv din terenul în suprafață de 260 m.p. împreună cu corpul de clădire A în suprafață de 138,49 m.p., identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert G. E., precum și la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 03.11.2014 contestatorii au depus la dosar o precizare a cererii de chemare în judecată, în sensul că pârât în cauză este Municipiul Ploiești - prin Primar și nu Primăria M. Ploiești.

Prin încheierea de ședință din data de 15.01.2015, instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de F. de D. a Universității București, dispunând că aceasta are calitatea de intervenient în interes propriu în prezenta cauză, cu precizarea că atât contestatorii, cât și intervenienta au solicitat ca instanța să dispună restituirea în natură a terenului liber de construcții, așa cum este identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert G. E., a corpului B de clădire și a dependințelor, precum și obligarea intimatului la emiterea unei dispoziții de acordare, măsuri reparatorii în echivalent, prin compensare, pentru partea din imobil, imposibil de restituit în natură.

În cauză, s-au administrat probe cu înscrisuri, cu expertize în specialitatea topografie și în specialitatea construcții civile.

Prin sentința civilă nr. 300/5 februarie 2015 Tribunalul Prahova a respins cererile de repunere pe rol formulate de reclamanții Z. D. Ș. Octav și I. M., respectiv de intervenienta F. de D. București, ca fiind neîntemeiate.

A admis acțiunea formulată și precizată succesiv de reclamanți și a constatat calitatea reclamanților și a intervenientei de persoane îndreptățite să beneficieze de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Ploiești, . (fosta .. 14; fosta .; fosta S.), județul Prahova, compus din terenul cu suprafața de 662 m.p., identificat prin raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit și întregit de expert G. E., corpul de clădire principal (corp A), corpul de clădire B, precum și anexa constând în closet și șopron din lemn, așa cum au fost identificate prin raportul de expertiză în specialitatea construcții civile întocmit și întregit de expert C. C., după cum urmează:

- Z. D. Ș. Octav, pentru cota de 2/8, în calitate de moștenitor al defunctei S. I.;

- I. M., pentru cota de 3/8, în calitate de moștenitor al defunctei S. R.;

- F. de D. București, pentru cota de 3/8 dobândită prin testamentul olograf din data de 17.07.1941.

S-a dispus restituirea parțială în natură a imobilului în litigiu către contestatori și intervenientă, potrivit cotelor deținute, astfel:

Terenul liber cu suprafața de 402 m.p., identificat pe conturul punctelor 8-9-10-11-12-13-14-5-4-3-2-1, prin raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit și întregit de expert G. E.;

Terenul cu suprafața de 107 m.p., aferent corpului B de clădire și anexelor, identificat pe conturul punctelor 9-7-B-C-5-14-13-12-11-10-9, prin raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit și întregit de expert G. E.

Corpul B de clădire, closetul și șopronul din lemn, așa cum au fost identificate prin raportul de expertiză în specialitatea construcții civile întocmit și întregit de expert C. C..

A fost obligat pârâtul să emită, în favoarea reclamanților și a intervenientei, în cotele stabilite prin prezenta hotărâre, a unei dispoziții de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, prin compensare, pentru partea din imobil imposibil de restituit în natură, constând în corpul A de clădire și terenul cu suprafața de 153 m.p., aferent corpului A.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către reclamanți și de către intervenientă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Prin notificarea înregistrată la Biroul Executorilor Judecătorești R. R. și D. M., sub nr. 44/25.06.2001, F. de D. a Universității București, Helene Josephine Y. Stoicesco, I. M. și P. E. au solicitat Prefecturii județului Prahova acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești pentru imobilul moștenit de la defunctul S. C., situat în Ploiești, ., fostă C. E., nr.14, fost Plăieșilor, nr.16, fostă S., compus din terenul cu suprafața de 642,96 m.p. și două corpuri de clădire, dintre care corpul principal cu suprafața de 138,49 m.p. iar celălalt cuprinzând dependințele cu o suprafața de 70,95 m.p. (filele 9 – 11 vol. I dosar).

Prefectura Județului Prahova a înaintat această notificare, spre competentă soluționare, Primăriei municipiului Ploiești, aspect adus la cunoștința petenților prin adresa nr. 5680, ds. 5/A/II din 11-12- 2002.

Această notificare a fost precizată în sensul că petenta inițială Helene Josephine Y. Stoicesco a decedat, având ca unic moștenitor pe fiul său Z. D. Octav Ș., dar și că P. E. nu și-a dovedit calitatea de moștenitoare, întrucât, prin Sentința civilă nr.72A/2002 și Certificatul de moștenitor nr.42/2002 (filele 50 – 52, vol. I dosar), s-a constatat că I. M. este unicul moștenitor al defunctei Colbert E. (fila 23, vol. I dosar). Precizarea notificării a fost primită la data de 09.05.2003, potrivit dovezii aflate la fila 23 din volumul I al dosarului.

A reținut tribunalul că, în ciuda unei corespondențe poștale asidue ce s-a purtat între reclamanții Z. D. Octav Ș. și I. M. și intervenienta F. de D., pe de o parte, cu Primăria municipiului Ploiești, pe de altă parte, notificarea nr. 44/2001 nu a fost soluționată prin emiterea unei dispoziții nici până la momentul soluționării prezentei cauze.

Potrivit art. 1 alin. 1 și 2 coroborat cu art. 7 din Legea nr. 10/2001 republicată, astfel cum a fost modificată și completată succesiv, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi.

In cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent.

Din cuprinsul dispozițiilor art. 3 alin. 1 lit. a cu aplicarea art. 4 alin. 2 din actul normativ indicat, sunt îndreptățite la masuri reparatorii constând in restituire în natura sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, sau moștenitorii lor legali ori testamentari.

De asemenea, conform art. 2 alin. 1 lit. h și i din legea nr. 10/2001 republicată și modificată, prin imobile preluate in mod abuziv se înțelege orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, cu modificările si completările ulterioare, dar și acelea preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale in vigoare la data preluării, precum si cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziții ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.

Așa cum statuează art. 8 din lege, nu intră sub incidența acestui act normativ terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin legile fondului funciar și care au fost solicitate în baza acestor dispoziții legale.

Potrivit art.10 din lege în situația imobilelor preluate în mod abuziv si ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea in natura se dispune pentru terenul liber si pentru construcțiile ramase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate si terenurile ocupate masurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Aplicând textele legale enunțate anterior la situația de fapt și de drept generată de notificarea contestatorilor și a intervenientei, tribunalul reține împrejurarea că aceste părți au dovedit cu prisosință că îndeplinesc toate condițiile pentru a beneficia de măsuri reparatorii, potrivit Legii nr.10/2001, pentru imobilul situat în prezent la adresa poștală din Ploiești, ., județul Prahova.

Astfel, respectivul imobil, compus din teren, construcțiile cu destinația de casă de locuit și dependințele acestora, a intrat în patrimoniul defunctului C. J. S. în baza contractului ce vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3807/1889 și transcris la Tribunalul Prahova sub nr.3236/1899 (fila 12, vol. I dosar).

Tribunalul a reținut că, în cadrul respectivului contract, terenul înstrăinat nu a fost identificat prin suprafață, ci prin amplasarea în orașul Ploiești, Suburbia St. G. Vechi, .. S.), nr.110, învecinându-se la Nord la față cu . și la Sud cu proprietatea cumpărătorului, iar la Apus cu proprietatea cumpărătorului și cu proprietatea lui T. P.. Părțile au mai reținut că forma terenului este un dreptunghi, având la față 9 m și 35 cm, în fund 11 m și 60 cm, iar pe lungime 43 m și 50 cm.

A arătat tribunalul că prin testamentul întocmit la data de 23.04.1905 (filele 89 – 92. vol. II dosar), S. J. C. a lăsat soției sale, Josephina S. dreptul de uz și abitație asupra caselor și dependințelor deținute de defunct în municipiul București, în vreme ce imobilul situat în Ploiești, .. S.) a fost lăsat în deplină proprietate fiului său C. S..

La rândul său, prin testamentul olograf din 17.07.1941 (filele 38 – 40, vol. I dosar), C. S. a instituit legatar cu titlu universal, fiecare cu o cotă de câte ½, asupra cotității disponibile a averii mobiliare și imobiliare pe soția sa R. S. și F. de D. din București. Din cuprinsul acestui testament rezultă că defunctul a identificat în patrimoniul său și imobilul din Ploiești, ..14.

Ulterior, prin Decizia civilă nr. 189/12.06.1946 a Curții de Apel București – Secția a VI-a, au fost admise apelurile declarate de R. S. și F. de D. din București, împotriva Sentinței civile nr.700/1945 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția a VII-a Civilă, ordonându-se trimiterea apelantelor în posesiunea a încă 1/8 din averea mobiliară și imobiliară, rămasă de pe urma lui C. S., pe lângă cota de ¼ din întreaga avere, conferită prin sentința reformată. Pe cale de consecință, R. S. și F. de D. din București au dobândit o cotă de câte 3/8 din bunurile ce au aparținut lui C. S., printre care se regăsește și imobilul în litigiu, cealaltă cotă de 2/8 revenind moștenitoarei rezervatare S. Josephine.

În justificarea calității reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, tribunalul a reținut că R. S. are ca unic moștenitor pe fiul său, Colbert Alfred, din altă căsătorie, născut în anul 1912 și decedat la data de 14.07.1988, potrivit certificatului de moștenitor nr.1500/1973 eliberat de notariatul de Stat Sector 4 București (fila 48, vol. I), acesta având ca unică succesoare pe soția supraviețuitoare Colbert E., în baza certificatului de moștenitor nr. 1278/1988 (fila 49, vol. I).

La rândul său, Colbert E. are ca unic moștenitor pe constatatorul I. M., în baza certificatului de moștenitor nr.63/2000 emis de B.N.P. D. V. și deciziei civile nr.72A/2002 a Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, prin care s-a constatat nulitatea respectivului certificat (filele 50 – 52, vol. I dosar), precum și certificatului de moștenitor testamentar nr.42/06.06.2002 eliberat de B.N.P. V. D. (fila 142, vol. I).

Josephine S., moștenitoarea rezervatară a lui C. S., titulara cotei de 2/8 din patrimoniul rămas de pe urma acestuia, a lăsat inițial, prin testamentul olograf din 30.01.1943 (fila 128, vol. I) a instituit ca legatara universală Academia Română asupra părții disponibile a averii sale mobile și imobile, ce se va găsi la decesul său.

Ulterior însă, acest testament a fost revocat prin testamentul olograf datat 13.03.1944, prin care a fost instituită ca legatară universală nepoata defunctei E. Z. (fila 129, vol. I dosar), iar, potrivit certificatului de moștenitor nr.81/14.04.2003 eliberat de B.N.P. I. L. M. (fila 62, vol. I), unicul moștenitor al acesteia este contestatorul Z. D. Ș. Octav, în calitate de fiu.

Din cuprinsul aceluiași certificat de moștenitor, tribunalul reține și împrejurarea că mama acestui contestator, Helene Josephine Y. Stoicesco, a fost cunoscută și sub numele de S. Helene Josephine Y., S. E., Stoicesco E. sau Z. E., decedând la data de 25.12.2002.

Referitor la calitatea contestatorului Z. D. Ș. Octav, de persoană îndreptățită să beneficieze de dispozițiile Legii nr.10/2001, tribunalul constată că și Academia Română, legatara universală din testamentul întocmit de Josephine S. la data de 30.01.1943, a formulat notificarea înregistrată sub nr.331/11.02.2001 la B.E.J. P. C., solicitând restituirea cotei indivize de ¼ din casa și terenul situate în Ploiești, . (fostă ..14 și . 81 vol. II dosar.

În ciuda demersurilor realizate din oficiu, în aplicarea prevederilor art.129 alin. 5 Cod procedură civilă, în baza statuărilor din cuprinsul încheierii date la data de 18.11.2013, intimata inițială Primăria mun.Ploiești nu a indicat modalitatea de soluționare a respectivei notificări, însă a depus dosarul aferent acesteia, din examinarea căruia tribunalul extrage concluzia că nu s-a emis vreo dispoziție de admitere sau de respingere a pretenției petentei.

Practic, autoritatea competentă să soluționeze notificarea a sesizat Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pentru a-și expune punctul de vedere cu privire la persoanele îndreptățite să beneficieze de prevederile Legii nr.10/2001, prin adresa nr. 4933 din 10.10.2006, reiterată la data de 03.04.2007 (fila 127 vol. II dosar), la care s-a formulat răspunsul nr._/_ din 17.05.2007 (filele 128-132 vol. II dosar).

Din cuprinsul răspunsului transmis de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății se desprinde concluzia că recunoașterea calității de persoană îndreptățită a Academiei Române și acordarea beneficiului Legii nr. 10/2001 republicată, este condiționată de valabilitatea testamentului din data de 13.03.1944 prin care S. Josephine a instituit ca legatară universală pe nepoata sa, revocând expres orice testament anterior.

Potrivit art. 920 cod civil testatorul poate revoca testamentul – toate dispozițiile pe care le cuprinde sau o parte din ele – printr-un testament posterior sau printr-un act autentic, revocarea voluntară expresă fiind un act solemn, cu precizarea că actul revocator trebuie să fie redactat în formă testamentară sau în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.

Așa cum s-a arătat în literatura juridică, testamentul, ca și dispozițiile pe care le cuprinde, sunt acte juridice esențialmente revocabile, astfel că pot fi revocate prin voința unilaterală a testatorului, până în ultima clipă a vieții, dreptul la revocare putând fi exercitat de testator în mod discreționar, nefiind susceptibil de abuz, astfel că legatarul nu poate invoca vreun drept câștigat, deoarece legatul nu produce efecte decât la deschiderea moștenirii.

Testamentul revocator trebuie să fie valabil ca atare, dar nu este necesar să aibă aceeași formă ca și testamentul pe care îl revocă, nefiind aplicabilă regula simetriei formelor. Esențial este ca actul revocator să îndeplinească cerințele de formă ale unui testament, inclusiv forma testamentului olograf simplificat, iar dacă testamentul revocator cuprinde legate (noi sau cele revocate sunt testate în favoarea altor legatari) ineficacitatea acestor legate nu afectează validitatea revocării dacă respectivul testament este valid ca formă și testatorul nu a condiționat validitatea revocării de eficacitatea legatelor.

Referitor la testamentul din data de 13.03.1944, întocmit de defuncta S. Josephine, identificat în Colecția de testamente existentă la Arhivele Naționale Istorice Centrale, tribunalul constată că, potrivit art. 859 Cod civil, testamentul olograf este acel testament scris în întregime de către testator, datat și semnat de acesta, fiind cea mai întrebuințată formă pentru dispozițiile de ultimă voință.

Din interpretarea textului legal arătat rezultă că testamentul olograf presupune îndeplinirea a trei condiții de formă, sub sancțiunea nulității absolute: să fie scris de mâna testatorului, să fie datat de acesta și să îi poarte semnătura, cerințe pe care testamentul olograf din data de 13.03.1944 le îndeplinește, chiar dacă nu a fost prezentat tribunalului din județul unde s-a deschis succesiunea, conform art. 892 Cod civil.

În legătură cu această formalitate posterioară morții testatorului se observă că legea nu a prescris nicio sancțiune pentru nerespectarea sa, neprezentarea și nedepunerea testamentului la tribunal neputând atrage nulitatea acestui act pentru cauză de moarte sau vreo penalitate împotriva persoanei care nu l-a prezentat.

Așa cum s-a subliniat în jurisprudență și în literatura juridică veche, scopul acestor formalități era de a pune testamentul la adăpostul încercărilor de sustragere, distrugere sau alterare ale moștenitorilor și ale persoanelor interesate, îndeplinirea respectivelor formalități nefiind de natură a da testamentului valoarea unui act autentic, pentru că măsurile ordonate de art. 892 Cod civil sunt simple măsuri de conservare și de apărare ale testamentului.

Tribunalul a considerat că, atât timp cât intimatul nu a dovedit că respectivul testament olograf ar fi fost contestat de vreo persoană interesată sub aspectul scrierii sau semnăturii testatoarei, acest act juridic se bucură de prezumția de validitate, mai ales că, așa cum rezultă din cuprinsul dosarului aferent notificării nr. 331/2001, Academia Română a luat cunoștință de existența acestui act juridic pentru cauză de moarte cu caracter revocator.

Sub aspectul discernământului defunctei S. Josephine la data de 13.03.1944, când a fost întocmit testamentul în favoarea nepoatei sale Z. E. și a fost revocat testamentul lăsat anterior în favoarea Academiei Române, instanța constată incidența prevederilor art. 856 Cod civil ce statuează că orice persoană este capabilă de a face testament, dacă nu este oprită de lege.

În mod evident, pentru ca dispoziția testamentară să fie valabilă și, deci, producătoare de efecte juridice, testatorul trebuie să aibă capacitatea de dispune pe această cale prin liberalități sau alte acte juridice, iar persoana în favoarea căreia operează dispoziția să aibă capacitatea de a primi prin testament.

Practic, incapacitățile de a dispune sau de a primi prin testament sunt excepții de la regula capacității, trebuind să fie expres prevăzute de lege și aceste texte, ca texte de excepție, sunt de strictă interpretare și aplicare.

Evident că, persoana pusă sub interdicție judecătorească este lipsită de capacitate de exercițiu, neputând dispune prin testament, incapacitatea interzisului fiind totală și permanentă, astfel că nu are capacitatea de a testa nici în intervalele lucide, adică de întrerupere vremelnică a bolii.

Este adevărat că, din cuprinsul jurnalului nr._ din data de 02.11.1944 prin care Tribunalul Ilfov – Secția I a dispus ieșirea din indiviziune a moștenitorilor rămași de pe urma defunctului S. C., rezultă că S. Josephina era pusă sub interdicție, având ca tutore pe Z. P., ce a fost autorizat să accepte, pentru interzisă, sub beneficiu de inventar, succesiunea rămasă de pe urma defunctului, prin încheierea din 20.09.1944 dată de membrii Consiliului de familie (filele 151-156 vol. I dosar).

Cu toate acestea, instanța observă că, în cadrul procedurii administrative de soluționare a notificărilor cu nr. 44/2001 și 331/2001, Primăria mun. Ploiești, prin Direcția Evidență și Valorificare Patrimoniu – Serviciul Aplicarea Legilor Proprietății -, a solicitat, atât contestatorilor din prezenta cauză, cât și Academiei Române, transmiterea unei copii a hotărârii judecătorești privind punerea sub interdicție a defunctei S. Josephine (filele 165-166 vol. II dosar), fără ca vreuna dintre aceste părți să fi identificat și prezentat o asemenea hotărâre.

În aceste condiții, atât timp cât nu s-a dovedit că, la data întocmirii testamentului olograf cu caracter revocator S. Josephine era pusă sub interdicție sau lipsită temporar de discernământ, în favoarea sa funcționează prezumția de existență a capacității de exercițiu și a discernământului necesar pentru a efectua asemenea acte juridice, motiv pentru care tribunalul va da cuvenita eficiență testamentului din 13.03.1944.

Faptul că prin decizia nr._/1947 a Ministerului Educației Naționale (filele 123-124 vol. II dosar), Academia Română a fost autorizată să accepte legatul defunctei S. Josephine, lăsat prin testamentul olograf din 30.01.1943 nu este de natură a înlătura considerațiile anterioare, în lipsa unui testament valabil, acceptarea moștenirii realizată de Academia Română rămânând fără efecte juridice.

Imobilul în legătură cu care se poartă prezentul litigiu a fost preluat în proprietatea statului în baza deciziei nr._/25.10.1957 a Sfatului Popular Regional Ploiești, împrejurare ce rezultă și din cuprinsul adresei nr. 9506/30.08.1996 emisă de Regia Autonomă A. Canal și Fond Locativ Ploiești (filele 139-140 vol. I dosar).

Tribunalul a reținut și împrejurarea că, potrivit adresei nr._/14.11.2000 emisă de Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat – Primăria Mun. Ploiești – Serviciul Fond Imobiliar, imobilul situat în Ploiești, ., este compus din 2 corpuri de clădire și teren în suprafață de 647 mp, corpul A de clădire fiind proprietatea exclusivă a lui M. G. în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 12L din 10.09.1996 încheiat cu . 25-26 vol. I dosar).

Din analiza acestui contract de vânzare – cumpărare reiese că dobânditorului i s-a atribuit în proprietate, prin Ordinul Prefectului jud. Prahova nr. 146/1996, terenul cu suprafața de 142,50 mp, situat sub construcția cumpărată.

Prin raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit și întregit de expert B. N. s-a constatat că terenul ce a aparținut defunctului S. J. C., dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3807/1999, preluat de stat prin decizia nr._/1957, are, în realitate, suprafața de 662 m.p., delimitat de conturul punctelor 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, din care liberă și susceptibilă de restituire în natură este suprafața de 402 mp, individualizată pe aliniamentul 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 5, 4, 3, 2, 1 (fila 217 vol. II dosar).

Este lesne de observat că Z. D. Ș. Octav și I. M. pot beneficia și de restituirea în natură a corpului B de clădire, a grupului sanitar și a șopronului din lemn, ce au fost identificate prin raportul de expertiză în specialitate construcții civile întocmit și completat de expert C. C. (filele 4-11, respectiv fila 38 vol. II dosar), expertul învederând că respectivele construcții nu sunt noi, precum și că necesită reparații la exterior și interior, precum și racorduri la utilități.

De asemenea, este susceptibilă de restituire în natură și suprafața de teren aferentă acestor construcții, de 107 mp, delimitată de expertul în specialitatea topografie pe conturul punctelor 9, 7, a, b, c, d, B, C, 5, 14, 13, 12, 11, 10, 9.

Tribunalul a reținut că nu poate fi restituită în natură suprafața de teren de 170 mp, pe care este amplasat corpul A de construcție, proprietatea lui M. G., individualizată pe schița de plan pe aliniamentul A,B,C,6,7,9, teren ce include atât suprafața pentru care cumpărătorul construcției a beneficiat de atribuire în proprietate, cât și porțiunea necesară normalei utilizări, în așa fel încât să acopere lățimea streșinii de 0,40 ml și antreul.

De altfel, tribunalul a constatat că nici reclamanții și nici intervenienta nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză în specialitatea topografie sub aspectul necesității configurării unei suprafețe de teren care să asigure normala utilizare a corpului A de construcție, cu suprafața de 170 m.p., dar nici în privința dreptului de folosință comun pentru corpurile A și B de clădire asupra terenului de 17 mp, delimitat de conturul punctelor 9, 7, a, b, c, d, B, A (teren situat în fața corpului A de clădire).

Referitor la cererile reclamanților și intervenientei de repunere a cauzei pe rol, cereri depuse la dosar după ce instanța a amânat pronunțarea de trei ori, având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, tribunalul consideră că probatoriul administrat este de natură a lămuri cauza sub toate aspectele, nemaifiind necesare noi lămuriri, motiv pentru care, în baza art. 151 Cod pr. civilă a respins aceste cereri ca fiind neîntemeiate.

Față de considerentele expuse, tribunalul a considerat că demersurile procesuale ale reclamanților și intervenientei sunt întemeiate, astfel că, în baza art. 25, art. 26 cu aplic. art. 1-4, coroborate cu art. 7, art. 8 și art. 10 din Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare, tribunalul a admite acțiunea astfel cum a fost precizată succesiv de reclamanții Z. D. Ș. Octav și I. M., precum și cererea de intervenție principală formulată de F. de D. București, în contradictoriu cu intimatul Mun. Ploiești - prin Primar.

Tribunalul a constatat calitatea reclamanților și a intervenientei de persoane îndreptățite să beneficieze de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Ploiești, . (fosta .. 14; fosta .; fosta S.), jud. Prahova, compus din terenul cu suprafața de 662 m.p., identificat prin raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit și întregit de expert G. E., corpul de clădire principal (corp A), corpul de clădire B, precum și anexa constând în closet și șopron din lemn, așa cum au fost identificate prin raportul de expertiză în specialitatea construcții civile întocmit și întregit de expert C. C., după cum urmează:

- Z. D. Ș. Octav, pentru cota de 2/8, în calitate de moștenitor al defunctei S. I.;

- I. M., pentru cota de 3/8, în calitate de moștenitor al defunctei S. R.;

- F. de D. București, pentru cota de 3/8 dobândită prin testamentul olograf din data de 17.07.1941.

Tribunalul a dispus restituirea parțială în natură a imobilului în litigiu către reclamanți și intervenientă, potrivit cotelor deținute, astfel:

Corpul B de clădire, closetul și șopronul din lemn, așa cum au fost identificate prin raportul de expertiză în specialitatea construcții civile întocmit și întregit de expert C. C..

Tribunalul a considerat că numai în această modalitate, sunt satisfăcute exigențele art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, pentru că, potrivit statuărilor constante ale Curții Europene a Drepturilor Omului, contestatorii au fost privați de bunul dobândit de autorul lor printr-un titlu valabil, fără a se putea justifica faptul că această ingerință a statului a intervenit pentru o cauză de utilitate publică și a avut un temei legal, cu consecința suportării de către fosta proprietară și de către succesoarele sale a unei sarcini speciale și exorbitante (Hotărârile date în cauzele S. și alții, respectiv P. împotriva României).

Împotriva sentinței a declarat recurs, în termenul legal pârâtul Municipiul Ploiești, prin viceprimar, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Susține recurentul că prin acțiune reclamanții au solicitat să se constate că sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii sau la restituirea în natură a imobilului situat în Ploiești, ., județul Prahova.

Arată că în mod greșit instanța de fond a reținut că în baza dispozițiilor art. 25, art. 26 din Legea nr. 10/2001 demersurile reclamanților sunt întemeiate, deoarece nu au demonstrat calitatea de moștenitori de pe urma defunctei R. S. și a Facultății de D., fiecare moștenind l/2 din patrimoniu. Corpul A al imobilului a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, foștilor chiriași ai imobilului, fam. M. G. conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 12N/10.09.1996, întrucât imobilul nu a fost revendicat odată cu apariția legii menționate. Corpul A, terenul de sub construcție a fost înstrăinat potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, în acest caz sunt aplicabile prevederile pct. 7.3 din H.G. nr. 923/2010 potrivit cărora sunt exceptate de la restituirea în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Ca atare, din suprafața pentru care s-a dispus restituirea în natură, liberă de construcții, trebuie exclusă suprafața necesară bunei utilizări a construcției Corp A, sau atât suprafața restituită în natură, cât și cea pentru care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent trebuie să fie în indiviziune din suprafața totală a imobilului, în situație în care regimul juridic al construcției corp A și a terenului în suprafață de 153 m.p. permite acest fapt.

Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu a emis dispoziție și nu a înaintat notificarea către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, întrucât nu deține documente pe care să le poată transmită Comisiei Centrale, și nici pe baza cărora să stabilească calitatea de persoane îndreptățite să beneficieze de măsuri reparatorii.

Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, iar pe fond respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.

Intimatul-reclamant Zapiescu D. Ș. Octav a depus întâmpinare, prin care arată că în mod temeinic și legal, instanța de fond a constatat că este unicul moștenitor al mamei sale, Helene Y. Josephine S., conform certificatului de moștenitor nr. 81/14 aprilie 2003, beneficiind prin retransmitere, cota de 2/8 dobândită de I. S..

Solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.

La rândul său, intimata F. de D. a Universității din București a depus întâmpinare, prin care arată că din probele administrate în cauză, rezultă calitatea de moștenitori atât a intimaților-reclamanților, cât și a intervenientei.

Solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Critica esențială vizează împrejurarea că, în mod greșit, prima instanță a apreciat că reclamanții au făcut dovada calității de persoane îndreptățite să beneficieze de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Verificând, însă, susținerile recurentului-pârât, Curtea constată că sunt neîntemeiate, motiv pentru care le va înlătura, ca atare.

În acest sens, Curtea reține că, în mod judicios, pe baza probatoriilor administrate în cauză, prima instanță a constatat că, prin testamentul olograf din data de 17 iulie 1941, profesorul C. C. S. a instituit că legatari cu titlu universal pe soția sa, R. S., și F. de D. din București, fiecare pentru cota de ½ din cotitatea disponibilă a patrimoniului său succesoral.

Întrucât profesorul C. C. S. a decedat înaintea mamei sale, I. S., aceasta, în calitate de moștenitoare rezervatară, a venit la moștenire alături de F. de drept din București și R. S., soția supraviețuitoare.

Prin urmare, cotele succesorale ale celor trei moștenitori au fost I. S. – 2/8 din moștenire, F. de D. din București – 3/8 din moștenire si R. S. – 3/8 din moștenire, conform considerentelor din Decizia civilă nr. 189/12.06.1946 a Curții de Apel București, Secția a VI-a și Decizia civila nr. 574/1952 a Curții Supreme de Justiție, Secția Civilă.

De asemenea, s-a mai reținut, în mod legal, că Z. D. Ș. Octav a moștenit cota de 2/8 a Iosefinei S., contestatorul Isăila M. a moștenit cota de 3/8 a Rozei S., iar F. de D. este moștenitoarea testamentară a cotei de 3/8 din moștenirea lăsată de profesorul C. C. S..

Curtea conchide apreciind că reclamanții și intervenientul în interes propriu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite să beneficieze de dispozițiile Legii nr. 10/2001, recurentul neexplicând, de altfel, în nici un fel, de ce nu ar avea persoanele anterior reținute calitatea de moștenitori.

Cât privește critica potrivit căreia, față de împrejurarea că, Corpul A, terenul de sub construcție a fost înstrăinat potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, ar fi aplicabile prevederile pct. 7.3 din H.G. nr. 923/2010 potrivit cărora sunt exceptate de la restituirea în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, Curtea o va înlătura, de asemenea, ca neîntemeiată.

În acest sens, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, dispunând restituirea în natura a corpului B de clădire, precum și a terenului liber în suprafață de 402 m.p. și a celui aferent corpului B de clădire și anexelor.

Se mai reține că nu s-a dispus restituirea în natură a corpului A de clădire și nici a terenului în suprafață de 153 m.p. aferent acestui corp, astfel încât dreptul cumpărătorului M. G. nu este afectat în niciun mod, suprafața anterior menționată fiind suficientă pentru o bună utilizare a corpului A de clădire.

Prin urmare, în speță nu sunt incidente dispozițiile invocate de către recurent.

Referitor la cea din urmă critică, potrivit căreia, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu a emis dispoziție și nu a înaintat notificarea către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, întrucât nu deține documente pe care să le poată transmită Comisiei Centrale, și nici pe baza cărora să stabilească calitatea de persoane îndreptățite să beneficieze de măsuri reparatorii, Curtea constată că nu are nicio relevanță în speță.

Astfel, pe baza hotărârii judecătorești devenită irevocabilă, Comisia constituită la nivelul M. Ploiești va proceda la restituirea în natură a acelor imobile indicate de instanța de fond și va emite o dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru partea de imobil imposibil de restituit, fără a mai fi nevoie să facă o evaluare proprie a calității de persoane îndreptățite, căci acest aspect a fost tranșat prin prezentul demers judiciar.

Prin urmare, recurenta trebuie doar să pună în aplicare hotărârea judecătorească irevocabilă.

Față de toate aceste considerente, Curtea apreciază că recursul este nefondat, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 din vechiul Cod de procedură civilă, îl va respinge, ca atare.

De asemenea, Curtea va lua act că intimata F. de D. a Universității București nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul de pârâtul MUNICIPIUL PLOIEȘTI – prin primar, cu sediul în Ploiești, Bulevardul Republicii, nr. 2, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 300/5 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții Z. D. Ș. OCTAV, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la S. „C. & C.”, cu sediul în București, .. 1, sector 1 și I. M., domiciliat în București, .. 67, ., sector 1 și cu intervenienta în nume propriu F. DE D. A UNIVERSITĂȚII BUCUREȘTI, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la S. „P. R. și Asociații”, cu sediul în București, Calea 13 Septembrie, nr. 101, ., ., sector 5.

Ia act că intimata F. de D. a Universității București nu solicită cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 ianuarie 2016.

Președinte, Judecători,

E. S. V.-I. S. A.-C. B.

Grefier,

D. V.

Red. VIS

Tehnored. DV

2 ex./22.01.2016

d.f._ – Tribunalul Prahova

j.f. A. P. A.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120/2006

← Anulare act. Decizia nr. 22/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI		Uzucapiune. Decizia nr. 38/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI →

Legea 10/2001. Decizia nr. 5/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 5/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI