Superficie. Decizia nr. 9/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 14-01-2016 în dosarul nr. 9/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 9
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2016
Președinte - C. P.
Judecători - V. D.
- M. G.
Grefier - C. O.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta C. V., domiciliată în Comarnic, ., județul Prahova, împotriva deciziei civile nr. 1915 pronunțată la data de 28 aprilie 2015 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ț. L., domiciliată în Comarnic, . A, județul Prahova, Ț. S., domiciliat în Comarnic, ., județul Prahova, M. N., domiciliată în Comarnic, .. 123, județul Prahova și intimații-reclamanți Ț. F., Ț. G. F. ambii cu domiciliul în Comarnic, ., județul Prahova, B. CONSTANTA, domiciliată în Comarnic, ., județul Prahova si P. E. G., domiciliată în Silistea, sat Gruiu, . Ilfov.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-reclamantă C. V., reprezentată de avocat R. D. din Baroul Prahova și intimații-pârâți Ț. Lucreția, Ț. S. și M. N., reprezentați de avocat A. D. din Baroul Prahova, lipsind intimații-reclamanți Ț. F., Ț. G. F., B. C. și P. E. G..
Procedura legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este motivat și netimbrat, iar recurenta a fost citată cu mențiunea referitoare la timbraj.
Avocat R. D. pentru recurentă, depune la dosar taxa judiciară de timbru în valoare de 105 lei potrivit chitanței nr._/05.01.2016 și timbre judiciare în valoare de 1,5 lei, ce au fost anulate la dosar.
Apărătorii părților având pe rând cuvântul arată că nu au cereri de formulat în cauză.
Curtea, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și dezbaterea recursului.
Avocat R. D. pentru recurentă având cuvântul critică decizia pronunțată de Tribunalul Prahova, întrucât nu a fost admis capătul de cerere cu privire la constatarea dreptului de superficie dobândit prin uzucapiune asupra terenului pe care se află construcțiile respective.
Avocat A. D.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată pe rolul instanței la data de 14.09.2012 și înregistrată sub nr. de dosar_ reclamanțiiC. V.,T. F., T. G. F., B. Constanta șiP. E. G.au solicitat în contradictoriu cupârâtul Ț. I., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună stabilirea unui drept de superficie în favoarea reclamanților asupra terenului existent sub clădirea ce le aparține si care a fost edificată în urmă cu mai bine de 50 de ani, teren care în urma partajului judiciar se afla în prezent în lotul ce i-a fost atribuit pârâtului, precum și obligarea pârâtului să le permită accesul ori de cate ori este nevoie, la căminul de apa edificat de reclamanți, cămin ce deservește proprietatea lor, dar care în urma aceluiași partaj judiciar, se află în prezent în lotul pârâtului.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat căprin Sentința civila nr.1510 din 14.12.2011 rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 843 din 31.05.2012 pronunțata de Tribunalul Prahova, s-a dispus partajarea averii succesorale rămase de pe urma defunctului Ț. G., iar clădirea si căminul de apă ce fac obiectul cauzei sunt amplasate pe terenul ce a fost atribuit pârâtului.
Se arată că imobilul în litigiu este locuit în prezent de reclamanta Ț. A., și a fost edificata în urma cu mai mult de 50 de ani, iar căminul de apa a fost edificat de reclamanți, și deservește proprietatea lor.
Reclamanții mai arată că pârâtul amenință ca va demola construcția, astfel ca reclamanta T. A. ar rămâne fără locuință.
În termen legal, la data de 04.10.2012 pârâtul Ț. I. a depus la dosar întâmpinare (file 9-10), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată; cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării pârâtul a arătat că prin sentința civilă nr. 1510/21.12.2011 pronunțată de Judecătoria S., definitivă și irevocabilă prin respingerea ca nefondat a recursului potrivit deciziei nr. 843 din 31.05.2012 a Tribunalului Prahova, s-a dispus partajarea averii succesorale rămase de pe urma defunctului Ț. G., decedat la data de 23.05.1973, conform Variantei I a raportului de expertiză tehnică topografică lotizare refacere întocmit de exp. I. G.. în lotul ce i-a fost atribuit a primit în orașul Comarnic, în pct. „Acasă" un teren în suprafață de 134 mp. definit de conturul A,B,C,D,16,17,18,27,25,22,24,23,A, iar reclamanților le-a revenit deferența de 224 mp.
Pârâtul a arătat că potrivit hotărârii judecătorești arătate, din schița de plan anexă la raportul de expertiză, pe terenul ce i-a fost atribuit se află amplasată o parte dintr-o construcție anexă, cu destinația de grajd care la partaj a căzut în lotul reclamanților.
Se mai arată că în mod fals se afirmă în cererea de chemare în judecată că ea „este locuită în prezent de reclamanta Ț. A.", întrucât persoana menționată este decedată de peste cinci ani.
De asemenea, pârâtul arată că numai o parte din construcția în cauză este amplasată pe terenul proprietatea sa, iar reclamanții pot avea acces la ea direct de pe lotul lor de teren.
Pârâtul precizează că pe terenul pe care a devenit proprietar se mai află o pompă de apă și o hazna, pompa de apă este folosită de reclamanți, dar nu reprezintă singura posibilitate sau modalitate pentru aceștia de a-și asigura sursa de apă potabilă, iar haznaua a fost edificată în urmă cu circa zece ani de persoanele care dețin cu chirie spațiul comercial pe care tot reclamanții îl au, însă în prezent este dezafectată.
La data de 21.11.2012 apărătorul pârâtului a depus la dosar o precizare prin care arată că pârâtul Ț. I. a decedat la data de 24.10.2012, având ca moștenitori legali pe Ț. Lucreția – soție supraviețuitoare, Ț. S. – fiu și M. N. – fiică (file 14-18).
Prin Încheierea din data de 22.11.2012 ( f 23) s-a dispus introducerea in cauză a moștenitorilor pârâtului decedat pe parcursul procesului, respectiv: Ț. Lucreția, Ț. S. si M. N..
La data de 22.11.2012 reclamanții au formulat modificare și completare la acțiune, prin care au solicitat stabilirea unui drept de superficie prin uzucapiune in favoarea lor, asupra terenului existent sub clădirile — anexele gospodărești ce le aparțin si care au fost edificate în urmă cu mai bine de 50 de ani, teren care în urma partajului judiciar se află în prezent în lotul ce i-a fost atribuit paratului, stabilirea unor servituți de trece la clădirile —anexele gospodărești proprietatea reclamanților, existente pe terenul care in urma partajului judiciar se afla in prezent in lotul atribuit paratului și obligarea paratului sa le permită accesul ori de cate ori este nevoie, la căminul de apa edificat de ei reclamanții, cămin ce deservește proprietatea lor dar care in urma aceluiași partaj judiciar, se afla in prezent in lotul paratului.
În motivarea acțiunii completatoare reclamanții au arătat că prin Sentința civila nr.1510/14.12.2011, definitiva si irevocabila prin Decizia 843/31.05.2012 pronunțata de Tribunalul Prahova, s-a dispus partajarea averii succesorale ramase de pe urma defunctului T. G., urmare cărora clădirea, anexele gospodărești si căminul de apa ce fac obiectul acestui dosar sunt amplasate pe terenul ce a fost atribuit pârâtului.
Se arată că în prezent clădire este locuita de reclamanta T. F., și a fost edificata în urma cu mai mult de 50 de ani, căminul de apă a fost edificat de ei, reclamanții, și deservește proprietatea lor si neexistând o altă posibilitate de a amplasa un alt astfel de cămin pe proprietatea lor.
Prin sentința nr. 1030/06.11.2014 Judecătoria S. a admisă in parte acțiunea civilă modificată formulată de reclamanții C. V., Ț. F., Ț. G. F., B. C., P. E. G., fiind stabilită servitutea de trecere in favoarea reclamanților - la clădirea - hazna - pe drumul situat pe terenul pârâților - delimitat „a-b-c-d” – prin raportul de expertiză ing. C. M. – completare (schița – fila 275) - imobil situat in or. Comarnic, ., jud. Prahova și obligați pârâții să permită pe terenul lor - accesul reclamanților la căminul de apă – în caz de nevoie (avarie), fiind respinsă în rest acțiunea ca fiind neîntemeiată. De asemenea, au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1510/14.12._ a Judecătoriei S. rămasă definitivă si irevocabilă prin respingerea recursului conform Deciziei civile nr. 843/31.05.2012 a Tribunalului Prahova a fost admisă în parte acțiunea precizată si completată de reclamantul Ț. I. (în speță, autorul pârâților din prezenta cauză) în contradictoriu cu pârâții (reclamanții din prezenta cauză) C. V., Ț. F., Ț. G. F., B. Constanta si P. E. G., A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată și precizată de pârâtele reclamante C. V., Ț. F. si moștenitorii lui Ț. A. (decedată în faza de recurs) Ț. G. F., B. Constanta, C. V., P. E. G. ȘI S-A dispus partajarea averii succesorale rămase de pe urma defunctului Ț. G., decedat la data de 23.05.1973, cu ultimul domiciliu in Comarnic, județul Prahova - conform variantei 1 a raportului de expertiză tehnică topografică lotizare refacere întocmită de expert I. G. .
In prezenta cauză reclamanții C. V.,T. F., T. G. F., B. Constanta șiP. E. G. - in contradictoriu cu moștenitorii lui Ț. I., respectiv pârâții Ț. Lucreția, Ț. S. și M. N. au solicitat, astfel cum au formulat cererea de modificare și completare la acțiune stabilirea unui drept de superficie prin uzucapiune in favoarea lor, asupra terenului existent sub clădirile — anexele gospodărești ce le aparțin si care au fost edificate în urmă cu mai bine de 50 de ani, teren care în urma partajului judiciar se află în prezent în lotul ce i-a fost atribuit paratului; stabilirea unor servituți de trece la clădirile —anexele gospodărești proprietatea reclamanților, existente pe terenul care in urma partajului judiciar se afla in prezent in lotul atribuit paratului, precum și obligarea paratului sa le permită accesul ori de cate ori este nevoie, la căminul de apa edificat de ei reclamanții, cămin ce deservește proprietatea lor dar care in urma aceluiași partaj judiciar, se afla in prezent in lotul paratului;
Din examinarea rapoartelor de expertiză de specialitate construcții și topometrică – lotizare care au fost efectuate in cadrul dosarului de partaj soluționat prin Sentința civilă nr. 1510/14.12._ a Judecătoriei S. s-a reținut că pe terenul - lot 1 - in suprafață de 134 mp care a fost atribuit in lotul pârâților se află atât o parte din anexa gospodărească denumită „grajd”, cât si o hazna si o pompă de apă, reclamanților fiindu-le atribuită in lotul lor nr. 2 cota de ½ din anexa gospodărească, haznaua si pompa de apă deservesc construcția C1, atribuită, in aceeași cotă.
In ceea ce privește primul capăt de cerere, respectiv stabilirea unui drept de superficie prin uzucapiune in favoarea reclamanților, asupra terenului existent sub clădirile — anexele gospodărești - despre care afirmă că le aparțin si au fost edificate în urmă cu mai bine de 50 de ani, teren care în urma partajului judiciar se află în prezent în lotul ce i-a fost atribuit paraților – s-a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că „suprapunerea dreptului de proprietate asupra terenului aparținând unei persoane, cu dreptul de proprietate asupra construcției, aparținând unei alte persoane nu dă naștere prin ea însăși unui drept de superficie, în absența unui act juridic (convenție) sau fapt juridic (uzucapiune, prescripție achizitivă) care să-l constituie, ori a unei dispoziții legale pe care să se întemeieze”.
Instituția uzucapiunii presupune o posesie neviciată, adică utilă, ceea ce înseamnă că trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, iar în cazul unei proprietăți indivize, coproprietarii sunt presupuși că stăpânesc bunul împreună, motiv pentru care posesia lor, având un caracter echivoc, nu este aptă a fundamenta dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune. Viciul
echivocității posesiei poate fi însă înlăturat prin acte din care să rezulte intenția fermă
a unuia dintre coindivizari de a se comporta ca proprietar exclusiv.
Când unul dintre moștenitori stăpânește exclusiv, sub nume de proprietar, un bun succesoral, în condițiile unei posesii utile, el poate dobândi prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra acelui bun.
Aceasta rezultă din prevederile art. 729 din Codul civil de la 1864 ( act normativ aplicabil in cauza de față, fiind invocat si in litigiul de partaj succesoral) - text legal din al cărui conținut se desprinde, printre altele, ideea că împărțeala nu poate fi cerută atunci când unul dintre moștenitori opune prescripția.
În speță însă, reclamanții nu au făcut dovada posesiei exclusive în persoana lor, în termenul de uzucapiune prevăzut de lege, în acest sens reținându-se - din probatoriul administrat - interogatorii reciproce si declarațiile martorilor ascultați in cauză că s-au relevat aspecte contradictorii, din care nu a rezultat cu certitudine că reclamanții au stăpânit exclusiv, sub nume de proprietari construcția anexă despre care s-a afirmat atât că ar fi fost locuită de Ț. A. (soția supraviețuitoare a autorului comun, Ț. G., decedat la data de 23.05.1973) dar si că, de fapt, in acest spațiu se țineau animalele, având destinația de grajd.
Așa fiind, prima instanță a respins ca neîntemeiată pretenția reclamanților in constatarea dreptului de superficie prin uzucapiune in favoarea lor, asupra terenului existent sub clădirile — anexele gospodărești.
Relativ la al doilea capăt de cerere, stabilirea unor servituți de trecere la clădirile —anexele gospodărești proprietatea reclamanților, existente pe terenul care in urma partajului judiciar se afla in prezent in lotul atribuit paratului – s-a reținut, din coroborarea probatoriului testimonial (f 162-165, 178-181) cu constatările nemijlocite ale instanței cu prilejul cercetării locale ( f 184) - dar si concluziile expertului desemnat in cauză (f 227) că există posibilitatea accesului reclamanților către clădirea anexă gospodărească - direct - de pe terenul in suprafață de 224 mp care le-a fost atribuit la partaj.
Dacă in cazul părții din anexă care este situată pe terenul ce le-a fost atribuit reclamanților (despre care aceștia afirmă că este locuită de Ț. F. ) instanța a constatat (f 184) că ar exista minime condiții de locuit . două camere (la care de altfel reclamanții au acces direct) - in cazul celeilalte părți din anexă (situată pe terenul atribuit pârâților) s-a constatat că aceasta este într-un grad de degradare care nici pe departe nu ar permite locuirea vreunei persoane in prezent, astfel că nu se justifică stabilirea unei servituți de trecere in favoarea reclamanților la clădirea anexă, aceștia având acces direct către aceasta.
Expertul desemnat in cauză, ing. C. M. A. a concluzionat prin raportul de expertiză tehnică - completare depus la 17.04.2014 (f 253) că - in cazul in care se cere respectarea normelor privind distanțele de construire a foselor septice, cât si a toaletelor față de construcțiile existente – nu există posibilitatea amplasării in interiorul perimetrului la o distanță minimă cerută de lege, din lipsa unei suprafețe de teren corespunzătoare nu a existat posibilitatea evidențierii pe schița de plan a zonei de protecție pentru construcțiile propuse anterior de expert - pe terenul reclamanților.
In această situație - expertul a stabilit servitutea de trecere in favoarea reclamanților - la clădirea - hazna - pe drumul situat pe terenul pârâților - anume pe drumul delimitat „a-b-c-d” (schița – fila 275) – astfel că instanța a omologat această servitute, ca fiind stabilită pe calea cea mai scurtă către drumul public.
În ceea ce privește al treilea capăt de cerere - obligarea paraților sa permită accesul reclamanților ori de cate ori este nevoie, la căminul de apa edificat de ei reclamanții, cămin ce deservește proprietatea lor, dar care in urma aceluiași partaj judiciar, se afla in prezent in lotul paratului - instanța a constatat că este întemeiată pretenția.
Astfel, din coroborarea probatoriului testimonial cu constatările nemijlocite ale instanței cu prilejul cercetării locale, dar si cu, concluziile expertului desemnat in cauză, a rezultat existența pe terenul care le-a fost atribuit pârâților a unui cămin de apă care este funcțional si care deservește construcția C1 a reclamanților, dar la care aceștia din urmă nu pot accede direct din drumul public (. pe terenul pârâților. Așa fiind, a precizat că se impune obligarea pârâților să permită pe terenul lor - accesul reclamanților la căminul de apă – în caz de nevoie (avarie).
În temeiul art. 274, 276 Cod pr. civilă de la 1865 s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți, reprezentând taxa de timbru judiciar, onorarii de avocați si expert, justificate cu chitanțele existente la dosar.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel reclamanții C. V., T. F., T. G. F., B. Constanta, și P. E. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Au criticat reclamanții sentința arătând că instanța de fond a făcut o greșită apreciere și interpretare a probelor administrate în cauză, cât și a celor solicitate, ajungând în acest mod la o soluție eronată și admițând acțiunea în parte, deși din ansamblul probator administrat în cauză rezultă fără putere de tăgadă faptul că cele solicitate sunt întemeiate și au suport legal.
Astfel, reclamanții arată că la primul capăt de cerere au invocat asupra terenului două instituții – superficia și uzucapiunea, reclamanții susținând că întotdeauna terenul de sub clădiri l-au folosit în nume de proprietar așa cum prevăd dispozițiile legale în materie, iar în acest sens au făcut dovada elementului intențional, psihologic al posesiei – animus sidi habendi, respecti a faptului că actele sau faptele materiale de folosință au fost exercitate pentru sine și nu pentru altul.
În ceea ce privește hotărârea judecătorească pronunțată în partajul judiciar au arătat că aceasta produce efecte, sub aspectul forței probante fiind asimilată înscrisului autentic și se prezumă că dreptul recunoscut în cuprinsul acesteia a preexistat hotărârii, hotărârea având efect declarativ.
La partajul judiciar construcțiile au fost atribuite în lotul reclamanților, iar hotărârea pronunțată în partaj judiciar a intrat în puterea lucrului judecat.
De asemenea, cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere din probe rezultă că este întemeiat, dovedit și admisibil, deși instanța a admis în parte acest capăt de cerere, iar restul a fost respins cu motivarea că există posibilitatea accesului la clădire din lotul aparținând reclamanților.
Reclamanții au susținut că pentru restul de clădire proprietatea acestora care este situată pe terenul pârâților, instanța de fond a motivat respingerea în sensul că partea de clădire este într-un grad de degradare care nici pe departe nu ar permite locuirea vreunei persoane în prezent și că este nejustificată stabilirea unei servituți de trecere la această parte din clădire, deși această parte de clădire are amprentă la sol.
La data de 29.12.2014 au declarat apel și pârâții Ț. Lucreția, Ț. S. și M. N. împotriva sentinței nr. 1030/06.11.2014 pronunțată de Judecătoria S. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de apel, pârâții au arătat că prin sentința civilă atacată a fost admisă în parte acțiunea modificată formulată de reclamanții - apelanți Clinei V., Ț. F., Ț. G. F., B. C., P. E. G. și în consecință s-a stabilit servitutea de trecere în favoarea reclamanților la clădirea - hazna - pe drumul situat pe terenul acestora delimitat „a-b-c-d" - prin raportul de expertiză ing. C. - completare (schița - fila 275).
Apelanții-pârâți Ț. Lucreția, Ț. S. și M. N. au menționat că au fost obligați să permită accesul reclamanților la căminul de apă aflat pe terenul lor, în caz de nevoie (avarie).
Pentru a hotărî astfel, aceștia au precizat că instanța de fond a tras concluzia pe baza raportului de expertiză că, în cazul în care se cere respectarea normelor privind distanțele de construire a foselor septice, nu există posibilitatea amplasării în interiorul perimetrului reclamanților la o distanță minimă cerută de lege.
Referitor la căminul de apă, apelanții-pârâții au susținut că s-a apreciat că, întrucât acesta se află amplasat pe terenul ce le-a revenit lor în urma partajului, reclamanții nu pot accede direct din drumul public la acesta, ci numai prin terenul apelanților-pârâți.
Apelanții-pârâți Ț. Lucreția, Ț. S. și M. N. au precizat în primul rând că hotărârea instanței de fond pentru cele două petite admise este nelegală, fiind lipsită de fundament juridic. Potrivit disp. art. 261, alin. 1, pct. 5 Cod pr civilă de la 1865, hotărârile se dau în numele legii și fele trebuie să cuprindă inclusiv motivele de drept care au format [convingerea instanței. în speță nu este indicat vreun un temei juridic aceasta nu pentru că, instanța de fond nu ar fi vrut să-i „ajute" mai mult pe — reclamanți, ci pentru că el nu există.
S-a menționat că în cererea de chemare în judecată și în modificarea acesteia, reclamanții au indicat mai multe articole din Noul Cod Civil, însă niciunul dintre acestea nu au legătură cu starea de fapt, pentru că, se referă la alte situații decât cele deduse judecății. Oricum instanța de fond nu și le-a însușit, ceea ce dovedește o dată în plus că nu există bază legală pentru măsurile dispuse de instanță.
La cel de-al doilea punct al motivelor de apel, apelanții-pârâți Ț. Lucreția, Ț. S. și M. N. au mai menționat că instanța de fond s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, sau s-a dat mai mult decât s-a cerut, fiind eludate astfel dispozițiile art. 129, alin. ultim Cod.pr.civ. nemodificat.
Atât în cerere de chemare în judecată, cât și în cererea modificatoare reclamanții au solicitat „stabilirea unor servituți de trecere la clădirile - anexele gospodărești proprietatea noastră, existente pe terenul care în urma partajului judiciar se află în prezent în lotul atribuit pârâtului". In realitate este vorba de cele două anexe gospodărești (construcții provizorii) care deși au fost atribuite la partaj actualilor reclamanți, ele se află parțial amplasate pe terenul atribuit nouă. Atât în cererea de chemare în judecată, cât și în cererea modificatoare, în întreg cuprinsul lor, nu există menționat cuvântul „hazna".
Apelanții-pârâți au arătat că pentru cele două anexe gospodărești instanța de fond a respins cererea privind stabilirea unui drept de superficie și a unui drept de servitute de trecere, cu argumentele corect reținute în sentință. Cu toate acestea, și deși nu a fost învestită cu vreun asemenea petit, Judecătoria a „ridicat" haznaua (care în realitate este o groapă cu un capac), la rang de „clădire"- desigur în scopul de a crea aparența că, servitutea de trecere solicitată vizează și haznaua.
Mai mult, apelanții-pârâți au susținut că pretențiile reclamanților, așa cum au fost formulate, se referă în mod indubitabil la clădirile - anexele gospodărești care, numai ele, au tăcut obiectul fostului proces de partaj (și al numeroaselor contestații la executare și contestații în anulare promovate ulterior de actualii reclamanți - respinse toate pentru netemeinicie). Or, în cadrul acelui dosar aceștia nu au partajat nicio hazna sau cămin de apă.
Referitor la cel de-al treilea motiv de apel, apelanții-pârâți Ț. Lucreția, Ț. S. și M. N. au arătat că soluția instanței de fond nu se justifică în condițiile în care din raportul de expertiză topografică întocmit în cauză, inclusiv schița anexă (și cum de altfel s-a văzut foarte bine și la cercetarea locală și planșele foto din dosar), reclamanții au posibilitatea să-și amplaseze utilitățile pe terenul în suprafață de 224 mp care le-a fost atribuit ia partaj.
S-a menționat că în prezent haznaua se află amplasată la aproximativ 5 m de ferestrele locuinței pârâților Ț. S. și Ț. Lucreția și la circa 2 m de locuința reclamanților. In situația în care ea ar fi reamplasată pe terenul" reclamanților (așa cum a propus expertul) distanțele față de cele două imobile ar fi mai mari, chiar dacă, probabil, nu ar depăși cei 10 m prevăzuți în normele sanitare. Altfel spus, apelanții Ț. Lucreția, Ț. S. și M. N. consideră că ar fi mai bine pentru ambele familii dar cum haznaua respectivă îi deservește pe reclamanți normal este să se afle pe terenul reclamanților și nu al pârâților și să le greveze cu sarcini proprietatea acestora din urmă.
Prin urmare, s-a arătat de apelanții menționați anterior că, concluziile instanței de fond contravin și prevederilor art. 621, alin. 2 Cod Civil, cu referire Ia alin. 1. Obligația de a permite trecerea pentru utilități subzistă în raport cu vecinii numai pentru situația în care trecerea prin altă parte ar fi imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare, ceea ce nu este cazul în speță.
Deși nu a fost învestită cu constituirea unei servituți de trecere la hazna și deși din punct de vedere juridic nu există temei pentru o asemenea sarcină (pe plan legislativ fiind reglementată doar posibilitatea permiterii accesului pentru efectuarea unor eventuale lucrări), apelanții-pârâți au precizat că instanța fondului nu numai că a dispus constituirea servituții, dar nici nu ține cont ca aceasta să fie stabilită pe calea cea mai scurtă, în condiții care să aducă o minimă stânjenire dreptului de proprietate a fondului aservit.
Sub acest ultim aspect s-a subliniat faptul că s-au formulat obiecțiuni după depunerea raportului de expertiză inițial, prima instanța le-a încuviințat, iar când refacerea raportului de expertiză s-a făcut în aceeași formă, aceasta s-a dezis de dispoziția anterioară și s-a declarat mulțumită.
Prin întâmpinarea formulată la data de 26.03.2015, pârâții Ț. Lucreția, Ț. S. și M. N. au solicitat respingerea apelului și păstrarea în parte a hotărârii instanței de fond, cu obligarea reclamanților - apelanți la plata cheltuielilor de judecată, arătând că prin sentința apelată a fost respins ca neîntemeiat primul capăt de cerere din acțiunea modificată formulată de reclamanți, respectiv stabilirea unui drept de superficie prin uzucapiune în favoarea acestora asupra terenului pe care se află edificate anexele gospodărești atribuite reclamanților în urma procesului anterior de partaj.
Astfel, în mod greșit susțin reclamanții - apelanți că au folosit terenul de sub clădirile în cauză în nume de proprietar așa cum prevăd dispozițiile legale în materie, această apărare neputând fi avută în vedere în condițiile în care atât anexele gospodărești cât și terenul pe care ele se află amplasate au făcut obiectul procesului de partaj finalizat prin sentința civilă 1510/14.12.2011 pronunțată de Judecătoria S., sentință rămasă irevocabilă prin respingerea recursului conform Deciziei nr. 843/31.05.2012 a Tribunalului Prahova.
S-a reținut de instanța de fond că, dreptul de superficie se poate dobândi numai prin act juridic sau eventual prin prescripție achizitivă (uzucapiune), iar în speță niciuna dintre cele două modalități de dobândire nu se regăsește, uzucapiunea invocată de reclamanții nu se întemeiază pe o posesie utilă în condițiile în care imobilele respective au fost deținute de moștenitori împreună (unii pentru alții), posesia fiind astfel afectată de viciul echivocității, în mod corect reținând instanța de fond că bunurile imobile nu s-ar fi putut împărți dacă vreunul dintre moștenitori ar fi invocat uzucapiunea.
Referitor la al doilea capăt de cerere privind stabilirea unei
servituți de trecere la clădirile - anexele gospodărești proprietatea
reclamanților, existente pe terenul care în urma partajului judiciar se află
în prezent în lotul ce le-a fost atribuit, instanța de fond respingând această
solicitare ca neîntemeiată.
Cu ocazia cercetării locale efectuate la data de 25.06.2013 instanța a constatat nemijlocit că, reclamanții au acces la anexele menționate mai sus direct de pe terenul în suprafață de 224 mp care le-a fost atribuit la partaj. Această situație se poate observa foarte bine și din planșele foto executate la cercetarea locală (f. 186-192 dosar fond).
Tot pe baza acelorași probe, coroborate și cu declarațiile martorilor audiați în cauză, s-a reținut că partea din anexa gospodărească situată pe terenul ce a fost atribuit subsemnaților este foarte degradată, astfel că, nu mai poate fi folosită și prin urmare nu se mai justifică stabilirea vreunei servituți de trecere la aceasta.
Prin decizia civilă nr. 1915 pronunțată la data de 28 aprilie 2015, Tribunalul Prahova a respins ca nefondate apelurile, pentru următoarele considerente:
Sub aspectul cererii de completare a probatoriilor formulată de către apelanții reclamanți tribunalul reține că potrivit art. 292 al. 1 teza II Cod pr. civ. instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate ar rezulta din dezbateri.
Ori, față de materialul probator administrat în fața primei instanțe și față de reglementarea menționată care instituie o facultate, iar nu o obligație pentru instanța de control judiciar tribunalul a apreciat că nu se impune suplimentarea probatoriului, sens în care respinge cererea apelanților reclamanți.
În ceea ce privește apelul declarat de apelanții reclamanți, tribunalul a reținut că superficia este dreptul de a avea sau de a edifica o construcție pe terenul altuia, deasupra ori în subsolul acelui teren, asupra căruia superficiarul dobândește un drept de folosință.
Cu alte cuvinte, dreptul de superficie este un drept real principal imobiliar, al cărui conținut juridic cuprinde dreptul de proprietate asupra construcției, plantației ori instalației, precum și dezmembrământul dreptului de proprietate care presupune folosința și, într-o anumită limită, posesia și dispoziția asupra terenului proprietatea altei persoane decât titularul dreptului de superficie.
Dreptul de superficie nu este reglementat direct și expres în Codul civil. De aceea existența lui a fost controversată, iar la început chiar contestată. Până la urmă s-a impus totuși părerea că dreptul de superficie trebuie să fie recunoscut. Opinia se întemeiază pe dispoziția art.492 Cod civil.
Interpretând acest text legal s-a arătat că din moment ce prin textul respectiv se instituie o prezumție relativă de proprietate asupra construcțiilor amplasate pe un teren în favoarea proprietarului terenului, constructorul poate să o înlăture prin proba contrară.
Dovedind contrariul, constructorul devine astfel titularul unui drept de superficie asupra terenului pe care este edificată construcția, plantația sau lucrarea sa.
Dreptul de superficie este caracterizat de legiuitor ca fiind un drept real imobiliar, fiind considerat un drept perpetuu, care durează atât timp cât există construcția sau lucrarea ce se află pe terenul proprietatea altei persoane, fără a putea fi stins prin neuz, fiind și un drept imprescriptibil.
Acest drept poate fi constituit prin convenția părților, printr-un legat, prin uzucapiune sau prin lege.
Apelanții reclamanți și-au întemeiat solicitarea prin dobândirea acestui drept de superficie ca urmare a uzucapiunii.
În aceste condiții, prima instanță a analizat dobândirea acestui dezmembrământ al dreptului de proprietate prin prisma dispozițiilor art.1890 cod civil, aplicabil în cauză.
Așa fiind, în mod corect a constatat prima instanță neîndeplinirea acestor condiții, atunci când a analizat acest capăt de cerere.
Astfel, din probele administrate în cauză nu a rezultat cu certitudine faptul că aceste condiții au fost îndeplinite.
Probele administrate în cauză, depozițiile martorilor, precum și răspunsurile la interogatoriu au relevat faptul că în prezent, construcțiile în litigiu nu mai sunt un grajd, ci locuință, iar apelanții nu au dovedit că au stăpânit efectiv această suprafață de teren, câtă vreme, până în anul 2011 au fost în indiviziune cu apelanții intimați.
Mai mult decât atât, nu s-a dovedit să se fi exercitat o posesie utilă (neafectata de vreun viciu) asupra imobilului în discuție și care să respecte toate condițiile impuse de art.1847 din vechiul cod civil (să fie continuă, neîntreruptă, publică, netulburată, sub nume de proprietar), iar posesia să se fi exercitat pentru o perioada de minimum 30 de ani.
Așa fiind, în mod corect prima instanță a apreciat ca fiind neîndeplinite aceste condiții, așa încât tribunalul a respins acest motiv de apel.
Cu privire la cel de al doilea motiv de apel, tribunalul a reținut că potrivit art.576 din vechiul cod civil,servitutea este o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul si utilitatea unui imobil având un alt stăpân.
Cu privire la servitutea de trecere, art.616 din vechiul cod civil prevede căproprietarulal cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau, pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.
Totodată, chiar dacă în art.617 din vechiul cod civil se prevede că trecerea trebuie regulat făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, ca să iasă din drum, se arată în continuare, în art.618, cu toate acestea trebuie a se alege trecerea prin locul ce ar pricinui o mai puțină pagubă acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă.
Ori, din cuprinsul raportului de expertiză, rezultă în mod indubitabil, astfel cum a reținut și instanța de fond, că apelanții au acces direct la imobil de pe terenul proprietatea acestora, iar în aceste condiții, crearea unei servituți nu mai este posibilă.
Sub aspectul apelului formulat de apelanții pârâți, tribunalul a reținut că prima critică a acestora vizează lipsa temeiului juridic.
Ori, așa cum rezultă din chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată, precum și din completarea și modificarea acesteia, rezultă cu certitudine că reclamanții și-au întemeiat în drept solicitarea adresată instanței.
Faptul că, raportat la dispozițiile legale aplicabile, instituția superficiei nu era reglementată de codul civil, nu înseamnă că cererea reclamanților este inadmisibilă, astfel cum în mod eronat sugerează apelanții pârâți, practica judecătorească statuând în acest domeniu, astfel că criticile apelanților sub acest aspect sunt nefondate.
Au mai criticat apelanții soluția primei instanțe și prin prisma dispozițiilor art.129 cod pr. civ.
Rolul activ al judecătorului trebuie înțeles ca un principiu care conduce la aflarea adevărului și în consecință la pronunțarea unor hotărâri temeinice și legale, ceea ce presupune că judecătorul este în drept să stăruie prin toate mijloacele legale în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt și de drept.
Analizând hotărârea criticată, se constată că toate aceste aspecte au fost respectate de către prima instanță.
Astfel, judecătorul fondului a administrat toate probele pe care le-a considerat concludente cauzei, administrând inclusiv proba cu cercetare locală, pentru a se edifica pe deplin cu privire la situația părților.
De altfel, se constată că apelanții intimați au o abordare diferită de cea stabilită de practica de judecată cu privire la acest principiu critica fiind ambiguă și lipsită de sens, nerezultând care ar fi consecința.
Mai mult decât atât, instanța de judecată a statuat cu privire la ceea ce a fost investită, astfel că și sub acest aspect criticile apelanților sunt vădit nefondate.
Pe de altă parte, tribunalul a reținut că stabilirea servituții a fost făcută cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, ținând seama de topografia locului, precum și de modalitatea de partajare a părților ce a fost dispusă prin sentința civilă nr.1510/14.12.2011 a Judecătoriei S..
Ori, este adevărat că haznaua se află pe terenul apelanților intimați, deși îi deservește pe apelanții reclamanți, însă aceste susțineri trebuiau făcute cu ocazia partajului succesoral, iar nu ulterior.
Este de necontestat faptul că aceasta se află pe terenul apelanților intimați, însă numai în această modalitate apelanții reclamanți se pot bucura de atributele dreptului de proprietate, la care sunt îndreptățiți, ca urmare a hotărârii mai sus menționate.
Faptul că instanța de judecată a respins ulterior obiecțiunile la raportul de expertiză nu conduce la concluzia că hotărârea pronunțată este nelegală, câtă vreme expertul a răspuns la toate obiectivele.
Împrejurarea că apelanții reclamanți sunt nemulțumiți de soluția adoptată nu echivalează cu o lipsă de rol activ a instanței de judecată sau cu o neanalizare a fondului raportată la circumstanțele speței și a dispozițiilor legale incidente.
Așa fiind, tribunalul a constatat că toate criticile apelanților intimați sunt nefondate.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta C. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că această decizie este în contradicție cu situația de fapt dovedită, respectiv aceea că anexa, edificată în urmă cu 50 de ani a fost ocupată de T. A., apoi locuită de T. F., care a continuat stăpânirea sub nume de proprietar, prin intervertirea posesiei și unirea cu posesia autoarei, în condițiile art.1860 din Codul civil.
A susținut recurenta că pârâții nu au putut face dovada că posesia exercitată de T. A. și apoi continuată de reclamanta T. F. asupra terenului odată cu construcția aflată pe el nu a fost una sunt nume de proprietar, cât timp construcția le-a aparținut tot timpul acestora, fără să fi fost tulburate în stăpânirea exercitată timp de peste 30 de ani, conform art.1890 C.civil.
În concluzie, a solicitat recurenta ca în baza art.312 rap.la art.304 pct.8 și 9 C.pr.civ. să fie admis recursul, se dispună modificarea în parte a deciziei de apel, în sensul admiterii apelului, sub aspectul acordării dreptului de superficie, prin prescripție achizitivă, asupra terenului de sub clădirea – anexă gospodărească.
Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Deși a invocat ca temei și motivul de recurs prev.de art.304 pct.8 C.pr.civ., în realitate recurenta a formulat critici ce se circumscriu unui singur motiv de recurs, respectiv cel reglementat de art.304 pct.9 C.pr.civ., invocând aplicarea greșită a dispozițiilor legale din materia dreptului de superficie, având ca mod de dobândire prescripția achizitivă.
Sub acest aspect, Curtea constată că nu se confirmă joncțiunea posesiilor invocată de recurentă, constatând corect instanțele de fond că ansamblul probator administrat a relevat faptul că în prezent, construcțiile în litigiu nu mai sunt un grajd, ci locuință, iar reclamanții nu au dovedit că au stăpânit efectiv această suprafață de teren, câtă vreme, până în anul 2011 au fost în indiviziune cu intimații.
Astfel, a rezultat, cu certitudine, din examinarea rapoartelor de expertiză de specialitate construcții și topometrică – lotizare care au fost efectuate in cadrul dosarului de partaj soluționat prin Sentința civilă nr. 1510/14.12._ a Judecătoriei S., că pe terenul - lot 1 - in suprafață de 134 mp care a fost atribuit in lotul pârâților se află atât o parte din anexa gospodărească denumită „grajd”, cât si o hazna si o pompă de apă, reclamanților fiindu-le atribuită in lotul lor nr. 2 cota de ½ din anexa gospodărească, haznaua si pompa de apă deservesc construcția C1, atribuită, in aceeași cotă.
Prin urmare, nu s-a dovedit că s-ar fi exercitat o posesie utilă (neafectată de vreun viciu) asupra imobilului în discuție și care să respecte toate condițiile impuse de art.1847 din vechiul Cod civil (să fie continuă, neîntreruptă, publică, netulburată, sub nume de proprietar), iar posesia să se fi exercitat pentru o perioada de minimum 30 de ani.
Recursul este cu atât mai mult nefondat cu cât, recurenta nici nu a invocat joncțiunea posesiilor în ceea ce o privește, ci unirea posesiei autoarei T. A. cu posesia unei alte reclamante, respectiv T. F., reclamantă ce nu a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel.
Pentru aceste considerente, constatând că nu este afectată legalitatea deciziei atacate, nefiind incident motivul de recurs prev.de art.304 pct.9 C.pr.civ., în baza art.312 C.pr.civ., Curtea va păstra hotărârea atacată și va respinge recursul declarat ca nefondat.
În baza art.274 C.pr.civ. va obliga recurenta-reclamantă la 1200 lei cheltuieli de judecată către intimații-pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta C. V., domiciliată în Comarnic, ., județul Prahova, împotriva deciziei civile nr. 1915 pronunțată la data de 28 aprilie 2015 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ț. L., domiciliată în Comarnic, . A, județul Prahova, Ț. S., domiciliat în Comarnic, ., județul Prahova, M. N., domiciliată în Comarnic, .. 123, județul Prahova și intimații-reclamanți Ț. F., Ț. G. F. ambii cu domiciliul în Comarnic, ., județul Prahova, B. CONSTANTA, domiciliată în Comarnic, ., județul Prahova si P. E. G., domiciliată în Silistea, sat Gruiu, . Ilfov.
ca nefondat.
Obligă recurenta la 1200 lei cheltuieli de judecată către intimați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2016.
Președinte, Judecători,
C. P. V. D. M. G.
Grefier,
C. O.
Operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
Red. M.G.
Tehnored.CO
2 ex./15.02.2016
d.f._ Judec.S.
j.f. R. P.
d.a.nr._ -Trib.Prahova
j.a.A.G.H.
| ← Cereri. Decizia nr. 4/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Anulare act. Decizia nr. 22/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
