Conflict de competenţă. Sentința nr. 28/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Sentința nr. 28/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 22-02-2016 în dosarul nr. 28 CC

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA NR. 28CC

Ședința din camera de consiliu din data de 22 februarie 2016

Președinte - C. P. B.

Grefier - N. M.

Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria B., județul B. și Judecătoria Târgoviște, județul Dâmbovița, privind cererea având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea G. G., cu domiciliul în ., ., județul B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA CESTRIN SA, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

Cauza a fost luată în Camera de Consiliu, fără citarea părților, conform dispozițiilor art. 135 alin.4 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Se mai învederează că prin intermediul Serviciului registratură s-a depus la dosar de către contestatoarea G. G. o cerere, înregistrată sub nr. 3443/22.02.2016, prin care solicită amânarea cauzei întrucât nu se poate prezenta.

Curtea, având în vedere obiectul pricinii – conflict negativ de competență, ce se soluționează în camera de consiliu, fără citarea părților, respinge cererea de amânarea judecății cauzei formulată de contestatoare pentru imposibilitatea prezentării în fața instanței și, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, Curtea constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 06.04.2015, sub nr._, contestatoarea G. G. a formulat contestație la executare, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.R., prin care a solicitat anularea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 639/2014 al B.E.J. M. A. D., cu sediul în municipiul Târgoviște.

Prin sentința civilă nr. 8617/07.09.2015, Judecătoria B. și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria B. a reținut că:

Prin încheierea din 04.09.2014 pronunțată în dosarul nr._/200/2014, Judecătoria B. a încuviințat executarea silită a procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/26.07.2011, urmare a solicitării executorului judecătoresc, ce a dat curs cererii de executare silită a CNADNR formulată la data de 11.02.2014.

A concluzionat Judecătoria B. că, raportat la data formulării cererii de executare silită – 11.02.2014, sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă în vigoare înainte de publicarea în M.O. a deciziei nr. 348/17.06.2014, prin care au fost declarate neconstituționale prevederile art.650 alin.1 Cod pr. civilă, referitoare la instanța de executare, astfel că, competența de soluționare a prezentei cauze revine Judecătoriei Târgoviște, în a cărei circumscripție își are sediul B.E.J., care efectuează executarea.

Pe rolul Judecătoriei Târgoviște, cauza a fost înregistrată sub nr._ .

Prin sentința civilă nr. 4217/27.11.2015, Judecătoria Târgoviște și-a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei B., a constatat că în speță s-a ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel Ploiești pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Târgoviște a reținut,în esență, că nu se poate raporta la prevederi ce au fost declarate neconstituționale referitoare la competența instanței de executare, astfel că își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art.651 Cod pr.civilă, modificate, în acord cu decizia nr. 348/17.06.2014 a Curții Constituționale, conform cărora instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia își are domiciliul debitorul.

De asemenea, s-a avut în vedere și decizia nr. 2858/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un regulator de competență similar, prin care s-a stabilit că normele procedurale referitoare la competența după materie sunt norme imperative prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, astfel încât acestea sunt de imediată aplicare, neexistând posibilitatea de a deroga de la aplicarea lor.

Sesizată fiind cu soluționarea conflictului dintre Judecătoria B. și Judecătoria Târgoviște, Curtea constată că, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei B., pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

În cauza pendinte judecății, la data de 6.04.2015, Judecătoria B. a fost investită, de către contestatoarea G. G., cu soluționarea contestației la executarea silită, ce face obiectul dosarului de executare nr. 639/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc M. A., din Târgoviște.

Sub un prim aspect, se impune a se preciza că, la data de 16.07.2014, s-a publicat, în Monitorul Oficial nr.529, decizia nr. 348/17.06.2014 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art.650 alin.1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora instanța de executare era judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea.

Ulterior, prin Legea nr. 138/16.10.2014, cu referire la modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispozițiile art.650 alin.1 Cod pr.civilă au fost modificate, în sensul că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului.

Curtea reamintește că, potrivit dispozițiilor art. 147 alin.1 din Constituția României, ,,dispozițiile din legile (…) constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul (…) nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.

În acest context, nu se poate da eficiență principiului neretroactivității legii de procedură civilă, întrucât s-ar încălca flagrant dispozițiile art. 147 alin.1 din Constituție și ale art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992, conform cărora ,,decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi este definitivă și obligatorie”, precum și dispozițiile deciziei nr. 1/17.01.1995 a Plenului Curții Constituționale, care consacră caracterul obligatoriu al deciziei prin care s-a declarat neconstituționalitatea unei legi.

În cauza pendinte judecății nu se pune problema retroactivității legii de procedură civilă, ci a aplicabilității legii constituționale, care este neîndoielnic un ansamblu de norme de interes public.

În condițiile menționate, la data formulării contestației la executare nu mai exista temeiul juridic care stabilea competența teritorială a instanței de executare în funcție de locul situării biroului executorului judecătoresc, context în care competența revine judecătoriei în circumscripția căreia domiciliază debitorul, în speță, Judecătoria B..

În considerarea argumentelor expuse, Curtea, în baza art. 135 Cod pr.civilă, va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența teritorială de soluționare a cererii având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea G. G., cu domiciliul în ., ., județul B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA CESTRIN SA, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, în favoarea Judecătoriei B..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 22 februarie 2016.

Președinte,

C. P. B.

Grefier,

N. M.

Red.CPB

Tehnored.NM

4 ex./22.02.2016

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 28/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI