Grăniţuire. Decizia nr. 28/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 28/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 28/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA nr.28
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2016
Președinte – V. G.
Judecători – M. P.
- I. V. S.
Grefier - A. F.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul T. G. – prin mandatar T. O. M., domiciliat în București, ..106, ., ., sector 2, împotriva deciziei civile nr.1980 din 5.05.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-pârât O. de C. și Publicitate Imobiliară Prahova, cu sediul în Ploiești, Șoseaua Vestului, nr.14-16, județ Prahova și intimatul-reclamant R. B. (fost R.), domiciliat în București, ..9, ..4, . 2.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ultima strigare, au răspuns recurentul-pârât reprezentat de mandatar T. O. M. și intimatul-reclamant reprezentat de avocat T. E. din Baroul Prahova, în substituire avocat titular T. M. din același barou, lipsind intimatul-pârât.
Procedura legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul disp.art.6 din Legea nr.192/2006, informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
Recurs timbrat cu 9,50 lei taxă judiciară de timbru conform chitanței nr._ din 15.12.2015 anulată la fila 16 și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că avocat T. E. - apărătoarea intimatului-reclamant a înaintat la dosar prin fax o cerere prin care a solicitat strigarea cauzei după ora 11,00, deoarece dimineața este la ICCJ București, fila 20, cerere rămasă fără obiect întrucât, pe de o parte, cauza a fost la ordine după ora 11,00, iar pe de altă parte apărătoarea intimatului-reclamant a răspuns la apelul nominal.
Reprezentanții părților prezente având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarațiile acestora și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
M. T. O. M. având cuvântul pentru recurentul-pârât T. G. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, conform motivării arătate în scris.
Avocat T. elena având cuvântul pentru intimatul-reclamant solicită respingerea recursului. Cu cheltuieli de judecată.
În esență, susține în ceea ce privește primul motiv de recurs în sensul că instanța a dat mai mult decât s-a cerut, în sensul că terenul de 26 mp. suprapus se încadrează în toleranța admisă și că în mod corect Tribunalul Prahova a stabilit linia de hotar conform expertizei S. (decizia de casare).
Cu referire la de-al doilea motiv de recurs arată că din proba testimonială – depoziții martori rezultă că pe linia de hotar opusă străzii există linie de hotar respectiv niște stâlpi și sârmă.
Față de critica din recurs făcută pe cheltuielile de judecată, arată că acestea vizează toate ciclurile procesuale.
C u r t e a
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr._, reclamantul R. B. a chemat în judecată pe pârâții T. G., O. de C. și Publicitate Imobiliară Prahova pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâtul T. G. să se dispună grănițuirea proprietăților limitrofe situate în comuna C., ., județul Prahova și, în contradictoriu cu ambii pârâți, rectificarea cărții funciare și a lucrărilor cadastrale corespunzătoare imobilului teren și, construcție situate în comuna C., ., proprietatea pârâtului T. G., în sensul menționării în mod corect a situației de fapt existente pe teren și a amplasării terenurilor limitrofe, astfel încât cadastrul proprietății acestui pârât să respecte amplasarea în teren a proprietății și să nu se suprapună peste amplasamentul terenului deținut de reclamant.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul terenului în suprafață de 990 mp situat în intravilanul comunei C., ., T.9 P.539, județul Prahova, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 979/01.04.2009 de BNP M., M. și Asociații, de la numitul B. D. F., care, l-a rândul lui, l-a cumpărat de la I. L. și I. N. I., în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 975/30.05.2008 de BNP F. V. D.. Aceștia din urma au devenit proprietari prin cumpărare de la F. A., F. I. și F. M. D., conform contratului autentificat sub nr. 6231/20.08.1993 de NSL Câmpina, care îl dobândiseră prin moștenire de la F. M., decedata în anul 1969, aceasta dobândindu-l, la rândul ei, prin moștenire de la mama sa, Nistorica M., decedata în anul 1963.
Reclamantul a precizat că în anul 2010, dorind să întocmească documentația în vederea obținerii autorizație de construire a fost necesară actualizarea documentației cadastrale, care nu a putut fi aprobată datorită faptului că documentația cadastrală aferentă proprietății pârâtului se suprapune cu documentația sa, conform raportului de control din 12.10.2011.
P. întâmpinare, pârâtul T. G. a precizat că reclamantul a ridicat pe terenul său două construcții, o locuința și ziduri de protecție de cca. 2 m înălțime și a betonat o parte din curte, iar respingerea cererii de repoziționare a imobilului de către OCPI Prahova s-a datorat exclusiv culpei acestuia, care nu a îndeplinit în termenul acordat completările solicitate prin referatul din 23.08.2011, pierzând și termenul de 15 zile în care ar fi putut formula plângere.
A mai învederat că între părți a existat și o înțelegere cu privire la încheierea unui act de vânzare-cumpărare a terenului său, reclamantul recunoscând suprapunerea terenurilor ca urmare a încălcării graniței de sud prin construcția ridicată.
P. cererea formulată la data de 20.09.2012 reclamantul și-a precizat și completat acțiunea, solicitând îndreptarea planului imobilului cu vecinătățile, laturile și descrierea potrivit situației de fapt existente pe teren, astfel încât lucrările cadastrale aferente proprietății pârâtului să respecte amplasarea în teren în realitate a proprietății sale și să nu se mai suprapună peste amplasamentul terenului său.
A precizat că neconcordanța dintre lucrarea cadastrală și situația de pe teren constă în faptul că pe teren, lungimea laturii proprietății pârâtului de la stradă către spatele proprietății, unde se afla un gard ce era edificat la momentul cumpărării terenului de către pârât, este mai mare decât dimensiunea menționată în documentația cadastrală. Datorita faptului că latura respectivă a fost scurtată în documentația cadastrală, față de situația de pe teren, pentru a se ajunge la suprafața menționata în act, s-a dat o dimensiune mai mare lățimii acestei proprietăți, ajungându-se astfel ca terenul să se suprapună peste terenul deținut și folosit de el, teren pe care a edificat o construcție, precum și un zid de sprijin care împiedică eventuale alunecări de teren.
În baza probelor administrate, prin sentința civilă nr. nr. 1320/2.05.2013, Judecătoria Câmpina a admis în parte acțiunea și a dispus grănițuirea proprietăților reclamantului R. B. și pârâtului T. G., situate în comuna C., ., județul Prahova, pe aliniamentul delimitat de pct. 2 – 7, astfel cum a fost identificat pe schița de plan anexă a raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul N. O.. S-au respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere având ca obiect rectificarea cărții funciare și a lucrărilor cadastrale ale pârâtului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 979/01.04.2009 de BNP M., M. și Asociații reclamantul a dobândit de la vânzătorul B. D. F. dreptul de proprietate asupra terenului livada în suprafață de 990 mp din măsurătorile cadastrale 1.100 mp din acte, situat în intravilanul comuna C., ., ., județul Prahova, număr cadastral_, înscris în CF nr. 3246 a localității C..
Conform acestuia, terenul era proprietatea vânzătorului dobândit prin cumpărare de la I. L. și I. N. I., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 975/30.05.2008 de BNP F. V. D., care, la rândul lor, l-au dobândit prin cumpărare, în timpul casatorii, de la F. A., F. I. și F. M. D., conform contractului autentificat sub nr. 6231/20.08.1993 de NSL Câmpina. Aceștia dobândiseră terenul prin moștenire de la F. M., decedata în anul 1969, conform certificatului de moștenitor nr. 540/1990, care, la rândul ei, l-a primit prin moștenire, de la numita Nistorica M., decedată în anul 1963.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6231/20.08.1993 de NSL Campina și schiței de plan anexă, terenul aparținând reclamantului se învecinează la nord cu N. L., pe o lungime de 20,50 ml, la est cu T. I., pe o lungime de 45,00 ml, la sud cu drumul comunal, pe o lungime de 30,00 ml și la vest cu pârâtul T. G., pe o lungime de 38,50 ml.
La rândul lui, pârâtul T. G. a dobândit în proprietate terenul în suprafața de 500 mp situat în ., între vecinii - rest proprietarilor F. A., I. C., rest proprietate F. A. și drum comunal, conformei schiței de plan anexa a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2148/16.05.1990 de NSL Câmpina, de la vânzătorii F. A., F. I. și F. M. D..
P. urmare, atât terenul reclamantului, cât și cel al pârâtului provin dintr-un trup comun care a aparținut moștenitorilor defunctei F. M., ambii având înscris dreptul de proprietate în cartea funciară nr. 3246, respectiv 3638 a comunei C..
Ulterior, reclamantul a formulat cerere de repoziționare a imobilului său, care a fost respinsă astfel cum rezultă din încheierea nr._/31.08.2011 a OCPI Prahova, documentația cadastrală nefiind avizată.
În cuprinsul raportului de control nr. 5046/12.10.2011 având ca obiect verificarea în teren a documentației nr._/20.09.2011 a reclamantului s-a constatat că documentația cadastrală nr._ a pârâtului a fost întocmită conform schiței anexă la contractul nr. 2148/1990 și nu conform realității din teren, pe gardurile existente la acea dată.
Conform disp. art. 560 cod civil, proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare suportând în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.
P. raportul de expertiză tehnică specialitatea topografie întocmit de expert N. O. s-a constatat că reclamantul deține terenul în suprafața de 1022 mp delimitat pe schița de plan de punctele 1-11-12-13-14-15-16-19-20-21-22-23-1 pe care și-a edificat o locuință și un zid de sprijin, în timp ce pârâtul T. G. stăpânește suprafața de 419 mp delimitată de pct. 11-24-25-26-27-28-16-15-14-13-12-11, teren liber de construcții.
Potrivit însă actelor de proprietate menționate anterior, reclamantul a dobândit terenul delimitat pe schița de plan de pct. 1-2-3-4-1, în suprafața de 990 mp, iar pârâtul terenul delimitat de pct. 2-5-6-7-2, în suprafața de 502 mp, întabulat și având numărul cadastral_.
Astfel cum rezultă și din interogatoriul administrat pârâtei OCPI Prahova, documentația cadastrală a pârâtului a fost întocmită cu respectarea schiței anexă la contractul de vânzare-cumpărare nr. 2148/1990, fiind avizată și primind nr. cadastral_.
Asupra celorlalte considerente din cuprinsul expertizei referitoare la amplasarea corectă sau nu pe schița de plan, a terenului pârâtului pe care l-a dobândit în proprietate, câta vreme titlul acestuia, în speța contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2148/16.05.1990 de NSL Câmpina din care face parte integrantă și planul de situație al terenului cu limitele menționate în cuprinsul său, valabil din punct de vedere juridic, nu a fost supus cenzurii instanței de judecată sub aspectul legalității și valabilității în cadrul unei acțiuni reale, în nulitate sau revendicare, prima instanță a apreciat că nu poate reține o altă situație juridică, acțiunea în grănițuire având un caracter declarativ de drepturi, fiind o acțiune petitorie.
În aceste condiții, a stabilit linia de hotar ce separă proprietatea reclamantului de cea a pârâtului pe aliniamentul delimitat de pct. 2-7, respectând titlurile de proprietate ale ambelor părți.
Cu privire la capătul doi de cerere, prima instanța a reținut că acțiunea în rectificare a înscrierilor din cartea funciară și lucrărilor cadastrale are caracter accesoriu unei acțiuni intermediate pe o cauză de ineficacitate a actului juridic, putând fi introdusă, potrivit disp. art. 907 Cod civil, de orice persoană interesată împotriva celor deja înscriși în situația în care nu corespunde situației juridice reale. Or, în condițiile în care actul în temeiul în care s-a făcut înscrierea dreptului de proprietate al pârâtului este valabil se impune respingerea cererilor de rectificare a cărții funciare și lucrărilor cadastrale ale pârâtului.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul susținând, în esență, că, în mod greșit, prima instanță a procedat la judecata cauzei la termenul din data de 25.04.2013, deși există la dosar împuternicirea avocațială a apărătorului său și cererea acestuia în sensul strigării cauzei după orele 13,00 (în subsidiar, amânarea cauzei) iar la termenul de judecată anterior se stabilise, din oficiu, de necesitatea depunerii unor acte, măsură de care nu s-a mai ținut cont. În acest fel i s-a încălcat dreptul la apărare, reglementat de art. 6 din CEDO și art. 24 alin 1 din Constituție.
Pe fondul cauzei, apelantul a arătat că linia de hotar a fost stabilită fără să se țină seama de probele administrate în cauză, de situația reală de pe teren, neavând loc o grănițuire pe toată lungimea terenului, fiind stabilită prin casa sa, având la bază doar schița de plan de la contractul de vânzare-cumpărare al pârâtului, schiță care de altfel, atestă că terenul dobândit de către pârât se învecina pe latura de sud cu fosta proprietate a lui C. I. (actual N. L.) și nicidecum cu restul proprietății vânzătorului, aspecte care demonstrează existența pe schiță a unor dimensiuni eronate, ce nu corespund realității.
A mai susținut apelantul că schița de plan reprezintă o probă de care ar trebui să se țină seama numai în cazul în care s-ar fi promovat o acțiune în revendicare sau în anularea titlului de proprietate al pârâtului, acțiuni pe care nu le poate promova în condițiile în care deține posesia terenului, prezenta acțiune de grănițuire implicând compararea titlurilor de proprietate în raport de care linia de hotar se trasează. În mod că eronat nu s-a ținut seama de linia de hotar delimitată de pct.17- 18, aliniament stabilit pe baza actelor de proprietate, a situației din teren, fiind singura care respectă suprafețele deținute de părți, respectiv 1022 m.p. și 419 m.p., mai ales că pârâtul nu a formulat obiecțiuni la expertiză cu privire la întinderea terenurilor. De asemenea, se impune rectificarea CF, a documentației cadastrale care nu corespund situației de pe teren, limitelor naturale, convenționale, nu respectă actele de proprietate conform art. 5 din Ordinul 634/2006, aspecte confirmate de către OCPI cu ocazia administrării probei cu interogatoriu. De altfel, raportul de control din 12.10.2011 atestă neîntocmirea documentației cadastrale a pârâtului conform realității în raport cu gardurile existente.
P. decizia civilă nr. 573/21.11.2013, Tribunalul Prahova a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut, în esență, că atâta timp cât în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 979/2009 reclamantul a dobândit în proprietate un teren de 990 m.p., iar pârâtul a dobândit conform contractului de vânzare-cumpărare nr.2148/1990 un teren de 500 m.p., terenuri învecinate pe o latură, delimitată de aliniamentul 2-7, în realitate linia de hotar care desparte cele două proprietății se determină în raport de aliniamentul 2-7, ce respectă întinderea reală a celor două suprafețe de teren descrise în cuprinsul actelor de proprietate menționate, amplasamentul acestora în raport de calea publică, vecinătățile existente la fața locului, configurația acestora din urmă, fiind imposibil să se stabilească o linie de hotar determinată doar în raport de modalitatea de amplasare a locuinței reclamantului.
Faptul că linia de hotar delimitată de pct.2-7 traversează locuința reclamantului, ajungându-se ca o parte din această construcție să se afle amplasată pe terenul aparținând pârâtului, nu înseamnă în mod automat că reclamantul poate pretinde stabilirea unei linii de hotar pe aliniamentul 17-18, ținându-se seama de modalitatea de amplasare a construcției proprietatea sa, deoarece în realitate la stabilirea liniei de hotar ce desparte cele două proprietăți se ține seama în exclusivitate de configurația terenurilor la data dobândirii acestora de către ambele părți, de amplasamentele acestora, de dimensiunile raportate la calea publică, la vecinătățile celor două parcele de teren, de întinderea reală a acestora, întindere determinată în funcție de suprafețele dobândite efectiv în proprietate înscrise în actele de proprietate.
A mai reținut tribunalul că pretenția reclamantului privind rectificarea cărții funciare, a documentației cadastrale este neîntemeiată, întrucât aceasta poate fi valorificată pe cale separată numai după rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei hotărâri judecătorești, mai ales că potrivit raportului de expertiză tehnică N. O. documentația cadastrală întocmită de pârât respectă actul de proprietate al acestuia, schița de plan ce a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr.2148/16.05.1990 documentație avizată de OCPI.
A concluzionat tribunalul că în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a admis în parte acțiunea, dispunând grănițuirea proprietăților părților pe aliniamentul delimitat de pct.2-7, identificat potrivit schiței de plan de la raportul de expertiză tehnică topo N. O..
Referitor la critica ce vizează încălcarea dreptului la apărare al reclamantului, tribunalul a reținut că formularea unei cereri de amânare, respectiv strigarea cauzei după orele 13,00, luarea unor măsuri procedurale în primă instanță nu reprezintă prin însăși natura lor motive care să determine amânarea unei cauze aflată în stare de judecată, după epuizarea tuturor probelor administrate pe parcursul judecății, instanța având dreptul să decidă cu privire la modalitatea de administrare a unor probe, în raport de măsurile dispuse la un moment dat, indiferent de prezența părților, apărătorilor la termenele respective, astfel că nu exista la data de 25.04.2013 nicio cauză obiectivă care să determine amânarea cauzei, acordarea unui alt termen de judecată datorită imposibilității apărătorilor părților de a se prezenta în instanță.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, susținând în esență că se sprijină pe motive străine de natura pricinii, atâta timp cât în considerente se arată în mod repetat că apărările formulate sunt neîntemeiate în sensul că stabilirea liniei de hotar nu se realizează raportat la locuința sa, ci raportat la actele de proprietate ale părților. Or, din simpla lecturare a motivelor de apel, se constată că nu a solicitat niciodată ca linia de hotar să fie stabilită în funcție de modul de amplasare a casei, fiind evident un motiv străin de natura pricinii reținut de instanță. Singura referire din apel cu privire la construcție a fost în sensul că linia de hotar stabilită nu asigură grănițuirea pe toată lungimea hotarului dintre proprietățile părților.
A mai învederat recurentul că decizia a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale în materie. Astfel, din conținutul art. 560 C.civil, care reprezintă sediul materiei în cauzele ce privesc grănițuirile, legiuitorul a făcut referire expresă la reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare, spre deosebire de reglementarea din vechiul cod civil în care se arăta numai că „orice proprietar poate îndatora pe vecinul sau la grănițuirea proprietății lipite cu a sa”.
În aceste condiții, încălcând grav prevederile art. 560 Cod civil, primele două instanțe nu au avut în vedere mențiunile din raportul de expertiză N. O., în care se arată că terenul deținut de pârâtul T. G. „are hotare materializate cu garduri pe latura de Vest (gard lemn) - vecin proprietatea N. V. - și la sud (gard plasă) vecin proprietatea N. L.”, iar cu referire la terenul său a precizat că are latura de sud gard din plasă, vecin proprietatea N. L..
Verificând aceste susțineri cu schița de plan anexă raportului de expertiză s-a constatat că prin stabilirea de către instanța de fond a liniei de hotar dintre proprietăți pe aliniamentul 2-7 nu s-a grănițuit toată lungimea terenului, deși conform posesiei și situației reale de pe teren atât terenul său, cât și cel al pârâtului se întind până al pct. 19,3,17,16,28 identificate pe schița de plan, respectiv până la gardul de plasă existent în partea de sud a terenurilor.
Stabilind linia de hotar, care de fapt nu delimitează întreaga lungime a laturii terenului pe care cele două proprietăți se învecinează, primele două instanțe au motivat hotărârile numai cu referire la schița de plan a contractului de vânzare-cumpărare prin care pârâtul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, fără însă a corobora în niciun fel probele administrate în cauză. Dacă instanțele ar fi analizat atent schița de plan anexă a contractului de vânzare-cumpărare al pârâtului, ar fi constatat că terenul ce a făcut obiectul vânzării se învecinează pe latura de sud cu proprietatea C. I. (actual, N. L.) și nu cu un rest de proprietate al vânzătorului, ceea ce ducea la interpretarea actului în sensul că dimensiunile de pe schiță erau greșite și astfel ar fi înțeles motivul pentru care expertul a precizat că schițele de plan nu corespund realității de pe teren.
A mai susținut recurentul că prin omologarea liniei de hotar pe aliniamentul 2-7 din schița de plan a expertizei se aduce o gravă încălcare a dreptului său de proprietate asupra terenului, dat fiind că în această situație terenul său ar trebui să fie translatat atât către proprietatea T. I., cât și către proprietatea N. L.. Or, acești vecini dețin terenurile respective de peste 50 de ani și nu vor fi dispuși să cedeze din proprietatea lor o suprafață de 85 m.p. pentru a i se întregii lui proprietatea, în condițiile în care terenul aflat între punctele 3-7-6-28-3 rămâne un teren liber, fără proprietar.
A mai arătat recurentul că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea prevederilor art. 5 din Ordinul 634/2006 modificat și completat emis de ANCPI atunci când în mod greșit s-a respins solicitarea sa de obligare a pârâtului de a rectifica atât documentația cadastrală, cât și CF.
Sub acest aspect, s-a avut în vedere că în cuprinsul expertizei se precizează că „rezultă că documentațiile cadastrale, în special cea reprezentând nr. cadastral_ nu corespund situației de pe teren rezultată în urma măsurătorilor” (documentația cadastrală cu nr._ aparține pârâtului). De altfel, așa cum se precizează în răspunsul dat de OCPI Prahova, la interogatoriul formulat (întrebarea nr. 6) pentru întocmirea documentației cadastrale, persoana autorizată este obligată să se deplaseze la teren, iar identificarea imobilului se face conform limitelor naturale și convenționale, cu respectarea actelor de proprietate în baza art. 5 din Ordinul 634/2006 modificat și completat emis de ANCPI. În acest sens, s-a impune a se avea în vedere și raportul de control din data de 12.10.2011 întocmit de OCPI Prahova în care se menționează că s-a constatat că documentația cadastrală a pârâtului nu a fost întocmită conform realității din teren, respectiv pe gardurile existente la acea dată, ci a fost întocmită conform schiței anexă la contractul de vânzare-cumpărare nr. 2148/1990, schiță care era greșită, lucru constatat și de expertul topo desemnat în cauză.
A mai învederat recurentul că în speță s-au încălcat și dispozițiile art. 24 alin. (1) din Constituția României, care prevăd că „Dreptul la apărare este garantat” și ale art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, care statuează că „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil”, atunci când prima instanță a rămas în pronunțare, ignorând cererea apărătorului său și măsura dispusă de instanță la termenul anterior de completare a probatoriului cu înscrisuri.
P. decizia nr. 1260/20.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, s-a admis recursul declarat de reclamantul R. (fost R.) B. împotriva deciziei civile nr. 573/21.11.2013 pronunțată de către Tribunalul Prahova, în contradictoriu pârâtul T. G., prin mandatar T. Marcelin I. și prin mandatar T. O. M. și pârâtul O. de C. și Publicitate Imobiliară Prahova și în consecință a fost casată decizia civilă nr. 573 din 21.11.2013 a Tribunalului Prahova și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel, Tribunalul Prahova.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Ploiești a reținut că procesul civil este în regulă generală un proces al intereselor private, obligația de a-și proba pretențiile revenind părților potrivit art. 1169 din vechiul Cod civil (dispoziție aplicabilă în speță, conform OUG nr. 79/2011 - pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil - și art.24 și 25 alin.1 Cod pr. civilă, forma actuală) rolul activ al judecătorului neputând constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia dintre părți și în apărarea intereselor acesteia.
În speță, deși reclamantului i s-a acordat un termen de judecată pentru a prezenta înscrisuri noi (sens în care a și fost abilitat prin încheierea de ședință din data de 21.03.2013) acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
Pe de altă parte, cererea de amânare a soluționării cauzei de către apărătorul reclamantului, nejustificată, nu îndreptățea instanța să acorde un nou termen de judecată, ci doar amânarea pronunțării (conform dispozițiilor art. 156 alin. 2 C.pr.civilă, forma în vigoare la data introducerii acțiunii) ceea ce a și dispus.
În acest context, nu există o încălcare a dreptului la apărare al reclamantului, reglementat de art. 129 C.pr.civ (forma în vigoare la data introducerii acțiunii) art. 24 din Constituție și art. 6 alin. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Referitor la motivele de recurs ce vizează fondul cauzei, Curtea de Apel Ploiești a reținut că, sub un prim aspect, se impune a se preciza că operațiunile judiciare ale grănițuirii, conform art.560 Cod Civil, circumscriu reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare. Reconstituirea implică aflarea celor mai vechi semne de hotar.
Or, în speță, raportul de expertiză N. O., omologat de instanță, nu respectă operațiunile judiciare specifice grănițuirii.
Astfel, în loc să se identifice cele mai vechi semne de hotar s-a luat în considerație numai schița anexă la contractul de vânzare-cumpărare nr. 2148/16.05.1990 al pârâtului T. G., care nu corespunde realității din teren, atât potrivit concluziilor raportului de expertiză N. O. („În cazul pârâtului T. G. s-a respectat documentația de înstrăinare –schița anexă la contractul de vânzare-cumpărare nr.2148/16.05.1990 - ceea ce a dus la o neconcordanță mare cu realitatea din teren.” – pag. 3, penultimul alineat din lucrare) cât și răspunsului pârâtului O. de C. și Publicitate Imobiliară Prahova la întrebarea nr. 3 din interogatoriu(„ …s-a constatat că documentația d-lui B. A., care a primit nr. cadastral_ nu a fost întocmită pe gardurile existente, ci a fost întocmită cu respectarea schiței de plan anexă la contractul de vânzare cumpărare nr. 2148/1990”).
Mai mult decât atât, grănițuirea nu s-a dispus pe toată lungimea laturii terenului pe care cele două proprietăți se învecinează.
În acest context, pentru reconstituirea hotarului, absolut necesar soluționării ambelor capete de cerere, Curtea de Apel Ploiești a reținut că se impune completarea probatoriului cu martori și o nouă expertiză topografică (care să respecte operațiunile judiciare specifice grănițuirii, raportat și la vechile semne de hotar existente pe celelalte laturi ale proprietăților părților).
În rejudecare, la termenul din 24.06.2015, având în vedere decizia de casare a Curții de Apel Ploiești, tribunalul a încuviințat la solicitarea apelantului și a intimaților T. proba cu câte un martor și efectuarea unei expertize topo, iar prin încheierea de ședință din data de 04.07.2015, este desemnat expert S. M. A. pentru efectuarea acestei expertize.
Raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert S. M. A. a fost depus la dosar la data de 18.09.2015, cu privire la care expertul B. N. a formulat un punct de vedere.
P. încheierea de ședință din data de 18.11.2014, tribunalul apreciind întemeiate a doua și a treia obiecțiune formulată intimatul T. G. la raportul de expertiză S. M. A., a dispus ca expertul să răspundă la acestea.
Ulterior, la data de 23.03.2015 expertul B. N. a depus la dosar un punct de vedere față de răspunsurile întocmite de expert S. M. A..
Instanța de trimitere, prin decizia civilă nr. 1980 din 5.05.2015, a admis apelul și a modificat în parte sentința în sensul că a dispus grănițuirea proprietăților părților pe aliniamentul punctelor 7-A-B-8, astfel cum a fost indicat în schița de plan anexă la raportul de expertiză întocmit de expert Șilvaș M. A., menținând restul dispozițiilor sentinței.
Totodată, a obligat intimatul T. G. să plătească apelantului 3800 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că prin decizia de casare s-a statuat irevocabil că pentru reconstituirea hotarului, absolut necesar soluționării ambelor capete de cerere, se impune completarea probatoriului cu martori și o nouă expertiză topografică (care să respecte operațiunile judiciare specifice grănițuirii, raportat și la vechile semne de hotar existente pe celelalte laturi ale proprietăților părților).
Ca atare, în rejudecare, au fost încuviințate proba testimonială și proba cu expertiza topo. Martorul Bolintinu C., audiat la propunerea apelantului, a arătat că știe că acesta a cumpărat un teren în localitatea C., de cca 1000 mp de la moștenitorii unei persoane numită F., însă nu a putut preciza anul. Cu toate acestea, a arătat că a văzut acest teren după cca 2 ani de la cumpărare, că la acel moment terenul era împrejmuit doar pe două laturi (de sus și vest); că a treia latură din partea de nord era învecinată cu drumul comunal, iar latura de est se învecinează cu intimatul.
A mai arătat martorul că terenul era foarte accidentat, aproape de nefolosit, martorul fiind cel care l-a nivelat parțial, creând un drum de acces pe latura de vest. Martorul a mai arătat că și-a dat seama că au existat alunecări de teren, astfel că a hotărât, împreună cu apelantul să facă un zid de sprijin, astfel că a fost chemată o firmă de la cadastru, care le-a confirmat că borna existentă pe drumul comunal reprezenta un semn de hotar vechi și de la care începea hotarul ce despărțea proprietatea apelantului de proprietatea intimatului. Firma de cadastru a trasat hotarul după efectuarea de măsurători și stabilirea unui alt punct unde nu exista vreun semn vechi de hotar, după care s-a ridicat zidul de sprijin și apoi o construcție.
Martorul a precizat că au existat mai multe discuții între părți întrucât punctele de determinare a terenului care se găseau în cadastrul făcut la terenul apelantului corespundeau efectiv cu situația din teren, respectiv că la data cumpărării terenului de către apelant exista cadastru făcut. A mai precizat martorul că la partea de sus a zidului a făcut o înclinare de cca 30 cm spre proprietatea intimatului datorată faptului că în perioada edificării au fost zile ploioase și au avut loc surpări de teren. În plus, din proprietatea inițială s-au format trei proprietăți, una a apelantului, una a intimatului și una a numitei N. V., existând inițial un gard pe toată lungimea proprietății inițiale; că N. a refăcut gardul din spatele proprietății pe același amplasament prin anul 1990, unde erau stâlpi metalici în continuarea gardului intimatului.
A mai precizat martorul că el a amenajat drumul de acces din drumul comunal pe latura de vest a proprietății apelantului.
Martorul S. A., audiat la propunerea intimatului, a arătat că de la fiul intimatului a aflat de terenul deținut de intimat, care i-a solicitat o consultație juridică și i-a prezentat documente cadastrale, respectiv că a fost de mai multe ori la acest teren. A mai arătat martora că prima dată a mers la teren în anul 2009 când a observat că terenul se învecina pe latura de nord cu drumul comunal; că exista gard pe latura care se învecina cu proprietatea numitei V. și că nu a observat dacă exista gard pe latura opusă drumului comunal, însă a observat că exista un canal de scurgere, iar pe latura care se învecinează cu proprietatea apelantului nu exista gard la acel moment, dar exista pe latura de nord un copac, în locul căruia în prezent există un canal colector.
A mai arătat martora că după anul 2010 când a vizitat terenul a constatat că exista un zid de sprijin ridicat de la jumătatea proprietăților spre spatele acestora, care nu a fost ridicat de intimat; că zidul este înclinat spre terenul intimatului ceea ce afectează deschiderea terenului, care s-a redus în partea de nord la cca 9 m.
Martora a mai arătat că în prezent nu există gard sau vreun alt semn de hotar care să despartă cele două proprietăți de la zidul de sprijin până la drumul comunal cu excepția canalului colector.
În cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize tehnice judiciare topo, în urma căreia s-a constatat că terenurile în litigiu sunt situate într-o zonă cu alunecări active de teren, că acestea sunt înclinate pe direcția est-vest, având o pantă de 175, respectiv că datorită deplasărilor de teren nu pot fi identificate semne de hotar stabile.
Expertul a precizat că apelantul a construit un zid de protecție din beton armat, în urmă cu doi ani la o adâncime de cca 2,7 m la limita estică de proprietate, iar după realizarea zidului nu s-au mai produs alunecări.
Totodată expertul a arătat că documentul cadastral anexă la actul de vânzare-cumpărare nr.975/30.05.2008, respectiv actul deținut de autorul apelantului B. D. F., respectă realitatea din teren, modificările survenite la elementele topografice ale terenului față de documentația cadastrală fiind nesemnificative.
În plus, expertul a arătat că documentul cadastral la actul de proprietate al intimatului nu respectă realitatea din teren.
Ca atare, raportat la situația din teren și la dreptul de proprietate al părților astfel cum rezultă din actele de vânzare-cumpărare deținute de acestea, cât și de actele cadastrale, expertul a propus ca linie de hotar aliniamentul punctelor 7-A-B-8, linie pe care, pe distanța de 15,53 m, între punctele Ași B, linia de hotar se identifică cu zidul de sprijin (zid care așa cum a precizata expertul a stopat alunecările de teren în zona în litigiu, ceea ce profită ambelor părți).
P. răspunsul la obiecțiunile expertului parte, expertul desemnat de instanță a argumentat pertinent concluziile sale, arătând în final că expertul parte nu s-a prezentat la convocarea făcută de expertul S. pentru a-și susține punctul de vedere, pe care l-a apreciat ca fiind unul subiectiv, astfel că și-a menținut propunerea cu privire la linia de hotar.
Tribunalul a apreciat că expertul desemnat de instanță a răspuns tuturor obiectivelor stabilite pentru expertiza dispusă pe linia de casare, respectiv că linia de hotar propusă este corect determinată raportat la situația din teren, la dreptul de proprietate al părților, astfel cum rezultă din actele de vânzare-cumpărare deținute de acestea, cât și de actele cadastrale întocmite și prin includerea în acest traseu a zidului de sprijin se menține situația creată prin edificarea acestuia, respectiv stoparea alunecărilor de teren.
Ca atare, criticile apelantului cu privire la modalitatea în care instanța fondului a dispus grănițuirea proprietăților părților, conform expertizei întocmite de expert N. O., s-au apreciat întemeiate, aspect care a rezultat atât din considerentele deciziei de casare în care s-a statuat că nu respectă operațiunile judiciare specifice grănițuirii, iar grănițuirea nu s-a dispus pe toată lungimea laturii terenului pe care cele două proprietăți se învecinează, dar și din probatoriul administrat în rejudecare, motiv pentru care sub acest aspect apelul a fost admis urmând a se modifica în parte sentința apelată în sensul că grănițuirii proprietăților părților pe aliniamentul punctelor 7-A-B-8, astfel cum a fost indicat în schița de plan anexă la raportul de expertiză întocmit de expert Șilvaș M. A..
Cu privire la cea de-a patra critică privind respingerea cererii de rectificare a documentației cadastrale, aceasta s-a apreciat nefondată și a fost respinsă ca atare, potrivit acelorași considerente arătate și în decizia nr. 573/21.11.2013, care nu au fost cenzurate sau modificate prin decizia de casare, deși s-a formulat recurs și sub acest aspect.
Concluzionând, tribunalul, pentru considerentele expuse, în temeiul art.296 c.pr.civ. a admis apelul și a modificat în parte sentința în sensul că a dispune grănițuirea proprietăților părților pe aliniamentul punctelor 7-A-B-8 astfel cum a fost indicat în schița de plan anexă la raportul de expertiză întocmit de expert Șilvaș M. A. și a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
În temeiul art.274 c.pr.civ. a obligat intimatul T. G. să plătească apelantului 3800 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul T. G. – prin mandatar T. O. M., solicitând modificarea hotărârii atacate, soluția fiind nelegală și inechitabilă pentru recurent în raport cu actele de proprietate pe care le deține în mod legal și care la acest moment au fost supuse cenzurii instanței și modificate în mod abuziv, în sensul diminuării suprafeței de teren deținută în proprietate și a grănițuirii pe o porțiune de teren care nu se află în proprietatea sa, invocând în drept disp.art. 304 pct. 6 și pct. 8 Cod pr.civilă.
Referitor la incidența disp.art.304 pct. 6 Cod pr.civilă, recurentul precizează că din motivarea deciziei pronunțată la rejudecare rezultă că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut și ceea ce nu s-a cerut.
Astfel, în motivarea deciziei, instanța atunci când a făcut aprecieri asupra modalității de soluționare a cererii de grănițuire, stabilind linia de hotar solicitată de reclamant prin expertiza S. II, a considerat-o corectă în mod nefondat nesocotind actele de proprietate ale părților în integralitatea lor, în sensul că suprafața inițială totală a terenului reclamantului de 990 mp ajunge a deveni prin decizie o nouă suprafață de 1.016 mp, cu 26 mp mai mult față de totalul suprafeței din actul de vânzare-cumpărare al respectivului teren, diminuând terenul aflat în proprietatea recurentului și stabilind un hotar nou, potrivit expertizei S. pe aliniamentul punctelor 7-A-B-8.
Mai arată că tribunalul a reținut că prin raportul de expertiză tehnică întocmit de către expertul N. O. s-a constatat că reclamantul deține teren în suprafață de 1022mp [...] în timp ce pârâtul stăpânește o suprafață de 419 mp., însă potrivit actelor de proprietate reclamantul a dobândit terenul în suprafață de 990 mp, iar pârâtul terenul în suprafață de 502 mp, intabulat și având număr cadastral_.
De asemenea, tribunalul a reținut că reclamantul a arătat că este proprietarul terenului în suprafață de 990 mp și că în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 979/2009 acesta a dobândit în proprietate un teren de 990 mp. în măsura în care încă de la fondul problemei reclamantul a precizat că este proprietarul unui teren în suprafață de 990 mp [...] dobândit prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat nr. 979/1.04.2009.
Or, din simpla lecturare a pretențiilor formulate de reclamant încă de la fond se observă că acesta a solicitat pe de o parte grănițuirea proprietăților și pe de altă parte rectificarea cărții funciare și a lucrărilor cadastrale corespunzătoare imobilului teren și construcție proprietatea pârâtului T. G., în aceste condiții apărând ca și evident că tribunalul a pronunțat o hotărâre prin care a acordat mai mult decât s-a cerut.
În plus, noile probe administrate de tribunal, solicitate în baza art.560 Cod civil, respectiv expertiza topometrică și proba cu martori, nu au relevat elemente noi probatorii care să poată conduce la dovedirea faptului că pretențiile reclamantului puteau fi omologate prin decizia pronunțată și cu atât mai mult să i s-a acordat în proprietate un plus de teren de 26 mp., în defavoarea proprietății recurentului ce a fost grănițuită abuziv.
În continuare, arată că instanța în mod eronat a validat expertiza S. II ca fiind corectă, deși aceasta nu a identificat semne vechi de hotar în perimetrul cu pricina care să permită grănițuirea conform situației create de reclamant și de instanța care a pronunțat decizia recurată, respectiv suprapunerea terenului acestuia cu terenul în proprietatea reclamatului, ci alte puncte de reper străine de perimetrul cu pricina și limita care trebuie grănițuită.
Mai mult, prin proba testimonială cu martori administrată de instanță nu s-au putut identifica semnele vechi de hotar care să permită modificarea configurației terenurilor aflate în proprietatea părților altfel decât așa cum sunt prevăzute în actele de vânzare-cumpărare și schițele acestora, care fac parte integrantă din acestea.
Solicită pentru toate aceste considerente admiterea recursului și rejudecarea cauzei ținându-se cont de faptul că în speță este temeinică și legală soluția pronunțată de Tribunalul Prahova prin decizia civilă nr.573/21.11.2013.
Totodată, în situația în care dacă prin reexaminarea deciziei instanța nu va ajunge la casarea acesteia și schimbarea sentinței, solicită reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată puse în sarcina părții reclamate prin asimilarea la prevederile dispozițiilor art. 560 C.Civ. „Obligația de grănițuire - Proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta".
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs se referă la nelegalitatea prevăzută de art. 304 punctul 6 din Codul de procedură civilă, recurentul invocând faptul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut și ceea ce nu s-a cerut.
Prima ipoteză invocată se referă la faptul că instanța s-a pronunțat, din eroare, asupra unor lucruri care nu s-au cerut (extra petita), lucruri definite în doctrina juridică drept acele aspecte ce își găsesc locul în dispozitivul hotărârii.
Cea de-a doua ipoteză invocată de recurent se referă la situația în care instanța acordă celui ce a formulat o cerere mai mult decât a cerut acesta (plus petita). În acest caz, instanță se pronunță asupra cererii formulate de parte, dar îi acordă mai mult, spre deosebire de extra petita, când instanța acordă altceva decât s-a cerut.
În cauză, Curtea reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul R. B. a solicitat grănițuirea proprietăților limitrofe situate în comuna C., ., județul Prahova, respectiv rectificarea cărții funciare și a lucrărilor cadastrale corespunzătoare imobilului construcție și teren, aparținând pârâtului T. G..
P. sentința pronunțată de Judecătoria Câmpina, prima instanță a admis în parte acțiunea, în sensul că a dispus grănițuirea proprietăților părților pe aliniamentul 2-7 din schița de plan anexă a raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul N. O., respingând celelalte capete de cerere privind rectificarea cărții funciare și a lucrărilor cadastrale corespunzătoare imobilului construcție și teren, aparținând pârâtului T. G..
P. decizia recurată, instanța de apel a admis apelul declarat de reclamant și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a dispus grănițuirea proprietăților părților pe aliniamentul punctelor 7-A-B-8 din schița de plan anexă la raportul de expertiză întocmit de expertul Șilvaș M. A., menținând restul dispozițiilor sentinței.
P. urmare, Curtea constată că, urmare a admiterii apelului, instanța de apel s-a pronunțat asupra cererilor formulate de reclamant, respectiv grănițuirea proprietăților părților și rectificarea cărții funciare și a lucrărilor cadastrale corespunzătoare imobilului pârâtului T. G., fără a se putea susține că a acordat altceva decât s-a cerut de către reclamant (extra petita) ori mai mult decât a cerut reclamantul (plus petita).
Potrivit dispozițiilor art. 560 din Codul civil, proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.
Curtea reține și faptul că prin grănițuirea dispusă pe aliniamentul 7-A-B-8, terenul proprietatea reclamantului este în suprafață de 1016 mp, cu 26 mp mai mult decât în actul de proprietate, această diferență de 26 mp încadrându-se, însă, în limitele de toleranță admise de normele tehnice din domeniu.
P. urmare, nu se poate susține că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut ori ce nu s-a cerut, în condițiile în care expertul a procedat la delimitarea proprietăților părților raportat la actele acestora de proprietate, la planurile cadastrale și la realitatea din teren determinată de alunecările de teren, diferența de suprafață de 26 mp încadrându-se în limitele de toleranță admise.
Pentru aceste considerente, curtea apreciază că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 punctul 6 din Codul de procedură civilă.
Cât privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 punctul 8 din Codul de procedură civilă, acesta se referă la situația în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Raportat la aceste dispoziții legale, Curtea constată că recurentul s-a limitat la a le invoca, fără a motiva în concret în ce sens instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, considerent pentru care apreciază că nu sunt incidente prevederile art. 304 punctul 8 din Codul de procedură civilă.
Susținerile recurentului cu privire la modul de interpretare al probelor testimonială și cu expertiză nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din Codul de procedură civilă, ci vizează aspecte de netemeinicie ce nu pot forma obiectul cenzurii în calea de atac a recursului.
Cât privește cererea recurentului de reducere a sarcinii de plată a cheltuielilor de judecată, Curtea constată că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 274 din Codul de procedură civilă, ca efect al admiterii apelului, intimatul fiind în culpă procesuală. Prevederile art. 560 din Codul civil se referă la cheltuielile de grănițuire, și nu la cele de judecată, reglementate expres de dispozițiile art. 274 din Codul de procedură civilă.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală decizia instanței de apel.
În temeiul dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, Curtea va obliga recurentul aflat în culpă procesuală la plata, către intimatul-reclamant, a sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată constând în onorariu apărător.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul T. G. – prin mandatar T. O. M., domiciliat în București, ..106, ., ., sector 2, împotriva deciziei civile nr.1980 din 5.05.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-pârât O. de C. și Publicitate Imobiliară Prahova, cu sediul în Ploiești, Șoseaua Vestului, nr.14-16, județ Prahova și intimatul-reclamant R. B. (fost R.), domiciliat în București, ..9, ..4, . 2.
Obligă recurentul la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26 ianuarie 2016.
PreședinteJudecători
V. GheorgheMarilena P. I. V. S.
Grefier
A. F.
Operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120/2006
VG/FA
2 ex./18.02.2016
d.f. Jud. Câmpina nr._
j.f. L. I. D.
d.a. Trib. Prahova nr._ *
j.a. R. C.
M. G.
| ← Reexaminare anulare cerere. Decizia nr. 33/2016. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 287/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|








