Legea 10/2001. Decizia nr. 287/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 287/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 16-02-2016 în dosarul nr. 287/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar Nr._
DECIZIA Nr. 287
Ședința publică din data 16 februarie 2016
Președinte - M. P.
Judecător - V. G.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanta F. (fostă M.) C., domiciliată în Ploiești, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2483 pronunțată la 28 septembrie 2015 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții A. T., domiciliat în București, Calea 13 Septembrie nr. 218, .,. ., sector 5, A. M., domiciliat în București, .. 2, ., . și A. I., domiciliat în București, ., nr. 25, ..
Apel timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei prin anularea chitanței nr._/21.12.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru intimații-pârâți A. T., A. M., A. I. a răspuns avocat D. D.-M. în substituire avocat P. P. din Baroul Prahova, lipsind apelanta-reclamantă F. (fostă M.) C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul intimaților învederează că nu mai are alte cereri de formulat, iar Curtea ia act de această declarație, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat D. D.-M. având cuvântul pentru intimații-pârâți A. T., A. M., A. I., în ceea ce privește primul motiv de apel al reclamantei în sensul că în mod greșit s-a anulat acțiunea ca netimbrată, deoarece capătul 4 de cerere depindea de modul de soluționare a capătului 3 de cerere, iar primele trei capete de cerere au fost timbrate astfel că instanța a procedat greșit – consideră că este neîntemeiat deoarece, așa cum s-a arătat și în întâmpinare, capătul 4 de cerere depindea de capătul 3 de cerere și reclamanta nu a achitat taxa de timbru datorată primelor capete de cerere.
O altă nemulțumire a apelantei este legată de faptul că nu i-a fost comunicată modalitatea de soluționare a cererii de reexaminare urmare respingerii cererii de acordare a ajutorului public judiciar. Or, și această critică este neîntemeiată deoarece OUG 51/2008 nu prevede obligația comunicării încheierii prin care se soluționează o astfel de cerere.
Solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței potrivit susținerilor din întâmpinare. Cu cheltuieli de judecată.
C u r t e a:
Asupra apelului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 14.05.2013 sub nr._, reclamanta F. (fostă M.) C. a solicitat în contradictoriu cu pârâții A. T., A. M. și Alexu I. să se constate nulitatea absolută a Dispoziției nr. 2594/05.05.2006 emisă de Primarul Municipiului București privind restituirea în natură a imobilului situat în Ploiești, ., Județul Prahova, compus din construcție și teren, numai cu privire la spațiul pe care reclamanta îl deține, respectiv 4 camere, două bucătării, cămară, baie, verandă, culoar, în suprafață de 76 mp locuibili și 46,55 mp celelalte spații, pentru frauda la lege; constatarea nulității absolute a Anexei la Protocolul de Predare Primire nr. 5253/21.07.2009, pentru lipsa totală a consimțământului, a imobilului situat în Ploiești, ., județul Prahova; constatarea nulității absolute a Notificării nr. 188/22.12.2010 trimisă prin Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătorești Trifîna, T. și Galca, cu privire la solicitarea pârâților din prezenta cerere ca reclamanta să părăsească în termen de 30 de zile de la primirea amintitei Notificări imobilul situat în Ploiești, ., Județul Prahova, respectiv cele 4 camere, două bucătării,, cămară, baie, verandă, culoar, în suprafață de 76 mp locuibili și 46,55 mp celelalte spații, pentru frauda la lege și încălcarea unor dispoziții imperative și de ordine publică ; Obligarea în solidar a pârâților la plata de daune morale în cuantum de 25.000 de Euro, pentru atingeri aduse onoarei și demnității reclamantei precum și obligarea pârâților, în solidar, la plata de 25.000 de Euro, cu titlu de daune morale pentru suferințele psihice deosebite ale reclamantei; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Dispoziția nr. 2594/05.05.2006, s-a dispus de către Primarul Municipiului Ploiești restituirea în natură a imobilului situat în Ploiești, ., Județul Prahova, către petiționarii A. M., A. T., A. I. ce a aparținut defuncților Călușiță I. și Călușiță M.. A mai arătat că prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub numărul_ pe rolul Judecătoriei Ploiești, numiții A. M., A. T. și A. I. au solicitat evacuarea necondiționată a reclamantei din imobilul menționat la paragraful precedent. A precizat că în momentul introducerii prezentei cereri, cauza amintită se află pe rolul Tribunalului Prahova, în faza procesuală a recursului și că întrucât titlul de care se prevalează pârâții din prezenta cauză este Dispoziția nr. 2594/05.05.2006, prin care s-a dispus de către Primarul Municipiului Ploiești restituirea în natură a imobilului situat în Ploiești, ., Județul Prahova, reclamanta apreciază că justifică un interes în formularea prezentei cereri.
Reclamanta a susținut că numiții A. M., A. T. și A. I. nu erau persoane îndreptățite a primi restituirea imobilului amintit în natură, ajungându-se, prin emiterea Dispoziției a cărei nulitate absolută solicită a se constata, la situația în care reclamanta extrem de bolnavă, să fie supusă riscului de a fi scoasă în stradă, deși deține imobilul cu un titlu valabil, respectiv Contractul de închiriere nr._/15.09.2009, valabil până in data de 25.07.2014.
Cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a Anexei la Protocolul de Predare Primire nr. 5253/21.07.2009, pentru lipsa totală a consimțământului, reclamanta a învederat faptul că pârâții nu și-au însușit nici până în momentul introducerii prezentei cereri de chemare în judecată Anexa amintită. A susținut că de semnarea acestei Anexe este legată predarea de către Primăria Municipiului Ploiești-Direcția Evidență și Valorificare Patrimoniu a Contractelor de închiriere către pretinșii noi proprietari precum și întreaga procedură reglementată de OUG 40/1999 în art. 7, 9 și 10. A precizat că pârâții din prezenta cauză, deși au fost invitați la C. Evidență și Administrare Fond Locativ din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, prin adresele nr. 588/10.11.2009, nr. 401/08.03.2010 și 280/11.01.2011, nu și-au însușit această Anexă.
Cu privire la constatarea nulității absolute a Notificării nr. 188/22.12.2010 trimisă prin Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătorești Trifina, T. și Galca, referitoare la solicitarea pârâților din prezenta cerere ca reclamanta să părăsească în termen de 30 de zile de la primirea amintitei Notificări imobilul situat în Ploiești, ., județul Prahova, reclamanta a susținut că notificarea încalcă în mod vădit dispozițiile imperative și de ordine publică ale OUG 40/1999, inclusiv art. 7, 9 și 10 ale acestui act normativ, precum și cele, de aceeași natură, ale art. 13 din Legea 10/2001.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea în solidar a pârâților la plata de daune morale în cuantum de 25.000 de Euro, pentru atingeri aduse onoarei și demnității reclamantei, precum și obligarea pârâților, în solidar, la plata de 25.000 de Euro, cu titlu de daune morale pentru suferințele psihice deosebite cauzate de aceștia reclamantei, reclamanta a arătat ca este grav bolnavă, are în întreținere o nepoată și comunicarea notificării susmenționate i-a provocat suferință fiind aduse atingeri onoarei și demnității sale, trăind . teroare continuă care se adăugă suferinței fizice.
În drept, reclamanta a invocat art. 13 din Legea 10/2001, art. 1, 2, 7, 9 și 10 din OUG 40/1999, art. 194 și următoarele noul Cod de Procedură Civilă, art. 998 și 999 din vechiul cod civil (având în vedere momentul săvârșirii faptelor).
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în ceea ce privește primele două capete de cerere al acțiunii deoarece reclamanta are calitatea de terț față de dispoziția nr.2594/5.05.2006,emisă de Primarul municipiului Ploiești.
Pârâții au învederat că Legea nr. 10/2001 nu prevede posibilitatea terților, fie ei și chiriași, de a ataca dispoziția de restituire, deoarece raportul juridic izvorât din aplicarea acestei legi, ia naștere între deținătorul imobilului și persoana îndreptățită la restituire sau la acordarea de alte măsuri reparatorii.
Referitor la al doilea capăt de cerere al acțiunii, constatarea nulității absolute a Anexei la Protocolul de predare primire nr. 5253/2L07.2009, pentru lipsa consimțământului, pârâții au arătat că acesta are caracter accesoriu fată de primul capăt de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a dispoziției de restituire nr. 2594/5.05.2006, fiind vorba de un act care se întocmește ulterior emiterii dispoziției/deciziei de restituire și are strânsă legătura cu aceasta. Ca urmare, având calitatea de terț față de dispoziția de restituire nr.2594/5.05.2006 emisă de Primarul municipiului Ploiești, reclamanta F. C. (fostă M.) nu are legitimare procesuală activă nici de a solicita constatarea nulității absolute a anexei la protocolul de predare primire nr.5253/21.07.2009.
Pârâții au invocat și excepția necompetentei materiale a tribunalului privind al treilea capăt de cerere al acțiunii referitor la constatarea nulității absolute a unei notificări, raportat la prevederile art. 94 Cod pr.civilă.
Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La data de 04.06.2013 reclamanta a formulat cerere precizatoare prin care a arătat că, din eroare, la primul capăt de cerere, în loc de „Constatarea nulității absolute a Dispoziției nr. 2594/05.05.2006 emisă de Primarul Municipiului Ploiești, a scris „Constatarea nulității absolute a Dispoziției nr. 2594/05.05.2006 emisă de Primarul Municipiului București. De asemenea a arătat că nu înțelege să se judece cu Primarul Municipiului București și nici cu Primarul Municipiului Ploiești, ci doar cu cei trei pârâți persoane fizice.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că excepțiile invocate sunt neîntemeiate.
La data de 06.09.2013 pârâții au depus o notă de ședință prin care au invocat excepția necompetentei materiale a instanței în ce privește primele doua capete ale cererii și excepția de netimbrare a acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 2336 pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 30.09.2013, a fost admisă excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.10.2013, sub nr. același număr de dosar.
La termenul de judecată din 22.09.2014, instanța a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Ploiești.
Prin sentința civilă nr._ din 29 septembrie 2014, Judecătoria Ploiești a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Ploiești, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect constatare nulitate act, formulată de către reclamanta F. (M.) C., în contradictoriu cu pârâții A. T., A. M. și A. I., în favoarea Tribunalului Prahova - Secția I Civilă.
A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea cauzei Curții de Apel Ploiești pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
În temeiul art. 133 Cod pr.civilă, a suspendat judecata cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență.
Prin sentința nr. 89 CC/04.12.2014 din Camera de Consiliu pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a fost stabilită competența de soluționare a cauzei civile având ca obiect ca obiect constatare nulitate act, formulată de către reclamanta F. (M.) C., în contradictoriu cu pârâții A. T., A. M. și A. I., în favoarea Tribunalului Prahova.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr. _ .
Prin Încheierea de ședință din data de 02.03.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova (f. 19 din dosarul Tribunalului Prahova), a fost stabilită taxă judiciară de timbru în cuantum de 3411 lei și 5 lei timbru judiciar, pentru primul capăt de cerere, conform dispozițiilor Legii nr. 146/1997; pentru capătul 2 și 3 de cerere, taxă judiciară de timbru în cuantum de 12 lei fiecare capăt de cerere, în temeiul Legii nr. 146/1997, cele 2 capete de cerere având caracter nepatrimonial, iar în ceea ce privește cel de-al patrulea capăt de cerere privind obligarea la plata daunelor morale, a constatat că este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform disp. art. 15 lit. f ind. 1 din Legea nr. 146/1997, dispunând a se cita reclamanta cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 3435 lei și 5 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării cererii sub aspectul celor 3 capete arătate mai sus, ca netimbrate.
Măsura dispusă de instanță a fost comunicată reclamantei F. (fostă M.) C. la data de 19.03.2015, odată cu citația, astfel cum rezultă din conținutul dovezii de înmânare aflată la fila 21 din dosarul Tribunalului Prahova, însă aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței în sensul că nu a depus la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 3435 lei și 5 lei timbru judiciar, aferente cererii de chemare în judecată formulată și a depus la dosar la data de 21.05.2015, cerere de ajutor public judiciar (f.23 dosar), solicitând în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. d din OUG nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, ca instanța să dispună în principal, scutirea de la plata taxei judiciare stabilită în sarcina sa, iar în subsidiar, reducerea sau eșalonarea plății taxei judiciare de timbru.
Prin Încheierea de ședință din data de 23.06.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova (f.30 din dosarul Tribunalului Prahova) a fost respinsă cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de petenta-reclamantă F. (fostă M.) C., în dosarul nr._, ca neîntemeiată.
Or, ulterior, la data de 21.09.2015, reclamanta F. (fostă M.) C. a formulat din nou cerere de ajutor public judiciar (f.36 din dosarul Tribunalului Prahova).
La termenul de judecată din data de 28.09.2015, constatând că prin registratură s-a depus la dosar de către reclamantă un înscris intitulat cerere de ajutor public judiciar care reprezintă o copie identică a cererii formulate anterior și soluționată deja de către instanță, tribunalul a apreciat că nu se află în fața unei cereri noi.
La același termen de judecată pârâții, prin apărător, au invocat excepția netimbrării acțiunii.
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 2483/22.09.2015 a admis excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca netimbrată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că, potrivit art.20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă aceste taxe nu au fost plătite în mod legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, se va pune în vedere petentului obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță, neîndeplinirea obligației de plată sancționându-se cu anularea acțiunii ori a cererii.
Prin urmare, constatând că reclamanta nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 3435 lei și 5 lei timbru judiciar, deși i s-a pus în vedere această obligație, sub sancțiunea anulării cererii sub aspectul celor 3 capete arătate mai sus ca netimbrate, conform măsurilor dispuse de instanță prin Încheierea de ședință din data de 02.03.2015, ce i-au fost comunicate la data de 19.03.2015, odată cu citația, astfel cum rezultă din conținutul dovezii de înmânare aflată la fila 21 dosar, în baza art.245-248 NCPC cu aplicarea art.20 Legea nr. 146/1997, a admis excepția netimbrării acțiunii și, pe cale de consecință, a dispus anularea cererii de chemare în judecată ca netimbrată în conformitate cu disp. art.20 din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora instanțele judecătorești nu se pot pronunța asupra cererilor înainte de a fi îndeplinit timbrajul.
Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat apel în termen legal reclamanta F. (fostă M.) C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât deși instanța reține că nu au fost timbrate primele trei capete de cerere și că al patrulea capăt de cerere este scutit de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 15 litera f1, este admisă excepția netimbrării pentru primele trei capete de cerere, dar se anulează întreaga acțiune, deși al patrulea capăt de cerere este scutit de la plata taxei de timbru, fiind adusă astfel o ingerință gravă dreptului de acces la un tribunal, garantat de art. 6 CEDO, precum și dreptului subsemnatei la apărare.
Sub un alt aspect, apelanta arată că, deși din înscrisurile de la dosar rezultă că locuiește cu întreaga familie într-o locuință socială, fiind lipsită de orice venit, fiind bolnavă de cancer într-un stadiu avansat, motiv pentru care a și formulat cerere de ajutor public judiciar, aceasta a fost respinsă cu încălcarea art. 6 din OUG 51/2008, a formulat, în termen legal, cerere de reexaminare și a depus, în termen legal, prin fax, înscrisurile în dovedirea cererii, dar nici până la data depunerii prezentei cereri de apel nu are cunoștință de soluția pronunțată pe cererea de reexaminare; având în vedere că aceasta s-a conformat în termen legal dispozițiilor art. 14 din OUG 51/2008, este evident că o soluție de respingere a cererii de ajutor public judiciar, pe cererea de reexaminare, reprezintă o ingerință gravă adusă dreptului de acces la un tribunal, astfel cum este acesta reglementat de art. 6 CEDO; de altfel, nici în sentința apelată nu se reține dacă și în ce mod a fost soluționată cererea de reexaminare.
Totodată, apelanta arată că nu a fost legal citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru, pentru termenul din data de 28.09.2015, fiindu-i încălcat dreptul la apărare.
Apelanta, în susținerea prezentei cereri, invocă și practica CEDO, constantă în această materie, sub acest aspect arătând că la 24 mai 2006 CEDO a pronunțat prima condamnare a statului român, în cauza Weissman c. României, pentru încălcarea dreptului de acces la instanță ca urmare a anulării unei cereri a reclamanților (introdusă în anul 1998) pentru neplata taxei de timbru, nefiind păstrat un just echilibru între, pe de o parte, interesul statului de a percepe cheltuieli de judecată și pe de altă parte, interesul reclamanților de a li se evalua pretențiile în acord cu posibilitățile lor de plată.
Arată apelanta că există o jurisprudență constantă a instanțelor naționale de anulare a acțiunilor pentru neplata taxei de timbru, până la nivelul perioadei 2004-2005 și aceasta a survenit în lipsa unui cadru legal care să permită instanțelor a aprecia asupra posibilităților de plată ale reclamanților și de a stabili taxe de timbru în concordanță cu aceste posibilități. Legea nr. 146/1997 nu a prevăzut în forma sa inițială posibilitatea scutirii, reducerii, eșalonării ori amânării plății taxelor de timbru.
Mai arată apelanta că sarcina de a dispune, în ce privește scutirea de la plata taxelor de timbru revenea organelor administrative financiare - direcțiile generale ale finanțelor publice, ce se aflau în subordinea Ministerului Finanțelor, decizia acestora fiind exclusă controlului instanțelor.
Astfel, arată că în cauza Larco și alții; c. României Direcția generală a finanțelor din speță, la trimiterea solicitării reclamanților de scutire de la piața taxelor de timbru, a arătat, la nivelul anului 2002, că scutirile, reducerile, eșalonările și amânările de la achitarea taxelor se realizează în condițiile stabilite de Ordin al ministrului finanțelor care nu exista la acea dată, nefiind publicat un asemenea Ordin în Monitorul Oficial. Totuși, Curtea a sancționat refuzul instanțelor de analiza refuzul direcțiilor generale de scutire, reducere, eșalonare a plății taxelor de timbru. Curtea a amintit jurisprudență sa, anume: Kreuz c. Poloniei, par. 60 și cauza Tolstoy-Miloslavsky c. Regatului Unit, însă, hotărârea Kreuz a fost pronunțată în anul 2001, iar cauza Tolstoy-Miloslavsky a survenit în contextul unei proceduri reglementate de dreptul anglo-saxon privind obligarea potentului la plata unei cauțiuni, plată ce era lăsată la latitudinea instanței care analiza fundamentul pretențiilor sale. De asemenea, în cauza Airey c. Irlandei, hotărârea din 9 octombrie 1979, adesea citată relativ la dreptul de acces la instanță prin prisma condițiilor stabilite de legislația națională, Curtea a analizat situația concretă a speței, situație ce privea un obstacol de fapt care înfrângea Convenția și care, potrivit jurisprudenței Curții, era egal cu un obstacol juridic. Cauza se referea la imposibilitatea reclamantei de a beneficia de asistență judiciară gratuită în materie civilă, în legislația irlandeză nefiind prevăzută, iar în toate cererile de separație de corp (analizate în perioada 1972-1978) similare cu cererea reclamantei care se judecau la înalta Curte a Irlandei, reclamanții au fost asistați de avocați Cum asistența furnizată de un avocat ales, presupunea cheltuieli mari față de situația materială a reclamantei, aceasta nu a beneficiat de un drept de acces efectiv la această instanță pentru a solicita o separație de corp.
Așadar, din anul 2001 autoritățile române au avut la dispoziție o cauză, relativ la o procedură apropiată de procedura civilă română, anume cauza Kreuz c. Poloniei privind necesitatea analizei echilibrului dintre interesul unei persoane de a avea acces la instanță și interesul statului de a percepe taxă pentru cheltuielile desfășurate, cu precizarea criteriilor de analizat: cuantumul cheltuielilor apreciat în lumina circumstanțelor particulare ale cauzei, inclusiv solvabilitatea reclamantului și faza procedurii în care restricția este impusă.
Abia prin art. 18 din Legea nr. 195/2004 de modificare a Legii nr. 146/1997 s-a reglementat cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru. C. legal instituit în anul 2004 a oferit posibilitatea unei aprecieri din partea instanțelor referitor la posibilitățile de plată privind taxele de timbru în raport cu solvabilitatea fiecărui solicitant.
Ulterior, prin O.U.G. nr. 51/2008, ă, fost reglementat un cadru suficient pentru analiza cererilor de scutire, reducere, eșalonare, amânare a taxelor de timbru. A fost reglementată totodată, pentru prima dată, asistența juridică gratuită prin avocat din oficiu în procedura civilă și posibilitatea scutirii de plată a onorariului expertului care ar urma să fie suportat din fondurile alocate de Ministerul Justiției către ordonatorii secundari/principali de credite.
Pentru aceste considerente, apelanta solicită admiterea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 2483/28.09.2015 și, făcând aplicarea dispozițiilor art. 480 Cod pr. civilă, să se dispună anularea sentinței apelate și trimiterea spre rejudecare la prima instanță, Tribunalul Prahova, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată
Intimații au depus întâmpinare prin care arată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente.
În ceea ce privește primul motiv de apel, susține că prin cel de-al 4-lea capăt de cerere reclamanta a solicitat obligarea intimaților la plata sumei de_ euro daune morale pentru „atingeri aduse onoarei și demnității sale” și_ euro daune morale pentru „suferințele psihice deosebite cauzate”, motivat de faptul că prin notificarea nr. 14.188/22.12.2010 transmisă prin executorul judecătoresc, i s-a încălcat dreptul la onoare și demnitate și i s-au cauzat suferințe psihice deosebite întrucât i s-a contestat dreptul locativ asupra spațiului de locuit pe care pretinde să-l deține în imobilul proprietatea intimaților, împrejurare care i-ar afecta dreptul la un trai decent.
Or, soluționarea capătul 4 de cerere depindea de modul de soluționare a capătului 3 de cerere prin care reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a notificării nr. 14.188/22.12.2010, capăt pentru care nu a fost achitată taxa judiciară de timbru prevăzută de lege.
Ca urmare, nu era posibilă soluționarea capătului 4 de cerere fără examinarea capătului 3 de cerere, astfel că, în aceste condiții, în mod legal instanța de fond a anulat în întregime acțiunea ca netimbrată.
În ceea ce privește a doua critică adusă de apelantă sentinței, prin care reclamanta susține că în mod greșit i s-a respins cererea de reexaminare privind acordarea ajutorului public judiciar, intimații susțin că este inadmisibil în raport cu prevederile art. 15 din OUG 51/2008. potrivit căruia încheierea prin care se soluționează cererea de reexaminare privind ajutorul public judiciar este irevocabilă (definitivă).
Referitor la susținerea reclamantei că în mod nelegal instanța de fond nu i-a comunicat soluția pronunțată în cererea de reexaminare privind ajutorul public judiciar, intimații susțin că este neîntemeiată deoarece OUG 51/2008 nu prevede obligația comunicării încheierii prin care se soluționează o astfel de cerere. Pe de altă parte, reclamanta avea obligația de a urmări desfășurarea procesului și de a îndeplini actele de procedură în vederea finalizării acestuia.
Consideră că este neîntemeiat și al treilea motiv de apel prin care reclamanta susține că nu a fost legal citată cu mențiunea timbrării pentru termenul de judecată din 28.09.2015, deoarece instanța de fond nu avea această obligație.
Astfel, din actele dosarului rezultă că instanța de fond a comunicat reclamantei obligația de a achita taxa judiciară de timbru în valoare de 3435 lei pentru termenul din 25.05.2015, iar reclamanta a luat cunoștință de această obligație, dovadă fiind faptul că la 21.05.2015 a formulat cerere de ajutor public judiciar, cerere respinsă prin încheierea din 23.06.2015.
La 29.06.2015 reclamanta a primit încheierea prin care i s-a respins cererea de ajutor public judiciar, iar împotriva acestei încheieri a formulat cerere de reexaminare la data de 06.07.2015.
Rezultă așadar că reclamanta a avut pe deplin cunoștință de obligația de a achita taxa judiciară de timbru în valoare de 3435 lei, astfel încât instanța nu mai avea obligația de a o cita pe aceasta din nou pentru termenul din 28.09.2015 pentru a-i pune în vedere să achite taxa de timbru respectivă.
Solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței de fond.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este întemeiat, urmând a fi admis în limitele și pentru considerentele următoare:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta F. (fostă M.) C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A. T., A. M. și Alexu I., să se constate nulitatea absolută a Dispoziției nr. 2594/05.05.2006 emisă de Primarul Municipiului Ploiești privind restituirea în natură a imobilului situat în Ploiești, ., Județul Prahova, pentru frauda la lege; constatarea nulității absolute a Anexei la Protocolul de Predare Primire nr. 5253/21.07.2009, pentru lipsa totală a consimțământului, a imobilului situat în Ploiești, ., județul Prahova; constatarea nulității absolute a Notificării nr. 188/22.12.2010 trimisă prin Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătorești Trifîna, T. și Galca, pentru frauda la lege și încălcarea unor dispoziții imperative și de ordine publică ; obligarea în solidar a pârâților la plata de daune morale în cuantum de 25.000 de Euro, pentru atingeri aduse onoarei și demnității reclamantei precum și obligarea pârâților, în solidar, la plata de 25.000 de Euro, cu titlu de daune morale pentru suferințele psihice deosebite ale reclamantei și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința apelată, instanța de fond a anulat ca netimbrată acțiunea, reținând că reclamanta nu a achitat taxa judiciară de timbru aferentă primelor trei capete de cerere.
Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 146/1997,când o acțiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepția cazurilor în care prin lege se prevede altfel.
Curtea constată că primele trei capete de cerere sunt supuse taxei judiciare de timbru, în mod corect instanța de fond procedând la anularea acestora ca urmare a neîndeplinirii, de către reclamantă, a obligației de plată a taxei.
În ceea ce privește, însă, ultimul capăt de cerere formulat prin acțiunea introductivă, referitor la obligarea în solidar a pârâților la plata de daune morale în cuantum de 25.000 de Euro, pentru atingeri aduse onoarei și demnității reclamantei precum și obligarea pârâților, în solidar, la plata de 25.000 de Euro, cu titlu de daune morale pentru suferințele psihice deosebite ale reclamantei, Curtea reține că acesta este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispozițiile art. 15 litera f1 din Legea nr. 146/1997.
Prin urmare, cu privire la acest ultim capăt de cerere nu sunt incidente dispozițiile art. 20 alin.1 și 3 din Legea nr. 146/1997, în mod greșit instanța de fond anulând ca netimbrat și acest capăt de cerere, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin.3 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite apelul și va anula în parte sentința, trimițând cauza spre rejudecarea capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata daunelor morale, primei instanțe – Tribunalul Prahova, Secția I Civilă.
Curtea constată că motivul de apel referitor la respingerea cererii de reexaminare formulate în temeiul OUG nr. 51/2008 este neîntemeiat, cererea respectivă fiind soluționată definitiv prin încheierea de ședință din 23 iulie 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova, astfel că susținerile apelantei cu privire la situația sa materială ce ar fi îndreptățit-o la scutirea de la plata taxei judiciare de timbru nu mai pot fi reiterate în calea de atac a apelului.
Neîntemeiat este și motivul de apel referitor la nelegala citare a reclamantei cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în urma respingerii cererii de reexaminare, legea nestabilind o atare obligație în sarcina instanței de judecată. Este evident că reclamanta avea cunoștință de obligația sa de a achita taxa judiciară de timbru, în condițiile în care încheierea de respingere a cererii de reexaminare formulate împotriva încheierii de respingere a cererii sale de acordare a ajutorului public judiciar i-a fost comunicată la data de 27.07.2015.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin.3 din Codul de procedură civilă, constatând că prima instanță nu a cercetat fondul în privința capătului de cerere menționat, Curtea va admite apelul și va anula în parte sentința, trimițând cauza spre rejudecarea capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata daunelor morale, primei instanțe – Tribunalul Prahova, Secția I Civilă. Curtea va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta F. (fostă M.) C., domiciliată în Ploiești, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 2483 pronunțată la 28 septembrie 2015 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții A. T., domiciliat în București, Calea 13 Septembrie nr. 218, .,. ., sector 5, A. M., domiciliat în București, .. 2, ., . și A. I., domiciliat în București, ., nr. 25, ..
Anulează în parte sentința și trimite cauza spre rejudecarea capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata daunelor morale, primei instanțe – Tribunalul Prahova, Secția I Civilă.
Menține restul dispozițiilor sentinței
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 februarie 2016.
Președinte, Judecător,
M. P. V. G.
Grefier,
V. M.
red. VG
tehnored. VG/VM
6 ex./03.03.2016
j.f. D. G.
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 28/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2672/2013. Curtea de... → |
|---|
