Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2672/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2672/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 2672/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 2672
Ședința publică din data de 7 octombrie 2013
Președinte - V.-I. S.
Judecători - A.-C. B.
- E. S.
Grefier - D. V.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. I.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanții C. V., domiciliată în Băicoi, .. 63, jud. Prahova, J. M.-A., domiciliat în Băicoi, Fdt. Liliacului, nr. 10, jud. Prahova, J. G.-O., domiciliat în Băicoi, Fdt. Liliacului, nr. 10, jud. Prahova, S. M., domiciliată în Băicoi, Fdt. Liliacului, nr. 10, jud. Prahova și moștenitorii defunctului J. A. - decedat pe parcursul procesului, respectiv J. C., J. G.-G. și J. E., domiciliați în Băicoi, Fdt. Liliacului, nr. 10, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 5577/6 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul S. R.- prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 2 octombrie 2013, care face parte integrantă din prezenta decizie când, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea pentru astăzi, 7 octombrie 2013, iar după deliberare a decis următoarea soluție:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamanții J. A., C. V., J. M. A., J. G. O. și S. M. au chemat în judecată pe pârâtul S. Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1._ euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de către părinții acestora, J. G. și J. E. și familia sa, urmare a persecutării politice la care aceștia au fost supuși de regimul comunist prin stabilirea domiciliului obligatoriu pe o perioadă de 4 ani 1 lună și 9 zile în localitatea Frumușița Nouă - jud. G., confiscarea averii, precum și nenumărați ani de degradare civică.
În motivarea acțiunii, reclamanții au învederat că sunt copiii, nepoții și moștenitorii defuncților J. G. și J. E., care au fost ridicați nelegal din căminele lor și deportați efectiv în așa numitele „batalioane de muncă”, iar ulterior deportării, la interval de aproape 1 an, prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951 pronunțată de Tribunalul M. Teritorial București s-a stabilit domiciliu obligatoriu în localitatea Frumușița Nouă - G.. Au susținut reclamanții că, anterior condamnării, autorul lor a luptat pe front, iar la reîntoarcerea acasă, atât el cât și soția sa au fost deportați.
De asemenea, au menționat reclamanții că, la data când s-au întâmplat cele relatate mai sus, autorii lor aveau și 3 copii minori, care au fost obligați să trăiască și să crească în condiții de „batalion de muncă”.
Au precizat reclamanții că, prin Decizia M.A.I. nr. 6100/1955, s-a dispus ridicarea restricțiile imobiliare, astfel că părinții acestora s-au întors în orașul Băicoi, județul Prahova, precum și că atât părinții lor, respectiv bunicii, cât și reclamanții au avut parte de un trai plin de lipsuri și neajunsuri, cu privațiuni de tot felul, neputând avea relații normale de familie și nici în societate, întrucât nimeni nu stătea de vorbă cu ei, fiind permanent suspectați și marginalizați.
Au mai susținut reclamanții că la aproximativ 3 ani de la întoarcerea în Băicoi, le-a fost permis să locuiască cu chirie în casa care le-a fost confiscată, lucru ce i-a afectat pe părinții acestora, care erau obligați să plătească chirie pentru a locui în imobilul propriu, iar pe fondul faptului că nu reușeau să se angajeze, spunându-li-se oriunde se duceau că nu angajează „elemente negative”, au fost nevoiți să plece, tatăl fiind mai mult absent din viața de familie, lucrând în alte localități cu ziua.
Astfel, reclamanții, minori la vârsta aceea, au fost nevoiți să-și caute locuri de muncă pentru a reuși să strângă bani pentru cele necesare traiului și în vederea construirii unei case, deoarece niciodată părinții lor nu reușeau să realizeze suficiente venituri și nici nu au mai reușit să se reabiliteze din punct de vedere social.
În drept, au fost invocate prevederile art.5 din Legea nr.221/2009.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
O acțiune cu conținut aproape identic (singura diferență constând în cuantumul sumei solicitate cu titlu de despăgubiri morale – 500.000 euro) a fost înregistrată pe rolul aceleiași instanțe sub nr._/105/2010 la data de 28.05.2010.
Cele două dosare au fost conexate la termenul de judecată din data de 21.01.2011, acțiunile fiind soluționate în continuare sub număr de dosar_ .
Pârâtul S. Român – prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care, în principal, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, iar în subsidiar a solicitat, ca la stabilirea despăgubirilor materiale să se țină cont de prevederile O.U.G. nr. 62/2010 și a practicii europene în materie.
La termenul de judecată din data de 14.04.2011, reclamanții și-au precizat acțiunea, în sensul că suma de 500.000 euro, solicitată cu titlu de despăgubiri, cuprinde și despăgubirile materiale pentru imobilul – casă și teren – ce a fost confiscat părinților acestora, ca urmare a stabilirii domiciliului obligatoriu, suma totală fiind defalcată astfel; suma de 100.000 euro – cu titlu de despăgubiri materiale și suma de 400.000 euro – cu titlu de despăgubiri morale.
La același termen de judecată, reclamanților le-a fost încuviințată, în dovedirea acțiunii, proba cu înscrisuri, iar la data de a fost încuviințată și proba cu expertiză specialitatea topo, merceolog și construcții.
La termenul din data de 30.09.2011, urmare a decesului reclamantului J. A., au fost introduși în cauză moștenitorii acestuia (fii și soție supraviețuitoare) – J. C., J. G. G. și J. E..
Prin sentința civilă nr. 5577/6 decembrie 2013 Tribunalul Prahova a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
A reținut tribunalul că față de autorii reclamanților, J. G., J. E., J. V. și J. A. s-a fixat măsura domiciliului obligatoriu în ., în baza deciziei M.A.I. nr.200/1951, pentru că aveau rude fugite în străinătate, iar restricțiile domiciliare au fost ridicate în baza deciziei nr.6100/27.07.1955.
Referitor la solicitarea reclamanților de obligare a pârâtului la plata sumei de 100.000 euro, cu titlu de despăgubiri materiale pentru imobilul confiscat părinților lor, tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată, din conținutul procesului-verbal existent la fila 175 dosar, rezultând că președintele Sfatului Popular al orașului Băicoi a primit de la cpt. de Miliție C. L. din D.M.R. Prahova mai multe bunuri din gospodăria lui J. G., primitorul luând cunoștință că bunurile respective trebuie păstrate în bune condiții și nu pot fi înstrăinate sub nicio formă decât în urma unui ordin superior.
A reținut instanța de fond că, din niciun alt înscris existent la dosarul cauzei nu rezultă că bunurile în discuție ar fi fost confiscate și nerestituite autorilor reclamanților, pentru ca aceștia să fie îndreptățiți la restituirea lor.
Dimpotrivă, din adresa existentă la fila 225 rezultă că J. G. s-a stabilit, după ridicarea restricțiilor domiciliare, în ., regiunea Ploiești, astfel că susținerile reclamanților, în sensul confiscării bunurilor imobile ce le-a aparținut autorilor acestora, se observă că sunt simple alegații, nesusținute de înscrisurile existente la dosar.
De asemenea, tribunalul a constatat că nici cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 400.000 euro cu titlu de despăgubiri morale nu poate fi primită, având în vedere că art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 a fost declarată ca fiind neconstituțională prin decizia nr. 1358 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 21.10.2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 761/15.11.2010.
În cuprinsul acestei decizii, Curtea Constituțională a reținut că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
A apreciat tribunalul că „nu poate exista decât o obligație «morală» a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă”, menționându-se, de asemenea, că de altfel, „Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza K. și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor”.
Totodată, a reținut tribunalul, că instanța de la Strasbourg are o jurisprudență constantă în sensul că art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție nu garantează dreptul de a dobândi un bun (Hotărârea din 23 noiembrie 1983 în Cauza V. der Mussele contra Belgiei, Hotărârea din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotărârea din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Prin urmare, Curtea Constituțională a constatat că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda, precum și că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative și că despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege apreciate a fi neconstituționale au același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990 și nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile, prin urmare acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 contravine art. 1 alin. 3 și 5 din Legea fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă.
Conform prevederilor art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „dispozițiile din legile [...] constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul [... ], nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."
În speță, tribunalul a constatat că, la momentul pronunțării prezentei hotărâri, s-a împlinit termenul de 45 zile de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009, fără ca în acest interval Parlamentul să fi pus de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, astfel că respectivele dispoziții și-au încetat efectele juridice.
Prin urmare, pentru considerentele expuse în precedent, tribunalul a respins acțiunea ca fiind neîntemeiată.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termenul legal procedural reclamanții C. V., J. M. A., J. G. O., S. M., J. G. G., J. C. și J. E., criticând-o ca netemeinică și nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod pr. civilă.
Susțin recurenții, referitor la capătul de cerere privind despăgubirile materiale, că au depus in susținerea cererii înscrisuri din care rezulta situația de fapt potrivit căreia autorii lor au fost dislocați, fiindu-le stabilit domiciliu obligatoriu în temeiul deciziei M.A.I. nr. 200/1951, așa cum de fapt în mod corect a reținut și instanța de fond.
Arată recurenții că, din cuprinsul procesului-verbal încheiat cu ocazia luării măsurii administrative menționate reiese fără putință de tăgadă, că bunurile descrise au fost luate din posesia celui dislocat - J. G. - și predate statului.
Aceeași situație de fapt este confirmată și de adresa din data de 08.12.1951.
Concluzia instanței de fond, susțin recurenții, în sensul că „din nici un alt înscris .... nu rezultă că bunurile au fost confiscate și nerestituite autorilor reclamanților” este în contradicție cu situația prezentată anterior, respectiv că „reclamanții nu aveau posibilitatea să facă dovada faptului negativ respectiv ca acele bunuri nu le-au fost restituite. Aceștia au făcut dovada ca respectivele bunuri au fost luate de stat cu ocazia luării măsurii administrative a dislocării.
Arată recurenții că măsura dispusă este una cu caracter politic așa cum prevăd dispozițiile art. 3 din Legea nr. 221/2009, iar art. 5 alin. 2 din același act normativ reglementează posibilitatea solicitării în instanța a despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative.
Practic, instanța de fond a constatat existența și în cuprinsul procesului verbal de predare primire a bunurilor autorilor lor cu ocazia dislocării, însă a apreciat că, fără un alt înscris prin care reclamanții să facă dovada faptului negativ al nerestituirii acestora, cererea este neîntemeiată.
In opinia recurenților, motivarea instanței de fond este contradictorie, neputând susține soluția de respingere ca neîntemeiata a cererii de acordare a despăgubirilor materiale.
Mai mult decât atât, instanța de fond a încuviințat în dovedirea acestui capăt de cerere trei expertize (construcții, topometrica si merceolog) care au fost efectuate și depuse la dosarul, dar ale căror concluzii nu au fost avute.
Consideră că, dacă instanța de fond ar fi apreciat că reclamanții nu au făcut dovada confiscării bunurilor nu ar fi încuviințat efectuarea expertizelor de specialitate.
Referitor la daunele morale, apreciază recurenții că soluția instanței de fond nelegală și netemeinică datorită împrejurării că acțiunea a fost promovata anterior declarării neconstituționalității art. 5 alin. l din Legea nr. 221/2009 respectiv la data de 25.05.2010.
În practica judiciară, arată recurenții, s-a stabilit ca principiul egalității în fața legii, presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. In consecința, un tratament diferit nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului ci trebuie sa justifice rațional în acord cu principiul egalității cetățenilor în fața legii. Curtea Constituționala a statuat în mod constant în jurisprudența sa că situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a justifica deosebirea de tratament juridic, iar aceasta deosebire trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rezonabil.
Au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată și precizată.
În a doua cerere de recurs formulată de aceeași reclamanți, au susținut că instanța de fond, cenzurând acțiunea, a respins demersul judiciar, argumentând soluția data cu trimiterea la deciziile nr. 1354/20 octombrie 2010 si nr. 1358/21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale, prin care au fost admise excepțiile de neconstituționalitate și au fost declarate neconstituționale disp. art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din Legea nr. 221/2009, modificată și completată și art. l, pct. I, art.II din OUG nr. 62/2010 privind modificarea si completarea Legii nr. 221/2009.
Au apreciat recurenții că, ca soluția astfel pronunțată, este data cu aplicarea greșită a legii, ceea ce atrage incidența motivului înscris în art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, astfel:
Deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 alin. l lit. a Teza I din Legea nr. 221/2009 au fost publicate in Monitorul Oficial la data de 15 noiembrie 2010. In raport cu dispozițiile art. 147 alin.(l) si (4) din Constituție si ale art. 31 alin.(l) si (3) din Legea nr. 47/1992, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, opozabile „erga omnes” și au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că nu sunt aplicabile cererilor formulate înainte de data publicării acestora.
A interpreta aceste decizii în sensul că ar avea ca efecte stingerea dreptului subiectiv patrimonial prevăzut de norma declarată neconstituționala, respectiv de a primi despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral suferit de persoanele ce intra in sfera de reglementare a Legii nr.221/2009, ar Însemna ca acest drept sa fie golit de conținut.
In plus, aplicarea celor doua decizii de neconstituționalitate ar înfrânge imperativul constituțional al respectării principiului egalității si nediscriminarii si, pentru a nu se ajunge in situația existentei unui tratament juridic diferit pentru situații egale, fără o justificare obiectiva si rezonabila, in accepțiunea art. 14 din CEDO, dar si in vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, se impune aplicarea dispozițiilor art.5 alin.(l) lit.a din Legea nr.221/2009 in redactarea avuta la momentul introducerii acțiunii.
De altfel, arată recurenții, așa cum este corect, chiar și jurisprudența Curții Constituționale este în sensul că „violarea principiului egalității și nediscriminării exista atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectiva si rezonabila, sau daca exista o disproporție intre scopul urmărit prin tratamentul inegal si mijloacele folosite”.
Argumentul că intervenția inopinată a legiuitorului creează un obstacol în dreptul de acces efectiv la o instanța pentru una din părțile litigiului, reprezentând un element de imprevizibilitate ce poate aduce atingere chiar substanței acestui drept.
Consideră că, în speță, acțiunea fiind introdusa la data de 25.05.2010, deci anterior publicării in Monitorul Oficial a celor doua decizii de neconstitutionalitate, pentru argumentele mai sus-arătate, în cauza nu își găsesc aplicabilitatea.
Pe de alta parte, arată recurenții că, au dovedit faptul ca autorii lor, împreuna cu familia, au fost strămutați și le-a fost fixat domiciliu obligatoriu în județul G., situație de natura să atragă incidența disp. art. 5 (1) lit. a pct. 2 din Legea nr. 221/2009 în forma inițială, nemodificată.
Un al doilea motiv de recurs se refera la despăgubirile materiale pentru bunurile confiscate în mod abuziv de autoritățile comuniste, bunuri ce nu au fost restituite ulterior.
In acest sens, arată recurenții că prima instanța a considerat că se impune administrarea probei cu expertiza tehnica specialitatea topo, merceolog și construcții pentru justa soluționare a cauzei.
Conform expertizelor de specialitate construcții, merceologie și topografie, valoarea totală a bunurilor mobile și imobile confiscate în urma Deciziei M.A.I. nr.200/1951, se ridica la suma de 97.860 lei.
In mod nejustificat, susțin recurenții, instanța de fond nu a ținut cont de concluziile experților și nici de înscrisurile doveditoare cu privire la prejudiciul material suferit, depuse la dosarul cauzei, considerând că se impune respingerea acestui capăt de cerere ca fiind neîntemeiat.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii precizate, atât sub aspectul despăgubirilor materiale, cât și sub aspectul despăgubirilor morale.
Examinând sentința atacată sub aspectul criticilor formulate, dar și din perspectiva art. 3041 Cod pr. civilă, ce permite examinarea cauzei sub toate aspectele, Curtea apreciază ca fondat recursul formulat, pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei:
Problema de drept care se pune în speță este dacă textul de lege al art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Conform art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții se regăsesc și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege, printr-o decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens, aspect invocat în cauză și de către recurent.
Această problemă de drept a fost dezlegată în recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011, obligatorie pentru instanțe de la data publicării, conform art. 3307 alin. (4) C. proc. civ.
Astfel, Înalta Curte a stabilit că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată, la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care, la această dată, era deja pronunțată o hotărâre definitivă, prin care se recunoștea dreptul persoanelor interesate la despăgubiri pentru prejudicial moral suferit.
Prin deciziile nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010, s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Declararea neconstituționalității textelor de lege menționate este producătoare de efecte juridice asupra proceselor nesoluționate definitiv și are drept consecință, astfel cum corect a apreciat și instanța de fond, inexistența temeiului juridic pentru acordarea despăgubirilor întemeiate pe textul de lege declarat neconstituțional.
Art. 147 alin. (4) din Constituție prevede că deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, atât pentru autoritățile și instituțiile publice, cât și pentru particulari, și produc efecte numai pentru viitor (ex nunc), iar nu și pentru trecut (ex tunc).
Or, la momentul la care instanța de fond era chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate de reclamanti, norma juridică pe care acesta se întemeia nu mai există, prin declararea ei ca neconstituțională, și nici nu putea fi considerată ca ultraactivând, în absența unor dispoziții legale exprese.
Prin urmare, efectele deciziilor nr. 1358 și 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale nu pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.
Astfel, Curtea constata ca soluția pronunțată de instanța de fond nu este de natură să încalce dreptul la un "bun" al reclamantului, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în absența unei hotărâri definitive, care să îi fi confirmat acestuia dreptul de creanță.
În sensul considerentelor anterior dezvoltate, s-a pronunțat, în recurs în interesul legii, și Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011, care a statuat, cu putere de lege, că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, "dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv, la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial."
Cum deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 ale Curții Constituționale au fost publicate în Monitorul Oficial, la data de 15 noiembrie 2010, iar, în speță, decizia instanței de fond a fost pronunțată la data de 06 .12. 2012, cauza nefiind, deci, soluționată definitiv, la momentul publicării deciziilor respective, rezultă că textele legale declarate neconstituționale nu își mai pot produce efectele juridice.
De aceea, nu se poate susține că, prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc, ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura, făcând abstracție de cadrul normativ legal și constituțional, ale cărui limite au fost determinate, tocmai în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.
Dreptul de acces la Tribunal și protecția oferită de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu înseamnă recunoașterea unui drept, care nu mai are niciun fel de legitimitate în ordinea juridică internă.
Astfel, chiar din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, rezultă că intervenția Curții Constituționale nu este asimilată unei intervenții intempestive a legiuitorului, de natură să rupă echilibrul procesual, pentru că nu emitentul actului este cel care revine asupra acestuia, lipsindu-l de efecte, ci lipsirea de efecte se datorează activității unui organ jurisdicțional, a cărui menire este tocmai aceea de a asigura supremația legii și de a da coerență ordinii juridice.
În situația analizată în cauza dedusă judecății, drepturile pretinse nu mai au o astfel de recunoaștere în legislația internă a statului, iar lipsirea lor de temei legal s-a datorat, așa cum s-a arătat anterior, nu intervenției intempestive a legiuitorului, ci controlului de constituționalitate, astfel incat solutia pronuntata de instanta de fond cu privire la solicitarea daunelor morale conform disp. Art. 5 lit. a din Legea 221/2009, este legala.
In ce priveste capatul de cerere privind obligarea paratului la plata despagubirilor materiale, Curtea constata ca, prin procesul verbal incheiat la 8.11.1951, bunurile apartinand autorilor reclamantilor, constand in casa de locuit si bunuri mobile enumerate in cuprinsul acestui act, au fost predate presedintelui Sfatului Popular al orasului Baicoi in pastrare, ca urmare a dislocarii familiei J. ( autorii reclamantilor) în localitatea Frumușița Nouă - G., unde li s-a stabilit domiciliu obligatoriu in baza Deciziei M.A.I. nr. 200/1951 pronunțată de Tribunalul M. Teritorial București ( fila 175 dosar fond).
Curtea mai retine ca, prin Decizia nr. 6100/27.07.1955, autorilor reclamantilor li s-a ridicat restrictia domiciliara, acestia intorcandu-se in ., regiunea Ploiesti, imprejurare ce rezulta din cuprinsul adreselor nr._/24.01.1956, nr. C.33/_/19.03.1960, nr._/29.11.1955, fisei personale ( filele 40, 225, 246, 248, 269 din vol. I dosar fond, fila 2 vol. al-II-lea dosar fond).
In plus, chiar reclamantii sustin in cuprinsul cererii de chemare in judecata ca, dupa ridicarea restrictiei domiciliare, au locuit in casa pe care sustin ca le fusese confiscata, percepandu-le-se o perioada chirie.
Curtea mai retine ca expertul constructor T. C. a precizat in cuprinsul expertizei efectuata la solicitarea reclamantilor ca nu mai exista in prezent constructiile din punctul acasa mentionate in procesul verbal incheiat la 8.11.1951, si, mai mult decat atat, imobilul actual ( constructie si teren in suprafata de 431 mp) a facut obiectul unui partaj voluntar in dosarul nr._ al Judecatoriei Campina.
Verificand sustinerea expertului, Curtea constata, ca, . O. si J. M. A. au chemat in judecata pe J. A. si C. V. pentru partajarea averii succesorale ramasa de pe urma defunctilor J. G., J. E. si J. C., instanta luand act de tranzactia partilor cu privire la terenul in suprafata de 431 mp dobandit prin reconstituirea dreptului de proprietate (potrivit Titlului de proprietate nr._/2007), precum si cu privire la locuinta C1 si C2 (anexa gospodareasca) situate pe acest teren, potrivit Sentintei civile nr. 3442/25.11.2010.
Or, in conditiile in care s-a facut dovada ca autorii reclamantilor s-au intors in fostul domiciliu, locuind la aceasta adresa, iar in locul constructiei vechi a fost edificata o alta constructie in punctul acasa pe terenul de 431 mp, in masura in care imobilul este deja partajat intre mostenitorii mai sus mentionati, solicitarea reclamantilor din prezenta cauza, privind acordarea despagubirilor materiale pentru terenul al carui drept de proprietate a fost reconstituit potrivit legilor speciale si constructia mentionate in procesul verbal de preluare bunuri este neintemeiata.
Cat priveste terenurile de 6000 mp si respectiv de 5930 mp identificate conform sustinerilor reclamantilor in Nota informativa din 17.03.1962 si in Referatul nr._ din aprilie 1952, respectiv in Fisa Personala din 11.1952, Curtea constata ca acestea nu au fost mentionate in procesul verbal incheiat la 8.11.1951 ca fiind predate Presedintelui Sfatului Popular al orasului Baicoi .
De altfel, din nici o alta proba administrata in cauza nu rezulta ca autorilor reclamantilor le-au fost preluate abuziv aceste terenuri si nici ca acestea le-ar fi apartinut, caci inscrisurile indicate de reclamanti au fost emise de M.A.I- Regiunea Galati sau Ploiesti, asadar, foste organe de securitate, in care se mentioneaza diferite suprafete de teren fara a fi localizate ( 0,75 ha, 1 pogon, 0,50 ha sau 2500 mp) si care, evident, nu pot face dovada dreptului de proprietate asupra acestor terenuri ( filele 188, 203 dosar fond).
Referitor, insa, la bunurile mobile preluate dupa momentul dislocarii autorilor reclamantilor, Curtea retine ca paratul nu a facut dovada restituirii acestora, fiind evident ca reclamantii nu puteau face dovada unui fapt negativ, respectiv acela ca nu li s-au predat bunurile mobile la intoarcerea in domiciliu, cum in mod eronat a apreciat prima instanta, iar pe de alta parte, nu poate fi acceptata ideea ca, dupa o perioada de patru ani cat a durat deportarea, acestea se mai puteau gasi, in materialitatea lor, in gospodaria autorilor reclamantilor ( ex: coceni, fan, putina cu muraturi, filele 79-82 vol II dosar fond) .
Pe cale de consecinta, Curtea constata ca recursul este fondat doar sub acest aspect, motiv pentru care, in temeiul disp. art. 5 lit. b din Legea 221/2009, va obliga paratul sa plateasca reclamantilor contravaloarea bunurilor mobile identificate si evaluate prin raportul de expertiza efectuat in cauza.
F. de toate aceste considerente, in temeiul disp. art. 312 C.pr. civ, Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va admite în parte acțiunea si va obliga pârâtul S. Român – prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamanților despăgubiri materiale în cuantum de 4553 lei, reprezentând c/val bunuri mobile confiscate, calculate conform raportului de expertiză C. E..
De asemenea, Curtea va menține restul dispozițiilor sentinței cu privire la respingerea în rest a acțiunii.
Se va lua act că recurenții J. M. A., C. V., J. G. O., S. M., J. C., J. G. G. și J. E. solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de reclamanții C. V., domiciliată în Băicoi, .. 63, jud. Prahova, J. M.-A., domiciliat în Băicoi, Fdt. Liliacului, nr. 10, jud. Prahova, J. G.-O., domiciliat în Băicoi, Fdt. Liliacului, nr. 10, jud. Prahova, S. M., domiciliată în Băicoi, Fdt. Liliacului, nr. 10, jud. Prahova și moștenitorii defunctului J. A. - decedat pe parcursul procesului, respectiv J. C., J. G.-G. și J. E., domiciliați în Băicoi, Fdt. Liliacului, nr. 10, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 5577/6 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul S. R. - prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că admite în parte acțiunea.
Obligă pârâtul S. Român – prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamanților despăgubiri materiale în cuantum de 4553 lei, reprezentând c/val bunuri mobile confiscate, calculate conform raportului de expertiză C. E..
Menține restul dispozițiilor sentinței cu privire la respingerea în rest a acțiunii.
Se va lua act că recurenții J. M. A., C. V., J. G. O., S. M., J. C., J. G. G. și J. E. solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 octombrie 2013.
Președinte, Judecători,
V.-I. S. A.-C. B. E. S.
Grefier,
D. V.
Red. VIS
Tehnored. DV
2 ex./15.oct.2013
d.f._ – Tribunalul Prahova
d.f. A.-M. L.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 287/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Partaj judiciar. Decizia nr. 874/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
