Obligaţie de a face. Decizia nr. 36/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 36/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 36/2016

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-SECȚIA I CIVILĂ-

Dosar nr._

DECIZIA NR. 36

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2016

Președinte - P. M. G.

Judecători - V. G.

- M. I. G.

Grefier - J. Părcălăbescu

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanții R. A. G., domiciliat în P., ., ., județ Dâmbovița și R. I., domiciliat în P., .. 6, . împotriva deciziei civile nr. 471 pronunțată la 30 iunie 2015 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții P. COMUNEI S., cu sediul în ., P. COMUNEI R., cu sediul în . și O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 27, județ Dâmbovița.

Recurs timbrat cu 29,50 lei taxă judiciară de timbru, potrivit chitanței nr._, care a fost anulată la dosar.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-reclamanți R. A. - G. și R. I., personal, lipind intimații-pârâți P. S., P. R. și O. de C. și Publicitate Imobiliară Dâmbovița.

Procedură îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că s-au depus relațiile solicitate de la P. S. și P. R..

Curtea pune în discuție excepția nulității recursului, motivat de împrejurarea că reclamanții nu au încadrat criticile în niciuna din situațiile prevăzute de art. 304 C.pr.civilă, expres și limitativ prevăzute de legiuitor, excepție invocată de intimata P. S. prin întâmpinare.

Recurenții-reclamanți R. A. - G. și R. I., având pe rând cuvântul, solicită respingerea excepției, întrucât au indicat motivele de nelegalitate.

Curtea de Apel, făcând aplicarea dispozițiilor art.306 alin.3 C.pr.civilă și analizând susținerile inserate în cadrul cererii de recurs, constată că este posibilă încadrarea lor în motivele prevăzute de art.304 pct. 9 C.pr.civilă și, pe cale de consecință, respinge excepția nulității recursului, invocată de către intimata P. comunei S. prin întâmpinare, nefiind întrunite dispozițiile art.302¹ alin. 1 litera c, raportat la art.303 C.pr.civilă.

Recurenții-reclamanți R. A. - G. și R. I., având pe rând cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de formulat.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Recurentul R. A., având cuvântul, arată că dacă s-ar pune în executare decizia pronunțată de instanța de apel, ar trebui să se schimbe titlul de proprietate și actul de moștenitor, ceea ce ar însemna să nu fie respectată o hotărâre irevocabilă, respectiv sentința nr. 1743/2008.

Instanța de apel a sugerat schimbarea titlului de proprietate din 2000, în sensul de a se menționa vecinii actuali, dar nu a avut în vedere faptul că terenul este situat pe rândul 2, deci nu s-ar rezolva problema lipsei căii de acces la drumul public.

Din actele depuse la dosar rezultă că terenul de 2500 mp trebuie să aibă ca vecin la nord drumul de exploatare, care există faptic în teren și care este amplasat lângă izlaz.

Din planul cadastral și din răspunsul OCPI Târgoviște, rezultă că P. S. trebuie să modifice planul parcelar conform titlului de proprietate din 2000 și dispozițiilor sentinței civile nr. 1743/2008.

Dacă P. S. întocmește proiectul planului parcelar astfel încât să creeze drum de acces la terenul de 2500 mp, OCPI Târgoviște va da aprobarea de a se intabula terenul.

De asemenea, precizează că instanța de apel a acordat termen la 23 iunie 2015, fără să țină cont că la dosar a fost depus biletul de avion din care rezulta că în perioada 24 mai 2015-24 iunie 2015 era plecat în Italia, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare.

Solicită admiterea recursului și modificarea celor două hotărâri, în sensul de a se admite acțiunea.

Recurentul R. I., având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

CURTEA :

Deliberând asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Răcari sub numărul_ reclamantul R. A.–G. a chemat în judecată pe pârâții P. S., P. R. și O. de C. și Publicitate Imobiliară Dâmbovița, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la refacerea documentației, modificarea planului parcelar și intabularea în cartea funciară, a terenului de 2500 metri pătrați de pe raza comunei S., precum și obligarea pârâților la plata de daune morale.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este moștenitorul lui R. A., (mama sa, decedată la data de 07.07.2010) care alături de frații săi au deținut titlul de proprietate numărul_/17.11.2000, aceștia partajându-și terenul conform sentinței civile numărul 1743/08.05.2009 a Judecătoriei Răcari.

A mai susținut reclamantul că autoarea sa a primit 2500 metri pătrați teren arabil extravilan în tarlaua 25, ., asupra căruia s-a dispus ulterior ieșirea din indiviziunea în care se găsea cu tatăl său conform certificatului de moștenitor numărul 148/08.09.2010. Pentru a vinde acest teren a solicitat întocmirea cadastrului funciar dar i s-a respins cererea de intabulare pentru că documentația ce i-a fost întocmită nu respectă amplasamentul și dimensiunile parcelelor din planul parcelar avizat de către P. S..

A învederat reclamantul că s-au făcut greșeli fie de către O. de C. și Publicitate Imobiliară Dâmbovița, fie de către primărie la momentul punerilor în posesie, iar solicitărilor pe care le-a adresat acestora i s-au comunicat răspunsuri care nu au fost de natură să rezolve situația creată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta O.C.P.I. Dâmbovița a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, motivat de faptul că această instituție nu are competențe legale referitoare la „ întocmirea/modificarea planului parcelar” și excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât reclamantul nu a urmat procedura legală de intabulare a dreptului de proprietate.

Pentru termenul din 9 iulie 2013 reclamantul a depus la dosar o cerere intitulată „ completatoare” în care a învederat că terenul de 2500 mp îl stăpânește împreună cu tatăl său R. I. și a precizat că renunță la judecata capătului de cerere privind daunele morale.

Față de această cerere la termenul din 24 septembrie 2013 a fost introdus în cauză în calitate de reclamant numitul R. I. și, prin aceeași încheiere, au fost respinse excepțiile invocate de O.C.P.I. Dâmbovița.

Prin sentința civilă nr.1049/4.11.2014, Judecătoria Răcari a respins acțiunea formulată, completată, precizată și restrânsă de către reclamanții R. A. G. și R. I., împotriva pârâților P. Comunei S., P. Comunei R. și O. De C. și Publicitate Imobiliară Dâmbovița.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții R. A. G. și R. I. au solicitat obligarea pârâtelor la modificarea planului parcelar pentru terenul de 2500 metri pătrați asupra căruia sunt proprietari potrivit titlului de proprietate numărul_/17.11.2000 și certificatului de moștenitor numărul 148/08.09.2010.

În cauză, s-a dovedit că planul parcelar deținut conține o eroare și anume s-a omis crearea drumului de exploatare DE 136/1 menționat drept vecinătate spre nord în titlurile de proprietate emise în parcelele T25, 135/1/6 până la 135/1/14 și deci inclusiv în titlul de proprietate numărul_ al reclamanților, urmat de sentința civilă pe care o dețin aceștia.

Instanța a stabilit că terenul reclamanților este arabil extravilan, în suprafață de 2500 metri pătrați și are vecini la nord DE 136/1, la est N. D., la sud S. I. și la vest O. C., iar pentru respectarea vecinătăților trebuie constituit drumul de acces 136/1, în măsura în care există rezerve de teren în tarlaua 25.

S-a menționat de instanță că drumul de acces există numai că el nu a fost constituit efectiv în teren la momentul predării terenurilor de către . Comisia Locală de Fond Funciar R., iar modalitatea tehnică de identificare a drumului de acces va trebui făcută la momentul înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară.

S-a mai reținut că reclamanții vor trebui să ia de la început procedura legală de intabulare a dreptului lor de proprietate, cu respectarea etapelor de parcurs, cerând a fi avut în vedere acest drum de acces așa cum el este dovedit, atâta timp cât există titlul de proprietate numărul_/2000 valabil și încă necontestat.

Constatând că nu se poate dispune modificarea planului parcelar, așa cum solicită reclamanții, judecătoria a respins acțiunea.

Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții R. A.-G. și R. I., calificat ca fiind apel prin încheierea de ședință din data de 10.02.2015.

În motivarea cererii de apel reclamanții au menționat că instanța de fond nu a ținut cont de actele depuse la dosar, respectiv titlul de proprietate nr._/17.11.2000 și sentința civilă nr.1743/8.05.2009 a Judecătoriei Răcari, în care prima expertă a identificat terenul de 2500 mp cu vecinii la N-DE131/1, drum de exploatare și nu cum a desenat așa zisul C. L..

Au mai arătat apelanții că instanța de fond nu a obligat P. S. să depună și să refacă planul parcelar. Deși au cerut Judecătoriei Răcari să oblige pe cei de la O. de C. Târgoviște să depună acte pentru a se vedea câte parcele au fost deja intabulate, instanța a precizat că trebuie constituit drumul de acces 136/1-în măsura în care există rezerve de teren în tarlaua 25 (drumul de exploatare 131/1 există și este lângă izlaz, iar instanța, la rândul său a menționat că acesta există).

Apelanții au învederat că procedura de intabulare a fost făcută, dar instanța de fond nu a văzut că documentația a fost respinsă de OCPI Târgoviște tocmai din cauză că nu a respectat punctele cardinale, vecinii și dimensiunile. Modificarea planului parcelar se putea face, dacă instanța de fond dispunea acest lucru și dacă ținea cont de titlul de proprietate și sentința mai sus menționate. S-a solicitat refacerea expertizei topografice sau după caz o contraexpertiză care să respecte titlul de proprietate nr._/17.11.2000 și sentința civilă nr.1743/8.05.2009.

În raport de motivele invocate, reclamanții au solicitat admiterea apelului, obligarea pârâților de a reface documentația, modificarea planului parcelar conform titlului de proprietate și sentinței mai sus arătate, intabularea cu carte funciară a terenului de 2500 mp de către OCPI Târgoviște, respectarea dimensiunilor, vecinilor respectiv: la nord -DE131/1-drum de exploatare, la sud-. nr.1), la est-N. Gh.D. și la vest-O. C., precum și obligarea pârâților la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea formulată pârâtul O. de C. și Publicitate Imobiliară Dâmbovița a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, arătând că reclamantul R. I. nu a urmat procedura legală reglementată de disp.art.50 alin.2 și 2¹ din Legea nr.7/1996, respectiv nu a formulat nici o cale de atac împotriva încheierii de carte funciară nr._/23.10.2012.

În raport de cadrul procesual stabilit de părți, respectiv obligația de a face de drept comun, pârâtul a solicitat a se constata că cererea formulată de reclamanți este inadmisibilă, întrucât cererea de înscriere în cartea funciară trebuia să urmeze procedura prevăzută de textul de lege mai sus citat, neputând fi astfel urmată procedura de drept comun a obligației de a face.

Prin întâmpinarea formulată pârâta P. S. a solicitat respingerea apelului, cu consecința menținerii în totalitate a hotărârii atacate, arătând că instanța de fond în mod corect a dispus respingerea cererii formulate de reclamanți, în raport de concluziile raportului de expertiză. Ca atare, numai în situația în care drumul de acces 136/1 va fi înscris în cartea funciară, fiind astfel constituit, se poate proceda la modificarea planului parcelar de către Comisia locală . În drept au fost invocate disp.art.11 alin (11) din Legea nr.7/1996, republicată.

Tribunalul Dâmbovița, prin decizia civilă nr. 471 pronunțată la 30 iunie 2015 a respins apelul ca nefondat, iar pentru a hotărî astfel a reținut că, potrivit actelor de proprietate ale apelanților reclamanți (titlul de proprietate nr._/17.XI.2000, sentința civilă de partaj nr.1743/8.05.2009, pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr.3444/ 284/2008, certificat de moștenitor nr.148/2010), aceștia sunt proprietarii unui teren în suprafață de 2500 mp situat în T 25, P 135/1/10 cu vecinătățile la nord -de 136/1, la sud -. est -N. Ghe. D. și la vest- O. C..

S-a mai arătat că cererea apelanților de înscriere (intabulare a dreptului de proprietate) în cartea funciară a dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2500 mp a fost respinsă prin încheierea nr._/23.10.2012 de OCPI Dâmbovița, cu motivarea că documentația cadastrală depusă la OCPI Dâmbovița de PFA D. M. nu respectă amplasamentul și dimensiunea parcelelor din planul parcelar, avizat de P. S. la data de 26.03.2007. Împotriva acestei încheieri, apelanții reclamanți nu s-au adresat cu plângere la instanță ci au promovat prezentul demers judiciar prin care solicită obligarea Primăriei R. și a Primăriei S. la modificarea planului parcelar, așa încât acesta să corespundă titlului de proprietate nr._/17.11.2000 și obligarea OCPI Dâmbovița la intabularea în cartea funciară a terenului de 2500 mp.

Din expertiza efectuată la instanța de fond, tribunalul a reținut că terenul reclamanților este situat în tarlaua 25, ., iar ca vecinătăți, potrivit planului parcelar are la nord- moștenitorul M. I. și moștenitorul B. Ghe.E., la est- moștenitorul N. D., la sud- S. I. ( anterior . vest- moștenitor T. E. V., spre deosebire de mențiunile din titlul de proprietate în care la nord apare vecin DE 136/1.

Tribunalul a constatat că explicația dată de expert acestei neconcordanțe, între situația din planul parcelar (cea existentă si în fapt) și cea evidențiată în titlul de proprietate a fost aceea ca . a făcut predare de teren către P. R. în două etape în tarlaua 25 . 5,07 ha în 1999 și apoi încă 6,05 ha în 2000, titlurile de proprietate emise în . pana la 135/1/5 acoperind în întregime terenul predat de . (5,07 ha), vecinătățile din aceste titluri fiind corecte și în concordanță cu cele din planul parcelar, având la nord ca vecin DE 136.

De asemenea, s-a reținut că expertul a mai arătat că titlurile emise în parcelele 135/1/6 până la 135/1/14 (între care și al autorilor reclamanților), au fost eliberate ulterior, acoperind în întregime terenul predat de . P. R. prin protocolul din anul 2000 (6,05 ha), titluri care au la nord vecinătatea cu DE 136/1, drum ce nu apare evidențiat însă în planul parcelar. A apreciat expertul că la predarea terenului de 6,05 ha s-ar fi creat un drum de exploatare DE 136/1, la sud de terenul predat anterior de 5,04 ha, drum care să permită accesul la parcelele 135/1/6 până 135/1/14, insa cu ocazia întocmirii și avizării planului parcelar nu s-a ținut cont de existența acestui drum de exploatare, în sensul alocării unei suprafețe de teren pentru crearea drumului de acces 136/1.

Expertul a concluzionat că acest drum DE 136/1 există cel puțin scriptic, însă nu și faptic, astfel că parcelele 135/1/7- 135/1/14 nu au acces la drumul public în niciun mod.

Din adresele înaintate în apel de P. S. și P. R., tribunalul a constatat că la nivelul UAT S. nu există acte sau vreo hotărâre a consiliului local care să ateste existența în . drept de exploatare 136/1. Din extrasul din planul cadastral al comunei S., anul 1985 rezultă că . 25, avea ca vecinătăți la acea dată la nord – DE 136,A 34/1, PS 34, E- DN 46, S-DE 138, V- 137, neexistând evidențiat în această parcelă niciun drum de exploatare 136/1 (filele 74-75 dosar apel).

În condițiile în care DE 136/1 nu apare evidențiat în niciun act sau plan cadastral și nici nu se regăsește faptic în teren, tribunalul a constatat că solicitarea apelanților-reclamanți de modificare a planului parcelar, în sensul creării acestui drum pentru a se respecta vecinătățile din titlul de proprietate, nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât pentru întreaga parcelă 135 a fost emis titlul de proprietate, iar crearea unui astfel de drum ar afecta proprietatea privată a titularilor acestor titluri, care nu au fost părți în prezentul litigiu.

A conchis tribunalul că demersul judiciar al reclamanților-apelanți apare ca neîntemeiat, aceștia având posibilitatea pentru remedierea situației și punerea în concordanță a situației faptice cu cea scriptică să solicite modificarea titlului de proprietate nr._/17.11.2000, în sensul menționării corecte, conform planului parcelar a vecinătății de nord.

Pentru considerentele mai sus expuse, tribunalul în conformitate cu dispozițiile art.296 Cod procedură civilă, a respins apelul ca nefondat și a păstrat sentința apelată.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs R. A. G. și R. I. care au arătat că sunt moștenitorii defunctei R. Andreita, decedată în anul 2010, iar din terenul inițial de 7500 mp în anul 2008, după ieșirea din indiviziune conform sentinței civile nr. 1743 dosar_, defunctei i-a revenit 2500 mp de teren arabil, care conform sentinței se identifica cu vecinii: la nord - DE 131/1, la sud – . est - N. Gh. D., la vest - O. Constanta.

Au învederat recurenții că experta Erlik Genevieve a identificat drumul de exploatare DE 131/1 pe care și în prezent circulă tractoarele, însă după o discuție cu expertul Chesches L., referitor la taxa de expertiză, acesta i-a amenințat telefonic că va avea grijă să facă o expertiză ca să piardă procesul.

Precizează recurenții că atât instanța de apel, cât și cea de fond, au reținut că s-au depus dovezi din care rezultă că titlul de proprietate nr._ din 17.11.2000 are înscris, pe verso, la nord - DE 131/1 - drum de exploatare, în sentința civila nr. 1743/08.05.2008 a Judecătoriei Răcari, definitivă și irevocabila, se menționează că lui R. Andreita i se atribuie conform expertizei, teren de 2500 mp cu vecinii la nord - DE 131/1 - drum exploatare, iar după decesul lui R. Andreita, reclamanții au făcut un act de moștenitor în care s-a trecut la terenul de 2500 mp ca vecini la nord DE 131/1 - drum de exploatare.

Au apreciat recurenții că aceste trei acte sunt dovezi concrete, de care nici instanța de fond nici cea de apel nu au ținut seama și au convingerea că trebuia să fie obligată P. S. să modifice planul parcelar conform titlului de proprietate și sentinței civile din 2008 pronunțată de Judecătoria Răcari.

Învederează recurenții că, potrivit deciziei pronunțată de instanța de apel, ar trebui să schimbe titlul de proprietate și actul de moștenitor, ceea ce ar însemna că sentința pronunțată în 2008 nu va fi respectată.

Instanța de apel a sugerat schimbarea titlului de proprietate, în sensul de a se menționa vecinii actuali, dar nu a avut în vedere că terenul de 2500 mp este pe rândul 2 și în față este proprietar B. G., deci chiar dacă s-ar schimba la cerere titlul de proprietate din 2000, tot nu s-ar rezolva problema.

În opinia recurenților, atât sentința de fond, cât și decizia de apel, nu reflectă realitatea, din actele depuse la dosar rezultând că terenul de 2500 mp trebuie să aibă ca vecin la nord drumul de exploatare DE 131/1 care există faptic în teren și care este amplasat lângă izlaz.

Din planul cadastral din 1985 nr. 4314 din 22.06.2015 cât și din răspunsul OCPI Târgoviște, rezultă că, în speță, Comisia Locala a Primăriei S. are obligația de a modifica planul parcelar conform Titlului de proprietate din 2000 și sentinței civile nr. 1743/2008.

Consideră recurenții că P. S. are obligația să întocmească proiectul planului parcelar astfel încât ei să aibă drum de acces la terenul de 2500 mp și astfel ar avea și aprobarea OCPI Târgoviște de a face intabularea și cartea funciara.

Se mai susține de recurenți că instanța de apel a tot amânat acordarea cuvântului pe fond, iar când au depus la dosar bilete de avion din care rezulta că sunt plecați în Italia până pe 24 iunie 2015, inclusiv, s-a amânat cauza pe 23 iunie 2015, astfel că nu au avut ocazia să susțină apelul.

De asemenea, recurenții au învederat că dreptul de exploatare DE 131/1 există faptic în teren, fiind amplasat lângă izlaz, iar instanța de apel și cea de fond nu au obligat pârâții să depună la dosar actele necesare soluționării cauzei.

În raport de motivele invocate, s-a solicitat admiterea recursului, schimbarea celor două hotărâri și obligarea pârâților P. S. și Consiliul Local de a reface planul parcelar, în sensul de a-l modifica conform titlului de proprietate nr._/17.11.2000 și a sentinței civile nr. 1743/08.05.2008, cu respectarea vecinilor pentru terenul de 2500 mp, respectiv: la nord - DE 131/1, la sud – . est - N. Gh. D., la vest - O. Constanta, precum și obligarea pârâților la plata tuturor cheltuielilor făcute de reclamanți la fond.

Prin întâmpinarea formulată pârâtul O. de C. și Publicitate Imobiliară Dâmbovița a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata P. S., prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția nulității recursului, arătând că reclamanții nu au încadrat criticile în niciuna din situațiile prevăzute de art. 304 C.pr.civilă, expres și limitativ prevăzute de legiuitor, excepție care a fost respinsă de instanță la data de 28.01.2016, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii.

Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului și textele legale incidente în cauză, Curtea de Apel constată următoarele:

Una din nemulțumirile exprimate de recurenți prin calea de atac formulată, vizează împrejurarea că, deși au învederat tribunalului că sunt plecați în Italia până la data de 24 iunie 2015, inclusiv, s-a acordat termen pentru judecata apelului la 23 iunie 2015, situație în care nu au avut posibilitatea să-și spună punctul de vedere cu privire la pricina dedusă judecății. Practic, ceea ce se invocă, este o încălcare a dreptului lor la apărare cu ocazia soluționării apelului.

În cauza dedusă judecății, se reține că în faza procesuală a apelului primul termen de judecată a fost fixat la data de 10 februarie 2015, când a avut loc recalificarea căii de atac declarate, din recurs în apel și tribunalul a dispus efectuarea unei adrese către Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar R. pentru a preciza dacă există o hotărâre a acestei instituții cu privire la drumul de exploatare DE nr. 131/1 ( corect fiind DE 136/1), precum și orice alte acte referitoare la acest drum, considerând că aceste înscrisuri sunt necesare pentru soluționarea cauzei (fila 39 dosar apel).

Cert este că, pentru obținerea acestor informații s-au acordat două termene, respectiv la 10 martie 2015 și 7 aprilie 2015, iar la acest ultim termen, în raport de conținutul adresei comunicate de P. R., care a învederat că drumul de exploatare în litigiu se află pe raza comunei S., s-a emis o adresă cu același conținut acestei din urmă instituții, fiind acordat termen la 2 iunie 2015 pentru obținerea relațiilor.

Pentru termenul de judecată din 2 iunie 2015 apelanții-reclamanți au depus o cerere de amânare a cauzei (prima cerere formulată de aceștia în cadrul apelului) prin care au învederat că sunt plecați în Italia din motive medicale, până la data de 24 iunie 2015 și au făcut dovada susținerilor lor cu biletele de avion atașate cererii, solicitând acordarea unui termen după această dată pentru a-și expune punctul de vedere cu privire la speța dedusă judecății (filele 63-66 dosar apel).

Tribunalul, deși a considerat întemeiată cererea în raport de dispozițiile art. 156 C.pr.civilă și a admis-o, a acordat termen pentru judecata pricinii la 23 iunie 2015, când a rămas în pronunțare asupra apelului (amânând pronunțarea la 30 iunie 2015 pentru a da posibilitatea apelanților-pârâți să depună concluzii scrise).

Art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului statuează că toate persoanele au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, de către o instanță imparțială și independentă, constituită potrivit legii. Deși Convenția nu definește termenul de „ echitabil”, în doctrină s-a arătat că această cerință trebuie interpretată în sensul de a se asigura respectarea, cu ocazia soluționării pricinilor aflate pe rolul instanței, a unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea, dreptul la apărare și principiul disponibilității.

Contradictorialitatea presupune dreptul fiecărei părți de a avea posibilitatea să-și exprime punctul de vedere asupra chestiunilor de fapt sau de drept invocate de instanță din oficiu sau de partea adversă, în scopul aflării adevărului și pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

Exigența fundamentală a acestui principiu impune obligația ca nicio măsură să nu fie dispusă de instanță înainte ca ea să fie pusă în discuția părților, tocmai pentru a le da posibilitatea acestora să prezinte și să-și argumenteze punctele de vedere sau să combată susținerile și probele părții adverse.

Pe de altă parte, dreptul la apărare, garantat de art.24 din Constituție, cuprinde un întreg complex de drepturi și garanții procesuale instituite de lege pentru a oferi șansa părților să-și apere interesele legitime, garanție printre care se numără și posibilitatea lor de a participa la dezbateri, de a pune concluzii. Dreptul la apărare are un conținut complex, căruia i se subsumează posibilitatea recunoscută unei persoane, parte într-un proces, de a-și susține și dovedi argumentele, în cadrul și cu respectarea normelor procesuale aplicabile.

În prezenta cauză, în condițiile în care (astfel cum s-a expus anterior) Tribunalul Dâmbovița a acordat termen pentru soluționarea apelului reclamanților la data de 23 iunie 2015 (deși aceștia au făcut dovada, cu înscrisurile depuse la dosar, că se află în Italia până la 24.06.2015) a încălcat dreptul la apărare al acestora, lipsindu-i de posibilitatea de a-și susține apelul, situație care atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C.pr.civilă.

Pe de altă parte, în cuprinsul motivelor de recurs reclamanții și-au exprimat nemulțumirea în sensul că pârâții nu au fost obligați să depună la dosar actele necesare soluționării cauzei, precizând totodată că drumul de exploatare în litigiu există faptic în teren, iar prin hotărârile pronunțate au fost înlăturate actele pe care ei își întemeiază pretențiile deduse judecății.

Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv titlul de proprietate nr._/17.XI.2000, sentința civilă de partaj nr.1743/8.05.2009, pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr.3444/ 284/2008 și certificatul de moștenitor nr.148/2010 rezultă că reclamanții sunt proprietarii unui teren în suprafață de 2500 mp situat în T 25, P 135/1/10 cu vecinătățile la nord- DE 136/1, la sud-. est-N. Ghe. D. și la vest- O. C..

Prin cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar (astfel cum a fost precizată) reclamanții în contradictoriu cu pârâții P. S., P. R. și O. de C. și Publicitate Imobiliară Dâmbovița au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la refacerea documentației, modificarea planului parcelar și intabularea în cartea funciară, a terenului de 2500 metri pătrați de pe raza comunei S..

În susținerea demersului formulat s-a învederat că deși în urma partajului (conform sentinței civile numărul 1743/08.05.2009 a Judecătoriei Răcari) terenului din titlul de proprietate numărul_/17.11.2000 autoarea reclamanților, R. A., a primit 2500 metri pătrați teren arabil extravilan în tarlaua 25, ., acestora li s-a respins cererea de intabulare a suprafeței în litigiu pe considerentul că documentația întocmită nu respectă amplasamentul și dimensiunile parcelelor din planul parcelar avizat de către P. S..

În vederea lămuririi raportului juridic dedus judecății în speță s-a dispus pe lângă probele cu acte și interogatoriu efectuarea unei expertize topo.

În cuprinsul lucrării expertul a învederat că această neconcordanță, între situația din planul parcelar (cea existentă si în fapt) și cea evidențiată în titlul de proprietate derivă din faptul că . a făcut predare de teren către P. R. în două etape în tarlaua 25 . 5,07 ha în 1999 și apoi încă 6,05 ha în 2000. În acest sens s-a menționat că titlurile de proprietate emise în . pana la 135/1/5 acoperă în întregime terenul predat de . (5,07 ha), vecinătățile din aceste titluri fiind corecte și în concordanță cu cele din planul parcelar, având la nord ca vecin DE 136, iar titlurile emise în parcelele 135/1/6 până la 135/1/14 (între care și al autorilor reclamanților), au fost eliberate ulterior, acoperind în întregime terenul predat de . P. R. prin protocolul din anul 2000 (6,05 ha).

Aceste din urmă titluri au la nord vecinătatea cu DE 136/1, drum care nu apare evidențiat însă în planul parcelar. În opinia expertului la predarea terenului de 6,05 ha s-ar fi creat un drum de exploatare DE 136/1, la sud de terenul predat anterior de 5,04 ha, drum care să permită accesul la parcelele 135/1/6 până 135/1/14, insa cu ocazia întocmirii și avizării planului parcelar nu s-a ținut cont de existența acestui drum de exploatare, în sensul alocării unei suprafețe de teren pentru crearea drumului de acces 136/1. Pe cale de consecință, expertul a concluzionat că acest drum DE 136/1 există cel puțin scriptic, însă nu și faptic, astfel că parcelele 135/1/7- 135/1/14 nu au acces la drumul public în niciun mod.

O primă problemă care se impune a fi avută în vedere este aceea că din cuprinsul expertizei nu rezultă cu certitudine că expertul s-a deplasat în teren pentru a efectua măsurători, a identifica și a constata dacă drumul de exploatare în litigiu (DE 136/1) există sau nu în fapt, motiv pentru care acesta nici nu a fost individualizat în schița anexă la raportul întocmit.

În acest sens, din lucrarea întocmită reiese că expertul a analizat titlurile de proprietate despre care a făcut vorbire în cuprinsul lucrării, a verificat planul parcelar și a comparat datele din titluri cu cele din planul parcelar,, inclusiv cu expertiza întocmită în dosarul de partaj nr._, iar concluziile sale au fost formulate în raport cu aceste înscrisuri.

De altfel, sub acest aspect chiar expertul a menționat că la convocarea efectuată la 14.04.2014 la P. S. nicio parte nu s-a prezentat (nici chiar reclamanții) pentru a expune un punct de vedere și a indica fizic în teren amplasamentul suprafeței de 2500 mp pe care aceștia îl folosesc, situația în care el a învederat că singura posibilitate de a stabili poziția terenului reclamanților a fost aceea de a confrunta informația din planul parcelar cu titlurile de proprietate emise în această parcelă, care au fost obținute din baza de date a OCPI Dâmbovița (fila 149 dosar fond).

În cuprinsul lucrării expertul a făcut trimitere la mai multe titluri de proprietate (titluri având nr._/12.01.2000,_/12.01.2000,_/12.01.2000,_/12.01.2000,_/06.12.1999,_/17.11.2000,_/17.12.2000,_/17.11.2000,_/17.11.2000,_/17.11.2000,_/17.11.2000,_/17.11.2000,_/17.11.2000 și_/17.11.2000 ) care au fost emise în tarlaua 25, . făcut o analiză a lor prin raportare la protocoalele din 27.04.1999 și 29.02.2000 încheiate între . și P. R., însă aceste titluri nu sunt depuse la dosar pentru a putea fi analizate și de instanță.

Potrivit art. 129 alin. 5 teza a doua C.pr.civilă, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor și pentru aplicarea corectă a legii putând să ordone administrarea probelor pe care le consideră necesare chiar dacă părțile se împotrivesc.

Având în vedere aceste aspecte prezentate în precedent, susținerile reclamanților care se contrazic cu cele ale expertului (acesta din urmă menționând că DE 136/1 nu există în teren, în timp ce reclamanții susțin că el există faptic), Curtea apreciază că pentru lămurirea raportului juridic dedus judecății este necesară efectuarea unei alte expertize topo care, în raport de actele invocate de reclamanți în susținerea demersului lor, de planul parcelar întocmit de P. S., de titlurile de proprietate emise în tarlaua 25, . în funcție de constatările efective realizate la fața locului, să identifice terenul reclamanților, să-l poziționeze pe schița de plan, să precizeze dacă la ora actuală reclamanții au sau nu ieșire la calea publică, să identifice DE 136/1, să precizeze dacă acesta există sau nu în fapt, iar în ipoteza în care el nu există în realitate să întocmească o variantă în care să poziționeze acest drum și să precizeze în ce modalitate poate fi creat și ce consecințe decurg din această împrejurare.

De asemenea, este necesar ca instanța să pună în vedere pârâtelor din prezenta cauză să depună la dosar copii de pe titlurile de proprietate la care s-a făcut trimitere de către expertul C. în lucrarea întocmită, pentru a fi avute în vedere și analizate atât de noul expert desemnat, cât și de instanță la soluționarea pricinii.

În condițiile în care, potrivit art. 305 Cod pr. civilă, în faza procesuală a recursului se poate administra numai proba cu înscrisuri, pentru refacerea expertizei este necesară trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. În raport de toate aceste argumente expuse în precedent, pentru a asigura respectarea dreptului la apărare al reclamanților și lămurirea tuturor aspectelor necesare judecării pricinii, în baza art.312 alin.3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la tribunal, pentru a proceda la soluționarea pricinii cu respectarea dispozițiilor legale incidente, a indicațiilor din prezenta decizie și a principiilor care guvernează desfășurarea procesului civil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de reclamanții R. A. G., domiciliat în P., ., ., județ Dâmbovița și R. I., domiciliat în P., .. 6, ., județ Dâmbovița împotriva deciziei civile nr. 471 pronunțată la 30 iunie 2015 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții P. COMUNEI S., cu sediul în ., P. COMUNEI R., cu sediul în . și O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 27, județ Dâmbovița.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Dâmbovița.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 ianuarie 2016.

Președinte, Judecători,

P. M. G. V. G. M. I. G.

Grefier,

J. Părcălăbescu

red. GV

tehnored.PJ

3 ex / 26. 02.2016

d.f._ Judecătoria Răcari

j. f. A. V.

d.a._ Tribunalul Prahova

j.a. Brînzică B., C. M. G.

operator de date cu caracter personal,

nr. notificare 3120

← Expropriere. Decizia nr. 105/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI		Reexaminare anulare cerere. Decizia nr. 33/2016. Curtea de Apel... →

Obligaţie de a face. Decizia nr. 36/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 36/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI