Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 624/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 624/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 17-03-2016 în dosarul nr. 624/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 624
Ședința publică din data de 17 martie 2016
Președinte – A.-M. R.
Judecător - C. M. M.
Grefier - C. C.
Ministerul Public este reprezentat de procuror V. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ S. ȘI PROTECȚIA C., CUI_, cu sediul în Ploiești, .-16, jud. Prahova și pârâtul H. M., cu domiciliul în mun. București, Calea 1 Septembrie, nr.71, ., ., împotriva sentinței civile nr. 339 din 2 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata pârâtă D. (fostă H.) GENȚIANA, cu domiciliul în comuna corn. M., .. 167, jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta reclamantă Direcția G. de Asistență S. și Protecția C., reprezentată de consilier juridic G. L., în baza împuternicirii aflată la dosar, apelantul pârât H. M. asistat de avocat C. G. din cadrul Baroului București, în baza împuternicirii avocațiale nr._ și intimata pârâtă D. Gențiana asistată de avocat Volosievici Gitana din cadrul Baroului Prahova, în baza împuternicirii avocațiale nr._.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care a învederat instanței că dosarul este la primul termen de judecată, iar apelurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Totodată, s-a menționat că, prin intermediul Serviciului Registratură al instanței, apelantul pârât H. M. a depus la dosar note de ședință însoțită de un set de înscrisuri.
Se comunică apărătorilor celorlalte părți și reprezentantului Ministerului Public, câte un exemplar de pe nota de ședință și înscrisurile depuse la dosar de către apelantul pârât.
Curtea, constatând că toate părțile, prin cererile formulate au solicitat probe, acordă cuvântul acestora în susținerea cererilor de probatorii.
Consilier juridic G. L., având cuvântul pentru apelanta reclamantă Direcția G. de Asistență S. și Protecția C., solicită proba cu înscrisuri.
Avocat C. G., având cuvântul pentru apelantul pârât H. M., solicită proba cu înscrisuri.
Avocat Volosievici Gitana, având cuvântul pentru intimata pârâtă D. Gențiana, solicită proba cu înscrisuri.
Curtea urmează să încuviințeze atât pentru apelanta reclamantă și apelantul pârât în dovedirea cererilor de apel, cât și pentru intimata pârâtă în apărare, proba cu înscrisuri, respectiv înscrisurile care au fost atașate cererilor formulate în prezenta fază procesuală.
Avocat Volosievici Gitana, având cuvântul pentru intimata pârâtă D. Gențiana, solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de înscrisurile comunicate astăzi și pentru a depune, de asemenea, înscrisuri în contraprobă, având în vedere că o parte din înscrisurile depuse sunt înscrisuri noi.
Consilier juridic G. L., având cuvântul pentru apelanta reclamantă Direcția G. de Asistență S. și Protecția C., declară că instanța urmează să aprecieze față de solicitarea formulată de apărătorul intimatei pârâte, menționând că, în principiu se opune.
Avocat C. G., având cuvântul pentru apelantul pârât H. M., față de solicitarea formulată de apărătorul intimatei pârâte, declară că se opune având în vedere că prin încheierea de ședință de la termenul anterior a solicitat un termen pentru a depune la dosar înscrisuri în contraproba celor depuse de către intimata pârâtă, dat fiind faptul că la momentul formulării întâmpinării intimata a depus la dosar un set de înscrisuri care nu le-au fost comunicate și a solicitat un termen tocmai pentru a lua cunoștință de înscrisurile depuse și de a depune înscrisuri în apărare.
Solicită respingerea cererii de amânare cu atât mai mult cu cât obiectul cauzei se judecă de urgență și cu precădere, apreciind că amânarea cauzei ar însemna o tergiversare inutilă.
Avocat Volosievici Gitana, având cuvântul pentru intimata pârâtă D. Gențiana, arată că la termenul anterior s-a solicitat de apelantul pârât termen tocmai pentru a se lua cunoștință de înscrisurile depuse de intimată odată cu întâmpinarea și nu s-a menționat că s-ar depune înscrisuri noi, iar înscrisurile depuse de apelantul pârât în contraprobă sunt depuse numai cu două zile înainte de termen, sunt înscrisuri noi și nu avea cum să ia cunoștință de ele, iar acum a solicitat proba cu înscrisuri în contraprobă.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea cererii de amânare formulată de apărătorul ales al intimatei pârâte.
Curtea urmează să respingă solicitarea formulată de apărătorul intimatei pârâte având în vedere că situația juridică procedurală nu este identică cu cea de la termenul anterior, întrucât față de caracterul urgent al cauzei s-a procedat la fixarea termenului de judecată mai înainte de depunerea întâmpinării, fiind vorba despre o ordonanță președințială și de aceea, la acel moment, s-a apreciat că poate, în virtutea respectării dreptului la apărare să acorde termen în sensul în care a fost acordat.
Avocat Volosievici Gitana, având cuvântul pentru intimata pârâtă D. Gențiana, arată că momentan sunt în posesia a două înscrisuri pe care le depune în contraprobă și le comunică și celorlalte părți.
Avocat C. G., având cuvântul pentru apelantul pârât H. M., de asemenea, depune înscrisuri, reprezentând transcrieri ale unor convorbiri telefonice, obținute abia astăzi de la P. de pe lângă Judecătoria Sector 5 București și pe care le comunică și celorlalte părți.
Totodată, declară că nu mai are alte solicitări de formulat în cauză.
Consilier juridic G. L., având cuvântul pentru apelanta reclamantă Direcția G. de Asistență S. și Protecția C., declară că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Avocat Volosievici Gitana, având cuvântul pentru intimata pârâtă D. Gențiana, arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, declară că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea și dezbaterea apelurilor.
Consilier juridic G. L., având cuvântul pentru apelanta reclamantă Direcția G. de Asistență S. și Protecția C., solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat pentru motivele arătate pe larg în cererea de apel depusă la dosar.
Arată că, din punctul or de vedere, minorului H. V. A. îi sunt încălcate drepturile de către intimata pârâtă și anume dreptul de a avea legături cu celălalt părinte, drepturi prevăzute de art. 18 alin. 3 din Legea 272 care privește obligația părintelui la care se află minorul de a sprijini legătura minorului cu celălalt părinte, iar în opinia lor, intimata pârâtă nu a făcut aceste demersuri, apreciind că există o alienare parentală față de apelantul pârât și acest lucru este constatat și prin sentința penală 25/2014 a Judecătoriei Vălenii de M. prin care se constată că minorul, folosind apelativul „tati” se adresează bunicului matern, ceea ce nu este o adresare normală pentru un copil de 6 ani.
De asemenea, consideră că minorului i se încalcă dreptul la educație, având în vedere faptul că minorul, în acest moment, deși este înscris la școală de pe raza Sectorului 5 București, nu participă la cursurile școlare. În acest sens arată că intimata a solicitat Inspectoratului înscrierea minorului la o școală, însă i s-a respins cererea, întrucât domiciliul acestuia a fost stabilit, în urma unei sentințe judecătorești, la tată și nu la intimata pârâtă, apreciind că în acest moment, i se încalcă dreptul copilului la educație.
Totodată, arată că se încalcă dreptul copilului la sănătate, având în vedere faptul că minorul suferă de o boală denumită dislalie polimorfă, care nu este o boală care îi pune în pericol viața, dar ar trebui să facă niște ședințe de logopedie cu un logoped autorizat, iar intimatei D. i s-a pus în vedere de nenumărate ori să-l ducă la aceste ședințe de logopedie.
În acest sens, menționează că intimata pârâtă a preferat să obțină, în fals, o adresă din partea unui logoped, cum că ar participa la ședințe de logopedie, însă s-a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că de fapt minorul nu a participat niciodată la vreo ședință de logopedie.
Ca atare, solicită admiterea apelului, urmând a se aprecia dacă se impune luarea acestei măsuri președințiale, scoaterea minorului din mediul abuziv și darea acestuia la un asistent maternal, fără cheltuieli de judecată.
Mai mult, arată că prin sentința instanței de fond se spune că nu este în interesul superior al copilului să fie luat din mediul familial și să fie dat unui asistent maternal, însă aceasta este dispoziția prevăzută din art. 100 alin. 3 din Legea 272/2004, care nu le permite să ia copilul de la un părinte și să-l dea celuilalt părinte, iar măsura care se poate lua potrivit legii este ordonanța președințială și aceasta constă în darea minorului unui asistent maternal, la o familie autorizată.
Avocat C. G., având cuvântul pentru apelantul pârât H. M., solicită admiterea cererii de apel, schimbarea în tot a sentinței apelată, iar pe fondul cauzei să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă, privind instituirea măsurii plasamentului în regim de urgență, așa cum este prevăzută de disp. art. 68 pct. 1 lit. a din Legea nr. 272/2004.
Apreciază că, prin prisma disp. art. 68 pct. 1 lit. a din Legea 272/2004 și anume că această măsură se instituie în situația în care copilul este abuzat, neglijat sau supus oricăror forme de violențe, instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ prin prisma dispozițiilor art. 22 Cod pr. civilă.
Arată că, în raport de întreg materialul probator administrat în cauză rezultă următoarele aspecte: ani de-a rândul, cât și în prezent minorul trăiește într-o violență continuă, sens în care este abuzat și neglijat. Menționează că s-a emis Monitorul Of. din care rezultă că se recunoaște de către Colegiul Psihologilor din România fenomenul alienării parentale ca fiind un abuz psihologic.
Ori, din materialul probator administrat în cauză rezultă următoarele:
În prezent, pentru aceste considerente, împotriva intimatei se desfășoară urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, iar în Ordonanța dispusă de către P. de pe lângă Judecătoria Vălenii de M. dispusă în dosarul nr. 1750/P/2013 se menționează expres erorile comportamentale ale mamei și faptul că neglijența nevoilor educaționale și emoționale au contribuit la starea în care se află minorul în prezent.
S-au depus în acest sens, în probatoriu, raportul de expertiză psihologică întocmit de expert psiholog Vladislav, efectuat în dosarul având ca obiect săvârșirea infracțiunii de rele tratamente, din care rezultă clar că împiedicarea relațiilor dintre tată și copil, ani de-a rândul reprezintă un abuz emoțional, iar minorul este alienat parental.
Mai mult decât atât acest aspect a fost recunoscut și de către instanța civilă, respectiv Curtea de Apel București, care a tranșat definitiv și irevocabil problema minorului, prin decizia civilă nr. 1149/3.11.2014, în care se menționează alienarea parentală și faptul că în mod voit, prin împiedicarea legăturilor minorului cu tatăl, copilul este alienat parental. Ori, prin prisma dispozițiilor H.G. 49/2011, aceasta reprezintă o formă severă de abuz, fiind catalogată drept o violență psihologică.
Un alt aspect pe care dorește să-l relateze, din materialul probator administrat în cauză, rezultă o amplă activitate penală desfășurată de intimata pârâtă, care în mod evident impietează o creștere și dezvoltare armonioasă a minorului, aceasta fiind obligată și la amendă penală prin sentința penală nr.25/28.01.2014 tocmai pentru împiedicarea păstrării legăturilor minorului cu tatăl. În egală măsură, arată că pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. se află dosarul nr._ având același obiect, fiind cercetată penală sub aspectul săvârșirii de rele tratamente aplicate minorului.
În plus, arată că pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, având în vedere incidentul din 23.07.2015, când minorul a fost luat cu forța de lângă tatăl lui, intimata pârâtă nepregetând nici în acel moment să supună minorul unor violențe psihologice, în sensul că minorul și-a văzut tatăl bătut în plină stradă, trântit la pământ și în imposibilitatea de a-l apăra. Cu această ocazie intimata pârâtă a depus o sentință prin care s-a soluționat ordinul de protecție, însă în contraprobă apelantul pârât a depus la dosar transcrierea interceptărilor telefonice din care rezultă pe de o parte moralitatea de care intimata dă dovadă, pe lângă faptul că a furnizat bani, supunând copilul unei astfel de violențe, aceasta întreține alte relații cu unul dintre inculpați, chemându-l în domiciliul în care locuiește și minorul, perpetuându-se în continuare această stare de violență, trezindu-i în continuare temeri și frici.
În acest sens solicită a fi înlăturate toate diplomele universitare ale intimatei pârâte care nu reprezintă o garanție privind moralitatea și interesul intimatei față de minor.
Referitor la neglijența medicală, următor abuzului așa cum este prevăzut de H.G. 49/2015, încă de la soluționarea în fond a dosarului de divorț a solicitat a insistat în efectuarea unei evaluări psihologice, iar prin raportul DGASPC Prahova s-a constatat faptul că minorul suferă de dislalie polimorfă și trebuie înscris, de urgență, într-un program logopedic pentru recuperarea deficitului de vorbire.
Ori, în mod formal intimata pârâtă l-a înscris în acest program, având în vedere adresa depusă la dosar din care rezultă că acesta, la scurt timp, a fost exclus din program, tocmai datorită inconsecvenței și neglijenței pârâte care a dat dovadă de dezinteres în recuperarea acestei probleme medicale.
De asemenea, arată că odată adus copilul în București, în baza deciziei nr. 2088/16.12.2014 a Tribunalului București, acesta a fost evaluat, iar din raportul efectuat rezultă faptul că deși minorul avea vârsta de 5 ani și 10 luni, nu era dezvoltat corespunzător din punct de vedere cognitiv și al limbajului, recomandându-se terapie logopedică și terapie educațională. Mai mult, s-au semnalat și probleme locomotorii, existând analizele și investigațiile efectuate, recomandându-se kinetoterapie. Ori toate aceste acțiuni au fost brusc întrerupte prin răpirea minorului de către intimată, fapta acesteia constituind un abuz emoțional și violență psihologică.
În continuare, arată că intimata a încercat în tot acest timp să-și preconstituie probe, pentru că se aflau în dosarul de divorț, dorind să-și creeze o aparență și preocupare față de minor, menționând că a efectuat terapie logopedică cu logopedul M. L., iar după ce, în alte dosare, au fost depuse plângerea penală pentru fals și instigare la uz de fals și declarația logopedului în care menționează expres că i s-a solicitat de către intimată să furnizeze înscrisuri cum că minorul ar desfășura terapie logopedică, dar nu este interesată de recuperarea deficitului de vorbire, intimata pârâtă a depus o declarație a unui pretins logoped care este unchiul acesteia, și așa cum s-a dovedit cu înscrisurile depuse acesta nu are formarea profesională a unui logoped.
Din acest punct de vedere rezultă că minorul este neglijat în continuare de propria mamă, negând problemele de sănătate ale minorului, menționând faptul că la dosar există suficiente dovezi din care rezultă că pericolul iminent în care este minorul, iar interesul superior al copilului este ca părinții să-i asigure o creștere armonioasă și să se muleze pe nevoile de care are copilul.
Ori, această alienare parentală a fost exercitată de-a lungul timpul încă din 2011, de la data despărțirii, a fost exercitată în mai multe etape. Astfel, inițial tatăl a fost lăsat, de câteva ori, să-și viziteze minorul, la domiciliul din M., însă în condiții improprii, care nu pot construi o relație normală între tată și minor. Ulterior intimata a ascuns copilul în diferite în locații, punându-i chiar viața în pericol, așa cum s-a dovedit cu planșe foto, în case insalubre, când executorul a dorit să pună în executare aceste hotărâri.
După modificarea dispozițiilor procedurale care reglementează modalitatea punerii în executare a hotărârilor judecătorești, a invocat în mod constant că există refuzul minorului și trebuie să se efectueze o consilier psihologică. Ori, așa cum rezultă din toate rapoartele întocmite, inclusiv raportul de anchetă socială din 18.12.2015 de către reclamanta DGASPC, că intimata pârâtă are o influență determinantă asupra minorului, minorul este manipulat, îi este împiedicată opinia, este împiedicat să-și spună opinia, toate aceste erori comportamentale dovedind violența exercitată asupra copilului.
Mai mult, arată că instanța de fond a reținut că mama nu a manifestat o opoziție față de reprezentanții reclamantei, însă acest fapt este infirmat de înscrisurile depuse la dosar.
Intimata a refuzat, de asemenea, să se prezintă la evaluarea psihologică întocmită în dosarul de rele tratamente, tocmai pentru a nu se identifica cauzele pretinsului refuz al minorului. Chiar în condițiile în care, așa cum menționează și apelanta reclamantă și așa cum rezultă și din dovezi, în perioada când copilul a crescut la București lângă tată, era bucuros, fericit, minorul recunoaște că își iubește fratele și a încheiat o prietenie cu acesta.
În raport de aceste considerent, solicită admiterea cererii de apel, iar ceea ce susține instanța de fond că prin luarea acestei măsuri ar fi afectat tocmai interesul minorului, arată că intenția legiuitorului nu a fost acela de a se demonstra interesul superior scoaterii copilului din mediu, legea fiind instituită tocmai pentru scoaterea unui copil dintr-un mediu violent. Ori la dosar există suficiente dovezi din care rezultă că, ani de-a rândul, cât și în prezent, copilul se află într-o stare continuă de violență perpetuată pe zi ce trece de către mamă afectându-i toate palierele de dezvoltare, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Avocat Volosievici Gitana solicită respingerea celor două apeluri ca nefondate și menținerea soluției instanței de fond ca legală și temeinică.
Este vorba de o ordonanță președințială, iar în fața instanței azi nu s-a discutat în nici un fel despre condiția de urgență pe care instanța de fond a apreciat-o ca neexistând în prezenta cauză.
Astfel, arată că nu ne aflăm în prezența unui litigiu de divorț pentru a se discuta relațiile dintre foștii soți și care au generat tocmai această situație care se răsfrânge asupra situației copiilor, respectiv celor doi copii, situația fiind asemănătoare și pentru copilul cel mare în raport cu relațiile pe care le are cu mama, dar intimata nu a înțeles să procedeze în acest mod pentru a menține relațiile cu acesta, respectiv o mulțime de procese, plângeri penale care se poartă între cei doi părinți, pornite de la faptul că nu s-a putut executa o hotărâre de menținere a relației tatălui cu minorul și ulterior datorită sentinței prin care în 2015 a fost stabilit domiciliul acestui minor de 6 ani la tată.
Referitor la susținerile făcute de cei doi apelanți, respectiv că intimata pârâtă nu ar avea nici un fel de sentimente și că aceasta are o atitudine violentă, arată că sunt nereale.
Părțile s-au despărțit în 2011 – 2012, datorită unor neînțelegeri și atitudinii violente a apelantului pârât. Intimata a părăsit domiciliul împreună cu minorul care avea vârsta de cca. 2 ani, cel mare nedorind să o urmeze, iar din 2011 până în prezent acest copil a locuit la mamă. Ulterior tatăl a formulat o cerere pentru a avea legături personale cu minorul, acesta a fost primit în domiciliu intimatei, iar datorită faptului că părțile sunt mai temperamentale, s-au iscat tot felul de discuții care s-au reflectat asupra minorului, și care în 2012, avea o vârstă destul de mică.
În urma situației generate de aceste vizite ale tatălui, apelantul pârât a formulat tot felul de plângeri la poliție, dispunându-se o multitudine de ordonanțe ca urmare a acestor plângeri fie la poliție, fie la Direcția de Protecția C., întâlnirile cu minorul erau tot timpul filmate și efectuate în prezența poliției și ulterior în prezența reprezentantului Direcției și nu se contestă faptul că minorul avea o anumită aversiune față de tatăl său.
Arată că nu se amintește nimic și există dovadă la dosar, de câte anchete sociale și câte prezențe la solicitarea direcției și a altor organe, s-au făcut vizite neanunțate la domiciliul mamei și s-a constatat că e bine îngrijit și este o atmosferă plăcută și nu s-a constatat nimic din ceea ce se susține că există vreo atitudine din partea mamei, că minorul este neglijat și că este abuzat pentru că se opune relațiilor cu tatăl.
De asemenea, nu se amintește nimic în sensul că s-a solicitat din partea tatălui, inclusiv prezența organelor de poliție, de mai multe ori la domiciliul mamei pentru că nu se putea executa acea hotărâre judecătorească, iar potrivit proceselor verbale depuse rezultă că s-a constatat că nu există nici un fel de împrejurare care să determine și să genereze ideea că acest minor ar fi supus unor rele tratamente și că minorul se dezvoltă într-un mediu corespunzător.
S-a susținut că minorul a fost neglijat pentru că nu a fost dus la logoped și pentru că nu ar fi fost dus la medic pentru acea deficiență pe care o are, însă este nereal întrucât la dosar s-au depus înscrisuri din care rezultă că minorul a fost în permanență supravegheat medical, ultima fiind din anul 2016 și bineînțeles sa-au dovedit cu acte situațiile în care intimata nu s-a putut prezenta la direcție împreună cu minorul, în primul rând datorită deselor chemări la P., la Poliție, la diverse instanțe, pentru ca să răspundă și să se apere în vreun fel împotriva plângerilor formulate de pârât.
Se susține că s-ar fi dovedit aceste comportamente penale, dar solicită a se observa că toate aceste plângeri penale sunt în fază de cercetare penală, nu s-au pronunțat hotărâri judecătorești definitive, singura condamnare a intimatei fiind în legătură cu privire la plata unei sumei de bani, respectiv pe o opoziție la executare a unei hotărâri judecătorești.
Mai mult, arată că se susține eronat că prin luarea copilului de la tată de către intimată în 2015, i s-au creat acestuia o . afecțiuni și i-a generat o stare de frică.
La instanța de fond, în procesul de divorț, s-a hotărât ca minorul cel mare să rămână la tată, iar minorul cel mic să rămână la mamă, stabilind ca ambii părinți să-și exercite autoritatea părintească față de cei doi copii și nu s-a pus problema că mama, respectiv intimata, așa cum s-a prezentat de către apelante, abuza sau neglija copilul cel mic, că nu se duce la medic cu el.
Mai mult, la divorț, s-a solicitat din partea apelantului pârât, să se facă o expertiză psihică cu privire la capacitatea celor doi părinți. S-a întocmit o astfel de expertiză, iar constatările psihologului sunt în sensul că ambii părinți sunt apți să aibă grijă de cei doi copii, că nu se evidențiază abuz neglijență din partea părinților, dar că sunt foarte orgolioși.
De asemenea, arată că există constatări depuse la dosar eliberate de medici, din care rezultă că minorul este dezvoltat normal, iar mama îi asigură condițiile pentru tratament.
Ultimul aspect referitor la luarea copilului abuziv de către mamă de la tată, arată că inițial s-a stabilit domiciliul copilului la mamă, ulterior s-a introdus apelul declarat de ambii foști soți, iar prin apel s-a modificat sentința și s-a stabilit domiciliul minorului la tată. Bineînțeles că împotriva deciziei de apel s-a declarat recurs de către intimata pârâtă și până la obținerea suspendării executării sentinței cu privire la locuință, tatăl a venit și a luat copilul cu forța de la grădiniță la București, iar minorul a stat decât câteva luni. Pentru că hotărârea de stabilire locuinței nu era irevocabilă și se suspendase executarea acesteia, se pare că mama era mai în drept să ia minorul să locuiască la dânsa.
De asemenea, solicită a se observa că apelantul pârât a încercat să obțină exercitarea autorității părintești numai de către tată, cererile acestuia au fost respinse, pentru că instanța a constatat că mama poate să-și exercite aceste drepturi.
În legătură cu școala, respectiv susținerea în sensul că minorul nu urmează cursurile școlii, arată că mama a încercat să-l înscrie pe minor la începutul anului, însă nu a putut să-l înscrie fără acordul tatălui, iar în prezent există litigiu pentru a cere acordul tatălui în acest sens.
În raport de dispozițiile privitoare la ordonanța președințială și situația dedusă judecății, rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile de urgență sau de pericol așa cum se menționează cu privire la acest copil, copilul a fost crescut la M. de la vârsta de doi ani, iar mama se ocupă de acest copil.
Arată că, ultimul aspect, referitor la susținerea că de fapt nu se încearcă să ia copilul de la mamă să-l de tatălui, însă chiar recunoaște în ultimele fraze din apelului formulat de apelantul pârât în care se spune că nu ar fi nicio problemă dacă s-ar lua copilul din mediul lui și s-ar da în plasament pentru că în scurt timp copilul ar fi dat tatălui, aceasta fiind intenția.
Solicită respingerea apelurilor, menținerea soluției instanței de fond ca legală și temeinică, având în vedere că nu se poate aprecia că mama ar abuza de acest copil, cu cheltuieli pe cale separată.
Consilier juridic G. L., având cuvântul pentru apelanta reclamantă Direcția G. de Asistență S. și Protecția C., față de apelul declarat de pârât solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.
Avocat C. G., având cuvântul pentru apelantul pârât H. M., față de apelul declarat de reclamanta Direcția G. de Asistență S. și Protecția C., solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea apelurilor formulate în cauză ca nefondate și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.
CURTEA
Deliberând asupra cererilor de apel de față, constată următoarele:
Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la nr._ la data de 02.02.2016, reclamanta Direcția G. de Asistență S. și Protecția C. Prahova a chemat în judecată pe pârâții D. (fosta H. Gențiana) și H. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună emiterea unei ordonanțe președințiale de plasare în regim de urgență la asistentul maternal profesionist G. S. a copilului H. V. A., născut la data de 08.07.2009, în mun. B., jud. B.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în fapt, numiții H. M. si H. Gentiana s-au căsătorit la data de 05.09.1996, din căsătorie rezultând minorii H. G., născut la data de 14.09.2000 si H. V. A., născut la data de 08.07.2009.
In timp, relațiile dintre soți s-au degradat, aceștia separându-se în fapt la data 13.06.2011, când doamna H. Gențiana a părăsit domiciliul din București, Calea 13 Septembrie, nr. 17, ., ., împreuna cu minorul H. V. A., minorul H. G. rămânând in grija tatălui - H. M..
Situația copilului H. V. A. a intrat in atenția D.G.A.S.P.C. Prahova la data de 26.10.2011, în urma petiției domnului H. M. adresata D.G.A.S.P.C.sector 5 București si înaintata instituției, petiție prin intermediul căreia se solicita sprijinul in vederea restabilirii relației părinte copil si totodată a legăturii dintre cei doi frați.
Domnul H. M. a precizat faptul că mama copiilor locuiește împreuna cu minorul H. V. A. la domiciliul bunicilor materni, D. G. si D. R., în . Ungureni, ., jud. Prahova.
De la data de 06.08.2015, data preluării cazului de către Complexul de Servicii Comunitare „Sf. A.” Ploiești și până în prezent, s-au efectuat mai multe verificări ale sesizărilor formulate de tatăl copilului, constatându-se că aspectele privind punerea în aplicare a hotărârilor instanțelor sunt de competenta executorului judecătoresc, iar celelalte aspecte, referitoare la starea minorului, au fost consemnate în rapoarte de vizita și luate în considerare în cele ce urmează.
Doamnei H. Gențiana i s-a solicitat în mod repetat colaborarea pentru refacerea legăturilor între domnul H. M. și fiul sau, fiindu-i transmise următoarele documente: adresa nr.4287/05.08.2015, adresa nr.4503/19.08.2015, adresa nr.4667/24.08.2015, adresa nr.4829/03.09.2015, adresa nr.4949/09.09.2015,adresa nr.5765/19.10.2015 - toate aceste adrese rămânând fără rezultat concret, ceea ce, în opinia reclamantei, denotă dezinteres față de interesul superior al minorului.
În urma invitației transmisă prin adresa 7020/18.11.2015, doamna H. Gențiana s-a prezentat în data de 24.11.2015 la sediul D.G.A.S.P.C. Prahova, unde a avut loc o întâlnire cu echipa de lucru, fiind discutate aspecte legate de: dreptul copilului de a primi o educație care sa-i permită dezvoltarea, în condiții nediscriminatorii, a aptitudinilor și a personalității sale; dreptul copilului de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele precum și cu alte persoane față de care a dezvoltat legături de atașament; necesitatea includerii minorului într-un program de consiliere psihologică; obligația legala a mamei de a îl încuraja (sprijini) pe V. A. să refacă și să mențină legăturile personale cu tatăl sau.
În cursul întâlnirii, doamna H. a solicitat ca programul stabilit pentru consilierea copilului, program care urma să înceapă în data de 27.11.2015 la sediul DGASPC Prahova, sa se desfășoare pe raza comunei M. (la domiciliul sau, la sediul Primăriei sau al Politiei) motivând ca V. A. refuza să vina Ia Ploiești deoarece - susținea dansa - se teme de tatăl sau.
Aspectele relatate anterior au fost consemnate în raportul de întâlnire nr.IA34379 din 24.11.2015.
Cu ocazia vizitei efectuate în data de 25.11.2015, în urma căreia s-a întocmit referatul nr.7184/26.11.2015 privind situația lui V. A., doamna H. Gențiana a insistat în mod repetat ca fiul său să fie întrebat de reprezentanții D.G.A.S.P.C. Prahova daca vrea să vină la Ploiești. Reprezentanții D.G.A.S.P.C. Prahova au făcut acest lucru, fiind consemnat faptul că minorul, după ce a fost informat că va fi prezent doar el și mama sa, a ezitat să dea un răspuns imediat, a păstrat în permanenta contactul vizual cu mama sa, după care a cerut în mod explicit acesteia să îi spună ce sa răspundă la întrebarea daca vrea să vina la Ploiești, să se joace împreuna cu psihologul și asistentul social (Întrebare ce avea ca scop stabilirea opiniei minorului față de aceasta deplasare).
Răspunsul mamei a fost sa spună ce dorește el, că nu o sa îl duca cu forța și va merge la Ploiești doar daca vrea.
V. A. nu a răspuns, s-a apropiat de mama și s-a frecat cu pumnii la ochi.
Observând o lacrima a copilului, mama a afirmat :"Uitați, copilul plânge, tremura, face pipi pe el !" și V. A. a fost trimis de doamna H. să facă pipi, fiind preluat de mătușa materna și dus de aceasta în camera de baie, fără să fie întrebat dacă are acea nevoie și fără să se exprime în vreun fel cu privire la îndemnul mamei, reacția observabilă la copil fiind aceea a respectării necondiționate a indicației trasate de mama sa.
După scurt timp, copilul a revenit în camera, primul lucru pe care 1-a spus, fără a fi întrebat de cineva, fiind: „Vreau la M., veniți voi la M.!" - solicitare pe care o făcuse și doamna H. Gențiana cu ocazia întâlnirii din data de 24.11.2015, la sediul D.G.A.S.P.C. Prahova, consemnata în raportul de întâlnire nr.IA34379/24.11.2015.
S-a observat deci că doamna H. Gențiana are o influenta determinantă asupra exprimării de către V. A. a opiniilor referitoare la persoana sa; în plus, aceasta opinie nu este folosita în sprijinul normalizării situației minorului (așa cum ar fi fost de reținut în cazul în care mama ar fi încurajat deplasarea, atunci când copilul a întrebat-o direct: „Ce sa răspund?"), sub pretextul ca lasă minorul liber sa își exprime opinia - opinie de care însa nu tine cont când vine vorba de aspecte elementare - cum ar fi satisfacerea nevoilor fiziologice firești, având în vedere că minorul nu a fost întrebat dacă are sau nu nevoie la baie și nici nu a spus nimic în acest sens.
In cuprinsul aceluiași referat, psihologul menționează că V. A. prezintă mai puține achiziții cognitive în raport cu vârsta cronologica, fapt pentru care a recomandat doamnei H. Gențiana să continue procesul educativ al copilului în scopul îmbunătățirii acestor achiziții; acest aspect a fost consemnat de psiholog și în referatul cu nr.6112/02.11.2015, unde au fost consemnate inclusiv recomandări ale psihologului pentru continuarea tratamentului logopedic, în vederea recuperării tulburărilor de pronunție care încă persista la copilul în cauza.
În data de 27.11.2015, orele 11.55, doamna H. Gențiana a anunțat telefonic faptul că minorul nu va fi prezent la ședința de consiliere stabilită de comun acord pentru data menționată, motivând că acesta are probleme de sănătate. S-au solicitat mamei documente medicale din care să reiasă starea de sănătate a copilului, însa acestea nu au fost trimise.
În data de 03.12.2015, V. A. nu a fost prezent la ședința programata sa înceapă la ora 12.00, fără nici un anunț sau motivare din partea mamei.
In data de 07.12.2015, prin adresa cu nr.7381/07.12.2015, doamna H. Gențiana a fost informată că ședințele de consiliere cu minorul se vor desfășura în fiecare zi de miercuri, orele 12.00, până la normalizarea relațiilor acestuia cu tatăl sau. Doamna H. Gențiana a fost contactată telefonic și informată cu privire la programul de consiliere psihologica a fiului său, totodată aducându-i-se la cunoștința că i s-a transmis prin intermediul poștei electronice adresa oficiala în acest sens (aspecte consemnata în nota telefonica nr.7389/08.12.2015).
Conform programului de consiliere psihologica stabilit pentru minorul H. V. A., în data de 09.12.2015 acesta nu a participat la ședința (aspect consemnat in minuta nr.7423/09.12.2015). In data de 09.12.2015, orele 12.10, doamna H. Gențiana a afirmat, în cursul unei convorbiri telefonice cu asistentul social, că fiul sau refuza să vina la ședințe, pentru că - a susținut dansa - îi este frică de tată, care va veni sa îl ia (aspect consemnat în nota telefonica nr.7422/09.12.2015). In data de 16.12.2015 doamna H. Gențiana a anunțat telefonic că nu va veni cu fiul sau H. V. A. la ședința de consiliere psihologica, motivând că trebuie sa se prezinte la doua procese (aspect consemnat în minuta nr.7570/16.12.2015).
In data de 23.12.2015 copilul H. V. A. nu s-a prezentat la programul de consiliere (aspect consemnat in minuta nr.7698/23.12.2015).
Prin adresa înregistrata la C.S. „Sf. A." Ploiești cu nr. 7702/28.12.2015 doamna H. Gențiana a fost informată că în perioada 21.12._16 ședințele de consiliere psihologica pentru minorul H. V. A. au fost suspendate ca urmare a faptului ca pentru acesta s-a dispus, de către P. Vălenii de M., efectuarea unui raport de expertiza psihologica judiciara.
Reclamanta a menționat că după de 18.01.2016, data la care s-a finalizat perioada necesara expertizării minorului H. V. A., acesta nu a fost prezent la programul de consiliere psihologica nici in data de 20.01.2016 si nici in data de 27.01.2016.
Copilul H. V. A. prezintă diagnosticul dislalie, doamna H. Gentiana prezentând o adeverința care atesta faptul ca acesta este inclus . corectare logopedica.
Prin adresa înregistrata la C.S.C"Sf.A." Ploiești cu nr.7059/19.11.2015 s-a solicitat Centrului Județean de Resurse si Asistenta Educaționala Prahova informații legate de programul de corectare logopedica pe care îl urmează minorul H. V. A..
Ca răspuns, prin adresa înregistrata la C.S.C."Sf. A." Ploiești cu nr.7191/27.11.2015 am fost informați ca minorul H. V. A. a început programul pentru corectarea tulburărilor de vorbire, cu domnul logoped M. L., la data de 02.09.2015, ședințele având loc de doua ori pe săptămâna, fiind prezent la un număr de 22 de ședințe.
Ulterior, la data de 05.01.2016 Centrul Județean de Resurse si Asistenta Educaționala Prahova aduce la cunoștința Direcției Generale de Asistenta Sociala si Protecția C. Prahova, conform adresei nr.IA228/05.01.2016 faptul ca, in urma sesizării Secției de Politie nr.l 1 Drajna, domnul M. L. a infirmat activitatea logopedica cu minorul.
Reclamanta a apreciat ca aceasta demonstrează in mod evident atitudinea contrara interesului superior al minorului a doamnei H. (D.) Gentiana întrucât s-a folosit de adeverința in cauza fără a prezenta minorul la programul logopedic.
A susținut reclamanta că aceasta atitudine afectează in mod direct eficiența acțiunilor întreprinse in relația cu D.G.A.S.P.C. Prahova si este in totala contradicție cu obligațiile părintești ce revin mamei minorului, rezultând pentru acesta o stare de risc.
In aprecierea acestei situații se are în vedere încălcarea dispozițiilor art.2 din Legea 272/2004, care definește legal interesul superior al minorului, din aceasta încălcare rezultând in același timp si o imposibilitate a exercitării drepturilor celuilalt părinte fata de minor, pe o durata de timp apreciabila.
A precizat reclamanta ca, in perioada in care copilul a locuit la tata, a beneficiat in mod real de programe de recuperare.
Ca urmare a constatării multiplelor încălcări ale drepturilor minorului H. V. A., echipa D.G.A.S.P.C. Prahova formata din consilier juridic G. L., sef complex N. C., psiholog A. D., asistent social D. M. si inspector asistenta sociala din cadrul Primăriei M. - Penes M. s-au deplasat la adresa de domiciliu a doamnei H. Gentiana, pentru a solicita acesteia opinia cu privire la stabilirea unei masuri de protecție speciala pentru fiul său, dar nu a răspuns apelurilor atât vocale la poarta domiciliului cât și telefonice (aspecte consemnate in raportul de vizita nr.252/15.01.2016).
Ulterior, la data de 20.01.2016, doamna H. Gentiana a fost apelată telefonic dar nu a răspuns apelului (aspect consemnat în nota telefonică nr.371/20.01.2016).
La data de 22.01.2016 s-a efectuat o alta deplasare la domiciliul doamnei H. Gentiana dar si de această dată niciun membru al familiei nu a răspuns apelului vocal ce a fost întreprins la adresa de domiciliul. Fiind contactată telefonic, din fața imobilului situat la adresa de domiciliu, doamna H. Gentiana a răspuns apelului, relatând ca nu se afla la domiciliu. Fiind informată că se va efectua o alta deplasare la domiciliul său, în data de 25.01.2016, aceasta a relatat că există posibilitatea să fie chemată în ziua respectivă la Poliția M. și nu va fi acasă. A fost invitată să se prezinte la sediul D.G.A.S.P.C. Prahova în ziua de 25.01.2016 înainte sau după ce se prezintă la sediul Poliției. A relatat ca nu știe ora la care este necesară prezența dumneaei la sediul Poliției și va contacta asistentul social în ziua de 25.01.2016 pentru a stabili o dată la care sa aibă loc întâlnirea (aspecte consemnate in raportul de vizita nr.408/22.01.2016).
Fiind contactată telefonic la data de 25.01.2016, doamna H. Gentiana a relatat ca nu poate da un răspuns, motivând ca nu s-a consultat cu avocatul, susținând ca ne va contacta telefonic in cursul aceleași zile, in jurul orelor 15. Se menționează că doamna H. Gentiana nu a sunat pentru a comunica data la care poate avea loc întâlnirea (aspecte consemnate in nota telefonica nr.443/25.01.2016).
Prin adresa înregistrata la D.G.A.S.P.C. Prahova cu nr.IA2574/25.01.2016, doamnei H. Gențiana i-a fost adusa la cunoștință necesitatea stabilirii unei masuri de protecție speciala pentru minorul H. V. A. si anume plasamentul în regim de urgență, totodată fiindu-i adus la cunoștință faptul că se va solicita emiterea unei ordonanțe președințiale in cazul fiului său, dacă nu își va exprima acordul cu privire la instituirea măsurii de protecție speciala, in termen de 24 de ore de la primirea adresei.
Aceasta adresa a fost transmisa doamnei H. prin intermediul poștei electronice, ulterior, fiind apelată pe numărul de telefon mobil si nerăspunzând apelului, a fost apelata la numărul de telefon fix de la domiciliul său, răspunzând apelului mama doamnei H. Gentiana, care a relatat că fiica sa nu se află la domiciliu. Doamna D. R. a fost rugată să o informeze pe fiica sa că i-a fost expediată o adresă prin intermediul poștei electronice (aspect consemnat in nota telefonica nr.454/26.01.2016).
Reclamanta a menționat faptul ca adresa a fost expediata si prin intermediul Executorului Judecătoresc M. I. care, conform procesului verbal întocmit in data de 27.01.2016, a îndeplinit procedura de comunicare.
A precizat ca neprezentările repetate denota o atitudine contrara interesului superior al minorului, in sensul neîndeplinirii imputabile, de către mama, a obligației de a sprijini refacerea/menținerea legăturilor personale dintre copil si tatăl sau - ținând seama de motivele invocate, precum si de faptul că, la întâlnirea din 24.11.2015, echipa de lucru a stabilit împreuna cu doamna H. Gentiana ca, ., ședințele de consiliere sa se desfășoare doar cu mama și copilul, acest lucru fiind comunicat și în mod direct minorului, cu ocazia vizitei din data de 25.11.2015, la domiciliul mamei din ..167, jud. Prahova.
Având în vedere:
-perioada lunga de timp in care tatăl a fost in imposibilitatea exercitării dreptului de a avea legături personale cu fiul său din motive imputabile mamei (mai mult de 62 de deplasări inutile sub aspectul punerii in aplicare a hotărârilor judecătorești referitoare la minor, din cauza faptului ca la adresa de domiciliu a mamei - locul executării hotărârilor - nu a răspuns nimeni, sau executorul judecătoresc a fost informat de către membri ai familiei lărgite ca atât doamna H. Gentiana cat si minorul H. V. A. nu se aflau la domiciliu);
-dispozițiile Sentinței Civile nr.2088A/16.12.2014 a Tribunalului București Secția a V-a Civila, prin care se stabilește domiciliul copilului H. V. A. la tata, rămasa definitiva prin respingerea ca nefondat a recursului formulat de mama - Decizia Civila nr. 1149/03.11.2015 a Curții de Apel București - precum si faptul ca minorul se afla in prezent la domiciliul mamei, aceasta refuzând in continuare sa dea curs procedurilor judiciare de punere in executare a hotărârii judecătorești referitoare la minor, inclusiv prin ignorarea solicitărilor executorului judecătoresc, ceea ce are drept consecința apariția unui abuz emoțional pe care mama îl exercită asupra minorului, în accepțiunea Anexei 1 la H.G.49/2011, Cap.III, secțiunea I1I.2.2.- violențe asupra copilului in familie, punctul 6 litera c; lipsa de colaborare manifestată de doamna H. Gentiana în ceea ce privește constatarea cauzelor refuzului minorului, invocat constant, prin toate mijloacele, de către mama drept singura cauza a nepunerii in executare a hotărârilor judecătorești privind custodia . motive, pe o lunga perioada de timp, in vederea evitării contactului copilului cu un psiholog care sa depisteze motivele acestui refuz); se face precizarea ca tatăl, domnul H. M., a pus la dispoziție înregistrări audio-video realizate in data de 11.06.2015, în care minorul își exprima, în afara locuinței din M., în prezența mamei - în fapt, în relaționare directă si nemijlocită cu aceasta, dorința de a fi împreuna cu tatăl sau;
-faptul ca V. A. folosește apelativul „tata M." cu referire la tatăl sau, domnul H. M. (aspect consemnat si in raportul de vizita nr.7183/26.11.2015 al D.G.A.S.P.C. Prahova), deoarece folosește apelativul „tati" atunci când se adresează bunicului matern (aspect consemnat si la pagina 9 a sentinței penale nr.25/28.01.2014 a Judecătoriei Vălenii de M. - care reține inclusiv faptul ca refuzul minorului, chiar și dacă ar fi fost probat, nu înlătura răspunderea mamei fata de încetarea legăturilor copilului cu tatăl sau, situație care este de natura a vătăma grav relațiile dintre aceștia si de a avea consecințe imprevizibile asupra dezvoltării normale a copilului – demonstrează neîndeplinirea pe o lunga perioada de timp, de către mamă, a obligației de a sprijini menținerea legăturilor dintre V. A. si tatăl sau;
- adresele înregistrate la C.S.C"Sf.A." Ploiești cu nr.4829/03.09.2015, respectiv nr.5765/19.10.2015, in care i se aduce la cunoștința doamnei H. Gentiana necesitatea încetării de urgenta a separării ilegale a lui V. A. de tatăl sau, prin sprijinul activ în acest sens care trebuie acordat de mamă în calitate de părinte la care locuiește copilul, pentru a nu intra in conflict cu prevederile exprese ale H.G.nr.49/2011 care definește violența prin deprivare/neglijare ca fiind incidentă în cazurile de nerespectare a masurilor privind încredințarea minorului - adrese cărora nu li s-a dat curs, deși au încetat motivele invocate pentru neorganizarea întâlnirii intre copil si tatăl sau, solicitata in adresa nr.4829/03.09.2015;
- constatările referitoare la influența exercitată de mamă asupra opiniilor minorului, cu referire inclusiv la opinia față de legăturile personale ale acestuia cu tatăl sau, influența care nu este exercitată în sensul îndeplinirii obligației legale de a sprijini relațiile dintre părinți si copii prevăzute de art.l8.alin.3 din Legea 272/2004 (constatare efectuata cu ocazia vizitei la domiciliul mamei de reprezentanții D.G.A.S.P.C. Prahova si consemnata in referatul cu nr.7184/26.11.2015);
- încălcarea prevederilor art. 17 din Legea 272/ 2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului, referitoare la dreptul copilului de a menține relații personale si contacte directe cu părinții;
- încălcarea prevederilor art. 18 din Legea 272/ 2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului, referitoare la obligația părintelui de a sprijini menținerea relațiilor personale ale copilului cu celalalt părinte;
- încălcarea prevederilor art. 35 din Legea 272/ 2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului, referitoare la dreptul copilului de a creste alături de părinții săi si obligația corelativa a părinților de a asigura copilului exercitarea drepturilor sale;
- încălcarea prevederilor art. 37 din Legea 272/ 2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului, referitoare la obligațiile părintelui de a întreprinde masurile pentru realizarea drepturilor copilului;
- prevederile art. 89, alin. 1 din Legea 272/ 2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului, referitoare la dreptul copilului de a fi protejat împotriva abuzului si a oricăror forme de violență;
- prevederile art. 94, alin. 1 din Legea 272/ 2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului, referitoare la abuzul asupra copilului;
- încălcarea prevederilor art. 95 din Legea 272/ 2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului, privind interzicerea săvârșirii oricărui act de violenta asupra copilului precum si a privării copilului de drepturile sale;
- încalcarea prevederilor art. 100 alin.l, coroborat cu art. 89 din Legea 272/2004; prevederile Anexei 1 a Hotărârii de Guvern nr.49 din 19.01.2011, cap.II.2.1., lit.E, coroborat cu art.3, art.4 lit.f si art.6 din Legea 217/2003 referitoare la forme particulare ale violentei asupra copilului, respectiv violența in familie, formele acesteia si drepturile victimei violentei in familie la serviciile de consiliere;
- prevederile Anexei 1 a Hotărârii nr.49 din 19.01.2011, cap.III.2.2., pct.6, lit.c referitoare Ia separarea ilegala a copilului de unul dintre părinți;
- prevederile Anexei 1 a Hotărârii nr.49 din 19.01.2011, cap.III.3.1 referitoare la consecințele violentei asupra copilului;
- atitudinile contrare interesului superior al minorului manifestate de mama care a urmărit nu recuperarea întârzierilor in diversele arii de dezvoltare psiho - fizica a minorului, ci doar „dovedirea" faptului ca acesta urmează programe recuperatorii, acest lucru ducând la încălcarea simultana a drepturilor copilului in cauza si a dreptului celuilalt părinte de a participa la îngrijirea si educarea copilului conform nevoilor sale;
- prevederile art.2 din Legea 272/2004 care reglementează interesul superior al minorului, care trebuie sa primeze in orice stare de fapt si in orice act juridic emis in legătura cu un minor, precum si in demersurile si deciziile care privesc copiii întreprinse de autoritățile publice si in cauzele soluționate de instanțele judecătorești;
După admiterea cererii, în conformitate cu prevederile art. 64 alin. 3 din Legea nr.272/2004, reclamanta a solicitat să se stabilească modalitatea de exercitare a drepturilor și de îndeplinire a obligațiilor părintești cu privire la persoana și la bunurile copiilor în cauză, în sensul ca: drepturile și obligațiile părintești privitoare la persoana copilului să fie exercitate și, respectiv, îndeplinite de către asistentul maternal profesionist G. Staliana ; iar drepturile și obligațiile părintești privitoare la bunurile copilului să fie exercitate și, respectiv, îndeplinite de Directorul Executiv al DGASPC Prahova .
Reclamanta a solicitat includerea în dispozitivul sentinței civile ce se va pronunța, mențiunea „ executorie si definitiva ", mențiune prevăzuta expres in art. 136 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, republicata.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 339 din 2 februarie 2016, a respins cererea de „ordonanță președințială - plasament în regim de urgență” a minorului H. V. A., formulată de reclamanta Direcția G. De Asistență S. și Protecția C., în contradictoriu cu pârâții D. (Fostă H.) Gențiana și H. M., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Prahova a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta a solicitat emiterea unei ordonanțe președințiale de plasare în regim de urgență la asistenta maternal profesionist G. S. a minorului H. V. A..
Conform dispozițiilor art.68 aliniatul 1 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, plasamentul în regim de urgență este o măsură de protecție specială, cu caracter temporar, care se stabilește pentru copilul aflat în următoarele situații: a) este abuzat, neglijat sau supus oricărei forme de violență; sau b) este găsit sau părăsit în unități sanitare.
Conform aliniatul 2 al aceluiași articol, plasamentul în regim de urgență se poate dispune și în cazul copilului al cărui unic ocrotitor legal sau ambii au fost reținuți, arestați, internați sau în situația în care, din orice alt motiv, aceștia nu-și pot exercita drepturile și obligațiile părintești cu privire la copil.
Din actele dosarului nu rezultă că situația de fapt a familiei minorului se încadrează în dispozițiile aliniatului 2 ale articolului 68 din Legea 272/2004, astfel ca instanța va analiza îndeplinirea condițiilor prevăzute in art.68 alin.1 din legea 272/2004.
Legiuitorul a stabilit ca măsura plasamentului în regim de urgență să poată fi luată dacă copilul este abuzat, neglijat sau supus oricărei forme de violență, sau este găsit sau părăsit în unități sanitare. Din actele dosarului rezultă ca minorul se află în îngrijirea mamei, astfel că nu ne aflăm in ipoteza prevăzută de art.68 aliniatul 1 litera b din Legea 272/2004.
Cu privire la procedura, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.100 din Legea 272/2004 rep. în situația în care, în urma verificărilor efectuate, reprezentanții Direcției Generale de Asistenta Sociala și Protecția C. stabilesc că, exista motive temeinice care să susțină existenta unei situații de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului și neglijării, și nu întâmpina opoziție din partea persoanelor fizice sau juridice care au în îngrijire sau asigură protecția unui copil pentru efectuarea de verificări, directorul Direcției Generale de Asistență S. și Protecția C. instituie măsura plasamentului în regim de urgență, iar în situația în care întâmpină un refuz ori persoanele sus menționate împiedică în orice mod efectuarea verificărilor de către reprezentanții Direcției Generale de Asistență S. și Protecția C., iar aceștia stabilesc că există motive temeinice care să susțină existența unei situații de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului și neglijării, Direcția G. de Asistență S. și Protecția C. sesizează instanța judecătorească, solicitând emiterea unei ordonanțe președințiale de plasare a copilului în regim de urgență la o persoana, la o familie, la un asistent maternal sau într-un serviciu de tip rezidențial, licențiat în condițiile legii.
În cauza de față, din actele dosarului rezultă că minorul H. V. A., în vârstă de 6 ani locuiește împreună cu mama și bunicii materni în localitatea M., . Prahova.
Numiții H. M. și H. Gentiana s-au căsătorit la data de 05.09.1996, din căsătorie rezultând minorii H. G., născut la data de 14.09.2000 și H. V. A., născut la data de 08.07.2009. Ca urmare a degradării relațiilor dintre soți, aceștia s-au separat în fapt la data 13.06.2011, când doamna H. Gențiana a părăsit domiciliul din București, Calea 13 Septembrie, nr.17, ., împreuna cu minorul H. V. A., minorul H. G. rămânând in grija tatălui - H. M..
Situația copilului H. V. A. a intrat în atenția D.G.A.S.P.C. Prahova la data de 26.10.2011, în urma petiției lui H. M. adresata D.G.A.S.P.C.sector 5 București, petiție prin intermediul căreia se solicita sprijinul in vederea restabilirii relației părinte copil si totodată a legăturii dintre cei doi frați.
Instanța a reținut că de la data despărțirii în fapt, între cei doi părinți s-au desfășurat numeroase procese, ce au vizat în principal stabilirea domiciliului copiilor și stabilirea dreptului de a avea legături personale cu minorul H. V. A..
Prin decizia civilă nr.2088/A din 16.12.2014 pronunțata de Tribunalul București secția a V a Civilă, ca urmare a admiterii apelului formulat de către H. M., instanța a stabilit locuința minorului H. V. A. la tată. Acesta hotărâre a devenit irevocabilă ca urmare a respingerii de către Curtea de Apel București, prin Decizia nr.1149/2015 pronunțată la data de 03.11.2015, a recursului formulat.
Petenta, Direcția G. de Asistență S. și Protecția C. Prahova, a susținut că mama minorului prin comportamentul său a încălcat dispozițiile art.17 din Legea 272/ 2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului, referitoare la dreptul copilului de a menține relații personale si contacte directe cu părinții; art.18, referitoare la obligația părintelui de a sprijini menținerea relațiilor personale ale copilului cu celalalt părinte; art.35, referitoare la dreptul copilului de a creste alături de părinții săi si obligația corelativa a părinților de a asigura copilului exercitarea drepturilor sale; art. 89, alin.1, referitoare la dreptul copilului de a fi protejat împotriva abuzului si a oricăror forme de violenta; art.94, alin.1, referitoare la abuzul asupra copilului; art. 95, privind interzicerea săvârșirii oricărui act de violenta asupra copilului precum si a privării copilului de drepturile sale; art. 100 alin. l, coroborat cu art. 89 din Legea 272/2004; prevederile Anexei 1 a Hotărârii de Guvern nr.49 din 19.01.2011, cap.II.2.1., lit. E, coroborat cu art.3, art.4 lit. f si art.6 din Legea 217/2003 referitoare la forme particulare ale violentei asupra copilului, respectiv violenta in familie, formele acesteia si drepturile victimei violentei in familie la serviciile de consiliere, prevederile Anexei 1 a Hotărârii nr.49 din 19.01.2011, cap. II. 2.2., pct.6, lit. c referitoare Ia separarea ilegala a copilului de unul dintre părinți; prevederile Anexei 1 a Hotărârii nr.49 din 19.01.2011, cap.III.3.1 referitoare la consecințele violentei asupra copilului;
Practic toate acesta încălcări ale dispozițiilor legale se susține că ar rezulta din faptul că mama, D. (fostă H.) Gențiana nu a respectat hotărârile judecătorești, nu i-a permis tatălui sa aibă legături personale cu minorul, nu a prezentat minorul in vederea consilierii psihologice in perioada 27.11.2015 – 21.12.2015.
Din actele dosarului rezultă că tatăl minorului a încercat de multe ori să ia legătura cu minorul, însă, conform proceselor verbale încheiate cu ocazia vizitelor efectuate, minorul nu a fost găsit la domiciliu. Chiar dacă prin aceasta atitudine, mama, nu a sprijinit dreptul copilului de a menține relații personale cu celălalt părinte, aceasta nu poate atrage consecința instituirii față de minor a măsurii plasamentului in regim de urgență la un asistent maternal.
În ceea ce privește susținerea petentei privind încălcarea de către mama a dispozițiilor art. 89 alin.1, art.94 alin.1 și art.95 din Legea 274/2006 referitoare la dreptul copilului de a fi protejat împotriva abuzului și a oricăror forme de violența, la abuzul asupra copilului și cele privind interzicerea săvârșirii oricărui act de violenta asupra copilului precum si a privării copilului de drepturile sale, instanța a reținut că aceste texte au fost indicate în mod generic fără a se preciza în ce a constat abuzul sau violența exercitata supra minorului, momentul in care aceste acte au fost exercitate si probele pe care se susține afirmația. In lipsa unui minim de probe privind exercitarea vreunei violențe sau abuz asupra minorului, instanța nu poate reține încălcarea acestor dispoziții legale.
Față de actele dosarului, instanța a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada că ar exista motive temeinice care să susțină existenta unei situații de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului sau neglijării din partea mamei sau a familiei acesteia. De asemenea nu a fost făcută dovada vreunei opoziții din partea mamei sau a familiei acesteia pentru efectuarea verificărilor de către reprezentanții Direcției Generale de Asistenta Sociala și Protecția C..
Mai mult, instanța a constatat că nu s-a făcut dovada urgenței pentru luarea măsurii plasamentului în regim de urgență pe calea ordonanței președințiale, atât timp cât copilul și familia acestuia se află în atenția Direcției Generale de Asistență S. și Protecția C. Prahova încă din anul 2011, conform susținerilor făcute chiar de către Direcție în cuprinsul cererii formulate, iar prezenta cerere a fost formulată la data de 02.02.2016.
Instanța a mai reținut pe de o parte că în cauza nu este îndeplinită condiția urgenței care să impună luarea unei astfel de măsuri, iar pe de altă parte din referatul întocmit la data de 26.11.2015, de către reprezentanții Direcției pentru Protecția C., rezulta ca mama nu a împiedicat efectuarea verificărilor de către reprezentanții DGASPC, aceștia întocmind un raport detaliat al comportamentului mamei și minorului cu ocazia vizitei.
Fără îndoială, comportamentul mamei care nu a permis tatălui să aibă legături personale cu minorul, nu este un comportament care să fie încurajat (de altfel, conform considerentelor deciziei nr.2088/a din 16.12.2014 aceasta a și fost sancționată cu amenda penală pentru comiterea infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea copilului), insă, având in vedere situația de fapt existentă, nu s-au probat motivele urgente care să justifice luarea din domiciliul unuia din părinți a minorului si plasarea acestuia la un asistent maternal.
Instanța a mai reținut că nu s-a probat de către petentă faptul că prin luarea unei astfel de măsuri nu ar fi afectat tocmai interesul minorului, care ar fi luat din mediul său, de lângă unul dintre părinți și ar fi plasat la un asistent maternal, . necunoscut (in condițiile in care are ambii părinți și există și familia extinsă).
Astfel cum o arată chiar textul de lege, această măsură, a plasamentului in regim de urgență, este o măsură de protecție specială, care ar trebui luată in vederea respectării și ocrotirii interesului superior al minorului, iar in cauza de față, dat fiind ca nu sunt îndeplinite condițiile pentru luarea unei astfel de măsuri, instanța va respinge cererea formulată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta Direcția G. de Asistență S. și Protecția C. Prahova, cât și pârâtul H. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelanta reclamantă Direcția G. de Asistență S. și Protecția C. Prahova, în dovedirea cererii de apel a arătat că, în fapt, prin pronunțarea Sentinței civile nr. 339/02.02.2016, instanța de fond nu a apreciat în mod corect motivele invocate prin cererea formulată.
Astfel, arată că mama a exercitat violenta asupra copilului în sensul Anexei 1 la H.G nr..49/2011, Capitolul II, Secțiunea II, subsecțiunea 1 care stipulează că: "Violența asupra copilului reprezintă forme de rele tratamente produse de către părinți sau de orice altă persoană aflată în poziție de răspundere, putere ori în relație de încredere cu copilul, care produc vătămare actuală sau potențială asupra sănătății acestuia și îi pun în pericol viața, dezvoltarea, demnitatea și moralitatea.
În funcție de caracteristicile și de gravitatea faptei, violența asupra copilului antrenează răspunderea civilă, disciplinară sau penală a făptuitorului/agresorului.
Principalele forme de violență asupra copilului sunt: abuzul, neglijarea, exploatarea și traficul de copii."
Intimata doamna H. (D.) Gentiana este condamnată penal definitiv cu amenda penală pentru nerespectarea masurilor privind încredințarea minorului (sentința penala nr.25/28.01.2014 a Judecătoriei Văleni de M., rămasa definitiva prin Decizia penala 481/07.05.2014 a Curții de Apel Ploiești), ca urmare a faptului ca nu a respectat programul de vizita al minorului la tata, stabilit anterior prin hotărâri judecătorești.
Apelanta a menționat că de la data stabilirii programului de vizită de către instanța civila si pana la data prezentei, minorul nu a fost deloc la domiciliul tatălui ca urmare a acordului celor doi părinți în condițiile stabilite de instanța civila (exceptând perioada 05.03._15, în care minorul a fost la domiciliul tatălui, insa tot în pofida voinței mamei, deși minorul s-a simțit foarte bine la tata, așa cum vom arata ulterior) în ciuda numeroaselor executări efectuate în condițiile legii, cu executor judecătoresc, din cauza faptului ca mama nu a fost prezenta la domiciliu cu minorul la datele stabilite prin hotărâre judecătoreasca civila pentru luarea de către tata sau; ulterior intrării în vigoare a Noului Cod de Procedura Civila, mama a invocat si refuzul minorului ca motiv al nefinalizării punerilor în executare, deși acest refuz a fost apreciat ca nedovedit de către instanțele penale sus-amintite care au reținut inclusiv ca si daca ar fi fost probat, acest refuz este imputabil mamei.
Aceste aspecte sunt consemnate în procesele-verbale de punere în executare a programului de vizita, întocmite de executorul judecătoresc si în motivările instanțelor penale din hotărârile menționate anterior.
Referitor la imposibilitatea finalizării punerii în executare a hotărârilor judecătorești privitoare la relațiile personale intre tata si copilul H. V. A., prin luarea efectiva a acestuia de către tata la domiciliul sau, apelanta a învederat următoarele:
- primele procese-verbale de punere în executare menționează ca mama si minorul nu au fost găsiți la domiciliu, aceasta fiind, înainte de . Noului Cod de Procedura Civila (mai precis, a prevederilor actualului art. 913 referitor la refuzul minorului de a da curs executării), singura modalitate a mamei de a evita luarea copilului în familie de către tata - fapt care, în opinia noastră, echivalează cu o opunere fățișă la executare, imputabila direct si exclusiv mamei, întrucât aceasta cunoștea din cuprinsul hotărârilor datele la care avea obligația sa permită luarea minorului de către tata, cu atât mai mult cu cat absenta minorului de la domiciliu nu a fost o situație singulara sau discontinua, ci una permanenta în raport cu datele în care tatăl se prezenta pentru a lua minorul, așa cum reiese din procesele-verbale de executare întocmite de executor judecătoresc M. I. începând cu data de 16.03.2012 si menționate în acțiunea în fata instanței de fond;
Ulterior intrării în vigoare a Noului Cod de Procedura Civila, a apărut ca motivare a nefinalizării punerii în executare si invocarea de către mama a refuzului minorului de a pleca cu tatăl sau, refuz fata de care va supunem atenției următoarele elemente: a) V. A. folosește apelativul "tati" când se adresează bunicului matern (aspect consemnat la pagina 9 a sentinței penale nr.25/28.01.2015 a Judecătoriei Vălenii de M.).
În motivarea hotărârii, la aceeași pagina, instanța precizează ca refuzul minorului, chiar și dacă ar fi fost probat, nu înlătură răspunderea mamei față de încetarea legăturilor copilului cu tatăl sau.
Apelanta a apreciat că în mod corect instanța a reținut acest aspect, întrucât chiar si presupunând ca minorul refuza sa meargă cu tatăl sau în virtutea unei opțiuni libere de orice constrângere de moment, aceasta ar arata o îndepărtare afectiva între ei, îndepărtare care, în conformitate cu opinia de specialitate a expertului psiholog E. O. Vladislav - desemnată de P. de pe lângă Judecătoria Vălenii de M. sa efectueze un raport de expertiza psihologica în dosarul penal 1750/P/2013 - este o consecința a abuzului emoțional și psihologic la care a fost supus minorul în familia mamei - pagina 13, penultimul si ultimul paragraf din raport;
A mai precizat că și în cuprinsul acestor paragrafe se menționează eroarea de identitate cu privire la tată care a fost indusă copilului în familia mamei, ca si la pagina 7 a raportului, unde este menționat raportul psihologului A. E. Bonat din cadrul Direcției Generale de Asistenta Sociala si Protecția C. Prahova pentru perioada 16.04 16.10.2014 care consemnează ca minorul H. V. A. a afirmat în timpul ședințelor ca :" Copiii nu au tata...Tata este tata G.... Fetitele au doar mama...";
b)domnul H. M. a pus la dispoziție înregistrări audio-video (înregistrări de pe camera video a Grădiniței Inna School București și de pe telefonul mobil personal) din data de 11.06.2015, înregistrări în care mama, venită în vizită la Grădinița „Inna School" din București a avut o discuție cu minorul H. V. A., discuție în cursul căreia acesta a spus în mod liber mamei sale: "Mai vorbim puțin și plec acasă", precum și o altă înregistrare din aceeași dată, în care
minorul spune foarte clar :"Nu mai vreau la Maneciu! Nu mai vreau!" - fără ca cineva să îl întrebe în mod expres acest lucru, minorul fiind în mod evident sub imperiul unei puternice temeri referitoare la aceasta posibilitate - de a pleca la Maneciu.
De asemenea, apelanta a precizat că materialul filmat a fost realizat în data menționată, dată la care mama a încercat să ia copilul acasă la Maneciu. Din filmări si din atitudinea minorului, rezultă fără urmă de îndoială că nu există nici un fel de probleme sau temeri ale copilului în relația cu tatăl sau.
Mama susține că minorul refuza sa plece cu tatăl sau din cauza violentelor fizice la care 1-a supus acesta; instanțele penale anterior amintite au reținut ambele în motivarea hotărârilor absenta oricăror probe în acest sens; nu exista astfel de constatări sau suspiciuni în nici un document întocmit de Direcția Generala de Asistenta Sociala si Protecția C., iar raportul expertului psiholog anterior menționat opinează, la pagina 7 ca motivul pentru care au existat în trecut manifestări de respingere a tatălui de către minor se datorează nu unor agresiuni fizice ale minorului din partea tatălui, ci preluării atitudinii negative a mamei fata de acesta . care ii era cultivata dependenta emoționala fata de mama sa si de persoanele care îl îngrijeau, acest fapt fiind catalogat ca o alienare parentală;
Sintetizând concluziile raportului cuprinzând opinia de specialitate a expertului psiholog E. O. Vladislav - desemnata de P. de pe lângă Judecătoria Vălenii de M. sa efectueze un raport de expertiza psihologica în dosarul penal 1750/P/2013 întocmit doamnei H. (D. ) Gentiana, formulate în paginile de la 5 la 15, rezultă refuzul mamei de a coopera pentru stabilirea, printre altele, a cauzelor refuzului minorului (aceasta nu s-a prezentat la nici o ședința, chiar și după ce s-a admis repunerea în termen pentru efectuarea raportului care a fost solicitata de dansa), precum si faptul ca acest refuz apare ca urmare a faptului ca minorul este pus în mod repetat în situații care depășesc capacitatea lui de integrare psiho-emoțională (ceea ce, în conformitate cu Anexa 1 la .H.G.49/2011, Cap. II. Secțiunea 2, Subsecțiunea 1, punctul A - Abuzul, litera "b", constituie un abuz emoțional care se transforma . fiind manipulat în scopul obținerii unor reacții dorite de mama sa, concluzia finală a raportului fiind aceea că mama poate pune în primejdie dezvoltarea minorului H. V. A. pe multiple planuri;
În perioada 05.03._16, perioada în care minorul a locuit la tatăl sau, relația acestora a fost una foarte buna, copilul fiind foarte activ la grădinița si în diverse locuri de joacă, ceea ce a dus probabil la preferința acestuia de a nu mai merge la M., așa cum reiese din înregistrările la care s-a făcut referire la punctul l „b)";
Reacțiile minorului pot fi influențate de mama, aspect precizat atât în raportul psihologului expert - pagina 10 din raport, cele trei paragrafe finale, cat si din referatul nr.7184/ 26.11.2015 si raportul de întâlnire nr. IA_/24.11.2015 întocmite de Direcția G. de Asistență S. și Protecția C. Prahova, acestea două din urmă fiind acte la care s-a făcut referire și în acțiunea depusă în fața instanței de fond.
Așa fiind, apelanta a arătat referitor la nerespectarea hotărârilor privitoare la minor și că, cu toate că a existat o condamnare penală pentru fapta descrisă, mama a perseverat în a exercita asupra minorului aceasta formă de violențâ asupra copilului prevăzută în Anexa 1 la H.G. nr. 49/2011, Capitolul II, Secțiunea II, subsecțiunea 2 - Violenta asupra copilului în familie - punctul "d", unde este enumerata printre modalitățile de comitere aceea a nerespectării măsurilor privind încredințarea minorului.
A mai precizat că această formă de violență este în curs și în prezent, acest fapt atrăgând după sine emiterea la data de 17.08.2015 a ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale în dosarul nr.l389/P/2013, urmata de trimiterea în judecata a mamei în acest dosar, pentru aceeași fapta penala sancționată anterior (nerespectarea masurilor privind încredințarea minorului). În prezent, cauza este înregistrată și face obiectul dosarului penal nr._ al Judecătoriei Văleni de M.. Un factor agravant al acestei situații este existenta Deciziei Civile nr.2088/A//16.12.2014 a Tribunalului București, rămasă definitiva prin Decizia Civila nr. 1149/03.11.2015 a Curții de Apel București, prin care se stabilește domiciliul copilului la tată, nerespectarea acesteia de către mama atrăgând si consecințe de natura educativa, psihologica si sociala, având în vedere ca minorul este înscris la scoală la București de către tatăl sau, iar absenta minorului de la domiciliul tatălui îl privează inclusiv de relația cu fratele sau G., aflat la tată.
Apelanta a menționat că o altă formă de violență la care a fost supus minorul este aceea a neglijării medicale, prevăzuta în Anexa 1 la H.G.49/2011, capitolul II, secțiunea 2, subsecțiunea 1, punctul B - Neglijarea, paragraful 4, unde printre modalitățile de comitere este prevăzuta cea a neprezentării la programele de recuperare.
În fapt, de la data de 12.11.2012, minorul a fost diagnosticat cu dislalie polimorfa, aspect consemnat în raportul nr. 4580/12.11.2102 al Direcției Generale de Asistenta Sociala si Protecția C. Prahova.
Minorul a fost înscris de mama . recuperare în cadrul centrului de zi al Complexului de Servicii "Sf. M." Vălenii de M., însă la scurt timp a fost scos din program din cauza absențelor nemotivate.
Constatările efectuate în anul 2015 în teren de către specialiștii din echipa Complexului de Servicii Comunitare "Sf. A." Ploiești arată că V. A. prezintă mai puține achiziții cognitive în raport cu vârsta cronologica - referatul nr.7184/ 26.11.2015, acest aspect fiind consemnat și în referatul cu nr.6112/02.11.2015, unde au fost consemnate inclusiv recomandări ale psihologului pentru continuarea tratamentului logopedic, în vederea corectării tulburărilor de pronunție care încă persistau la minorul în cauza.
Se precizează că psihologul a recomandat continuarea tratamentului logopedic întrucât doamna H. (D.) Gentiana susținea ca minorul urmează tratament de recuperare a tulburărilor de vorbire; la solicitarea Direcției Generale de Asistenta Sociala si Protecția C. Prahova de a face dovada cu înscrisuri în acest sens, mama a prezentat o adeverința din care reieșea ca minorul beneficiază de ședințe de logopedie în cadrul Centrului de Resurse si Asistenta Educaționala Prahova.
Solicitând clarificări Centrului de Resurse si Asistenta Educaționala Prahova, s-a primit adresa înregistrata la C.S.C „Sf. A.” Ploiești cu nr.7191/27.11.2015 prin care se atesta ca minorul este înscris si are un număr de 22 de ședințe efectuate pana la data adresei, cu domnul logoped M. L..
Ulterior, Centrul de Resurse si Asistenta Educaționala Prahova a revenit asupra acestei adrese, comunicând faptul ca cele atestate sunt nereale - adresa înregistrata la Direcția Generala de Asistenta Sociala si Protecția C. Prahova cu nr.IA228/05.01.2016.
Urmare a celor descrise, la data de 01.02.2016, P. de pe lângă Judecătoria Vălenii de M. a pus în mișcare acțiunea penala fata de numiții Heiamnn (D.) Gențiana si M. L., prin ordonanța, în dosarul 2083/P/2015, pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea masurilor privind încredințarea minorului, instigare la fals intelectual si uz de fals, respectiv fals intelectual.
Dincolo de aspectul penal al situației, se apreciază ca intolerabila atitudinea mamei, care denota dispreț fata de lege și față de autoritățile statului si, în același timp, dezinteres total fata de starea de sănătate a propriului copil - fiind evident ca aceasta nu urmărea interesul superior al copilului ci doar obținerea unor "dovezi" care să îi permită evitarea unor consecințe legale ale acțiunilor sale în legătura cu minorul.
Asupra minorului H. V. A. apreciază apelanta reclamantă ca s-a exercitat si se exercita în continuare, de către mama, în mod continuu, un abuz emotional repetat care, în conformitate cu prevederile Anexei 1 la H.G.. nr. 49/2011, Capitolul 2, Secțiunea 2, Subsecțiuneal, litera A - Abuzul, punctul "b)" se transforma din abuz emoțional în abuz psihologic, cu consecințe pe termen lung asupra dezvoltării copilului, în teza finala a acestui text stipulându-se: "Copilul care este martor al violenței în familie suferă indirect un abuz emoțional și/sau psihologic".
Apelanta a menționat că își întemeiază această susținere pe faptul că minorul a fost martor la . fizica asupra tatălui, exercitata de indivizi instigați de mama, în seara zilei de 23.07.2015 - când a fost luat cu forța de lângă tatăl său. Totodată, a învederat că în urma acestor fapte, doamna H. (D.) Gentiana a fost trimisă în judecată prin rechizitoriu în dosarul nr.7142/P/2015 de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la lipsire de libertate în mod ilegal si nerespectarea masurilor privind încredințarea minorului.
Se invocă și raportul expertului psiholog E. O. Vladislav - desemnată de P. de pe lângă Judecătoria Vălenii de M. sa efectueze un raport de expertiza psihologica în dosarul penal 1750/P/2013, în care s-a dispus, la data de 10.08.2015, prin ordonanța, efectuarea în continuare a urmăririi penale fata de doamna H. (D.) Gentiana, pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului. Acest raport, în integralitatea sa, arata ca îndepărtarea lui V. A. de tatăl sau este consecința acțiunilor mamei, în particular consemnările de la paginile 13, 14 si 15 arătând abuzul emoțional și psihologic la care a fost supus minorul de către mama sa.
În legătură cu faptul că instanța de fond a reținut că "nu s-a făcut dovada vreunei opoziții din partea mamei pentru efectuarea verificărilor de către reprezentanții D.G.A.S.P.C", apelanta a arătat că cererea de ordonanță președințială nu a fost formulată în baza alin.3 din art. 100 al legii 272/2004, așa cum sugerează instanța de fond, ci în baza alin.2 al aceluiași articol, care prevede următoarele: "(2) în situația în care, în urma verificărilor efectuate, reprezentanții direcției generale de asistență socială și protecția copilului stabilesc că există motive temeinice care să susțină existența unei situații de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului și neglijării, și nu întâmpină opoziție din partea persoanelor prevăzute la alin. (1), directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului instituie măsura plasamentului în regim de urgență. Prevederile art. 62 - 64, art. 68 alin. (5) și ale art. 70 se aplică în mod corespunzător."
per a contrario, daca se întâmpina opoziție din partea persoanelor care au în îngrijire minorul, măsura plasamentului în regim de urgenta nu se poate institui prin decizia directorului direcției generale de asistență socială și protecția copilului. Interpretarea ca nu se poate institui însăși măsura plasamentului în regim de urgență este înlăturată de art. 68 alin. l litera "a" din legea 272/2004, care stipulează următoarele: "(1) Plasamentul în regim de urgență este o măsură de protecție specială, cu caracter temporar, care se stabilește pentru copilul aflat în următoarele situații: a) abuzat, neglijat sau supus oricărei forme de violență;" .
Din coroborarea acestor doua texte - art. 100 alin.2 si art.68 alin. l litera a, rezulta în mod necesar, ca în situația copilului abuzat, neglijat sau supus oricărei forme de violență, daca se întâmpină opoziție din partea persoanelor care au în îngrijire minorul, plasamentul în regim de urgenta, menit sa stopeze violența asupra minorului, nu se poate institui decât prin ordonanța președințială. Acest lucru fiind obligatoriu având în vedere ca dispozițiile art.68 sunt imperative si vin în completarea dreptului copilului de a fi protejat de orice forma de violență - violența reprezentând un pericol pentru minor, pericol ce trebuie înlăturat cat mai repede, ținând cont că persistența violenței poate dauna dezvoltării minorului pe multiple planuri.
Opoziția mamei la instituirea plasamentul în regim de urgență este evidenta, având în vedere ca i s-a adus la cunoștința pe mai multe căi (adresa trimisa prin e-mail anunțat telefonic si comunicata si prin executor judecătoresc) faptul ca D.G.A.S.P.C. Prahova va institui măsura de protecție în cauza pentru minorul H. V. A., termenul stabilit pentru exprimarea acordului mamei în acest sens fiind depășit, în condițiile în care în conținutul adresei respective, înregistrata la D.G.A.S.P.C. Prahova cu nr. IA 2574/25.01.2016, era consemnat ca în caz de neexprimare a acordului în termen, acest fapt va fi interpretat ca refuz al mamei fata de instituirea plasamentului în regim de urgenta pentru minorul H. V. A..
A mai reținut instanța de fond ca "nu s-a probat de către petenta faptul ca prin luarea unei astfel de masuri nu ar fi afectat tocmai interesul superior al minorului, care ar fi luat din mediul sau, de lângă unul dintre părinți si ar fi plasat la un asistent maternal".
Apelanta a apreciat că în formularea acestei idei, instanța de fond a pierdut din vedere faptul ca părintele (mama) este un agresor, mediul în care se găsește minorul fiind un spațiu social în care se exercita violente asupra minorului, în diverse forme.
Opinia apelantei este că, în toate cazurile în care se exercita violență asupra minorului în mediul familial (deci si în acest caz particular), interesul superior al minorului este în primul rând încetarea violenței, respectiv scoaterea sa din mediul care îl agresează, chiar daca acesta este mediul familial.
În aceste condiții, petenta nu trebuie să dovedească cele spuse de instanță, ci doar existența violenței asupra minorului în familie, în virtutea textelor de lege invocate mai sus, care consfințesc dreptul minorului de a fi protejat împotriva oricărei forme de violenta.
Având în vedere toate elementele expuse, se solicită admiterea cererii de apel, întrucât este probată violența asupra minorului, în forme multiple (violență care continuă și în prezent, așa cum s-a arătat anterior), situație care trebuie să înceteze de urgență, având în vedere potențialul de afectare al dezvoltării minorului H. V. A. pe multiple planuri.
Față de cele expuse mai sus, precum și față de probele care vor fi administrate în această cauză, apelanta a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței civile nr. 339/02.02.2016 pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul_ și pe fond admiterea acțiunii.
Apelantul pârât H. M., în dovedirea cererii de apel a arătat că, sentința criticată este netemeinică și nelegală, instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ conform art. 22 Cod pr. civ. Astfel, printr-o motivare succinta și deloc convingătoare, a pronunțat o hotărâre judecătoreasca cu încălcarea interesului superior al minorului, nefăcând in cauza aplicarea corecta a dispozițiilor legale prevăzute de art. 68 raportat la art. 2 din Legea nr. 272/2004.
Prin cererea chemare în judecata, intimatul-reclamant a solicit să se dispună emiterea unei ordonanțe președințiale de plasament în regim de urgenta la asistentul maternal profesionist G. S. a minorului H. V. A., născut la data de 08.07.2009.
Promovarea acestei acțiuni a fost determinata de faptul ca minorul H. V.-A. se afla în situația prevăzuta de art. 68 alin. 1) lit. a), fiind abuzat, neglijat si supus formelor de violenta de către intimata-parata D. (fosta H.) Gentiana.
Potrivit art. 2 (2) din Legea nr.272/2004 "interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv și la viața de familie".
În raport de dispozițiile de mai sus, în mod eronat instanța de fond a concluzionat ca prin acțiunea intimatei-parate de a împiedica în mod constant menținerea relațiilor personale dintre copil si celalalt părinte "nu poate atrage consecința instituirii față de minor a plasamentului în regim de urgență la un asistent maternal" și nu s-a menționat și probat în ce a constat abuzul sau violenta exercitată asupra minorului.
În baza probatoriului administrat instanței ii revenea îndatorirea sa constate ca intimata-parata a supus ani de-a rândul minorul violenței - care îmbracă forma abuzului și neglijenței - așa cum este definita de H. G. nr. 49/2001., afectându-i creșterea si dezvoltarea armonioasa, astfel încât se impune luarea măsurii plasamentului in regim de urgență, tocmai pentru a opri actele de violenta exercitate asupra minorului, care l-au afectat in mod vizibil, minorul suferind de sindromul alienării parentale.
Contrar celor reținute de către instanța de judecată, este mai mult decât evident că din motivarea acțiunii formulate de către intimatul-reclamant, rezulta fără niciun dubiu că minorul a fost supus abuzului emoțional, tocmai prin privarea cu rea-credință de către intimata pârâtă de dreptul de apartenența la familie.
Cu privire la abuzul exercitat de către intimata-parata asupra minorului, în ciuda celor reținute de către instanța de fond, exista suficiente dovezi care demonstrează cu prisosința existenta sa, prin acțiunile exercitate in mod constant de către intimata-pârâtă.
Conform dispozițiilor cuprinse de H.G. nr. 49/2011, „abuzul emoțional consta în expunerea repetata a copilului la situații al căror impact emoțional depășește capacitatea sa de integrare psihologica. Abuzul emoțional vine din partea unui adult care se afla în relație de încredere, răspundere sau putere cu copilul. In mod concret, aceste acte pot fi umiliri verbale și nonverbale, intimidări, amenințări, terorizări, restrângeri ale libertății de acțiune, denigrări, acuzații nedrepte, discriminări, ridiculizări și alte atitudini ostile sau de respingere fata de copil. Daca abuzul emoțional este repetitiv si susținut duce la afectarea diverselor paliere ale psihicului copilului (de exemplu, structura de personalitate, afectele, cognitive, adaptarea, percepția), devenind abuz psihologic, care are consecințe mai grave decât abuzul emoțional și pe termen lung, asupra dezvoltării copilului"- Anexa 1-HG.nr.49/2011.
Astfel, apelantul a arătat că impunerea propriei voințe, prin împiedicarea cu rea-credință a păstrării legăturilor personale dintre el și copil, îmbracă forma abuzului emoțional, având un impact negativ asupra dezvoltării psihologice a minorului.
Din materialul probator administrat rezulta cu prisosința că și in prezența unor hotărâri judecătorești prin care s-a stabilit atât un program de vizitare minor, cat si găzduirea acestuia la domiciliul tatălui din București, intimata - pârâtă s-a sustras în repetate rânduri punerii lor în executare, tocmai pentru a împiedica păstrarea relațiilor minorului și cu ceilalți membrii ai familiei, respectiv tatăl si fratele mai mare.
Astfel, pentru exercitarea cu rea credința a drepturilor părintești intimata-parata a fost condamnata la amenda penală, conform sentinței penale nr. 25/ 28.01.2014 pronunțata de către Judecătoria Vălenii de M., definitivă prin pronunțarea deciziei penale cu nr. 481/17.05.2014 a Curții de Apel Ploiești - în dosarul nr._ (fila nr. 73 vol. IV apel). S-a reținut de către instanțele penale săvârșirea infracțiunii de nerespectare a masurilor privind încredințarea minorilor, prevăzută de art. 307 alin. 2 C. pen, întrucât intimata-parata, încălcând cu rea-credință interesul superior al minorului i-a afectat dreptul fundamental de apartenența la familie, conform principiului stabilit de art. 2 alin. 6 lit. a) din Legea nr. 272/2004.
Din motivarea hotărârilor mai sus menționate rezultă dorința minorului de a avea legături personale cu tatăl său, însă acest demers a fost în permanență împiedicat de atitudinea constant negativă a recurentei-intimate, "întrucât aceasta i-a indus minorului atitudinea afectiva negativă față de propriul tată".
Și după pronunțarea sentinței penale definitive mai sus invocată intimata-pârâtă a stăruit în a nerespecta măsurile dispuse în hotărârile judecătorești, prin care a fost obligată să permită minorului păstrarea legăturilor personale cu tatăl, astfel încât prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de M., emis în dosarul nr. 1389/P/2013, pârâta a fost trimisă din nou în judecată, pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni - nerespectarea masurilor privind încredințarea minorului. Astfel, la data formulării prezentei, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. si face obiectul dosarului penal cu nr._ .
În baza înscrisurilor anexate, rezultă că în dosarul penal nr. 1750/P/2013, P. de pe lângă Judecătoria Vălenii de M. a emis Ordonanța din data de 10.08.2015 prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecta D. GENTIANA (fosta H.) pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută și sancționată de art. 197 C.pen.
În motivarea ordonanței, Ministerul Public a reținut următoarele:" erorile comportamentale, neglijarea nevoilor emoționale de dezvoltare și educației lipsa unui program de recuperare logopedica si ortopedic), au contribuit in mod semnificativ la deficientele pe care le întâmpina V.-A. si in prezent."
Așadar, intimata-pârâtă este cercetată tocmai pentru neglijare medicală și educaționala și abuz psihologic asupra minorului prin împiedicarea legăturilor personale cu tatăl si fratele cat si alte abuzuri si violente asupra minorului.
Tot în acest dosar penal s-a dispus de către P. efectuarea unei expertize psihologice a minorului, de către expertul psiholog E. O. Vladislav, iar unul dintre obiective prevede: „să se stabilească dacă minorul V.-A. a fost supus în perioada 2011 - martie 2015, până în prezent abuzului emoțional prin neglijare și alienare parentală".
Deși intimata-parata nu s-a prezentat la niciuna dintre convocările expertului psiholog in vederea desfășurării ședințelor programate, obstrucționând desfășurarea expertizei psihologice, in baza materialului transmis de către P. Vălenii de M., in raport s-a concluzionat: „împiedicarea păstrării unei legături firești intre V. A. și tatăl sau, domnul H. M. și fratele sau G., constituie o forma de abuz emoțional exercitat de către mama asupra copilului "(fila 13 raport).
Tot la fila nr. 13 expertul menționează: " Faptul ca minorul V. A. a declarat de mai multe ori ca el nu are tata, ca domnul H. este " tata M. " în timp ce bunicul este "tati", sunt manifestări ale sindromului de alienare parentală, care pot conduce la tulburări identitare la vârsta adolescentei."
Apelantul a mai precizat că în urma pronunțării deciziei civile cu nr. 2088/A/16.12.2014 de către Tribunalul București secția a Va civila, definitiva si executorie s-a stabilit locuința minorului la domiciliul său. După ce a notifica-o pe intimata-pârâtă să-i aducă minorul la domiciliul său aceasta a menționat „că nu se împotrivește punerii în executare a unei hotărâri judecătorești", sens în care poate să vină la Maneciu să ia copilul.
Astfel, apelantul a învederat că în data de 05.03.2015 a luat copilul de la grădinița din Maneciu, aducându-l la domiciliul său.
În data de 11.06.2015 intimata-pârâtă s-a prezentat la grădinița I. SCHOOL din București, unde l-a înscris pe V.-A., iar sub pretextul că vrea să-l vadă, a încercat să-l ia cu forța, producându-i serioase traume, minorul a asistat totodată și la acte de violență în familie.
În seara zilei de 23.07.2015, persoane necunoscute l-au răpit pe minor de lângă tatăl său, care a fost lovit și trântit la pământ sub privirile disperate ale lui V. - A., care a fost luat cu forța, în ciuda strigatelor disperate, tatăl fiind în imposibilitate să-l apere în vreun mod.
Față de aceste două evenimente, în raportul de expertiza psihologică se menționează: „așa cum am arătat la obiectivul 1 al prezentului raport, evenimentele din data de 11.06.2015 si 23.07.2015 au avut un efect traumatizant asupra minorului V. A.… și "În contextul aspectelor mai sus menționate, consider că doamna D. Gentiana nu a luat în calcul impactul celor două evenimente asupra minorului V. A., acesta fiind supus la abuz psihologic." ( fila nr. 14 raport).
În egala măsură, și din Raportul de evaluare psihologica întocmit de către psihologul V. M. la data de 24.04.2015, rezultă cu prisosință abuzul emoțional exercitat de către recurenta-pa rata asupra minorului, precum si alienarea parentala: "daca analizam cazul concret al copilului V. A., se observa cu ușurința ca acesta a fost supus unor factori stresori considerați extremi, pentru ca el s-a aflat în mijlocul unor dispute între părinți, care au durat ani de zile, i s-a refuzat dreptul de a avea o legătura personala cu tatăl sau, mama având un comportament alienator activ (Parental Alienation Syndrome - în sensul descris de prof. Richard Alan Gardner) expunând copilul la o . comportamente considerate în literatura de specialitate ca fiind abuz emoțional (de exemplu copilul a aflat de undeva de la mama sau din anturajul din jurul mamei lucruri îngrozitoare despre tatăl sau așa cum reiese din actele oficiale, încheiate la DGASPC Prahova si din înregistrarea convorbirii dintre cei doi frați, apoi V. a trăit o confuzie mentală și emoțională puternica, cu privire la identitatea sa, strâns legata de înțelegerea identității tatălui, i-au fost neglijate nevoile educaționale - de ex. nevoia de a beneficia de ajutor specializat pentru remedierea dificultăților de vorbire, nevoile afective, copilul fiind în majoritatea timpului lipsit de relații autentice cu adevărații membrii ai familiei sale, tatăl si fratele mai mare, și lista ar putea continua, conform informațiilor oficiale si a hotărârilor judecătorești).
Toate acestea au contribuit în mod semnificativ la deficiențele pe care le întâmpina copilul in prezent. Erorile comportamentale menținute în timp au determinat apariția unei forme severe de stres, considerata ca fiind un abuz emoțional maior, deoarece pe lângă faptul că a privat copilul de afecțiunea unui părinte, i-au fost induse o . sentimente nepotrivite si trăiri negative de teama, respingere și confuzie emoționala, care în mod normal nu trebuie sa se regăsească în sufletul inocent al unui copil"!
De altfel, și în decizia irevocabilă de divorț cu nr. 1149/03.11.2015 pronunțata în dosarul cu nr._/302/2012, Curtea de Apel a reținut:"., elementul distinctiv, de departajare intre situația celor doi părinți, este reprezentat de atitudinea si comportamentul exclusivist al mamei, care a fost condamnata penal definitiv pentru nerespectarea masurilor privind încredințarea unui minor, fapta sa constând in "împiedicarea sistematica a reclamantului in a avea legături personale cu minorul V. A.." (fila nr. 33 decizie) si, atitudinea constanta a mamei a fost aceea de a nu permite tatălui contactul cu minorul, ceea ce in mod inerent a condus la o alienare a copilului fata de persoana tatălui, ca dovada fiind modul in care au decurs ședințele de consiliere psihologica a copilului in vederea restabilirii relației cu tatăl. Așa cum reiese din înscrisurile noi administrate în recurs, constatările organelor de urmărire penala denota ca exista indicii ca aceasta atitudine negativa a mamei nu a fost corecta "(filele nr. 31-32 decizie).
Curtea reține ca, „după preluarea copilului de către tata, în temeiul deciziei recurate, starea de fapt pe care se grefează principiul continuității si stabilității locuinței minorului, de care se prevalează mama parata, există indicii că a fost generată în urma unui episod violent potrivit celor descrise anterior, care a determinat, pana la acest moment instanța penala să ia măsura preventivă a controlului judiciar asupra paratei." Din înscrisurile pe care urmează să le administreze rezultă că în dosarul nr. 7142/P/2015 P. de pe lângă Judecătoria sector 5 București a dispus trimiterea intimatei-pârâte în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută și pedepsită de art. 47 CP., raportat la art. 205 alin. 1 si alin 3 lit. b din CP.
Mai mult, intimata-pârâtă a expus minorul si violenței de familie, acesta fiind martorul agresiunii fizice exercitata asupra tatălui in data de 11.06.2015, fapte care în accepțiunea HG nr. 49/2011 echivalează cu un abuz emoțional și/ sau psihologic". Conform Cap 11.2.1 Violenta asupra copilului se menționează: "Copilul care este martor al violenței în familie suferă indirect un abuz emoțional si/sau psihologic". Apelantul a făcut precizarea că în urma accesului de furie, recurenta-pârâta l-a zgâriat astfel încât în urma leziunilor produse pe unul din brațe a sângerat, ceea ce a accentuat și mai mult spaima minorului.
Aceste șocuri emoționale la care intimata-pârâtă a expus copilul au avut un impact negativ asupra dezvoltării sale emoționale, în urma cărora copilul a înregistrat un real regres, având în vedere că o dată adus în București, a inclus minorul în cadrul unui program de recuperare educațională și terapie logopedică, datorită neglijenței medicale și abuzurilor emoționale la care a fost expus ani de-a rândul de către recurenta - pârâta, în perioada cât a locuit la domiciliul său (iunie 2011- martie 2015).
Din declarația martorei - Ș. F., anexată apelului, rezultă că înaintea datei de 11.06.2015, copilul era recuperat în proporție de 70-80%, iar după data de 11.06.2015 "copilul a regresat, ajungând în starea inițială: nu mai vorbea, era temător, trebuia să se asigure că era portarul la poartă".
Apelantul a arătat că, potrivit dovezilor care urmează să fie administrate, rezultă cu prisosința neglijenta medicală de care a dat dovadă intimata-pârâtă, impasibilitatea sa având repercusiuni foarte grave în creșterea și dezvoltarea minorului.
Încă de la judecarea în fond a dosarului "divorț cu minori", a sesizat problema medicală a minorului H. V.-A., motivat de faptul că nu vorbește.
Astfel, a insistat în efectuarea unei evaluări psihologice a minorului. Conform Raportului de evaluare psihologică cu nr. 4580/12.11.2012, întocmit de către DGASPC Prahova, minorul a fost diagnosticat cu DISLALIE POLIMORFA, recomandându-se includerea de urgență a minorului într-un program de terapie logopedică, pentru recuperarea deficitului de vorbire.
Intimata-pârâtă l-a înscris în mod formal pe minor într-un astfel de program, și datorită neglijenței nu a înțeles că acesta trebuia să frecventeze în mod susținut terapia prescrisă. Astfel, datorită absențelor nemotivate, copilul a fost exclus din program. Dovada susținerilor sale o constituie adresa cu nr. 74CZD/29.03.2013 a Direcției Generale a Protecției C..
Intimata-pârâtă a negat în permanență existența deficitului de vorbire a fiului său, apreciind că nu are nicio problemă privind dezvoltarea limbajului, cu toate că aceste aspecte i-au fost semnalate de către un specialist în domeniu și nu a luat nicio măsură viabilă în acest sens, refuzând totodată orice conlucrare cu el. Astfel, intimata-pârâtă a încălcat dreptul la sănătate al minorului, prevăzut atât de Legea nr. 272/2004 cât și de reglementările europene în vigoare.
Mai mult, apelantul a menționat că atunci când s-a ocupat de remedierea problemelor medicale ale minorului, nu a ezitat niciun moment să exercite aceleași acte de violență asupra minorului, de natură să conducă la imposibilitatea recuperării medicale a fiului lor.
Așa cum a menționat, după pronunțarea deciziei civile cu nr. 2088/A/16.12.2014, definitivă și executorie, de către Tribunalul București, în dosarul nr._/302/2012, a notificat-o pe intimata-pârâtă să aducă minorul la domiciliul său din București prin intermediul B. I. M..
Conform răspunsului din data de 22.02.2015, intimata - pârâtă i-a comunicat că "nu se opune în niciun fel, obligației de a respecta hotărârea judecătorească". Mai mult, aceasta menționează expres: "în scopul ducerii la îndeplinire a hotărârii judecătorești, vă rog sa veniți la Maneciu, să discutați cu copilul și să-l luați la București".
Urmare a acestui răspuns, în data de 05.03.2015 s-a deplasat la Maneciu si a luat copilul de la grădinița, după terminarea cursurilor preșcolare.
O dată adus copilul în București, prioritar a fost găsirea unei grădinițe, in al cărui program sa existe si cursuri de logopedie, cu personal specializat in acest sens, in vederea efectuării susținute a terapiei logopedice, astfel încât minorul să recupereze deficitul de vorbire, motivat și de faptul ca din 14.09.2015 urma să frecventeze cursurile clasei pregătitoare, iar prima condiție ca acesta să facă față cu succes condițiilor impuse de către programa școlară este aceea de a putea vorbi coerent și inteligibil.
Astfel, începând cu data de 10.03.2015 l-a înscris pe minor la grădinița/ școală primara INASCHOOL, întrucât programul acesteia era adecvat pentru recuperarea deficiențelor pe care le are minorul.
La data aducerii minorului în București, la vârsta de 5 ani si 10 luni, prezenta și o întârziere în dezvoltarea motorie, cognitivă și nu doar de limbaj, tocmai datorită neglijenței medicale de care a dat dovadă recurenta-pârâtă în perioada în care minorul s-a aflat doar la domiciliul acesteia (iunie_15). În tot acest timp, recurenta-pârâtă nu a fost preocupată de recuperarea medicală a fiului lor, neglijența față de copil îmbrăcând astfel forma violenței exercitată față de minor, așa cum este prevăzută de către H.G. nr. 49/2011.
Conform raportului de evaluare și psihodiagnostic încheiat în perioada evaluării 18.03._15 de către psihologul Tohanean C. D., minorul prezenta carențe serioase in ceea ce privește dezvoltarea limbajului, cognitivă și comportamentală.
Mai mult, i-au fost semnalate și alte deficiențe medicale ale minorului, pe care le-a putut și el observa, respectiv problemele locomotorii.
Astfel, în urma consultului medical ortopedic efectuat lui V.-A. a diagnosticat cu "tulburări de mers", "coxavatoa bilateral, hiperlaxitate ligament si picior plat bilateral", iar medicul a recomandat atât kinetoterapie, înot, mers pe bicicletă și karate", pentru o perioadă de șase luni în vederea remedierii acestor deficiențe locomotorii, în încercarea de a evita o intervenție chirurgicală, privind remedierea acestor deficiente.
A mai precizat apelantul că a urmat întocmai și de îndată recomandările medicale, iar V.-A. a început procedura de recuperare, conform dovezilor pe care le va anexa.
Prin notificarea expediată pârâtei în data de 19.05.2015 am informat-o despre problemele de sănătate ale fiului lor și despre faptul că este inclus într-un program de recuperare.
În urma luării cu forța a minorului de la domiciliul meu, in data de 23.07.2015, intimata-parata a scos copilul din programul de recuperare si nu a fost interesata de continuarea procedurilor de recuperare logopedică și motorie, fapt ce denotă o dată în plus dezinteresul mamei privind recuperarea copilului, ceea ce echivalează cu neglijarea medicala, forma a violentei, așa cum este prevăzute de Anexa pare integranta din H.G. nr. 49/2001.
În schimb, intimata-pârâtă a fost preocupată doar de preconstituirea dovezilor potrivit cărora ar fi continuat recuperarea medicala a fiului nostru. Acționând astfel, intimata-pârâta a creat doar aparența preocupare privind recuperarea deficitului de vorbire al fiului lor, precum și a problemelor medicale locomotorii.
Dovada susținerilor apelantului rezidă din faptul ca în dosarul penal nr. 2429/P/2015 instrumentat de către P. de pe lângă Judecătoria Vălenii de M. s-a emis Ordonanța din data de 05.01.2016 prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecta D. Gentiana (fosta H.) pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la fals intelectual, prev. de art. 48 alin.1 C. pen, rap la art.321 C.pen și uz de fals, prev. de art. 323 C. pen cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen . Tot in acest dosar s-a dispus continuarea urmăririi penale fata de suspectul M. L. pt. săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art.321 Cod pen.
Infracțiunea suspectei D. Gentiana constă în instigarea logopedului M. L. de a elibera acte din care sa rezulte ca minorul H. V. A. a efectuat ore de logopedie cu toate ca, așa cum rezultă din declarația de martor a logopedului M. L.. acesta nu a participat la nici o ora de logopedie, cu toate ca minorul are un deficit de vorbire si trebuia continuat tratamentul început la București. Așa cum a menționat, tratamentul a fost întrerupt în data de 23 iulie 2015 prin răpirea minorului si închiderea lui in casa familiei D. din satul Maneciu - Ungureni. În declarația de martor a logopedului M. L. din data de 22 decembrie 2015 se poate retine: " Caracterizarea respectivă i-a înmânat-o doamnei D. Gentiana. Apelantul a menționat că la domiciliul bunicului din ., numita D. Gentiana i-a spus ca dorește să îi furnizeze cât mai multe acte privind situația minorului, precizând că nu o interesează terapia logopedica, ci doar obținerea de acte din care să rezulte că acesta ar fi efectuată"!
În aceeași manieră a procedat si cu privire la recuperarea medicala locomotorie; preconstituindu-și dovezi potrivit cărora minorul a efectuat recuperarea prin kinetoterapie, minimalizând si de aceasta data diagnosticul si masurile reale de recuperare ale minorului, susținând ca minorul are"picior plat". Astfel, a apelat la serviciile unei persoane, care pe lângă faptul că nu are pregătirea corespunzătoare in vederea recuperării minorului, in raport de diagnosticul medical stabilit, își exercita si o profesie ilegal.
În urma vizitei din data de 25.11.2015 efectuată de către reprezentanții intimatului-reclamant, prin care s-a întocmit referatul nr.7184/26.11.2015, rezulta cu prisosința abuzul exercitat de intimata-parata față de minor: îi transmite în mod obsesiv minorului temeri imaginare, legate de figura paterna, astfel încât să nu participe la ședințele de consiliere stabilite.
Este de remarcat totodată, atitudinea opresivă exercitată asupra minorului,surprinsă chiar și de către reprezentanții intimatei-reclamante, îi încalcă minorului dreptul elementar la opinie, luând decizii fără a-l întreba, apreciind ca ea este singura în măsura sa hotărască chiar si daca are sau nu nevoie sa meargă la baie.
De altfel, in urma solicitării transmise de către D.G.A.S.P.C. Prahova de a aduce minorul la aceste ședințe, intimata-parata a refuzat orice conlucrare, neparticipând în mod intenționat, tocmai pentru a evita întocmirea unui raport din care sa rezulte cauzele pretinsului refuz al minorului de a interacționa cu tatăl.
Față de cele de mai sus, rezultă cu prisosința, contrar celor reținute de către instanța de judecata, ca exista motive temeinice care susțin existenta unei situații de pericol iminent pentru copil, precum si actele de violenta exercitate fata de acesta, respectiv abuzul (copilul suferă de alienare parentala) si neglijarea medicala, exercitate de intimata-parata fata de minor, care îmbracă forma violentei așa cum este prevăzuta in Anexa parte integranta din H.G. nr. 49/2001 si art. 89 din Legea nr. 272/2004, iar toate aceste motive există și sunt dovedite cu prisosință de întregul material probator administrat si care urmează a fi administrat în prezenta cauza.
De asemenea, apelantul a arătat că în mod greșit a reținut instanța de judecată că „nu s-a făcut dovada vreunei opoziții din partea mamei pentru efectuarea verificărilor de către reprezentanții D.G.A.S.P.C.", câtă vreme din raportul de ancheta sociala încheiat la data de 18.12.2015 rezulta cu prisosința "lipsa de colaborare" a intimatei-pârâtei în ceea ce privește constatarea cauzelor refuzului minorului invocat in mod constant prin toate mijloacele de către aceasta.
În baza raportului întocmit, reprezentanții intimatului-reclamant in mod corect au constatat conform art. 100 (2) ca exista motive temeinice care sa susțină existenta stării de pericol iminent asupra copilului, datorita abuzului si neglijării la care a fost supus de către intimata-parata. prin încălcarea în mod susținut a drepturile sale.
Apelantul a mai arătat că este de prisos să mai menționeze că abuzul si neglijarea intimatei-pârâte, exercitată asupra minorului i-au afectat în mod vizibil creșterea și dezvoltarea armonioasă, fapt ce rezultă din nenumăratele hotărâri judecătorești, precum si din rapoartele de expertiza psihologica întocmită, despre care a menționat în cuprinsul cererii de apel.
Pericolul iminent constă tocmai în faptul că minorul suferă de sindromul alienării parentale și este dezvoltat necorespunzător vârstei - prezintă carențe de limbaj, cognitive si de comportament, probleme locomotorii, într-un cuvânt i-au fost afectate "palierele psihice", așa cum se menționează in H.G. nr. 49/2001, iar intimata-parata nu a luat și nici nu va lua vreo măsura în vederea ameliorării stării de sănătate fizică și psihică a minorului, așa cum rezulta din întregul material probator administrat.
Totodată, din înscrisurile pe care înțelege să le utilizeze în probațiune, rezultă că intimata-pârâta a refuzat cu rea-credință orice conlucrare cu autoritățile și personalul specializat în vederea identificării cauzelor care ar determina pretinsul refuz al minorului de a relaționa cu tatăl, precum și remedierea problemelor de sănătate ale copilului, pe care le și neagă, considerând ca nu există, contrar interesului superior al acestuia
Așadar, apelantul a arătat că s-a făcut cu prisosință dovada stării de pericol iminent cât și dovada urgenței, contrar celor reținute de instanța de judecata.
Urgența rezidă tocmai din faptul că singura modalitate de a stopa formele de abuz exercitate asupra minorului, care i-au afectat în mod vizibil creșterea este ce propusă de apelanta reclamantă. În caz contrar, creșterea și dezvoltarea minorului vor fi afectate în mod ireversibil, ceea ce contravine art. 2 (6) din Legea nr. 272/2004, care stabilește la rang de principiu nevoia copilului de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate, stabilitate și apartenența la o familie.
În consecință, apelantul a arătat că, în ciuda celor reținute de către instanța de fond, rezultă că prisosință că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 68 alin.1 lit. a din Legea nr. 272/2004, iar în baza probelor administrate și care se vor administra, s-a efectuat dovada că minorul a fost abuzat întrucât suferă de sindromul alienării parentale, a fost neglijat medical și educațional și supus formelor de violență de către intimata pârâtă, iar aceasta nu a întreprins și nici nu va întreprinde vreun demers pentru a proteja minorul împotriva abuzului și a oricăror forme de violență.
Pentru aceste considerente DGASPC Prahova a promovat și acțiunea privind decăderea din drepturile părintești ale intimatei pârâte față de minorul H. V. – A., cauză care se află pe rolul Tribunalului Prahova – dosar nr._, cu termen la 6.03.2015.
Apelantul a arătat că instanța a mai reținut că „nu s-a probat de către petentă faptul că prin luarea unei astfel de măsuri nu ar fi afectat tocmai interesul superior al minorului, care ar fi luat din mediul său, de lângă unul din părinți și ar fi plasat la un asistent maternal”.
Concluzia instanței este eronată, fiind contrazisă de propriul raționament, potrivit căruia „măsura plasamentului în regim de urgență este o măsură specială care ar trebui luată în vederea respectării și ocrotirii interesului superior al copilului.
Față de cele mai sus prezentate și în acord cu intenția legiuitorului de a proteja interesul copilului spre a nu mai fi abuzat și neglijat, s-a instituit această modalitate temporară de protecție, respectiv plasamentul în regim de urgență, tocmai pentru scoaterea copilului dintr-un mediu familial distructiv.
A aprecia astfel, înseamnă că și instanța de judecată acționează contrar interesului superior al copilului, principiu de drept consacrat de întreaga legislație în domeniu.
Ori, potrivit art. 2 (4) din legea 272/2004 „principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești”
Câtă vreme legiuitorul a instituit această măsură specială, în cauză nu trebuie dovedită încălcarea interesului superior al copilului de a fi instituită măsura plasamentului în regim de urgență, ci trebuie dovedită doar starea de pericol în care se află minorul spre a fi instituita aceasta măsura, tocmai pentru a stopa orice forma de violenta exercitata asupra minorului.
Mai mult, instanța practic contestă toate masurile de acest fel luate pentru protejarea interesului superior al minorului, de vreme ce consideră ca este mai rău să scoți copilul dintr-un mediu în care i se încalcă în mod constant toate drepturile si libertățile prevăzute de legiuitor.
Un alt argument care contrazice raționamentul instanței in privința luării acestei masuri este justificat de faptul ca minorul va sta temporar in plasament la un asistent maternal specializat, întrucât potrivit dispozițiilor art. 100 (4) din Legea nr. 272/2004, după luarea acestei măsuri, D.G.A.S.P.C. va sesiza instanța de judecată pentru a decide înlocuirea plasamentului in regim de urgenta cu măsura plasamentului.
Astfel, prin aceasta modalitate copilul va ajunge la domiciliul său, conform deciziei civile cu nr. 1149/03.11.2015, pronunțată în dosarul cu nr._/302/2012 de către Curtea de Apel București, prin care s-a stabilit în mod irevocabil locuința minorului la domiciliul subsemnatului.
Însă, intimata-parata s-a opus punerii in executare, conform procesului verbal încheiat de către B. I. M. la data de 03.12.2015.
Față de cele de mai sus, apelantul a solicitat admiterea cererii de apel și schimbarea în tot a sentinței criticate, întrucât în cauza s-a dovedit starea de pericol iminent în care se află minorul, sens în care se impune luarea măsurii plasamentului în regim de urgent.
La data de 01.03.2016, intimata D. Gențiana a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelurilor declarate ca nefondate și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.
Curtea, analizând cererile de apel, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate – pe care le va analiza global, întrucât se referă la aceleași aspecte – și a dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:
Nu poate fi primită susținerea că instanța de fond nu ar fi exercitat rolul activ potrivit dispozițiilor art.22 NCPC, întrucât, din hotărârea atacată rezultă fără echivoc faptul că judecătorul fondului a soluționat litigiul conform regulilor de drept aplicabile.
Motivarea instanței de fond, deloc succintă, a avut în vedere toate elementele de fapt și de drept deduse judecății, fiind structurată într-o argumentație logică clară, de natură a prezenta argumentele pentru care acțiunea introductivă a fost respinsă.
Curtea va reține faptul că s-a solicitat emiterea unei ordonanțe președințiale de plasare în regim de urgență la asistenta maternal profesionist G. S. a minorului H. V. A..
Față de obiectul acțiunii, în mod corect tribunalul a analizat îndeplinirea condițiilor impuse de art.68 aliniatul 1 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, text de lege care precizează imperativ și limitativ situațiile în care se poate proceda la plasamentul în regim de urgență, respectiv în cazul copilului abuzat, neglijat sau supus oricărei forme de violență sau al copilului care este găsit sau părăsit în unități sanitare.
În situația dedusă judecății se invocă faptul că minorul este abuzat, neglijat sau supus unor forme de violență.
Din amplul material probator administrat în cauză, atât la fond cât și în apel, rezultă că minorul H. V. A. locuiește în prezent cu mama sa, la bunicii materni, în localitatea M., . Prahova, existând și o hotărâre definitivă care stabilește domiciliul minorului la tatăl său, hotărâre ce nu a putut fi pusă până la acest moment în executare.
Așa cum corect a reținut tribunalul, situația minorului a intrat în atenția D.G.A.S.P.C. Prahova la data de 26.10.2011, în urma petiției tatălui acestuia – apelantul H. M. – și pe cale de consecință nu reprezintă un aspect de natură a justifica urgența, ca element obligatoriu în dispunerea unei măsuri de plasament în regim de urgență.
Este adevărat că între părinții minorului s-au purtat numeroase litigii (atât civile cât și penale), unele soluționate definitiv de către instanțe, altele aflate pe rol, toate vizând dreptul minorului și al tatălui său de a avea legături personale.
Există, de asemenea, probe din care rezultă faptul că intimata pârâtă, D. (fostă H.) Gențiana nu a respectat hotărârile judecătorești și nu i-a permis tatălui sa aibă legături personale cu minorul, găsind diverse modalități de a nu sprijini dreptul copilului de a menține relații personale cu celălalt părinte, însă, așa cum corect a reținut tribunalul, această stare de fapt nu poate atrage consecința instituirii față de minor a măsurii plasamentului în regim de urgență la un asistent maternal.
Alienarea parentală nu poate fi combătută sub nicio formă cu o altă formă de alienare socială, cu o traumă, de data aceasta generată de plasarea copilului într-un mediu complet străin.
Această rupere abruptă a unui echilibru fragil în care se găsește copilul (situație probată de toate părțile din prezenta cauză prin depunerea unor rapoarte de evaluare psihologică efectuate de numeroși specialiști) poate avea urmări dramatice pentru sănătatea psihică și chiar fizică a minorului.
Plasamentul la un asistent maternal nu reprezintă o soluție pentru un copil ai cărui părinți declară și în același timp luptă să-i ofere protecție (în modalitatea înțeleasă de fiecare).
Tocmai interesul superior al copilului, care este argumentul suprem în dispunerea unei măsuri de protecție, reclamă menținerea minorului în familie, în mediul cu care este obișnuit și alături de oameni în care are încredere și care îi oferă sentimentul de siguranță.
Curtea va avea în vedere și faptul că jurisprudența CEDO este constantă în a aprecia că, pentru un părinte și copilul său, faptul de a fi împreună reprezintă un element fundamental al vieții de familie, iar măsurile interne care împiedică acest lucru, respectiv plasamentul minorului în instituții publice de ocrotire, reprezintă o ingerință în dreptul protejat de art. 8 din Convenție. Cu toate acestea, CEDO lasă statelor membre posibilitatea intervenției în viața de familie a copilului cu părinții săi în condițiile în care ingerința este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și este necesară într-o societate democratică, astfel cum reiese din alin. 2 al art. 8 din Convenție.
În unele situații deosebite, creșterea și dezvoltarea minorului alături de părinții săi nu mai este posibilă, astfel încât se impune luarea de către autoritățile publice a măsurii încredințării acestuia unor instituții de ocrotire socială.
În ceea ce privește măsura de urgență a plasamentului minorului, acesta trebuie să se bazeze pe motive suficiente și pertinente, iar interesul superior al copilului trebuie să fie linia directoare pe care se bazează măsura plasamentului unor instituții publice de ocrotire.
Instanța europeană a subliniat însă faptul că pertinența motivelor nu semnifică și suficiența lor (ex. cauzaVenema c. Olandei, cauzaKutzner c. Germaniei). Astfel, s-a apreciat că scoaterea minorului din familie reprezintă o ruptură ce poate conduce un copil de vârstă fragedă la o alienare socială semnificativă, astfel încât nu se poate invoca interesul superior al copilului și, prin urmare, motivele invocate de autorități, chiar dacă sunt pertinente, nu sunt suficiente.
În ceea ce privește proporționalitatea ingerinței cu scopul urmărit, în materia plasamentului minorului se are în vedere întotdeauna interesul superior al acestuia, care în funcție de natura și de gravitatea sa, poate să predomine asupra interesului altor persoane. Interesul superior al minorului trebuie să prevaleze, și să urmărească atât asigurarea unui mediu de viață sănătos, cât și menținerea relațiilor cu familia sa.
Ori, în cauza de față, curtea va constata că, deși pertinente, motivele invocate de apelanți în susținerea cererii de plasament în regim de urgență a minorului H. V. A. nu sunt suficiente pentru a se încuviința o astfel de măsură.
Există hotărâri judecătorești definitive care stabilesc domiciliul minorului la tatăl său, acesta din urmă având la îndemână căi legale de punere în executare a dispozițiilor instanțelor de judecată. Măsura plasamentului în regim de urgență a minorului nu poate fi utilizată ca o formă ocolită de executare a respectivelor hotărâri, tocmai pentru faptul că ar determina o traumă mult mai mare copilului decât cea generată de refuzul mamei de a permite legăturile personale firești dintre tată și copil.
Față de aceste aspecte, curtea va constata că nu există dovezi care să evidențieze existența unei forme de abuz asupra minorului, a unei neglijențe în ce-l privește pe acesta ori că este supus formelor de violență, de natură a justifica instituirea măsurii plasamentului în regim de urgență la un asistent maternal, existând alte căi legale care să asigure prezența nemijlocită a tatălui în viața copilului, căi care asigură menținerea copilului în mediul familial.
Pentru considerentele expuse, curtea, văzând disp. art.480 alin.1 NCPC, va respinge apelurile declarate în prezenta cauză ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ S. ȘI PROTECȚIA C., CUI_, cu sediul în Ploiești, .-16, jud. Prahova și pârâtul H. M., cu domiciliul în mun. București, Calea 1 Septembrie, nr.71, ., ., împotriva sentinței civile nr. 339 din 2 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata pârâtă D. (fostă H.) GENȚIANA, cu domiciliul în comuna corn. M., .. 167, jud. Prahova, ca nefondate.
Ia act că se solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 martie 2016.
Președinte, Judecător,
A. M. R. C. M. M.
Grefier,
C. C.
Red.CMM
Tehnored.CC
5 ex./21.03.2016
d.fond_ Tribunalul Prahova
J fond P. A. D.
Operator date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Succesiune. Decizia nr. 201/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
