Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 2026/2012. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2026/2012 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 17-05-2012 în dosarul nr. 2026/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA Nr.2026
Ședința publică din data de 17 mai 2012
Președinte – C. P.
Judecători – M. P.
-A.-M. R.
Grefier - C. N.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul P. D., domiciliat în Ploiești, ., ., ., împotriva deciziei civile nr. 633 din 7 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. (fostă P.) N., cu domiciliul ales la . Service SRL – Complex Big, cu sediul în Ploiești, Piața 1 Decembrie 1918, nr. 4, jud. Prahova, și intimata-intervenientă în interesul intimatei-reclamante B. G. SOCIETE GENERALE – SUCURSALA PLOIEȘTI, cu sediul n Ploiești, .. 8, jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurentul –pârât P. D. reprezentat de avocat N. L. din cadrul Baroului București, conform împuternicirii avocațiale nr._/2012, intimata reclamantă C. N., reprezentată de avocat R. P. din cadrul Baroului Prahova, conform împuternicirii avocațiale nr._/2011, lipsind intimatul intervenient B. G. SOCIETE GENERALE-Sucursala Ploiești.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care
Părțile prezente, prin apărători, depun la dosarul cauzei o tranzacție prin care să se consfințească învoiala părților, pe care o semnează în fața instanței, fiind de acord cu conținutul acesteia.
Recurentul pârât P. D. a fost identificat de instanță, fiind posesor al
CI . nr._, eliberat de SPCLEP Ploiești la data de 05.03.2012, având CNP_.
Intmata relamantă C. N., a fost identificată de instanță, fiind posesoarea a CI . nr._, eliberat de SPCLEP Ploiești la data de 19.11.2007, având CNP_.
Potrivit art.150 Cod pr.civilă instanța socotindu-se lămurită declară dezbaterile închise și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Avocat N. E., având cuvântul pentru recurentul-pârât, solicită admiterea recursului conform tranzacției încheiate și semnată în fața instanței să se pronunțe o hotărâre de expediat prin care să se consfințească învoiala părților.
Avocat P. R., având cuvântul pentru intimata-reclamantă, solicită admiterea recursului conform tranzacției încheiate și semnată în fața instanței să se pronunțe o hotărâre de expediat prin care să se consfințească învoiala părților.
Atât recurentul pârât, cât și intimata-reclamantă, având cuvântul, pe rând, arată că sunt de acord cu tranzacția încheiată și semnată în fața instanței.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, reclamanta C. N. (fostă P.) în contradictoriu cu pârâtul P. D. a solicitat instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună partajarea bunurilor realizate în timpul căsătoriei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că părțile au întreținut relații de concubinaj începând din 1.08.2001, legalizarea căsătoriei având loc la 27.07.2002, căsătoria fiind desfăcută prin sent.civ.3304/2007 a Judecătoriei Ploiești și că în timpul căsătoriei au realizat o . bunuri comune, respectiv: o garsonieră situată în Ploiești, P-ța V. nr. 4 ..B ., un apartament compus din 3 camere situat în Ploiești . ..A . la care au adus numeroase îmbunătățiri și o . bunuri mobile, astfel cum au fost menționate în acțiune.
A mai arătat reclamanta că la data despărțirii în fapt, martie 2006, patrimoniul comun era grevat de trei împrumuturi, respectiv credit de 19.320 euro acordat de BCR, credit de 10.000 euro contractat la BCR și cel de 40.000 euro contractat la B., ce urmează a fi suportate în cote de 1/2 de părți, cu mențiunea că, după despărțirea în fapt, aceasta a achitat ratele pentru împrumuturile sus-menționate, rate ce urmează a fi deduse din masa de partaj în favoarea acesteia.
La termenul din 2.04.2008, reclamanta și-a completat acțiunea în temeiul art. 132 Cod proc.civilă, solicitând obligarea pârâtului-reclamant la plata lipsei de folosință a bunurilor mobile și imobile, începând cu data despărțirii în fapt-martie 2006 pana la zi și obligarea aceluiași pârât la restituirea către aceasta a unei serii de bunuri mobile aparținând societăților la care aceasta a fost asociat unic, menționate în cerere.
În drept, art. 36 alin.1 Cod fam, art. 40 Cod civil, art. 274 Cod proc.civilă.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu și 2 martori.
Pârâtul, în temeiul art. 115-119 Cod proc.civilă a formulat întâmpinare-cerere reconvențională, solicitând partajarea bunurilor comune în cote egale, obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată și arătând că, în timpul căsătoriei, soții au dobândit o . bunuri, astfel cum au fost indicate de reclamantă în acțiune, mai puțin apartamentul din Ploiești, . bun propriu al acestuia, dobândit înainte de căsătorie, cu contribuția exclusivă a acestuia în ce privește avansul, achitat conform antecontractului autentificat sub nr. 1543/2002 de BNP M. M. G., și numai ratele achitate de părți în timpul căsătoriei pentru acest imobil, reprezintă bun comun, astfel încât în favoarea părților urmează a se reține un drept de creanță în cota de 1/2 pentru acestea, urmând a se reține un drept de creanță în favoarea acestuia și în ce privește suma de 40.000 euro, ce reprezintă împrumut contractat în timpul căsătoriei, conform cvc autentificat sub nr. 503/5.06.2006, folosit însă de reclamantă în exclusivitate, prin investirea sumei în cele 4 firme al căror asociat unic a fost reclamanta. Totodată, s-a precizat că și suma de 10.000 euro –credit al cărui titular, deși, este reclamanta, pârâtul în calitate de girant plătitor a achitat ratele, suma fiind investită de asemenea în cele 4 firme ale reclamantei, toate aceste sume urmând a fi deduse din masa partajabilă, respectiv din cota ce ar reveni pârâtei, întrucât au fost folosite exclusiv de aceasta, fără acordul său și fără a fi în beneficiul familiei.
A mai arătat pârâtul-reclamant că pe lângă bunurile mobile și imobile supuse partajului, reclamanta-pârâtă cu ajutorul acestuia a înființat 4 firme, la care acesta și-a adus aport în fondul de marfă și dotări, astfel cum s-a menționat în cerere.
În drept, art. 36 Cod fam, rap.la art. 115-120 Cod proc.civilă.
La termenul din 24.06.2009, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calitatii procesuale active a reclamantei-pârâte cu privire la cererea completatoare, prin care s-a solicitat obligarea pârâtului-reclamant la restituirea către reclamanta-pârâtă a bunurilor ce aparțin societății, excepție pusă în discuție la același termen de judecată, conform art. 137 Cod proc.civilă și admisă, motivat de faptul că reclamanta-pârâtă, în calitate de persoană fizică, nu poate solicita restituirea bunurilor mobile aparținând unei societăți comerciale, care, de altfel, nici nu a înțeles să figureze ca parte în prezenta cauză.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriu, s-au audiat martorii și în temeiul art. 129 Cod proc.civilă instanța a dispus efectuarea expertizei de specialitate contabilă, cu caracter preparatoriu.
După administrarea probatoriilor instanta, la data de 12.05.2010, în temeiul art 673 C.pr.civ a pronuntat o incheiere interlocutorie, prin care a admis in parte actiunea completata si cererea reconventionala, a constat ca partile au intretinut relatii de concubinaj, începând din toamna anului 2001 și până la data de 27.07.2002, data căsătoriei părților și sunt coproprietari în cotă de câte 1/2 fiecare asupra apartamentului dobândit în perioada concubinajului, situat în Ploiești ., ., ., conform cvc autentificat sub nr.5598/8.03.2002 de BNP M. O..
Prin aceeasi incheiere instanta a constatat că părțile au avut calitatea de soți, începând de la data căsătoriei, respectiv 27.07.2002 și până la data rămânerii irevocabile a sentinței civile de divorț nr. 3304/2007 a Judecătoriei Ploiești, dobândind în timpul căsătoriei, în cote de câte 1/2 fiecare, bunuri comune.
Instanta a mai constatat că părțile au un drept de creanță de 1/2 fiecare, reprezentând c/val ratelor achitate de acestea (diferit ca și cuantum) în contul celor trei credite nerestituite, începând de la data despărțirii în fapt, respectiv martie 2007 și până la data de 20.10.2009 - data efectuării expertizei contabile completate (filele 173-178 dosar) de expert C. N., astfel încât, după compensare, reclamanta-pârâtă mai datorează pârâtului-reclamant, și va fi obligată, la restituirea următoarelor sume, în euro, sau echivalentul în lei, la cursul BNR din ziua plății:
-suma de 21.404,44 euro reprezentând c/val cotei sale de 1/2 achitată de pârât în contul creditorului de 40.000 euro de la B. și datorată de reclamantă;
-suma de 1.333,42 euro reprezentând c/val cotei sale de 1/2 achitată de pârât în contul creditului de 19.320 euro contractat la BCR și datorată de reclamantă;
-Suma de 2998,46 lei, reprezentând c/val cotei sale de 1/2 achitată de pârât în contul creditului de 35.000 lei contractat la BCR și datorată de reclamantă, sume calculate conform raportului de expertiză contabilă-completare cu caracter preparatoriu, întocmită de expert C. N..
Potrivit acelorasi probatorii și prin aceeasi incheiere interlocutorie, instanta a constatat că părțile au o datorie comună în cotă de 1/2 fiecare, reprezentând c/val creditului de 19.320 euro și c/val creditului de 35.000 lei (contractate la BCR și nerestituite integral), începând de la data rămânerii definitive a sentinței civile de divorț nr. 3304/2007 a Judecătoriei Ploiești și până la achitarea integrală a acestora si a respins în rest acțiunea completată si a respins în rest cererea reconvențională.
In baza art. 673 ind.5 și 6 C.pr.civ, prin incheierea interlocutorie au fost încuviințate efectuarea expertizei de specialitate bunuri în vederea identificării, evaluării și lotizării bunurilor reținute în masa partajabilă, cu un onorariu de 800 RON în sarcina de plată a ambelor părți, în cotă egală, expertiza de specialitate contabilă în vederea calculării datoriei comune a părților și a cotei fiecăreia în raport de cele reținute în masa partajabilă, cu un onorariu de 500 RON, în sarcina de plată a ambelor părți, în cote egale, precum si expertiză de specialitate construcții în vederea identificării, evaluării și lotizării construcțiilor reținute în masa partajabilă, același expert urmând a întocmi și lotizarea finală a bunurilor reținute la masa partajabilă, precum și a dreptului de creanță și datoriei comune, cu un onorariu de 1,000 RON, în sarcina de plată a ambelor părți, în cote egale, întocmind mai multe variante de atribuire.
Prin sentinta civila nr._/03.11.2010 Judecatoria Ploiesti a admis in parte pe fond actiunea completata, formulată de reclamanta si in parte cererea reconventionala, în temeiul art. 728 cod civil și art 36 C.Fam.
S-a dispus impartirea bunurilor comune conform incheierii interlocutorii pronuntata de instanta la data de 12.05.2010 si variantei a III-a din raportul de expertiza constructii –lotizare – initial intocmit de expert constructor Dubuleac L., compensandu-se in totalitate cheltuielile de judecata, potrivit disp.art.276 C.proc.civ.
Împotriva încheierii de admitere in principiu din data de 12 mai 2010, cat si a sentinței civile nr._/03.11.2010, pronunțate de către Judecătoria Ploiești, a declarat apel paratul, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Paratul critica incheierea de admitere in principiu, pronuntata la data de 12 mai 2010, prin care instanța a retinut ca părțile au întreținut relații de concubinaj incepand cu toamna anului 2001, concubinaj urmat de căsătorie, care a dat naștere asazisei comunități de bunuri, stabilind ca fiecare dintre parti are dreptul la cota de 1/2 asupra bunurilor arătate de către reclamanta C. N. in cererea introductiva.
Din actele dosarului raportate la depozițiile martorilor audiați in cauza nu putea fi reținuta situația de concubinaj, tocmai pentru ca aceasta nu a fost susținuta de către insasi reclamanta din prezenta cauza. Se poate astfel observa ca din conținutul cererii de chemare in judecata pentru desfacerea căsătoriei dintre soți, cat si din conținutul sentinței de divorț (hotărârea nr .3304/10.04.2007), reclamanta nu a susținut nici o clipa acea stare de concubinaj, din care ar fi rezultat fiul acestora, ci doar releva situația clara „ne-am căsătorit la data de 27.07.2002 iar la data de 25.10.2002 s-a născut minorul....,. Mai mult, atat in procesul de divorț cat si in procesul de partaj a fost audiat același martor, ale cărui declarații se contrazic luate împreuna, in raport de situațiile dorite de reclamanta. In ceea ce privește celalalt martor al reclamantei, fata de vârsta pe care o avea la momentul asazisului concubinaj, dec1aratîa acestuia nu poate apărea decât nesincera, urmând ca înstanta sa nu o aiba in vedere.
F. de acest aspect, al concubinajului, nedovedit „ instanța retine in masa bunurilor de împărțit un bun ca fiind bun comun, dand aplicabilitate dispozițiilor Codului familiei, si constata ca asupra imobilului situat in Ploiești ., ., ., părțile au un drept de coproprietate în cota de 1/2 fiecare.
Considera ca instanța s-a aflat într-o grava eroare de fapt la momentul reținerii acestui bun ca fiind bun comun al pârtilor, întrucât toate probele demonstrează contrariul, iar asa cum a arătat prin cererea reconventionala, acest imobil este bunul sau propriu, fiind achiziționat anterior încheierii căsătoriei, fara ca între acesta si reclamanta sa existe vreo convenție in sensul existentei coproprietății, iar reclamanta poate avea cel mult un drept de creanța in cota de 1/2 din ratele plătite in perioada conviețuirii, aceasta nefacand nici o dovada, cel puțin a contribuției, si nici a vreunui venit pe perioada arătata, astfel ca instanța urmează sa scoata acest bun din masa de partaj.
O alta critica adusa celor doua hotărâri apelate se refera la faptul ca instanța da eficienta unei variante de lotizare, la care nici una dintre parti nu a achiesat, iar sumele reținute de către instanța, dar si de expert, nu oglindesc adevărul, conform documentelor atașate dosarului.
Se poate observa ca, in ceea ce privește creditul de 40.000 EURO contractat de către parti cu B., la data de 05.06.2006, pana la data de 01.03.2007, data plecării reclamantei, a fost achitata suma de 2993,06 EURO, dupa aceasta data (01.03.2007) eu paratul reclamant am achitat suma de 42.808,89 EURO. Pentru acest credit suma totala achitata de către reclamanta a fost de doar 2650 EURO, paratul fiind nevoit a achita acest credit, întrucât banca a pornit la acel moment procedura executării silite imobiliare a acestui imobil (situat in Ploiești .), conform somației din data de 05.05,2008. In ceea ce privește creditul de 19.320 de EURO, contractat la BCR, pentru imobilul situat in Ploiești ..4, . B,etaj 2, ., se poate vedea ca pana la data de 01.03.2007, data plecării reclamantei, a fost achitata suma totala de 3568,81 Euro, iar dupa plecarea acesteia paratul a achitat 6478 euro, iar reclamanta suma de 1483,15 Euro. Ca urmare a somației emisa de către BCR, paratul a fost nevoit sa isi angajeze răspunderea achitării integrale a acestui credit, pentru a evita executarea silita imobiliara si pe acest bun.
Pentru creditul de nevoi personale contractat de către reclamanta, in suma de_ lei la BCR, si pentru care de asemenea s-a întocmit dosar de executare silita imobiliara, pana la data plecării reclamantei au fost achitate sumele de_,87 lei, dupa plecarea reclamantei a mai achitat doar suma de 4499,08 lei, iar paratul a achitat suma de 30.252 lei.
In raport de sumele achitate, sume de altfel considerabile, raportate la atitudinea de rea voința a reclamantei care a preferat executare silita imobiliara pe toate bunurile decât sa se achite de obligațiile ce ii reveneau ca urmare a asumării lor prin contractele de credit încheiate, considera ca orice varianta de atribuire a vreunui imobil către aceasta este imposibila. Trebuie avuta in vedere, pe langa atitudinea acesteia si faptul ca o eventuala sulta, pusa în sarcina acesteia, este imposibil de achitat datorita stării materiale precare, de care insasi reclamanta s-a prevalat. Prin atribuirea ambelor bunuri imobile către parat, si stabilirea restului de sulta ce i s-ar cuveni acesteia, s-ar reuși evitarea unor noi executări, in viitor, care nu ar face altceva decât sa ii cauzeze alte prejudicii, asa cum refuzul acesteia de a achita obligațiile contractate prin imprumuturile făcute, a dus la achitarea de către acesta a penalităților stabilite de către banci. La acest moment, apelantul sustine ca se afla in situația reala de a putea achita o eventuala sulta, daca s-ar stabili de către instanța, conform cotei ce revine fiecăruia.
Raportat, la cele arătate, a solicitat instanței admiterea apelului, modificarea in tot a hotărârilor atacate ( potrivit disp.art.296 C.proc.civ. corect ar fi fost schimbarea in tot ), iar pe fondul cauzei, admiterea cererii reconventionale, asa cum a fost formulata, urmand ca instanța, in urma expertizelor, sa dispună asupra variantelor de lotizare si a sultelor.
In drept, isi întemeiaza cererea pe dispozițiile art.282 si urm.Cod proc.civ.
Prin cererea de apel a solicitat urmatoarele pobe: inscrisuri, interogatoriu, martori, expertize specialitate, precum si orice alta proba ar reiesi ca fiind utila cauzei.
La termenul de judecata din data de 04.05.2011 reclamata a depus la dosar intampinare, prin care a solicitat respingerea apelului paratului, ca nefondat, si mentinerea hotararii instantei de fond, ca fiind temeinica si legala.
Reclamanta a renuntat la judecarea propriului apel promovat, luandu-se act in acest sens prin incheierea de sedinta de la termenul de judecata din 04.05.2011.
In apel a formulat cerere de interventie, in interesul reclamantei C. N., B. G. Societe Generale – Sucursala Ploiesti.
La termenul de judecata din data de 07.09.2011, aparatorul apelantului-parat a solicitat proba cu inscrisuri noi, fiindu-i incuviintata proba, in baza disp.art.292 rap. la art.167 alin.1 C.proc.civ., ceea ce conduce la concluzia ca a renuntat la probele solicitate initial, prin cererea de apel.
La termenul de judecata din data de 30.11.2011 aparatorul apelantului-parat a precizat motivele de apel, in sensul ca nu solicita includerea in masa partajabila a datoriilor bancare ale partilor, ci doar apartamentul.
Prin decizia civilă nr. 633 din 7 decembrie 2011, Tribunalul a respins apelul declarat de apelantul-pârât P. D., împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 12.05.2010 și a sentinței civile nr._/3.11.2010, pronunțate de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. (fostă P.) N., și intimata-intervenientă în interesul intimatei-reclamante B. G. SOCIETE GENERALE – SUCURSALA PLOIEȘTI, ca nefondat.
A respins cererea de interventie ca neavenita, avand în vedere ca reclamanta a renunțat la apelul său.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
In ce priveste apartamentul situat în Ploiești, ., ., ., dobandit conform cvc autentificat sub nr.5598/8.03.2002 de BNP M. O., apelantul sustine ca este bunul sau propriu, achizitionat anterior casatoriei si asupra caruia intimata ar putea avea doar un eventual drept de creanta, insa Tribunalul a reținut urmatoarele: din probele administrate in cauza rezulta ca partile au trait in concubinaj din toamna anului 2001 pana la data de 27.07.2002, data la care partile s-au casatorit, iar la data de 25.10.2002 s-a nascut copilul acestora, conceput in concubinaj.
Acest lucru nu a putut fi contestat de catre apelantul-parat, un copil nu poate sa se nasca in octombrie 2002 si sa fie conceput dupa incheierea casatoriei, iulie 2002, fiind cert ca relatia acestora a fost inceputa cu cel putin noua luni inainte de nasterea copilului, deci inainte de dobandirea apartamentului in litigiu, martie 2002.
Concubinajul, bunurile dobandite in perioada concubinajului si regimul aplicabil, au fost reglementate si in perioada respectiva.
In practica judiciara, in cazul bunurilor coachizite, in cadrul unui concubinaj, instantele puteau stabili cotele de contributie la dobandirea bunurilor si desi concubinii nu beneficiau de prezumtia de comunitate asupra bunurilor ( art.30 C. fam. ), nimic nu impiedica insa constatarea, pe baza conventiei lor exprese, ori tacite, ca bunurile au fost dobandite pentru a fi proprietatea lor indiviza, indiferent pe numele caruia dintre ei a fost achizitionat bunul, fiind indreptatiti, fiecare dintre ei, sa faca dovada potrivit dreptului comun, inclusiv prin prezumtiile reglementate de art.1203 C.civ., ca s-a dobandit bunul prin contributie materiala . Justitie, decizia nr.793/1990, in ,,Dreptul,, nr.2-3/1991, p.73 ).
Astfel, in mod corect instanta de fond a constatat ca partile sunt coproprietari în cotă de 1/2 fiecare asupra apartamentului dobândit în perioada concubinajului, intentia acestora fiind aceea de a cumpara impreuna un apartament, in care sa locuiasca impreuna si in care sa isi creasca copilul ce urma sa se nasca, nevoie stringenta fata de faptul ca partile, la acel moment, nu aveau o locuinta proprie.
In ce priveste critica referitoare la varianta omologata de instanta de fond, nu este adevarat ca aceasta nu a fost solicitata de nici una din parti, fiind expres solicitata de catre reclamanta ( care a solicitat in subsidiar varianta I ), adevarat fiind doar ca paratul nu a solicitat vreo varianta de lotizare, deoarece a cerut respingerea actiunii principale.
Varianta omologata se pliaza si pe nevoile partilor, reclamantei revenindu-i garsoniera din Ploiești, P-ța V. nr. 4 ..B ., in conditiile in care acesteia i-a fost incredintat, dupa divort, spre crestere si educare minorul, raspunzand astfel si apelantului, care dorea sa primeasca in lotul sau ambele bunuri imobile, doar pe motivul ca acesta este in masura sa achite sulta corespunzatoare.
F. de cele retinute nu se impune nici efectuarea altei expertize, asupra careia a tot oscilat, a cerut-o prin motivele de apel, a renuntat la ea la momentul cand i-au fost incuviintate probe noi, in apel, pentru ca la concluzii sa revina si sa o solicite din nou, art.295 alin.2 C.proc.civ. spune ca instanta va putea incuviinta refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanta, precum si administrarea probelor noi, refacerea probelor in apel nu este obligatorie, paratul la fond nu a mai formulat obiectiuni la termenul de judecata din data de 13.10.2010, iar cele formuate la termenul de judecata din data de 20.10.2010 priveau sultele partilor si moneda in care au fost stabilite.
Avand în vedere precizarea motivelor de apel cu privire la datoriile bancare, nu s-a mai impus analizarea acestora.
F. de considerentele aratate, tribunalul a respins apelul declarat de apelantul-parat P. D., ca nefondat.
In ce priveste cererea de interventie formulata de B. G. SOCIETE GENERALE – SUCURSALA PLOIEȘTI în interesul intimatei-reclamante C. (fostă P.) N., avand in vedere caracterul accesoriu al acesteia fata de cererea principala, ceea ce determina ca solutia data cererii principale sa afecteze soarta cererii subsecvente, se observa lipsa de interes a intervenientului, in sustinerea unei atare cereri accesorii, in raport de renuntarea reclamantei la judecarea caii de atac, un astfel de apel este ca si inexistent, altfel spus, partea care, dupa ce declara calea de atac, renunta la judecarea acesteia, se gaseste in aceeasi situatie ca aceea in care nu ar fi declarat-o, motiv pentru care cererea de interventie a fost respinsa ca neavenita, potrivit disp.art.56 C.proc.civ., avand in vedere ca reclamanta a renuntat la apelul sau ( C.S.J.,s.de cont.adm., dec.nr.875/1995, in B.J.1995, p.618 ).
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul P. D., pe care o consideră nelegală și netemeinică, susținând următoarele:
In ceea ce privește motivarea instanței de apel, privind atât renunțarea sa la probele solicitate prin cererea de apel cât si faptul ca și-a precizat motivele de apel in sensul ca nu a solicitat includerea in masa partajabila a datoriilor bancare ci doar apartamentul, este nelegala în raport de faptul ca nu exista o astfel de cerere de renunțare, ea neputand fi prezumata sau asimilata ,asa cum de altfel nu exista nici un mandat expres dat de către apărătorul său ,în sensul celor reținute de către instanța.
Se retine de către instanța de apel, in raport de motivele invocate in apel, faptul ca imobilul situat in Ploiești ., ., nu poate fi reținut ca fiind bunul său propriu întrucât între el si intimată a existat o relație de concubinaj din toamna anului 2001, din care a rezultat ,fiul lor, fiind certa existenta unei relații anterioare dobândirii imobilului.In mod greșit se motivează reținerea existentei unei relații de concubinaj in raport de conceperea si nașterea unui copil, nefacandu-se trimitere la vreo norma juridical aplicabila.
O relație de concubinaj nu poate fi dovedita in modalitatea reținuta de către instanța, iar un copil poate fi conceput si altfel decât . concubinaj, situație care in nici un caz nu poate duce la o astfel de soluție .
Un al doilea aspect reținut si motivat de către instanța de apel, se refera la regimul bunurilor coachizite, aplicabil părților, însă fără a se retine de către aceasta ca instanța de fond nu a fost niciodată investita cu o astfel de cerere si nici nu s-a pronunțat pe o astfel de cerere, astfel ca instant de apel nu poate veni sa suplinească sau sa complinească voința pârtilor.
Mai mult decât atât prin probele administrate ,nu s-a făcut niciodată dovada ca bunul a fost dobândit prin contribuția materiala comună, așa cum greșit retine instanța de apel, iar existenta unei convenții exprese sau tacite nu are cum sa fie reținuta.
In ceea ce privește datoriile bancare ale intimatei, in sensul ca acestea nu au mai fost analizate întrucât s-a considerat ca a nu se mai impune analizarea lor, se poate vedea ca in mod greșit aceasta analiza nu a mai fost luata în considerare, creând în patrimonial său o paguba ce nu poate fi reparata decât prin admiterea recursului.
F. de împrumuturile contractate exclusiv de către intimata C. N., acestea au fost achitate aproape integral de către el, pentru a îndepărta executarea deja începută asupra bunurilor în cauză. Prin menținerea soluției instanței de fond, privind atribuirea către intimat a imobilului situat în Ploiești ..4, . B ,etaj 2, ., cu obligarea acesteia la plata unei sulte, s-ar da naștere altor dosare-dosare de executare.
Iar în acest caz, se poate lesne observa ca este imposibil a recupera vreo suma de la intimata atâta timp cat aceasta la acest moment dar si in timpul judecării cauzei pe fond, era si este executata de mai multe instituții bancare, pentru sume ce nu lasa loc recuperării de către mine a creanțelor care imi revin, si care pica in sarcina acesteia a fi achitate.
Raportat la cele arătate solicită admiterea recursului, admiterea apelului si pe cale de consecința admiterea cererii reconventionale cu toate consecințele aferente unei astfel de admiteri.
Intimata- reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat, răspunzând punctual criticilor invocate.
De asemenea, și intimata-intervenientă, a formulat întâmpinare prin care ca o apărare de fond, a arătat că motivele de recurs nu se încadrează în dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, iar criticile invocate de recurent sunt nefondate și urmează ca recursul să fie respins.
La termenul de judecată din data de 17 mai 2012, părțile prezente, personal, au învederat instanței că înțeleg sdă stingă litigiul ce formează obiectul prezentului dosar printr-o tranzacție încheiată între acestea.
Curtea, urmează să ia act de această tranzacție, știut fiind, că potrivit dispozițiilor art.271 Cod procedură civilă, părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății pentru a cere să se dea o hotărâre de expedient care să consfințească învoiala lor, iar textul nu face nicio distincție,ceea ce înseamnă că se poate conveni asupra împărțelii chiar și în fața instanței de recurs.
Față de situația intervenită, Curtea în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica în tot ambele hotărâri și I.A.P.-ul, recurate, iar în baza dispozițiilor art.271 Cod procedură civilă va lua act de tranzacția părților care va avea următorul conținut.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul P. D., domiciliat în Ploiești, ., ., ., împotriva deciziei civile nr. 633 din 7 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. (fostă P.) N., cu domiciliul ales la . Service SRL – Complex Big, cu sediul în Ploiești, Piața 1 Decembrie 1918, nr. 4, jud. Prahova, și intimata-intervenientă în interesul intimatei-reclamante B. G. SOCIETE GENERALE – SUCURSALA PLOIEȘTI, cu sediul n Ploiești, .. 8, jud. Prahova.
Modifică în tot ambele hotărâri, respictiv sentința civilă nr. nr._/3.11.2010, pronunțată de Judecătoria Ploiești, decizia civilă nr. 633 din 7 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova și încheierea de admitere în principiu din data de 12.05.2010, pronunțată de Judecătoria Ploiești.
În baza art.271 Cod procedură civilă ia act de tranzacția părților, care va avea următorul conținut:
T R A N Z A C Ț I E
Încheiată astăzi 27.04.2012, între:
Subsemnații C. N. domiciliata in Ploiești, ., Județul Prahova, identificata cu CI . nr._, eliberat de SPCLEP Ploiești la data de 19.11.2007, având CNP_, și Pirlogea D. domiciliat in Ploiești, ., BI.N7, ., județul Prahova,identificat cu CI . nr._, eliberat de SPCLEP Ploiești la data de 05.03.2012, având CNP_,
Prin care înțelegem să stingem litigiul ce formează obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești cu termen la data de 17.05.2012, după cum urmează:
Eu, Pirlogea D. domiciliat in Ploiești, ., BI.N7, ., județul Prahova,identificat cu CI . nr._, eliberat de SPCLEP Ploiești la data de 05.03.2012, având CNP_, recurentul, parat, reclamant in dosarul_, înțeleg sa-mi fie atribuite bunurile ce fac parte din masa partajabila reținuta de către instanța de fond atât cat in încheierea de admitere in principiul cat si in sentința civila nr._ pronunțata la data de 03,11.2010 de către Judecătoria Ploiești, urmând sa achit in valoare de 10.000 euro (zecemiieuro) intimatei, reclamante, parate C. N. domiciliata in Ploiești, ., Județul Prahova, identificata cu CI . nr._, eliberat de SPCLEP Ploiești la data de 19.11.2007, având CNP_.
Eu, C. N. înțeleg să las în deplina proprietate si liniștita posesie numitului Pirlogea D. bunurile imobile:
- garsoniera situata in Ploiești, ..4,BI.CC Vest, .,. ; - apartament situat în Ploiești, ., ., .. Precum si toate bunurile mobile reținute în încheierea de admitere în principiu și în sentința civila nr._ din 03.11.2010, ca făcând parte din masa partajabila.
De asemenea arat ca astăzi data de 27.04.2012 am încasat suma convenita,de noi părțile, respectiv suma de 10.000 euro(zecemiieuro), astfel stingându-se orice pretenții prezente si viitoare cu privire la bunurile ce reprezintă obiectul dosarului_ .
Eu, Pirlogea D. mă oblig sa achit toate împrumuturile contractate si reținute în masa de partaj, respectiv creditul încheiat cu Banca Comerciala S.A Ploiești în valoare de_ euro și un credit de consum în valoare de 35.000 lei.
Urmează semnăturile: C. N. – s.s.indescifrabil, P. D.- s.s.indescifrabil.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 17 mai 2012.
Președinte, Judecători,
C. P. M. P. A. M. R.
Grefier
C. N.
Red.PC
Tehnored.NC
2 expl./12.06.2012
d.f._ Judec. Ploiesti
j.f. S. Z.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 1681/2014. Curtea... | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 624/2016. Curtea de... → |
|---|








