Pretentii. Decizia nr. 51/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 51/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 17-02-2016 în dosarul nr. 51/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 51
Ședința publică din data de 17 februarie 2016
Președinte - E. S.
Judecător - V.-I. S.
Judecător - A.-C. B.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind soluționarea contestației în anularea deciziei civile nr. 632/14 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești formulată de contestatorul O. D., domiciliat în București, .-4, ., ., sector 1, în contradictoriu cu intimata O. D., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la fam. D. Anicuta în comuna Florești, ., județ Prahova și autoritățile tutelare P. SECTOR 1 BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 1 și P. C. FLOREȘTI, cu sediul în ..
Contestație în anulare timbrată cu 100 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr._/3.11.2015 emisă de P. S. 1 București.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatorul O. D., asistat de avocat R. C., potrivit împuternicirii avocațiale nr._/4.11.2015 și intimata O. D., asistată de avocat C. V. potrivit împuternicirii avocațiale nr._/4.12.2015, lipsind autoritățile tutelare.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că a fost atașat dosarul de fond, după care:
Apărătorii aleși ai părților, având pe rând cuvântul, declară că nu au cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.
Curtea ia act că nu s-au formulat cereri și în temeiul art. 392 din noul Cod de procedură civilă dispune deschiderea dezbaterilor.
Avocat R. C., având cuvântul pentru contestatorul O. D., pentru motivele dezvoltate pe larg în cuprinsul cererii depusă în scris la dosar, solicită admiterea contestației, anularea deciziei și rejudecarea cauzei, urmând a se dispune admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Apreciază că instanța de recurs a omis să cerceteze motivele de necompetență generală a instanței, dat fiind că, în opinia sa, Judecătoria S. 1 era singura instanță în măsură să se pronunțe asupra cererii introductive, cu atât mai mult cu cât și intimata are domiciliul pe raza aceleiași instanțe.
Învederează totodată că a fost invocată și excepția autorității de lucru judecat, asupra căreia de asemenea instanța de recurs nu s-a pronunțat, deși în speță era întrunită tripla identitate, conform certificatului de grefă depus la dosar.
Menționează că instanța de recurs s-a pronunțat asupra excepției de inadmisibilitate a recursului, deși era obligată să ia mai întâi în discuție excepția peremptorie referitoare la necompetența generală a instanței.
Avocat C. V., având cuvântul pentru intimata O. D., depune la dosar concluzii scrise, chitanța nr. 35/4.12.2015, reprezentând dovada achitării onorariului de avocat și solicită respingerea contestației în anulare, cu cheltuieli de judecată.
Susține că cererea introductivă este de competența instanței de tutelă conform art. 483 alin. 3 coroborat cu art. 94 alin. 1 Cod proc. civilă, iar hotărârea astfel pronunțată nu este supusă recursului, putând fi atacată doar cu apel, astfel că, în opinia sa, în mod legal și temeinic a fost respins prin decizia contestată în speță ca inadmisibil recursul. Ori, câtă vreme recursul a fost respins ca inadmisibil de către Curtea de Apel Ploiești, consideră că și contestația în anulare de față apare ca inadmisibilă, fiind îndreptată împotriva unei hotărâri dată într-o cale de atac nereglementată de lege.
La solicitarea instanței, formulată în baza rolului activ, avocat C. V., având cuvântul pentru intimata O. D., învederează că a înțeles să invoce inadmisibilitatea contestației ca o apărare în cauză, iar nu ca o veritabilă excepție.
Curtea, în temeiul art. 394 din noul Cod de procedură civilă, dispune închiderea dezbaterilor și rămâne în pronunțare asupra cauzei, iar după deliberare decide următoarea soluție:
CURTEA,
Asupra contestației în anulare de față:
Prin decizia civilă nr. 632/14 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a fost admisă excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimată.
A fost respins ca inadmisibil recursul formulat de pârâtul O. D., domiciliat în București, .-4, ., ., sector 1 împotriva deciziei civile nr. 2518 pronunțată la 23 iunie 2015 de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamanta O. D., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la fam. D. Anicuta în com. Florești, ., J. Prahova și autoritățile tutelare P. SECTOR 1 BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 1 și P. C. FLOREȘTI, cu sediul în ..
A fost obligat recurentul să plătească intimatei-reclamante suma de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut, în esență, că în dreptul procesual român, inadmisibilitatea unei căi de atac poate fi analizată din perspectiva faptului că mijlocul procesual ales de părți pentru valorificarea drepturilor și apărarea intereselor lor, fie nu este prevăzut de dispozițiile legale a fi exercitat în anumite situații, fie deși este reglementat din punct de vedere juridic, trebuie îndeplinite o . condiții privind momentul la care acesta poate fi declanșat, condiții care nu se regăsesc în speța respectivă .
Potrivit art. 483 alin. 1 NCPC „hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.”
În alineatul 2 al aceluiași text de lege, se menționează că „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.”
Acest text de lege vizează o restrângere a ariei hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs, care, corelată cu posibilitatea ca anumite categorii de hotărâri să fie atacate numai cu apel, configurează, într-un mod mai pronunțat față de vechea reglementare, caracterul de cale extraordinară de atac rezervat recursului.
În reglementarea Noului Cod de procedură civilă apelul este calea de atac comună, ordinară, de reformare, devolutivă și constituie mijlocul procesual prin care părțile sau orice persoană care au legitimare procesuală și justifică un interes în condițiile art. 458 formulează critici de nelegalitate și netemeinicie împotriva soluției apelate. Prin urmare, în ipoteza în care legea stabilește că o hotărâre este supusă numai apelului, nu poate fi exercitată și calea de atac a recursului.
Conform art. 94 alin. 1 lit. a NCPC judecătoriile judecă în primă instanță cererile date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres astfel.
Pe de altă parte Curtea a reținut că potrivit art. 106 din Noul cod civil ocrotirea minorului se realizează prin părinți, în art. 107 stipulându-se în mod expres că procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii.
În condițiile în care obiectul prezentului litigiu îl reprezintă solicitarea reclamantei O. D. privind obligarea pârâtului O. D. la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorului Darius G. în funcție de veniturile pe care pârâtul le realizează în prezent, o atare cerere este dată în competența instanței de tutelă și de familie și, prin urmare, se încadrează în dispozițiile art. 94 alin. 1 lit. a NCPC
Având în vedere faptul că art. 483 alin. 2 NCPC prevede în mod expres că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) NCPC Curtea a apreciat că prezenta speță nu este susceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului.
În raport de argumentele expuse anterior, Curtea a considerat că excepția inadmisibilității recursului invocată de intimată este întemeiată, motiv pentru care a dispus admiterea acesteia cu consecința respingerii ca inadmisibil a recursul formulat.
Împotriva acestei decizii, O. D. a formulat la data de 10.11.2015 contestație în anulare, întemeiată pe disp.art. 503 alin. 2 pct. 1 NCPC, solicitând anularea acesteia, pentru următoarele motive:
Sub un prim aspect, contestatorul a menționat că interesul său în promovarea prezentului demers judiciar, ce îmbracă forma contestației în anulare specială, este determinat de omisiunea instanței de recurs de a cerceta și aplica motivele de necompetență generală a instanțelor.
A susținut contestatorul că a invocat necompetența generală a instanței care a pronunțat hotărârea atacată și consecutiv a cerut anularea acesteia și declinarea competenței în favoarea Judecătoriei S. 1 București, dat fiind că potrivit art. 914 alin. 1 NCPC, cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință a soților. Ori, contestatorul domiciliază în continuare în fosta locuință comună și mai mult decât atât, intimata are de asemenea domiciliul în sectorul 1 București.
D. urmare, a apreciat contestatorul că aceste aspecte acordau competența teritorială și materială în pronunțarea hotărârii de divorț și implicit a cererii accesorii de stabilire a pensiei alimentare în favoarea Judecătoriei S. 1, ca singură instanță în măsură să se pronunțe în cauză.
A învederat contestatorul că Judecătoria S. 1 care este instanța competentă teritorial și material s-a pronunțat deja prin sentința civilă nr. 9419/2015 cu privire la pensia alimentară datorată minorului O. D. G., într-un cuantum de 300 lei lunar.
Tocmai pentru aceste motive, a susținut contestatorul, în virtutea faptului că urmau a fi pronunțate de către două instanțe diferite două hotărâri cu identitate de cauză, obiect și părți, a solicitat la primul termen de judecată din data de 23.06.2015 cerere de amânare pentru a-și angaja apărător ales.
Contestatorul a mai susținut că a invocat și excepția autorității de lucru judecat, în conformitate cu art. 430 și 431 NCPC, dat fiind că pe rolul Judecătoriei S. 1 exista un dosar deja constituit, în care se pronunțase sentința nr. 9419/2015.
Ori, a menționat contestatorul, instanța de recurs s-a pronunțat asupra excepției de inadmisibilitate, deși era obligată să ia în discuție în primul rând excepția peremptorie, de fond și absolută referitoare la necompetența generală a instanței, acesta fiind sensul urmat de legiuitor la redactarea acestui motiv de contestație în anulare, față de aria sa de acțiune.
Intimata O. D. nu a formulat întâmpinare, iar prin concluziile orale formulate de apărătorul său ales la termenul de judecată din data de 17.02.2016 a solicitat respingerea contestației în anulare și acordarea cheltuielilor de judecată.
Curtea, examinând decizia atacată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și în raport de dispozițiile legale incidente, reține următoarele :
În primul rând, Curtea apreciază că trebuie făcută distincție între necompetența generală a instanțelor și necompetența materială a instanței prevăzută de art. 94 - 106 NCPC și competența teritorială prev.de art. 107 - 121 NCPC.
Potrivit art. 131 alin. 1 NCPC, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
La primul termen de judecată din data de 10.11.2014, instanța de fond și-a verificat din oficiu competența, conform textului legal sus-menționat și a constatat că este competentă general, material și teritorial, conform art. 107 alin. 1 NCPC.
Din această încheiere nu rezultă că s-a pus în discuție competența materială sau teritorială a instanței, respectiv a Judecătoriei Câmpina și nici în instanța de apel, astfel, doar prin contestația în anulare se invocă de contestator ca motiv al contestației omisiunea instanței de a se pronunța asupra necompetenței generale, materiale și teritoriale.
Mai mult, prin art. 114 alin. 1 NCPC, în materie de familie, instanța competentă este instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.
În cauza de față, minorul se află alături de mama sa, intimata O. D., care are reședința în ., ce intră în competența de soluționare a Judecătoriei Câmpina.
De asemenea, prin art.132 alin.2 NCPC s-a stabilit că necompetența materială și teritorială nu pot fi invocate decât la prima zi de înfățișare, la instanța de fond, iar în cauza de față, așa cum s-a mai arătat, aceste excepții ale necompetenței sunt invocate pe calea unei căi extraordinare de atac.
În ceea ce privește necompetența generală, aceasta se referă în realitate la faptul dacă cererea reclamantei O. D. este sau nu de competența unei instanțe judecătorești.
În cauza de față,obiectul cauzei este stabilire pensie de întreținere, relațiile de familie sunt date în competența instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită cf.art.94 alin.1 litera a și art.114 alin.1 NCPC.
Cu privire la susținerea contestatorului prin care a menționat că a invocat și excepția autorității de lucru judecat, în conformitate cu art. 430 și 431 NCPC, dat fiind că pe rolul Judecătoriei S. 1 exista un dosar deja constituit, în care se pronunțase sentința nr. 9419/2015, însă instanța de recurs s-a pronunțat asupra excepției de inadmisibilitate, deși era obligată să ia în discuție în primul rând excepția peremptorie, de fond și absolută referitoare la necompetența generală a instanței, Curtea reține că fiind invocate două excepții și anume aceea a autorității de lucru judecat și a inadmisibilității recursului, a fost analizată cu prioritate excepția inadmisibilității întrucât aceasta viza cadrul procesual în care urma a se desfășura litigiul.
În atare situație, cercetarea excepției inadmisibilității a făcut de prisos cercetarea de către Curte a excepției autorității de lucru judecat.
Pentru aceste argumente, în temeiul art. 503 NCPC, Curtea va dispune respingerea ca nefondată a contestației în anulare.
În temeiul art. 453 NCPC, Curtea va dispune obligarea contestatorului la plata sumei de 600 lei către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanței aflată la fila 30 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anularea deciziei civile nr. 632/14 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești formulată de contestatorul O. D., domiciliat în București, .-4, ., ., sector 1, în contradictoriu cu intimata O. D., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la fam. D. Anicuta în comuna Florești, ., județ Prahova și autoritățile tutelare P. SECTOR 1 BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 1 și P. C. FLOREȘTI, cu sediul în ..
Obligă pe contestatorul O. D. să plătească intimatei O. D. suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 februarie 2016.
Președinte, Judecători,
E. S. V.-I. S. A.-C. B.
Grefier,
C. C.
Red. ES
Tehnored.CC
6 ex/23.02.2016
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
| ← Nulitate act. Decizia nr. 169/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
