Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1725/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1725/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 1725/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1725
Ședința publică din data de 19 iunie 2014
Președinte – M. P.
Judecători - C.-M. M.
- A.-M. R.
Grefier - C. G.-A.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții D. V. și D. G., cu domiciliu în com. C., ., ., jud. Prahova împotriva Deciziei civile nr. 134 din 11 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția I Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți D. G. și D. E., ambii domiciliați în com. C. ., ., jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurenta reclamantă D. G. personal și asistată de avocat U. Miralena din Baroul Prahova, în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 58 dosar, intimații pârâți D. G. și D. E. personal și asistați de avocat Tuică G. din Baroul Prahova, în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 23 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată după repunerea pe rol a cauzei.
Recursul a fost timbrat cu 65,00 lei taxă judiciară de timbru, potrivit chitanței nr. 3134/18.06.2014 anulată și atașată la fila 59 dosar și timbru judiciar de 1,50 lei iar cererea de repunere pe rol a cauzei a fost timbrată cu 33,00 lei, potrivit chitanței nr. 2767/20.05.2014 anulată și atașată la fila 13 dosar și timbru judiciar de 0,75 lei.
S-a mai învederat că prin intermediul Serviciului registratură al instanței, s-a depus la dosar de către numita S. M. în calitate de moștenitoare a defunctului D. V., o cerere prin care arată că nu dorește să continue judecata recursului, înregistrată la nr._/17.06.2014.
Curtea, constată că nu mai subzistă motivul suspendării și repune cauza pe rol.
Avocat U. Miralena pentru recurenta reclamantă D. G., arată că aceasta nu are cunoștință de cererea de recurs formulată în numele său, acesta fiind motivul pentru care cererea este nesemnată și nu o însușește.
Recurenta reclamantă D. G. personal, legitimată cu CI . nr._ eliberată de SCLEP Câmpina la data de 6 iulie 2011, la solicitarea instanței, precizează că nu a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 134 din 11 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova în nume propriu și nu l-a semnat, iar în calitate de moștenitoare a defunctului D. V., învederează că nu dorește continuarea judecății și nu susține nici recursul declarat de acesta.
Avocat Tuică G. pentru intimații pârâți, solicită a se lua act atât de poziția procesuală a recurentei reclamante D. G. cât și de cererea depusă la dosar de recurenta reclamantă S. M. în calitate de moștenitoare a defunctului D. V..
Curtea, din oficiu, invocă excepția de nulitate a cererii de recurs în ceea ce o privește pe recurenta reclamantă D. G. pentru nesemnarea cererii de recurs:
Față de poziția procesuală a moștenitoarelor defunctului recurent reclamant, Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentului D. V. și pune în discuția părților excepțiile invocate.
Avocat U. Miralena pentru recurenta reclamantă D. G., solicită admiterea excepțiilor.
Avocat Tuică G. pentru intimații pârâți D. G. și D. E., solicită admiterea excepțiilor și obligarea recurentelor reclamante, în calitate de moștenitoare ale defunctului D. V. la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat U. Miralena pentru recurenta reclamantă D. G., solicită respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, având în vedere poziția procesuală a recurentei reclamante.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr._, reclamanții D. V. și I. G. au chemat în judecată civilă pe pârâții D. G. și D. E., pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună stabilirea liniei de hotar între proprietăți, iar în situația în care se va constata că pârâții au acaparat vreo suprafață de teren din proprietatea lor să fie obligați pârâții să lase în deplină proprietate și posesie terenul acaparat de aproximativ 50 mp și obligarea pârâților să refacă gardul despărțitor distrus de ei sau abilitarea reclamanților de a-l reface pe cheltuiala pârâților.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5809 din 11.08.1994 au dobândit o suprafață de 600 mp și construcțiile edificate pe teren, iar pe una dintre laturi se învecinează cu proprietatea pârâților, existând un gard despărțitor din lemn ce a fost construit de autorul reclamantului și al pârâtului D. G.. În urmă cu circa un an de zile, pe fondul unor neînțelegeri anterioare, pârâții au demolat gardul parțial începând din punctul aflat la stradă, pe o lungime de circa 7 m și au acaparat suprafața de teren dintre fosta linie de hotar marcată de acest gard și garajul lor.
Reclamanții au precizat că, recent, pârâții au mai demolat o parte din gardul situat în dreptul locuinței, acaparând și suprafața respectivă, astfel că au ocupat tot spațiul de pe latura casei de locuit și nu mai pot exploata eficient construcția casei.
În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe disp. art. 480 – 481, art. 584, 998 și art. 1075 din codul civil.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus în copie la dosar contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5809 din 11.08.1994 (f.7) și au solicitat probe cu înscrisuri, interogatoriu, martori și expertiză de specialitate.
Prin întâmpinarea – cerere reconvențională depusă la dosar, pârâții au arătat că sunt de acord cu capătul de cerere privind stabilirea liniei de hotar și au solicitat obligarea reclamanților să le lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de circa 20 mp pe care l-au acaparat prin demolarea gardului despărțitor și mutarea liniei de hotar cu circa 0,5 m în interiorul proprietății lor, pe o lungime de circa 39 m și obligarea reclamanților să refacă gardul despărțitor demolat de aceștia sau abilitarea lor de a reface gardul pe cheltuiala reclamanților.
În motivarea cererii reconvenționale, pârâții au arătat că sunt proprietarii unei suprafețe de teren de 592,75 mp, dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.7754 din 16.12.1991 de la vânzătoarea R. P. și terenul se învecinează pe o latură cu terenul reclamanților. Terenul proprietatea părinților lor și aflat în prezent în proprietatea reclamanților a fost dobândit în anul 1958 și avea inițial suprafața de 1000 mp iar în anul 1967 a fost expropriată o suprafață de 464 mp în vederea lărgirii drumului național nr. 1 și a rămas o suprafață de 536 mp și deschiderea la stradă a terenului reclamaților a fost de 13 m.l.
Pârâții au precizat că hotarul dintre cele două terenuri a rămas neschimbat din anul 1958 până în toamna anului 2008 când reclamantul a desfăcut gardul despărțitor și l-a refăcut parțial, pătrunzând în interiorul proprietății lor cu circa 0,5 m și partea dinspre stradă a gardului a rămas demolată și reclamantul a decopertat chiar și solul în adâncime pentru a distruge semnele de hotar, iar conductele de apă și gaze au înghețat în timpul iernii.
În drept, pârâții și-au întemeiat cererea pe disp.art.115 – 120 din codul de procedură civilă.
În dovedirea cererii reconvenționale, pârâții au depus în copie la dosar contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7754 din 16.12.1991 (f.23-24), contractul de vânzare-cumpărare din 5.08.1958 (f.25), Decretul nr.107/1967 și anexa tabel (f.26-27) și au solicitat probe cu înscrisuri, interogatoriu, martori și expertize.
În cauză au fost încuviințate și administrate probe cu înscrisuri, interogatoriu, martori și expertiză topometrică.
În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanții au depus la dosar raportul de expertiză topometrică efectuat de expertul A. F. în dosarul nr. 3402/P/2008 (f.57).
Au fost luate interogatoriile reclamanților și pârâților (f.64-72).
La cererea reclamanților au fost audiați martorii D. Al.Chiti V. și O. C. (f.79-80) iar la solicitarea pârâților au fost audiați martorii U. I. și Țacă A. G. (f.81-82).
În ședința publică din 01.06.2011 reclamanții au declarat că înțeleg să renunțe la capătul de cerere privind refacerea gardului.
În cauză a fost efectuată o expertiză topometrică de către expert B. N. care a identificat și măsurat terenurile deținute de părți (f. 95), expertiză ce a fost completată de expert în urma obiecțiunilor formulate de părți (f.111).
Prin sentința civilă nr. 2013/06.06.2012, Judecătoria Câmpina a luat act de renunțarea reclamanților la capătul de cerere privind refacerea gardului distrus, a admis, în parte, cererea principală și cererea reconvențională. Pe fond, a stabilit linia de hotar dintre proprietăților părților pe aliniamentul 1-2-3-4-5-6-7 conform expertizei topometrice completare depus la termenul de judecată din 02.05.2012 (f.176), a obligat reclamantul să refacă gardul pe aliniamentul 2 – 3, conform raportului de expertiză construcții efectuat de expert T. C. (f. 138), respectiv a abilitat pârâții să refacă gardul pe cheltuiala reclamantului, a respins ca neîntemeiate capetele de cerere privind revendicarea din acțiunea principală și cererea reconvențională, a obligat pârâții să plătească reclamanților suma de 1520 lei cheltuieli de judecată și a obligat reclamanții să plătească pârâților suma de 1630 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5809 din 11.08.1994 reclamanții au dobândit în proprietate, de la vânzătorii D. V. și D. V., terenul în suprafață de 600 mp situat în . și locuința aflată pe teren, iar vânzătorii au dobândit terenul înstrăinat prin actul autentic nr. 1383/5.08.1958 iar locuința a fost construită în timpul căsătoriei vânzătorilor (f.7).
Vânzătorii D. V. și D. V. au dobândit în proprietate, conform contractului de vânzare-cumpărare nr.1383/5.08.1958 suprafața de 1000 mp, iar conform Decretului nr. 107 din 23.02.1967, D. V. a fost expropriat cu suprafața de 464 mp (f.26-27).
Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5809 din 11.08.1994, ce constituie titlul de proprietate al reclamanților, rezultă că terenul proprietatea acestora avea lățimea de 13 m la Drumul Național nr. 1, existând o alee de acces pe latura spre proprietatea pârâților (f.7-8).
Pârâții au dobândit în proprietate terenul în suprafață de 592,75 mp situat în intravilanul . vânzătoarea R. Gh. P., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7754 din 16.12.1991 iar vânzătoarea a dobândit terenul prin înzestrare de la părinți (f.23).
Din schița de plan aferentă acestui contract rezultă că terenul pârâților avea o lățime de 12,90 ml pe latura cu Drumul Național nr. 1, iar terenul reclamantului D. V. avea o lățime de 13,50 ml pe latura cu Drumul Național nr. 1 (f.24).
Martorul D. Al. Chiti V., audiat la cererea reclamanților, a declarat că între proprietățile părților exista un gard de lemn care a fost construit de tatăl reclamantului și o porțiune de câțiva metri a fost desfăcut de către pârât și are cunoștință de acest fapt din spusele reclamantului și a apreciat că reclamanții nu au încălcat în proprietatea pârâților (f. 79).
Audiat la cererea reclamanților, martorul O. C. a declarat că în prezent este același gard cu cel din urmă cu 40 de ani iar reclamantul i-a spus că pârâtul ar fi stricat gardul dar nu știe dacă este adevărat (f. 80).
La cererea pârâților a fost audiat martorul U. I. care a declarat că între proprietățile părților există un gard din lemn de circa 25 de ani și la acest gard s-au făcut reparații și s-a modificat amplasamentul gardului în sensul că s-a intrat în proprietatea pârâților. Martorul a mai arătat că în anul 2008 s-a demolat o porțiune de gard și l-a văzut pe reclamant când scotea bulumacii de la gard cu un vinclu și un lanț și s-a certat cu pârâtul, iar în prezent nu mai există gard pe acea porțiune de 7-8 m.l. În prezent gardul este lipit de conducta de gaze, iar până la stricarea gardului era o distanță de circa 30-40 cm între gard și garaj (f.81).
Martorul Țacă A. G., audiat la cererea pârâților, a arătat că între proprietățile părților există un gard din lemn și a fost stricat de către reclamant pe o porțiune de circa 7-8 m.l. în primăvara acestui an și nu s-a făcut un alt gard. Martorul a mai declarat că reclamantul a împins bulumacii de la gard înspre proprietatea pârâților deoarece pârâții aveau o țeavă de gaze la circa 30-40 cm de gard și după ce s-au împins bulumacii gardul este aproape lipit de țeava de gaze.
Astfel, martorii audiați la cererea reclamanților au declarat că au cunoștință că pârâții ar fi stricat gardul doar din spusele reclamantului, iar martorul U. I. audiat la cererea pârâților a declarat că l-a văzut pe reclamant când scotea bulumacii de la gard.
Pentru a stabili linia de hotar instanța de fond a avut în vedere schițele de plan aferente titlurilor de proprietate ale părților (respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5809/11.08.1998 pentru reclamanți, (f.8) și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.7754/16.12.1991, (f.24), în sensul că în ambele schițe de plan linia de hotar dintre proprietăți este în linie dreaptă, față de varianta care are în vedere actul de proprietate al reclamanților evidențiată în schița de plan nr. 3 (f.115) în care linia de hotar este înclinată și traversează construcția C3 ce aparține pârâților.
De asemenea, instanța de fond a avut în vedere și raportul de expertiză întocmit de expertul topometru A. A. în dosarul nr. 4224/1981, prin care a stabilit drumul de trecere în favoarea pârâților de-a lungul gardului A – B, rezultând că hotarul dintre proprietățile părților este în linie dreaptă (f.36-37), iar prin procesul verbal din 25.03.1982 încheiat de executorul judecătoresc s-a procedat la trasarea drumului de acces (f.34).
În ceea ce privește expertiza topometrică depusă la dosar la termenul de judecată din 14.09.2011 și solicitată a fi omologată de către pârâți, instanța de fond a reținut că în acest raport de expertiză s-a procedat de către expert la identificarea și măsurarea terenurilor ce aparțin pârâților dar nu s-a stabilit de către expert linia de hotar dintre aceste proprietăți (f.95).
Prin concluziile scrise depuse la dosar pârâții au solicitat în subsidiar să se dispună grănițuirea celor două proprietăți prin omologarea ultimului raport de expertiză B. N. depus la dosar pentru termenul de judecată din 02.05.2012, în care s-a ținut cont de faptul că apele pluviale se scurg pe terenul fiecăreia din părți și s-a stabilit o deschidere spre calea publică care să permită accesul normal al acestora.
Având în vedere cele reținute mai sus, instanța de fond, în baza art. 560 din codul civil, a apreciat necesară stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăți pe aliniamentul 1-2-3-4-5-6-7, conform raportului de expertiză completare întocmit de expertul B. N. pentru termenul de judecată din 02.05.2012 (f.176), astfel că reclamanții vor deține suprafața de 564 mp și pârâții vor deține suprafața de 594 mp.
Reclamantul D. V. a recunoscut la interogatoriul formulat de pârâți că în urmă cu 40 de ani autorul lor comun D. C. V. a construit gardul dintre proprietățile lor și nu a recunoscut că a demolat gardul despărțitor pe o lungime de 7 m (f. 67-68 pct.3, 10).
Având în vedere probele testimoniale administrate în cauză și expertiza construcții, instanța de fond a obligat reclamanții să refacă gardul despărțitor între punctele 2-3, pe o lungime de 6,15 m, conform raportului de expertiză construcții efectuat de expert T. C. (f.138) sau abilitează pârâții să efectueze această lucrare pe cheltuiala reclamanților.
În baza art. 274,276 din codul de procedură civilă, instanța de fond a obligat pârâții să plătească reclamanților suma de 1558 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru, timbre judiciare și onorariu avocat și a obligat reclamanții să plătească pârâților suma de 1630 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru, timbre judiciare, onorari avocat și expert constructor, după compensarea onorariului pentru expertul topometru ce a fost achitat de ambele părți.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții D. V. și D. G., pe care l-au precizat ulterior, solicitând să se dispună casarea în tot a hotărârii atacate, cu menținerea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, efectuarea unui nou raport de expertiză.
În motivarea apelului, apelanții-reclamanți au învederat că, deși prin rapoartele de expertiză topo efectuate se observă cu certitudine ca pârâții au acaparat o porțiune de teren din terenul reclamanților, iar reclamanții au arătat această situație prin obiecțiunile formulate la raportul de expertiza, obiecțiuni ce au fost admise de către instanța a pronunțat o hotărâre prin care se respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind revendicarea. Aceeași situație fiind aplicată chiar și pârâților-reclamanți în reconvențională.
Apelanții-reclamanți au susținut că, ulterior, deși se formulează din nou obiecțiuni la răspunsul expertului topo, instanța a impus efectuarea unui nou raport de expertiza în care expertul să traseze o linie de hotar, care să țină cont ca apele pluviale să se scurgă pe proprietatea fiecărei părți. Având în vedere că, așa cum rezultă din rapoartele de expertiză, în speță există acaparare și că linia de hotar nu se stabilește în nici un caz prin modalitatea îmbrățișată de instanța, apelanții-reclamanți au solicitat admiterea apelului, casarea în tot a hotărârii atacate, cu menținerea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, și efectuarea unui nou raport de expertiză, care să țină cont de toate datele puse la dispoziția instanței și să poată avea la bază o corectă interpretare a actelor de proprietate ale celor două părți, cu atât mai mult cu cât chiar pârâții au arătat, expertul a făcut vorbire, iar instanța a reținut în motivarea hotărârii că în cauză, a existat o expropriere a tuturor terenurilor din zona, în vederea construirii DN1.
Mai mult, apelanții-reclamanți au susținut că instanța face vorbire despre această situație, însă cu referire doar la proprietatea reclamanților nu și a pârâților care a suferit același regim.
Ori, pe de altă parte, deși a arătat în obiecțiunile formulate erorile cuprinse în raportul de expertiză, instanța nu a ținut cont de acestea, trecând mai departe la soluționarea cauzei.
În ceea ce privește obligarea lor la refacerea gardului despărțitor dintre cele doua proprietăți, apelanții-reclamanți au solicitat să se observe că nu s-a avut în vedere decât susținerea pârâților și a unor martori propuși de către aceștia.
În continuare, apelanții-reclamanți au susținut că instanța nu a ținut seama de soluția pronunțată în cadrul dosarului de urmărire penală, în care se arăta cu certitudine că nu se face vinovat de distrugerea gardului despărțitor, astfel că instanța a ajuns și în aceasta privința la o concluzie eronată.
Pentru aceste motive, apelanții-reclamanți au apreciat că se impune refacerea raportului de expertiză.
Potrivit precizărilor ulterioare, apelanții au arătat că instanța a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, în condițiile în care nu se respectă nici unul din actele de proprietate ale pârtilor implicate în prezenta cauză.
Astfel cum rezultă atât din schița de plan a contractului de vânzare-cumpărare prin care au devenit proprietari în anul 1994, cât și din concluziile expertului numit de instanță, aceasta schiță nu este corect întocmită, fiind rezultatul unei erori de desen și, în opinia lor, singura schiță corectă ce ar putea aduce lumina în prezenta cauză fiind schița de plan ce însoțește actul de vânzare-cumpărare al pârâților-intimați și de care instanța ar fi trebuit să țină seama la momentul la care ei părțile au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.
Mai mult, apelanții-reclamanți au solicitat a se observa că hotărârea atacată are la baza concluziile unui raport de expertiză ce a avut ca principal obiectiv, stabilirea unei linii de hotar între cele două proprietăți, astfel încât apa rezultată din ploi să se scurgă pe terenul fiecărei părți, iar linia să fie continuă până la stradă.
Apelanții-reclamanți au mai susținut că o astfel de soluție nu poate fi primită, atâta timp cât rolul unei acțiuni în revendicare completată de grănițuire este tocmai acela de a restabili corect linia de hotar dintre proprietățile părților și nu de a trasa pur și simplu un hotar, în mod aleatoriu. Rezultatul muncii expertului într-o astfel de acțiune ar trebui să fie o lucrare prin care acesta să stabilească hotarul care desparte terenurile pârtilor în proces, prin determinări tehnice exacte, iar nu să propună în mod arbitrar două variante, sau una de compromis, care să compenseze deficitul de suprafață de teren al unuia dintre proprietari.
Astfel că, în această situație, fiind un caz atipic, în sensul ca expertul ar trebui să respecte în primul rând actele de proprietate ale pârâților-reclamanți, având în vedere ca așa cum a arătat schița de plan a acestora este corectă în comparație cu cea a reclamantului-apelant, iar că așa stau lucrurile, se poate dovedi și cu înscrisurile depuse în instanță, respectiv contractele de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5624/3.08.1994, contractual de vânzare cumpărare aut. sub nr. 1302/23.02.1994 și contractul de vânzare cumpărare aut. sub nr. 1279/23.02.1994, contracte ce pot avea forța probantă atât în ceea ce privește suprafețele de teren deținute sau care ar fi trebuit să fie deținute de către părți, cât și chiar mult discutata deschidere la . doua loturi în cauza, aparținând apelantului si intimaților.
Mai mult, apelanții-reclamanți au susținut că, din contractul de vânzare cumpărare aut. sub 1279/1994, rezultă că în baza aceluiași contract de vânzare cumpărare prin care au dobândit proprietatea asupra terenului in discuție, chiar cei doi intimați au vândut o suprafața de teren unei terțe persoane, iar în prezenta cauză interesează în ceea ce îi privește nu atât suprafața vândută, cât deschiderea la stradă a acestei suprafețe ce făcea parte integrantă din lotul in discuție și care avea o lățime de 12,50 mp.
Ori, situația este într-un fel similară și în ceea ce privește contractul 1302/23.02.1994, având în vedere că în baza acestuia, autorii lor de la care noi au dobândit terenul, au vândut și ei teren ce avea la .,00 ml.
Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare deținut de către intimați, rezultă o lățime la . acestora, de 12,70 ml., iar prin raportul de expertiză omologat de către instanța li se mărește practic deschiderea la . lățimea de 13,00 ml evident în detrimentul apelanților, ceea ce în opinia lor această situație este inadmisibilă.
În continuare, apelanții-reclamanți au precizat că, așa cum rezultă din schița de plan a contractului de vânzare cumpărare aut. 5624/1994, lățimea hotarului din spatele proprietății lor este alta, forma geometrica a gardului ar trebui să fie alta și nu cea indicată de către expert, care face practic, un unghi ascuțit către proprietatea lui D. I., vecina cu proprietatea lor în partea din spate, linia de hotar indicată de către expert fiind pusă la indicațiile lui D. G., expertul luând ca punct de referința un stâlp mutat de către intimați în timpul procesului, dar până la venirea expertului în teren și nu ceea ce ar fi trebuit să stabilească chiar el, expertul.
Astfel că, apelanții-reclamanți au susținut că se schimbă nejustificat linia de hotar a proprietății lor, iar la o eventuală punere în posesie, s-ar ajunge ca executorul să consemneze imposibilitatea punerii în posesie, motivat de faptul că ar trebui să încalce altă proprietate pentru a-i pune pe el în posesie, respective cea a lui D. I..
Apelanții-reclamanți au mai susținut că este lesne de observat situația incertă pe care a lăsat-o expertul în spatele proprietății lor, atâta timp cât nu se indica vecinătatea, expertul fiind în eroare totală cu privire la proprietarul acestui teren.
În drept, apelanții-reclamanți au invocat disp. art. 295 și 296 C.proc.civ.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ .
După administrarea probatoriilor Tribunalul Prahova – Secția I Civilă a pronunțat Decizia civilă nr. 134 din 11 martie 2013 prin care a respins apelul declarat de reclamanți D. V. și D. G., împotriva sentinței civile nr. 2013/06.06.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în contradictoriu cu intimații-pârâți D. G. și D. E., ca nefondat și a obligat apelanții să plătească intimatei D. E. suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că, prin motivele de apel, apelanții critică sentința apelată, în principal, sub aspectul expertizei încuviințate și administrate în primă instanță, pe care aceasta a avut-o în vedere la pronunțarea hotărârii. În aceste condiții, cererea de completare a probatoriului, prin efectuarea unei noi expertize, reprezintă în realitate consecința admiterii apelului formulat, astfel că instanța trebuie să se pronunțe cu prioritate asupra apelului declarat.
Astfel cum s-a consemnat în practicaua sentinței apelate, apărătorul reclamanților, apelanți în această fază procesuală, au arătat, în mod expres, că nu are obiecțiuni la raportul de expertiză. În al doilea rând, în conformitate cu prevederile 212 alin. 2 C. proc.civ., expertiza contrarie trebuie cerută la următorul termen după depunerea lucrării. În condițiile în care aceasta nu a fost solicitată de partea interesată în termenul prevăzut de lege, potrivit art. 129 alin. 51 C. proc.civ., această împrejurare nu poate constitui motiv de apel.
Pe de altă parte, în raport de dispozițiile art. 295 alin. 2 C. proc.civ., analizând solicitarea administrării unei expertize noi în fața instanței de apel, prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, apreciind că simpla împrejurare că una dintre părți este nemulțumită de concluziile expertului judiciar din lucrarea contestată nu este suficientă pentru administrarea unei noi expertize.
Ambele părți au avut posibilitatea de a propune obiective, posibilitate de care apelanții au profitat, iar instanța a înțeles să încuviințeze integral obiectivele propuse. În același timp, expertul a răspuns obiectivelor încuviințate, precum și obiecțiunilor încuviințate de instanță la raportul de expertiză depus.
În ce privește opțiunea instanței de omologare a variantei de grănițuire din completarea la raportul de expertiză, identificată în schița de la fila 177, tribunalul a avut în vedere că obiectul prezentei cauze îl constituie cererile reciproce ale părților având ca obiect revendicare și grănițuire.
Prin schița de la fila 97, expertul a identificat terenurile părților, pe baza titlurilor de proprietate pe care acestea au înțeles să le invoce, respectiv contractele autentificate cu numerele 5809//1994 și 7754/1991. Ținând seama de datele celor două contracte, tribunalul apreciază că este preferabil titlul intimaților-pârâți.
Tribunalul a apreciat că, în raport de împrejurarea că obiectul cauzei îl constituie doar stabilirea graniței dintre părți, iar nu dintre acestea și ceilalți vecini, susținerile apelanților, în sensul că expertul nu ar fi determinat toți vecinii și că ar fi reprezentat un unghi ascuțit pe una din laturi, nu are nici o relevanță. Importantă este determinarea corectă a liniei de hotar dintre proprietățile părților, precum și identificarea suprafețelor presupus a fi acaparate.
Ori, dând incidență titlului de proprietate al pârâților, expertul a identificat o suprapunere peste terenul reclamanților de 8,75 m.p.
Pe de altă parte, s-a apreciat că, printr-o interpretare corectă dată probei testimoniale administrate, instanța de fond a ajuns la concluzia că cel care a stricat gardul despărțitor este reclamantul. Prin urmare, este firească aprecierea instanței în sensul că linia de hotar trebuie stabilită prin luarea în considerare a liniei streșinilor construcțiilor, respectiv a unor alte elemente exterioare de natură a stabili vechiul hotar.
În urma variantei omologate de instanță, intimații-pârâți dețin 594 m.p., respectiv cu 1,25 m.p. mai mult decât suprafața menționată în titlul de proprietate al acestora, dar cu 7,5 m.p. mai puțin decât dacă s-ar fi dat eficiență exclusiv acestui titlu.
În condițiile în care culpa desființării semnelor de hotar revine apelanților, iar aceștia nu dețin un titlu preferabil celor al intimaților-pârâți, care să permită admiterea acțiunii în revendicare împotriva acestora, tribunalul a apreciat că linia de hotar a fost stabilită în mod corect de prima instanță.
Totodată, instanța de apel a reținut că, în raport de aceeași concluzie referitoare la distrugerea gardului de către apelanți, instanța de fond a admis în mod corect capătul din cererea reconvențională. Împrejurarea că prin soluția dată în dosarul de urmărire penală s-a ajuns la o altă concluzie nu este de natură a înfrânge posibilitatea instanței civile ca, pe baza probelor administrate public și în condiții de contradictorialitate, să rețină o altă situație de fapt.
Pentru motivele expuse, tribunalul a apreciat că motivele de apel invocate nu sunt întemeiate, respectiv nu se impune efectuarea unei noi expertize topografice în prezenta cauză. Judecătoria a pronunțat o sentință temeinică și legală, având la bază un raport de expertiză lămuritor sub aspectul stabilirii hotarului dintre terenurile în cauză.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții D. V. și I. G., numele corect al acestei părți fiind D. G..
În motivarea cererii de recurs recurenții au învederat că instanța de apel, a respins apelul, ca nefondat, fără a face o corectă interpretare și analiză a situației de fapt și a prevederilor legale aplicabile în cauză.
Astfel, au arătat încă de la începutul judecării cauzei, că în prezent, gardul ce desparte cele două proprietăți, a fost construit de către tatăl lor, în urmă cu foarte mulți ani și că pârâții l-au dărâmat sistematic, intentându-le o plângere penală având ca obiect tulburarea de posesie, plângere ce a fost soluționata in favoarea lor, că pe parcursul derulării procesului, parații au fot cei care au mutat din nou semnele de hotar cât și gardul, situație ce a putut crea o stare de eroare pentru experți atunci când s-au deplasat la fața locului pentru măsurători.
Recurenții au menționat că, potrivit contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 1302/1994 si 1279/1994, au dovedit și care era situația celor două loturi de teren, respectiv al pârâților și al lor, în urma cu peste 40 ani, când lățimea la stradă a terenului deținut atunci de autorii lor era de 14,00 ml, iar cea a terenului pârâților era de 12,50 ml. În prezent situația cea mai asemănătoare este cea a lățimii la stradă a terenului pârâților. Prin acesta dorind să arate că în cauză, situația reală este mai bine redată de actele de proprietate ale pârâților, dimensiunile laturilor acestuia menținându-se într-o mai mare măsura și în prezent.
De asemenea, recurenții au învederat că instanța face vorbire despre faptul că inițial din terenul deținut de autorii lor a existat o expropriere, însă nici măcar nu face referire la situația similară a terenului deținut de pârâți. Situațiile respective rezultând din aceeași pagină a aceluiași înscris, Decretul din 1967, aflat la dosarul cauzei. Ambele proprietăți au suferit același regim de expropriere în urma cu peste 40 ani.
Pe de altă parte, recurenții au precizat că la judecata în fond, deși au arătat în obiecțiunile formulate erorile cuprinse în raportul de expertiză, instanța nu a ținut cont de acestea, trecând mai departe la soluționarea cauzei și dând o motivare din care rezultă că instanța le-a admis toate obiecțiunile, iar expertul a răspuns la acestea, situație neconformă cu realitatea.
În continuare, recurenții au arătat că, așa cum se poate observa, au formulat de fiecare dată obiecțiuni la raportul de expertiză, iar în ultima fază, instanța le-a respins, propunând ca expertul să întocmească un ultim raport în care să traseze o linie de hotar care să nu țină seama de nici unul din actele de proprietate ale părților implicate în cauză, ci pur și simplu de picătura streașinei. Instanța de apel, îi sancționează, menționând că la acest ultim raport de expertiza nu au existat obiecțiuni. Este firesc că nu se puteau formula obiecțiuni la acest raport de expertiză, având în vedre obiectivele ce fusese impuse de instanță și pe care expertul le respectase întocmai, numai că, criteriile avute în vedere nu erau dintre cele pe care legea le impunea în cazul unei acțiuni în revendicare și grănițuire.
În opinia lor, omologând acest ultim raport de expertiză, instanța a avut în vedere practic doar capetele de cerere privind grănițuirea proprietăților, fără să se pronunțe temeinic și cu privire la capetele inițiale referitoare la revendicarea, atât cea solicitată de ei, cât și cea solicitată de către pârâți, ajungându-se astfel să se pronunțe o hotărâre care, avantajează pârâții, dându-le practic în proprietate mai mult teren decât au deținut prin actul de vânzare cumpărare și în principal având la stradă o deschidere mai mare decât cea menționată foarte clar în schița anexă a contractului lor de vânzare cumpărare, pe care nimeni nu a contestat-o. Atât ei cât și experții, dar și instanța, au apreciat că schița de plan aferentă contractului de vânzare cumpărare al pârâților, este corect întocmită și redă mai clar și mai corect situația reală a proprietăților.
În această schiță se poate observa cu claritate că deșii lățimea la . a fost constantă, de 12,70ml, lățimea la . lor, este de 13,50 ml, iar instanța nu face în niciun fel vorbire despre această situație și nici nu motivează de ce nu se ține seama de acesta.
Totodată, au arătat recurenții, instanța de apel, remarca faptul instanța de fond a trebuit să țină seama de actul de proprietate al pârâților, întrucât din actul lor de proprietate rezultă că linia de hotar dintre cele două proprietăți ar trece prin construcția C3 aparținând pârâților, situație ce nu poate fi acceptată, situație ce este adevărată, dar numai în măsura în care pârâții ar fi făcut dovada cu un înscris pe care să îl poată avea în vedere și instanțele, în sensul că această construcție ar fi fost corect amplasată în teren. Or, instanța de fond a mers pe o prezumție de corectitudine pe care instanța de apel a preluat-o fără o altă motivare.
Au mai învederat recurenții că această situație există în partea din spate a proprietăților lor și aici, prin omologarea ultimului raport de expertiză s-a ajuns la modificarea liniei de hotar cu proprietatea lui D. I., putându-se observa cu ușurință că li se atribuie de către expert o porțiune de teren, sub forma aproximativă a unui triunghi, din această proprietate a lui D. I., că o problemă ce îi va aduce din nou în fața instanței va fi punerea în posesie, întrucât cu siguranță D. I. se va opune unei astfel de puneri în posesie.
Mai mult, recurenții au arătat că din același raport de expertiză rezultă că la limita cu DN.l, sunt nevoiți să lase domeniului public o porțiune importantă din proprietatea lor, întrucât fără o motivație anume, expertul trasează linia de hotar cu DN.l în mod arbitrar, neparalelă cu . și corect era. Astfel, în situația în care recursul lor va fi respins, pentru a putea păstra actualul amplasament (hotar) cu DN.l, pe care nimeni nu l-a contestat, vor fi nevoiți să închirieze practic de la domeniul privat al localității această porțiune de cca. 4 mp (rezultat din calculele lor) și care oricum le aparține de drept.
Au arătat în continuare că instanța de apel a avut în vedere și expertiza A., privind un litigiu purtat de pârâți cu autorii lor, reținând că și în acel raport de expertiză, linia de hotar dintre proprietăți este dreaptă, motiv pentru care nu se va ține seama de actul lor de proprietate și că nici aici instanța de apel nu a avut în vedere întreaga împrejmuire a proprietății autorilor lor, care avea la hotarul cu DN.l și în spate, o amplasare dreaptă, formând unghiuri de 90 grade între ele. Nici expertul și nici instanțele de fond și apel nu au motivat care este rațiunea pentru care acum, se consideră corectă o astfel de amplasare în unghiuri ascuțite a liniei de hotar a proprietății lor, pe laturile de est respectiv vest.
În această situație, consideră recurenții, instanța nu poate reține că au fost de acord cu ultimul raport de expertiză întocmit în cauză, că nu au formulat obiecțiuni și prin urmare, solicitarea lor nu poate fi primită în condițiile disp. art. 129 alin (5) Cod pr. civilă și 212 alin (2) Cod pr. civilă.
Având în vedere faptul că și instanța de apel a constatat că este corect să se dea eficiență actului de proprietate al pârâților, recurenții au susținut că nu văd rațiunea pentru care nu s-a ținut seama doar de acesta și prin urmare să dispună admiterea apelului și refacerea raportului de expertiza ținând seama doar de actele de proprietate ale pârâților, acte necontestate de nimeni. A considerat instanța de apel că nu are relevanta faptul că s-a creat un unghi ascuțit pe una din laturile proprietății sale, singurul lucru care interesează fiind stabilirea liniei de hotar dintre proprietăți, situație de neadmis, având în vedere că așa cum s-a arătat în precedent va fi imposibil de făcut punerea în posesie prin acapararea unei porțiuni de teren din proprietatea lui D. I..
Pentru aceste motive, recurenții au arătat că recursul lor ar trebui admis, casată decizia atacată și pe fond admiterea apelului și refacerea raportului de expertiza topo întocmit în cauză.
În ceea ce privește obligarea lor la refacerea gardului despărțitor dintre cele doua proprietăți, recurenții au solicitat să se constate că nu s-a avut în vedere decât susținerea pârâților și a unor martori propuși de către aceștia. De asemenea, instanța nu a ținut seama de soluția pronunțată în cadrul dosarului de urmărire penală, în care se arată cu certitudine că nu ei se fac vinovați de distrugerea gardului despărțitor. Astfel, instanța a ajuns și în această privință la o concluzie eronată bazându-se doar pe depoziția unui martor.
Totodată recurenții au arătat că în cauză nu s-a făcut cert și concret dovada susținerilor pârâților, iar depoziția unui martor poate fi subiectivă, cu atât mai mult cu cât au fost obligați la repararea gardului ambii reclamanți – recurenți.
A mai motivat instanța de apel, că în ceea ce privește soluția dată în cauza penală privind pe D. V., nu este de natură a influența instanța civilă întrucât cu ocazia dezbaterilor procesului civil s-au administrat în cauză probe, având la baza contradictorialitatea dintre părți.
Recurenții au arătat că o astfel de gândire nu poate fi reținută, atâta timp cât se știe că în România funcționează principiul conform căruia sentința penală se bucura de o mai mare apreciere în astfel de situații. Prin soluția dată de instanța civilă practic este desființată soluția dată de P. de pe lângă Judecătoria Câmpina, sancțiunea venind, în opinia instanței de apel, și ca urmare a faptului că ei au înțeles să renunțe la capătul de cerere privind refacerea gardului despărțitor dintre proprietățile părților, iar pârâții intimați nu au renunțat la acest capăt de cerere.
În continuare, recurenții au susținut că nu s-a făcut dovada că ei ar fi vinovați de stricarea gardului si prin urmare nu le poate fi imputat.
Pentru aceste motive, recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și pe fond modificarea în tot a sentinței primei instanțe.
În temeiul art. 308 alin. 2 Cod pr. civ. intimații pârâți D. G. și D. E. au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La termenul de judecată din data de 19.06.2014 Curtea a invocat din oficiu excepția de nulitate a cererii de recurs în ceea ce o privește pe numita D. G..
În acest context Curtea reamintește că, potrivit art. 133 alin. 1 Cod pr. civ. – vechea reglementare procedurală aplicabilă speței - cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă.
Alineatul 2 teza I a aceleiași text de lege dispune că lipsa semnăturii se poate totuși împlini în tot cursul judecății.
La rândul său, art. 3021 alin. 1 lit. d Cod pr. civ. dispune că, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității semnătura.
Raportând aceste considerații legale la speța pendinte Curtea observă că, potrivit declarației de recurs, în calitate de recurenți sunt indicate două persoane și anume D. V. și I. G., numele corect al acesteia din urmă fiind D. G..
Cererea nu poartă însă nicio semnătură.
Aceasta este motivația pentru care instanța de recurs a procedat la citarea celor doi cu mențiunea de a semna cererea, punându-li-se în vedere și sancțiunea ce intervine în caz de neconformare.
În ceea ce o privește pe D. G., aceasta prin declarație verbală făcută în fața Curții a învederat în mod expres că nu a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 134 din 11 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova în nume propriu și nu l-a semnat și nici nu dorește să complinească respectiva lipsă.
Față de situația expusă și de dispozițiile procedurale menționate în precedent Curtea urmează să admită excepția de nulitate a cererii de recurs în ceea ce o privește pe recurenta D. G., excepție invocată din oficiu.
Pe cale de consecință Curtea va constata nulitatea cererii de recurs în ceea ce o privește pe recurenta D. G..
La termenul de judecată din data de 19.06.2014 Curtea a invocat din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentului D. V..
După cum se știe, capacitatea procesuală nu este altceva decât aplicația pe plan procesual a capacității civile.
Pe de altă parte, potrivit art. 35 din Codul civil, capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia.
Totodată, din înscrisurile cauzei se reține că D. V. a decedat la data de 22.07.2013.
De pe urma acestuia au rămas în calitate de moștenitori legali D. G., soție supraviețuitoare și S. M., fiică.
Ambele, prima prin declarație în fața instanței, iar cea de a doua prin cerere scrisă, au învederat că nu înțeleg să continue calea de atac declarată de autorul lor.
Așa fiind Curtea, urmează să admită excepția lipsei capacității de folosință a recurentului D. V. invocată din oficiu.
Pe cale de consecință Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art. 161 Cod pr. civ., va anula cererea de recurs pentru lipsa capacității procesuale de folosință în ceea ce îl privește pe recurentul D. V..
Sub aspectul solicitării intimaților de acordare a cheltuielilor de judecată Curtea reamintește că, principiul care guvernează soluționarea unui astfel de petit este culpa procesuală.
Ori, față de modul de soluționare a litigiului de către instanța de recurs, pe baza celor două excepții, prima având la bază și susținerea părții că nu acesta a declarat calea de atac, Curtea apreciază că în cauză nu se poate reține vreo culpă procesuală care să conducă la acordarea unei sume intimaților cu astfel de titlu.
Așa fiind Curtea urmează să respingă cererea intimaților de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția de nulitate a cererii de recurs, în ceea ce o privește pe recurenta D. G., invocată din oficiu.
Constată nulitatea cererii de recurs în ceea ce o privește pe recurenta D. G..
Admite excepția lipsei capacității de folosință a recurentului D. V., invocată din oficiu.
Anulează cererea de recurs împotriva Deciziei civile nr. 134 din 11 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția I Civilă în contradictoriu cu intimații pârâți D. G. și D. E., ambii domiciliați în com. C. ., ., jud. Prahova, pentru lipsa capacității procesuale de folosință în ceea ce îl privește pe recurentul D. V..
Respinge cererea intimaților de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 iunie 2014.
Președinte, Judecători,
M. P. C. M. M. A. M. R.
Grefier,
C. G.-A.
Red. RAM
2 ex./30.06.2014
d.f. nr._ Judecătoria Câmpina
j. f. C. maria
d.a. nr._ Tribunalul Prahova
j.a. L.-C. D. F. L. Șalar
Operator date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1878/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Partaj judiciar. Decizia nr. 1717/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
