Revendicare imobiliară. Decizia nr. 180/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 180/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 12-05-2016 în dosarul nr. 180/2016

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-SECȚIA I CIVILĂ -

Cod ECLI ECLI:RO:CAPLO:2016:019._

Dosar nr._

DECIZIA NR. 180

Ședința publică din data de 12 mai 2016

Președinte - P. M. G.

Judecători - V. G.

- M. I. G.

Grefier - G. C.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantele C. V., domiciliată în com. Drajna, ., .. 9, jud. Prahova și D. R., domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova împotriva deciziei civile nr. 191 pronunțată la 28 ianuarie 2016 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâți L. F. și L. C., ambii domiciliați în ., ., jud. Prahova.

Recurs timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, achitată cu chitanța . Drajna nr._/11.03.2016 și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei, care au fost anulate și atașate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentele reclamante C. V. și D. R. asistate de avocat D. R. din Baroul Prahova, lipsă fiind intimații pârâți L. F. și L. C..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul este la primul termen de judecată, după care:

Avocat D. R. depune la dosar taxa judiciară de timbru, așa cum a fost menționată mai sus.

Curtea, ca o chestiune prealabilă, pune în discuție împrejurarea dacă, recurentele solicită nu numai grănițuirea terenurilor proprietatea părților, dar mai revendică și un teren de 368 mp situat în extravilanul comunei Drajna, situație în raport de care se impune să timbreze și acest capăt de cerere.

Avocat D. R., având cuvântul, arată că nu a solicitat revendicarea acestei suprafețe, care este deja în posesia recurentelor, este împrejmuită, dar pe care recurentele riscă să o piardă din cauza expertului care pe schița anexată raportului de expertiză a creat un punct imaginar.

Recurenta reclamantă C. V. explică instanței terenurile evidențiate pe schița de plan, anexă la raportul de expertiză efectuat în cauză.

Curtea ia act că reclamantele nu au formulat un capăt de cerere având ca obiect revendicare, motiv pentru care nu se impune timbrarea.

Avocat D. R., având cuvântul, arată că nu mai au cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.

Curtea ia act de declarațiile acesteia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat D. R., având cuvântul, solicită admiterea recursului, apreciind hotărârea atacată nelegală, pe două considerente. În primul rând, nu s-a răspuns capătului de cerere privind grănițuirea. Instanța de fond a stabilit greșit granița dintre proprietățile părților, critică întemeiată pe două argumente: acela al posesiei actuale și acela al evidenței rezultată din hărțile cadastrale.

Așa cum a arătat în cele două etape procesuale parcurse, expertul, când a realizat măsurătoarea în teren a trasat un punct artificial, motiv pentru care, consideră că măsurătoarea s-a făcut fără a fi respectate actele puse la dispoziția expertei.

Un alt motiv de recurs rezidă din aceea că, această eroare de măsurare validată apoi de

către instanța de judecată prin stabilirea liniei de hotar cu luarea în considerare a punctului creat artificial de expert, și revalidată de către instanța de apel, are drept consecință pentru recurente pierderea unei suprafețe de teren de 368 mp.

Consideră că instanța de apel a tratat cu superficialitate problemele supuse atenției prin motivele de apel, lăsând nesoluționat motivul arătat în precedent, acela că terenul identificat de expert aparține moștenitorilor defunctei C. și nu cum s-a indicat în raportul de expertiză ca fiind proprietatea lui L. C..

Motivarea instanței de apel în sensul că reclamantele ar fi trebuit să angajeze un expert consilier, nu reprezintă un argument temeinic pentru respingerea apelului, întrucât posibilitatea de a apela la un expert consilier nu este, pe de o parte o obligație, iar pe de alta parte presupune costuri suplimentare, pe care reclamantele nu și le-au permis.

Apărătorul recurentelor consideră în continuare necesitatea refacerii raportului de expertiză efectuat în cauză, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea deciziei Tribunalului Prahova și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea probatoriului; cu cheltuieli de judecată.

CURTEA ,

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. sub nr._ /29.09.2011, reclamantele C. V. și D. R. au chemat în judecată pe pârâta L. F. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 1.268 mp. situat în extravilanul ., ., T 10, P 421, precum și grănițuirea proprietăților învecinate.

În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că asupra terenului revendicat a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea mamei lor, C. E., conform titlului de proprietate nr._/2010, iar pârâta a acaparat suprafața de 1268 mp., în anul 2008, aceasta deținând o suprafață în apropierea terenului reclamantelor, fiind vecină pe latura de Vest, ca moștenitoare a defunctului L. D..

Din conținutul certificatului de moștenitor emis la decesul acestuia, reiese că, în patrimoniul său, s-a aflat un teren de 1.800 mp. situat în satul F., dobândit de la părinți și stăpânit, ca proprietar, mai mult de 50 de ani, certificat în baza căruia pârâta a ocupat terenul reclamantelor, deși, actul are valoare declarativă și nu constituie titlu de proprietate.

S-a mai susținut că, în încercarea de executare a unei hotărâri judecătorești, autoritatea competentă în materia legilor fondului funciar a încercat punerea în posesie a reclamantelor, însă, a constatat opoziția pârâtei, care a desființat gardul și a acaparat terenul.

În drept, art.555 alin.1, art.560 și art.563 C.civ., ulterior fiind indicate și disp. art.480, art.584 C.civ. de la 1864.

La data de 09.02.2012,acțiunea a fost completată, prin chemarea în judecată a pârâtului L. C. care a pretins că este proprietarul unui teren în suprafață de 600 mp care face parte din terenul revendicat de reclamante, pârâtul fiind notificat de autoritatea locală cu privire la nelegalitatea efectuării lucrărilor de construcție pe acest teren și că nu a obținut acordul proprietarilor.

Prin încheierea de ședință din data de 29.03.2012, s-a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul art.244 alin.1 pct.1 C.pr.civ., până la soluționarea definitivă a cauzei înregistrată sub nr._ având ca obiect anularea certificatului de moștenitor nr.279/2002.

Deși, legal citați, pârâții L. F. și L. C. nu au formulat, în condițiile art.115 – 118 C.pr.civ. de la 1865, întâmpinare prin care să arate excepțiile, dovezile sau mijloacele de apărare.

Prin încheierea interlocutorie din data de 20.01.2015, după repunerea cauzei pe rol, instanța de fond a încuviințat cererea reclamanților de administrare a probelor cu înscrisuri, interogatoriul pârâților și expertiză topografică, probe apreciate ca fiind legale, concludente și utile pentru soluționarea cauzei.

În urma acestor probe administrate în cauză, Judecătoria Vălenii de M. a pronunțat sentința civilă nr.1033/15.09.2015 prin care a admis în parte acțiunea modificată formulată de reclamantele C. V. și D. R. și, în consecință, a obligat pârâții L. F. și L. C. să lase acestora în deplină proprietate și liniștită posesie suprafețele de teren de 307 mp - pârâta L. F. și 805 mp - pârâtul L. C., situate în T 10 - P 421 din com. Drajna, . au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică judiciară topografică P. C. M., stabilind linia de hotar pe aliniamentul pct.18 - 14 între reclamante și pârâta L. F. și pe aliniamentul pct.25, 27, a), 14 cu pârâtul L. C., conform aceluiași raport de expertiză.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantele C. V. și D. R. sunt fiicele și succesoarele defunctei C. E., în favoarea căreia a fost reconstituit dreptul de proprietate, în temeiul legilor fondului funciar, prin titlul de proprietate nr._/02.12.2010 eliberat de Comisia Județeană Prahova - titlu necontestat și neanulat până în prezent.

Expertul judiciar P. C. M. a identificat, ca făcând parte din terenurile pentru care a fost emis titlul de proprietate sus menționat, suprafața de 1.112 mp, în T 10, F 421, acesta fiind imobilul în litigiu și, din acest teren - proprietatea reclamantelor, aflat în indiviziune, în calitate de succesoare a titularei C. E., pârâta L. F. ocupă 307 mp, iar pârâtul L. C. suprafața de 805 mp.

S-a menționat că pârâții exercită posesia asupra unor terenuri în suprafețe de 1.626 mp, astfel: L. F. deține terenul, în temeiul certificatului de moștenitor nr.279/220, de pe urma defunctului L. D., iar L. C. deține 3.761 mp, fără titlu.

Instanța de fond a reținut că pârâta L. F. nu are titlu de proprietate pentru terenul de 1.626 mp deținut, deci nici pentru terenul ocupat reclamantelor, de 307 mp, întrucât, certificatul de moștenitor nr.279/02.12.2012 eliberat de B.N.P. C. E. nu constituie un astfel de titlu, fiind emis anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, așa cum s-a reținut și prin decizia civilă nr. 809/2014 a Tribunalului Prahova.

De asemenea, pârâtul deține, fără titlu, terenul în suprafață de 3.761 mp, deci și terenul de 805 mp, ocupat reclamantelor, acesta neinvocând nicio modalitate de dobândire a dreptului de proprietate.

În consecință, în temeiul art.480 și art.584 C.civ. de la 1864, instanța de fond a admis atât cererea în revendicare, cât și cea având ca obiect grănițuire și, ținând seama că hotarul dintre proprietățile vecine este disputat și litigiul trebuie stins definitiv, a omologat propunerea expertului judiciar.

Împotriva sentinței instanței de fond au declarat recurs, în termen legal, reclamantele C. V. și D. R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că, în fapt, critica pe care înțeleg să o aducă sentinței recurate vizează, exclusiv, aspectul privind grănițuirea, în sensul că s-a stabilit ca granița dintre proprietățile părților să fie marcată pe pct.18 - 14 cu intimata L. F. și 25 - 27 - 1a - 14 cu intimatul L. C..

Așa cum au arătat și în fata instanței de judecată în criticile formulate împotriva raportului de expertiză topo, expertul atunci când a realizat măsurătoarea în teren a trasat un punct care, în realitate, nu există, această eroare de măsurare, validată apoi instanța de fond prin stabilirea liniei de hotar menționata anterior, având drept consecință pentru acestea pierderea unei suprafețe de teren de 368 mp.

Din acest punct de vedere, reclamantele au apreciat că măsurătoarea s-a făcut fără a fi respectate actele puse la dispoziția expertului, respectiv: actul de vânzare-cumpărare datat 20.03.1932, adeverința nr.1660/31.08.1991, sentința civilă nr.1049/2005, procesul-verbal de punere în posesie nr.862/28.10.2009, titlul de proprietate nr._/2.12.2010 și, mai ales, harta cadastrală.

Suprapunând măsurătoarea făcută de expertul topo cu actele cadastrale prezentate instanței de fond, se poate observa, cu ușurință, faptul că hotarul dintre C. E. și L. F. din pct.18 - 14 nu corespunde realității cadastrale, întrucât, din pct.14, hotar cu C. E. până la stradă sunt 10,15 m, iar terenul are forma de dreptunghi, în timp ce, în schița executată de expert, linia de hotar 14 - 18 taie acest dreptunghi pe diagonală, aspect aflat în totală contradicție cu harta cadastrală sus - indicată, nemarcând pe schița de plan un punct, respectiv „X”, corespunzător hărții

cadastrale care ar fi făcut ca linia de hotar corectă să fie pe aliniamentul 18 - x, împrejurare care nu ar fi determinat pierderea de către reclamante a unei suprafețe de teren de 318 mp.

De asemenea, cu intimatul L. C., linia de hotar trebuia marcată pe aliniamentul 25 - 27 - 28 - 29 - 21 și nu 25 - 27 - a - 14, ducându-se astfel linia de hotar în pct.14, punct care, în realitate, nu există, fiind dat artificial de expert, în totală contradicție cu harta cadastrală la care s-a făcut referire în precedent.

În realitate, acest teren care nu face obiectul litigiului, aparține reclamantei C. E., conform titlului de proprietate și a hărții cadastrale, . pe aliniamentul pct. 21 - 7 - 6 - 5 - 4 - 14 aparținând tot moștenitoarelor defunctei C. E., iar nu cum eronat s-a indicat în raportul de expertiză ca fiind proprietatea lui L. C..

Pentru considerentele expuse în precedent, considerente care au fost prezentate și instanței de fond atât prin obiecțiunile formulate cu privire la raportul de expertiză topo, cât și prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, dar de care instanța nu a ținut cont la momentul pronunțării hotărârii judecătorești recurate, reclamantele C. V. și D. R. au solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligația instanței de fond de a dispune refacerea raportului de expertiza topo prin numirea unui alt expert.

În situația în care se va aprecia că probele administrate în fata instanței de fond sunt lămuritoare, reclamantele au solicitat ca, admițând recursul și casând hotărârea instanței de fond, pe fond să se dispună stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților pe aliniamentele indicate în cererea de recurs.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova - Secția I Civilă, cauza a fost înregistrată sub același număr unic de dosar, la data de 19.11.2015, pricina fiind soluționată în condiții de legală citare a părților litigante, fără ca intimații - pârâți L. F. și L. C. să formuleze, în baza art.308 alin.2 C.pr.civ., întâmpinare prin care să arate excepțiile, dovezile sau mijloacele lor de apărare.

La termenul de judecată din 28.01.2016, dat fiind faptul că petitul acțiunii vizează revendicarea unei suprafețe de teren și grănițuirea proprietăților părților, tribunalul a calificat calea de atac ca fiind apel, iar nu recurs.

După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr. 191 din 28.01.2016 a respins cererea de completare a probatoriilor și a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Prahova a reținut, în ceea ce privește cererea de completare a probatoriilor, prin refacerea raportului de expertiză tehnică de specialitate topometrică, că, încă de la momentul învestirii instanței de fond cu instrumentarea și soluționarea prezentului demers judiciar, reclamantele C. V. și D. R. au beneficiat de asistență juridică calificată, prin prezența constantă a aceluiași apărător, conform împuternicirii avocațiale aflată la f.7 - dos. fond care, prin nota de probe depusă la termenul de judecată din data de 20.01.2015 (f.110 - dos. fond), a solicitat, în dovedirea acțiunii, probe cu înscrisuri, interogatoriul pârâților și expertiză tehnică de specialitate topometrică, probe încuviințate, în baza art.167 alin.1 C.pr.civ. de la 1865, la același termen (f.112 – dos. fond).

Astfel, raportul de expertiză topo ing. P. C. - M. a fost depus la data de 10.03.2015 și, răspunzând obiectivelor stabilite de instanță, a identificat terenurile deținute de părți, stabilind și linia de hotar care desparte proprietățile acestora (f.124 – 130, dos. fond) și, urmare a obiecțiunilor formulate de apărătorul reclamantelor, la termenul de judecată din data de 21.04.2015 s-a revenit cu adresă la expert pentru a reformula concluziile pornind de la identificarea, strict, a suprafeței de teren în litigiu (f.163 – dos. fond).

Tribunalul a menționat că, la data de 16.06.2015, a fost depus raportul de expertiză tehnică topometrică - refacere ing. P. C. - M. (f.168 - dos. fond), instanța de fond respingând, în mod corect, ca neîntemeiate obiecțiunile formulate de reclamantele C. V. și D. R. cu privire la această lucrare, având în vedere că expertul desemnat în cauză a răspuns tuturor obiectivelor stabilite de instanță și a analizat titlurile de proprietate exhibate de părți, exprimând concluzii pertinente, pe baza constatărilor de specialitate, fiind respinsă, totodată, și cererea reclamantelor privind efectuarea unei noi expertize, astfel cum rezultă din practicaua încheierii de ședință de la termenul de judecată menționat (f.183 – dos. fond).

Dată fiind situația de fapt, astfel cum a fost reținută și prezentată în precedent, prin prisma modalității de instrumentare a cauzei, dar și a normelor juridice incidente în soluționarea pricinii, tribunalul a menționat că,este evident că instanța de fond a dat dovadă de un real rol activ, stabilind în mod corect situația de fapt dedusă judecății, inclusiv pe baza concluziilor raportului de expertiză topo care, în mod pertinent, a determinat suprafețele deținute de părțile litigante, stabilind și aliniamentele care le desparte, cu precizarea expresă a faptului că, astfel cum s-a mai arătat, beneficiind de asistență juridică calificată și constantă, prin prezența aceluiași apărător, se putea solicita încuviințarea participării unui expert consilier la efectuarea expertizei, facilitate acordată de lege, de care, însă, reclamantele C. V. și D. R. nu au înțeles să uzeze, în condițiile în care, au susținut, în mod constant, că expertul realizând măsurătoarea în teren, a trasat un punct care, în realitate, nu există.

Pentru aceste motive, tribunalul a respins cererea de completare a probatoriilor, în faza procesuală a apelului, formulată de apelantele - reclamante C. V. și D. R..

Pe fondul cauzei, art.480 C.civ. reglementează conținutul dreptului de proprietate privată și, ca orice drept subiectiv, și acest drept se bucură de o protecție juridică prin care i se asigură exercițiul nestingherit.

Atunci când ne referim la mijloacele de apărare a dreptului de proprietate avem în vedere acele acțiuni prin care proprietarul tinde să înlăture atingerile ce sunt aduse dreptului său și să ajungă la restabilirea lui, printre mijloacele juridice specifice de apărare a dreptului de proprietate numărându-se acțiunile reale în cadrul cărora locul central este ocupat de acțiunea în revendicare.

Astfel, se poate spune că acțiunea în revendicare este acțiunea reală prin care proprietarul, care a pierdut posesia bunului său, cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar sau, altfel spus, este acțiunea prin care o persoană cere în justiție să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui lucru de care a fost deposedată.

La rândul său, art.584 C.civ. prevede că „orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa; cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate”.

În principiu, grănițuirea reprezintă o operațiune de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăți vecine, acțiune exercitată cu scopul stabilirii traseului real pe care trebuie să îl urmeze hotarul.

Rezultă, așadar, că grănițuirea, menită să apere dreptul de proprietate, se poate dispune atât în cazul inexistenței unei delimitări între proprietăți, cât și în situația în care astfel de semne există, dar sunt contestate de părți.

Dată fiind această prezentare analitică a celor două instituții care au aplicabilitate directă în cauza dedusă judecății, tribunalul a constatat din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar că, potrivit titlului de proprietate nr._/02.12.2010 eliberat de Comisia Județeană Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate, în favoarea autoarei reclamantelor C. V. și D. R. - C. E., asupra terenului în suprafață totală de 6.600 mp. situat în extravilanul ., terenul în litigiu fiind amplasat în T 10, P 421, având suprafața de 1.268 mp. și categoria de folosință „fâneață” (f.10 – dos. fond).

Anterior, la data de 28.10.2009, a fost eliberat procesul - verbal de punere în posesie nr.862 - semnat fără obiecțiuni de beneficiara C. E., prin care aceasta era pusă în posesie asupra terenului în suprafață totală de 6.600 mp., din care, în T 10, P 421, suprafața de 1.268 mp (f.11- dos. fond).

Raportul de expertiză tehnică de specialitate topometrică, inclusiv refacere ing. P. C.-M. a menționat că, potrivit titlului de proprietate nr._/02.12.2010 și a planului de parcelare, C. E., mama reclamantelor a deținut în proprietate suprafața de teren de 6.242 mp, conform măsurătorilor din teren și, 6.600 mp rezultând din titlul de proprietate nr._/02.12.2010, suprafața din T 10, P 421 de 1.112 mp. fiind în litigiu din care pârâta L. F. ocupă 307 mp, iar pârâtul L. C. suprafața de 805 mp.

Astfel, certificatul de moștenitor nr.279/01.12.2002 eliberat de pe urma defunctului L. D., decedat la data de 29.01.1999, soțul pârâtei L. F. (f.145 – dos. fond) nu constituie și, cu atât mai mult, nu are valoarea unui titlu de proprietate pentru terenul acaparat din proprietatea reclamantelor de 307 mp, fiind emis anterior intrării în vigoare a noului cod civil –

01.10.2011, acesta făcând dovada doar a calității de moștenitor și a cotelor ce se cuvin succesorilor (art.88 din Legea nr.36/1995 a notarilor publici).

Cum, în mod corect a reținut și instanța de fond, la rândul său, pârâtul L. C. deține terenul în suprafață de 3.761 mp în care se include și suprafața de 805 mp acaparat din proprietatea reclamantelor C. V. și D. R., fără a invoca și, cu atât mai puțin, fără a proba vreo modalitate de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului ocupat fără drept, context în care, soluția care se impunea era aceea de obligare a pârâților L. F. și L. C. să lase reclamantelor în deplină proprietate și liniștită posesie suprafețele de teren de 307 mp - pârâta L. F. și 805 mp - pârâtul L. C., situate în T 10 - F 421 din com. Drajna, . au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică judiciară topografică P. C. M., stabilindu-se și linia de hotar pe aliniamentul pct.18 - 14 între reclamante și pârâta L. F. și, respectiv pe aliniamentul pct.25, 27, a), 14 cu pârâtul L. C., conform aceluiași raport de expertiză.

Susținerile apelantelor - reclamante C. V. și D. R. inserate în cuprinsul motivelor de apel, în sensul că, potrivit hărții cadastrale, linia de hotar corectă ar fi fost alta, respectiv pe aliniamentul pct. 18 - x în raport cu pârâta L. F. și, respectiv 25 - 27 - 28 - 29 - 21 față de pârâtul L. C. nu au fost avute în vedere, câtă vreme, expertul topo a argumentat concluziile prezentate, prin prisma înscrisurilor aflate la dosar și a constatărilor din teren, apelantele nesolicitând, astfel cum s-a mai arătat, deși au beneficiat de asistență juridică calificată și constantă, încuviințarea participării la efectuarea expertizei a unui expert consilier.

Pentru considerentele expuse în precedent, tribunalul constatând că apelul este nefondat, l-a respins ca atare și, în baza art.296 C.pr.civ. de la 1865, a păstrat sentința atacată.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamantele C. V. și D. R., criticând-o pentru nelegalitate.

Au arătat recurentele că, în fapt, critica pe care au adus-o sentinței instanței de fond a fost aceea că această instanță a stabilit că granița dintre proprietățile părților să fie marcată pe punctele 18-14 cu intimata L. F. și 25 - 27 - la - 14 cu intimatul L. C., critică întemeiată pe doua argumente: acela al posesiei actuale și acela al evidenței rezultată din hărțile cadastrale.

Așa cum s-a arătat în cele două etape procesuale parcurse, d-na expert când a realizat măsurătoarea în teren a trasat un punct, care în realitate nu există. Această eroare de măsurare, validată apoi de către instanța de judecată prin stabilirea liniei de hotar menționată anterior și revalidată de către instanța de apel are drept consecință pentru recurente pierderea unei suprafețe de teren de 368 mp.

Din acest punct de vedere, au apreciat recurentele că măsurătoarea s-a făcut fără a fi respectate actele puse la dispoziția d-nei expert, respectiv: actul de vânzare-cumpărare datat 20 martie 1932; adeverința nr.1660/31.08.1991, sentința civilă nr.1049/2005, procesul-verbal de punere în posesie nr.862/28.10.2009, titlul de proprietate nr._/2.12.2010 și, mai ales, harta cadastrală.

Prin decizia nr. 191/28.01.2016 instanța de apel a tratat cu superficialitate problemele supuse atenției prin motivele de apel, lăsând nesoluționat motivul arătat în precedent, acela că terenul identificat în punctele 21-7-6-5-4-14 aparține moștenitorilor defunctei C. și nu cum s-a indicat în raportul de expertiză ca fiind proprietatea lui L. C..

Motivarea instanței de apel în sensul că, beneficiind de asistență juridică calificată, reclamantele ar fi trebuit să angajeze un expert consilier, la recomandarea apărătorului lor, nu reprezintă un argument (de altfel singurul din tot cuprinsul deciziei recurate) temeinic pentru respingerea apelului, întrucât posibilitatea de a apela la un expert consilier nu este pe de o parte o obligație, iar pe de alta parte presupune costuri suplimentare, pe care nu și le-au permis. Ori instanța avea posibilitatea și obligația ca, cercetând motivele de apel să întreprindă în virtutea rolului activ, toate demersurile legale care se impuneau pentru aflarea adevărului și clarificarea situației părților, respectiv să răspundă afirmativ cererii de refacere a raportului de expertiză pentru corectarea tuturor erorilor făcute de expert în primul raport de expertiză.

Pentru motivele arătate în precedent recurentele au considerat în continuare necesitatea refacerii raportului de expertiză efectuat în cauză prin numirea unui alt expert, implicit admiterea recursului, casarea deciziei Tribunalului Prahova și trimiterea cauzei spre rejudecare la această instanța pentru completarea probatoriului.

În situația în care, se va aprecia ca probele administrate în fața instanței de fond sunt lămuritoare, recurentele au solicitat ca, admițând recursul și casând decizia Tribunalului Prahova, să se modifice în parte hotărârea instanței de fond, pe fond să se dispună stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților pe aliniamentele indicate în cererea de recurs.

Intimații pârâți L. F. și L. C., deși legal citați cu această mențiune, nu au formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în prezenta cauză.

Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată următoarele:

Împletirea, de cele mai mult ori în jurisprudență, a petitului acțiunii în grănițuire cu cel al acțiunii în revendicare ține de scopul aparent identic al celor două demersuri procesuale și anume, determinarea limitelor și întinderii proprietăților limitrofe și delimitarea acestora prin semne vizibile, care corespund situației juridice exhibate prin titluri.

Capătul de cerere vizând grănițuirea, înțeleasă ca o operațiune de determinare, prin semne exterioare, a liniei de hotar între imobilele învecinate se află în strânsă legătură și interdependență cu cererea în revendicare imobiliară prin care se pune în discuție însăși existența și întinderea dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu.

Trasarea conturului linei de hotar dintre proprietățile limitrofe în acțiunea în grănițuire are ca premisă verificarea identității hotarului actual (determinat prin semne exterioare, în măsura în care există) cu cel primordial, existent între proprietățile vecine, urmând să se restabilească, dacă este cazul, situația de fapt existentă la data generării situației de vecinătate dintre reclamanți și pârâți.

Prezentul litigiu a fost fundamentat în drept pe dispozițiile art. 560 din Codul Civil care stabilesc că proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta. Acest text care era reglementat și de art. 584 din Codul civil anterior consacră un drept subiectiv real și o obligație corelativă de a face, ambele cu caracter de reciprocitate – create de vecinătate – în temeiul cărora proprietarul sau orice persoană care are un drept real asupra unui fond limitrof, poate pretinde vecinului său fixarea liniei comune de hotar ce separă fondurile învecinate respective și marcarea acesteia prin semne materiale.

Pe de altă parte reclamantele au invocat și art. 563 Cod civil potrivit căruia proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept și are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul.

Din interpretarea prevederilor legale menționate anterior, rezultă că în cadrul grănițuirii, instanța asigură o restabilire a hotarului real ce separă fondurile învecinate și marcarea acestuia prin semne vizibile. Este de necontestat că orice proprietate asupra unui teren are o anumită configurație, iar transmisiunea acestuia este totdeauna determinată în spațiu și se produce în limita reală a configurației topo.

În speța dedusă judecății se reține că prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, reclamantele au solicitat în contradictoriu cu pârâții L. F. și L. C. revendicarea unei suprafețe de teren de 1268 mp, situată în extravilanul comunei Drajna, sat F., ., T 10, P421, precum și grănițuirea proprietăților.

În justificarea demersului lor, reclamantele s-au prevalat de titlul de proprietate nr._/2.12.2010 emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor prin care autoarei lor, C. E., i s-a reconstituit suprafața de 6600 mp pe raza comunei Drajna, învederând că suprafața în litigiu de 1268 mp este situată în T 10, . ca vecini: la nord – rest proprietate, la est – L. C., la sud – Drum și la vest – L. D. (fila 10 dosar fond). Totodată acestea au depus la dosar copii de pe harta cadastrală a localității vizând terenurile în litigiu, proces verbal de punere în posesie, sentința civilă nr. 1049 din 17 august 2005 pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., proces verbal întocmit de executorul judecătoresc și o notă de constatare a Primăriei Drajna.

În ceea ce o privește pe pârâta L. F., la dosarul cauzei s-a depus certificatul de moștenitor nr.279/2 dec. 2002 eliberat de BNP C. E. prin care se menționa că aceasta are calitatea de soție supraviețuitoare a def. L. D., de pe urma căruia a rămas ca avere (printre altele) o suprafață de 1800 mp din care 500 mp curți construcții și 1300 mp arabil situată în intravilanul comunei Drajna, . între vecinii: drumul, C. E. pe două laturi și L. C., dobândită de la părinții săi, fără act scris, cu peste 50 de ani în urmă, teren stăpânit de defunct în mod continuu și în calitate de proprietar cu gospodărie individuală.

Aceste mențiuni privind suprafața de 0,18 ha (din care 0,13 ha arabil și 0,05 ha curți) cu care L. F. a figurat în evidențele Registrului Agricol în perioada 2007 – 2012 la poziția 03 se regăsesc și în adeverința nr.142/9.01.2012 eliberată de . dosar fond).

Așa cum corect au reținut ambele instanțe certificatul de moștenitor nr.279/01.12.2002 eliberat de pe urma defunctului L. D., soțul pârâtei L. F. nu constituie și, cu atât mai mult, nu are valoarea unui titlu de proprietate pentru terenul acaparat din proprietatea reclamantelor întrucât acesta a fost emis anterior intrării în vigoare a noului Cod civil - 01.10.2011, și face doar dovada calității de moștenitor și a cotelor ce se cuvin succesorilor.

Cert este că la instanța de fond, în vederea soluționării raportului juridic dedus judecății s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză având ca obiective: identificarea terenului în suprafață de 1268 mp conform titlului de proprietate invocat de reclamante; identificarea terenului de 1268 mp aflat în posesia pârâților; dacă acest din urmă teren corespunde terenului din certificatul de moștenitor nr. 279/2002; dacă există identitate între terenul identificat conform titlului de proprietate al reclamantelor și terenul aflat in posesia pârâților sau, dacă există o suprapunere parțială, urmând să se stabilească linia de hotar conform actelor de proprietate.

Din examinarea raportului de expertiză inițial întocmit, rezultă că expertul nu a procedat la identificarea terenului de 1268 mp conform titlului invocat de reclamante, ci s-a raportat la întreaga suprafață de 6600 mp ce făcea obiectul titlului de proprietate, precizând că, în fapt, s-au identificat doar 6242 mp din care 307 mp sunt în posesia pârâtei L. F., 2120 mp sunt în posesia lui L. C. și 3815 mp în posesia reclamantelor. Cu acea ocazie s-a menționat că între terenul proprietatea reclamantelor conform titlului de proprietate și terenul aflat în posesia pârâților ar exista o suprapunere parțială pentru suprafața de 307 mp și respectiv 2120 mp, linia de hotar conform actelor de proprietate ale reclamantelor și posesiei pârâților fiind definită de pct. 18, 14 cu L. F. și de pct. 25, 27, 28, 29, 31 cu L. C..

Având în vedere că prin modul cum s-a întocmit prima lucrare expertul nu a răspuns obiectivelor stabilite de instanță, s-au admis obiecțiunile formulate de reclamante la această lucrare, însă răspunsul dat de expert cu privire la problema de drept dedusă judecății nu este de natură să ducă la rezolvarea problemei privind grănițuirea proprietăților vecine și revendicarea suprafeței în litigiu.

Sub un prim aspect se impune a se face precizarea că expertul a menționat că suprafața de 1268 mp situată în T 10, . în realitate 1112 mp, fără a menționa cum a ajuns la această concluzie, precizând că ea se compune din 307 mp aflați în posesia pârâtei L. F. și 805 mp aflați în posesia pârâtului L. C..

În susținerea punctului de vedere expertul a învederat că L. F. deține 1626 mp (potrivit certificatului de moștenitor nr.279/2002 – 1800 mp) din care 307 mp aparține reclamantelor, iar pârâtul L. C. stăpânește 3761 mp (pentru care nu are acte de posesie sau proprietate) din care 805 mp aparțin reclamantelor.

Cert este că în finalul lucrării expertul ajunge la aceeași concluzie ca și în raportul inițial în ceea privește stabilirea liniei de hotar între părți, însă din analiza raportului de expertiză nu rezultă în mod clar modalitatea în care expertul a stabilit suprafața acaparată de pârâți ( în condițiile în care, astfel cum s-a expus anterior, unul dintre aceștia deține doar un certificat de moștenitor, iar celălalt nu are nici un titlu pentru terenul pe care îl folosește), nu s-a făcut precizarea dacă la identificarea terenului în litigiu aparținând reclamantelor, astfel cum era menționat în titlul de proprietate s-au avut în vedere hărțile cadastrale ale primăriei și celelalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei.

Prin obiecțiunile formulate în fața instanței de fond reclamantele au învederat că expertul atunci când a realizat măsurătoarea în teren a trasat un punct care, în realitate, nu există, iar această eroare de măsurare (validată apoi instanța de fond prin stabilirea liniei de hotar) are drept consecință pentru ele pierderea unei suprafețe de teren și au menționat că măsurătoarea s-a făcut fără a fi respectate actele puse la dispoziția expertului ceea ce ( în opinia lor) a dus la stabilirea unei linii de hotar care nu corespunde realității cadastrale. Pe de altă parte, acestea au învederat că expertiza ( fila 175 dosar fond) a luat în calcul suprafața identificată în punctele 14, a, 27, 15, 14, care face parte din suprafața situată în punctele 14, 4, 5, 6, 7,, 21, 29, 28, 27, 15, 14 pe care au precizat că o stăpânesc în prezent, se află în posesia lor ( deși din schița anexă la raport rezultă că era folosită de L. C. – fila 172 dosar fond) și nu face obiectul litigiului.

În raport de toate aceste nemulțumiri ele au solicitat să li se răspundă obiecțiunilor formulate sub aceste aspecte sau să se efectueze o nouă expertiză de către un alt expert topo ( fila 174 dosar fond), însă solicitările lor au fost respinse de instanță, așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 15 septembrie 2015 ( fila 183 dosar fond), iar în calea de atac a apelului s-a procedat la respingerea cererii lor de refacere a expertizei.

În cauza dedusă judecății, având în vedere că modalitatea în care expertiza a fost întocmită nu este de natură să lămurească, pe deplin, raportul juridic dedus judecății, Curtea apreciază că, în raport de dispozițiile art. 295 Cod de procedură civilă, Tribunalul Prahova trebuia să dispună completarea expertizei topo sau efectuarea unei alte lucrări, pentru că numai în această ipoteză avea posibilitatea de a statua în mod corect asupra întinderii și limitelor corecte ale loturilor învecinate.

În atare situație, se impunea să se stabilească, cu exactitate, care este suprafața de teren pe care fiecare dintre părți o stăpânește la ora actuală și să se identifice pe schiță de plan, în raport de măsurătorile efectuate să se menționeze dacă reclamantele stăpânesc o suprafață mai mică de teren decât aceea pe care au dobândit-o prin actul de proprietate, care este aceea și dacă diferența a fost acaparată de pârâți, urmând, totodată, să precizeze dacă hotarul actual, este delimitat prin semne exterioare vizibile, iar în caz afirmativ dacă acesta este identic cu cel care exista inițial între proprietățile vecine sau dacă după data dobândirii proprietății de către părți semnele exterioare dintre proprietăți au fost modificate, pentru a se stabili linia de hotar corectă.

Sub acest aspect, așa cum corect au învederat recurentele, motivarea instanței de apel în sensul că ele ar fi trebuit să angajeze un expert consilier la întocmirea expertizei, nu reprezintă un argument temeinic pentru respingerea apelului și a cererii de completare a probelor, întrucât posibilitatea de a apela la un expert consilier este lăsată la latitudinea părților (în funcție de posibilitățile materiale pe care acestea le au) nefiind o obligație, iar pe de alta parte instanța, în virtutea rolului activ, reglementat de dispozițiile legale are obligația de a stărui prin toate mijloacele pentru aflarea adevărului, inclusiv prin administrarea de probe care sunt necesare pentru lămurirea raportului juridic dedus judecății.

Având în vedere că în faza procesuală a recursului nu se poate administra decât proba cu acte, conform art. 305 C.pr.civilă, instanța apreciază că se impune casarea deciziei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Prahova, pentru administrarea acestei probe, urmând ca instanța de trimitere, în măsura în care va aprecia ca fiind necesare, concludente și pertinente cauzei și alte probatorii să procedeze la administrarea lor.

În raport de toate argumentele prezentate, Curtea consideră că nemulțumirile reclamantelor legate de modul în care s-a procedat la soluționarea cererii privind revendicarea și stabilirea liniei

de hotar a proprietății lor (plecând de la expertiza efectuată în cauză) sunt fondate, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 3 C.pr.civilă, se impune admiterea recursului acestora, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se asigura o rezolvare legală a problemelor de drept dedusă judecății sub toate aspectele.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantele C. V., domiciliată în com. Drajna, ., .. 9, jud. Prahova și D. R., domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova împotriva deciziei civile nr. 191 pronunțată la 28 ianuarie 2016 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâți L. F. și L. C., ambii domiciliați în ., ., jud. Prahova.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 mai 2016.

Președinte, Judecători,

P. M. G. V. G. M. I. G.

Grefier,

G. C.

Red.V.G.

Tehnored.G.C.

2 ex./08.06.2016

j.f. B. D. - C.

j.a. A. G. H. - M. R.

operator de date cu caracter personal,

nr. notificare 3120

← Partaj judiciar. Decizia nr. 200/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI		Strămutare. Sentința nr. 77/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI →

Revendicare imobiliară. Decizia nr. 180/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 180/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI