Revendicare imobiliară. Decizia nr. 3863/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3863/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 3863/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 3863
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2013
Președinte - E.-S. L.
Judecători - V.-A. P.
- C. P. B.
Grefier - M. F.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul D. S., domiciliat în municipiul B., ., județul B., împotriva decizia civile nr. 99/13.05.2013, pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu reclamanții B. I., domiciliat în municipiul B., ., județul B. și B. I., domiciliat în ..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurentul-pârât D. S., reprezentat de avocat A. R., din Baroul B., conform împuternicirii avocațiale ., nr._, intimatul-reclamant B. I., personal și asistat de avocat I. M., din Baroul B., conform împuternicirii avocațiale nr._/2013 și intimatul- B. I., reprezentat de avocat I. M..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este la primul termen de judecată, motivat și insuficient timbrat.
Avocat A. R., pentru recurentul-pârât, completează timbrajul cu timbru judiciar de 1,5 lei și depune la dosar dovada onorariului de avocat cu chitanța nr. 337/26.11.2013, învederând instanței că nu mai are cereri de formulat.
Avocat I. M., pentru intimații B. I. și B. I., depune la dosar dovada onorariului de avocat cu chitanța nr._/25.11.2013, însoțită de factura nr._/25.11.2013, concluzii scrise și arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat A. R., pentru recurentul-pârât, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului formulat și, pe cale de consecință, omologarea raportului de expertiză extrajudiciară întocmita de expert O. M., pentru următoarele motive: intimații reclamanți au solicitat stabilirea liniei de hotar ce desparte proprietățile părților, precum și obligarea sa să respecte dreptul reclamanților de proprietate si posesie asupra terenului în suprafață de aproximativ 10 m.p..
Instanța de fond a admis acțiunea, stabilind linia de hotar dintre cele doua proprietăți conform schiței întocmite de expert N. G.. Împotriva soluției pronunțate de instanța de fond, a formulat recurs, care a fost calificat de către instanța superioara ca fiind apel, apel care a fost admis de către Tribunalul B., prin decizia nr. 99/2013, schimbându-se in parte sentința apelata, în sensul că a stabilit linia de hotar dintre proprietățile pârtilor pe aliniamentul A-B conform raportului de expertiză U. N., refăcut și la obligat pe pârât să lase intimaților in deplina proprietate și pașnică posesie suprafața de 13,77 m.p. identificată conform aceluiași raport, Anexa 3. Consideră astfel că atât decizia pronunțată de Tribunalul B., cât și hotărârea pronunțată de Judecătoria B. sunt nelegale si netemeinice, întrucât acestea au încălcat principiile generale care guvernează materia revendicărilor imobiliare si a grănițuirii, printr-o greșită apreciere a întregului material probator existent în dosarul cauzei.
Mai mult decât atât, instanța de apel a încălcat principiul imperativ stabilit prin prevederile art. 296 C.P.C, creând pârâtului în propria cale de atac, o situație mai grea decât cea din hotărârea atacata, acordând mai mult decât s-a cerut, în sensul că suprafața pentru care s-a admis cererea de revendicare de către instanța de apel este de 13,77 m.p., deși prin nici o cerere reclamanții intimați nu și-au majorat câtimea obiectului cererii, obiectul cererii inițiale de revendicare fiind o suprafața de doar 10 m.p.. În aceste condiții, pentru suprafața de 3,77 m.p., instanța nu a fost niciodată investita legal in a soluționa vreo solicitare de revendicare.
Pentru toate acestea, solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Avocat I. M., pentru intimații B. I. și B. I., solicită respingerea recursului ca nefondat, obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța de apel, în mod corect, a soluționat fondul litigiului ce viza grănițuirea proprietăților părților, cât și revendicarea suprafeței de teren, ocupată abuziv de către pârâtul-reclamant. Este nefondat motivul de recurs conform căruia decizia recurată este nelegală, decizia civilă nr. 99/2013 a respectat dispozițiile exprese ale art. 261 C.pr.civilă, inclusiv sub aspectul mențiunilor privind motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței. De asemenea, este nefondată critica conform căreia instanța de apel a creat pârâtului-apelant o situație mai grea decât cea din hotărârea atacată. Prin cererea introductiva, pe lângă cererea privind grănițuirea, intimații din prezenta cauză au solicitat și revendicarea suprafeței de aproximativ 10 M.P. teren, ocupat de către pârât. Instanța de fond a admis acțiunea în revendicare, însă nu a făcut referire exactă la suprafața de teren, raportat la care s-a dispus obligarea pârâtului în a o lăsa în deplină proprietate și pașnică posesie. Tocmai în vederea lămuririi acestei situații de fapt, ce a constituit motiv de apel, s-a încuviințat o nouă expertiză, având ca obiectiv identificarea suprafeței de teren ocupată de pârât, în urma măsurătorilor stabilindu-se 13,77 m.p.. Expertiza topo este corectă, stabilind situația de fapt în raport cu cea rezultată din titlurile de proprietate și însemnele vechi de hotar, inclusiv referitor la existența conductei de alimentare cu apă, a căminului de apă, amplasată pe terenul în litigiu, necreându-se astfel pârâtului o situație mai grea în propria cale de atac. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ /13.09.2010 pe rolul Judecătoriei B., reclamanții B. I. și B. I. au chemat în judecată pe pârâtul D. I., solicitând stabilirea liniei de hotar ce desparte proprietățile părților, precum și obligarea pârâtului să respecte dreptul reclamanților de proprietate și posesie asupra fâșiei de teren în suprafață de aproximativ 10 m.p. pe care o ocupă fără drept.
In motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii unei suprafețe de 300 m.p. teren intravilan, situat în municipiul B., ., județul Buzau, cu următoarele vecinătăți: Podorojni S., pe o lungime de 17ml, L. M., pe o lungime de 17,60 ml, . lungime de 17 ml si S. I., pe o lungime de 17,6 ml.
Au precizat reclamanții că au formulat prezenta acțiune, întrucât pârâtul nu a dat curs solicitării lor de a-și repoziționa gardurile, acesta ocupând o suprafata de aproximativ 10 mp din terenul proprietatea lor.
In drept, reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozitiile art. 480 C.civ.
Prin cererea formulată la data de 23.02.2011, reclamanții și-au precizat cererea, în sensul indicării numelui corect la pârâtului, acela de D. S., precum și a adresei corecte a acestuia.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
În baza probelor administrate, Judecătoria B., prin sentința civilă nr. 4088/21.03.2012, a admis acțiunea, a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților pe aliniamentul descris de punctele 2-7, conform schiței întocmită de expert N. G. și a obligat pârâtul să lase reclamanților în deplină proprietate suprafața de teren situată în spatele construcțiilor proprietatea lor și până la linia de hotar.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1341/26.04.1974 de către notariatul de Stat Județean B., reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren și construcție situat în municipiul B., ..
La rândul său, pârâtul, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2728/10.08.1998 de către BNP V. Ș., a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren și construcție situat în B., ..
Cele două imobile proprietatea reclamanților și a pârâtului sunt situate unul în vecinătatea celuilalt.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză, expertul a întocmit un plan de situație cu cele două imobile în litigiu, constatând, după studierea actelor și efectuarea măsurătorilor, că între cele două terenuri nu există suprapuneri, linia de hotar dintre cele două proprietăți fiind dată de aliniamentul care unește punctele 2-7 pe schița anexă raportului de expertiză.
Față de dispozițiile art. 584 vechiul C.civ., conform cărora “orice proprietar poate obliga pe vecinul său la granițuirea proprietatii lipite de a sa”, prima instanță a apreciat ca întemeiat primul capăt de cerere și a stabilit linia de hotar în acord cu expertiza efectuată în cauză.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, prima instanță a reținut că din înscrisurile depuse la dosar coroborate cu raportul de expertiză, rezultă că imobilul teren, proprietatea reclamanților, are o suprafață de 440 mp și este delimitat de punctele de contur 2-3-4-5-6-7-2 pe schița anexă, cuprinzând astfel și terenul asupra căruia poartă acțiunea în revendicare. Potrivit declarațiilor martorilor M. R. și C. C., coroborate cu concluziile cercetării la fața locului inserate în procesul-verbal încheiat la data de 27.02.2012, pârâtul a mutat linia de hotar, ocupând terenul în litigiu, proprietatea reclamanților.
Prima instanță nu a reținut depozițiile martorilor D. S. și D. E., audiați la cererea pârâtului, apreciind că nu se coroborează cu niciuna dintre celelalte probe administrate în cauză. În aceste condiții, Judecătoria B. a obligat pârâtul să lase reclamanților în deplină proprietate suprafața de teren situată în spatele construcțiilor proprietatea lor și până la linia de hotar.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul, susținând, în esență, că prima instanță nu a motivat în mod corespunzător hotărârea, nu s-a pronunțat asupra tuturor apărărilor sale, precum și faptul că nu a dat dovadă de rol activ, toate acestea, coroborate cu prevederile art. 6 din CEDO, constituindu-se într-o nepronunțare asupra fondului.
A mai susținut apelantul că sentința este practic imposibil de executat, având în vedere faptul că nicăieri în această hotărâre nu este menționat, în mod clar, pentru ce suprafață a fost admis capătul de cerere privind revendicarea. Prin dispozitiv, s-a dispus să lase reclamanților în deplină proprietate „suprafața de teren situată în spatele construcțiilor proprietatea lor și până la linia de hotar", fără a se preciza exact coordonatele acestor suprafețe pentru a le putea identifica efectiv.
Mențiunea din „spatele construcțiilor și până la linia de hotar „este relativă și imposibil de pus în executare, în primul rând, pentru că această suprafață nu poate fi identificată în fizic, iar în al doilea rând, aceste puncte de reper fiind relative, oricând se poate modifica structura și limita construcțiilor. De altfel, nici în raportul de expertiză nu s-a identificat terenul respectiv.
A precizat apelantul că motivarea hotărârii cuprinde practic o pagină în care singurele motivații se bazează exclusiv pe depozițiile martorilor audiați la propunerea reclamanților, depoziții care sunt contrazise chiar de către concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză. De asemenea, motivarea privind nereținerea depozițiilor martorilor audiați la propunerea sa este mai mult decât nelegală, întrucât tocmai acestea se coroborează cu celelalte probe existente la dosar.
Mai mult decât atât, în dosarul cauzei există un proces verbal întocmit cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, în care instanța de judecată face referire la faptul că pe terenul său s-ar afla 6 stâlpi presupuși a face parte din vechiul gard.Or în realitate, așa cum se poate observa și în pozele pe care le-a depus la dosar, acei stâlpi din fier fac parte dintr-o boltă de vie și nu din vreun gard, întrucât, așa cum rezultă foarte clar și din depozițiile martorilor propuși de el, în spatele casei nu a existat niciodată gard. De altfel, nici nu a avut cum să își dovedească apărările, atât timp cât instanța de fond, în dorința de a soluționa cât mai grabnic această cauză, nu i-a admis obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, prin care a solicitat refacerea măsurătorii inițiale, urmând ca expertul să măsoare distanța la . pct. 3 spre . de la colțul casei spre proprietatea reclamanților, întrucât granița existentă între proprietatea sa și . modificată, existând astfel o extindere a proprietății sale spre . 50 cm, explicându-se astfel că diferența în plus nu provine din proprietatea reclamanților, ci din cea spre .).
A apreciat apelantul că granița stabilită de către instanța de judecata nu respectă dreptul său de proprietate, așa cum rezultă din documente și din situația de fapt arătată.
Intimații B. I. și B. I., deși legal citați, nu au formulat în cauză întâmpinare, însă au depus la dosar documentația tehnică care a stat la baza înscrierii în cartea funciară a proprietății imobilului situat în B., ..
Prin încheierea din 15.10.2012, Tribunalul B. a încuviințat proba cu martori, în cauză fiind audiați martorii - V. V. D. și C. G. Ș., propuși de apelant și C. C. și M. R., propuși de intimați.
Prin încheierea din 3.12.2012, s-a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice, cu următoarele obiective: pe baza actelor de proprietate, a formei terenurilor și dimensiunilor laturilor menționate în actele de dobândire a imobilelor, să se stabilească linia de hotar dintre proprietățile părților învecinate, urmând a fi avute în vedere și eventualele semne vechi de hotar dintre aceste proprietăți, precum și existența căminelor pentru aducțiunea sau scurgerea apelor existente în momentul de față. În raport de stabilirea liniei de hotar, să se identifice și eventuala suprafață cotropită de către apelant .
În baza probelor administrate în cauză, prin decizia civilă nr. 99/13.05.2013, Tribunalul B., a admis apelul declarat de pârâtul D. S., împotriva sentinței civile nr. 4088/21.03.2012 a Judecătoriei B., pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților pe aliniamentul A-B conform raportului de expertiză U. N. refacere, obligând apelantul să lase intimaților în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de 13,77 m.p. identificată conform aceluiași raport, Anexa 3. S-au compensat în parte cheltuielile de judecată și au fost obligați intimații către apelant la 500 lei, cheltuieli de judecată.
În luarea acestei decizii, tribunalul a reținut că:
Critica apelantului, potrivit căreia instanța fondului nu a motivat în mod corespunzător hotărârea apelată, nu a dat dovadă de rol activ, toate acestea constituindu-se într-o nepronunțare asupra fondului, este nefondată.
Dispozițiile art. 261 pct.5 c.p.c. prevăd obligația instanței de judecată de a arăta, în cadrul hotărârii, motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților, nefiind obligată însă să răspundă fiecărei susțineri a părților și nici chiar fiecărui argument în parte, atunci când mai multe motive invocate au un element comun determinant, instanța fiind autorizată să le grupeze și să le discute împreună, importantă fiind obligația de a nu le lăsa necercetate.
Raportat la dispozițiile legale menționate, tribunalul a apreciat că instanța fondului a analizat cererile părților, făcând o examinare efectivă a mijloacelor, argumentelor și ofertelor de dovezi ale părților, arătând motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și pe cele pentru care au fost respinse apărările pîrîtului, cu trimitere la întreg probatoriu administrat în cauză, neavând relevanță faptul că această motivare s-a realizat pe o pagină, în condițiile în care s-au respectat dispozițiile legale în materie, iar pe calea controlului judiciar s-a putut analiza justețea sa.
Articolul 6 pct. 1 din Convenție obligă instanțele să-și motiveze deciziile, dar nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument.
Nici în ceea ce privește lipsa de rol activ a instanței de fond, susținerea apelantului nu este fondată, întrucât procesul civil este, în regulă generală, un proces al intereselor private; rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil al disponibilității și contradictorialității; în cauză ambele părți au avut apărători, au avut posibilitatea de a propune și a administra probatorii, ceea ce s-a și întâmplat. Faptul că instanța fondului nu a încuviințat obiecțiunile la raportul de expertiză nu se circumscrie lipsei de rol activ al instanței de fond, ci eventualei temeinicii a sentinței de fond.
Tribunalul a apreciat însă întemeiată critica apelantului vizând nesoluționarea corespunzătoare a capătului de cerere privind revendicarea, hotărârea primei instanțe fiind imposibil de executat.
Dispozitivul, prevăzut de art. 261 pct. 6 C.pr.civilă, constă în reproducerea, în cea de-a treia parte a hotărârii, a minutei. El este considerat partea cea mai importantă a hotărârii pentru că el este pus în executare și împotriva lui se exercită calea de atac. Prin dispozitivul hotărârii instanța este obligată să rezolve concret toate cererile părților, nefiind permis a se face vorbire despre soluția dată la general.
A constatat tribunalul că, în speță, reclamanții au solicitat, pe lângă grănițuirea proprietăților și revendicarea suprafeței de teren de 10 m.p., iar prima instanță, deși admite acțiunea și în ceea ce privește acest capăt de cerere, obligă pârâtul să lase reclamanților în deplină proprietate suprafața de teren situată în spatele construcțiilor proprietatea lor și până la linia de hotar, fără a individualiza această suprafață, fără a o materializa în schiță, de natură a conduce la imposibilitatea executării acesteia .
De asemenea, tribunalul a apreciat întemeiată și critica privind necesitatea înlăturării de către prima instanță a contradicțiilor dintre probe, respectiv expertiză, cercetare locală, declarații de martori și a suplimentării probatoriilor, astfel încât s-a dispus de către instanța de apel completarea probelor, cu martori și expertiză.
Reanalizând întregul material probator în cauză, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1341 din 26.04.1974, intimații B. I. și B. I. au cumpărat de la numitul R. Ș., în indiviziune, imobilul situat în B., ., împreună cu terenul din jurul casei, în suprafață totală liberă și construită de 300 m.p..
La data de 10.08.1998, apelantul D. S. împreună cu soția D. Verca, cumpără de la numiții Z. G. și L. imobilul casă de locuit situat în B., ., împreună cu suprafața de teren de 416 m.p. aferentă construcției.
Conform documentației întocmită la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare al apelantului, linia de hotar dintre proprietatea apelantului și cea a intimaților era dreaptă, aceeași configurație având-o și în ambele documentații de carte funciară a ambilor proprietari limitrofi, B. și D., situație necontestată, de altfel, de către părți și reliefată de expertul U. N. în raportul de expertiză completare (f.122 apel).
Este cert, potrivit susținerilor expertului, dar și notorietății, că suprafețele de teren înscrise în actele de proprietate ale părților nu corespund cu realitatea din teren, aceasta datorită aparaturii performante din prezent.
Conform raportului de expertiză U. N., suprafața de teren ce se află în proprietatea apelantului este de 423 m.p., în perimetrul 1,B,A,7,8,9,10,11,12,13,1, iar cea a intimaților este de 444 m.p., în perimetrul B,2,3,4,5,6,A,B, diferența dintre suprafețele de teren înscrise în raportul de expertiză N. G. de la fondul cauzei, D. – 415, B. – 440 și cele din apel fiind dată de aparatele de măsurat, expertul N. neavând aparatură performantă GPS.
Potrivit declarațiilor martorilor M. R. și C. C., între proprietățile părților a existat linie de demarcație, materializată, în timp, cu gard, ce s-a deteriorat, dar din care au rămas semne vizibile, situație constatată de către judecătorul fondului la cercetarea locală din 27.02.2012, care, vizualizând hotarul pretins comun, a constatat că punctul comun al celor 3 proprietăți limitrofe este reprezentat de un stâlp cu același caracteristici ca stâlpii din curtea pârâtului, stâlp amplasat exact în colțul construcției anexe proprietatea pârâtului, a lesei reclamantului, între lesă și gard fiind o distanță de 30 cm. Existența acestor semne vizibile ale fostei linii de demarcație dintre proprietățile părților este constatată și de către expertul U. N., în planșele fotografice atașate primei lucrări, astfel încât, raportat la această evidență, tribunalul a înlăturat susținerile martorilor propuși de către apelant, D. Ș., D. E., V. V. D., C. G. Ș., cei care o parte au declarat că nu a existat gard, iar ultimul că nu cunoaște acest aspect relevant pentru stabilirea linie de hotar dintre proprietățile părților.
Referitor la raportul de expertiză extrajudiciar întocmit de expertul O. M., tribunalul a reținut că concluziile acestuia nu pot fi luate în considerare, pe de o parte, pentru că, a fost întocmit extrajudiciar, iar pe de altă parte, nu a avut în vedere decât actele de proprietate ale apelantului și a efectuat măsurători doar în ceea ce privește suprafața deținută de acesta în proprietate și nu și pe cea a intimaților, fapt ce nu poate crea o viziune unitară asupra litigiului.
A mai constatat tribunalul că împrejurarea că intimații au avut o suprafață de teren în spatele casei și nu peretele acesteia a reprezentat linia de hotar dintre proprietăți este evidențiată și de faptul că alimentarea cu apă, căminul de apă al acestora se află pe suprafața de teren din spatele casei intimatului. Branșamentul de apă a fost realizat de intimați în anul 1992, potrivit documentației depusă la dosar. Din proiectul depus, se poate observa că lucrările se efectuează în spatele casei intimaților, acolo fiind amplasat căminul de apă al acestora. Or, este puțin probabil ca autorul apelantului, respectiv L. M., cel care este înscris în acest proiect, dacă această suprafață de teren nu ar fi fost proprietatea intimaților, să permită acestora din urmă să realizeze branșamentul pe suprafața de teren proprietatea lui. Suprafața de teren din spatele casei intimaților, la care aceștia din urmă nu au acces, potrivit raportului de expertiză U. N., este de 13,77 m.p., identificată în Anexa nr. 3 a raportului, între punctele 22,23,B,2,20,21,22.
Față de considerentele expuse, tribunalul a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților pe aliniamentul A-B, conform raportului de expertiză U. N. refacere, obligând apelantul să lase în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de 13,77 m.p., identificată conform aceluiași raport, Anexa 3.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs pârâtul, susținând, în esență, că s-au încălcat principiile generale care guvernează materia revendicărilor imobiliare și a grănițuirii, printr-o greșită apreciere a întregului probator existând în dosarul cauzei. Nici instanța de apel nu a motivat în mod corespunzător hotărîrea recurată, nu s-a pronunțat asupra tuturor apărărilor sale, nu a dat dovadă de rol activ, toate acestea, coroborate cu prevederile art. 6 din CEDO, constituindu-se într-o nepronunțare asupra fondului, ceea ce impune casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, în vederea lămuririi integrale a situației de fapt și de drept.
A mai susținut recurentul că tribunalul a încălcat principiul imperativ stabilit de art. 296 C.pr.civilă, creându-i, în propria cale de atac, o situație mai grea decât cea din hotărârea apelată, obligându-l să lase reclamanților în deplină proprietate suprafața de teren 13,77 m.p., deși aceștia prin acțiune au revendicat doar 10 m.p..
De altfel, a precizat recurentul, s-a avut în vedere o expertiză bazată pe interpretarea subiectivă a situației de fapt, impunându-se astfel omologarea raportului de expertiză extrajudiciar întrocmită de expert O. M..
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, precum și de dispozițiile legale incidentale în cauză, Curtea reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Într-adevăr, prin art. 261 pct. 5 C.pr.civilă ( forma în vigoare la data introducerii acțiunii) s-a consacrat principiul general potrivit căruia hotarârile trebuie să fie motivate, judecătorii fiind datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, numai că, în cazul în speță, din lecturarea deciziei recurate se reține că aceasta corespunde întrutotul exigențelor impuse de calitatea unei hotărâri judecătorești.
Astfel, plecând de la criticile apelantului-pârât, tribunalul, în decizia pronunțată, a făcut trimitere expresă la toate probele administrate în cauză, atât în fața primei instanțe, cât și în apel, concluzionând că linia de hotar dintre proprietățile părților este cea stabilită pe aliniamentul A-B conform raportului de expertiză U. N. refacere-filele 118-127 dosar apel ( ce respectă operațiunea judiciară specifică grănițuirii - identificarea hotarului real, prin aflarea celor mai vechi semne de hotar) în raport de care pârâtul ocupă suprafața de teren de 13, 77 m.p., din proprietatea reclamanților.
Sub acest aspect, se impune a se preciza că modalitatea de interpretare a probatoriului administrat nu poate face obiectul analizei instanței de recurs, întrucât aceasta implică, practic, reanalizarea situației de fapt în temeiul probatoriului deja administrat, iar controlul de netemeinicie a hotărârii excede limitele impuse de art. 304 C.pr.civilă ( forma în vigoare la data introducerii acțiunii) și nu intră în atribuția instanței de recurs.
Procesul civil este, în regulă generală, un proces al intereselor private, obligația de a-și proba pretențiile revenind părților potrivit art. 1169 din vechiul cod civil
( dispoziție aplicabilă în speță, conform O.U.G. nr. 79/2011- pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil - și art. 24 și art. 25 alin. 1 C.pr.civilă, forma actuală) rolul activ al judecătorului neputând constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia dintre părți și în apărarea intereselor acesteia.
Or, în cauza dedusă judecății, în condițiile în care, în faza procesuală a apelului, s-au administrat, la solicitarea apelantului-pârât, atât proba cu expertiză tehnică topografică, cât și cea cu martori, nu se poate discuta despre încălcarea principiului rolului activ al judecătorului.
Este de menționat și faptul că instanța nu putea omologa raportul de expertiză extrajudiciar, atâta timp cât în cauză s-au întocmit rapoarte de expertiză tehnică topografică ( atât la fond, cât și în apel) cu respectarea dispozițiilor art. 208 C.pr.civilă (forma în vigoare la data introducerii acțiunii) ce constituie o garanței a dreptului de apărare al părților, unul din principiile fundamentale ce guvernează desfășurarea procesului civil.
În acest context, față de considerentele expuse, nu există vreo încălcare a dreptului recurentului-pârât la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Referitor la critica ce vizează încălcarea principiului neagravării situației în propria cale de atac, Curtea constată că și aceasta este neîntemeiată, din moment ce a constituit motiv de apel nesoluționarea corectă a cererii privind revendicarea, sub aspectul identificării suprafeței de teren ocupată de el, apelantul, pe baza actelor de proprietate ale părților. De altfel, reclamanții, în cererea de chemare în judecată, nu au precizat cu exactitate suprafața de teren ocupată de pârât – „aproximativ 10 m.p.”, prin raportul de expertiză tehnică, urmare a măsurătorilor efectuate, s-a stabilit cu exactitate suprafața respectivă.
În considerarea tuturor argumentelor expuse, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civilă (forma în vigoare la data introducerii acțiunii, aplicabilă în speță față de dispozițiile art. 24 și art. 25 alin.1 C.pr.civilă, forma actuală) va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 C.pr.civilă (forma în vigoare la data introducerii acțiunii) recurentul va fi obligat să plătească intimaților suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr. 337/26.11.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul D. S., domiciliat în municipiul B., ., județul B., împotriva decizia civile nr. 99/13.05.2013, pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu reclamanții B. I., domiciliat în municipiul B., ., județul B. și B. I., domiciliat în ..
Obligă recurentul la 800 lei cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 noiembrie 2013.
Președinte, Judecători,
E.-S. L. V.-A. P. C.- P. B.
Grefier,
M. F.
Red.CPB
Tehnored.MF
2ex./6.12.2013
d.f._ Judecătoria B.
j.f. M. M.
d.a._ Tribunalul B.
j.a. E. Puscă, V. B.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Succesiune. Decizia nr. 1317/2012. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Partaj judiciar. Decizia nr. 1275/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|








