Strămutare. Sentința nr. 1/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 1 CC
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar nr._
SENTINȚA Nr. 1 CC
Ședința din camera de consiliu din 11 ianuarie 2016
Președinte - P. M. G.
Grefier - G. C.
Pe rol fiind soluționarea cererii de strămutare a judecării dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului B., formulată de petenții T. T. F. ȘI T. P. R. Ș., cu domiciliul ales la cab. av. D. D., sector 1, București, ., ., . cu intimata B. C. CARPATICA SA - SUCURSALA B., cu sediul în B., ., ..
Cerere timbrată cu 100,00 lei taxă judiciară de timbru, achitată cu chitanța . nr._ din 15.12.2015, anulată și atașată la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus prin serviciul Registratură cerere prin care petenții T. T. F. și T. P. R. Ș. solicită acordarea unui nou termen de judecată, întrucât în cuprinsul citației nu le-a fost indicat numărul dosarului de fond pentru care au solicitat strămutarea, pentru a-și formula apărările.
Curtea, față de cererea de amânare a cauzei formulată de petenți, având în vedere disp. art. 144 alin. 1 NCPC care prevăd că cererea de strămutare se judecă de urgență în camera de consiliu, cu citarea părților din proces, iar citarea s-a făcut cu respectarea disp. art. 157 alin. 1 NCPC care nu impun referirea în cuprinsul citației la indicarea dosarului de fond a cărui strămutare se solicită, apreciază cererea de amânare ca neîntemeiată.
Totodată, constată că petenții au depus la dosar înscrisurile considerate utile soluționării cererii, iar Curtea a solicitat dosarul de fond a cărui strămutare se cere, care a fost înaintat, motiv pentru care nu poate primi cererea de amânare, pe care o respinge și rămâne în pronunțare asupra cererii de strămutare.
CURTEA
Analizând cererea de strămutare, în temeiul art. 144 Cod pr. civilă, urmează să dispună respingerea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de strămutare a judecării dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului B., formulată de petenții T. T. F. ȘI T. P. R. Ș., cu domiciliul ales la cab. av. D. D., sector 1, București, ., ., . cu intimata B. C. CARPATICA SA - SUCURSALA B., cu sediul în B., ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 ianuarie 2016.
Președinte,
P. M. G. Grefier,
G. C.
Red. P.M.G.
Tehnored. G.C.
5 ex./12.01.2016
Operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120/2006
| ← Strămutare. Sentința nr. 5/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Cereri. Decizia nr. 4/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|








