Strămutare. Sentința nr. 15/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Sentința nr. 15/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 15CC

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA NR. 15CC

Ședința din Camera de Consiliu din data de 20 ianuarie 2016

Președinte - V.-I. S.

Grefier - C. C.

Pe rol fiind soluționarea cererii de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Găești, formulată de petenta R. G., prin procurator R. M., domiciliați în comuna Corbii M., .. 542, jud. Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații D. D., domiciliat în comuna Corbii M., .. 38, jud. Dâmbovița, C. N., domiciliat în București, sector 4, ., ., . Corbii M. de aplicare a Legilor fondului funciar, cu sediul în .. Dâmbovița și C. Județeană Dâmbovița de aplicare a Legilor fondului funciar, cu sediu în Târgoviște, ., jud. Dâmbovița.

Cerere de strămutare timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei, conform chitanței nr._/29.12.2015 emisă de Primăria comunei Corbii M..

La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu au răspuns procurator R. M. pentru petenta R. G. și intimatul D. D., asistat de avocat T. I. din Baroul Dâmbovița, potrivit împuternicirii avocațiale nr._/13.01.2015, lipsind restul părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că, prin intermediul serviciului registratură, a fost depusă la dosar de către petenta R. G. cererea înregistrată sub nr. 649/14.01.2016, anexat căreia au fost depuse: chitanța de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei și procura judiciară autentificată sub nr. 77/11.01.2016 de BNP D. G., prin care R. M. a fost împuternicit să-i reprezinte interesele în cadrul cererii de strămutare.

Avocat T. I., pentru intimatul D. D., depune la dosar împuternicirea avocațială, vizată de către Curte și învederează instanței că cererea de strămutare nu este semnată, urmând a fi complinită această lipsă de către procuratorul petentei.

Curtea dispune complinirea de către mandatarul petentei a lipsei semnăturii de pe cererea de strămutare.

La solicitarea instanței, formulată în baza rolului activ, procuratorul petentei declară că este soțul acesteia și nu are studii juridice.

Curtea ia act de această declarație și aduce la cunoștința procuratorului petentei dispozițiile art. 83 din noul Cod de procedură civilă, respectiv împrejurarea că nu poate pune concluzii orale pe fondul cererii, având posibilitatea de a depune însă concluzii scrise la dosar.

Părțile prezente, având pe rând cuvântul, declară că nu au alte cereri de formulat.

Curtea ia act că nu s-au formulat cereri și dispune deschiderea dezbaterilor.

Procurator R. M. pentru petenta R. G., solicită admiterea cererii.

Avocat T. I., având cuvântul pentru intimatul D. D., solicită respingerea cererii de strămutare, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Învederează că, în esență, petenta a fost nemulțumită de poziția procesuală adoptată de clientul său în cadrul procesului aflat pe rolul Judecătoriei Găești față de un înscris sub semnătură privată, astfel cum s-a susținut de altfel și în cererea de strămutare, însă o atare împrejurare nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

Curtea dispune închiderea dezbaterilor și rămâne în pronunțare asupra cererii.

CURTEA,

Analizând cererea de strămutare formulată de petenta R. G., prin procurator R. M., în temeiul dispozițiilor art. 141-142 din noul Cod de procedură civilă, constată că a fost legal sesizată cu soluționarea prezentei cereri de strămutare.

În acest context, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art. 144 din noul Cod de procedură civilă, conform cărora va pronunța o hotărâre definitivă, fără motivare, sens în care,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Găești, formulată de petenta R. G., prin procurator R. M., domiciliați în comuna Corbii M., .. 542, jud. Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații D. D., domiciliat în comuna Corbii M., .. 38, jud. Dâmbovița, C. N., domiciliat în București, sector 4, ., ., . Corbii M. de aplicare a Legilor fondului funciar, cu sediul în .. Dâmbovița și C. Județeană Dâmbovița de aplicare a Legilor fondului funciar, cu sediu în Târgoviște, ., jud. Dâmbovița.

Ia act că intimatul D. D. va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20 ianuarie 2016.

Președinte,

V.-I. S. Grefier,

C. C.

Red.VIS

Tehnored.CC

4 ex/21.01.2016

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Strămutare. Sentința nr. 15/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI