Acţiune în constatare. Decizia nr. 28/2016. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 28/2016 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 16-02-2016 în dosarul nr. 28/2016
Dosar nr._ - acțiune în constatare -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 28
Ședința publică din 16 februarie 2016
PreședinteAndrieș C.
Judecător A. Ș.-F.
Judecător C. O.
Grefier B. Z.
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul P. I., domiciliat în oraș Milișăuți, ., județul Suceava și cu domiciliul ales la Cabinet avocat M. B. din Suceava, ., .. A, . civile nr. 1132 din 22 septembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția civilă (dosar nr._, intimată fiind reclamanta T. N., domiciliată în ., județul Suceava.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 09 februarie 2016, concluziile ședinței de judecată fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi, 16 februarie 2016.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin adresa Tribunalului Suceava, înregistrată la Judecătoria Rădăuți, la data de 20.09.2012, a fost înaintat instanței dosarul cu același număr, întrucât prin decizia nr. 101/14.05.2012 a Tribunalului Suceava – Secția civilă s-a admis apelul, s-a desființat sentința civilă nr. 1961/23.05.2011 a Judecătoriei Rădăuți și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți, la data de 10.11.2008, reclamanta T. N. l-a chemat în judecată pe pârâtul P. I., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate calitatea sa de proprietar al imobilului casă de locuit situat în loc. Milișăuți și să se dispună ieșirea din indiviziune și partajarea acestuia pe cote părți.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că împreună cu pârâtul a trăit în uniune consensuală o perioadă de aproximativ 3 ani (din anul 2005 și până în anul 2008), în Italia. În această perioadă de timp relațiile dintre ei au fost bune, conviețuind ca soț și soție. De comun acord, au stabilit să își construiască o casă în loc. Milișăuți, pârâtul deținând o suprafață de teren. În nenumărate rânduri, i-a spus că după ce vor termina casa se vor întoarce în România și o va lua de soție. Arată că a contribuit la construcția acestei case cu o sumă considerabilă de bani.
A mai arătat faptul că pârâtul are un copil dintr-o relație de concubinaj anterioară, copil care i-a vizitat în Italia în vacanța de iarnă 2006 – 2007. La ora actuală, nu mai sunt împreună, deoarece el a bătut-o și a fugărit-o din locuința în care stăteau cu chirie, iar, în ceea ce privește banii investiți, i-a transmis în mai multe rânduri că nu va vedea nici un leu de la el. Mai mult decât atât, în vara anului 2008, reclamanta i-a girat la bancă un împrumut în vederea achiziționării unei mașini, motivat de faptul că ea lucrează în Italia cu contract de muncă.
Pârâtul a fost legal citat, a fost asistat de avocat ales și a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii arătând că a cunoscut-o pe reclamantă, fără a avea vreo implicare sentimentală sau de altă natură, aceasta reprezentând o secvență mult prea scurtă și nesemnificativă din viața sa. Nu au locuit niciodată împreună și nu și-au făcut niciodată promisiuni sau planuri de căsătorie. Evident că din aceste motive nu a acceptat și nu a primit sume de bani drept contribuție la edificarea imobilului proprietatea sa exclusivă.
Acest imobil a fost edificat prin efort financiar propriu, din banii pe care i-a dobândit după 10 ani de muncă în străinătate, perioadă în care a realizat venituri considerabile. Proiectul pentru autorizarea construcțiilor provine din anul 1996, iar terenul pe care s-a edificat aceasta a fost concesionat de la Primăria Milișăuți, pe numele său (conform contractului nr. 2037/02.08.2006), adică cu aproximativ 10 ani înainte de anul în care reclamanta pretinde că l-a cunoscut.
Dinainte de a o cunoaște pe reclamantă, provin și materialele de construcție, depozitate în locația imobilului, până în momentul valorificării lor în construcția acestuia.
Cu privire la persoana reclamantei și la modul în care acesta și-a cheltuit banii câștigați în străinătate poate face unele precizări, și anume:
- aceasta a investit sume importante în modernizarea locuinței părinților săi din . imobil, probabil, urmând să locuiască și reclamanta;
- aceasta i-a spus că a cheltuit sume importante cu tratamente medicale ale surorii sale ce era grav bolnavă și care, ulterior, a decedat;
- parte din bani reprezintă cheltuieli casnice personale curente, ce o privesc personal pe reclamantă.
A considerat că acțiunea reclamatei are un vădit scop șicanator, fiind evident interesul material al acesteia, cu toate că pretențiile reclamantei nu au nici o justificare.
În vederea soluționării cauzei s-a administrat proba cu înscrisuri, testimonială, interogatoriul pârâtului și cu expertiză tehnică.
Prin sentința civilă nr. 1961/23.05.2011 a Judecătoriei Rădăuți, s-a admis acțiunea și, în consecință, s-a constat că părțile sunt coproprietare în cote de 50% pentru fiecare, cu privire la imobilul situat în or. Milișăuți, în valoare de 284.828 lei.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești s-a formulat apel, iar, prin decizia civilă nr. 101/14.05.2012, s-a admis apelul și s-a desființat sentința civilă mai sus-arătată, trimițându-se cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Instanța de control judiciar a reținut că prima instanță a omis să se pronunțe cu privire la ieșirea din indiviziune a părților, la stabilirea în concret a drepturilor cuvenite acestora și partajarea imobilului.
Cauza a fost reînregistrată la Judecătoria Rădăuți, la data de 20.09.2012.
În vederea soluționării cauzei, s-a administrat proba cu expertiză tehnică și proba cu înscrisuri.
Prin încheierea din data de 24.04.2013, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 1840 din data de 03 iunie 2014, pronunțată de Judecătoria Rădăuți, în dosarul nr._, s-a admis acțiunea civilă având ca obiect partaj și constatare drept de proprietate formulată de reclamanta T. N., domiciliată în ., jud. Suceava, împotriva pârâtului P. I., domiciliat în loc. Milișăuți, L., nr. 25, jud. Suceava, și în consecință:
S-a constatat calitatea de coproprietari a reclamantei și pârâtului în cote de ½ fiecare, asupra imobilului situat în or. Milișăuți, cartier L., nr. 25, jud. Suceava, amplasată pe . – 1475/2 din CF_ Milișăuți (CF vechi 3957), în valoare de 137.122 lei.
S-a sistat starea de coproprietate dintre părți, și în consecință:
Pârâtului i s-a atribuit imobilul situat în or. Milișăuți, cartier L., nr.25, jud. Suceava, amplasat pe .. 1432 – 1475/2 din CF_ Milișăuți (CF vechi 3957).
Pârâtul a fost obligat să achite reclamantei suma de 68.561 lei, contravaloarea cotei părți, iar reclamantei suma de 5.919 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se hotărî astfel, în urma analizei materialului probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:
Între părți a existat o relație de concubinaj, situație de fapt confirmată de martorii R. M. N., V. D., C. D., Laurus D., Mazepiuc V., Pieslar D. și F. N..
Din declarațiile acestor martori rezultă fără putere de tăgadă că în perioada acestei relații de concubinaj părțile au început, în anul 2006, construcția unei case, iar în anul 2008 casa era ridicată și acoperită, astfel cum rezultă din declarațiile coroborate ale martorilor F. N. și Comandar V., precum și din raportul de expertiză întocmit de expert C. Stelica.
Martorii R. M. N., V. D., C. D., Pieslar D., declară că ambele părți obțineau venituri și au contribuit împreună la ridicarea casei în integralitate, instanța reținând că părțile au contribuit în părți egale la edificarea construcției.
Instanța nu poate ține seama de declarația martorului Laurus D., care nu se coroborează cu declarațiile martorilor arătați mai sus și nici de susținerile vizând existența unor materiale de construcții aparținând doar pârâtului înainte de a începe relația de concubinaj cu reclamanta, întrucât anterior, în anul 1997, pârâtul a mai construit o casă care nu face obiectul prezentei cauze.
Astfel, din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă starea de coproprietate a părților în cote de ½ asupra imobilului situat în or. Milișăuți, cartier L., însă, în starea în care se afla imobilul în anul 2008, întrucât, ulterior acestui an, pârâtul a executat și alte lucrări.
Martorii mai sus arătați au arătat că în anul 2008 casa era ridicată și acoperită, astfel încât potrivit raportului de expertiză, întocmit de expert C. Stelica, valoarea actualizată de circulație a lucrărilor executate până în anul 2008 este de 137.122 lei.
Este adevărat că pârâtul este proprietarul terenului pe care s-a edificat această construcție, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.2785/21.10.2006, însă, așa cum s-a arătat mai sus, părțile au edificat împreună casa și anexele, astfel încât nu sunt aplicabile dispozițiile legale privind accesiunea imobiliară, motiv pentru care instanța nu a ținut seama de costul materialelor folosite și nici de manoperă, valoarea avută în vedere fiind cea de circulație a imobilului.
Instanța de fond a sistat starea de coproprietate dintre părți, urmând a atribui pârâtului imobilul, întrucât acesta este proprietarul terenului și a mai efectuat lucrări la imobil după anul 2008, a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 68.561 lei contravaloarea cotei sale părți, precum și suma de 5.919 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin prisma acestor considerente, instanța de fond a admis acțiunea.
Împotriva acestei sentințe, a formulat apel în termen legal, pârâtul P. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului a arătat că, în fapt, prin acțiunea introdusă la Judecătoria Rădăuți, reclamanta T. N. a solicitat instanței de judecată să constate calitatea de coproprietar al imobilului casa de locuit situat in . dispună ieșirea din indiviziune și partajarea pe cote parți Motivarea acțiunii se fondează pe dovedirea relațiile de concubinaj, concubinaj care i-ar crea reclamantei de la început cota de ½, regula ce se aplica doar partajului de bunuri comune.
După pronunțarea Deciziei Tribunalului Suceava, prin care s-a admis apelul trimițându-se cauza spre rejudecare, instanța de control a impus rejudecarea cauzei și clarificarea tuturor motivelor de apel, respectiv stabilirea concreta a drepturilor fiecăruia din părți. În rejudecare la primul termen de judecata, a solicitat să se stabilească cadrul procesual al acestor pretenții, in sensul că, in situația unei acțiuni in realizare, de partaj, să se stabilească întâi cota de contribuție a flecarei părți, avându-se în vedere ca părțile nu au fost căsătorite. Din acest punct de vedere, reclamanta poate avea doar un drept de creanța asupra imobilelor construite de el, pe terenul concesionat de el de la Primăria Milișăuți, anterior anului 2006.
În acest context, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în constatare a unei contribuții la imobilul bunul propriu.
Apelantul a precizat că, anterior anului 2006, și-a edificat gospodăria, cam 90%, materialele de construcții fiind achiziționate încă din 2004, când nu o cunoștea pe reclamanta. Proiectul construcțiilor a fost înregistrat in 1996, dar construcțiile efective au început anterior anului 2000.
A arătat că a lucrat în Italia din 1999, cu acte de muncă și în majoritatea perioadei a locuit la patronii lui, care îi asigurau casa și masa.
Veniturile obținute dovedite cu statele de plată, că a realizat aproximativ 1190 euro lunar (pag. 31 ds.), venituri care erau completate cu diverse sume provenite din valorificarea unor autovehicule aduse în țară. Deosebit de aceasta situație, apar și diversele sume împrumutate de el de la Coletto Wo Maurizio, respectiv 5000 euro, sumă garantată cu 3 cecuri, în 9.08.2006. Aceasta a folosit-o la cheltuielile privind diversele stadii de finisare a casei.
La pag. 33 dos. apar veniturile total impozabile pe 2006, de 9.084 euro, sumă ce a constituit venitul net, legal pe acel an.
Spre deosebire de el, reclamanta produce la dosarul cauzei acte care atestă doar suma de 600 euro, lunar, lucrând ca menajeră. Din această suma era obligată să-și achite chiria și să cumpere hrană, urmând să-i rămână sume insignifiante de bani pentru o eventuală cheltuială. Nu au locuit niciodată împreună, iar relațiile sporadice care le-au avut nu justifică în nici un mod o contribuție la construcția imobilului casa.
Instanța de judecată a respins la termenul din 24.04.2014 excepția inadmisibilității acțiunii, fără a motiva într-un mod.
S-a stabilit că existat o relație de concubinaj între ei, audiind martorii care au fost citați în dosar pentru alte teze probatorii decât aceea a concubinajului.
Dar, în același timp, instanța nu s-a folosit de aceeași martori care au arătat că au fost plătiți de el, că au lucrat pe etape de construcție, fără a avea utilaje specializate (așa cum a fost precizat în expertiza C. Stelică).
Instanța a motivat doar faptul că nu reține declarația lui Laurus D. „care nu se coroborează cu cea a celorlalți martori, și, în acest context, cu toate că existau acte la dosar (facturi și chitanțe), nu ia în considerare faptul că a avut materiale anterior anului 2006, cu toate că aceste acte au fost depuse la dosarul cauzei, instanța nu le-a transmis expertei spre a avea cunoștință de ele. Această susținere este motivată prin una din obiecțiunile expertului parte Lebăda C. care se referă chiar la această situație.
Superficial și nemotivat, instanța a concluzionat că, cota parte ce-i revine reclamantei este de ½.
Din cuprinsul expertizei efectuate în dosar, rezultă cu prisosința faptul că la finele anului 2008 casa și anexele erau terminate la „roșu”, stoleria, inclusiv materialele au fost inserate în construcție în 2010. Obiecțiunile ambilor experți parte au fost respinse, fără motivare, cu toate că în expertiza C. Stelica nu s-a stabilit valoarea manoperei, calculată conform normelor de deviz.
Etapizarea construcției pe perioade trebuia corelată cu concluziile expertizei și declarațiile martorilor.
De asemenea, instanța nu a luat în considerare faptul că reclamanta și-a ajutat părinții la construcțiile și renovările de la casa lor din A., tot în perioada concubinajului, or, din venitul de 600 euro lunar ar fi fost imposibil să contribuie și la construcția casei lui cât și la construcțiile părinților ei.
Un alt motiv de recurs este acela că cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat nu este corect stabilit, având în vedere că nu s-au luat în considerare și cheltuielile sale de judecată. Dacă acțiunea a fost de partaj, atunci cheltuielile se calculează altfel.
Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea recursului, casarea cu rejudecare, și, în rejudecare, a solicitat ca prin reaprecierea probelor, să se dispună completarea probatoriului printr-un supliment de expertiză și audierea martorilor.
Intimata reclamantă T. N. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile pronunțate de instanța de fond.
În ceea ce privește motivarea apelului, a considerat că în primă fază se reiterează aceleași critici ca și în fața instanței de fond. Astfel, se invocă din nou excepția inadmisibilității acțiunii, însă, așa cum a arătat și prin notele de ședință depuse la termenul din data de 24.04.2014, în cauza de față nu este dată această excepție. Imobilul ce face obiectul prezentului dosar a fost edificat prin efortul comun al ambelor părți, în perioada în care au conviețuit împreună. A reiterat instanței că nu putea avea un capăt de cerere referitor la partaj fără să se fi constatat mai întâi existența dreptului de proprietate comună. Aceasta, în condițiile în care dreptul de proprietate cu privire la imobilul ce face obiectul prezentului dosar nu este constatat în nici un titlu, astfel încât instanța nu poate proceda la partajare decât după constatarea dreptului de proprietate.
Intimata a solicitat să se țină cont că în speță nu este vorba despre un bun propriu, astfel cum se precizează în motivarea apelului. În ceea ce privește un eventual drept de creanță, invocat de pârât prin notele de ședința, consideră că nu este cazul, în condițiile in care nu este vorba despre un împrumut, intenția . aceea de a construi o casă împreună în care urma să locuiască, aspect ce rezultă cu certitudine din amplul material probator administrat în cauză. Astfel, deși concubinii nu beneficiază de prezumția de comunitate prevăzută de art. 30 Codul familiei, nici un text în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată nu împiedică constatarea existenței unui drept de proprietate comună pe cote-părți asupra bunului/bunurilor dobândite de ei, în raport de contribuția fiecăruia, stabilită prin probe.
În prezentul dosar, au fost administrate probe (martori, înscrisuri, interogatoriu, expertiză, supliment la expertiză, contraexpertiză) din care a rezultat cu certitudine faptul că ea a trăit în concubinaj o perioadă de trei ani (2005-2008), perioadă în care a fost edificat acest imobil.
A învederat instanței că pârâtul, prin memoriile depuse la dosarul de fond, precum și prin motivarea apelului se contrazice în afirmații. Mai mult decât atât, susținerile acestuia că ei nu ar fi avut o relație sunt contrazise atât de declarațiile martorilor, cât mai ales de înscrisurile depuse la instanța de fond. Practic, imobilul ce face obiectul prezentului dosar s-a construit prin efortul comun al amândurora, în perioada în care au trăit în concubinaj.
În ceea ce privește afirmația apelantului – pârât, privind faptul că ea nu ar fi avut în realitate o relație cu apelantul, ține să menționeze că este total neadevărată și contrazisă de probele existente la dosarul cauzei, respectiv. din declarațiile martorilor audiați (filele l4, 53, 193, 208, 212, 215, 259 dosar fond) rezultă faptul că părțile erau percepute ca o familie în comunitate, iar casa ce face obiectul prezentului dosar au construit-o în perioada petrecută împreună prin efort comun.
Din adresele emise de Poliția Milișăuți - filele 37, 40, 41, 42, 43 - dosar fond, reiese faptul că apelantul - pârât recunoaște faptul că erau împreună. Este vorba despre o plângere adresată postului de politie Milișăuți, în legătură cu un furt din locuința apelantului - pârât, plângere care a fost scrisă de ea, precum și de o plângere adresată de acesta aceluiași post de poliție prin care se plânge că o anumită persoană dorește să-1 despartă de prietena lui, indicând această persoană ca fiind T. N., adică ea.
Din pozele existente la dosarul cauzei, care atestă încă o dată în plus faptul că apelantul - pârât și ea se comportau ca o adevărată familie (filele 56 - 62 dosar fond) și, practic, se contrazice în susținerile sale că nu au avut o relație atât de puternică care urma să se finalizeze cu o căsătorie.
Din interogatoriul apelantului - pârât, unde, practic, prin răspunsurile sale se contrazice în susținerile din memoriile depuse la diferite termene de judecată. Astfel, dacă în memoriul depus de apelantul - pârât la fila 16, dosar fond, acesta menționează că nu au locuit niciodată împreună, în interogatoriu la poziția 7 răspunde că totuși a locuit cu el la Milișăuți. Dacă relația nu era atât de puternică și erau doar cunoștințe, de ce în anul 2008 i-a cerut să îl gireze cu un împrumut în banca pentru achiziționarea unei mașini noi?
La fel, la întrebarea nr. 8 din interogatoriu, acesta răspunde cu „da” și confirmă încă o dată că atât în Milișăuți, cât și în A., dar și în Italia erau percepuți ca soț și soție. Și prin răspunsul dat la întrebarea nr. 16, acesta recunoaște faptul că se comportau ca o adevărată familie și infirmă susținerile anterioare referitoare la faptul că doar a ajutat-o să o aducă pe sora sa decedata din Italia și, practic, el a ajutat doar în ceea ce privește transportul. Și faptul că apelantul - pârât a acceptat să fie botezat în religia ortodoxă (răspunsul la întrebarea nr. 23) tocmai în . . faptul ca relația dintre ei a fost una cât se poate de serioasă. Nu înțelege de ce nu ar fi făcut această alegere la una din bisericile din Milișăuți.
În ceea ce privește susținerea apelantului – pârât, că ar fi făcut un împrumut mai mare pentru construcția imobilului (întrebarea 25) aceasta este infirmată de răspunsul primit tocmai de la bancă, unde se menționează că împrumutul a fost făcut pentru achiziționarea unei mașini noi (filele 285, 286 dosar fond).
Faptul că apelantul - pârât nu a dorit să recunoască natura relației care a existat între ei, aspect reiterat și în motivarea apelului și a mințit în ceea ce privește implicarea sentimentală și planurile de căsătorie pe care și le-au făcut îl demonstrează tocmai cu declarația acestuia făcută cu ocazia accidentului în care au fost implicați la data de 24.06.2007, unde acesta spune că la momentul accidentului era împreună cu „soția lui, T. N. care a fost rănită” (fila 236 și urm. dosar fond).
Din dvd-urile depuse la dosarul cauzei și a căror transcriere se regăsește la filele 7-8 dosar nou format, rezultă cu certitudine faptul că între aceasta și apelantul - pârât a existat mai mult decât o relație de concubinaj, ambele familii considerându-i deja o familie și comportându-se ca atare. Apelantul - pârât P. I. a fost cel care a coordonat întreaga operațiune de transportare a sicriului în țară, de la început și până la sfârșit. A menționat că pe toată durata operațiunii apelantul-pârât (îmbrăcat în doliu) a fost alături de ea, fiind considerat de toată lumea soțul ei, el fiind de altfel cel care s-a și ocupat de toate formalitățile necesare unui astfel de eveniment. Alături de ea a fost o parte din familia apelantului - pârât, respectiv cumnatele P. G. și P. M. (îmbrăcate în haine de doliu), precum și frații acestuia M. și G..
A învederat din nou instanței că apelantul - pârât, împreună cu familia acestuia, au fost alături de ea și de familia acesteia, pe toată durata desfășurării acestui eveniment nefericit, așa cum face o familie în adevăratul sens al cuvântului.
Este surprinzătoare declarația apelantului referitoare la posibilitățile sale financiare ridicate, în condițiile în care în acțiunea de stabilire pensie minor introdusă de mama fiicei sale în vârsta de aproximativ 15 ani, rezultată dintr-o altă relație de concubinaj, acesta se plânge în mai multe rânduri că nu are posibilități financiare pentru a plăti pensie minorei, invocând în același timp și cheltuielii mari pe care le are de suportat lună de lună.
În ceea ce privește susținerea apelantului-pârât, referitor la faptul că reclamanta și-ar fi ajutat părinții la „construcțiile și renovările de la casa lor din A.”, acestea sunt doar simple afirmații, fără suport probator și nu corespund cu realitatea.
Astfel, așa cum a arătat și în plângerea inițială ea l-a cunoscut pe apelant în luna martie a anului 2005 și la început a fost doar o relație de prietenie, însă, odată cu trecerea timpului, s-a consolidat și relația dintre ei. Astfel, în luna august 2005, s-au hotărât să formeze o familie și să strângă împreună bani, pentru a-și construi o casă, iar, în anul următor (respectiv 2006) să se întoarcă în România și să se căsătorească. Începând cu luna august 2005, ea i-a dat apelantului tot ceea ce câștiga pe lună pentru a-i depune în contul său și a economisi, pentru a-și putea îndeplini planul pe care și l-au propus. Practic, imobilul ce face obiectul prezentului dosar l-au construit prin efortul comun al amândurora. Susținerea că imobilul din litigiu ar fi fost edificat prin efort propriu este neadevărată.
Intimata a mai arătat că, în perioada 2005-2008, perioadă în care ea a trăit în uniune consensuală cu apelantul, acesta a vizitat în nenumărate rânduri familia ei, fiind însoțit de mama sa, de frații săi, de nepoții săi. Surorile apelantului au ajutat-o cu pregătirile de înmormântare ale surorii ei, cei din Italia, acolo, cei din România, aici. În această perioadă, de trei ani, s-au comportat în fața tuturor ca o familie, relația lor fiind acceptată de toată lumea. Tot în această perioadă, a participat, atât în Italia, cât și în România la nunți, botezuri și alte distracții, comportându-se ca familia P. și nu ca persoane separate, respectiv I. și N..
A arătat că nu s-au căsătorit, motivat de faptul că apelantul îi tot spunea să muncească mult să termine casa pe care au început-o pentru că se scumpesc materialele, iar, după ce o va ridica și acoperi, vor face și nunta. În martie 2008, a terminat de acoperit casa și urma ca în august să facă nunta. Din nefericire, în luna iulie 2008 sora sa a decedat și, din acest motiv, a amânat nunta pentru începutul anului 2009. Însă, la sfârșitul lunii iulie și începutul lunii august 2008, apelantul a bătut-o și a fugărit-o din casă.
A menționat că ea lucra în Italia la o familie unde avea asigurată hrana și celelalte necesitați de luni până vineri. De asemenea, făcea și ore suplimentare la o altă familie de bătrâni, aspect dovedit cu declarațiile de martori. Acest serviciu îl are din anul 2003 și până în prezent, aspect demonstrat cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. De vineri seara până luni dimineața, precum în alte zile libere (în general sărbătorile), ea locuia cu apelantul la locuința acestuia și se gospodăreau ca o familie (făceau mâncare, spălau, făceau curat etc.). Această situație este întâlnită în familiile de români care lucrează în Italia, femeia având în general un loc fix de muncă la îngrijire bătrâni. Și acest aspect a fost demonstrat cu martorii audiați. În ceea ce privește veniturile apelantului din străinătate, a depus la dosar înscrisuri doveditoare din care rezultă cu certitudine suma pe care acesta o realizează lunar.
Astfel, dacă în vechea legislație nu era prevăzută uniunea consensuală, noul cod civil introduce această instituție. În acest fel s-a raliat la legislația europeană care recunoaște această uniune consensuală. În acest spirit există decizii ale Curții de la Strasburg, în care se dezvolta conceptul autonom european de căsătorie care înseamnă orice formă de comunitate de viață și de bunuri între doi parteneri, atât căsătoria în sensul propriu al dreptului lor, cât și convenția civilă din dreptul francez. Astfel, în raporturile patrimoniale dintre concubini sunt aplicabile dispozițiile din dreptul comun care reglementează proprietatea comună pe cote-părți.
Având în vedere cele expuse și pe baza probatoriului administrat în cauza, intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat, solicitând și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Suceava, prin decizia civilă nr. 1132 din 22 septembrie 2015, a respins apelul formulat de pârâtul P. I., împotriva sentinței civile nr. 1840 din data de 03 iunie 2014, pronunțată de Judecătoria Rădăuți, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata reclamantă T. N., ca nefondat și a obligat apelantul să plătească intimatei suma de 2.500 lei cheltuieli de judecată din apel.
Analizând apelul, prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate și prin raportare la prevederile art. 296 și următoarele Cod procedură civilă, tribunalul a reținut următoarele:
Prin decizia civilă nr. 101 din 14 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Suceava, într-un prim ciclu procesual, s-a admis apelul formulat de pârâtul P. I., s-a desființat sentința civilă nr. 1961/23 mai 2011 a Judecătoriei Rădăuți și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la ieșirea din indiviziune a părților, stabilirea în concret a drepturilor cuvenite acestora și partajarea imobilului.
Prin sentința civilă nr. 1961 din 23.05.2011 a Judecătoriei Rădăuți, s-a admis acțiunea și s-a constatat că părțile sunt coproprietare în cote de 50% pentru fiecare, cu privire la imobilul situat în orașul Milișăuți în valoare de 284.828 lei.
Practic, prin decizia de casare a Tribunalului Suceava, s-a menținut soluția dată de judecătore în primul ciclu procesual, așa încât, împrejurarea că părțile sunt coproprietare în cote de 50% fiecare, asupra imobilului descris a fost statuată definitiv, bucurându-se de prezumția puterii lucrului judecat.
Pârâtul-apelant a criticat sentința pronunțată în al 2-lea ciclu procesual, arătând că aceasta este eronată, întrucât reclamanta nu are decât un drept de creanță asupra imobilelor edificate de el, pe terenul concesionat tot de el; că, de altfel, pârâtul a procurat materiale de construcție, încă din anul 2004, când nu o cunoștea pe reclamantă; că a lucrat în Italia, încă din anul 1999, așa încât a realizat venituri consistente, astfel cum rezultă din statele de plată; că în scopul ridicării construcției a împrumutat 5.000 euro; că nu a locuit niciodată cu reclamanta.
Criticând soluția primei instanțe, sub aspectul că aceasta a reținut eronat o cotă de ½ pentru fiecare parte, pârâtul-apelant a solicitat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză efectuat, în condițiile în care obiecțiunile formulate au fost respinse de către instanța de fond.
În atare împrejurări, tribunalul a admis proba solicitată astfel cum rezultă din încheierea de ședință din 29.01.2015 – fila 40 dosar apel, lucrarea având de lămurit următoarele aspecte: evaluarea construcției pe 3 faze: anterior anului 2006; perioada 2006-2008 și faza prezentă, în funcție de prețul actual al valorii; de asemenea, s-a stabilit ca la efectuarea lucrării, expertul să procedeze în două variante: una, în care să se analizeze valorile materialelor de construcție cu indicele de inflație, și una, în care să se stabilească valoarea lucrărilor pe etapele menționate, în funcție de valoarea de circulație.
Trebuie de precizat că, pentru întocmirea lucrării, au fost menținuți experții-parte L. C. și Senculeț D. A., însă aceștia nu au colaborat cu expertul desemnat de instanță, așa cum rezultă din documentația depusă la dosar, de către expert C. Stelica.
Potrivit raportului de expertiză întocmit în apel, după depunerea expertizei inițiale la dosarul de fond în decembrie 2013, pârâtul-apelant a depus la dosar facturi de materiale anterioare anului 2006.
În ceea ce privește fazele construcției, tribunalul a reținut că, până în anul 2006, s-au executat lucrări de construcții numai la casă. Valoarea lucrării anterioare anului 2006 este de 57.739,81 lei.
În perioada 2006-2008, expertul a arătat că s-au executat lucrări de construcții la casă și la atelier. Întrucât la executarea acestor lucrări s-au utilizat materiale procurate anterior anului 2006 (b.c.a. și material lemnos), pentru această etapă, expertul, corect, a reținut doar manopera, reținând că lucrările executate până în anul 2008, se ridică la suma de 47.429,17 lei – valoarea de circulație pentru casă și 27.236,43 lei – pentru atelier, în total reprezentând o valoare de circulație de 74.665,61 lei.
După anul 2008, s-au efectuat lucrări la casă și atelier, valoarea lor actuală în total, fiind de 220.844,73 lei.
Cât privește fazele de executare a imobilelor, pe cele 3 etape, concluziile expertului din raportul de expertiză întocmit în faza apelului se corelează cu declarațiile martorilor audiați în prima instanță.
Astfel, martorii audiați au confirmat că, în perioada 2006-2008, părțile au avut o relație de concubinaj; că în anul 2006, s-a început edificarea casei, pentru ca în anul 2008, aceasta să fie ridicată și acoperită; că ambele părți realizau venituri, contribuind împreună, la edificarea construcției.
După 2008, respectiv după epuizarea relației dintre părți, pârâtul-apelant a efectuat și alte lucrări.
Așadar, martorii audiați în primă instanță nu au făcut altceva decât să confirme împrejurarea susținută de reclamantă, referitoare la faptul că ambele părți au contribuit la edificarea casei.
Cât privește cota de contribuție a părților, așa cum s-a arătat anterior, acest aspect a fost tranșat definitiv prin decizia civilă de casare nr. 101 din 14 mai 2012 a Tribunalului Suceava, prin care s-a menținut soluția instanței de fond din primul ciclu procesual, (sentința civilă nr. 1961/23.05.2011), în sensul că reclamanta și pârâtul au calitatea de coproprietari, în cote de 50%, fiecare, asupra imobilului în litigiu.
În plus, trebuie de precizat că susținerile apelantului referitoare la nivelul veniturilor realizate de părți, nu sunt confirmate de probele administrate în cele 2 cicluri procesuale.
Elocvente, din această perspectivă, sunt înscrisurile depuse de părți la dosar, din care rezultă, fără echivoc, că pârâtul-apelant realizează venituri de 1190 euro (filele 30-34 dosar nr._ ); însă, din această sumă pârâtul-apelant a achitat cheltuieli de chirie și cele aferente întreținerii imobilului în care locuia în Italia, care se ridicau la 400 euro lunar chiria, cu precizarea că existau și perioade în care aceste cheltuieli ajungeau și la sume mai mari.
Pe de altă parte, înscrisurile de la filele 44-50, dosar nr._, relevă că și reclamanta-intimată, în perioada 2006-2008, a realizat venituri, aceasta lucrând ca menajeră, având mai multe puncte de lucru.
Tot în legătură cu cota de contribuție a părților, tribunalul a avut în vedere faptul că pârâtul-apelant are un copil dintr-o relație anterioară, iar obligația de întreținere ce-i incumbă este de natură a reduce gradul de contribuție a apelantului; de asemenea, din declarația martorei R. G. – fila 14 dosar fond, primul ciclu procesual, rezultă că în perioada anterioară datei de aprilie 2005, apelantul nu a avut economii, ci doar datorii, în timp ce reclamanta-intimată avea bani depozitați la bancă.
Nu în ultimul rând, este de precizat că, din suma de 27.000 euro, aproximativ 17.000 euro au fost împrumutați de pârâtul-apelant de la reclamanta-intimată.
Corect, instanța de fond a înlăturat declarația lui Laurus D. - fila 54 dosar.
Într-adevăr, aceasta contravine cu declarația celorlalți martori, chiar cu declarațiile date de muncitorii ce au lucrat la casă.
Așadar, martorul din apel invocat de P. I., privind faptul că reclamanta-intimată nu are decât un drept de creanță asupra construcției, nu este întemeiat, urmând a fi înlăturat ca atare.
Nici critica privind soluționarea excepției de inadmisibilitate nu este întemeiată.
Astfel, pârâtul-apelant, prin precizările formulate la fila 19 dosar fond din al doilea ciclu procesual, reiterează aceeași poziție susținută și în prima etapă, arătând că reclamanta nu poate invocă decât un drept de creanță asupra imobilelor, așa încât, în speță, se conturează excepția inadmisibilității acțiunii formulată de reclamantă, de a se constata cota sa de contribuție la edificarea imobilelor.
A reținut instanța de control judiciar, că primul capăt de cerere al acțiunii reclamantei intimate are ca obiect constatarea calității sale de coproprietar al imobilului „casă de locuit” din orașul Milișăuți.
Așa cum s-a arătat anterior, întregul ansamblu probator administrat în cauză demonstrează că între părți a existat o relație de uniune consensuală pe durata de 2 ani, între anii 2006-2008.
Intenția celor doi parteneri era aceea a întemeierii unui cămin, acesta fiind, de altfel, motivul pentru care părțile au demarat lucrările la imobilul casă.
În atare împrejurări, părțile au contribuit la construirea casei, prin efort comun, așa încât, în cauză, ne aflăm în prezența unui drept de coproprietate.
Nu are relevanță, din această perspectivă, că autorizația de construire a fost emisă doar pe numele pârâtului-apelant, și că acesta a achiziționat, anterior relației sale cu intimata, materiale de construcție, câtă vreme înscrisurile și martorii audiați relevă că și aceasta a contribuit la edificarea casei (declarația martorului C. D. – fila 53, dosar fond din primul ciclu procesual; Pîslar D. – fila 193).
Față de situația concretă ce rezultă din ansamblul probator administrat în cauză, tribunalul a reținut că instanța de fond, în mod temeinic și legal a respins excepția inadmisibilității cererii în contestarea dreptului de coproprietate, ca nefondată, conform încheierii de ședință din data de 29.01.2009 – fila 51 dosar fond din primul ciclu procesual.
În plus, instanța de control judiciar a avut în vedere că prin decizia de casare nr. 101/14.05.2012 a Tribunalului Suceava, a fost menținută statuarea primei instanțe, întrucât demersul reclamantei-intimate se circumscrie unei acțiuni în realizarea dreptului, în condițiile art. 109 alin. 1 Cod procedură civilă, reclamanta-intimată dorind obligarea pârâtului să-i recunoască dreptul de proprietate asupra bunului dobândit în timpul concubinajului și să se dispună partajarea acestuia.
Prin urmare, soluția de respingere ca nefondată, a excepției inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea dreptului de coproprietate al reclamantei-intimate, se impune cu putere de lucru judecat, orice altă soluție fiind de natură a aduce atingere acestui principiu, dar și al celui privitor la securitatea raporturilor juridice care au fost deja tranșate printr-o sentință rămasă definitivă.
Față de cele ce preced, tribunalul a înlăturat și acest motiv de apel ca neîntemeiat.
În condițiile în care valorile rezultate prin raportul de expertiză sunt mai mari decât cele reținute de prima instanță, o soluție de admitere a apelului pârâtului ar echivala cu încălcarea principiului conform căruia, nimănui nu i se poate înrăutăți situația în propria cale de atac.
Având în vedere considerentele dezvoltate pe larg, tribunalul a reținut că instanța de fond a statuat corect că părțile au avut o relație de concubinaj; că în anul 2006 au început edificarea unei case care în 2008 era ridicată și acoperită; că ambele părți obțineau venituri, contribuind împreună la ridicarea casei, în cote egale de 50%.
Între-adevăr, documentația depusă la dosar relevă că, în afara acestei construcții, pârâtul-apelant a mai edificat o casă, în anul 1997, însă reclamanta-intimată nu a formulat pretenții asupra acesteia, ci doar asupra casei ridicată în 2006, și în legătură cu care, temeinic și legal, judecătorul fondului a reținut starea de coproprietate a părților, dispunând sistarea acesteia, cu consecința atribuirii imobilului în lotul pârâtului, în considerarea calității sale de proprietar al terenului pe care s-a edificat construcția.
Față de cele expuse, în considerarea art. 296 - 297 Cod procedură civilă, cum motivele de apel invocate nu au fost susținute de probele administrate; cum pretențiile părților au primit o corectă dezlegare la instanța de fond; cum sentința pronunțată este rezultatul unei corecte aplicări a legii și a unei juste interpretări a probelor administrate, tribunalul a respins apelul ca nefondat.
În considerarea art. 298 Cod procedură civilă, raportat la art. 274 Cod procedură civilă, a obligat apelantul să plătească intimatei suma de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată din apel, conform chitanțelor depuse la filele 89 – 90, dosar apel.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul P. I..
În motivare, a arătat că din motivarea cronologică se reține faptul că decizia nr. 101 din 14.05.2012, în urma casării, s-a statuat ca „autoritate de lucru judecat” - stabilirea cotei de contribuție a reclamantei intimate, de 1/2 la construcția casei și anexelor, situate pe terenul concesionat de recurent.
Apreciază că această susținere din motivare este eronată, având în vedere faptul că decizia nr. 101/2012 precizează că „instanța admite apelul, va desființa hotărârea apelată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se pronunța asupra tuturor pretențiilor formulate, conform art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, potrivit căreia instanța de judecată este obligată să statueze „omnia petita”, ocazie cu care vor fi analizate și celelalte apărări formulate de părți în apel”.
Prin sentința 1840/2014 a Judecătoriei Rădăuți, pornind de la cota de 1/2 contribuție a fiecăruia din părți, instanța a pronunțat obligarea sa la plata sumei de 368.561 lei, cu titlu de contravaloare cotă-parte la construcția imobilelor.
Pornind de la o idee preconcepută că o relație pasageră s-a transformat într-o relație de concubinaj, de aprox. 2 ani cât a durat construcția imobilelor, cu toate că a contestat veniturile intimatei, și faptul că nu a făcut efectiv dovada contribuției materiale, la construcția casei, instanța a înlăturat aceste apărări, fără a fi motivate. Un venit net de peste 9000 euro, anual nu poate fi comparat și egalizat cu venitul lunar de 600 euro brut, din care intimata își achita întreținerea. Nu a locuit niciodată în Italia împreună, distanța dintre domiciliile lor fiind de peste 100 de km, reclamanta fiind persoană angajată internă în familia italiană.
Referitor la susținerea instanței, privind valorile stabilite în faza apelului de către experta C. Stelică ca fiind mai mari decât cele stabilite în primă instanță în al doilea ciclu procesual, se datorează faptului că obiecțiunile sale și ale expertului parte nu au fost primite și au fost respinse, nejustificat. Metoda comparației la care face trimitere experta cu imobile din oraș Rădăuți sau din . fi primită, deoarece casa sa este în . km. de centrul civic, și orice punct de aprovizionare alimentar, fără mijloace de transport în comun, pe drum neamenajat.
De fapt, a criticat și obiectat asupra valorilor manoperei și a utilajelor folosite de muncitorii constructori, însă experta nu a depus nici un deviz pentru a-i verifica veridicitatea calculelor. Din aprecierea unui probatoriu trunchiat, instanța a ales cea mai ușoară și comodă soluție, care, de fapt, chiar dacă a admis completarea expertizei, în faza de apel, respingând obiecțiunile, a respins și apelul, care i-ar fi înrăutăți situația în propria sa cale de atac.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei și sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, a invocat prevederile art. 304 pct. 8, 9, 10 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, reclamanta-intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea pârâtului-recurent la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate, în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 8; 9 și 10 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurentul a invocat cazurile prevăzute de art. 304 pct.8; 9 și 10 din Codul de procedură civilă. Primele două cazuri se referă la următoarele situații: ,,când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia ”și ,,când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.
Niciuna din situațiile menționate mai-sus nu se regăsește în speța de față.
Astfel, în legătură cu cazul prevăzut de art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă, prin acesta se poate invoca încălcarea principiului înscris în art. 969 alin.1 din Vechiul Cod civil, potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Motivul privește situația în care, deși actul juridic dedus judecății este cât se poate de clar, instanța îi schimbă natura ori înțelesul. Recurentul nu precizează, concret, actul juridic interpretat în mod greșit de către instanță, iar, în condițiile în care acesta a înțeles să invoce că instanța ar fi reținut, în mod greșit, o stare de indiviziune între părți, această concluzie nu poate fi cenzurată în recurs, fiind întemeiată pe interpretarea probatoriului administrat în cauză. În recurs, aprecierea situației de fapt de către instanțe, precum și modul cum acestea au interpretat probatoriul administrat nu pot fi cenzurate, aspectele neputându-se încadra în niciunul din cazurile prevăzute de art. 304 punctele 1-9 din Codul de procedură civilă.
Tot ținând de netemeinicie și, ca atare, inadmisibil de analizat în recurs, sunt și criticile reclamantului din memoriul de recurs referitoare la:
- eronata și trunchiata apreciere a probatoriului administrat în cauză, cu referire la expertiza efectuată de expert C. Stelică, care ar fi făcut trimitere, în mod greșit, la metoda comparației în evaluarea imobilului-construcție, în condițiile în care situarea imobilului nu o permitea;
- aprecierea, prin comparație, a veniturilor părților.
Recurentul a invocat și cazul prevăzut de art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă. Cu privire la acesta, Curtea apreciază că nu au fost invocate alte aspecte care să se poată circumscrie acestui caz, în afară de susținerea recurentului că instanța a apreciat eronat că prin decizia de casare, care se bucură de prezumție de lucru judecat, s-a statuat asupra stării de coproprietate, în cote de 50%. Într-adevăr, prin decizia civilă nr.101 din 14.05.2012 a Tribunalului Suceava, de casare a primei hotărâri pronunțate în cauză, sentința a fost desființată în totalitate, cu indicația ca instanța de trimitere să se pronunțe asupra tuturor pretențiilor formulate. Nu s-a statuat că prima instanța ar fi stabilit în mod just coproprietatea, precum și cotele-părți de 50%, pentru fiecare parte, astfel că argumentele referitoare la acest aspect din conținutul deciziei atacate nu sunt corecte și nu vor fi reținute de instanța de recurs. Totuși, instanța de apel nu s-a limitat la această interpretare greșită a deciziei de casare și a făcut propria analiză a stării de coproprietate și a cotei fiecărei părți, raportându-se, în concret, la întregul probatoriu administrat în cele două cicluri procesuale și reținând că părțile au contribuit prin efort comun și egal la construirea casei, astfel că nu pot fi admise criticile recurentului referitoare necercetarea fondului cauzei. Instanța de apel a analizat susținerile părților și a înlăturat, motivat, apărările pârâtului, cu privire la inexistența stării de coproprietate și la întinderea cotelor părților.
Recurentul a mai invocat și dispozițiile art. 304 pct. 10 din Codul de procedură civilă. Acest articol prevedea situația: ,, când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii”.
Având în vedere toate aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 din Codul de procedură civilă, Curtea va obliga pârâtul-recurent să plătească reclamantei-intimate suma de 1300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat, conform chitanței de la fila 14 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul P. I., domiciliat în oraș Milișăuți, ., județul Suceava și cu domiciliul ales la Cabinet avocat M. B. din Suceava, ., .. A, . civile nr. 1132 din 22 septembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția civilă (dosar nr._, intimată fiind reclamanta T. N., domiciliată în ., județul Suceava.
Obligă pârâtul-recurent să plătească reclamantei-intimate T. N. suma de 1300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2016.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. C.O.
Jud. apel C. M.N.
G. F.F.
Jud. fond V. L.
Tehnodact. B.Z.
Ex. 2 / 16.03.2016
| ← Expropriere. Decizia nr. 175/2016. Curtea de Apel SUCEAVA | Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 237/2014. Curtea de... → |
|---|
