Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 101/2013. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 101/2013 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 101/2013
Dosar nr._ - acțiune în răspundere patrimonială -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 101
Ședința publică din 19 noiembrie 2013
PreședinteCiută O.
JudecătorAnton Ș.-F.
GrefierNechita L.
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de reclamantul I. C., domiciliat în Vatra Dornei, .. 20, județul Suceava și de pârâtul P. V., domiciliat în Vatra Dornei, ., județul Suceava, împotriva sentinței civile nr. 960 din 24 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Suceava – secția civilă (dosar nr._ ).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat N. L. pentru reclamantul apelant și avocat D. C., pentru pârâtul apelant lipsă fiind aceștia și pârâții intimați P. D. și S.C. X. M. SRL Suceava.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că, prin Serviciul arhivă, reclamantul apelant a depus la dosar întâmpinare, duplicatul acesteia fiind comunicat apărătorului pârâtului apelant P. V..
Referitor la probe, avocat D. C., pentru pârâtul apelant P. V., arată că la instanța de fond, așa cum rezultă de la fila 146 dosar, a solicitat a se face o adresă la Poliția municipiului Vatra Dornei pentru a comunica dacă în perioada 2000-2002, cu ocazia unor razii, s-au aplicat sancțiuni contravenționale unor persoane de sex feminin pentru activități de prostituție și tulburarea liniștii publice, care prestau servicii la barul „Pico Bello”, proprietatea reclamantului, cerere care i-a fost respinsă. Consideră această probă necesară pentru a dovedi susținerile martorilor audiați în cauză și insistă în administrarea ei.
Avocat N. L. pentru reclamantul apelant, solicită admiterea probei cu înscrisuri, sens în care, depune la dosar adeverința nr. 4768 din 15 noiembrie 2013 eliberată de Liceul Teoretic „I. L.” Vatra Dornei din care reiese că acesta are funcția de profesor la această unitate de învățământ. Cu privire la cererea formulată de apărătorul pârâtului apelant, se opune la administrarea probei solicitate întrucât nu o consideră utilă. Arată că martorii care au fost audiați în cauză și au făcut referire la așa zisa activitate de proxenetism s-au referit la anul 2002 iar pentru acest an, a depus înscrisuri din care rezultă că nu a existat autorizație de funcționare pentru local, că acesta a fost afectat de incendiu, existând în acest sens un act doveditor iar din procesul verbal de recepție rezultă faptul că în perioada 2000-2004 acel local nu a funcționat chiar dacă incendiul nu a distrus în totalitate clădirea. Consideră că în mod corect instanța de fond a respins această probă, necesitatea ei nerezultând din dezbateri. Totodată arată că cererea de probe așa cum a fost ea formulată, nu are legătură cu obiectul cauzei și cu activitatea reclamantului. Chiar dacă ar veni aceste relații în sensul solicitat de pârât, ele nu pot constitui un temei factual suficient pentru a se deduce că reclamantul ar fi încurajat sau ar fi avut vreo participare în desfășurarea unor activități antisociale. Totodată arată că au fost analizate faptele invocate de pârât și în urma cercetărilor rezultatul a fost negativ și s-a concluzionat că reclamantul nu a făcut vreodată obiectul unor cercetări penale, motiv pentru care solicită respingerea probei solicitate de pârât.
Avocat D. C. pentru pârât, consideră că prin susținerile apărătoarei reclamantului se pierde din vedere obiectul litigiului. Se susține că reclamantului i s-a afectat imaginea publică și că acest fapt i-a cauzat suferințe psihice. Prin proba solicită dorește să dovedească că a existat o imagine generală negativă la adresa reclamantului, că la el în local, unde era administrator, unele persoane au fost sancționate pentru faptele menționate și acesta nu era străin de activitățile desfășurate acolo. Totodată susține că a depus un extras a unui articol apărut în anul 2008 în publicația „Academia lui Cațavencu” în care se stipulează că reclamantul este cunoscut în oraș că și-a făcut banii din cămătărie, proxenetism și tăinuire de bunuri furate. Acesta nu a fost contestat, astfel nu se poate reține că acesta a avut o suferință psihică datorită pârâtului.
Avocat N. L. pentru reclamant, arată că s-ar dovedi cu relațiile de la poliție că ar fi fost de notorietate faptele pentru care au fost sancționate acele persoane și nu comportarea reclamantului. Cât despre alegațiile de la termenul de astăzi, susține că publicația „Academia lui Cațavencu” nu este un lider sau un formator de opinie, care să fie avut în vedere atunci când se vorbește despre imaginea publică a unei persoane iar faptul că reclamantul nu a înțeles să îl conteste, a fost determinat de faptul că această publicație se adresează unui anumit segment de public, nu este foarte răspândit la nivelul comunității dar nu înseamnă că acesta s-a recunoscut vinovat de toate cele menționate.
Avocat D. C. pentru pârât, susține că reclamantul a avut autorizație de extindere a localului și nu de construire așa cum se susține iar în incendiu au fost afectate doar unele magazii și acoperișul și nu clădirea în întregime. Insistă în efectuarea adresei la poliție ca fiind venită de la o terță persoană cu care să combată susținerile reclamantului.
Instanța respinge proba solicitată ca fiind neutilă cauzei și dă cuvântul la dezbateri pe fond a cauzei.
Avocat N. L. pentru reclamant, reiterând pe larg motivele precizate în scris, solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței, să se majoreze cuantumul daunelor morale care au fost stabilite în sarcina pârâtului, cu cheltuieli de judecată. Aceasta susține că hotărârea atacată este deficitară sub aspectul estimării și cuantificării prejudiciului moral suferit de reclamant în urma acuzațiilor calomnioase ale pârâtului. Consideră că un prim criteriu ce trebuie avut la cuantificarea prejudiciului moral îl constituie persoana reclamantului și elementele care caracterizează această persoană așa cum rezultă ele din probatoriul administrat. Acest criteriu este relevant din perspectiva atingerii care a fost adusă demnității reclamantului care este o calitate inerentă oricărei persoane. Solicită amânarea pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise.
Avocat D. C. pentru pârât, referitor la apelul declarat de acesta solicită admiterea lui, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată. Arată că în mod nelegal s-au eliminat de către instanța de fond toate depozițiile martorilor pe ideea că nu se coroborează cu alte probe. Materia acestui litigiu este ținută de dovedirea nu atât a unor fapte concrete cât a unui climat local, dacă opinia publică avea nevoie de aceste informații și dacă a reacționat la acestea, cauzându-se astfel reclamantului suferințe psihice. Consideră apărătorul pârâtului că prin declarațiile de martori a dovedit că reclamantul, care era cunoscut în localitate încă din 1990 când și-a început afacerile, nu avea cum să fie afectat de afirmațiile făcute în așa măsură încât să i se acorde o cuantificare atât de mare. Din interviul acordat după apariția respectivelor afirmații, reclamantul a arătat că spusele pârâtului sunt „mizerii ordinare” că nu le-a crezut iar oamenii care îl cunosc le vor trata ca atare. Din această afirmație se vede că reclamantul nu a fost afectat de susținerile pârâtului iar încrederea în sine a rămas nezdruncinată. Totodată susține că instanța de fond trebuia sa rețină precizările martorilor propuși. Deși unul dintre ei a fost condamnat la furt, acesta are dreptul de a face depoziții în instanță și se putea referi la acele susțineri ale pârâtului. Martorul a arătat că a constatat că în clubul reclamantului se face prostituție, că s-a introdus valută falsă, că acesta împrumuta bani cu dobândă foarte mare care pentru unele persoane era împovărătoare, uneia luându-i toate utilajele cu care își desfășura activitatea, aducându-l astfel în pragul sinuciderii.
Referitor la apelul declarat de reclamant, apărătorul pârâtului solicită respingerea acestuia ca nefondat întrucât acele afirmații au un fundament la nivelul opiniei publice locale. Totodată susține că reclamantul a solicitat daune morale în cuantum de 600.000 lei cu scopul de a nu fi competentă a judeca prezenta cauză Judecătoria Vatra Dornei, instanța de domiciliu a ambelor părți, localitate unde era de notorietate activitatea reclamantului din perioada menționată anterior. Nu susține că acesta are și în prezent activități antisociale.
Avocat N. L. pentru reclamant, referitor la apelul declarat de pârât pune concluzii de respingerea acestuia ca nefondat. S-a susținut că reclamantul a avut o imagine pătată în localitate, că ar fi făcut acele activități și că nu se poate vorbi de o suferință psihică care să îl fi afectat. Aceasta arată că reclamantul este o persoană cu studii superioare, familist, cu 4 copii, că s-a implicat activ în viața comunității și în viața politică, că a ocupat o . funcții alese, că a îndeplinit funcția de director al unei instituții locale, că are calitatea de cadru didactic și că afirmațiile pârâtului nu se confirmă cu probele administrate în cauză. Reclamantul, în apărare, a propus ca martori pe numiții: Danubianu D., C. L., N. I. care îndeplineau anumite funcții și erau implicați în viața politică și A. E. care îl cunoaște bine pe reclamant, cu care a dovedit ce fel de persoană era și că în toată activitatea sa a înțeles să respecte o . valori sociale, să se implice și să ajute comunitatea prin ocuparea unor funcții și prin implicarea sa activă în viața politică. Arată că martorul propus de pârât, care a fost condamnat pentru furt, nu a relatat din cunoștințele sale ci din ceea ce i-ar fi spus un alt condamnat pentru furt precum și ceea ce i-ar fi spus o altă persoană care ar fi împrumutat bani cu camătă de la reclamant. Referitor la acest aspect a dovedit că nu a fost un împrumut cu camătă ci o vânzare-cumpărare a utilajelor respective. Depozițiile martorilor C. și L. L. (care nu locuiește in localitate de 10 ani) nu pot fi reținute întrucât au relatat despre niște fapte petrecute în urmă cu 10 ani care, deși grave, nu au fost reclamate la poliție și mai mult decât atât, a dovedit cu acte că barul în care se susține că s-ar fi petrecut acele fapte antisociale, în perioada 2000-2004 nu a funcționat. Susține că apărările pârâtului sunt neîntemeiate, că nu există acea proastă reputație a reclamantului despre care se face vorbire în întâmpinare, că instanța de fond a interpretat corect probele administrate în cauză și dacă pârâtul recunoștea că a fost dezinformat, exista disponibilitatea de a nu se ajunge în instanță.. Apărătoarea reclamantului arată că, nu este vorba doar de persoana reclamantului ci și de copiii acestuia care au fost afectați de susținerile pârâtului, situație dovedită cu depoziția martorului N. I. care a relatat că unul din copiii a ieșit din școală plângând pentru că a fost apostrofat de colegii săi în legătură cu aceste afirmații lansate de pârât la adresa tatălui său. Împrejurarea că reclamantul și-a cuantificat prejudiciul la suma de_ lei nu se poate reține că a dorit evitarea unei anumite instanțe și nu i se poate face o culpă că a emis pretenții pentru această sumă cu un anumit scop. Astfel a înțeles acesta să le cuantifice însă cuantumul daunele morale sunt la aprecierea instanței și se stabilesc în raport de elementele dovedite. Nu solicită amânarea pronunțării.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra apelurilor de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 12.07.2012 și înregistrată sub nr._, reclamantul I. C., în contradictoriu cu pârâții P. V., P. D. și ., a solicitat obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 600.000 lei cu titlul de daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că în fapt, la data de 5 iunie 2012, în cotidianul Obiectiv de Suceava, editat de pârâta ., a fost publicat, sub semnătura D.P.(aparținând pârâtului D. P.) articolul intitulat „Liderul Partidei Romilor atrage atenția că un interlop traseist politic vrea să ajungă primar la Vatra Dornei”.
În cuprinsul articolului sus menționat au fost prezentate o . afirmații insultătoare și calomnioase formulate de pârâtul P. V. la adresa sa.
Astfel, au fost redate textual afirmațiile prim - pârâtului în sensul că ar avea un „CV de cămătar, proxenet și coautor la spargerile caselor și apartamentelor persoanelor cu avere, că „acuzațiile sunt fondate și pot fi probate”, că „domnul I. nu este cinstit, sincer, drept, el încercând alianțe periculoase pentru acest oraș cu diverse clanuri și grupări interlope”. De asemenea, în articolul incriminat a fost acuzat de intimidarea alegătorilor, de influență și manipulare în atingerea scopurilor personale și deservirea intereselor unor acoliți, cu referire directă la un clan de interlopi, iar în chiar titlul articolului a fost calificat ca fiind un „interlop traseist politic”.
Toate afirmațiile sus menționate sunt lipsite de orice suport faptic real întrucât nu a fost niciodată acuzat sau cercetat pentru săvârșirea unor fapte de natura celor indicate (cămătărie, proxenetism, participare la furt), nu există nici un indiciu care să acrediteze ideea săvârșirii de către el a unor astfel de fapte, după cum nu există nici indicii sau fapte concrete din care să rezulte că ar avea legături cu clanuri interlope sau că ar fi săvârșit acte de manipulare sau intimidare a alegătorilor.
În contextul în care acuzațiile ce i-au fost aduse prin articolul incriminat sunt în mod vădit calomnioase, ele fiind de natură să aducă în mod grav atingere onoarei și reputației sale, prim-pârâtul, care a formulat practic aceste acuzații, se face vinovat de săvârșirea unei fapte civile delictuale generatoare de prejudicii morale.
Totodată, răspunderea pentru atingerea adusă onoarei, demnității și reputației sale revine în egală măsură și celorlalți pârâți, în calitate de redactor și respectiv editor al publicației în care a apărut articolul incriminat întrucât aceștia au încălcat normele deontologiei profesionale, redând afirmațiilor prim - pârâtului fără să fi efectuat o minimă verificare în privința bazei lor factuale și fără să-l fi contactat pentru a-i solicita punctul de vedere.
În acest sens, a înțeles să invoce, pe de o parte, încălcarea dispozițiilor art. 30 alin. 6 și 8 din Constituția României, potrivit cărora libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine, iar răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului, autorului, etc., iar pe de altă parte încălcarea dispozițiilor art. 31 alin. 4 din Constituție, potrivit cărora mijloacele de informare în masă publice și private sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.
Prin publicarea articolului incriminat au fost nesocotite și prevederile art. 69 lit. j din Legea nr.3/1974 ( care era în vigoare la data săvârșirii faptei, fiind abrogată expres ulterior, la 4 iulie 2012), prevederi potrivit cărora în apărarea intereselor societății și persoanelor împotriva folosirii abuzive a dreptului de exprimare prin presă se interzice publicarea și difuzarea prin presă a materialelor care cuprind date sau fapte neadevărate, de natură a vătăma interesele legitime și a știrbi demnitatea, onoarea sau reputația unei persoane, prestigiul său social sau profesional, ori prin care se proferează insulte, calomnii sau se aduc amenințări la adresa unei persoane, cu precizarea că, potrivit art. 70, 76 din același act normativ răspunderea pentru respectarea disp. art. 69 revine atât ziaristului, cât și consiliului de conducere, colegiului de redacție sau redactorului șef al organului de presă.
În același sens, în practica CEDO s-a stabilit că editorului unei publicații îi revin în mod indirect aceleași îndatoriri și responsabilități ca și autorului articolului și că afirmațiile referitoare la fapte determinate, susceptibile de a fi probate, făcute în absența unor dovezi care să le susțină nu se bucură de protecția art. 10 din Convenție, ziariștilor revenindu-le obligația de a verifica orice declarație publicată și de a se asigura că aceasta are o bază factuală suficient de precisă și proporțională cu natura și forța afirmațiilor.
În consecință, a apreciat că tuturor celor trei pârâți le incumbă răspunderea solidară pentru repararea prejudiciului cauzat de publicarea articolului incriminat, prin care s-a adus o atingere gravă onoarei, demnității și reputației sale.
În ceea ce privește cuantificarea prejudiciului suferit, aceasta trebuie să aibă în vedere gravitatea deosebită a acuzațiilor formulate la adresa sa, faptul că aceste acuzați nu au absolut nici o bază factuală, împrejurarea că articolul incriminat a fost publicat în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale din anul 2012 cu scopul vădit de a-l denigra în mod public, precum și împrejurarea că afirmațiile din cuprinsul articolului i-au afectat în mod grav imaginea publică și reputația de care se bucura, i-au distrus prestigiul social, compromițându-i în totalitate șansele de a fi ales în funcția publică pentru care a candidat.
Relevant este de asemenea și faptul că, datorită tirajului cotidianului în care a fost publicat articolul, acesta a ajuns la cunoștința unui număr foarte mare de persoane și a creat îndoieli serioase asupra persoanei și reputației sale.
În raport de toate aceste elemente, care i-au creat traume psihice puternice și care i-au lezat în mod grav dreptul la onoare, reputație și la propria-i imagine, apreciază că valoarea prejudiciului cauzat prin faptele ilicite ale pârâților este de 600.000 lei.
In drept, a invocat disp. art. 72,73, art. 1349, 1357-1359, art. 1373 din Noul Cod Civil, art. 30, 31 din Constituția României, art. 69,70,76 din Legea nr. 3/1974, art. 274 cod procedură civilă.
Pârâtul P. V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată având în vedere următoarele aspecte:
Reclamantul a ales să poarte o luptă politică în sălile de judecată deși declarațiile făcute de către pârât au avut strict caracter politic, de informare și de împrospătare a memoriei alegătorilor asupra caracterului și trecutului acestuia.
Interviul a fost acordat în preajma alegerilor locale din luna iunie 2012 când reclamantul candida ca independent la un fotoliu de primar și a fost acordat în calitate de om politic după cum se poate observa chiar din preambul, ca președinte al organizației județene Suceava a Partidei Romilor "Pro Europa".
Scopul urmărit de către pârât a fost informarea alegătorilor și nu se poate vorbi despre o atingere adusă imaginii publice a reclamantului deoarece această imagine publică era deja atinsă, prin propriile sale fapte, înainte de a acorda pârâtul interviul.
La nivelul orașului Vatra Dornei, în care reclamantul deține o oarecare notorietate, etichetele de „interlop”, „cămătar”, „proxenet” i-au fost aplicate de multă vreme de către opinia publică, iar reiterarea acestora în respectivul ziar nu a fost de natură să provoace cetățenilor din localitate nicio revelație.
Încă dinainte de anul 2008, istorii despre faptele cu iz penal ale reclamantului circulau în localitate, căpătând o expunere și la nivel național prin apariția numelui reclamantului în Lista candidaților pătați din Academia Cațavencu-2008 o dată cu descrierea: „Om de afaceri și migrator politic: ApR, PRM, PNL. În orașul său, Vatra Dornei, la fel ca și pe forumurile ziarelor și posturilor de radio locale, se spune că a făcut bani din cămătărie și proxenetism”.
Astfel, se poate spune că alegătorii care doreau să fie informați, puteau afla foarte ușor date despre trecutul reclamantului, pârâtul nu a adus informații noi prin interviul acordat.
Sub aspectul apărării sale, în sprijinul afirmațiilor de mai sus, a arătat că poate face dovada, cu martori, asupra caracterului de notorietate la nivel local a activităților reclamantului.
Se poate vorbi de acordarea de daune morale în ipoteza în care imaginea imaculată a unei persoane a fost terfelită și batjocorită cu intenție de o altă persoană, provocându-i suferințe morale și afectându-i imaginea publică.
Dar dacă martorii au arătat că imaginea publică a acestuia nu era deloc imaculată, iar cuvintele "proxenet" și "cămătar" erau aduse frecvent în discuție atunci când se vorbea despre reclamant. nu înseamnă că, chiar reclamantul și-a degradat imaginea publică prin faptele sale și comportamentul său.
Nu se mai poate vorbi despre o distrugere a prestigiului social, crearea de traume psihice puternice ori compromiterea șanselor de a fi ales atunci când există destui oameni în anturajul reclamantului care au cunoștință și pot declara despre anumite activități ale acestuia.
Pe de altă parte, nu se poate vorbi de o degradare a imaginii, despre un impact puternic al celor cuprinse în interviu atât timp cât la alegerile locale ce au urmat la scurt timp după interviu, reclamantul a fost votat de 1.748 de persoane, în condițiile în care la alegerile parlamentare din 2008 fusese votat, în condițiile unei participări mult mai numeroase la vot, de către 2640 de persoane.
Sub aspectul subiectiv, al suferinței încercate și a degradării imaginii în fața persoanelor apropiate, a depus un extras dintr-un interviu acordat de către reclamant mass-mediei locale, în care precizează că spusele pârâtului sunt „mizerii ordinare, iar oamenii care mă cunosc, și nu sunt puțini la număr, le vor trata ca atare, adică le vor băga la coșul de gunoi” . Se pare că ego-ul reclamantului nu a avut de suferit, afirmațiile pârâtului nu i-au zguduit încrederea personală și, cu atât mai mult, nici persoanele apropiate și anturajul extins nu i-au dat de înțeles că au dat crezare celor expuse.
Deci nici reclamantul, nici persoanele care îl cunosc, nu puține la număr, nu au fost afectați la modul obiectiv de aceste afirmații.
Din același interviu se află că motivul nu este repararea imaginii, a traumelor psihice, a reputației, a prestigiului social. Motivul nu ține de persoana reclamantului și de prejudiciile încercate de acesta.
Motivul este de sancționare a pârâtului, pentru a nu mai avea "curajul de a arunca cu noroi în cei din jur". Se urmărește ca prin intermediul instanței pârâtul să sufere o pedeapsă materială, să fie obligat la plata unei sume de bani strict pentru a fi îndreptat din punct de vedere moral.
Atât timp cât scopul declarat al acțiunii este repararea prejudiciilor provocate de către pârât, afirmațiile din interviul dat în data de 11 iunie 2012 (la scurt timp de la afirmațiile pârâtului, 5 iunie 2012, când ar fi trebuit să fie încă sub influența traumelor psihice puternice) arată că adevăratul scop îl reprezintă „amendarea” pârâtului, pedepsirea lui iar, în condițiile dezincriminării infracțiunii de calomnie, singura posibilitate o reprezintă o acțiune civilă în instanță.
În aceste condiții, se poate lesne prezuma că prestigiul acestuia nu a fost afectat în nici un fel, nu a încercat nici o traumă psihică, șansele de a fi ales nu i-au fost compromise iar imaginea publică nu i s-a schimbat.
Dovedirea prejudiciului a rămas în sarcina reclamantului iar în sarcina pârâtului a rămas stabilirea adevăratei imagini publice a reclamantului și faptul că interviul nu a conținut altceva decât declarații politice și expunerea unor stări de fapt cu caracter de notorietate.
Ceilalți intimați deși legal citați nu s-au prezentat în instanță și nici nu au depus la dosar întâmpinare.
Instanța a încuviințat tuturor părților proba cu martori și înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 960 din 24 mai 2013, Tribunalul Suceava a admis în parte acțiunea civilă având ca obiect „ pretenții”, formulată de reclamantul I. C., în contradictoriu cu pârâții P. V., P. D. și .; a obligat în solidar pârâții să plătească reclamantului suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale; a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată .
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
La data de 5.07.2012, în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale din anul 2012, în cotidianul Obiectiv de Suceava, editat de pârâta . a fost publicat sub semnătura D.P. (aparținând P.D. P.) articolul intitulat „Liderul Partidei Romilor atrage atenția că un interlop, traseist politic vrea să ajungă primar la Vatra Dornei”.
În cuprinsul articolului au fost redate textual afirmațiile pârâtului P. V. privind persoana reclamantului I. C. în sensul că ar avea un „CV de cămătar, proxenet și coautor la spargerile caselor și apartamentelor persoanelor cu avere, că „acuzațiile sunt fondate și pot fi probate”, că acesta nu este cinstit, sincer, drept, el încercând alianțe periculoase pentru acest oraș cu diverse clanuri și grupări interlope”. Prin același articol reclamantul a fost acuzat de intimidarea alegătorilor, de influență și manipulare în atingerea scopurilor personale și deservirea intereselor unor acoliți, cu referire directă la un clan de interlopi, fiind numit „interlop traseist politic”.
Temeiul acordării daunelor morale îl reprezintă prejudiciul moral constând în consecințele negative, rezultatele dăunătoare ale lezării valorilor cu conținut neeconomic ce reprezintă tot atâtea atribute ale personalității umane.
Cât privește condițiile oferite de cadrul legislativ național pentru valorificarea atingerilor aduse valorilor nepatrimoniale, instanța a reținut că sunt aceleași ca în cazul prejudiciului material, respectiv dispozițiile art.998 cod civil din 1864, dispozițiile Noului Cod civil, nefiind aplicabile în cauză, față de data publicării articolului în ziar, respectiv 05.06.2012 și de disp. art.6 al.1 și 2 din Legea nr.287/2009 privind Noul Cod civil care consacră principiul „ regit tempus actum” și cel al neretroactivității legii civile .
Art.30 al.6 și 8 din Constituția României stipulează că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine, iar răspunderea civilă pentru informația sau creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau autorului iar art.31 al.4 din Constituție dispune că, mijloacele de informare în masă publice și private sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.
De asemenea, potrivit art.69 al.1 lit.j din Legea nr.3/1974, în vigoare la data publicării articolului (abrogat expres la data de 4.07.2012), libertatea presei nu poate fi folosită în scopuri potrivnice intereselor persoanelor fizice și juridice iar publicarea și difuzarea prin presă a unor date sau fapte neadevărate de natură a vătăma interesele legitime și a știrbi demnitatea, onoarea sau reputația unei persoane, prestigiul său social sau profesional, ori prin care se proferează insulte, calomnii la adresa unei persoane este interzisă.
Este de necontestat că publicarea articolului încriminat al cărui conținut se referă explicit la persoana reclamantului care ar avea un „CV de cămătar, proxenet, coautor a unor spargeri din locuințe și legături cu grupări interlope” – acuzații extrem de grave care dacă ar fi adevărate ar atrage răspunderea penală a reclamantului, au provocat acestuia disconfort fizic și psihic, aducându-i o atingere gravă onoarei, cinstei și demnității, i-au afectat prestigiul și personalitatea morală, încălcându-i dreptul la propria imagine, toate acestea în contextul în care reclamantul se afla în campanie electorală, candidând la funcția de primar al orașului Vatra Dornei. Articolul din ziar a fost multiplicat și depus în cutiile poștale ale locuitorilor orașului Vatra Dornei, iar impactul negativ al publicării și răspândirii lui, a fost devastator pentru persoana reclamantului, a soției și fiului acestuia, aspecte dovedite cu depoziția martorilor Danubianu D. și C. C. (fil.77-79 ds.).
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul P. V. a susținut că la nivelul orașului Vatra Dornei reclamantul deține o oarecare notorietate, etichetele de „interlop”, „cămătar”, „proxenet” i-au fost aplicate de multă vreme de opinia publică, că însăși reclamantul și-a degradat imaginea publică prin faptele și comportamentul său, aspect reflectat și prin numărul scăzut de voturi obținut în alegeri, toate aceste apărări urmând a fi înlăturate în condițiile în care nu a reușit să probeze realitatea acestor afirmații.
Astfel, depoziția martorului Kore F. care a arătat, în esență, că a vândut reclamantului mai multe bunuri ce proveneau din săvârșirea infracțiunii de furt, că acesta practica cămătăria, că în barul proprietatea sa existau angajate care practicau prostituția și că prietenul său i-a relatat că reclamantul i-a dat în mai multe rânduri mașina pe care a folosit-o la comiterea mai multor sustrageri de bunuri ( f.75-76 dosar fond), a fost înlăturată ca nesinceră întrucât nu se coroborează cu niciuna din probele administrate în cauză.
În plus, instanța a pus sub semnul îndoielii credibilitatea declarațiilor martorului care, singur a arătat că a fost condamnat în mai multe rânduri la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt ( f.75-76 dosar fond).
Depoziția martorului C. P. care a relatat că în vara anului 2002 fiica soției sale în vârstă de 17 ani a lucrat timp de 2 luni în localul proprietatea reclamantului (restaurantul „Pico-Belo” situat în orașul Vatra Dornei), ocazie cu care a aflat că unele fete erau trimise să se prostitueze (fil.104-105 ds.fond), a fost înlăturată, fiind cert dovedit în cauză cu înscrisurile depuse la dosar că, la data de 4.11.2000, restaurantul „Pico-Belo” a fost distrus într-un incendiu, că în anul 2002 nu funcționa, procesul verbal de recepție finală a lucrării după incendiu, fiind datat 3.08.2004.
Depoziția martorului C. Marceluș este irelevantă în cauză întrucât a arătat că nu cunoaște nimic despre faptul că în barul reclamantului s-ar fi desfășurat activități ilegale, ori imorale.
Depoziția martorei L. L. care a declarat că în anul 2002 reclamantul a răpit-o pe fiica sa în vârstă de 22 ani în timp ce aceasta se afla în parc pe timp de zi, împreună cu 3-4 prietene (fil.81-82 ds.fond), a fost înlăturată ca neverosimilă și ca nesinceră, deoarece, așa cum s-a arătat deja, în anul 2002, restaurantul nu funcționa.
Nu s-a făcut dovada că reclamantul ar fi fost cercetat ori condamnat penal pentru vreo faptă de natură penală, iar din adresa nr.19.7181/20.03.2013 eliberată de Poliția Municipiului Vatra Dornei a rezultat că nu au fost înregistrate plângeri penale împotriva reclamantului (fil.98 ds. fond).
Din adeverința nr.4137/22.02.2013 eliberată de Primăria Municipiului Vatra Dornei a rezultat că reclamantul a fost consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Vatra Dornei în perioada 20.06.2000 – 22.06.2004 și 19.06.2008 – 28.08.2008, iar în perioada mandatului iunie 2004 – iunie 2008 a fost consilier județean la Consiliul Județean Suceava. Prin Hotărârea nr.18.05/2012 a Comitetului Asociației Pensionarilor din Vatra Dornei, toți pensionarii din Municipiul Vatra Dornei au hotărât să sprijine candidatura reclamantului la funcția de primar al Municipiului Vatra Dornei.
Ori, în ipoteza în care afirmațiile autorului articolului publicat în ziar relativ la persoana reclamantului, la activitatea și conduita sa, ar fi fost reale, în mod cert reclamantul nu ar fi fost ales consilier local de cetățeni în două legislaturi consecutive, iar Hotărârea nr.18/05.2012 a Comitetului Asociației Pensionarilor care în unanimitate au sprijinit candidatura reclamantului pentru funcția de primar, nu ar fi fost adoptată.
Că afirmațiile prim pârâtului publicate în articolul încriminat sunt lipsite de orice suport real, a rezultat și din depozițiile martorilor Danubian D. și C. C., care au arătat că reclamantul este o persoană cinstită, corectă și onestă, implicat în viața politică locală încă din 1991, perioadă în care a ocupat atât funcții eligibile (consilier local și consilier județean), cât și funcții de execuție, în prezent fiind director ACET (fil.77, 74 ds fond.)
Deși martorii au arătat că articolul publicat i-au diminuat considerabil șansele reclamantului de a fi ales, instanța nu a putut reține o legătură directă de cauzalitate între cele două fenomene, succesul în alegeri a unui candidat fiind influențat de o multitudine de factori, împrejurări și circumstanțe de o complexitate deosebită, a cărei analiză nu poate fi realizată în litigiul de față.
Reclamantul nu a probat nici existența unei legături de cauzalitate directă între publicarea articolului în ziar și diminuarea activității economice a firmei sale, care să poată fi cuantificată prin reținerea unui prejudiciu de ordin moral.
În mod similar, s-a reținut că rezultatele economice ale unei firme se obiectivează într-un cadru mai larg determinat de factori ce țin de managementul firmei respective, condiții socio-economice, piață concurențială, etc.
Fapta ilicită a pârâților a fost clar dovedită prin publicarea în ziar a articolului cu conținut denigrator privind persoana reclamantului prin formularea unor afirmații fără nici o bază factuală, fără a fi verificate și care nu au fost în nici un fel dovedite, astfel că demersul jurnalistic al pârâților nu se circumscrie activității licite de informare corectă a opiniei publice.
De asemenea a fost dovedit în cauză că prin publicarea articolului în ziar s-au adus grave atingeri imaginii personale a reclamantului prin încălcarea dreptului său la demnitate, la respectarea imaginii profesionale și a prestigiului moral, între fapta ilicită și prejudiciul moral suferit de reclamant, existând așadar o legătură de cauzalitate directă.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse instanța, a admis în parte acțiunea și a obligat, în solidar pârâții, să plătească reclamantului suma de 10.000 lei cu titlul de daune morale, apreciind că această sumă este îndestulătoare pentru repararea prejudiciului moral încercat de reclamant.
Obligația solidară a pârâților rezidă din prevederile art.70, 76 din Legea nr.3/1974 care dispun că răspunderea pentru respectarea dispozițiilor art.69 din același act normativ revine atât ziaristului, cât și consiliului de conducere, colegiului de redacție sau redactorului șef al organului de presă.
De asemenea, practica CEDO a stabilit în mod constant că editorului unei publicații, îi revin în mod indirect aceleași îndatoriri și responsabilități ca și autorului articolului și că afirmațiile referitoare la fapte determinate, susceptibile de a fi probate, făcute în absența unor dovezi care să le susțină, nu se bucură de protecția art.10 din Convenție, ziariștilor revenindu-le obligația de a verifica orice declarație publicată și de a se asigura că acesta are o bază suficient de precisă și proporțională cu natura și forța afirmațiilor.
Cum reclamantul nu a făcut în nici un fel dovada cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces, cererea sa privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă în conformitate cu dispozițiile art.274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul I. C. și pârâtul P. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamantul I. C., prin motivele de apel formulate arată că instanța de fond a cuantificat greșit dimensiunea prejudiciului moral cauzat prin fapta ilicită reținută în sarcina pârâților, fără a ține seama de dimensiunea reală a acestui prejudiciu, de toate componentele sale și de gravitatea atingerii aduse onoarei, demnității, carierei, vieții mele familiale și socio- profesionale.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că acuzațiile nefondate lansate de pârâți la adresa mea în mod public au afectat în primul rând cariera mea politică și imaginea publică pe care o aveam în rândul comunității locale. Potrivit declarațiilor martorilor Danubianu D. M., A. E., N. I., A. E., la momentul publicării articolului încriminat cariera sa politică era la apogeu în contextul în care, după ce anterior ocupase funcțiile de consilier local și consilier județean, bucurându-se de o largă apreciere pentru activitatea depusă în aceste funcții publice, în vara anului 2012 se înscrisese în cursa electorală pentru ocuparea funcției de primar al mun. Vatra Dornei, iar în sondajele de opinie realizate de însuși martorul Danubianu D. C. era cotat cu șanse mari de a ocupa funcția pentru care a candidat, fiind perceput la nivelul comunității locale ca o persoană corectă, cinstită, cu inițiativă, preocupată de problemele colectivității și neimplicată în scandaluri sau afaceri oneroase. Aprecierea de care se bucura în rândul alegătorilor din mun. Vatra Dornei a fost confirmată și de martorii N. I., C. L., care au arătat că în perioada campaniei electorale din vara anului 2012 imaginea sa publică era una foarte apreciată, că s-a bucurat de susținerea unanimă a Asociației Pensionarilor din municipiul Vatra Dornei, dar și de susținerea unui număr mare de alegători care îl apreciau pentru activitatea desfășurată pe perioada mandatelor de consilier local și județean și că avea posibilitatea reală de a ocupa în urma alegerilor funcția pentru care a candidat.
Din aceleași probe testimoniale mai rezultă că acuzele mincinoase formulate la adresa sa i-au compromis șansele de a câștiga cursa electorală și l-au eliminat practic din viața politică deoarece aceste acuze au ajuns la cunoștința unui număr foarte mare de persoane ca urmare a publicării lor în cotidianul "Obiectiv de Suceava", a distribuirii unor copii xerox ale articolului incriminat în cutiile poștale ale alegătorilor și a comentariilor postate pe internet, fiind astfel evidentă amploarea atingerii ce a fost adusă imaginii sale publice și carierei politice.
De asemenea, dimensiunea prejudiciului moral ce i-a fost cauzat trebuia evaluată și din perspectiva caracterului deosebit de grav al acuzațiilor formulate la adresa sa, susținerile referitoare la pretinsa sa implicare în activități ilicite de cămătărie, proxenetism, furt și la pretinsele sale relații cu lumea interlopă fiind de natură să creeze îndoieli serioase în privința compatibilității sale cu funcția pentru care candida și cu orice altă funcție publică, să îl înjosească în percepția publică și să îi afecteze în mod iremediabil onoarea, demnitatea și reputația de care se bucura.
Separat de afectarea carierei politice și a imaginii publice, susține recurentul că probele testimoniale administrate în cauză mai confirmă faptul că acuzațiile nereale formulate la adresa sa i-au creat, atât lui, cât și familiei sale, suferințe psihice intense, generate de expunerea la batjocură, de oprobriul public pe care i 1-a atras calificarea sa ca interlop, cămătar, proxenet, de faptul că nu doar el, ci și copiii săi au fost puși în situația de a da explicații cu privire la nerealitatea acestor acuzații, toate aceste elemente concrete la care au făcut referire martorii audiați reliefând o dimensiune a prejudiciului moral suferit mult mai mare decât cea estimată de prima instanță.
Nu lipsit de importanță este și faptul că imaginea negativă creată în rândul comunității locale de afirmațiile calomnioase ale pârâtului P. V. l-a afectat din punct de vedere social și, indirect, și din punct de vedere economic, din declarațiile martorilor C. L., N. I. rezultând că persoanele la cunoștința cărora au ajuns aceste afirmații au început să mă evite și să nu mai frecventeze obiectivele turistice pe care le administrez (hotel, restaurant), context în care fapta ilicită dedusă judecății a avut repercusiuni negative asupra vieții sale sociale și asupra activităților economice în care era implicat, afectând implicit starea materială a familiei sale.
Raportat la aspectele menționate, apelantul solicită să se rețină că atingerea adusă prin fapta incriminată imaginii publice, onoarei, demnității și reputației sale a avut un caracter deosebit de grav, această atingere fiind concretizată nu doar în suferințe psihice, ci și în lezarea iremediabilă a carierei sale politice și profesionale, a vieții de familie și a activității sale economice, toate aceste elemente conturând un prejudiciu moral incomensurabil pentru a cărui reparație se impune acordarea daunelor morale în cuantumul solicitat prin cererea introductivă, sens în care solicită admiterea apelului.
Recurentul P. V. susține că prima instanță, în mod absolut nelegal și invocând motive care exced cadrului juridic (străine de natura pricinii, în sensul art.304, pct.7, VCPC) și nu pot fi regăsite în niciun text de procedură civilă, a eliminat toate depozițiile martorilor audiați la propunerea pârâtului, a refuzat administrarea unor probe esențiale care puteau confirma depozițiile respective, a negat evidența faptică rezultată din înscrisuri și a pronunțat pe final o sentință-nelegală care contrazice flagrant realitatea.
După anul 1990, mijloacele de obținere a veniturilor reclamantului nu pot fi caracterizate drept cinstite în mod esențial. Acesta deținea un local, club de noapte, precum și o casă de schimb valutar, și era foarte cunoscut în pătura de mijloc a societății. Când a hotărât ., reclamantul a decis să se detașeze de imaginea sa anterioară, pozând în tată de familie, vajnic apărător al drepturilor pensionarilor, consilier local. Din păcate pentru domnia sa, o imagine pătată de diverse acuzații de cămătărie, proxenetism și tăinuire de bunuri furate nu se poate spăla atât de ușor, cel puțin într-o singură generație.
Afirmațiile pârâtului s-au înscris în acest cadru, al reactivării memoriei localnicilor asupra a ceea ce era binecunoscut la nivel local cu câțiva ani înainte, înainte ca reclamantul să decidă trecerea într-o etapă nouă a vieții sale.
Apelantul arată că nu are cum să probeze faptul că pârâtul a declarat doar ceea ce era de notorietate cunoscut decât cu martori din pătura de mijloc, inclusiv foști parteneri de furturi, martori de condiție medie, cu o exprimare neelevată dar a căror sinceritate nu putea fi pusă la îndoială.
Susține apelantul că acceptarea fie și numai a unui singur pasaj dintr-o singură depoziție a martorilor, ar fi însemnat confirmarea caracterului de notorietate al tuturor afirmațiilor pârâtului,însă prima instanță a ales calea nelegală de eliminare a tuturor declarațiilor testimoniale, invocând motive ce pot fi desființate cu ușurință.
Arată că în ceea ce îl privește pe Kore F., este o persoană cu drepturi cetățenești egale cu ale reclamantului, care nu este pusă sub interdicție și care a plătit pentru faptele sale, acesta a declarat, după depunerea jurământului că „reclamantul a introdus valută falsă pe piață chiar unor prieteni ai martorului; că a constatat că în clubul administrat de reclamant se practica prostituție; că reclamantul știa că prietenul său, C. I., îi aduce bunuri procurate din furturi și accepta să le cumpere ba chiar îi împrumuta acestuia autoturismul propriu.
Apelantul consideră că în mod nelegal instanța a eliminat aceste declarații care relatează fapte percepute direct, nemijlocit, care reprezintă o veritabilă probă directă deoarece nu se coroborează cu alte probe. Apoi, instanța a pus sub semnul îndoielii mărturia lui KORE F. deoarece a fost condamnat penal, după cum singur a mărturisit. Eliminarea unei depoziții pe baza faptului că martorul ar fi avut în trecut calitatea de inculpat încalcă grav prevederile Cartei privind Drepturile Omului și este nelegală. Martorul a relatat fapte percepute direct și a relatat fapte de natură penală care nu puteau fi cunoscute decât de oameni care au încălcat legea penală.
Referitor la martorul C. P., apelantul arată că acesta locuiește de foarte multă vreme în orașul Vatra Domei, nu a fost condamnat penal și, sub jurământ a relatat despre activitatea de prostituție și a susținut că fiica sa era să devină victima reclamantului iar apoi, cu propriile simțuri, a observat cum vărul său a fost împrumutat apoi executat silit și falimentat de către reclamant.
Cu privire la pasajul referitor la proxenetism, apelantul consideră că instanța a eliminat această depoziție în baza unui înscris din care ar reieși că în anul 2002 restaurantul unde se desfășura această activitate era distrus, însă nu sunt astfel de înscrisuri la dosar, existând câteva acte din care rezultă că focul a afectat doar podul și câteva anexe ale localului iar autorizația de construire este dată pentru extindere, nu pentru reconstrucție.
La fel, și procesul verbal întocmit la terminarea lucrărilor descrie lucrări de extindere, nu de reparație ori consolidare. Chiar martorul a declarat că localul a suferit un incendiu dar a trebuit să se curețe localul, nu a trebuit ca localul să fie reconstruit.
În absența unei autorizații de reconstruire ori a unei referințe de la Registrul Comerțului sub aspectul suspendării activității de la punctul de lucru, declarația martorului sub aspectul faptei de proxenetism a fost eliminată nelegal.
Apelantul arată de asemenea că depoziția martorului sub aspectul faptei de cămătărie a fost ignorată de către instanță, neexistând motive exprese pentru eliminarea acestei probe.
Pentru aceleași motive ca mai sus, în baza aceluiași înscris care nu există, apelantul consideră că instanța, confundând un proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor de extindere cu un proces verbal de recepție Ia terminarea lucrărilor de reconstruire, a eliminată și declarația martorei L. L.. Aceasta a relatat cum personal și-a căutat fiica, aflată, voluntar sau nu, în localul reclamantului, și a fost împiedicată de bodyguarzii acestuia să ia legătura cu aceasta. A confirmat și cele spuse de martorii anteriori referitor la imaginea reclamantului în rândul populației locale, de proxenet și cămătar. Depoziția sa, în baza aceluiași înscris inexistent, a fost eliminată sub toate aspectele, inclusiv sub aspectele referitoare la imaginea grav deteriorată a reclamantului.
Apelantul consideră că instanța a respins, fără motivare, audierea martorului C. I., deși din teza probatorie (împreună cu reclamantul a participat și organizat furturi din locuință) reieșea o oarecare legătură cu modalitatea generală de apărare a pârâtului care a fost tot timpul în sensul că doar unui om onorabil i se afectează onoarea prin respectivele afirmații, impactul asupra opiniei publice fiind minim iar asupra reclamantului impactul emoțional fiind nul. De altfel martorii acestuia s-au axat pe numărul de voturi pierdute de către reclamant, nu pe devastarea emoțională a acestuia
De asemenea, apelantul arată că în mod nelegal instanța a eliminat anumite depoziții sub motiv că nu se coroborează cu alte probe și a respins solicitarea ca probă a cărei necesitate de administrare a reieșit din dezbateri, de a se face adresă către Poliția Vatra Dornei în sensul de a se comunica dacă au existat persoane de sex feminin sancționate contravențional pentru fapte petrecute în incinta localului PICO BELLO în perioada 2000-2002, motiv pentru care, sub aspectul probatoriului, solicită revenirea cu adresă la Poliția Vatra Dornei, în sensul celor arătate.
Reclamantul a depus la dosar, prin serviciul arhivă, întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat de pârâtul P. V..
Analizând apelurile prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale aplicabile și a motivelor formulate, Curtea reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În primul rând Curtea observă,deși nu s-a contestat prin apelurile declarate în cauză,că în speță sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod civil aprobat prin Legea nr. 287/2009, iar nu cele ale vechiului Cod civil din 1864, astfel cum reține eronat prima instanță. Astfel, potrivit art. 220 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, acesta a intrat în vigoare la data de 1.10.2011 iar fapta ilicită ce se impută pârâților a fost săvârșită la data de 5.06.2012, cu prilejul publicării unui articol ce conținea afirmații pretins calomnioase la adresa reclamantului, deci după . Noului Cod Civil,art. 6 din acest act normativ la care se referă prima instanță neavând relevanță, nefiind vorba de un act sau un fapt juridic săvârșite înainte de .. Potrivit art. 1357 alin. 1 din Noul Cod Civil cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Rezultă că și noul Cod reglementează aceleași patru condiții pentru atragerea răspunderii civile delictuale ca și vechiul Cod: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și a vinovăției.
Pârâtul P. V. critică sentința primei instanțe cu referire la situația de fapt reținută, respectiv înlăturarea declarațiilor martorilor pe care i-a propus sau respingerea unor probe.
În speță, pârâtul, în calitate de Lider al Partidei Romilor, a făcut o . afirmații la adresa reclamantului, candidat independent în acel moment la funcția de primar al municipiului Vatra Dornei, în cadrul unui articol de presă publicat în ziarul”Obiectiv” din data de 5.06.2012 (alegerile locale având loc pe data de 10.06.2012) și anume: „ un interlop și un traseist politic vrea să ajungă primar la Vatra Dornei”; „Domnul I. ar face bine să prezinte electoratului nu promisiuni, ci CV-ul său de cămătar, proxenet și coautor la spargerile caselor și apartamentelor persoanelor cu avere. Domnul I. nu este cinstit, sincer, drept, el încercând alianțe periculoase pentru acest oraș cu diverse clanuri sau grupări interlope”.
Ceea ce se imputa reclamantului este practic comiterea unor fapte de natură penală: cămătărie (incriminată prin Legea nr.216/2011), proxenetism, furt calificat și încheierea unor alianțe cu grupări interlope (deci grupări cu o activitate ilegală, suspectă).
Pentru a-și dovedi susținerile pârâtul a propus și au fost audiați martorii Kore F., L. L., C. P. și C. Marceluș Ș..
Martorul Kore F., prieten cu pârâtul, a relatat faptul că a comis mai multe furturi, a fost și condamnat la pedeapsa închisorii pentru furt, a vândut reclamantului bunuri rezultate din furturi, fiind cunoscut faptul că acesta cumpăra bunuri sustrase,împrumuta bani, faptul că știe de la prietenul său C. I. că acesta a împrumutat de la reclamant de mai multe ori mașina pentru a o folosi la diverse sustrageri, că în clubul ce îi aparținea reclamantul se desfășura o activitate de proxenetism, reclamantul cunoscând acest lucru deoarece era proprietar, că o cunoștință de a sa, D. Alexievici, i-a relatat faptul că a împrumutat o sumă de 10.000 de dolari de la reclamant în anii 1996 sau 1997,pe care nu i-a restituit la timp și reclamantul i-a luat apartamentul, că acesta schimba valută și ar fi dat dolari falși unor prieteni de ai săi. Martorul a susținut în esență că reclamantul nu avea o bună reputație în comunitate.
Martora L. L. a relatat faptul că în anul 2002 fiica sa de 22 de ani, a fost răpită împreună cu alte 3,4 prietene din parcul din municipiul Vatra Dornei, de către reclamant, care le-a obligat să se prostitueze, a sesizat verbal poliția care ar fi spus că are relații cu reclamantul și că de abia la 2 sau 3 luni după incident s-a deplasat poliția la clubul respectiv și le-a identificat pe fete, iar acestea ar fi fugit după 2 sau 3 luni de acolo.
Ca și prima instanță, Curtea apreciază că aceste declarații nu sunt credibile, fiind date pro causa. Activitatea infracțională a martorului Kore F., pe care el însuși o recunoaște, este un element ce trebuie luat în considerare în aprecierea sincerității declarației sale, în contextul în care declarația sa nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, nu s-a dovedit că ar fi existat măcar o sesizare sau o plângere penală cu privire la pretinsa activitate infracțională extrem de bogată a reclamantului ce s-ar fi întins pe parcursul mai multor ani, astfel cum a susținut martorul. Mai mult se observă că la dosarul cauzei s-a depus un contract de vânzare-cumpărare autentificat (fila 126) încheiat între Alexievici N. D. și reclamant, prin care acesta i-a vândut apartamentul contra sumei de 44.000.000 lei, achitați integral la data autentificării conform mențiunilor din contract, fiind contrazisă susținerea martorului că apartamentul a fost dobândit ca urmare a nerestituirii unui împrumut cu camătă.
În ceea ce privește declarația martorei L. L., Curtea apreciază că nici aceasta nu este credibilă, relatând comiterea unei infracțiuni extrem de grave de către reclamant, lipsirea de libertate în mod ilegal a 4 sau 5 persoane, care ar fi fost răpite dintr-un loc public și obligate să se prostitueze într-un alt loc public,un club, pe o perioadă de 2 sau 3 luni, fără să existe nicio sesizare, cercetare a poliției în acest caz, că poliția ar fi refuzat să acționeze într-un asemenea caz.
Martorul C. P. a susținut că în vara anului 2002 fiica dintr-o altă căsătorie a soției sale, în vârstă de 17 ani, a lucrat la spălat vase și curățenie în restaurantul reclamantului după ce acesta suferise un incendiu, după o săptămână reclamantul i-ar fi cerut să lucreze ca dansatoare dar a aflat de la alte fete care lucrau în local că acolo sunt trimise ca să se prostitueze și că după două săptămâni a fugit, fapte relatate de aceasta înainte de alegerile locale din 2012. Martorul a susținut că reclamantul era cunoscut în localitate ca ocupându-se cu camăta și prostituția iar prin anii 2002, 2004 i-ar fi luat mai multe bunuri unui văr de al său care ar fi împrumutat bani cu camătă de la reclamant și nu i-a putut restitui. Se observă că martorul nu relatează aspecte pe care le cunoaște personal cu privire la pretinsa activitate infracțională a reclamantului, referitor la activitatea de prostituție din localul reclamantului susținând că sunt relatări ale fiicei soției sale, care l-a rândul său ar fi aflat aceste informații de la alte persoane, iar cu privire la împrumutul unei sume de bani de către vărul său de la reclamant, martorul nu a văzut personal contractul de împrumut, nu a arătat care era dobânda stabilită de reclamant (care nu putea să fie decât cea legală pentru a se putea executa silit un astfel de contract, în caz contrar reclamantul nu ar fi putut să intre în posesia bunurilor altei persoane și să le vândă). La fel declarația acestui martor nu se coroborează cu nicio altă probă vizând faptele concrete descrise.
Declarația martorului C. Marceluș Ș. este irelevantă atât timp cât martorul nu a putut să relateze nimic concret cu privire la persoana reclamantului sau la pretinsa activitate de prostituție ce s-ar fi desfășurat în localul acestuia.
În contraprobă au fost audiați martorii Danubiau D. (comentator politic) C. C. L. (politician într-un alt partid), N. I. și A. E. G., care au contrazis susținerile martorilor Kore F. și C. P. cu privire la percepția publică a persoanei reclamantului, susținându-se în esență că acesta este cunoscut ca fiind o om corect, onest, nu au auzit ca oamenii să discute negativ despre reclamant sau despre implicarea sa în activități de natură penală, primii doi fiind persoane implicate în viața politică și care ar fi trebuit să aibă cunoștință de pretinsa proastă reputație a reclamantului.
La dosar s-a depus o adresă emisă de Primăria municipiului Vatra Dornei în care se precizează că în anul 2002 nu s-a emis autorizație de funcționare pentru restaurantul Pico Bello, la care martorii s-au referit ca aparținând reclamantului. Această adresă nu poate însă constitui o dovadă a faptului că în anul 2002 restaurantul nu ar fi funcționat întrucât nu este suficient de precisă, autorizația de funcționare emițându-se în momentul înființării restaurantului (ori acesta era deschis anterior acestui an, astfel cum rezultă din probe), și trebuia vizată anual. Potrivit înscrisurilor de la filele 140-142 din dosar la restaurantul menționat a avut loc în data de 4.11.2000 un incendiu care a distrus două magazii, spații de cazare și acoperișul restaurantului pe o suprafață de 210 mp. Nici aceste înscrisuri nu dovedesc că activitatea restaurantului a fost întreruptă în acel moment, în lipsa altor probe. În acest sens nu au relevanță autorizația de construire emisă la 1.08.2001 și procesul verbal de recepție finală a lucrării din 3.08.2004 (filele 132 și 134 ds. fd.) care atestă că s-au efectuat lucrări de extindere a spațiului comercial existent cu restaurant și spațiu de cazare, nu de reconstruire. Prin urmare, nu este corectă concluzia primei instanțe că în cursul anului 2002 restaurantul Pico Bello nu a funcționat, critica apelantului pârât fiind întemeiată sub acest aspect, însă declarațiile martorilor au fost corect înlăturate pentru motivele expuse mai sus.
În plus, Curtea reține faptul că dispozițiile art. 23 alin. (11) din Constituția României și ale art. 5 ind. 2 din Codul penal instituie prezumția de nevinovăție, potrivit căreia orice persoană este considerată nevinovată până la proba vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă. De asemenea, art. 6 paragraful 2 din Convenția Europeană garantează fiecărui acuzat prezumția de nevinovăție, dispunând că orice persoană acuzată de comiterea unui infracțiuni este prezumată nevinovată, până când vinovăția sa a fost legal stabilită.
Prin urmare, neexistând o hotărâre penală de condamnare a reclamantului pentru vreuna din infracțiunile pretins comise, nu se poate reține că în cauză s-a făcut proba verității celor afirmate de pârât.
Pârâtul a criticat și respingerea de către prima instanță a unor probe.
Cu privire la acest aspect se reține faptul că la termenul de judecată din data de 29.01.2013 pârâtul a propus proba testimonială solicitând audierea a 5 martori, instanța limitând numărul martorilor la 4, fără martorul C. I. aflat în Penitenciarul G., încuviințând și reclamantului același număr de martori. Curtea constată că prima instanță a făcut aplicarea art. 187 C.proc.civ. limitând numărul martorilor propuși, audierea unui număr de patru martori pentru fiecare parte fiind suficient.
În ședința din data de 26.02.2013 pârâtul prin apărător a cerut instanței să facă adresă la Poliția municipiului Vatra Dornei în care să precizeze dacă există dosar de urmărire informativă care să privească activitatea . în reclamant, în perioada anilor 2002-2003, cerere încuviințată de instanță,cerându-se și să se precizeze dacă există plângeri penale la adresa reclamantului, dacă s-au făcut cercetări și care este rezultatul acestora. Prin adresa de la fila 98 ds. fd. s-a răspuns că nu există un astfel de dosar și nici plângeri penale care să îl vizeze pe reclamant în această perioadă.
La termenul de judecată din data de 17.05.2013 pârâtul prin apărător solicită a se face adresă la Poliția din Vatra Dornei, față de declarația martorei L. L. (din 26.02.2013) pentru a se comunica dacă s-au aplicat în anul 2002 sancțiuni contravenționale unor persoane de sex feminin care ar fi lucrat în restaurantul Pico Bello, cerere corect respinsă de prima instanță pentru că nu a fost formulată în termenul prevăzut de art. 138 C.proc.civ., având în vedere și opoziția reclamantului prin apărător.
Cererea a fost reiterată în fața instanței de apel, fiind respinsă ca nefiind utilă soluționării cauzei, întrucât ceea ce s-a imputat în fapt de către pârât reclamantului era comiterea infracțiunii de proxenetism, activitate ce s-ar fi desfășurat în restaurantul Pico Bello, iar dovada comiterii unei infracțiuni poate fi făcută cu o hotărâre penală de condamnare.
Față de situația de fapt prezentată, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale menționate mai sus.
Cu referire la fapta ilicită, Curtea va face și o analiză din perspectiva jurisprudenței CEDO în aplicarea art. 10 din Convenție ce apără libertatea de exprimare.
Astfel, în cauza Handyside c. Marii Britanii, Curtea a subliniat că „libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una din condițiile primordiale ale progresului său și ale împlinirii individuale a membrilor săi. Sub rezerva paragrafului 2 al art. 10, ea acoperă nu numai „informațiile” sau „ideile” care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive ori indiferente, ci și pe acelea care ofensează, șochează sau îngrijorează statul sau un anumit segment al populației. Acestea sunt cerințele pluralismului, toleranței și spiritului deschis, în absența cărora nu există societate democratică”.
Însă, Curtea a reținut că dreptul la liberă exprimare nu este unul absolut, iar paragraful 2 al art. 10 permit restrângerea exercitării acestui drept, în ipoteza în care folosirea libertății de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate, în mod legitim, apăra sau chiar împotriva democrației însăși.
Tot astfel, Curtea a reținut că, în jurisprudența Curții, s-a cristalizat principiul, potrivit căruia „limitele criticii admisibile sunt mai largi în privința unui om politic, vizat în această calitate, decât a unui individ obișnuit, spre deosebire de acesta din urmă, omul politic se expune în mod inevitabil și conștient unui control strict al faptelor și afirmațiilor sale… El trebuie, prin urmare, să dea dovadă de o mai mare toleranță” (cauza Lingens c. Austriei).
În cauza Castells c. Spaniei Curtea Europeană a afirmat că art. 10 oferă o protecție și mai întinsă discursului politic îndreptat împotriva Guvernului decât celui îndreptat împotriva unei persoane private sau chiar a unui om politic. Această concluzie a fost justificată de faptul că poziția dominantă pe care o are Guvernul îl obligă să dovedească reținere în folosirea mijloacelor penale, mai ales dacă există alte moduri de a răspunde atacurilor sau criticilor nejustificate ale adversarilor săi sau ale mijloacelor de informare în masă.
Curtea Europeană a stabilit o foarte importantă distincție între afirmarea unor fapte și cea a unor judecăți de valoare, distincția corespunzând, într-o anumită măsură, celei realizate în chiar textul art. 10. Potrivit Curții, existența faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul judecăților de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit.
În hotărârea din 14.10.2008 în cauza P. contra României Curtea a arătat că faptul de a acuza anumite persoane implică obligația de a furniza o bază reală suficientă și inclusiv o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este lipsită total de o bază reală.
În speța de față, atât reclamantul cât și pârâtul sunt oameni politici iar afirmațiile ce au afectat reputația reclamantului au fost făcute publice în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale, pârâtul candidând din partea PDL ca și consilier local iar reclamantul ca independent la funcția de primar al municipiului Vatra Dornei, în opinia pârâtului, astfel cum rezultă din conținutul articolului, acesta fiind de fapt susținut de PSD, deci un partid politic oponent. Alegațiile pârâtului sunt făcute în cadrul unui discurs politic în timpul campaniei electorale. În consecință, conform jurisprudenței CEDO, limitele criticii admisibile sunt mai largi decât în cazul omului obișnuit. Omul politic se expune inevitabil și conștient unui control atent al faptelor și al gesturilor sale. În cazul său dreptul la reputație trebuie pus mereu în balanță cu interesul publicului de a fi informat (Decizia de inadmisibilitate din 15 ianuarie 2013 în cauza M. C. contra României).
Curtea apreciază însă că afirmațiile pârâtului care au determinat prezentul litigiu nu sunt judecăți de valoare, imputându-se reclamantului fapte determinate de natură penală, cămătărie, proxenetism, furt calificat, înțelegeri cu grupări interlope, susținând că acuzațiile sunt fondate și pot fi probate, însă prin probele administrate în cauză nu s-a făcut proba verității, ele fiind lipsite de orice fundament atât timp cât nu s-a dovedit că ar fi existat cel puțin o sesizare a organelor de urmărire penală cu privire la pretinsele fapte penale ale reclamantului, o cercetare penală, mai ales că s-a susținut că activitatea sa infracțională era de notorietate și s-a desfășurat pe parcursul mai multor ani. Chiar dacă s-ar aprecia că acest afirmații sunt judecăți de valoare, instanța le consideră excesive, fiind lipsite de o bază reală, fiind făcute nu pentru a informa publicul asupra persoanei reclamantului, candidat la o funcție publică, ci în scopul afectării reputației acestuia pentru a scădea șansele sale de a fi ales în funcția de primar.
Prin urmare, se reține că pârâtul a săvârșit o faptă ilicită, prin afirmațiile denigratoare din cadrul articolului de presă aducând atingere onoarei, reputației și demnității reclamantului iar obligarea sa la plata de daune morale nu reprezintă o ingerință în dreptul său la liberă exprimare.
Stabilirea cuantumului daunelor morale rămâne la aprecierea subiectivă a judecătorului care trebuie să aprecieze, în funcție de circumstanțele cauzei, gradul de lezare a valorii sociale ocrotite (dreptul la onoare și reputație), intensitatea și gravitatea adusă atingerii acesteia. Fără îndoială că reclamantul a suferit un prejudiciu de imagine ca urmare a publicării și distribuirii acestui articol de presă, fără a putea stabili cu certitudine că aceasta ar fi cauza diminuării șanselor sale de a câștiga cursa electorală sau a activității economice a firmei sale, fiind simple aprecieri ale martorilor în acest sens. Cu certitudine că, în urma acestora acuzații, a resimțit un sentiment de frustrare atât el cât și familia sa. Curtea apreciază însă că suma de 10.000 de lei stabilită de prima instanță reprezintă o satisfacție echitabilă acordată reclamantului, având în vedere și calitatea sa de om politic, ce se supune conștient posibilității de a fi ținta unor critici și acuzații din partea adversarilor politici, chiar dacă se dovedesc a fi neîntemeiate.
Față de cele reținute, constatând că motivele de apel nu sunt întemeiate, în temeiul art. 296 C.proc.civ., Curtea va respinge ambele apeluri ca nefondate.
Curtea va respinge, ca nefondată, cererea reclamantului apelant de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că apelul său a fost respins ca nefondat, nefiind îndeplinite condițiile art. 274 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul I. C., domiciliat în Vatra Dornei, .. 20, județul Suceava și de pârâtul P. V., domiciliat în Vatra Dornei, ., județul Suceava, împotriva sentinței civile nr. 960 din 24 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Suceava – secția civilă (dosar nr._ ).
Respinge, ca nefondată, cererea reclamantului apelant de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2013.
Președinte,Judecători,Grefier,
Red. A.Șt.
Judec. fond: I. G.
Tehnored. N.L., 6 ex./19.12.2013
| ← Servitute. Decizia nr. 154/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Partaj judiciar. Decizia nr. 401/2014. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
