Servitute. Decizia nr. 154/2015. Curtea de Apel SUCEAVA

Comentarii

0

Decizia nr. 154/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 154/2015

Dosar nr._ - rectificare CF –

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR. 154

Ședința publică din data de 26 mai 2015

PreședinteCiută O.

JudecătorAndrieș C.

JudecătorAnton Ș.-F.

GrefierNechita L.

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții B. I. și B. M., ambii domiciliați în municipiul Suceava, .. 240 B, împotriva deciziei nr. 113 din 23 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr._ ), intimați fiind pârâții: B. F., domiciliată în Suceava, .. 240 A, M. L. și M. S.-D., ambii domiciliați în municipiul Suceava, ..12, ., .> Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din 12 mai 2015, când, pentru a da posibilitatea recurenților să depună concluzii scrise, precum și din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru 19 mai 2015 și pentru astăzi, 26 mai 2015.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursurilor de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr._ din data de 11.02.2011, reclamanții B. I. și B. M. au chemat în judecată pe pârâta B. F., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună rectificarea documentației cadastrale înregistrată la OCPI Suceava sub nr. 6510 din data de 07.06.2000 pentru proprietar B. F., cu privire la . de a se modifica coordonatele ce conturează întinderea acestei parcele, astfel încât să se poată efectua introducerea în baza digitală și a documentației cadastrale ce a fost întocmită pentru suprafața de 700 mp teren proprietatea reclamanților, fără ca cele două parcele să se suprapună; stabilirea liniei de hotar dintre cele două fonduri, respectiv dintre suprafața de 700 mp teren dobândit de către reclamanți în baza contractului de vânzare –cumpărare autentificat sub nr. 4909 din data de 13.12.1996 de BNP M. B., și suprafața de 350 mp teren proprietatea pârâtei dobândit prin moștenire, în baza actului de partaj autentificat sub nr. 4899/1996 de BNP M. B., avându-se în vedere existența construcțiilor vechi și noi situate pe cele două fonduri; stabilirea unui drept de trecere în favoarea reclamanților prin veranda casei de locuit proprietatea pârâtei B. F., fiind singura cale de acces de la drumul public la . locuit edificată de către reclamanți, lipită de casa pârâtei.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au dobândit prin cumpărare de la B. F., în baza contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4909 din data de 13.12.1996, suprafața de 700 mp teren arabil și clădiri situate în intravilanul municipiului Suceava, .. 240A, învecinat cu Rîșca D., M. L., B. F. și .>

Au mai arătat că pârâta a dorit să împartă întreaga suprafață de 1750 mp teren intravilan (pe care a primit-o în lotul său în baza actului de partaj autentificat sub nr. 4899/1996 de BNP M. – E. B.) astfel: 700 mp teren pentru reclamanți, pentru a avea unde să își edifice noua casă de locuit, pârâta rămânând cu suprafața de 350 mp teren, pe care se află amplasată casa veche (C1), garajul (C5), magazia (C7 și C8), iar restul de 700 mp, pe care se află doar o magazie C9 a revenit surorii reclamantului – M. L..

Reclamanții au menționat că, la data de 21.01.1997 a fost întocmit planul de situație pentru suprafața de 700 mp teren, fiind avizat de OCOTA Suceava și de Primăria Municipiului Suceava – Biroul Cadastru, plan ce era absolut necesar pentru întocmirea documentației aferentă autorizației de construire a viitoarei case a reclamanților. Reclamanții au mai arătat că au obținut certificatul de urbanism nr. 126 din data de 20.03.1997, iar apoi autorizația de construire nr. 83 din data de 15.04.1997 pentru edificarea unei locuințe desfășurată pe demisol parțial, parter și etaj, sens în care s-a întocmit și un proiect de execuție.

Au susținut reclamanții că, din planul de situație întocmit de arhitect rezultă linia de hotar trasată între . mp și cea de 350 mp a pârâtei (linie care a fost schimbată prin întocmirea defectuoasă a documentației de intabulare efectuată de ing. C. Severică), iar din planul de ansamblu al arhitectului reiese că . C2 se realizează prin veranda casei vechi C1, verandă ce se află amplasată pe suprafața de 700 mp teren proprietatea reclamanților.

În continuare, reclamanții au precizat că, în toamna anului 2010, în vederea înscrierii în baza de date digitală a OCPI Suceava a coordonatelor proprietății, numerotarea parcelei și deschiderea unei cărți funciare, având în vedere că la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare cartierul Burdujeni nu se afla în zonă de carte funciară, au apelat la o societate specializată; aceasta, după consultarea bazei de date a OCPI Suceava, a constatat că documentația nu poate fi finalizată și avizată de OCPI, întrucât s-a sesizat faptul că s-ar ajunge la o suprapunere de parcele, față de modul defectuos în care a fost întocmită documentația înregistrată cu nr. 6510 din data de 07.06.2000 pentru suprafața de 350 mp teren proprietatea mamei sale.

De asemenea, reclamanții au mai arătat că în planul de situație întocmit pentru . se regăsesc desenate și menționate nici toate construcțiile amplasate pe ., nici construcțiile edificate de aceștia pe ., linia de hotar dintre cele două fonduri devenind una cu peretele casei reclamanților, față de aliniamentul corect stabilit de comun acord cu pârâta, în anul 1996.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 7/1996.

Cererea a fost legal timbrată.

În dovedire, reclamanții au depus, în copie, contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4909/1996, planuri de situație, de amplasament și de încadrare în zonă, certificatul de urbanism nr. 126 din data de 20.03.1997, autorizația de construire nr. 83 din data de 15.04.1997, schițe, adresa nr. 40 din data de 16.12.2010 (filele 7-17).

Legal citată, pârâta s-a prezentat în instanță și și-a exprimat punctul de vedere cu privire la prezenta acțiune prin întâmpinare (filele 25-30).

Prin întâmpinare, pârâta a arătat că nu este de acord cu cererea de rectificare a documentației cadastrale ce are ca obiect suprafața de 350 mp teren proprietatea sa, identică cu . CF 1250 a loc. cad. Burdujeni.

În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că, în baza titlului de proprietate nr. 1903/1996 și a contractului de partaj voluntar nr. 4899/1996, a dobândit în proprietate exclusivă suprafața de 1750 mp teren curți clădiri și arabil situată în intravilanul municipiului Suceava, .. 240A; pe terenul dobândit se aflau amplasate o casă de locuit, o bucătărie de vară cu beci și o magazie de lemne, construcții edificate de pârâtă și soțul acesteia în perioada 1963 – 1965 și care au fost evidențiate ca atare în registrele agricole și fiscale ale Primăriei Municipiului Suceava.

A mai arătat că în anul 1996 a înstrăinat celor doi copii ai săi câte 700 mp teren din suprafața totală de 1750 mp teren, astfel, prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4909 din data de 13.12.1996 a transmis prim reclamantului suprafața de 700 mp teren arabil și clădiri (respectiv curte) învecinată cu . D., M. L. și restul proprietății pârâtei, iar prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4906 din data de 13.12.1996 a transmis fiicei sale M. L. suprafața de 700 mp teren arabil și construcții (respectiv curte) învecinat cu . G. și restul proprietății pârâtei, în urma acestor înstrăinări rămânând în patrimoniul său suprafața de 350 mp teren aferentă construcțiilor pe care le deținea în proprietate.

De asemenea, a mai arătat că la data încheierii contractelor de vânzare – cumpărare sus menționate nu a fost întocmit vreun plan de situație care să ateste configurația și amplasamentul suprafețelor înstrăinate, însă delimitarea în fapt a terenurilor de la locul litigiului s-a realizat prin acordul părților de voință, în sensul că suprafața de 350 mp teren rămasă în patrimoniul său includea terenul aferent construcțiilor și pe cel necesar normalei lor utilizări (aceasta motivat de faptul că nu a înstrăinat vreuna din construcțiile deținute de pârâtă împreună cu soțul său pe amplasamentul în litigiu).

Pârâta a mai precizat că documentația cadastrală întocmită în anul 2000 pentru înscrierea în cartea funciară a dreptului său de proprietate cu privire la suprafața de 350 mp teren a fost întocmită în conformitate cu situația faptică existentă de la data încheierii contractelor de vânzare cumpărare și cu situația amplasării construcțiilor rămase în patrimoniul său; prin planul de situație recepționat sub nr. 6510 din data de 07.06.2000, suprafața de 350 mp teren proprietatea pârâtei a fost delimitată în așa fel încât să includă terenul aferent celor trei construcții care îi aparțin, respectiv construcția C1 – casă, construcția C2 – bucătărie cu beci și construcția C3 – magazie, împreună cu suprafețele necesare pentru accesul la aceste construcții.

A mai arătat pârâta B. F. că planul de situație din data de 21.06.1997 a fost întocmit de reclamanți în mod unilateral în vederea completării documentației necesare eliberării autorizației de construcție, la realizarea lui fiind avute în vedere doar declarațiile reclamanților privind configurația suprafeței de 700 mp teren ce le aparține. De asemenea, a arătat că, acest plan de situație, care nu figurează în baza de date a OCPI Suceava, nu reflectă situația reală din teren întrucât suprafața de 700 mp teren aparținând reclamanților este configurată cu o lățime la stradă mai mare decât cea reală, incluzând și parte din terenul aferent casei de locuit a pârâtei.

Pârâta a mai precizat că din certificatul de urbanism nr. 126/1997 rezultă că accesul auto și pietonal la imobilul proiectat de reclamanți se realizează prin rețeaua stradală existentă (și nu prin veranda casei sale), iar din planul de situație întocmit de arhitect rezultă că noua construcție ce urma a fi edificată de reclamanți (evidențiată cu linie neagră îngroșată) este separată de construcția sa alăturată, între cele două imobile existând o distanță evidențiată pe plan. A mai arătat că, nu este reală nici susținerea reclamanților în sensul că pe planul de situație nr. 6510/2000 nu ar fi edificate toate construcțiile amplasate pe suprafața de 350 mp teren, aceasta întrucât la data realizării planului nu existau în teren decât cele trei construcții evidențiate (c1, c2, c3), care aparțin pârâtei, ulterior fiind edificată de reclamanți pe suprafața respectivă, fără autorizație o construcție cu destinația de garaj.

Pârâta a arătat că, în ceea ce privește cererea de stabilirea liniei de hotar dintre terenul reclamanților de 700 mp și terenul său în suprafață de 350 mp, este de acord cu grănițuirea fondurilor învecinate, cu respectarea limitelor cadastrale ale imobilului proprietatea sa, astfel cum sunt ele atestate de documentația cadastrală nr. 6510/2000. De asemenea, a precizat că cererea de stabilire a unei servituți de trecere în favoarea reclamanților prin veranda casei sale este nefondată.

În dovedire, pârâta a depus, în copie, titlul de proprietate nr. 1903/1996, actul de partaj autentificat sub nr. 4899/1996, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4906/_, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4909/1996, procese verbale de înștiințare de plată, cererea din data de 24.03.2003, declarația numitului B. A., declarația nr. 186, procesul verbal nr. 542, încheierea nr. 1288/2000, planul de situație, fișa bunului imobil, planul de încadrare în zonă, borna (punctul) nr. 1, certificatul de urbanism nr. 126 din data de 20.03.1997.

La termenul de judecată din data de 20.09.2011, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și, pentru reclamanți, proba cu interogatoriul pârâtei și proba cu expertiza specialitatea topografie, fiind desemnat d-l expert T. M. (fila 52).

La solicitarea instanței, la data de 12.10.2011, BNP M. B. a depus, în copie, documentația ce a stat la baza încheierii contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 4906/1996 și 4909/1996 (filele 56-58). OCPI Suceava a comunicat, la data de 24.10.2011, relațiile solicitate (filele 61- 81).

La data de 25.10.2011, reclamanții au depus o cerere de stabilire servitute de trecere, cerere formulată în contradictoriu cu pârâții M. L. și M. S. – D..

Prin cererea formulată reclamanții au solicitat să se stabilească dreptul de servitute de trecere cu mijloace de transport pe o lungime de 28 ml și o lățime de 4 ml, segment ce face parte din suprafața de 700 mp teren dobândit de soții M. L. și S. D., prin cumpărare de la pârâta B. F., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4906 din data de 13.12.1996, în favoarea acestora, terenul reclamanților fiind fondul dominant, întrucât pentru aceștia nu există altă modalitate de a trece cu mijloace de transport și a ajunge la garajul și la restul proprietății acestora, în scopul bunei folosințe a gospodăriei. De asemenea, au mai solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanții au arătat că după data de 13.12.1996, când B. F. a transmis dreptul de proprietate pentru suprafața de 700 mp teren în favoarea soților M. L. și S. – D., cele 3 parcele nu au fost delimitate în fapt între ele, accesul la acestea făcându-se prin același loc, respectiv pe o parte din suprafața de 700 mp teren curte ce a fost dobândit de soții M.. De asemenea, a mai arătat că pe . teren dobândit de soții M. a existat și există o poartă mare de acces din . cele 3 parcele, inclusiv garajul reclamanților și restul terenului arabil, pe unde au trecut cu mașina din anul 1997.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru.

La termenul de judecată din data de 25.10.2011, instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâți a numiților M. L. și M. S. D..

La data de 29.11.2011, pârâții M. L. și M. S. D. au depus întâmpinare (filele 90-92), prin care au solicitat respingerea cererii formulate de reclamanți.

În motivarea întâmpinării, pârâții au arătat că susținerile reclamanților sunt neîntemeiată întrucât terenul proprietatea acestora nu are caracterul unui loc înfundat în sensul art. 617 din Codul civil; terenul proprietatea reclamanților are acces la calea publică; potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4909/1996, reclamanții au dobândit prin cumpărare de la pârâta B. F. suprafața de 700 mp teren situată la locul în litigiu și învecinată în mod direct cu . din planurile de situație depuse la dosar rezultă cu evidență că terenul reclamanților avea la data cumpărării și are și în prezent acces direct la calea publică. De asemenea, au mai arătat că îngustarea accesului existent la data încheierii contractului de vânzare cumpărare s-a datorat faptei culpabile a reclamanților, care au ocupat cea mai mare parte a frontului la stradă a terenului lor din edificarea noii construcții, fără a avea diligența de a păstra teren liber care să se asigure accesul în bune condiții la ..

La data de 02.04.2013, d-l expert T. M. a depus la dosar raportul de expertiză specialitatea topografie înregistrat la BLE sub nr. 354 din data de 02.04.2013 (filele 133-148).

La solicitarea instanței, la data de 06.06.2013, reclamanții au depus la dosar o copie legalizată a planul de situație depus la fila 8 dosar (fila 164).

La termenul de judecată din data de 06.06.2013 (filele 165-167), instanța a încuviințat proba cu cercetarea la fața locului pentru ambele părți, procesul verbal încheiat cu această ocazie fiind depus la fila 169 dosar. De asemenea, instanța a încuviințat proba cu contraexpertiza specialitatea topografie pentru pârâți, fiind desemnat d-l expert Ș. M..

La data de 19.06.2013, Municipiul Suceava a comunicat relațiile solicitate (filele 170-173).

Expert Ș. M. a depus, la data de 02.09.2013, raportul de contraexpertiză înregistrat la BLE sub nr. 779 din data de 02.09.2013 (filele 187-208).

La data de 03.10.2013, expert T. M. a depus suplimentul la raportul de expertiză (filele 213-215).

Ca urmare a solicitării instanței, la data de 20.11.2013, expert Ș. M. a depus supliment la raportul de contraexpertiză (filele 223-227), iar, la data de 22.01.2014, răspunsul formulat la obiecțiunile pârâților cu privire la suplimentul la raportul de contraexpertiză (filele 234-235).

La data de 19.03.2014, expert Ș. M. a depus răspuns la obiecțiunile formulate de către pârâți (filele 244-248).

La termenul de judecată din data de 20.03.2014, instanța a administrat proba cu interogatoriul pârâtei B. F., susținerile acesteia fiind consemnate în procesul verbal depus la filele 249-250.

Prin sentința civilă nr. 2278 Judecătoria Suceava a respins acțiunea având ca obiect „rectificare carte funciară”, „grănițuire” și „stabilire servitute de trecere” formulată de reclamanții B. I. și B. M., în contradictoriu cu pârâții B. F., M. L. și M. S., ca neîntemeiată.

A respins cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

A obligat reclamanții la plata către pârâta B. F. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin titlul de proprietate nr. 1903 din data de 10.12.1996, Comisia Județeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 4 ha și 7400 mp teren situat pe teritoriul satului Burdujeni, județul Suceava, în favoarea moștenitorilor numitului M. I., respectiv B. F., M. C., G. G. și M. A. (fila 31).

Potrivit actului de partaj autentificat sub nr. 4899 din data de 13.12.1996 de către Biroul Notarului Public M. B., moștenitorii defunctului M. I. au procedat la ieșirea din indiviziune cu privire la suprafața de 4 ha și 7400 mp teren situat pe teritoriul satului Burdujeni, județul Suceava, pârâta B. F. primind în lotul ei, printre altele, suprafața de 1750 mp teren arabil intravilan (curți clădiri și arabil) pe .. 240 A, între vecinii Râșca D., B. F., G. G. și . 32).

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4909 din data de 13.12.1996 de către Biroul Notarului Public M. B., pârâta B. F. a vândut reclamantului B. I., printre altele, suprafața de 700 mp teren arabil și clădiri în intravilan, .. 240 A, învecinat cu Rîșca D., M. L., B. F. și . 34).

De asemenea, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4906 din data de 13.12.1996 de către Biroul Notarului Public M. B., pârâta B. F. a vândut pârâtei M. L., printre altele, suprafața de 700 mp teren construcții și arabil, în Suceava, .. 240 A, învecinat cu B. F., G. G. și . 33).

Potrivit susținerilor necontestate ale părților, la momentul încheierii celor două contracte de vânzare-cumpărare mai sus menționate, nu au fost întocmite planuri cadastrale.

Prin încheierea nr. 1288/2000 emisă de către Judecătoria Suceava – Biroul de carte funciară, a fost admisă cererea formulată de către pârâta B. F. cu privire la imobilul de 350 mp teren curți-construcții, cu casa și anexe, identic cu . în intravilanul satului Burdujeni, .. 240 A, și s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, avându-se în vedere planul de situație din data de 21.05.2000 (filele 62-75).

În prezenta cauză, reclamanții au arătata că, din cauza întocmirii greșite a documentației care a stat la baza înscrierii imobilului pârâtei B. F. în cartea funciară, le este afectat dreptul lor de proprietate, în sensul că nu poate fi introdusă în baza digitală a OCPI documentația cadastrală ce a fost întocmită pentru suprafața de 700 mp teren proprietatea reclamanților, fără ca cele două suprafețe de teren, respectiv cea a reclamanților și cea a pârâtei B. F., să nu se suprapună (fila 2).

Potrivit dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 7/1996, în forma avută la momentul formulării acțiunii, în cazul în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea sau, după caz, modificarea acesteia; prin rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară; rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă, prin declarație autentică, fie, în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

De asemenea, potrivit art. 34 din Legea nr. 7/1996, orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că: înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; dreptul înscris a fost greșit calificat; nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.

În raport cu prevederile legale mai sus menționate, instanța a reținut că acțiunea în rectificare este, în principiu, o acțiune accesorie, grevată pe acțiunea principală care constituie suportul său juridic, respectiv pe acțiunea care însoțește dreptul subiectiv lezat sau vătămat de înscrierea nevalabilă sau inexactă. O astfel de acțiune poate avea și caracter principal, când partea interesată nu are posibilitatea să solicite (pe cale separată) constatarea situației de natură a justifica rectificarea cărții funciare, dar, totuși, între cuprinsul cărții și situația juridică reală a imobilului există discordanțe, care se cer a fi înlăturate.

Însă, în ambele situații, dreptul de acere rectificarea înscrierilor de carte funciară este un drept subiectiv accesoriu, derivând din dreptul real sau de creanță vătămat prin înscrierea existentă în cartea funciară.

În prezenta cauză, instanța a constatat că părțile au susținut fiecare în parte o situare în spațiu diferită a suprafeței de 350 mp (teren rămas în patrimoniul pârâtei B. F. în urma încheierii celor două contracte de vânzare cumpărare). Astfel, pârâta B. F. a precizat că terenul în suprafață de 350 mp s-ar identifica cu terenul ocupat de casă și anexele gospodărești existente în anul 1996. În schimb, reclamanții au precizat că cei 350 mp s-ar identifica cu terenul aferent casei și grădina din spatele acesteia.

Potrivit raportului de expertiză întocmit de către expert T. M., la data înstrăinării de către pârâta B. F. a suprafețelor de 700 mp către reclamanți și către ceilalți doi pârâți, terenul nu era întabulat, nefiind realizată nici operațiunea de divizare a celor 700 mp. De asemenea, expertul a precizat că nimeni nu poate demonstra cu acte topografice voința vânzătorului la data înstrăinării, nici nu poate fi configurat/ identificat indubitabil bunul dobândit de către reclamanți și de către pârâții M. (fila 135).

În același sens sunt și concluziile expertului Ș. M., desemnat în cauză pentru a efectua o contraexpertiză, acesta precizând că la data semnării contractelor de vânzare-cumpărare nu a fost întocmit niciun plan de situație care să existe ca anexe la contracte, fiind indicați doar vecinii terenurilor ce au făcut obiectul vânzării. Totodată, expertul a precizat că din cauza lipsei unor anexe grafice la cele două contracte de vânzare-cumpărare și a legăturii de rudenie dintre părți care a dus la o posesie a celor trei imobile ca un întreg, nefăcându-se nici în prezent o delimitare clară între proprietățile deținute prin contractele de vânzare-cumpărare, nu se poate preciza cu certitudine limita dintre proprietăți; atât reclamanții, cât și pârâții și-au întocmit individual, ulterior semnării contractelor de vânzare-cumpărare, planuri de situație și planuri cadastrale, necorelându-le, drept urmare producându-se suprapuneri (fila 192).

Expertul Ș. M. a menționat și că nu poate preciza cu exactitate nici care dintre construcțiile existente pe terenul în litigiu au rămas în patrimoniul pârâtei B. F., după încheierea contractelor de vânzare-cumpărare. De asemenea, expertul a concluzionat că și dacă ar ține cont de vecinii menționați în cele două contracte de vânzare-cumpărare, limitele exacte dintre cele trei imobile nu pot fi precizate (fila 194).

Prin urmare, instanța a constatat, pe de o parte, că părțile nu se înțeleg cu privire la conținutul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4909 din data de 13.12.1996 de către Biroul Notarului Public M. B., și nici asupra amplasamentului terenului înstrăinat reclamanților. Pe de altă parte, instanța constată că nu există în cauză o hotărâre judecătorească care să statueze asupra fondului raporturilor juridice dintre părți, prin care să se stabilească întinderea dreptului de proprietatea pentru fiecare parte.

În lipsa unei astfel de hotărâri judecătorești, neexistând nici acordul părților cu privire la rectificarea cărții funciare, instanța a apreciat că prezenta acțiune în rectificare apare ca neîntemeiată. Instanța reține că, deși la ultimul termen de judecată pârâta B. F. a precizat că este de acord cu rectificarea parțială a documentației cadastrale, acest acord nu se suprapune cu solicitările formulate de către reclamanți, motiv pentru care nu poate fi luat în considerare.

Pe cale de consecință, instanța a apreciat că toate aspectele mai sus evidențiate, respectiv stabilirea amplasamentului terenurilor deținute de către reclamanți și de către pârâta B. F., și interpretarea clauzelor contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4909 din data de 13.12.1996 de către Biroul Notarului Public M. B., nu pot fi clarificate în cadrul prezentei acțiuni în rectificare întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 7/1996, părțile având la îndemână, eventual, calea acțiunii în revendicare imobiliară. Cu alte cuvinte, instanța a reținut că reclamanții nu se află în imposibilitatea de a obține o hotărâre anterioară constatatoare a situației prevăzute de art. 34 din Legea nr. 7/1996, pe calea acțiunii în revendicare, neputându-se conchide că singurul mijloc de apărare a dreptului său este cererea în rectificarea cărții funciare.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect grănițuirea, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 560 din Codul civil de la 1864, proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.

Instanța a reținut că grănițuirea este o operațiune materială care constă în fixarea limitelor dintre două întinderi de teren limitrofe aparținând unor titulari diferiți, de regulă cu titlu de proprietate, fixarea liniei de demarcație dintre cele două fonduri fiind o operațiune utilă, menită să determine cu precizie suprafața celor două imobile.

În prezenta cauză, potrivit raportului de contraexpertiză, linia de hotar dintre terenurile părților, în raport de actele de vânzare cumpărare încheiate, nu poate fi indicată (fila 194).

Instanța nu a putut să ia în considerare linia de hotar stabilită în raportul de contraexpertiză prin raportare la documentația cadastrală nr. 6510/2000 întrucât operațiunea de grănițuire trebuie să se facă prin raportare la titlurile de proprietate ale părților, stabilindu-se întinderea drepturilor de proprietate ale acestora. Or, documentația cadastrală nr. 6510/2000 nu lămurește problema întinderii drepturilor de proprietate ale părților prin raportare la titlurile în baza cărora au dobândit drepturile de proprietatea, documentația cadastrală fiind întocmită pe baza datelor oferite de către pârâta B. F., și contestată de către reclamanți.

Concluziile expertului T. M. cu privire la capătul de cerere având ca obiect grănițuire au fost înlăturate de către instanță, întrucât expertul s-a raportat la planul de situație nr. 63/1 din data de 21.01.1997 întocmit de către reclamanți, motivând acest lucru prin aceea că acest plan de situație a fost întocmit primul și a produs efecte juridice prin înscrierea sa la OCPI.

Instanța a reținut că planul de situație nr. 63/1 din data de 21.01.1997 a fost întocmit de către reclamanți în mod unilateral în vederea completării documentației necesare eliberării autorizației de construcție.

De asemenea, instanța a reținut că potrivit răspunsului dat de către expertul Ș. M. la obiectivul nr. 4, planul de situație nr. 63/1 din data de 21.01.1997 nu a fost înregistrat în planul cadastral de bază, neexistând deschisă carte funciară pentru acest imobil; pe acest plan nu sunt figurate construcțiile vechi edificate de către pârâta B. F., construcții care, dacă suprapunem planul de situație nr. 63/1 din data de 21.01.1997 cu conturul actual al imobilului ar fi trebuit să existe trasate (fila 193). Expertul a precizat că acest lucru rezultă și din planul de situație din proiectul pentru autorizația de construire nr. 83/1997.

Pentru considerentele mai sus menționate, întrucât în raport de probele administrate în cauză nu s-a putut realiza o identificare exactă a terenurile, fiind necesar ca părțile să își lămurească titlurile și să stabilească amplasamentul terenurilor avute în proprietate, instanța a apreciat că cererea având ca obiect grănițuire nu este întemeiată.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect stabilirea unei servituți de trecere, instanța a reținut că, potrivit art. 616 din Codul civil de la 1864, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-a putea ocaziona.

Aceste dispoziții legale impun, așadar două condiții pentru stabilirea unui drept de servitute, și anume dovada calității de proprietar pentru fondul dominant, precum și cerința ca acest fond să aibă caracterul de loc înfundat.

Prin loc înfundat se înțelege acel teren care este înconjurat de alte diferite proprietăți, fără ca titularul dreptului de proprietate asupra fondului dominant să aibă vreo altă posibilitate de ieșire la calea publică. D. urmare, esențial pentru stabilirea unei servituți de trecere, este ca terenul proprietatea reclamanților să fie un loc înfundat.

În prezenta cauză, instanța a reținut că reclamanții solicită stabilirea a două drepturi de servitute de trecere, respectiv un drept de servitute de trecere prin veranda casei pârâtei B. F. în casa reclamanților, și un drept de servitute de trecere cu autoturismul pe terenul aparținând pârâților M. L. și M. S. către garajul reclamanților.

În ceea ce privește primul drept de servitute a cărui stabilire este solicitată de către reclamanți, astfel cum rezultă din raportul de contraexpertiză, la construcția edificată de către reclamanți există acces direct de la . 195). În același sens sunt și constatările instanței făcute cu ocazia cercetării la fața locului din data de 19.06.2013, când însuși reclamantul a arătat că din încăperea care inițial trebuia să aibă destinația de garaj, se poate ajunge în casă (fila 169).

Totodată, instanța a reținut că prin certificatul de urbanism nr. 126/1997 și autorizația de construcție nr. 83/1997, s-a stabilit ca accesul pietonal și auto la imobilul supus autorizării să fie asigurat de către reclamanți prin rețeaua stradală existentă (filele 9-10).

În aceste condiții, instanța a arătat că stabilirea unui drept de servitute este condiționat de caracterul înfundat al pretinsului fond dominant, și nu de alte inconveniente referitoare la accesul în imobil. Faptul că reclamanții și-au creat o cale de acces spre imobilul lor prin veranda casei pârâtei B. F. nu justifică stabilirea unei servituți de trecere în contextul în care imobilul reclamanților nu are caracterul unui loc înfundat.

Totodată, din probele administrate în cauză, nu rezultă existența vreunei convenții constitutive de servitute în sensul solicitat de către reclamanți. Mai mult, instanța a reținut că prin răspunsurile date la interogatoriu, pârâta B. F. a precizat că nu a fost întrebată de către reclamanți dacă este de acord ca aceștia să treacă prin veranda casei ei, arătând că le-a spus reclamanților că nu este de acord cu această situație (filele 249-250).

În ceea ce privește cel de-al doilea drept de servitute a cărui stabilire este solicitată de către reclamanți, respectiv trecerea cu autoturismul pe terenul aparținând pârâților M. L. și M. S. către garajul reclamanților, instanța a reținut că, prin contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4909 din data de 13.12.1996 de către Biroul Notarului Public M. B., reclamanții au dobândit prin cumpărare de la pârâta B. F. suprafața de 700 mp teren învecinată în mod direct cu . planul de situație nr. 63/1997, precum și din documentația aferentă autorizației de construcție nr. 83/1997, instanța constată că terenul reclamanților avea, la data cumpărării, acces direct la calea publică, atât pietonal, cât și cu autoturismul.

De asemenea, instanța a reținut că, în prezent, reclamanții au acces direct la calea publică cu autoturismul. Astfel, cu ocazia cercetării la fața locului din data de 19.06.2013, instanța a constatat că la subsolul casei reclamanților se află o încăpere cu destinația de garaj.

Potrivit susținerilor necontestate ale părților, în cursul anului 2000, reclamanții au edificat, fără autorizație de construcție, garajul (identificat în schițe de către cei doi experți cu C5, respectiv C4). De asemenea, instanța a constatat că părțile au susținut fiecare în parte o situare în spațiu diferită a garajului. Astfel, în timp ce pârâții au precizat că garajul este construit pe terenul proprietatea lor, reclamanții au susținut că garajul este construit pe terenul proprietatea lor.

Instanța a reținut că probele administrate în cauză au scos în evidență că, după anul 1997, s-a edificat o construcție care, prin modul de amplasare, face imposibil accesul reclamanților la aceasta prin alt loc decât pe terenul pârâților M. L. și M. S..

Instanța a apreciat că atunci când existența locului înfundat se datorează faptei reclamanților care și-au amplasat construcțiile fără a-și asigura o cale de acces la drumul public pe propriul teren, aceștia nu sunt îndreptățiți să pretindă de la vecini o trecere pe terenul acestora.

Instanța a înlăturat concluziile expertului T. M. cu privire la obiectivele 9-13 din raportul de expertiză, motivat de faptul că acestea reprezintă simple afirmații nesusținute de probele administrate în cauză și chiar contrazise de părți prin apărările formulate.

Susținerea reclamanților în sensul că solicită stabilirea unei servituți de trecere pe terenul pârâților M. L. și M. S. și pentru exploatarea terenului arabil, nu doar pentru folosirea garajului din spatele casei, a fost înlăturată de către instanță, motivat de faptul că atât din schițele făcute de către cei doi experți desemnați în cauză, cât și din constatările făcute cu ocazia cercetării la fața locului, rezultă că la terenul arabil din spatele imobilelor părților (grădină) nu se poate ajunge prin curtea casei pârâților. Mai mult, instanța a reținut că expertul Ș. M. a precizat că, pentru lucrări agricole, atât reclamanții, cât și pârâții trec cu acordul vecinilor peste proprietățile acestora cu diverse atelaje agricole (fila 227).

Față de cele expuse mai sus instanța a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 616 din Codul civil de la 1864, respectiv locul nu este înfundat, iar reclamanții au ieșire la calea publică atât pietonal, cât și cu autoturismul, prin garajul de la subsolul casei. Ori de câte ori locul are ieșire la calea publică pe un drum care, în anumite împrejurări, este impracticabil sau mai anevoios, dar care poate deveni practicabil cu oarecare cheltuieli, dispozițiile art. 616 din Codul civil nu sunt aplicabile. Instanța apreciază că faptul că reclamanții au mai edificat un garaj în spatele casei, la care știau de la început că nu au acces cu autoturismul decât pe terenul vecinilor, fără a obține nici autorizația de construire, nu poate fi un argument suficient pentru obținerea unui drept de servitute.

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, instanța a respins acțiunea având ca obiect „rectificare carte funciară”, „grănițuire” și „stabilire servitute de trecere” formulată de reclamanții B. I. și B. M. în contradictoriu cu pârâții B. F., M. L. și M. S., ca neîntemeiată.

În ceea ce privește cererile privind plata cheltuielilor de judecată formulate de către părți, instanța a reținut că, potrivit art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, ca o sancțiune a culpei procesuale a acesteia.

Având în vedere că în cauza de față, acțiunea reclamanților a fost respinsă, ca neîntemeiată, instanța nu a putut reține nicio culpă procesuală în sarcina pârâților, astfel încât să îi poată obliga pe aceștia din urmă la plata cheltuielilor de judecată, motiv pentru care acest capăt de cerere a fost respins, ca neîntemeiat.

În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, reclamanții au fost obligați la plata către pârâta B. F. a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat (chitanța nr. 285 din data de 07.05.2014).

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții B. I. și B. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemenicie, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, completată și precizată, cu cheltuieli de judecată .

În motivarea apelului lor reclamanții au arătat că primul capăt de cerere vizează rectificarea documentației cadastrale nr. 6510/7.06.2000 cu privire la . m.p. teren, doar d.p.d.v. tehnic cadastral, nu vizează rectificarea cărții funciare ce reflectă doar actele juridice în baza cărora se efectuează înscrierea în C.F., întrucât ei nu contestă titlurile de proprietate ale pârâților, ci doar configurația topografică reținută în această documentație ce nu corespunde delimitărilor existente în teren .

Instanța de fond a motivat că rectificarea înscrierilor de CF derivă din dreptul real vătămat prin înscrierea existentă în C.F., însă face trimitere la proprietatea pârâtei B. F., omițând faptul că dreptul real vătămat este al lor, care nu doresc decât să-și actualizeze înscrierea în CF a dreptului de proprietate pentru 700 m.p.teren, ce le-a fost știrbit ca a urmare a întocmirii unui plan de amplasament greșit întocmit pentru . 350 m.p..

Pârâta B. F. a recunoscut cu ocazia interogatoriului faptul că măsurătorile au fost făcute de inf. C. Severică, în lipsa lor iar configurația suprafeței de 350 m.p. a fost redată în planul de amplasament având la bază limitele greșit indicate doar de către aceasta .

Instanța nu a avut în vedere explicațiile exp.T. M. date în raportul de expertiză la pag.3,4 și 5, respectiv faptul că în Burdujeni nu există carte funciară veche (pt.că nu a făcut parte din Bucovina), aspect menționat și în A.C. nr.83/15.04.1997 emisă de Primăria mun. Suceava pe numele reclamantului.

În fapt, ulterior încheierii contractelor de v/c, au fost primii și singurii care au solicitat întocmirea unui plan de situație și înscrierea dreptului de proprietate la OCPI Suceava chiar dacă, la acel moment (în 1996-1997), nu se întocmeau documentațiile cerute de normele ANCPI după anul 2000, întrucât abia în anul 2000 a început să se formeze baza de date a OCPI Suceava, nu înseamnă că intabularea dreptului lor de proprietate pentru cei 700 m.p. teren nu este valabilă.

Exp.T. M., la pag.5 din raport, menționează „ imediat după contract, reclamanții au comandat un plan de situație cu avidul Oficiului de cadastru de la acea dată, plus avidul Primăriei Suceava, în cadrul legal deci Primul plan a fost secondat de un al doilea, ….. de OJCGC cu nr._.11.1998, cu aceiași configurație ca primul, cu scopul intabulări casei nou construite”.

„Așadar, planurile pârâților nu sunt în normele impuse de ANCPI. Acceptarea lor impunea modificarea planurilor de situație ale reclamanților, cu aceiași greutate tehnico-juridică.”

„In concluzie, atâta timp cât planurile de situație ale reclamanților există în arhiva OCPI Suceava și nu au fost actualizate cu alt plan cerut de reclamanți ori impus de vreo instanță de judecată, planurile de situație ale pârâților consider că sunt nule și vor trebui refăcute.”

In pag.6 al aceluiași raport, expertul afirmă că: „Rezultă de aici că acest plan este neconform cu realitatea din teren, deci d.p.d.v. tehnic ar trebui o dată în plus anulat (având în vedere că nu cuprinde nici noile construcții)” .

A se avea în vedere și răspunsul de la pct.7 din raport: „Dar planul celor 350 m.p. din anul 2000 este nereal și deoarece întră în contradicție cu contractele de v/c din 1996.. .anume că, în suprafața de 350 mp., se includea și teren arabil până la spatele parcelei.”

Acest răspuns trebuia corelat cu cel de la pct. 8 al raportului: „.. .la nivelul vânzărilor din dec. 1996 existau pe teren: Casa CI, anexa C3, anexele din lemn C4, C6, C7, C8 și CIO . Trebuie să afirm că TOATE ACESTE CLĂDIRI NU ÎNCAP ÎN SUPRAFAȚA DE 350 M.P „.

In mod greșit, instanța a constatat că: „...părțile nu se înțeleg cu privire la conținutul contractului de v/c nr. 4909/1996 și nici asupra amplasamentului terenului înstrăinat reclamanților”, întrucât ei au pretins doar suprafața de 700 m.p. teren așa cum a fost configurată în planul de situație ce a stat la baza A.C.nr.83/1997 și în planul nr. 4269/13.11.1998 vizat de OJCGC (actualul OCPI) .

Este inadmisibil ca instanța să constate că pentru întinderea dreptului lor de proprietate (ca și a pârâților) să existe o hotărâre judecătorească anterioară, de vreme ce titlurile părților sunt contractele ele v/c, a căror nulitate nu a fost solicitată de nici una clin părți .

In mod nelegal și netemeinic, instanța s-a dezinvestit în a cerceta fondul cauzei, făcând trimitere la valorificarea acțiunii în revendicare, când, în fapt, pârâții nu ne ocupă din terenul nostru, suprapunerea parcelelor fund doar scriptică, din cauza planurilor de amplasament întocmite suprapus .

Așadar, instanța trebuia să aibă în vedere dispoz.art. 977 și 979 V.C.C., care fac trimitere la intenția comună a părților contractante și că termenii susceptibili de două înțelesuri (cel de clădiri) se interpretează în înțelesul ce se potrivește mai mult cu natura contractului.

Față de acest aspect, consideră că exp. T. M. în anexa 2 la raportul de expertiză, a delimitat corect configurația celor 3 parcele, ca întindere și amplasament, potrivit convenției reale a părților de la data de 13.12.1996.

În mod greșit, instanța a respins capătul de cerere privind grănițuirea celor 2 fonduri limitrofe, motivând, indirect, având aceleași argumente ca pentru primul capăt de cerere, că: „...întrucât ...nu s-a putut realiza o identificare exactă a terenurilor, fiind necesar ca părțile să-și lămurească titlurile și să stabilească amplasamentul terenurilor avute în proprietate...”, situație ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, de vreme ce părțile invocă titluri valabile și terenurile arabile, din spatele construcțiilor, sunt și trebuie să fie delimitate prin semne exterioare vizibile și instanța să constate distanțele parcelelor până la linia de hotar ce există și trebuie consfințită de instanță ca fiind cea legală .

Cu ocazia cercetării locale, deși instanța a remarcat că terenul arabil deținut, de ei, din spatele construcțiilor, este despărțit de un gard de sârmă și un hat de terenul pârâților, nu a ținut cont de planul de situație din Anexa 5 la raportul de expertiză al exp. T. M., în care este hașurată suprafața deținută de reclamanți în grădină și necontestată de pârâți nici la fața locului, nici prin întâmpinările depuse la dosar .

În consecință, au solicitat să se stabilească linia de hotar dintre cei 700 m.p. teren proprietatea lor și cei 350 m.p. teren proprietatea pârâtei B. F., potrivit anexei 2 al raportului de expertiză întocmit de către exp.Ș. M., care se corelează cu anexa 5 din suplimentul raportului întocmit de exp .T. M., lățimea parcelei fund de 8,16 m.l, conform aliniamentului conturat cu roșu, ce respectă întinderea de 700 m.p. a parcelei lor .

Prin cel de-al treilea capăt de cerere, au solicitat instanței să stabilească un drept de trecere în favoarea lor, prin veranda casei de locuit-proprietatea pârâtei motivat de faptul că, din 1997 și până în prezent, folosesc această cale pentru a intra în propria locuință, cale ce a fost stabilită cu acceptul mamei și recunoscută de aceasta prin interogatoriul luat acesteia, ca și răspunsul la întrebarea nr.10, din care rezultă că nu s-a opus în nici un fel la această situație și nu și-a manifestat opoziția printr-o reclamație, plângere sau acțiune civilă în acest sens .

Chiar dacă opinia pârâtei B. F. este acum total diferită față de cea de acum 18 ani, nu poate fi luată în considerare întrucât acceptul ei, la nivelul anului 1997, a produs efecte juridice și materiale, în sensul că, în baza acestui accept, s-a întocmit proiectul casei de către un proiectant autorizat, proiect ce a fost avizat de autorități și respectat întru-totul de către ei .

Tocmai de aceea, proiectantul a prevăzut intrarea din . în garaj, doar pentru mașină (ca o intrare secundară) nu direct în casă, pietonal, având în vedere . casei mamei .

Dacă nu ar fi existat acest acord între părți, proiectantul ar fi gândit și întocmit un cu totul alt proiect, în care . de locuit să se facă prin față și direct, nefiind admisibil ca . să se facă prin garaj sau prin subsolul ei, decât în mod subsidiar și strict pentru membrii casei, nu și pentru invitați (excluzând din proiect destinația de garaj a acestei încăperi) .

Apelanții au arătat faptul că proiectul și autorizația de construire au fost respectate, precum, și faptul că această trecere se efectuează și în prezent prin holul construcției CI, este confirmat de ambii experți.

Cu ocazia cercetării locale, din 19.06.2013, este real că au arătat că din încăperea ce are destinația de garaj se poate urca, prin garaj, și se poate ajunge în casă, însă această încăpere nu a fost construită cu scopul de a constitui . .

Apelanții au solicitat a se avea în vedere că ei au fost nevoiți să accepte construirea casei în această poziție, întrucât lățimea la stradă a parcelei cumpărate nu le permitea proiectarea intrării în alt mod, mai extins și mai firesc decât cel care există .

Instanța în mod nelegal și netemeinic a respins și cel de-al patrulea capăt de cerere, prin care au solicitat stabilirea dreptului de servitute în favoarea lor de a trece cu autoturismul, camionul sau alte autovehicule cu care transportă lemnele necesare încălzirii locuinței, pentru a fi depozitate în magazia - C4, pe o suprafață de 100 mp., pe terenul proprietatea pârâților M. L. și S.-D..

Această cale de acces din . la terenul arabil din spatele construcțiilor lor le este necesară și pentru exploatarea terenului agricol (utilaje agricole de cultivare, recoltare, discuit, ș.c), la care nu se poate ajunge altfel decât pe traseul indicat de către exp. T. M., în planul din anexa 6 din suplimentul raportului d expertiză, suprafața fiind delimitată prin punctele de la 1 la 10, în contur roșu, cu dimensiunile consemnate în acest plan Greșit a reținut instanța că: „...pentru lucrări agricole, atât reclamanții, cât și pârâții trec cu acordul vecinilor peste proprietățile acestora cu diverse atelaje agricole „ fără să indice numele vecinilor și locul pe unde se face această trecere .

Solicită a se reține că această motivare nu-și găsește suportul în nici o probă administrată în cauză . Astfel, cu ocazia cercetării la fața locului, pârâții nu au indicat care ar fi traseul pe care pretind că trec cu „acordul vecinilor”, când, în realitate, întreaga suprafață de 1.750 m.p. (2.010 m.p. găsiți la măsurătoare) este delimitată de ceilalți vecini (Vomescu M., Cărcu D. și G. L) cu garduri.

Mai mult decât atât, din ortofotoplanul color depus la dosar chiar de pârâți se remarcă cu ușurință că nu există nici o cale de acces pe terenurile învecinate (ar trebui să se treacă prin curțile vecinilor), iar, în capătul terenului arabil, nu există nici un drum de exploatare între parcele .

Expert Șlimcu M. răspunde cert la obiectivul nr. 11: „Construcția edificată de reclamanți are perete comun cu construcția CI, neexmstând spațiu de trecere spre terenul din spatele acesteia . La momentul realizării expertizei, reclamanții utilizau drept cale de acces spre construcția lor, holul construcției CI, iar accesul spre terenul din spatele construcției se realizează prin partea de sud a construcției CI.”

Expert T. M. răspunde cert la obiectivul nr.9: „Accesul în casa nouă nu este adaptat ulterior, ci așa a fost conceput și realizat chiar de la început și prin proiect. Această intrare este folosită și de părinții reclamanților, accesul auto s-a efectuat întotdeauna de la sudul casei părintești.”.

La obiectivul nr. 10 răspunde: „In concluzie, d.p.d.v. al accesului auto și cu colete supradimensionate sau cu vehicule pentru exploatarea terenului agricol din spate, se poate afirma că . înfundat.”

Greșit a reținut instanța că „existența locului înfundat se datorează faptei reclamanților, care și-au amplasat construcțiile fără a-și asigura o cale de acces la drumul public pe propriul teren..”, întrucât pe o lățime de 3,4 m.l. este imposibil să fie cuprinsă și construcția C2 și o eventuală cale de trecere .

Această motivare duce la concluzia că instanța, a făcut confuzie între calea de acces la celelalte anexe din spatele casei lor și calea de acces la terenul arabil din spatele tuturor construcțiilor (a reclamanților și pârâților), întrucât pentru a intra la terenul arabil cu un tractor sau orice alt utilaj agricol este necesară o lățime de minim 3,5 m.l., lățimea parcelei lor fiind chiar mai mică (de 3,4 m.l.) .

Exp. Șlimcu M. răspunde la obiectivul nr. 2 din supliment astfel: Terenul grădină din spatele construcției C2 ESTE UN LOC ÎNFUNDAT, fiind înconjurat din toate părțile de proprietăți particulare. Acest teren nu are acces la un drum de exploatare. Orice posibilitate de acces din . și obținerea unei servituți de trecere printr-o hotărâre judecătorească.

Pe de altă parte, instanța a ignorat constatările exp. Șlimcu M. și răspunsul de la obiectivul nr. 5 din raport, din care rezultă că la data încheierii contractelor de v/c din 13.12.1996. pârâta avea edificate anexele: C3 (bucătărie de vară cu 2 camere, cu beci, acoperită cu tablă, conf. răspunsului nr.3 din suplimentul raportului ), C5 (magazie), C6 (magazie), C7 (magazie) și C8 (magazie) .

Modul cum sunt împrăștiate aceste anexe, fiind amplasate atât pe suprafața de 700 m.p. teren a reclamanților, cât și pe cei 350 m.p. a pârâtei B. F., cât și pe cei 700 m.p. ai pârâților M. L. (anexa C5), duce la concluzia că ei nu au avut și nu au altă cale de acces la terenul arabil din cauzei existentei acestor clădiri, chiar dinainte de a-și edifica casa C2 .

Apelanții au arătat că în mod netemeinic, instanța a înlăturat concluziile expertului T. M. cu privire la obiectivele 9-13 din raportul de expertiză, motivat de faptul că acestea reprezintă simple afirmații nesusținute de probele administrate, când, în principal, la aceste obiective răspunsurile date de exp. Șlimcu M. au fost similare, doar că exprimate în altă manieră și mai succint .

In consecință, au solicitat admiterea apelului, schimbarea în totalitate a hotărârii apelate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și completată, cu cheltuieli de judecată din ambele instanțe, potrivit art. 480 alin.2 C.P. C. .

Intimații B. F., M. L. și M. S. D. nu au formulat întâmpinare, însă prezent la dezbateri apărătorul acestora a solicitat în principal respingerea apelului ca nefondat menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică și în subsidiar rectificarea documentației cadastrale în parte în sensul stabilirii limitei dintre proprietățile părților între punctele de contur 43-31 din planul de situație anexă la ultimul supliment de expertiză în loc de punctele 19-5 evidențiate în documentația cadastrală, în atare situație cheltuielile de judecată urmând a fi compensate.

Prin decizia civilă nr. 113 din 23 ianuarie 2015, Tribunalul Suceava a respins apelul formulat de reclamanții B. I. și B. M., împotriva sentinței civile nr.2278 pronunțată la data de 27.05.2014 de Judecătoria Suceava în dosar nr._, intimați fiind pârâții, B. F., M. L. și M. S. D., ca nefondat; a obligat reclamanții apelanți B. I., B. și M., să plătească intimaților B. F., M. L. și M. S. D. suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel, reprezentând onorar avocat

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanții B. I. și B. M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. F., rectificarea documentației cadastrale înregistrată la O.C.P.I Suceava sub nr.6510 din 07.06.2000 pentru proprietar B. F., cu privire la . de a se modifica coordonatele ce conturează întinderea acestei parcele, astfel încât să se poată efectua introducerea în baza digitală și a documentației cadastrale ce a fost întocmită pentru suprafața de 700 mp teren proprietatea reclamanților, fără ca cele două parcele să se suprapună; stabilirea liniei de hotar dintre cele două fonduri, respectiv suprafața de 700 mp teren atribuit reclamanților în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4909/13.12.1996 de BNP ” M. B.” și suprafața de 350 mp teren proprietatea pârâtei dobândit prin moștenire, în baza actului de partaj autentificat sub nr.4899/1996 de BNP „M. B.”, avându-se în vedere existența construcțiilor vechi și noi situate pe cele două fonduri; stabilirea unui drept de trecere în favoarea reclamanților prin veranda casei de locuit proprietatea pârâtei B. F., fiind singura cale de acces de la drumul public la . locuit edificată de către reclamanți,lipită de casa pârâtei.

La data de 25.10.2011, reclamanții au formulat cerere pentru stabilirea dreptului de servitute de trecere în contradictoriu cu pârâții M. L. și M. S.-D..

Din actele dosarului rezultă că în baza actului de partaj autentificat sub nr.4899/13.12.1996 de BNP ”M. B.”, pârâta B. F. a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1750mp teren arabil intravilan ( curți, clădiri și arabil) pe ..240A, între vecinii Râșca D., B. F., G. G. și ..32 ds. fond).

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4909/13.12.1996 de BNP „M. B.” pârâta B. Flornetina a vândut reclamantului B. I., printre altele suprafața de 700 mp teren arabil și clădiri( fără a fi identificate) în Suceava, ..240A, învecinat cu B. F., G. G. și ..33 ds.fond).

De asemenea, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4906/13.12.2006 de BNP „M. B.”, pârâta B. F. a vândut pârâtului M. L., printre altele, suprafața de 700mp teren construcții și arabil situat în Suceava, ..240A, învecinat cu B. F., G. G. și ..33 ds.fond).

La data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare mai sus menționate, nu au fost întocmite planuri cadastrale cu privire la suprafețele de teren înstrăinate.

Prin încheierea nr.1288/2000 emisă de Judecătoria Suceava-Biroul de Carte Funciară, a fost admisă cererea formulată de pârâta B. F. cu privire la imobilul de 350 mp teren curți-construcții, cu casă și anexe, identic cu . în intravilanul satului Burdujeni, ..240A și s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, avându-se în vedere planul de situație întocmit la data de 21.05.2000 de către inginerul C. Severică ( f.62-75 ds.fond).

Prin apelul formulat reclamanții au arătat că primul capăt de cerere vizează rectificarea documentației cadastrale nr.6510/07.06.2000 cu privire la . mp teren doar din punct de vedere tehnic cadastral și nu rectificarea cărții funciare, întrucât nu au înțeles să conteste titlurile de proprietate ale pârâților, ci doar configurația topografică reținută în documentația cadastrală, ce nu corespunde delimitărilor existente în teren.

În acest sens, au susținut că planurile pârâților nu corespund normelor impuse de A.N.C.P.I, că acceptarea lor impunea modificarea planurilor de situație ale reclamanților, ei fiind primii care au solicitat întocmirea planurilor de situație și înscrierea dreptului de proprietate la O.C.P.I, astfel că planurile de situație ale pârâților sunt nule și se impun a fi refăcute.

Față de precizările apelanților, tribunalul a reținut că documentațiile cadastrale sunt documente tehnice prin care se identifică, se măsoară și se descriu imobilele în vederea înscrierii în cartea funciară, a actelor și faptelor juridice privitoare la acestea ( art.9-16 din legea nr.7/1996, coroborat cu art.1,2 și 11 din Ordinul nr.634/13.10.2006 pentru aprobarea Regulamentului privind documentația cadastrală).

Prin modificarea documentației cadastrale se înțelege orice schimbare privitoare la aspectele tehnice ale imobilului, schimbare care nu afectează dreptul de proprietate asupra imobilului.

Potrivit art.11² al.2 din Legea nr.7/1996, republicată, cererile de rectificare ale documentelor tehnice ale cadastrului se soluționează de oficiul teritorial de cadastru și publicitate imobiliară, prin încheierea de carte funciară.

Modalitatea prin care se poate realiza aceasta este refacerea documentației de către o persoană fizică autorizată și reactualizarea informațiilor cadastrale.

Tribunalul a constatat că anterior formulării cererii în instanță, reclamanții nu s-au adresat O.C.P.I Suceava pentru pretinsele erori comise la întocmirea documentației cadastrale nr.6510/07.06.2000 pentru imobilul proprietatea pârâtei B. F., ci s-au adresat direct instanței solicitând rectificarea acestei documentații, arătând că din cauza întocmirii greșite a documentației care a stat la baza înscrierii imobilului pârâtei în cartea funciară, le este afectat dreptul lor de proprietate, în sensul că nu poate fi introdusă în baza digitală a O.C.P.I Suceava, documentația cadastrală care a fost întocmită pentru suprafața de 700 mp teren proprietatea lor, fără ca cele două suprafețe de teren, respectiv cea a reclamanților și ce a pârâtei B. F., să se suprapună (f.2 ds.fond).

Față de această motivare prin care s-a invocat faptul că situația tabulară vătămătoare pentru reclamanți a luat naștere datorită unor erori de natură tehnică, măsurători și planuri de situație greșit întocmite care au stat la baza intabulării dreptului de proprietate al pârâtei B. F. cu suprafața de 350 mp teren, tribunalul a apreciat că pretențiile reclamanților au fost corect analizate din perspectiva dispozițiilor art.34 pct.4 din legea nr.7/1996, republicată, potrivit cărora „orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor în cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că înscrierea în cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului ”.

Acțiunea în rectificarea cărții funciare întemeiată pe dispozițiile art.34 pct.4 din legea nr.7/1996 vizează toate cazurile în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde în privința înscrierii cu situația juridică reală și poate avea caracter principal când partea interesată nu are posibilitatea să solicite pe cale separată ocrotirea dreptului subiectiv vătămat prin înscrierea neconformă situației juridice reale a imobilului. O astfel de acțiune presupune întotdeauna o verificare de fond a dreptului de proprietate vătămat prin înscriere.

În cauză, la momentul încheierii celor două contracte de vânzare-cumpărare, nu s-au întocmit planuri de situație, ori schițe care să prevadă amplasamentul, coordonatele dimensiunile și configurația suprafețelor de teren înstrăinate și a suprafeței de teren rămasă în proprietatea vânzătoarei B. F., iar în prezent, fiecare din părți susține o amplasare diferită a suprafeței de 350 mp teren rămas în proprietatea pârâtei B. F. în urma încheierii celor două contracte de vânzare-cumpărare. Astfel, pârâta B. F. susține că suprafața de 350 mp rămasă în proprietatea sa, s-ar identifica cu terenul ocupat de casă și anexele gospodărești existente în anul 1996, în timp ce reclamanții susțin că cei 350 mp, s-ar identifica cu terenul aferent casei și grădina din spatele acesteia.

Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de expert T. M., la data înstrăinării de către pârâta B. F. a suprafețelor de 700 mp teren către reclamanți și către ceilalți doi pârâți, terenul nu era intabulat, nefiind realizată nici operațiunea de divizare a celor 700 mp. Expertul a precizat că nimeni nu poate demonstra cu acte topografice voința vânzătorului la data înstrăinării, nici nu poate fi configurat/identificat indubitabil bunul dobândit de către reclamanți și de către pârâții M. L. și M. S. (f.135 ds.fond).

În același sens converg și concluziile expertului Șlimcu M. desemnat în cauză pentru a efectua o contraexpertiză și care a precizat că la data semnării contractului de vânzare-cumpărare, nu a fost întocmit nici un plan de situație care să existe ca anexe la contracte, fiind indicați doar vecinii terenurilor ce au făcut obiectul vânzării. Totodată expertul a precizat că din cauza lipsei unor anexe grafice la cele două contracte de vânzare-cumpărare și a legăturii de rudenie dintre părți care a dus la o posesie a celor trei imobile ca un întreg, nefăcându-se nici în prezent o delimitare clară între proprietățile deținute prin contractele de vânzare cumpărare, nu se poate preciza cu certitudine limita dintre proprietăți, atât reclamanții cât și pârâții și-au întocmit individual, ulterior semnării contractelor de vânzare-cumpărare, planuri de situație cadastrale care nu se corelează, drept urmare producându-se suprapuneri (f.192 ds.fond).

Expertul Șlimcu M. a menționat că nu poate preciza cu exactitate nici care din construcțiile existente pe terenul în litigiu au rămas în patrimoniul pârâtei B. F., după încheierea contractelor de vânzare-cumpărare. Deosebit, a arătat că și dacă ar ține cont de vecinii menționați în cele două contracte de vânzare-cumpărare, limitele exacte dintre cele două imobile nu pot fi precizate (f.194 ds.fond).

În aceste circumstanțe, în care părțile nu se înțeleg asupra amplasamentului terenului înstrăinat reclamanților și a terenului rămas în proprietatea pârâtei B. F., iar aceste amplasamente nu au putut fi determinate prin rapoartele de expertiză topografică efectuate în cauză în mod corect prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea pentru rectificarea documentației cadastrale, pronunțarea unei soluții contrare nefiind posibilă, în lipsa unei hotărâri judecătorești care să statueze asupra fondului raporturilor juridice dintre părți, în sensul identificării exacte a amplasamentului, configurației și dimensiunilor suprafețelor de teren, proprietatea părților aflate în litigiu.

Contrar susținerilor apelanților, interpretarea de către instanță a contractelor de vânzare-cumpărare, în sensul stabilirii amplasamentului terenurilor înstrăinate, nu poate fi realizată în acest cadru procesual având ca obiect principal rectificarea documentației cadastrale, reclamanții având posibilitatea să obțină pe cale separată o hotărâre judecătorească care să statueze asupra raporturilor juridice de proprietate dintre părți, sub aspectul amplasamentului, configurației și dimensiunilor suprafețelor de teren proprietatea părților din proces.

Cu referire la susținerile reclamanților întemeiate pe concluziile raportului de expertiză T. M., potrivit cărora planurile de situație ale pârâților nu sunt în normele impuse de A.N.C.P.I și cu realitatea din teren, așa încât din punct de vedere tehnic ar trebui odată în plus anulate, tribunalul a arătat că, având în vedere obiectul și scopul declarat de lege al lucrărilor cadastrale în general, al documentelor cadastrale în special - ca acte de constatare a situației reale din teren, acestea nu îndeplinesc condițiile de valabilitate ale unui act juridic civil pentru a fi sancționate cu nulitatea.

Pentru situația prezentată, soluția legală este refacerea documentației cadastrale și reactualizarea informațiilor cadastrale, iar nu anularea documentației cadastrale, așa cum fără temei susțin apelanții.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect grănițuirea s-a reținut că potrivit dispozițiilor art.560 cod civil din 1864-aplicabile în cauză, proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.

Grănițuirea este operațiunea materială care constă în fixarea limitelor dintre două terenuri limitrofe aparținând unor titulari diferiți și impune în mod necesar analiza titlurilor de proprietate.

Ori, în prezenta cauză, potrivit raportului de contraexpertiză, linia de hotar dintre terenurile părților, nu poate fi indicată (f.194 ds.fond).

Au susținut apelanții că, linia de hotar dintre suprafața de 700 mp teren proprietatea lor și suprafața de 350 mp teren proprietatea pârâtei B. F., trebuie stabilită conform anexei 2 la raportul de expertiză întocmit de expert Șlimcu M., care se corelează cu anexa 5 din suplimentul la raportul de expertiză întocmit de expert T. M., lățimea parcelei fiind de 8,16 m.l, conform aliniamentului contur roșu, ce respectă întinderea de 700 mp a parcelei reclamanților.

Această solicitare nu a putut fi primită deoarece operațiunea de grănițuire trebuie să se facă prin raportare la titlurile de proprietate ale părților și deși ambele părți dețin titluri valabile de proprietate fără a-și contesta întinderea dreptului de proprietate, așa cum s-a arătat deja, acestea contestă amplasarea în spațiu, configurația și dimensiunile parcelelor de teren aflate în proprietatea lor, aspecte care nu au putut fi lămurite nici prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză.

Prin urmare, nu a putut fi luată în considerare linia de hotar stabilită de expertul Șlimcu M. în raport de documentația cadastrală nr.6510/2000 întocmită de pârâta B. F. în baza datelor oferite de aceasta și contestată de reclamanți, după cum nu au putut fi luate în considerare concluziile expertului T. M. referitoare la linia de hotar, întrucât expertul s-a raportat la planul de situație nr.63/1 din data de 21.01.1997 întocmit unilateral de către reclamanți, motivând în mod eronat acest lucru prin faptul că acest plan a fost întocmit primul și a produs efecte juridice prin înscrierea la O.C.P.I .

Ordinea întocmirii documentației cadastrale și înscrierii la O.C.P.I, nu prezintă relevanță pentru operațiunea de stabilire a liniei de hotar, așa încât concluziile expertului T. M. referitoare la capătul de cerere privind grănițuirea, au fost corect înlăturate de către prima instanță.

Cum prin probele administrate în cauză nu s-a putut realiza o identificare exactă a terenurilor, fiind necesar ca printr-o acțiune separată părțile să-și lămurească raporturile juridice de proprietate, sub aspectul amplasamentului, configurației și dimensiunilor exacte a terenurilor pentru care dețin acte valabile de proprietate, în mod corect prima instanță a reținut că hotarul dintre terenurile proprietatea părților, nu poate fi stabilit și a respins cererea pe acest temei.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect stabilirea unei servituți de trecere, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art.616 Cod civil din 1864-aplicabile în cauză, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubii în proporție cu pagubele ce s-ar ocaziona.

Prin loc înfundat se înțelege o suprafață de teren cu sau fără construcții care nu are ieșire la drumul public, fiind înconjurat pe toate laturile de proprietăți sau învecinându-se cu forme de relief care nu pot fi practicate. Imposibilitatea de a ieși la drumul public trebuie să aibă un caracter absolut. Pe de altă parte, determinarea caracterului de loc înfundat trebuie să fie străină de conduita proprietarului.

Prin urmare, dacă înfundarea este rezultatul faptei proprietarului însuși, trecerea nu mai poate fi cerută pe fondul vecinului, cel care a creat o astfel de stare, urmând să suporte consecințele.

În cauză, reclamanții au solicitat stabilirea a două drepturi de servitute de trecere, respectiv un drept de servitute de trecere prin veranda casei pârâtei B. F. la casa reclamanților, și un drept de servitute de trecere cu autoturismul pe terenul aparținând pârâților M. L. și M. S. către garajul reclamanților, ambele cererii fiind corect respinse de către prima instanță.

Astfel, prin certificatul de urbanism nr.126/1997 și autorizația de construcție nr.83/1997, s-a stabilit ca accesul pietonal și auto la imobilul supus autorizării să fie asigurat de către reclamanți prin rețeaua stradală existentă (f.9-10 ds.fond), iar din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert Șlimcu M. rezultă că la construcția edificată de reclamanți, există acces direct de la ..195 ds.).

Cum imobilul reclamanților nu are caracterul de loc înfundat în accepțiunea dispozițiilor legale sus citate, dreptul de servitute de trecere cerut de reclamanți, s-a constatat a fi nefondat, iar faptul că reclamanții și-au creat o cale de acces spre imobilul proprietatea lor, prin veranda casei pârâtei B. F., nu justifică stabilirea unui drept de trecere, în condițiile în care reclamanții nu au probat existența vreunei convenții constitutive de servitute, în sensul solicitat de reclamanți.

Cu referire la cel de al doilea drept de servitute solicitat de reclamanți respectiv trecerea cu autoturismul pe terenul aparținând pârâților M. L. și M. S. către garajul reclamanților, s-a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4909/13.12.1996, reclamanții au dobândit, prin cumpărare de la pârâta B. F., suprafața de 700 mp teren învecinată direct cu . cu acces la drumul public.

De asemenea din planul de situație nr.63/1997, precum și din documentația aferentă autorizației de construire nr.83/1997, s-a constatat că terenul reclamanților avea, la data cumpărării, acces direct la calea publică, atât pietonal, cât și cu autoturismul.

A rezultat așadar, că înfundarea terenului reclamanților nu poate fi decât rezultatul faptei proprii a reclamanților care, în cursul anului 2000, au edificat, fără autorizație de construcție un garaj ( identificat în planurile de situație întocmite de experți, cu C5, respectiv C4), iar când înfundarea este rezultatul faptei proprietarului însuși, trecerea nu mai poate fi cerută pe fondul vecinului.

Proprietarul este dator să manifeste diligență în exercitarea prerogativelor de proprietate de o manieră care să preîntâmpine crearea unei situații care ulterior l-ar împiedica să exploateze terenul în întregime, fiind singurul răspunzător pentru o eventuală faptă imputabilă exclusiv lui însuși.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a respins ca neîntemeiată și această pretenție iar toate criticile formulate vizând modul de soluționare a cererii privind stabilirea servituții de trecere, s-au constatat a fi nefondate.

Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art.296 al.1 Cod procedură civilă, a respins apelul ca nefondat și a menținut sentința primei instanțe ca fiind temeinică și legală.

Fiind în culpă procesuală, în baza art.274 Cod procedură civilă reclamanții apelanți B. I. și B. M. au fost obligați să plătească pârâților intimați B. F., M. L. și M. S. D. suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței depusă la dosar.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B. I. și B. M..

În privința primului capăt de cerere, recurenții solicită să se rețină că este dat motivul prev. de art. 304 pct.7 și pct.9 din vechiul Cod de procedură civilă, respectiv motivele pe care se sprijină hotărârea sunt contradictorii și hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Arată că instanța de apel a reținut în pag.15 alin.2 că: prin modificarea documentației cadastrale se înțelege orice schimbare privitoare la aspecte tehnice ale imobilului, schimbare care nu afectează dreptul de proprietate asupra imobilului.

Potrivit art.11² al.2 din Legea 7/1996, republicată, cererile de rectificare ale documentelor tehnice cadastrale se soluționează de oficiul teritorial de cadastru si publicitate imobiliară, prin încheiere de carte funciară. Modalitatea prin care se poate realiza aceasta este refacerea documentației de către o persoană fizică autorizată si reactualizarea informațiilor cadastrale, însă, instanța nu a avut în vedere prezenta situație în care P.F.A. M. M., care a întocmit documentația cadastrală pentru reclamanți, în anul 2010, a constatat existența suprapunerii cu cei 350 m.p. teren proprietatea pârâtei B. F. pentru care documentația a fost realizată de alt P.F.A., C. Severică, în anul 2000, motiv pentru care lucrarea acesteia nu mai putea fi recepționată de OCPI Suceava, până la rectificarea primei documentații introdusă de P.F.A. C. Severică (conform răspunsului nr. 40/16.12.2010) .

De asemenea, instanța nu a avut în vedere că refacerea documentației nu poate fi întocmită decât cu acordul titularului înscris deja în baza de date, respectiv cu acordul pârâtei B. F., care 1-a rândul său, trebuia să-i solicite P.F.A. C. Severică rectificarea documentației, în sensul că acesta trebuia să colaboreze și să se coreleze cu documentația întocmită de către P.F.A. M. M..

Cum acest acord din partea F. B. nu a existat, nici OCPI Suceava nu putea obliga nici pe titular, nici pe P.F.A. C. Severică să rectifice documentația, singura cale fiind soluționarea acestei suprapuneri în baza de date doar în fața instanței.

Astfel, este contradictorie motivarea că: „Tribunalul constată că anterior formulării cererii în instanță, reclamanții nu s-au adresat OCPI Suceava pentru pretinsele erori comise la întocmirea documentației cadastrale nr. 6510/2000...", constatare ce contravine actelor existente la dosar din care rezultă contrariul.

Această motivare este dată cu încălcarea legii, întrucât art. 53 din Legea 7/1996 rep. prevede că doar îndreptarea erorilor materiale se dispune de registrator, la cerere sau din oficiu, prin încheiere motivată, dată cu sau fără citarea părților, nu și acțiunea în rectificarea cărții funciare, care se soluționează doar de către instanța de judecată .

Contradictorie este și motivarea de la pag.16 parag. 3 cu cea de la parag.6: „...pronunțare unei soluții contrare nefiind posibilă, în lipsa unei hotărâri judecătorești care să statueze asupra fondului raporturilor juridice dintre părți, în sensul identificării exacte a amplasamentului, configurației și dimensiunilor suprafețelor de teren, proprietatea părților în litigiu."

In cazurile în care acțiunea principală ar fi constatarea nulității actelor ce au stat la baza intabulării dreptului de proprietate, acțiunea în rectificare carte funciară ar fi avut un caracter secundar, fiind dependentă de soluția dată acțiunii principale, însă, în speța de față, nu este dată situația care să impună constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între părți, fiind date doar neconcordanțe de ordin tehnic, nu juridic .

Motivarea ce se contrazice cu cea de mai sus se regăsește la pag. 16 parag.6, în care instanța de apel impune soluția (pe care ei-reclamanții au solicitat-o de la promovarea acțiunii): „Pentru situația prezentată, soluția legală este refacerea documentației cadastrale și reactualizarea informațiilor cadastrale, iar nu anularea documentației cadastrale, așa cum fără temei susțin apelanții.".

Recurenții arată că instanța a reținut greșit că ar fi solicitat anularea documentației, fără să remarce faptul că ei doar au redat un citat din expertiza întocmită de exp. T. M., făcând trimitere la argumentele arătate de acesta în sensul că „planurile pârâților nu sunt în normele impuse de ANCPI."

De asemenea, nici instanța de fond, nici cea de apel nu au dat eficiență juridică celor două planuri de situație avizate de Oficiul de Cadastru (fostul OJCGC Suceava) prin care s-a stabilit configurația suprafeței de 700 m.p. teren proprietatea reclamanților, respectiv planul de situație întocmit de ing. P. Ghe. și avizat cu nr. 63/20.01.1997 (fila 8), ce a stat la baza A.C. nr. 83/15.04.1997, și a planului de situație întocmit de ing. autorizat C. P. și avizat cu nr. 4269/ 13.11.1998, ce a fost întocmit ulterior edificării casei de locui a reclamanților (după aproape 2 ani ), când s-a făcut și individualizarea celor 700 m.p., fiind împărțiți în două categorii: 84 m.p. aferent clădirii și 616 m.p. arabil .

În privința celui de-al doilea capăt de cerere ce vizează stabilirea liniei de hotar dintre cele două fonduri - al reclamanților și al pârâtei B. F., recurenții consideră că instanțele au refuzat cercetarea acestui aspect, reținând greșit că ,,linia de hotar dintre terenurile părților nu poate fi indicată", fără să motiveze în fapt și în drept de ce sunt înlăturate constatările celor doi experți .

Deși instanța de fond, cu ocazia cercetării locale, a putut constata existența semnelor de hotar constând în garduri de sârmă și hatul dintre terenurile arabile ale părților, nici aceasta, nici instanța de apel (care a și respins cererea de a se dispune o nouă cercetare locală), nu au ținut cont de soluțiile tehnice oferite de cei doi experți topo, respectiv varianta prevăzută în anexa 2 la raportul de expertiză al expertului Șlimcu M., care se suprapune cu varianta propusă de exp. T. M. în anexa 5 la raportul de expertiză, în care se precizează că întinderea suprafeței de 700 m.p. s-ar respecta dacă lățimea parcelei ar fi cea de 8,16 ml, conform aliniamentului conturat cu roșu pe plan .

Pe de altă parte, grănițuirea între două fonduri limitrofe poate fi făcute chiar și atunci când nu este accesorie unei acțiuni în revendicare, neimpunând compararea titlurilor de proprietate, ci doar stabilirea semnelor exterioare ce au existat sau există și asupra cărora sunt îndoieli, situație în care instanța este cea chemată să spulbere acele „îndoieli", nu să refuze alegerea uneia din variantele tehnice oferite de experți.

Recurenții arată că în ceea ce privește stabilirea unei servituți de trecere în favoarea lor prin veranda casei de locuit a pârâtei B. F., această cerere este o consecință a modului în care, din 1998 și până în prezent, ei folosesc efectiv și zi de zi această variantă de acces în locuință. Dacă nu ar fi existat acordul pârâtei înainte de întocmirea proiectului și chiar și după finalizarea lucrărilor de construcție a casei, proiectantul B. R. (fila 11, 12) nu ar fi prevăzut în proiect ca . să se facă prin holul casei pârâtei. Această soluție a fost adoptată tocmai din cauză că lățimea de doar 3,50 ml a parcelei lor nu ar fi permis poziționarea casei noastre decât pe lungimea parcelei, nu pe lățime .

Cum scopul cumpărării parcelei de 700 mp. a fost tocmai pentru a-și edifica o casă de locuit, ei au fost cei care au respectat instrucțiunile date de experți, de proiectant, de avizele și condițiile prevăzute în autorizația de construire.

Câtă vreme s-a constatat că au respectat cerințele din certificatul de urbanism, din autorizația de construire și din lucrarea proiectantului casei, care le-au fost impuse, nu se poate reține că și-au creat prin fapta proprie statutul de loc înfundat.

Recurenții arată că în privința celui de-al doilea drept de servitute de trecere ce l-au cerut a fi stabilit în favoarea lor pe terenul pârâților M. L. și M. S., pentru buna exploatare a terenului arabil din spatele construcțiilor și pentru a avea acces la garaj în scopul aprovizionării cu lemne, solicită să se constate că instanțele au reținut greșit că înfundarea terenului lor nu poate fi decât rezultatul faptei proprii a reclamanților..." .

In primul rând, motivarea față de această soluție face trimitere la faptul că ei au cumpărat suprafața de 700 m.p. teren care are acces la calea publică, fără să țină cont că au cumpărat această parcelă pentru a-și construi o casă, care nu putea fi poziționată în capătul opus al parcelei și chiar dacă ar fi fost amplasată așa, . era în continuare obturată din cauza existenței anexelor pârâtei, respectiv a bucătăriei de vară, - magaziei și cotețelor acesteia, așa cum rezultă atât din planul de situație nr. 6510/2000 (clădirile notate cu C2 și C3), cât și din planurile de situație întocmite de către ambii experți tehnici numiți în cauză .

Expertul Șlimcu M. a răspuns la obiectivul nr. 5 din raport:.... .la data încheierii contractelor de vânzare/cumpărare din 13.12.1996. pârâta avea edificate anexele: C3 (bucătărie de vară cu 2 camere, cu beci, acoperită cu tablă), C5, C6, C7 și C8 (magazii)."

Astfel, libera intrare la .. nu ar fi putut fi realizată decât prin demolarea acestor anexe ale pârâtei.

Cum pârâta nu și-a demolat nici în prezent anexele, accesul la terenul arabil din spatele gospodăriei este blocat din cauza acestora, nu din fapta proprie, construirea garajului de către ei în anul 2000 (după 13 ani de la data cumpărării terenului) nu are nici o relevanță, întrucât această „proprie faptă" nu a dus la dispariția sau la demolarea anexelor proprietatea pârâtei, existente pe suprafața de 700 m.p. teren anterior cumpărării, respectiv 13 decembrie 1996.

Instanțele au ignorat răspunsul la obiectivul nr.2 din suplimentul întocmit de exp. Șlimcu M., „terenul grădină din spatele construcției C2 este un loc înfundat, fiind înconjurat din toate părțile de proprietăți particulare."

Recurenții susțin că în mod nelegal, netemeinic și nemotivat, instanțele au înlăturat constatările și concluziile celor doi experți tehnici numiți în cauză, deși, în majoritatea aspectelor, au avut răspunsuri similare, dezvoltate mai mult sau mai puțin, fiind diferit doar modul de exprimare, nu și conținutul.

Pentru motivele expuse, recurenții solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului și admiterea acțiunii.

Intimații, deși legal citați, nu au depus la dosar întâmpinare.

Examinând întreg probatoriul administrat în cauză în raport de motivele de recurs invocate, Curtea constată următoarele :

Prima critică din cuprinsul motivelor de recurs vizează existența unor motive contradictorii care au stat la baza pronunțării hotărârii (art. 304 pct. 7 C.pr.civ.), care a fost dată cu aplicarea greșită a legii ( art. 304 pct. 9 C.pr.civ.).

Existența unor motive contradictorii în sensul dat de art. 304 pct. 7 C.pr.civ., presupune fie o contradicție între considerente și dispozitiv, fie o contradicție între considerente, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată.

Cele trei paragrafe din considerente, invocate de recurenți (filele 15 alin. 2 și 16 alin. 3 și 6 din hotărâre), nu numai că nu cuprind concluzii contradictorii, dar nu conțin nici măcar elemente de contradictorialitate, chiar scoase din context.

Astfel, instanța de apel nu atribuie reclamanților concluziile expertului T. M., ci face referire la susținerile acestora din apel, întemeiate pe concluziile raportului de expertiză. Nu există contradicție nici între paragraful în care se definește modificarea documentației cadastrale și cel în care se invocă lipsa unei hotărâri judecătorești în sensul identificării exacte a configurației și dimensiunilor suprafețelor de teren, deoarece o nouă documentație cadastrală schimbă amplasamentele avute în vedere la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, împrejurare în care se impune consimțământul titularului dreptului a cărui modificare se solicită.

Prin urmare, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ. nu este dat în cauză, iar în consecință, față de situația de fapt reținută, nu este întemeiat nici motivul privind greșita aplicare a legii.

Recurenții au mai invocat greșita soluționare a capătului de cerere privind cele două drepturi de servitute, invocând faptul că instanța de apel greșit a reținut inexistența acordului pârâtei în ceea ce privește edificarea construcțiilor, fapta proprie care a generat caracterul de loc înfundat a parcelei, precum și alte aspecte legate de topografia locului. Față de prevederile art. 304 alin. 1 C.pr.civ., conform cărora modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere doar pentru motive de nelegalitate, Curtea constată că recurenții tind la repunerea în discuție a situației de fapt stabilită în apel, împrejurare nepermisă în raport de textul de lege menționat anterior, conform căruia instanța de recurs verifică dacă, la situația de fapt reținută, normele de drept material au fost corect aplicate. Cum acest aspect nu a fost invocat, ci doar s-a criticat concluzia instanței în urma interpretării probatoriului administrat în cauză, Curtea constată că nici motivele de recurs privind stabilirea celor două servituți nu sunt date.

Este întemeiat însă motivul de apel referitor la menținerea soluției de respingere a cererii de stabilire hotar, fiind exclus ca o proprietate să fie lipsită de contur, ceea ce, în planul vecinătății, înseamnă traiectoria liniei de separație care-i conferă individualitate.

Dacă se acceptă că, în mod firesc, nu este posibilă o transmisiune nedeterminată în spațiu, materializarea în teren a limitelor poate însă lipsi, fiind posibil să nu existe semne vizibile ale liniei despărțitoare dintre proprietăți. Pornind de la ideea că dobânditorul a avut în vedere și a preluat terenul în limitele hotarului stabilit prin convenție cu vânzătorul, în lipsa planurilor de situație întocmite la momentul vânzării, instanța avea obligația de reconstituire a liniei de hotar vizată de părțile litigante.

Reconstituirea liniei de hotar implică administrarea unui probatoriu complex privind identificarea unor posibile semne de hotar, prin verificarea susținerilor părților, examinarea actelor de proprietate, evaluarea situației la fața locului și ascultarea martorilor care au cunoștință de învoiala părților.

În acest sens, în cauza de față, instanța poate porni de la premisa că planurile de amplasament nr. 63/1 din 20.01.2013, nr. 6510 din 7.06.2000 și nr._ din 9 decembrie 2010, reliefate în Anexa 2 de la fila 197 dosar fond, chiar dacă au fost realizate ulterior vânzării și în baza declarațiilor individuale ale proprietarilor, pot oferi un indiciu aproximativ despre configurația suprafețelor înstrăinate de pârâta B. F. fiului și fiicei sale.

De asemenea, instanța mai poate avea în vedere limitele de teren între care reclamantul a ridicat construcțiile proprietate personală, precum și mențiunile din contractele de vânzare-cumpărare, conform cărora terenul s-a vândut ca „arabil și construcții”, mențiuni care pot fi interpretate și în sensul că reclamantul a dobândit prin cumpărare inclusiv anexele C3 și C4 (plan de situație de la fila 145 dosar fond). Toate aceste aspecte trebuiau verificate prin prisma declarațiilor părților, referitoare la limitele avute în vedere în momentul tranzacționării, coroborate eventual cu declarațiile persoanelor care au știut de înțelegerea părților, avându-se în vedere și precizările experților desemnați în cauză. Este important de analizat, de asemenea, existența sau lipsa opoziției pârâților la edificarea de către reclamant a construcțiilor pe amplasamentele pe care se regăsesc, precum și dacă au existat sau nu anumite înțelegeri între părți privind accesul reclamantului la terenul proprietatea sa.

În condițiile în care părțile au acte de proprietate pentru terenurile limitrofe, refuzul de a stabili o linie de hotar între proprietăți echivalează cu nesoluționarea litigiului și îngrădește părților accesul la justiție, care este un drept constituțional garantat oricărei persoane.

Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art. 312 alin. 3 rap. la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va admite recursul, va casa în parte decizia și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului în ceea ce privește cererea de stabilire hotar.

Vor fi menținute dispozițiile care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 274 C.pr.civ., intimații vor fi obligația să plătească recurentului suma de 23 lei cheltuieli de judecată din recurs, reprezentând taxă timbru, conform chitanței nr._ din 7 mai 2015 (fila 15 recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

Admite recursul declarat de reclamanții B. I. și B. M., ambii domiciliați în municipiul Suceava, .. 240 B, împotriva deciziei nr. 113 din 23 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr._ ), intimați fiind pârâții: B. F., domiciliată în Suceava, .. 240 A, M. L. și M. S.-D., ambii domiciliați în municipiul Suceava, ..12, ., .> Casează în parte decizia civilă nr. 113 din 23 ianuarie 2015 a Tribunalului Suceava și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului în ceea ce privește cererea de stabilire hotar.

Menține celelalte dispoziții are nu sunt contrare prezentei decizii.

Obligă intimații să plătească recurentului suma de 23 lei cheltuieli de judecată din recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 mai 2015.

Președinte,Judecători,Grefier,

Red. A.C.

Judec. fond: Timiță O.E.

Judec. apel: I. G., G. P. V.

Tehnored.N.L. 2 ex., 26 iunie 2015

OPINIE SEPARATĂ

a doamnei judecător A. Ș.-F.

în sensul respingerii recursului ca nefondat și obligării recurenților la

plata cheltuielilor de judecată către intimata B. F. în cuantum de 500 lei.

Spre deosebire de opinia majoritară apreciez că în speță se impunea respingerea recursului declarat în cauză, neputând fi reținute nici criticile din recurs privind respingerea cererii de stabilire hotar.

În legătură cu această cerere, instanța de apel a reținut următoarea situație de fapt: în prezenta cauză, potrivit raportului de contraexpertiză, linia de hotar dintre terenurile părților, nu poate fi indicată (f.194 ds.fond); susținerea apelanților că, linia de hotar dintre suprafața de 700 mp teren proprietatea lor și suprafața de 350 mp teren proprietatea pârâtei B. F., trebuie stabilită conform anexei 2 la raportul de expertiză întocmit de expert Șlimcu M., care se corelează cu anexa 5 din suplimentul la raportul de expertiză întocmit de expert T. M., lățimea parcelei fiind de 8,16 m.l, conform aliniamentului contur roșu, ce respectă întinderea de 700 mp a parcelei reclamanților, nu poate fi primită deoarece operațiunea de grănițuire trebuie să se facă prin raportare la titlurile de proprietate ale părților și deși ambele părți dețin titluri valabile de proprietate fără a-și contesta întinderea dreptului de proprietate, acestea contestă amplasarea în spațiu, configurația și dimensiunile parcelelor de teren aflate în proprietatea lor, aspecte care nu au putut fi lămurite nici prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză; nu poate fi luată în considerare linia de hotar stabilită de expertul Șlimcu M. în raport de documentația cadastrală nr.6510/2000 întocmită de pârâta B. F. în baza datelor oferite de aceasta și contestată de reclamanți, după cum nu pot fi luat în considerare concluziile expertului T. M. referitoare la linia de hotar, întrucât expertul s-a raportat la planul de situație nr.63/1 din data de 21.01.1997 întocmit unilateral de către reclamanți, motivând în mod eronat acest lucru prin faptul că acest plan a fost întocmit primul și a produs efecte juridice prin înscrierea la O.C.P.I ; prin probele administrate în cauză nu s-a putut realiza o identificare exactă a terenurilor, fiind necesar ca printr-o acțiune separată părțile să-și lămurească raporturile juridice de proprietate, sub aspectul amplasamentului, configurației și dimensiunilor exacte a terenurilor pentru care dețin acte valabile de proprietate.

Recurenții au criticat această soluție a instanței de apel susținând că instanțele au refuzat cercetarea acestui aspect, reținând greșit că linia de hotar dintre terenurile părților nu poate fi indicată, fără să motiveze în fapt și în drept de ce sunt înlăturate concluziile celor doi experți, că instanța nu a ținut cont de cele constate cu ocazia cercetării locale, nu a ținut cont de soluțiile tehnice oferite de cei doi experți iar grănițuirea între două fonduri limitrofe poate fi făcută și atunci când nu este accesorie unei acțiuni în revendicare neimpunându-se compararea titlurilor de proprietate.

În primul rând se reține faptul că recursul de față este formulat împotriva deciziei date în apel, prin urmare motivele de modificare sau casare trebuie să se încadreze în cele strict reglementate de art. 304 pct. 1 – 9 C.proc.civ., care sunt doar motive de nelegalitate. Cu alte cuvinte, instanța de recurs poate doar să verifice dacă dispozițiile legale au fost aplicate corect la situația de fapt care a fost stabilită de instanțele de fond (prin sentința primei instanțe și decizia instanței de apel), fiind exclus controlul existenței și/sau al calificării chestiunilor de fapt, această opțiune a legiuitorului în cazul recursului rezultând și din abrogarea art. 304 pct. 10 și 11.

Deși recurenții nu au indicat care este motivul de recurs ce este incident în ceea ce privește soluția dată de instanța de apel capătului de cerere privind grănițuirea din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă că s-ar încadra criticile formulate în motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 Cproc.civ., aceștia susținând că instanța de apel nu a motivat în fapt și în drept de ce a înlăturat constatările celor doi experți.

Potrivit art. 304 pct. 7 C.proc.civ. se poate dispune modificarea hotărârii când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. O hotărâre este nemotivată dacă instanța nu arată în considerente temeiurile de fapt și de drept pentru care a admis sau respins o cerere. Examinând decizia recurată se constată că aceasta conține motivele de fapt și de drept pentru care instanța a respins apelul reclamanților,cu referire la probele administrate în cauză, inclusiv la concluziile expertizelor administrate în cauză, deci acest motiv de recurs nu poate fi reținut.

În continuare, criticile vizând ignorarea sau aprecierea eronată de către instanța de apel a celor constate cu ocazia cercetării locale, a concluziilor experților, sunt critici de netemeinicie, tinzând la schimbarea situației de fapt reținută de instanțele de fond, ceea ce nu este permis în faza recursului,pentru considerentele expuse mai sus.

În fine ultima critică a recurenților referitor la soluția menționată nu are legătură cu motivația instanței de apel care a reținut că soluția instanței de fond este corectă nu pentru că acțiunea de grănițuire nu ar fi fost însoțită de o acțiune în revendicare ci pentru că linia de hotar nu poate fi stabilită în ciuda faptului că părțile nu își contestă întinderea dreptului de proprietate, da contestă configurația și amplasamentul terenurilor lor, care ar trebui stabilite prin rectificarea documentației cadastrale,părțile trebuind să se adreseze OCPI Suceava. În consens cu această soluție s-a respins și cererea reclamanților de rectificare a cărții funciare, cu această motivație, soluție menținută în apel dar și în recurs, în opinia majoritară.

Prin urmare instanțele nu au refuzat să analizeze cererea reclamanților de grănițuire, astfel cum au susținut recurenții,ci doar au constatat, că, raportat la probele administrate, linia de hotar nu poate fi stabilită, acest lucru fiind posibil după rectificarea documentației cadastrale.

Față de cele arătate, este eronată și concluzia în opinia majoritară că s-ar fi îngrădit accesul la justiție a părților, făcându-se o reapreciere a probatoriului administrat în recurs, precum și reținerea ca motiv de nelegalitate a art. 304 pct. 9 C.proc.civ., adică o aplicare greșită a dispozițiilor legale de către instanța de apel, în sensul că instanțele trebuie să stabilească o linie de hotar, indiferent de probele administrate în cauză, concluzie ce nu se poate desprinde din dispozițiile art. 560 Cod civil. Trasarea liniei de hotar nu se poate face aleatoriu, cu ignorarea configurației reale a terenurilor părților, ce nu a putut fi stabilită în această cauză, conform situației de fapt reținută de instanțele de fond, dar care ar fi putut fi în mod corect reconstituită/stabilită după ce părțile și-ar fi întocmit o nouă documentație cadastrală, astfel cum li s-a indicat de instanțe.

Ca urmare a respingerii recursului, în cauză se impunea aplicarea art. 274 C.proc.civ. iar recurenții să fie obligați la plata cheltuielilor de judecată solicitate de intimata Brânei F..

Judecător,

A. Ș.-F.

← Grăniţuire. Decizia nr. 96/2015. Curtea de Apel SUCEAVA		Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 101/2013. Curtea... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 101/2013. Curtea de Apel SUCEAVA Partaj judiciar. Decizia nr. 401/2014. Curtea de Apel SUCEAVA