Contestaţie la executare. Sentința nr. 13/2013. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 13/2013 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 13/2013
Dosar nr._ - revizuire -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECTIA I CIVILĂ
SENTINȚA NR. 13
Ședința publică din 9 aprilie 2013
Președinte S. L.
Grefier D. E.
Pe rol judecarea cererii de revizuire formulată de S. B. CEC BANK București prin reprezentant legal, cu sediul în mun. București, Calea V. nr. 13, sector 3, prin Sucursala B., împotriva sentinței civile nr. 2145 din 8 noiembrie 2010, pronunțată de Judecătoria D., în dosarul nr._ .
La apelul nominal a răspuns intimatul C. I., lipsă fiind reprezentantul revizuientei.
Procedura este legal îndeplinită.
Se face referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, în urma verificărilor efectuate în conformitate cu prevederile art. 1591 alin. 4 din Codul de procedură civilă, art. 3 pct. 3 din codul de procedură civilă raportat la art. 323 alin. 2 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Totodată, față de petitul cererii de revizuire, instanța reține că are calitate de revizuient S. B. CEC Bank SA, cu sediul în mun. București, Calea V. nr. 13, sector 3, nefiind reprezentată de Sucursala B., așa cum din eroare s-a trecut în conceptul de citare.
Instanța pune în discuție admisibilitatea cererii de revizuire formulată în cauză.
Intimatul C. I. solicită respingerea cererii de revizuire nefiind dat nici unul din cazurile de revizuire.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra cererii de revizuire de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, revizuienta C.E.C. Bank S.A. București a solicitat, în contradictoriu cu intimatul C. I., în conformitate cu dispozițiile art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă, revizuirea pentru contradictorialitate de hotărâri a sentințelor civile nr. 2145/08.11.2010 și nr. 1487/08.09.2010 pronunțate de Judecătoria D. și a decizia nr. 652/05.09.2011 a Tribunalului B. – Secția comercială și de contencios administrativ, cu consecința anulării ultimilor hotărâri judecătorești pentru motivele prevăzute de art. 1201 cod civil privind autoritatea de lucru judecat.
În motivare a arătat că a promovat prezenta cerere de revizuire a acestor trei hotărâri, deoarece se află în strânsă interdependență una cu alta. Astfel, în baza primei sentințe nr. 2145/08.11.2010, la care procedura de comunicare nu a fost corect și legal îndeplinită față de C.E.C. Bank S.A., s-a pronunțat ulterior sentința cu nr. 1487/08.10.2010 menținută în recurs prin decizia nr. 652/05.09.2011.Mai arată că aceste hotărâri au fost date cu nesocotirea autorității de lucru judecat consfințită anterior prin deciziile irevocabile ale Tribunalului B. respectiv decizia 6R/19.01.2006 (ds. nr. 4702/2005) și decizia civilă nr. 472R/05.05.2011 (ds._ ).
La termenul de judecată din 18.09.2012, instanța, față de precizările reprezentantului revizuientei, a pus în discuție necompetența materială a Tribunalului B. în soluționarea cererii de revizuire, conform art. 323 alin. 2 Cod procedură civilă.
Prin decizia nr. 773 R Tribunalul B. a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului B., în soluționarea cauzei și a declinat competența de soluționare, în favoarea Curții de Apel Suceava.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul B. a reținut că articolul 322 pct. 7 Cod procedură civilă, prevede ca motiv de revizuire existența unor hotărâri potrivnice date de instanțe de același grad sau grade deosebite, în una și aceeași pricini, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă instituția puterii de lucru judecat.
Prin urmare, pentru a putea formula revizuirea pe acest motiv, contrarietatea, trebuie să existe între dispozitivele celor două hotărâri judecătorești.
În speță, revizuienta reclamă existența unei contrarietăți între sentințele civile nr. 2145/08.11.2010, nr. 1487/08.09.2010 pronunțate de Judecătoria D. și decizia nr. 652/05.09.2011 a Tribunalului B. și deciziile civile nr. 6 R/19.06.2007 și nr. 472/05.05.2011 ambele pronunțate de Tribunalul B..
Constatându-se că hotărârile despre care se afirmă că sunt contradictorii aparțin unor instanțe de grad diferit – respectiv judecătorie și tribunal, competența de soluționare a cererii de revizuire aparține Curții de Apel Suceava conform art. 323 alin. 2 Cod procedură civilă și în consecință conform dispozițiilor art. 158 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 327 pct. 7 Cod procedură civilă, Tribunalul B. a declinat cererea de revizuire Curții de Apel Suceava.
Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava la data de 13.02.2013.
Prin decizia nr. 384 din 6 martie 2013, Curtea de Apel Suceava s-a pronunțat doar asupra cererii de revizuire a deciziei nr. 652 din 5 septembrie 2011 a Tribunalului B., fiind disjunse cererile de revizuire a sentințelor nr. 2145 din 8 noiembrie 2010 și nr. 1487 din 8 septembrie 2010, ambele pronunțate de Judecătoria D..
Obiectul prezentului dosar îl constituie revizuirea sentinței civile nr. 2145 din 8 noiembrie 2010 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._ .
Susține revizuienta că această hotărâre vine în contradicție cu decizia nr. 6 R din 19 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr. 4702/2005 și cu decizia nr. 472 R din 5 mai 2011 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
Arată revizuienta că hotărârea a cărei revizuire o solicită a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor privind comunicarea actelor de procedură, în condițiile în care S. B. CEC BANK SA București nu a fost citată în cauză și nici nu i-a fost comunicată hotărârea pronunțată, deși figura în calitate de intimată, fiind pusă în imposibilitatea de a formula apărările care se impuneau în cauză.
De asemenea, a mai arătat că în hotărârea atacată cu revizuire figurează ca parte numai Casa de Economii și Consemnațiuni Sucursala B. nu și CEC BANK SA București, deși ambele societăți figurau ca părți în dosar.
În drept cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de revizuire, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2145 din 8 noiembrie 2010 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul C. I. în contradictoriu cu pârâta CEC Bank SA B. și a fost constatată prescrisă executarea silită a contractului de credit nr. 33 din 20 octombrie 2010.
Arată revizuienta că această hotărâre este potrivnică față de deciziile nr. 6 R din 19 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr. 4702/2005 și nr. 472 R din 5 mai 2011 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, fapt care ar impune anularea sentinței civile nr. 2145 din 8 noiembrie 2010 a Judecătoriei D., ca urmare a admiterii cererii de revizuire.
Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă, revizuirea se poate formula dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane având aceeași calitate.
Pe scurt, dacă s-a încălcat principiul puterii lucrului judecat, făcându-se astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri; se sancționează deci nelegalitatea celei de-a doua hotărâri și imposibilitatea executării.
Din cuprinsul acestui motiv de revizuire rezultă că pentru admisibilitatea revizuirii se cere să existe identitate de părți, de cauză și de obiect, adică elementele caracteristice lucrului judecat sau, în fine, cum se spune în text, hotărârile să fi fost date în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.
Aducând în discuție identitatea de părți nu putem să nu observăm că revizuienta CEC BANK SA București nu a avut calitatea de parte în litigiul finalizat cu pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se cere.
Acest fapt rezultă din cuprinsul dosarului nr._, din considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 2145 din 8 noiembrie 2010 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ dar chiar și din susținerile revizuientei din cuprinsul memoriului de revizuire.
Pretinsele încălcări ale dispozițiilor procedurale civile, cu privire la citare și comunicarea actelor de procedură, nu pot fi analizate în cadrul căii extraordinare de atac a revizuirii iar invocarea lor nu conferă revizuientei calitatea de parte într-un litigiu în care, fără putință de tăgadă, nu a avut această calitate, așa cum rezultă din înscrisurile mai sus enunțate.
Nu poate solicita CEC BANK SA București revizuirea unei hotărâri dacă nu a fost parte în cauza în care s-a pronunțat respectiva hotărâre.
În aceste condiții, nu justifică legitimare procesuală în cauză.
Față de aceste considerente, cum revizuirea unei hotărâri, în baza prevederilor art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă, poate fi formulată numai cu respectarea condițiilor expres prevăzute de această dispoziție legală, urmează ca instanța să respingă cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
H O T A R A S T E :
Respinge cererea de revizuire formulată de S. B. CEC BANK București prin reprezentant legal, cu sediul în mun. București, Calea V. nr. 13, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 2145 din 8 noiembrie 2010, pronunțată de Judecătoria D., în dosarul nr._, ca inadmisibilă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 9 aprilie 2013.
Președinte Grefier,
Red. S.L.
Tehnored. D.E.
Ex. 4 / 26.04.2013
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 206/2016. Curtea de Apel SUCEAVA | Expropriere. Decizia nr. 203/2016. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|








