Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine. Decizia nr. 20/2016. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 20/2016 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 09-02-2016 în dosarul nr. 20/2016
Dosar nr._ - exequator -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 20
Ședința publică din 09 februarie 2016
PreședinteAndrieș C.
Judecător A. Ș.-F.
Judecător C. O.
Grefier B. Z.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta B. N. V., domiciliată în Frătăuți Noi, nr. 1216, județul Suceava și cu domiciliul procedural ales la Cabinet avocat Todorese D. M. din mun. Rădăuți, .. 70, județul Suceava, împotriva încheieri din 22 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția I civilă (dosar nr._ ), intimat fiind T. G., domiciliat în orașul Siret, . C, jud. Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, atât la prima, cât și la a doua strigare a cauzei, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, văzând că în cauză s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, față de dispozițiile art. 489 alin. 2 Cod procedură civilă, invocă din oficiu excepția nulității recursului, pentru inexistența motivelor prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 5 august 2015, reclamanta B. N. V., prin apărător, a solicitat recunoașterea față de autoritățile Statului Român a unei sentințe de stabilire a custodiei exclusive părintești, pronunțată într-un stat membru al U.E., respectiv în Spania.
Astfel cum s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 08.10.2015 a Tribunalului Suceava, prezentului litigiu îi sunt incidente și prevederile Regulamentelor nr. 2201/2003 și nr. 4/2009 ale C.E., iar în considerarea acestora și a prevederilor art. 37 și 38 din Regulamentul nr. 2201/2003. La termenul de judecată din data de 19.11.2015, i s-a pus în vedere petentei prin apărătorul ales, să depună la dosar copia dovezii de înmânare a citației și a actului de sesizare comunicate pârâtului T. G. care a fost lipsă, respectiv a documentului care stabilește că actul de sesizare sau un alt act echivalent a fost notificat sau comunicat părții (pârâtului) care nu s-a prezentat.
Urmare a nedepunerii acestor documente, prin încheierea de ședință din data de 22.10.2010, în temeiul dispozițiilor art. 242 pct.1 Cod procedură civilă, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta B. N. V., cu precizarea că în mod nelegal s-a dispus suspendarea cauzei.
Solicită admiterea recursului, desființarea încheierii și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru continuarea judecății.
În motivare arată că nu există motiv de suspendare, deoarece nu poate produce altă dovadă de citare a pârâtului T. la procesul din Spania, unde a fost pronunțată sentința nr. 133/2015 de către Judecătoria nr. 7 din Castellon Spania, ca urmare a faptului că citarea și actele procedurale nu țin de ea, ci de instanța care le-a făcut.
Mai mult, în sentința civilă nr. 133/2015 a Judecătoriei nr. 7 din Castellon este consemnat faptul că pârâtul T. a fost citat/convocat procedural la proces, însă acesta nu s-a prezentat. Neprezentându-se, acestuia i-a fost asigurată apărarea de către Ministerul Public prin domnul Candido Rodriguez Couso.
Astfel, dacă instanța de fond nu a considerat ca fiind suficientă această mențiune pentru admiterea prezentei cereri, instanța are posibilitatea, ca probă, să purceadă la atașarea dosarului în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 133/2015 a Judecătoriei de primă instanță nr. 7 din Castellon Spania sau să solicite dovezile de citare ale pârâtului T. de la respectiva instanță.
Mai arată că minorul A. C. T. se află în Spania și nu îi poate întocmi pașaport la Ambasada României, și nici nu poate circula cu acesta din Spania în România, din cauza faptului că nu are această hotărâre de recunoaștere, ceea ce îi aduce suferințe și ei, și copilului.
Consideră că interesul minorului primează în această cauză, drept pentru care solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei în vederea continuării judecății.
La termenul din 09.02.2016 instanța a invocat din oficiu, în raport de prevederile art. 489 alin. 2 Cod procedură civilă, excepția nemotivării recursului, pe care o va admite în considerarea următoarelor motive:
Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. 1 Cod procedură civilă, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:
- când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale;
- dacă hotărârea a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii;
- când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii;
- când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești;
5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității;
6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;
7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;
8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Articolul 489 alin. 2 Cod procedură civilă prevede că recursul este nul dacă motivele de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 Cod procedură civilă.
În cuprinsul motivelor invocate de recurentă nu se regăsește niciunul din motivele de nelegalitate limitativ enumerate de art. 488 alin. 1 Cod procedură civilă, așa încât Curtea apreciază că sunt incidente în cauză prevederile art. 489 alin. 2 Cod procedură civilă, referitoare la sancțiunea nulității recursului.
Pentru aceste considerente, în baza art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă, față de prevederile art. 489 alin. 2 raportat la art. 488 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va anula ca nemotivat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGI,
DECIDE :
Anulează, ca nemotivat, recursul declarat de reclamanta B. N. V., domiciliată în Frătăuți Noi, nr. 1216, județul Suceava și cu domiciliul procedural ales la Cabinet avocat Todorese D. M. din mun. Rădăuți, .. 70, județul Suceava, împotriva încheieri din 22 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția I civilă (dosar nr._ ), intimat fiind T. G., domiciliat în orașul Siret, . C, jud. Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 09 februarie 2016.
Președinte,Judecători,Grefier,
Red. A.C.
Judec. fond: C. L.
Tehnored. B.Z.,
Ex. 4 / 17 februarie 2016
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 102/2016. Curtea de Apel SUCEAVA | Expropriere. Decizia nr. 86/2016. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|








