Legea 10/2001. Decizia nr. 102/2016. Curtea de Apel SUCEAVA

Comentarii

0

Decizia nr. 102/2016 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 102/2016

Dosar nr._ Legea 10/2001

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL S.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR. 102

Ședința publică din 27 ianuarie 2016

Președinte M. M. C.

Judecător A. Ș.-F.

Grefier V. S.

Pe rol, pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul S. J. – CNP_, domiciliat în B.R. Deutschland, Marienhof 20,_ Koln, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în municipiul S., .,l nr. 47, ., județul S., reprezentat convențional prin avocat N. L., cu sediul profesional în municipiul S., .,l nr. 47, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1025 din 2 iunie 2015 a Tribunalului S. – secția civilă (dosar nr._ ), intimați fiind pârâții P. orașului Liteni – prin primar, cu sediul în comuna Liteni, .. 17, județul S., C. Județean S. – prin președinte, cu sediul în municipiul S., ., nr. 36, județul S. și Județul S. – prin președintele Consiliului Județean S., cu sediul în municipiul S., ., nr. 36, județul S..

Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din 19 ianuarie 2016, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul dispozițiilor art. art. 396 alin.1 Cod procedură civilă, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, 27 ianuarie 2016, ora 13,00.

După deliberare,

CURTEA

Asupra apelului de față, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului S., la data de 07.01.2015, sub nr._, reclamantul S. J. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții P. Orașului Liteni - prin primar Toniță O., C. Județean S. - prin președinte și Județul S. - prin președintele Consiliului Județean, obligarea pârâților la restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de la autorul său, defunctul C. A., decedat la data de 30 martie 1982, imobile situate în intravilanul orașului Liteni, jud. S., constând în clădire gimnaziu, construcție cu destinația de locuință cu suprafața construită de 300 mp, grajd cu suprafață construită de 300 mp, pivniță cu 2 încăperi, fântâna, două beciuri, 12 construcții de teracotă și suprafața de 65.253 mp teren situat în intravilanul orașului Liteni, pe amplasamentul aferent fostului conac aparținând defunctului C. A. și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

A mai precizat reclamantul că imobilele a căror restituire o solicită nu sunt înscrise în cartea funciară și că, potrivit art. 98 cod procedură civilă, estimează valoarea acestor imobile la suma de 600.000 lei având în vedere natura, dimensiunile și amplasamentul construcțiilor, întinderea și amplasamentul terenului, precum si valorile de circulație practicate pe piața imobiliară locală.

În motivare a arătat că, potrivit certificatului de moștenitor nr. 69/1997 el, reclamantul, este, în calitate de nepot de frate și legatar universal, unicul moștenitor ai defunctei C. M., decedată la data de 2 ianuarie 1994 iar autoarea sa a fost la rândul ei, în calitate de soție supraviețuitoare, unica moștenitoare a defunctului C. A., decedat la data de 30 martie 1982, calitatea sa succesorală fiind atestată de certificatul de moștenitor nr. 199/1997.

Defunctul C. A. a fost proprietarul unui conac situat pe raza orașului Liteni, compus din trei clădiri cu destinația de locuință, o clădire cu destinația de gimnaziu, grajd, coteț, remiză mașini agricole, pivniță, fântână, două beciuri și 12 construcții gospodărești anexe, precum și din suprafața de 8 ha teren aferentă construcțiilor individualizate anterior, aceste imobile figurând înscrise în formularul pentru evaluarea și inventarierea patrimoniului acestuia, întocmit în anul 1941 și respectiv în fișa anexă a acestui formular, în care sunt descrise construcțiile, materialele din care erau edificate, suprafața aferentă acestora, numărul încăperilor și valoarea fiecărei construcții în parte.

Prin Decretul - lege nr. 83/1949 imobilele defunctului C. A. au fost expropriate, iar în temeiul acestui act normativ au fost întocmite mai multe procese verbale de predare primire în care sunt individualizate bunurile trecute în proprietatea statului. În acest sens, în procesul verbal întocmit de fosta Direcție a Gospodăriilor Agricole de Stat la data de 2 martie 1949 sunt individualizate, la pct.l și 3, suprafața de 40 ha teren arabil, suprafața de 300 ha pădure, precum și parte din clădirile ce au aparținut autorului său, respectiv conacul, localul în care funcționa gimnaziul, un grajd, un coteț, o fântână, două beciuri, locuință pentru muncitori. Totodată. în procesul verbal întocmit la data de 12 martie 1949 sunt individualizate construcțiile și terenurile ce au fost predate de administratorul provizoriu al moșiei către fosta GAC și anume: o suprafață de 40 ha teren situată pe alte amplasamente de pe raza . ha în trupul "P." și 21 ha în alte puncte din jurul gospodăriei), o clădire a administrației, două locuințe pentru muncitori, un grajd pentru animale, un coteț de păsări, 12 sobe teracotă, două beciuri, o fântână cu canalizare. In fine, în extrasul privind situația terenurilor expropriate din patrimoniul defunctului Krupenski ( sau C. A. este evidențiată suprafața de 8 ha teren aferentă perimetrului împrejmuit cu zid al conacului, din care 1,25 ha teren livezi. 3 ha teren conac (fostul parc), 0, 06 ha teren bălți ( fostul iaz de pește), 3,69 ha teren neproductiv ( ocupat efectiv de construcții).

In temeiul Legii nr. 10/2001 s-a adresat Primăriei . înregistrată sub nr. 431/9 noiembrie 2001, transmisă prin intermediul executorului judecătoresc H. V., solicitând restituirea în natură a bunurilor care au aparținut defunctului C. A. și care au fost preluate de stat în temeiul Decretului lege nr. 83/1949 și anume.

-un imobil cu suprafața construită de 750 mp, compus din 28 încăperi, folosit ca

locuință;

-un imobil cu mai multe camere în care a funcționat până în anul 1949 Gimnaziul unic din corn. Liteni;

-un imobil cu suprafața construită de 300 mp, compus din 17 camere, cu destinația de locuință;

-un imobil cu suprafața construită de 170 mp, compus din 12 camere, cu destinația de locuință;

-un grajd pentru animale cu suprafața construită de 300 mp;

-un coteț de păsări cu suprafața construită de 100 mp, compus din 11 încăperi

separate;

-un imobil ce destinația de remiză pentru mașini agricole, cu o suprafață construită de 300 mp, compus din 5 încăperi; -o pivniță compusă din două încăperi separate; -o fântână specială; -două beciuri;

-12 construcții neprecizate din teracotă; -bunurile mobile preluate odată cu construcțiile; -terenurile aferente construcțiilor sus menționate.

D. fiind faptul că o parte din bunurile ce au aparținut autorului său se aflau, la data formulării notificării, în patrimoniul unității administrativ teritoriale Județul S., notificarea sa a fost transmisă Prefecturii S. iar prin hotărârea nr. 21 din 14 martie 2003 a Consiliului Județean S. s-a dispus restituirea unora din imobilele revendicate, parțial în natură și parțial prin compensare cu imobile construite de Statul Român. In acest sens, potrivit art. 2, 3 și anexelor 2, 3, 4 la hotărârea sus menționată, s-a dispus restituirea în natură a imobilelor constând în clădire conac în suprafață de 732 mp. magazie materiale în suprafață de 379 mp, birou și ateliere în suprafață de 157 mp. coteț porci în suprafață de 277 mp, 14.747 mp teren, precum și atribuirea în natură a imobilelor constând în cabină poartă, în suprafață de 15 mp, WC, în suprafață de 38 mp, aceste din urmă două imobile în compensare pentru un beci cu suprafața de 87 mp, o casă administrativă în suprafață de 135,33 mp și pentru o suprafață de 6700 mp teren, toate bunurile astfel atribuite fiindu-i predate prin protocolul de predare primire nr. 4945 din 22 aprilie 2003.

Raportat la art. 2 și anexa 2 a hotărârii nr. 21/2003 a Consiliului Județean S., rezultă că i-au fost restituite în natură doar o parte in imobilele individualizate în notificarea nr. 431/2001, respectiv conacul, una din construcțiile cu destinație de locuință (descrisă ca fiind o construcție cu destinația de birou și ateliere), remiza pentru mașini agricole (descrisă ea magazie), cotețul și suprafața de 14.747 mp teren.

În ceea ce privește imobilele în privința cărora s-a dispus restituirea prin echivalent, respectiv o construcție cu destinația de locuință (denumită "casa administrativă"), un beci și suprafața de 6700 mp teren, pentru care i s-au acordat în compensare o cabină poartă și un WC, în temeiul art. 4 din 1 Legea nr. 554/2004 republicată a arătat că înțelege să invoce excepția de nelegalitate a art.3 și a anexelor 3,4 la hotărârea nr. 21/2003 a Consiliului Județean S., motivat de faptul că măsura compensării unora dintre imobilele ce au aparținut autorului său a fost adoptată cu nesocotirea flagrantă a dispozițiilor Legii nr.10/2001.

În acest sens, potrivit art. 25.5 și art. 25.6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG 250/2007 cu modificările și completările ulterioare, dispoziția de restituire în echivalent prin compensare cu un alt imobil are același regim cu dispoziția de aprobare a restituirii în natură, care este un act administrativ de putere ce atestă restituirea proprietății, iar potrivit art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice are natura juridică a unui act administrativ. Raportat la aceste reglementări, dar și la faptul că hotărârea nr. 21/2003 a fost emisă de C. Județean S. ca autoritate publică administrativă iar nu ca entitate abilitată în soluționarea notificării (această entitate fiind în speță, potrivit art. 21 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 primarul orașului Liteni sau președintele Consiliului Județean S., pentru bunurile deținute de fiecare unitate administrativ teritorială), în conformitate cu disp. art. 4 din Legea nr. 554/2004 legalitatea acestei hotărâri/privită ca act administrativ cu caracter individual, poate fi cercetată oricând pe cale de excepție de către instanța investită cu fondul litigiului, în măsura în care de acest act depinde soluționarea litigiului în fond.

Cum în speță consideră că este îndreptățit la restituirea în natură a tuturor imobilelor care sunt menționate în cuprinsul notificării nr. 431/2001 dar care nu sunt cuprinse în anexa 2 a hotărârii nr. 21/_ a Consiliului Județean S., este evident faptul că soluționarea litigiului pe fond depinde de legalitatea actului administrativ sus menționat, fiind astfel îndeplinite condițiile prev. de art. 4 din Legea nr. 554/2004 republicată pentru invocarea excepției de nelegalitate a art. 3 și a anexelor 3,4 la hotărârea sus menționată.

Referitor la măsura compensării dispusă prin actul administrativ criticat, așa cum rezultă din anexele 3 și 4 ale hotărârii nr. 21/2003, în schimbul unei construcții în suprafață de 87 mp, cu destinația de beci, a unei construcții cu destinația de casă administrativă, în suprafață de 135.33 mp și a unei suprafețe de 6700 mp teren, bunuri evaluate la suma totală de_ lei ROL i s-au atribuit două anexe lipsite de orice utilitate, respectiv o cabină poartă cu suprafața de 15 mp și un WC de 38 mp, evaluate la suma totală de 71.900.000 lei ROL, ori această măsură contravine în mod evident dispozițiilor art. 1, 9,10, 11 și art. 25 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, sub un prim aspect, măsura compensării imobilelor ce au aparținut autorului său cu alte imobile nu este motivată conform exigențelor impuse de art. 1 alin. 3 și art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001. Deși textele de lege sus menționate impun ca măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii să fie acordate prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, în cuprinsul hotărârii nr. 21/2003 nu sunt indicate motivele pentru care bunurile fostă proprietate a autorului său individualizate în anexa 4 nu pot fi restituite în natură, după cum nu sunt indicate nici documentele sau înscrisurile prin care au fost stabilite, în conformitate cu disp. art. 10 din I .egea nr. 10/2001, valorile imobilelor revendicate și ale celor atribuite în compensare.

În condițiile în care nu s-a invocat și nu s-a dovedit existența vreunui impediment pentru restituirea în natură a imobilelor individualizate în anexă, măsura reparatorie a restituirii în natură se impunea a fi adoptată în raport de disp. art. 1 alin. 1 și 2, art. 9,10, 11 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 1 lit. a din HG 250/2007, care, pe de o parte, consacră prevalenta restituirii în natură și caracterul subsidiar al măsurilor reparatorii în echivalent iar pe de altă parte, instituie regula restituirii în natură a construcțiilor nedemolate care au aparținut foștilor proprietari deposedați abuziv, a terenurilor libere, a celor ocupate de construcții neautorizate, de construcții ușoare sau demontabile sau de construcții autorizate care nu mai sunt necesare unității deținătoare, precum și a terenurilor afectate unor lucrări de investiții de interes public aprobate, dar care nu au început sau au fost abandonate.

In altă ordine de idei, măsura compensării dispusă prin actul administrativ criticat nu respectă cerința echivalenței între valoarea bunurilor a căror restituirea în natură nu este posibilă și valoarea bunurilor sau serviciilor oferite în compensare. Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, iar potrivit art. 10 alin. 10 din același act normativ (în forma aliată în vigoare la data adoptării hotărârii nr. 21/2003) măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, după o prealabilă evaluare a valorii lor de piață potrivit standardelor internaționale de evaluare. Din coroborarea acestor dispoziții rezultă cu evidență că în ipoteza acordării măsurilor reparatorii în echivalent, bunurile sau serviciile oferite în compensare trebuiau să asigure echivalența valorică între valoarea de piață a imobilelor preluate abuziv și cea a bunurilor atribuite în compensare însă în cauză nici acest principiu nu a fost respectat în contextul în care pentru două clădiri cu suprafață construită totală de 222,33 mp (beci, clădire administrativă) și pentru o suprafață de 6700 mp teren situat în intravilanul orașului Liteni, evaluate la suma de_ lei ROL i s-au atribuit în compensare două anexe gospodărești (cabină poartă și WC) supraevaluate la suma de 71.900.000 lei ROL.

În raport de cele arătate, a solicitat să se constate că dispozițiile din art. 3 și anexele 3, 4 la hotărârea nr. 21/2003 a Consiliului Județean S. sunt nelegale întrucât nesocotesc principiile de restituire consacrate de art. 1, 9, 10, 11 din Legea nr. 10/2001 și art. 1 lit. a din HG 250/2007, cu modificările si completările ulterioare, motiv pentru care, raportat la art. 4 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, a solicitat admiterea excepției de nelegalitate, cu consecința înlăturării efectelor dispozițiilor cuprinse în art. 3 și în anexele 3.4 ale hotărârii sus menționate.

Pe de altă parte, în ceea ce privește celelalte imobile solicitate de el în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv clădirea gimnaziului, grajdul pivnița, fântâna, un beci, 12 construcții de teracotă și diferența de 58.553 mp teren aferent construcțiilor, notificarea nr. 431/2001 nu a fost soluționată până în prezent nici de entitatea investită (pârâta Primarul orașului Liteni), nici de președintele Consiliului Județean S., aceste autorități nepronunțându-se asupra cererii de restituire a imobilelor sus menționate prin decizie sau dispoziție motivată, așa cum impun disp. art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.

Potrivit deciziei nr. XX/2007 a ÎCCJ, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii și obligatorie conform art. 329 alin. 3 cod procedură civilă anterior, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei sau dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

Cum în speță atât entitatea notificată, P. orașului Liteni, cât și C. Județean S. - ca deținător al unora din imobilele preluate de la autorul său au refuzat nejustificat să soluționeze notificarea sa sub aspectul pretenției de restituire a imobilelor constând în clădirea gimnaziului, grajdul, pivnița, fântâna, un beci, 12 construcții de teracotă și diferența de 58.553 mp teren aferent construcțiilor și cum în privința imobilelor constând în clădire administrativă, beci și suprafața de 6700 mp teren actul administrativ prin care s-a dispus acordarea altor bunuri în compensare este lipsit de efecte prin prisma excepției de nelegalitate invocată anterior, este îndreptățit să solicite pe cale judiciară obligarea pârâților la restituirea acestor imobile.

Din perspectiva fondului pretenției deduse judecății, înscrisurile la care a făcut referire anterior dovedesc dreptul de proprietate al defunctului C. A. asupra imobilelor a căror restituire o solicit, precum și faptul că aceste imobile au trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului lege nr. 83/1949.

În ceea ce privește dreptul său de a solicita restituirea în natură a imobilelor preluate din patrimoniul antecesorului său, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv de stat (...} se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile acestei legi, iar potrivit art. 2 alin. 1 lit. i din același act normativ sintagma " imobile preluate în mod abuziv" semnifică și imobilele preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.

În concepția legii speciale și a disp. art. 1.3 din Normele metodologice aprobate prin HG 250/2007, cu modificările și completările ulterioare, aprecierea preluării ca fiind abuzivă nu se prezumă, ci se va circumstanția în funcție de elementele indicate în această normă, dar " pentru cazul special prevăzut la art. 11 din lege, situația respectivă se încadrează în prevederile legii atunci când deposedarea s-a făcut prin expropriere, preluarea fiind considerată a fi aprioric abuzivă (pentru lipsa unor despăgubiri echitabile)".

Prin urmare, exproprierea, ca modalitate de preluare a bunurilor de către stat, în modalitatea reglementată de Decretul nr. 83/1949, este considerată de textul legii speciale ca fiind aprioric abuzivă și afectează valabilitatea titlului statului în contextul în care preluarea bunurilor s-a realizat fără acordarea vreunor despăgubiri, cu încălcarea art. 8 din Constituția României din 1948 și art. 480,481 cod civil anterior, în vigoare la data preluării.

În contextul celor arătate imobilele expropriate din patrimoniul autorului său în temeiul Decretului nr. 83/1949 se încadrează în categoria imobilelor preluate abuziv, astfel cum este aceasta definită de art.: alin. 1 lit. i din Legea nr. 10/2001, împrejurare în raport de care justifică îndreptățirea la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, așa cum de altfel s-a și stabilit prin hotărârea nr. 21/2003 a Consiliului Județean S..

Sub aspectul modalității concrete de restituire, deși a întreprins demersuri pentru a verifica situația juridică actuală a imobilelor ce au aparținut autorului său, autoritățile locale nu i-au pus la dispoziție acte din care să rezulte că imobilele construcții ar fi fost demolate sau înstrăinate și nici acte din care să rezulte că pe terenul în suprafață de 8 ha aferent conacului s-ar fi edificat construcții autorizate ori că pentru acest teren s-ar fi emis acte legale de atribuire în favoarea altor persoane.

În aceste condiții, în cauză sunt aplicabile disp. art. 11 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora imobilele expropriate și ale căror construcții edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natură persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispozițiilor legale iar în cazul în care construcțiile expropriate au fost demolate parțial sau total, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură cu construcțiile rămase, iar pentru construcțiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

În subsidiar, în măsura în care se va dovedi că parte din construcțiile preluate abuziv de la autorul său nu mai există sau că parte din teren a fost ocupat de construcții legal realizate, în privința acestor imobile se impune restituirea în echivalent prin compensare cu bunuri de aceeași valoare oferite de entitatea investită cu soluționarea notificării sau prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte în condițiile Legii nr. 165/2013.

Pentru toate aceste motive, reclamantul a solicitat să se admită acțiunea astfel cum a fost formulată și să fie obligați pârâții să îi restituie în natură imobilele preluate abuziv de la autorul său, defunctul C. A., constând în: clădirea gimnaziului, construcție cu destinația de locuință cu suprafața construită de 300 mp, grajd cu suprafață construită de 300 mp, pivniță cu 2 încăperi, fântână, două beciuri, 12 construcții de teracotă și suprafața de 65.253 mp teren situat în intravilanul orașului Liteni, pe amplasamentul aferent fostului conac aparținând defunctului C. A..

În temeiul art. 453 cod procedură civilă a solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 1, 2, 9, 10, 11 și art. 21, 25 din Legea nr. 10/2001, art. 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG 250/2007, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 alin. 1 lit. c și 4 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, art. 21 alin. 5 din Legea nr. 215/2001, art. 453 cod procedură civilă.

Pârâții Județul S. - prin Președintele Consiliului Județean și C. Județean S. - prin Președinte au formulat întâmpinări (filele 47-55 și 61-69 dosar fond) prin care au formulat aceleași apărări.

În apărare aceștia au arătat următoarele:

Referitor la pretențiile reclamantului deduse judecății, au arătat că invocă excepția tardivității introducerii prezentei cereri de chemare în judecată în contradictoriu cu Județul S. și Consiliu Județean S., având ca obiect plângere la Legea nr. 10/2001, împotriva modului de soluționare a notificării formulate de reclamant S. I. J..

Având în vedere termenul imperativ prevăzut de Legea nr. 10/2001, în care persoana nemulțumită de decizia de restituire a entității învestite de lege să soluționeze notificarea, putea să o atace în instanță, respectiv în termen de 30 de zile de la comunicare și raportând acest termen la data promovării prezentei cereri de chemare în judecată, observăm că termenul este cu mult depășit.

Dacă ar fi fost nemulțumit de decizia de restituire, respectiv Hotărârea Consiliului Județean S. nr. 21/2003, reclamantul ar fi trebuit să urmeze procedura specială prevăzută imperativ de Legea nr. 10/2001 și să o atace în justiție, în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare. Ori, reclamantul nu a parcurs această procedură specială și nu a formulat plângere în termenul de decădere prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Pentru aceste motive, au solicitat admiterea excepției tardivității și respingerea cererii de chemare în judecată ca tardiv formulată, reclamantul fiind decăzut din termen.

Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată pentru următoarele motive:

Referitor la excepția de nelegalitate a art. 3 și a anexelor 3, 4 la Hotărârea Consiliului Județean S. nr. 21/2003, invocată de către reclamant, prin avocat, au solicitat respingerea acesteia ca inadmisibilă, motivat de faptul că Hotărârea nr. 21/2003 a fost adoptată de către C. Județean S. în calitate de organ deliberativ al Județului S. și de entitate învestită să soluționeze notificarea formulată de persoana îndreptățită, fiind unitatea deținătoare a bunurilor solicitate a fi restituite de către reclamant conform prevederilor Legii nr. 10/2001.

Potrivit prevederilor Capitolului II din Hotărârea Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, unitatea deținătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii, iar entitatea învestită cu soluționarea notificării este, după caz, unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Ministerul Finanțelor Publice, alte autorități publice centrale sau locale implicate).

Reclamantul, în mod greșit, a făcut referire la dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare întrucât în cauză sunt aplicabile prevederile art. 20 din Legea nr. 10/2001, în forma aflată în vigoare la data soluționării notificării, respectiv a restituirii bunurilor prin Hotărârea Consiliului Județean S. nr. 21/2003, care nu cuprindea nici o prevedere expresă cu privire la modalitatea/decizia de restituire a bunurilor deținute în proprietate publică sau privată de unități administrativ-teritoriale - județe și aflate în administrarea consiliilor județene ci făcea referire strict la primării. Astfel, art. 20 alin. (3) al Legii nr. 10/2001, în vigoare la data adoptării Hotărârii nr. 21/2003, prevedea: "în cazul primăriilor restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București".

În aceste condiții, s-a invocat principiul de drept conform căruia ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Conform prevederilor art. 1 lit. d) din Capitolului I al Hotărârii nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 "entitățile obligate la restituire au plenitudine de competentă în soluționarea notificărilor care fac obiectul procedurii administrative. Obligația de restituire se concretizează fie în decizia/dispoziția de restituire în natură, fie în decizia/dispoziția pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, fie în decizia/dispoziția motivată de respingere a cererii".

Prin urmare, în speță, entitatea obligată la restituire și învestită să soluționeze notificarea potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 și a Normelor de aplicare a acestei legi, aprobate prin HGR nr. 250/2007, a fost Județul S., prin organul deliberativ C. Județean S., bunurile a căror restituire a fost solicitată prin notificare de către reclamant fiind proprietatea publică a Județului S. și actul de dispoziție al Consiliului Județean S. de restituire este Hotărârea nr. 21/2003.

În aceste condiții, pentru a putea fi soluționată notificarea reclamantului formulată în baza Legii nr. 10/2001 privind solicitarea de restituire în natură sau prin echivalent a bunurilor expropriate prin Decretul Ministrului Agriculturii nr. 83/1949 pentru completarea unor dispozițiuni din Legea nr. 187 din 1945, a fost necesar adoptarea unei hotărâri de către C. Județean S. de trecere a unor bunuri din domeniul public în domeniul privat al județului S., bunuri identificate în anexa nr. 1 la hotărâre, potrivit prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica și regimul juridic al acesteia, pentru ca odată intrate în circuitul civil bunurile să fie restituite reclamantului conform art. 2 si 3 din hotărârea susmenționată.

De asemenea, așa cum rezultă din preambulul Hotărârii Consiliului Județean S. nr. 21/2003, aceasta a fost adoptată în baza prevederilor art. 1, alin. (1) și (2), art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica și regimul juridic al acesteia și al notificării nr. 431/2001 însoțită de documentația aferentă prin care domnul S. J. a solicitat restituirea în natură a bunurilor trecute în notificare, în baza Legii nr. 10/2001.

Potrivit prevederilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare, "Preambulul enunță, în sinteză, scopul și, după caz, motivarea reglementării. El nu poate cuprinde nici directive, nici reguli de interpretare". Conform dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea 10/2001, prevederi care constituie temei de drept pentru Hotărârea nr. 21/2003 "Imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se afla în prezent, se restituie în natură, în starea în care se afla la data cererii de restituire și libere de orice sarcină”.

Având în vedere prevederile legale enunțate și ținând cont de faptul că bunurile în cauză se aflau în proprietatea publică a Județului S., unitatea deținătoare (Județul S., prin C. Județean S.) care este și entitatea abilitată prin lege să soluționeze notificările persoanelor îndreptățite la restituirea bunurilor ce le-au fost preluate în mod abuziv, a emis hotărârea/decizia de restituire, în speță Hotărârea Consiliului Județean S. nr. 21/2003.

Art. 23 din Legea nr. 10/2001 prevede în alin. (1): "în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură".

În cauză, termenul de decizie a unității deținătoare, folosit în sens larg în cuprinsul Legii nr. 10/2001, prin care se soluționează notificarea/cererea de restituire, semnifică hotărârea de consiliu județean, cu privire la care reclamantul, prin avocat, a invocat excepția de nelegalitate întemeiată pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Hotărârea nr. 21/2003 a fost adoptată de C. Județean S. în calitate de entitate abilitată prin lege să soluționeze notificarea, fiind organul deliberativ al unității deținătoare a bunurilor, respectiv Județul S., și nu în calitate de autoritate publică astfel cum este definită de prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Potrivit Legii contenciosului administrativ, art. 2 alin. (1) lit. b), prin autoritate publică se-nțelege "orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public".

Hotărârea nr. 21/2003 a fost adoptată de C. Județean S. pentru soluționarea notificării reclamantului formulată în baza Legii nr. 10/2001, și nicidecum în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public în sensul prevederilor legale enunțate mai sus.

Totodată, prin act administrativ potrivit Legii nr. 554/204 se înțelege - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, ori în speță, unitatea deținătoare a bunurilor a emis hotărârea în aplicarea procedurii speciale instituite de Legea nr. 10/2001, iar nu în regimul juridic al contenciosului administrativ.

Mai mult, reclamantul și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, acesta fiind și obiectul acțiunii care apare astfel ca o plângere la Legea nr. 10/2001, urmare a nemulțumirii reclamantului de modul de soluționare a notificării sale, după 12 ani de la data restituirii bunurilor, în contextul în care a luat la cunoștință, în termen legal, de Hotărârea Consiliului Județean S. nr. 21/2003, fiind de acord la acea dată cu hotărârea, neavând obiecțiuni. De altfel, restituirea prin echivalent, în cazul în care nu este posibil restituirea în natură, se face cu acordul persoanei îndreptățite după cum prevedea art. 24 din Legea nr. 10/2001 în forma aflată în vigoare la data soluționării notificării, prevederi menținute și în prezent de actul normativ citat.

Acordul reclamantului la restituirea prin echivalent sub forma compensării cu alte bunuri conform art.3 și anexelor 3, 4 din Hotărârea Consiliului Județean S. nr. 21/2003 rezultă neîndoielnic din semnarea Protocolului de predare-primire nr. 4945/FN/22.04.2003, încheiat între C. Județean S. și reclamantul S. lonită J..

Pentru toate aceste motive, s-a solicitat respingerea ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate a art. 3 și a anexelor 3, 4 la Hotărârea Consiliului Județean S. nr. 21/2003, invocată de reclamant, prin avocat, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Reclamantul S. J. a depus notificare, prin executor judecătoresc, la P. comunei Liteni (în prezent oraș), județul S., solicitând în temeiul prevederilor art. 21 din Legea 10/2001, restituirea în natură a imobilelor situate pe raza comunei Liteni, provenind din moștenire, în calitate de nepot de frate și legatar universal, după C. M., soția autorului deposedat C. A..

Întrucât la data formulării notificării, o parte din bunurile solicitate de reclamant ar fi restituite, se aflau în proprietatea publică a județului S., P. comunei Liteni a înaintat notificarea spre soluționare Consiliului Județean S.. În vederea soluționării notificării, C. Județean S. a adoptat Hotărârea nr. 21/2003 prin care s-a aprobat trecerea unor bunuri din domeniul public în domeniul privat al județului S., bunuri identificate în anexa nr. 1 la hotărâre, pentru ca odată dezafectate și intrate în circuitul civil bunurile să poată fi restituite reclamantului potrivit art. 2 și 3 din hotărârea susmenționată.

În baza Hotărârii Consiliului Județean S. nr. 21/2003 și cu respectarea prevederilor Legii nr.10/2001, între C. Județean S., care predă și reclamantul S. lonită J., în calitate de primitor, de comun acord, s-a încheiat Protocolul de predare-primire nr. 4945/F.N./22.04.2003 prin care C. Județean S. a predat reclamantului bunurile enumerate în cuprinsul acestui înscris. Protocolul a fost însușit semnat și datat atât de C. Județean S. – care a predat, cât si de primitor - S. loniță J., care a fost de acord cu bunurile primite.

Protocolul încheiat, are valoarea unei convenții între părți, fiind întrunite condițiile esențiale pentru validitatea convențiilor prevăzute de art. 948 din Codul civil de la 1864, aplicabil în cauză, cu referire la capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat, o cauză ilicită.

În aceste condiții, sunt incidente dispozițiile art. 969 Cod civil de la 1864 potrivit cărora "(1) Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. (2) Ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege."

Protocolul de predare-primire nr. 4945/F.N./22.04.2003 este un înscris sub semnătură privată, având dată certă, dobândită potrivit prevederilor art. 1182 din Codul civil de la 1864, respectiv din ziua în care înscrisul a fost prezentat și înregistrat la o instituție publică (C. Județean S.), fiind astfel opozabil nu numai părților semnatare ale înscrisului ci și terțelor persoane.

Condiția generală pentru valabilitatea înscrisului sub semnătură privată este semnătura părților de la care emană înscrisul care denotă intenția și voința lor de a-și însuși cuprinsul acelui text. Protocolul a fost semnat fără obiecțiuni, ceea ce duce la concluzia că, reclamantul a fost de acord cu primirea bunurilor în natură și efectuarea schimbului (bunuri primite în compensare), consimțământul său fiind liber exprimat și în cunoștință de cauză.

Prin urmare, odată ce-a semnat protocolul/convenția, reclamantul a fost de acord cu acesta și l-a însușit în întregime, acest înscris devenind astfel legea părților.

Cu privire la pretențiile reclamantului de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv de la autorul C. A., constând în: clădirea gimnaziului, construcție cu destinația de locuință cu suprafața construită de 300 m.p., grajd cu suprafața construită de 300 m.p., pivniță cu 2 încăperi, fântână, două beciuri, 12 construcții teracotă și suprafața de 65.253 m.p. teren situat în intravilanul orașului Liteni, pe amplasamentul aferent fostului conac aparținând defunctului C. A., apreciem că acestea sunt nefondate în condițiile în care pentru aceste bunuri s-a făcut restituirea în natură și în compensare, cu acordul reclamantul.

Pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001, persoana care solicită, în temeiul acestui act normativ, restituirea bunurilor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, trebuie să facă dovada dreptului de proprietate anterior confiscării/exproprierii bunurilor.

Potrivit prevederilor art. 23.1 lit. a) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aprobate prin HGR nr. 250/2007, prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se-nțelege orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică, iar potrivit lit. c), în cazul exproprierii, dovada proprietății se face cu actul de expropriere.

În speță, analizând actele doveditoare ale proprietății autorului C. A. asupra bunurilor expropriate, depuse de reclamant la notificare, s-a observat că, în anexa la actul de expropriere - Formular pentru evaluarea și inventarierea patrimoniului, autorul reclamantului nu deținea anterior exproprierii clădirea gimnaziului. Acest imobil nu figurează nici în Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al județului S., aprobat prin HGR nr. 1357/2001, cu modificările și completările ulterioare, publicată în M.Of. nr. 642 bis/2002, Județul S. nefiind astfel unitatea deținătoare (Anexa nr. 1).

Referitor la celelalte bunuri solicitate a fi restituite în natură, din datele existente la nivelul instituției Consiliului Județean S., precum și din relațiile comunicate de către P. orașului Liteni, județul S., a făcut următoarele precizări:

-construcția cu destinația de locuință în suprafață de 300 m.p. este de fapt magazia de materiale în suprafață de 379 m.p. care i-a fost restituită în natură reclamantului prin Hotărârea Consiliului Județean S. nr. 21/2003, anexa nr. 2. a precizat că nu a fost identificat în teren un alt imobil cu destinația de locuință în suprafață de 300 m.p. în anexa la actul de expropriere din 1949 este inventariată construcția cu destinația de locuință în suprafață de 300 m.p., nu însă și magazia de materiale în suprafață de 379 m.p., de unde s-a concluzionat faptul că, din anul 1949 și până în prezent a suferit modificări, urmare a lucrărilor de construcție - de extindere efectuate de către statul român;

- grajdul cu suprafața construită de 300 m.p. este în realitate cotețul de porci în suprafață de 277 m.p., care i-a fost restituit în natură prin Hotărârea Consiliului Județean S. nr. 21/2003, anexa nr. 2. în anexa la actul de expropriere din 1949 este inventariat grajdul pentru animale mari în suprafață de 300 m.p., nu însă și cotețul de porci. S-a precizat că la data restituirii în natură grajdul de animale avea destinația de coteț de porci, drept pentru care, în anexa nr. 2 la Hotărârea Consiliului Județean S. nr. 21/2003, a fost înscrisă această denumire așa cum a fost identificată în teren această construcție ;

- pivnița cu 2 încăperi solicitată a fi restituită în natură este o construcție subterană, situată sub clădirea Atelier școală+săli de meditație, clădire edificată de statul român și care se află în administrarea Consiliului local al orașului Liteni, județul S.;

- fântâna solicitată a fi restituită în natură este situată pe terenul în suprafață de 14.747 m.p., teren aferent bunurilor ce i-au fost retrocedate reclamantului în natură, prin Hotărârea Consiliului Județean S. nr. 21/2003. Prin urmare, odată cu restituirea terenului, reclamantul a dobândit și fântâna, ca efect al accesiunii imobiliare;

- două beciuri - pentru unul a primit bunuri în compensare, iar celălalt nu a fost identificat în teren cu ocazia întocmirii formalităților de retrocedare a imobilelor în baza notificării depuse la Legea nr. 10/2001. Prin urmare, rezultă faptul că, cel de-al doilea beci revendicat nu a existat fizic în realitate;

-12 construcții teracotă, aceste bunuri mobile se aflau în interiorul conacului la data restituirii acestuia prin Hotărârea Consiliului Județean S. nr. 21/2003. În calitate de entitate abilitată prin lege să soluționeze notificarea, nu răspunde de paza bunurilor care au fost restituite. Odată ce s-a strămutat proprietatea persoanei îndreptățite la restituire în temeiul Legii nr. 10/2001, toate riscurile aferente proprietății trec asupra acesteia, inclusiv riscul pieirii fortuite sau în caz de forță majoră;

-cu privire la suprafața de 65.253 m.p. teren situat în intravilanul orașului Liteni, pe amplasamentul aferent fostului conac aparținând defunctului C. A., s-a arătat că, potrivit relațiilor comunicate de Comisia locală de fond funciar al orașului Liteni, această suprafață de teren face parte din totalul suprafeței de 40,00 ha teren ce a aparținut autorului C. A. și care a fost expropriat prin Decretul lege nr. 83/1949.

În temeiul legilor fondului funciar si a Legii nr. 10/2001, reclamantului J. S., în calitate de moștenitor testamentar după M. C., soția autorului deposedat A. C., i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 40,00 ha teren agricol pe raza comunei Fântânele, județul S., prin Hotărârea Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. nr. 465 din 29.08.2002 (Anexa nr. 2), nefiind posibilă restituirea pe vechiul amplasament și i s-a eliberat Titlul de proprietate nr. 2174/2000 (Anexa nr. 3).

Astfel, reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut pentru întreaga suprafață de 40,00 ha teren care a fost expropriat prin Decretul lege nr. 83/1949, existând astfel concordanță între suprafața de teren reconstituită conform legilor fondului funciar și cea înscrisă în situația moșiilor expropriate și preluate de stat în anul 1949.

Față de suprafața de 40,00 ha teren deținut în proprietate anterior exproprierii, reclamantului i s-a mai restituit în plus suprafața de 14.747 m.p. teren aferent bunurilor ce i-au fost retrocedate în natură, prin Hotărârea Consiliului Județean S. nr. 21/2003.

În aceste condiții, având în vedere faptul că reclamantul a primit mai mult teren decât a deținut anterior exproprierii, acesta nu este îndreptățit la restituirea suprafeței de 65.253 m.p. neputându-se face o dublă reconstituire pentru aceeași suprafață de teren, fiind contrar prevederilor legilor fondului funciar.

Deosebit de aceasta, la data de 20 mai 2013, a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Potrivit dispozițiile art. 15 din Legea nr. 165/2013, „cererile vizând restituirea terenurilor intravilane, agricole la data preluării abuzive, formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se soluționează cu respectarea limitei de 50 ha de proprietar deposedat, cu condiția ca această suprafață să nu fi fost restituită prin aplicarea legilor fondului funciar".

Având în vedere aceste prevederi legale și ținând cont de faptul că suprafața de 65.253 m.p. teren intravilan, solicitat de reclamant prin prezenta acțiune, i-a fost restituit prin aplicarea legilor fondului funciar și a Legii nr. 10/2001, cererea reclamantului de restituire în natură a acestui imobil este nefondată.

Reclamantul avea posibilitatea să atace la instanța competentă, Hotărârea Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. nr. 465 din 29.08.2002, în termen de 30 de zile de la comunicare, precum și, decizia de restituire a bunurilor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, respectiv Hotărârea Consiliului Județean S. nr. 21/2003, în termenul legal de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 10/2001. Nerespectarea termenului de contestare a deciziilor de restituire, prevăzut imperativ de legislația specifică, atrage pierderea dreptului reclamantului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Cu privire la pretenția reclamantului, prezentată în cererea de chemare în judecată, în subsidiar, se arătă că, potrivit art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013, "la data intrării în vigoare a prezentei legi, orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare și la măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă."

Prin urmare, prin Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută în Legea nr. 10/2001, a fost abrogată și s-a introdus acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte.

Astfel, potrivit art. 16 din Legea nr. 165/2013, "cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7)".

S-au invocat, de asemenea, prevederilor art. 17, art. 21 alin. (1), (6), (8) și (9), art. 27 alin. (1) și art. 31 din Legea nr. 165/2013, în scopul susținerii apărării potrivit căreia măsura compensatorie sub formă de puncte, nu poate fi acordată direct de către instanța de judecată, nefiind de competența acesteia, ci este atributul exclusiv al entităților învestite de lege.

Având în vedere motivele prezentate, precum și faptul că, în cauză, s-a respectat procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, existând și acordul reclamantului la întocmirea protocolului de predare-primire, apelanții au susținut că nu li se poate imputa vreo culpă, în calitate de unitate deținătoare cât și ca organ deliberativ și învestit de lege să soluționeze notificarea, în exercitarea atribuțiilor legale prevăzute de legislația specifică.

Prin urmare, au solicitat respingerea, ca neîntemeiat, a capătului de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În concluzie, având în vedere faptul că, prin Hotărârea Consiliului Județean S. nr. 21/2003, reclamatului J. S. i s-a restituit, în temeiul Legii nr. 10/2001, bunurile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, existând acordul petentului pentru bunurile date în compensare, acesta neînțelegând să conteste în instanță, în termen legal, decizia de restituire și nici Hotărârea Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. nr. 465 din 29.08.2002 și ținând cont de faptul că acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, condițiile Legii nr. 165/2013, este atributul exclusiv al entităților învestite de lege, cererea de chemare în judecată este nefondată și au solicitat respingerea acesteia.

Pârâtul P. Orașului Liteni - prin primar Toniță O. a formulat întâmpinare (fila 75 ds. fond) prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.

În apărare a arătat că referitor la punctul 1 bunurile imobile (construcțiile) au fost retrocedate lui Johannis S. în baza Hotărârii nr. 21 din 14 martie 2000. Predarea bunurilor s-a făcut în baza Protocolului nr. 4945 din 22 aprilie 2003 încheiat între C. Județean S. și S. I. Johannis, pe bază de semnătură.

Referitor la suprafața de 65.253 metri pătrați teren situat în intravilanul localității Liteni, nu poate fi restituită deoarece această suprafață face parte integrantă din suprafața de 40 hectare pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform Hotărârii Comisiei Județene pentru Stabilirea dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor S. nr. 465/2002, punerea în posesie s-a făcut pe raza administrativ-teritorială a comunei Fîntînele, județul S. și s-a emis Titlul de proprietate nr. 2174 din 13 noiembrie 2002

Suprafața de 14.747 metri pătrați teren curți construcții atribuită prin Hotărârea Consiliului Județean S. nr. 21/2003, este peste suprafața de 40,00 ha pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate conform legilor fondului funciar.

Prin sentința civilă nr. 1025 din 2 iunie 2015, Tribunalul S. a respins, ca tardivă, contestația formulată în baza Legii 10/2001 de către reclamantul S. J., în contradictoriu cu pârâții P. Orașului Liteni - prin primar Toniță O., C. Județean S. - prin Președinte și Județul S. - prin Președintele Consiliului Județean.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Reclamantul S. J. a depus notificarea nr.431/9.11.2001, prin executor judecătoresc, la P. comunei Liteni (în prezent oraș), județul S., solicitând în temeiul prevederilor art. 21 din Legea 10/2001, restituirea în natură a imobilelor situate pe raza comunei Liteni, provenind din moștenire, în calitate de nepot de frate și legatar universal, după C. M., soția autorului deposedat C. A. (filele 27-29 ds. fond).

Întrucât la data formulării notificării, o parte din bunurile solicitate de reclamant a fi restituite, se aflau în proprietatea publică a județului S., P. comunei Liteni a înaintat notificarea spre soluționare Consiliului Județean S..

În vederea soluționării notificării, C. Județean S. a adoptat Hotărârea nr. 21/2003 prin care s-a aprobat trecerea unor bunuri din domeniul public în domeniul privat al județului S., bunuri identificate în anexa nr. 1 la hotărâre, pentru ca odată dezafectate și intrate în circuitul civil bunurile să poată fi restituite reclamantului potrivit art. 2 și 3 din hotărârea susmenționată.(filele 30-34 ds. fond).

Totodată, prin hotărârea nr. 21/2003, Consiliului Județean S., în calitate de organ deliberativ al unității învestită cu soluționarea notificării, potrivit prevederilor Legii nr.10/2001 a dispus restituirea în natură către petent a bunurilor prevăzute în anexa nr.2 și compensarea unor bunuri construite de Statul Român pe terenul fostului proprietar cu unele bunuri care au aparținut acestuia din urmă, potrivit anexelor nr.3 și 4, hotărâre semnată de președintele Consiliului Județean S. .

În baza hotărârii Consiliului Județean S. nr. 21/2003 menționându-se prevederile Legii nr.10/2001, între C. Județean S., în calitate de predator și reclamantul S. lonită J., în calitate de primitor, de comun acord, s-a încheiat Protocolul de predare-primire nr. 4945/F.N./22.04.2003 prin care C. Județean S. a predat reclamantului bunurile enumerate în cuprinsul acestui înscris.

Protocolul a fost semnat de părți, inclusiv de reclamantul S. I. J., care nu a formulat obiecțiuni, ceea ce a dus la concluzia că, acesta a fost de acord cu modul de soluționare a notificării.

Față de conținutul protocolului, tribunalul a apreciat că acesta are și valoarea unei convenții civile, cu putere de lege între părțile contractante conform art.969 Cod civil.

Reclamantul a contestat hotărârea mai sus menționată arătând pe de o parte că în ceea ce privește măsura compensării unora dintre imobilele ce au aparținut autorului său, aceasta a fost adoptată cu nesocotirea flagrantă a dispozițiilor Legii nr.10/2001 iar pe de altă parte faptul că raportat la art. 2 și anexa 2 a hotărârii nr. 21/2003 a Consiliului Județean S., rezultă că i-au fost restituite în natură doar o parte din imobilele individualizate în notificarea nr. 431/2001 solicitând obligarea pârâților la restituirea în natură a următoarelor imobile preluate abuziv de la autorul său, defunctul C. A., situate în intravilanul orașului Liteni, jud. S.: clădire gimnaziu, construcție cu destinația de locuință cu suprafața construită de 300 mp, grajd cu suprafață construită de 300 mp, pivniță cu 2 încăperi, fântâna, două beciuri, 12 construcții de teracotă și suprafața de 65.253 mp teren situat pe amplasamentul aferent fostului conac .

Tribunalul a calificat cererea reclamantului ca fiind contestație formulată în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată (forma în vigoare la data promovării cererii), cale de atac care poate fi exercitată „la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".

Cum dispozițiile hotărârii nr. 21/2003 a Consiliului Județean S. au fost executate la data de 22.04.2003 (în protocol fiind reluat conținutul hotărârii filele 35-36) și recomunicate, la cerere, la data de 31.08.2007 (fila 107 ds. fond) s-a constatat ca fiind tardivă contestația formulată după 12 ani de la emiterea și executarea actului prin care s-a soluționat notificarea și 8 ani de la recomunicare, și s-a respins ca atare.

Dreptul notificatorilor de a contesta pentru nelegalitate dispoziția de respingere, dată de entitatea învestită, s-a prevăzut expres odată cu . modificărilor intervenite la data de 22.07.2005 or, față de constatările mai sus menționate contestația, formulată la data de 7.01.2015 este tardivă.

De altfel, termenul de decădere de 30 de zile de la comunicare era prevăzut și în reglementarea anterioară, respectiv prevederile art.24 alin.7 din Legea nr.10/2001 în forma vigoare în perioada 14.02._05, iar în cazul unei interpretări extinse a acestor dispoziții în sensul că deschideau fostului proprietar posibilitatea de a ataca în instanță dispoziția emisă cu încălcarea legii în toate situațiile, nu numai în cazul contestării unei oferte de despăgubiri prin echivalent, este evident că, accesul la instanță se asigura doar în condițiile și termenele prevăzute de aceste reglementări, termen depășit în cauza de față.

Este adevărat că în privința măsurii de restituire a bunurilor prin echivalent, reclamantul a arătat că înțelege să invoce, în temeiul art. 4 din 1 Legea nr. 554/2004 republicată, excepția de nelegalitate a art.3 și a anexelor 3,4 la hotărârea nr. 21/2003 a Consiliului Județean S., motivat de faptul că măsura compensării unora dintre imobilele ce au aparținut autorului său a fost adoptată cu nesocotirea flagrantă a dispozițiilor Legii nr.10/2001, însă Tribunalul a calificat aspectele de nelegalitate invocate ca fiind apărări în susținerea contestației formulate în temeiul Legii nr.10/2001.

S-au avut în vedere motivele invocate în susținerea excepției, respectiv că:

-măsura compensării imobilelor ce au aparținut autorului său cu alte imobile nu este motivată conform exigențelor impuse de art. 1 alin. 3 și art. 25 alin. 1 din legea nr. 10/2001;

-în condițiile în care nu s-a invocat și nu s-a dovedit existența vreunui impediment pentru restituirea în natură a imobilelor individualizate în anexă se impunea a fi adoptată măsura reparatorie a restituirii în natură în raport de disp. art. 1 alin. 1 și 2, art. 9,10, 11 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 1 lit. a din HG 250/2007, care, pe de o parte, consacră prevalenta restituirii în natură și caracterul subsidiar al măsurilor reparatorii în echivalent;

- măsura compensării dispusă prin actul administrativ criticat nu respectă cerința echivalenței între valoarea bunurilor a căror restituirea în natură nu este posibilă și valoarea bunurilor sau serviciilor oferite în compensare, prevăzută de art. 1 alin. 2 și art. 10 alin. 10 din Legea nr. 10/2001.

Or, este evident că hotărârea Consiliului Județean S. nu a fost contestată din perspectiva actului administrativ de putere prin care s-a dispus trecerea unor bunuri din domeniul public în domeniul privat al unității administrativ teritoriale, ci din perspectiva dispozițiilor date în baza Legii nr. 10/2001, care reglementează și calea de atac în cazul în care aceste dispoziții nesocotesc principiile de restituire consacrate de art. 1, 9, 10, 11 din Legea nr. 10/2001 și art. 1 lit. a din HG 250/2007, cu modificările si completările ulterioare.

Este adevărat că excepția de nelegalitate invocată în temeiul Legii nr.554/2004 poate fi cercetată oricând de instanța învestită cu fondul litigiului, însă aspectele invocate de reclamant nu vizează dispozițiile din hotărâre, date de emitent în calitate de autoritate publică administrativă, ci în calitate de reprezentant al entității învestite cu soluționarea notificării, care pot fi atacate în termenul prevăzut de 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, depășit în cauza de față.

De asemenea, cererea reclamantului de a se dispune restituirea în natură a imobilelor solicitate prin notificare, dar care, susține acesta, nu au fost cuprinse în dispoziția de restituire, este supusă termenului prevăzut de 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Așa cum rezultă din documentația de la dosar menționată anterior, notificarea nr. 431/9.11.2001 a fost soluționată de către entitatea competentă potrivit art.21 alin.1 din Legea nr.10/2001, în sensul că s-a dispus restituirea în natură a bunurilor prevăzute în anexa nr.2 și compensarea cu imobile din domeniul privat al pârâtei pentru bunurile prevăzute în anexa 4, astfel este evident că în cazul în care o parte din bunurile din notificare nu se regăsesc în cele două anexe, soluția entității învestite în privința acestora este de respingere.

Relevante în acest sens sunt și apărările pârâților în sensul că cererea privind imobilul teren expropriat prin Decretul lege nr. 83/1949 a fost soluționată conform Legii nr.18/1991, fiind emis titlul de proprietate nr.2174/2002 pentru suprafața totală de 40 ha (filele 77-83 ), iar în privința construcțiilor s-a dispus conform situației actuale identificate în teren și prin raportare la bunurile indicate în actul de expropriere - formular pentru evaluarea și inventarierea patrimoniului, privind pe autorul reclamantului.

În concluzie, în speța de față nu este un refuz al unității deținătoare de a soluționa notificarea, dovadă fiind existența dispozițiilor mai sus arătate, date în baza Legii 10/2001, incluse în hotărârea nr. 21/2003 a Consiliului Județean S.. În cazul în care petentul ar fi sesizat omisiuni sau motive de nelegalitate, acestea puteau fi invocate în cadrul unei contestații exercitate în termenul prevăzut de lege, având în vedere în acest sens și practica Curții Europeane a Drepturilor Omului care a statuat constant că "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut, ci unul compatibil cu limitări implicite, statele contractante dispunând în aceasta materie de o anumita marja de apreciere”, termenul de 30 de zile de la comunicarea dispoziției de soluționare a notificării instituit prin prevederile Legii nr.10/2001, nefiind de natură a atinge în substanța sa dreptul de acces la un tribunal, urmărind un scop legitim (asigurarea principiului securității raporturilor juridice) fiind asigurat un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. J., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât instanța de fond a aplicat greșit legea, reținând fără temei excepția tardivității acțiunii și soluționând astfel cauze fără a intra în cercetarea fondului.

În motivare a arătat că, prima instanța a reținut că notificarea înregistrată sub nr. 431/2001 ar fi fost soluționată în întregul ei prin hotărârea nr. 21/2003 a Consiliului Județean S., că în temeiul acestei hotărâri a fost întocmit protocolul nr. 4945/FN/2003, care a fost semnat de el și care a fost materializat prin predarea bunurilor restituite în natură la data de 22 aprilie 2003 și că, în raport de data sus menționată, dar și de data recomunicării către el a hotărârii nr. 21/2003, acțiunea de față, calificată ca fiind o contestație îndreptată împotriva acestei hotărâri, a fost introdusă cu mult după expirarea termenului de 30 zile prev. de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/200l-forma republicată și art.24 alin. 7 din Legea nr. 10/2001-forma inițială.

Contrar celor reținute de judecătorul fondului, prin acțiunea dedusă judecății el a contestat refuzul nejustificat al unităților deținătoare de a soluționa notificarea în condițiile prev. de art. 20 din Legea nr. 10/2001-în forma inițiată, respectiv art. 21 din forma republicată a aceluiași act normativ, în timp ce în privința hotărârii nr. 21/2003- care nu constituie, în accepțiunea Legii nr. 10/2001, o decizie sau dispoziție motivată emisă de organul de conducere al unității deținătoare, ci un act administrativ de disponibilizare a unor bunuri - a înțeles să invoce, în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 republicații, excepția de nelegalitate.

În fapt, la data formulării notificării numai o parte din bunurile imobile a căror restituire a solicitat-o se aflau în domeniul public al Județului S., în timp ce restul imobilelor descrise în notificare nu aparțineau acestei unități administrativ teritoriale. Potrivit susținerilor din întâmpinarea Consiliului Județean S. și anexelor 1-4 la hotărârea nr. 21/2003, dintre imobilele a căror restituire a solicitat-o figurau înscrise în domeniul public al Județului S. doar bunurile enumerate la pozițiile 5-12 din anexa 1, respectiv beci, suprafața de 6700 mp teren, casă administrativa cu sală de sport (care au rămas în patrimoniul unității administrativ teritoriale și pentru care i s-au acordat în compensare o cabină poartă de 15 mp și un WC de 38 mp), conac, o magazie de materiale, birou și ateliere, un colet de porci și o suprafață de 14.747 mp teren (care i-au fost predate în natură).

Prin urmare, unitatea administrativ teritorială Județul S. avea calitatea de unitate deținătoare investită cu soluționarea notificării doar în privința imobilelor individualizate anterior, în timp ce în privința celorlalte imobile individualizate în cuprinsul notificării, respectiv clădirea gimnaziului, un grajd, o pivniță, o fântână, un beci, 12 construcții de teracotă și suprafața de 58.553 mp teren, obligația de soluționare a notificării aparținea entității notificate, respectiv Primăriei orașului Liteni.

Referitor la modalitatea de soluționare a notificării, în conformitate cu disp. art. 20 alin. 1 din Legea nr. 10/2001-redactare inițială, imobilele preluate abuziv (...) vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie, sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare, iar în conformitate cu disp. art. 20 alin. 3 în cazul primăriilor restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor.

Potrivit art. 20.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, adoptate prin HG 498/18 aprilie 2003, în cazul instituțiilor publice investite cu soluționarea unei notificări sintagma "organe de conducere" din cuprinsul art. 20 alin. 1 din Lege desemnează conducătorul ales sau numit al acesteia, care are competența de a angaja patrimonial instituția.

Dispozițiile art. 20 alin. 3 au fost modificate prin Legea nr. 247/2005 prin care, păstrându-se reglementarea de la art. 20 alin. 1 referitoare la soluționarea notificărilor de către organele de conducere ale unității deținătoare, s-a stipulat că în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor ori, după caz, a președintelui Consiliului Județean.

În același sens, prin disp. art. 21.5 din HG 250/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea unitară a Legii nr. 10/2001 s-a stabilit că, în cazul în care entitatea obligată la restituire este unitatea administrativ-teritorială, organul de conducere abilitat este primarul, respectiv primarul general al municipiului București, ori, după caz, președintele Consiliului Județean, cu mențiunea că, avându-se în vedere această precizare expresă a legiuitorului, rezultă că nu este necesară o aprobare prealabilă sau ulterioară a restituirii de către consiliul local (sau, după caz, general) ori județean, responsabilitatea aplicării legii aparținând în totalitate primarului ori președintelui consiliului județean. Cu toate acestea, se recomandă ca deciziile de restituire să fie prezentate spre informare consiliului local (sau, după caz, general) ori județean în vederea asigurării transparenței actului decizional.

Cum normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 au natura juridică a unor norme interpretative în sensul art. 69 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 întrucât nu reprezintă o norma legală distinctă de legea în vederea aplicării căreia au fost aprobate, ci o intervenție care clarifică sensul unei norme legale, dispozițiile HG 498/2003 și HG 250/2007, coroborate cu cele ale Legii nr. 10/2001, clarifică noțiunea de "organe de conducere ale unității deținătoare” care se regăsea și în forma legii de la data adoptării hotărârii nr. 21/2003, justificând concluzia potrivit căreia în cazul unităților administrativ teritoriale competența de soluționare a notificărilor aparținea primarilor și respectiv președinților Consiliilor Județene.

Prin armare, chiar dacă la data emiterii hotărârii nr. 21/2003 legea nu reglementa explicit competența de soluționare a notificărilor în cazurile în care unitatea deținătoare este județul - ca unitate administrativ teritorială, se impune a se reține că dispozițiile art. 20 alin. 1, 3 din lege - în forma în vigoare la acea dată, făceau referire la organele de conducere ale unităților deținătoare și, în cazul unităților administrativ teritoriale, la reprezentanții legali ai acestora, astfel încât interpretarea logică și sistematică a dispozițiilor sus menționate impune cu evidență concluzia că în cazul în care unitatea deținătoare este județul, organul de conducere abilitat să soluționeze notificarea era președintele Consiliului Județean - ca reprezentant legal, chiar dacă legea nu consacra expres această soluție. De altfel, reglementarea de la art. 20 alin. 1 din forma inițială a legii, referitoare la "organele de conducere ale unității deținătoare" a fost preluată în forma republicată a legii-art. 21 alin. 1- care, păstrând dispoziția privind soluționarea notificărilor adresate primăriilor de către primari, a legiferat expres și ipoteza notificărilor vizând bunuri aflate în patrimoniul județului, ipoteză în care notificarea se soluționează de președintele Consiliului Județean.

Aceeași concluzie este justificată și de faptul că în conformitate eu disp. art. 109 și 117 din Legea nr. 215/2001-în forma aflată în vigoare în anul 2003, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, Consiliile Județene adoptă exclusiv hotărâri, iar președinții Consiliilor Județene emit dispoziții cu caracter normativ sau individual. Coroborarea acestor reglementari cu prevederile art. 20 alin. 1, 3 din Legea nr. 10/2001-redaclare inițială, care folosesc expressis verbis termenul de decizie/dispoziție, impune fără echivoc concluzia potrivit căreia în accepțiunea Legii nr. 10/2001 actul juridic de soluționare a notificării cu care este investită C. Județean este dispoziția emisă de președintele Consiliului Județean.

Față de toate considerentele expuse anterior și față de situația concretă, faptică și juridică, a imobilelor descrise în cuprinsul notificării, solicită a se reține că entitățile abilitate prin lege să soluționeze notificarea erau Județul S.-pentru imobilele înscrise în patrimoniul săi și evidențiate la pct.5~ 12 din anexa 1 la hotărârea nr. 21/2003 și respectiv Orașul Liteni- pentru celelalte imobile ce au formal obiectul notificării, iar competenții de emitere a dispoziției/deciziei de soluționare a notificărilor aparținea primarului, respectiv președintelui Consiliului Județean, iar nu organelor deliberative locale (consiliul local sau consiliul județean).

În ceea ce privește hotărârea nr. 21/2003 a Consiliului Județean S., aceasta nu are natura juridică a unei decizii/dispoziții de soluționare a notificării în sensul art. 20 din Legea nr. 10/2001-redactarea inițială, ci natura juridică a unui act administrativ prin care au fost trecute din domeniul public în domeniul privat al Județului S. parte din imobilele revendicate de mine în vederea restituirii în natură sau prin echivalent. Totodată. în condițiile în care nu C. Județean, ci președintele acestuia era organul abilitat de lege pentru soluționarea notificării, dispozițiile de la art. 2 și 3 din hotărârea sus menționată referitoare la aprobarea restituirii în natură a bunurilor prevăzute în anexa 2 și aprobarea compensării bunurilor prevăzute în anexa 4 cu cele din anexa 3 au semnificația unor acorduri de principiu ale organului deliberativ cu privire la modalitatea de soluționare a notificării, acorduri ce urmau a fi valorificate prin emiterea unei dispoziții motivate de către președintele Consiliului Județean, care, în accepțiunea art. 20 alin. 1 din lege și art. 20.3 din HG 498/2003, era organul competent să soluționeze notificarea.

Cum în cauză hotărârea nr. 21/2003 a Consiliului Județean S. nu a fost succedată de o dispoziție motivată emisă de președintele Consiliului Județean, prin care să fie soluționată, conform competenței prevăzute de art. 20 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, notificarea formulată cu privire la bunurile evidențiate în patrimoniul Județului S. și cum nici pentru celelalte imobile evidențiate în cuprinsul notificării conducătorul entității notificate, respectiv Primarul Orașului Liteni, nu a emis vreo dispoziție prin care să se pronunțe asupra cererii de restituire, acțiunea dedusă judecății se impunea a fi calificată ca fiind o contestație îndreptată împotriva refuzului unității deținătoare (Județul S.), respectiv al entității notificate (P. Orașului Liteni) de soluționare a notificării, iar nu ca o contestație împotriva hotărârii nr. 21/2003, emisă de C. Județean S., cum greșit a reținut instanța de fond.

Cu referire la același aspect, cel al calificării naturii juridice a acțiuni de față, prin cererea introductivă și prin notele de ședință depuse la termenul din 26 mai 2015 a invocat și faptul că, chiar în ipoteza în care hotărârea nr. 21/2003 ar fi asimilată unei dispoziții motivate de soluționare a notificării, prin această hotărâre entitatea emitentă nu s-a pronunțat cu privire la cererea de restituire a imobilelor constând în clădirea gimnaziului, un grajd, o pivniță, o fântână, un beci, 12 construcții de teracotă și suprafața de 58.553 mp teren și că, prin urmare, cel puțin în prezența acestor bunuri entitățile investite au refuzat nejustificat să se pronunțe asupra notificării.

Prima instanță a reținut că în cazul bunurilor care nu se regăsesc în anexele 3 și 4 ale hotărârii nr. 21/2003, soluția entității investite a fost în mod evident una de respingere și trebuia contestată în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Această motivare este nelegală întrucât potrivit art. 23 alin. 1 din Legea nr. 10/2001-redactare inițială, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe în termen de 60 zile, prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură, ceea ce înseamnă că în ipoteza respingerii unei astfel de cereri soluția adoptată de unitatea deținătoare trebuie să fie una explicită și motivată și trebuie să se regăsească în cuprinsul deciziei sau dispoziției emise de organul competent, o astfel de soluție neputând fi una implicită, dedusă pe cale de interpretate din faptul că cererea de restituire a fost admisă doar în privința unora dintre imobilele revendicate.

De altfel, așa cum a precizat anterior și cum s-a susținut și în întâmpinarea Consiliului Județean S., imobilele notificate care nu se regăsesc în anexele 3 și 4 ale hotărârii nr.21/2003 nu erau evidențiate în patrimoniul Județului S., ceea ce înseamnă că în privința acestor bunuri competența de soluționare a notificării aparținea entității inițial investite, respectiv Primăriei Orașului Liteni, acesta fiind un argument în plus în sprijinul tezei potrivit căreia hotărârea nr. 21/2003 nu are natura juridică a unei dispoziții de soluționare a notificării nici pentru bunurile prevăzute în anexele sale, întrucât C. Județean nu era organul de conducere competent să soluționeze notificarea și, cu atât mai puțin, pentru bunurile care nu se regăsesc în anexe și în privința cărora Județul S. nu avea nici calitatea de unitate deținătoare, nici calitatea de entitate notificată.

Cât privește motivarea instanței de fond în sensul că terenul solicitat prin notificare ar fi fost restituit în condițiile Legii nr. 18/1991 (împrejurare contestată de el conform susținerilor din notele de ședință depuse la termenul din 26 mai 2015) și că imobilele construcții ar fi fost restituite în limitele mențiunilor din actul de expropriere, această motivare nu poate justifica lipsa unei dispoziții exprese de soluționare a notificării pentru partea din teren și pentru construcțiile care nu se regăsesc în anexele hotărârii nr. 21/2003 deoarece, în ipoteza în care s-ar fi apreciat că nu este îndreptățit la restituirea acestor imobile în condițiile Legii nr. 10/2001, ar fi trebuit adoptată o soluție explicită și motivată de respingere a cererii de restituire, așa cum impuneau disp. art. 23 alin. 1 din actul normativ sus menționat.

Prin prisma tuturor argumentelor expuse anterior, se impune a se reține că acțiunea de față are natura juridică a unei contestații îndreptate împotriva refuzului de soluționare a notificării, iar calificarea reținută de instanța de fond - cea de contestație împotriva hotărârii nr. 21/2003 este eronată și nelegală.

În ceea ce privește termenul de sesizare a instanței cu o contestație îndreptată împotriva refuzului de soluționare a notificării, învederez faptul că dispozițiile Legii nr. 10/2001-în forma aflată în vigoare la data emiterii hotărârii nr. 21/2003 a Consiliului Județean S. (respectiv 14 martie 2003) nu reglementau vreun termen de decădere pentru sesizarea instanței cu acțiunea având ca obiect nelegala soluționare a notificării sau refuzul de soluționare a acesteia. Astfel, potrivit art. 24 alin, 7 din Legea nr. 10/2001, în forma aflată în vigoare în perioada 14 februarie 2001-4 aprilie 2005, dacă oferta de restituire prin echivalent formulată de entitatea investită cu soluționarea notificării este refuzată de persoana îndreptățită, aceasta poate ataca în justiție decizia motivată de restituire prin echivalent în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia. Textul de lege sus menționat reglementa un termen special, de strictă interpretare, aplicabil doar pentru ipoteza contestării unei oferte de despăgubire prin echivalent, așa încât, potrivit principiului "exceptio est strictissimae interpretationis", acest termen nu poate fi extins și la proceduri care au un cu totul alt obiect decât cel prevăzut de art. 24 alin. 7, cum este procedura prin care se contestă refuzul de soluționare a notificării cu privire la unele din bunurile revendicate (în acest sens, decizia nr. 70S/2004 a ÎCCJ în Jurisprudența la zi a ÎCCJ în materia imobilelor preluate abuziv, pag,482-483).

În egală măsură, nici în forma republicată a Legii nr. 10/200J nu este reglementat vreun termen de sesizare a instanței cu contestația îndreptată împotriva refuzului de soluționare a notificării, dispozițiile art. 26 alin. 3 din legea republicată instituind un termen de 30 zile pentru contestarea deciziei sau dispoziției motivate de respingere a notificării sau cererii de restituire în natură, termen care, la rândul său, are caracter special și de strictă interpretare, fiind aplicabil doar în ipoteza contestației îndreptate împotriva dispoziției de respingere a notificării/cererii de restituire în natură, nu însă și în ipoteza contestației împotriva refuzului de soluționare a notificării.

Pe cale de consecință, în mod nelegal instanța de fond a interpretat extensiv dispozițiile art. 24 alin. 7 din Legea nr. 10/2001-redactare inițialii și ale art. 26 alin. 3 din forma republicată a legii, concluzionând fără temei că termenul de 30 zile ar fi aplicabil și în cazul contestației îndreptate împotriva refuzului nejustificat de soluționare a notificării și reținând greșit excepția tardivității acțiunii.

În altă ordine de idei, critică și faptul că prima instanță a calificat greșit motivele prin prisma cărora a invocat, în temeiul art. 4 din Legea nr. 534/2004, excepția de nelegalitate a hotărârii nr. 21/2003 ca fiind apărări de fond în cadrul contestației îndreptate împotriva respectivei hotărâri. Din această perspectivă, soluția judecătorului fondului este nelegală în contextul în care, conform argumentelor expuse anterior, hotărârea nr. 21/2003 nu are natura juridică a unei dispoziții motivate de soluționare a notificării din moment ce nu a fost emisă de organul de conducere competent cu soluționarea notificării, iar acțiunea de față nu a fost formulată ca o contestație îndreptată împotriva sus menționatei hotărâri, ci ca o contestație împotriva refuzului organelor de conducere ale unităților deținătoare de soluționare a notificării.

Raportat la calificarea juridică reală a acțiunii deduse judecății, excepția de nelegalitate a hotărârii nr. 21/2003 reprezintă o chestiune de fond, ce se impunea a fi examinată și soluționată în vederea rezolvării pe fond a acțiunii îndreptate împotriva refuzului de soluționare a notificării (așa cum impune decizia nr. XX/2009 a ÎCCJ), iar reținerea greșită a excepției de tardivitate a acțiunii principale și calificarea eronată a excepției de nelegalitate ca fiind o apărare de fond au condus la omisiunea culpabilă de soluționare a fondului pricinii.

În drept, a invocat disp. art. 466 și urm. art. 480 alin. 3 teza întâi cod procedură civilă, art. 1,2, art.10, 11 și art. 21, 25 din Legea nr. 10/2001, art. 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG 250/2007, cu modificările și completările ulterioare art. 2 alin. 1 lit. c și 4 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, art. 21 alin. 5 din Legea nr. 215/2001.

Intimatul C. Județean S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

La solicitarea instanței s-au depus la dosar adresa nr._/24.11.2015 a Primăriei orașului Liteni, adresa nr._/10.12.2015 a Consiliului Județean S. și înscrisurile anexate iar reclamantul apelant a depus la dosar în copie înscrisuri.

Verificând, în limitele motivelor de apel, conform art. 477, art. 479 alin. 1 N.C.pr.civ., stabilirea situației de fapt și aplicarea de către prima instanță a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată depusă la Tribunalul S. la data de 7.01.2015 reclamantul a solicitat obligarea pârâților la restituirea imobilelor preluate abuziv de la autorul său, defunctul C. A., decedat la data de 30 martie 1982, imobile situate în intravilanul orașului Liteni, jud. S., constând în clădire gimnaziu, construcție cu destinația de locuință cu suprafața construită de 300 mp, grajd cu suprafață construită de 300 mp, pivniță cu 2 încăperi, fântâna, două beciuri, 12 construcții de teracotă și suprafața de 65.253 mp teren situat în intravilanul orașului Liteni, pe amplasamentul aferent fostului conac aparținând defunctului C. A..

Analizând motivele cererii de chemare în judecată, Curtea constată că, pe de o parte, reclamantul formulează critici privind Hotărârea nr. 21 din 14 martie 2003 a Consiliului Județean S. (încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în ceea ce privește măsura compensării pentru o parte din imobile, nemotivarea acestei măsuri, emiterea hotărârii în mod greșit de către C. județean S., constatarea că dispozițiile art. 3 și anexele 3,4 din această hotărâre nesocotesc principiile de restituire reglementate de Legea nr. 10/2001, solicitarea admiterii excepția de nelegalitate a hotărârii), aceasta constituind o veritabilă contestație împotriva acestei hotărâri, contestație tardivă conform dispozițiilor art. 24 alin. 7 din Legea nr. 10/2001, fapt constatat în mod corect de prima instanță. Pe de altă parte, acesta a formulat și o cerere de restituire în natură a imobilelor asupra cărora nu s-ar fi pronunțat niciuna din entitățile investite cu soluționarea notificării nr. 431/9.11.2001 formulată de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001 și anume clădirea gimnaziului, grajdul, pivnița, fântâna, un beci, 12 construcții de teracotă și diferența de 58.553 mp. Cu privire la aceste bunuri reclamantul a invocat refuzul de soluționare a notificării. Prima instanță a reținut că soluția ar fi fost implicită pentru bunurile care nu se regăsesc în anexele Hotărârii nr. 21 din 14 martie 2003 a Consiliului Județean S..

Conform art. 23 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 (forma în vigoare la data soluționării notificării nr. 431/9.11.2001 prin Hotărârea nr. 21 din 14 martie 2003 a Consiliului Județean S.) în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură. Art. 24 reglementa restituirea prin echivalent și prevedea că dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.

Conform art. 25 din același act normativ:

(1) Dispozițiile art. 23 sunt aplicabile și în situația în care persoana juridică notificată deține numai în parte bunurile imobile solicitate. În această situație persoana juridică deținătoare va emite decizia motivată de retrocedare numai pentru partea din imobil pe care o deține.

(2) Persoana juridică notificată va comunica persoanei îndreptățite toate datele privind persoana fizică sau juridică deținătoare a celeilalte părți din imobilul solicitat. Totodată va anexa la comunicare și copii de pe actele de transfer al dreptului de proprietate sau, după caz, de administrare. În cazul în care nu deține aceste date persoana juridică notificată va comunica acest fapt persoanei îndreptățite.

(3) Comunicarea prevăzută la alin. (2) și, după caz, actele anexate vor fi transmise persoanei îndreptățite prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(4) Termenul de 6 luni prevăzut la art. 21 alin. (1) curge în acest caz de la data primirii comunicării prevăzute la alin. (3).

(5) Dispozițiile alin. (2), (3) și (4) se aplică în mod corespunzător și în cazul în care unitatea notificată nu deține nici măcar în parte imobilul solicitat, dar comunică persoanei îndreptățite datele de identificare a unității deținătoare.

(6) Dispozițiile art. 24 se aplică în mod corespunzător.

Din aceste dispoziții rezultă în mod clar faptul că cererea de restituire în natură a unor bunuri preluate abuziv se rezolva prin decizie motivată, indiferent că se decide restituirea în natură sau prin echivalent, și în situația în care persoana juridică deținătoare notificată deține o parte din bunuri sau nu deține niciunul din bunurile menționate în notificare, trebuie să comunice reclamantului cine le deține sau faptul că nu le deține. În nici un caz nu se poate deduce din aceste dispoziții că soluționarea unei notificări poate fi și implicită, ci prin decizia motivată trebuie să existe referiri cu privire la fiecare din bunurile a căror restituire se solicită.

În cazul de față, chiar în întâmpinarea Consiliului Județean S. depusă la prima instanță (filele 65 – 66 ds. fd.) acesta susține că din datele pe care le are și din relațiile comunicate de P. orașului Liteni rezultă că: nu ar fi fost identificată la fața locului clădirea cu destinația de locuință de 300 de mp, că grajdul ar fi fost restituit prin Hotărârea nr. 21 din 14 martie 2003 a Consiliului Județean S., fiind tot una cu cotețul de porci restituit, pivnița cu 2 încăperi este o construcție subterană sub clădirea ”Atelier școală” în administrarea Consiliului local Liteni, proprietate a statului, fântâna ar fi pe terenul restituit, un beci din cele două menționate în procesul verbal de inventariere nu au fost identificate în teren, cele douăsprezece construcții de teracotă erau în interiorul conacului la data restituirii, iar terenul de 65.253 mp face parte din terenul de 40 de ha pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate reclamantului conform titlului de proprietate nr. 2174/2000. Prin urmare pârâtul recunoaște implicit că o parte din bunuri nu ar fi fost restituite, nefiind identificate în teren, iar cel puțin pivnița nu ar fi în administrarea sa ci a Consiliului local Liteni, în condițiile în care notificarea a fost depusă la P. comunei Liteni care a înaintat-o Consiliului Județean, fără a emite o decizie/comunicare cu privire la bunurile care ar fi în administrarea sa dar nu ar fi în proprietatea județului S..

Conform art. 26 din Legea nr. 10/2001

(1) În cazul în care persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul bunului imobil solicitat, notificarea se va trimite primăriei în a cărei rază se află imobilul, respectiv Primăriei Municipiului București. Termenul de 6 luni prevăzut la art. 21 alin. (1) curge, după caz, de la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de la data primirii comunicării prevăzute la art. 25 alin. (3).

(2) În termen de 30 de zile primăria notificată este obligată să identifice unitatea deținătoare și să comunice persoanei îndreptățite elementele de identificare a acesteia.

Curtea apreciază că atât timp cât, cu privire la o parte din bunurile din notificarea nr. 431/9.11.2001 nu s-au pronunțat P. orașului Liteni și C. Județean S., care au fost sesizate, aceasta echivalează cu o nesoluționare parțială a notificării.

Curtea observă că, după emiterea Hotărârii nr. 21 din 14 martie 2003 a Consiliului Județean S. reclamantul s-a adresat din nou celor două entități solicitând restituirea tuturor bunurilor preluate de stat, moștenite (filele 64 – 94 ds. apel).

Conform art. 33 din Legea nr. 165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România:

(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

Art. 35 din același act normativ prevede:

(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

În temeiul acestor dispoziții prima instanță trebuia să se pronunțe pe cererea de restituire în natură formulată de reclamantul apelant.

Conform art. 480 alin.3 C.proc.civ. în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare.

Constatând că în mod greșit prima instanță nu a soluționat capătul de cerere având ca obiect plângerea împotriva refuzului de soluționare parțială a notificării nr. 431/9.11.2001 formulată de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001, faptul că prin cererea de apel reclamantul a solicitat în mod expres trimiterea cauzei la prima instanță, Curtea va admite apelul, va anula în parte sentința civilă nr. 1025/02.06.2015 a Tribunalului S. și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii menționate. În vederea soluționării acesteia Curtea apreciază că este utilă administrarea probei cu expertiză tehnică judiciară pentru identificarea bunurilor din notificarea nr. 431/9.11.2001 care au fost restituite prin Hotărârea nr. 21 din 14 martie 2003 a Consiliului Județean S. sau în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, bunurile care nu au fost restituite, dacă acestea sunt deținute de cele două entități sesizate cu soluționarea notificării, eventual evaluarea bunurilor cuprinse în notificare și nerestituite.

Curtea va păstra dispoziția de respingere ca tardivă a contestației împotriva Hotărârii nr. 21 din 14 martie 2003 a Consiliului Județean S..

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite apelul declarat de reclamantul S. J. – CNP_, domiciliat în B.R. Deutschland, Marienhof 20,_ Koln, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în municipiul S., .,l nr. 47, ., ., reprezentat convențional prin avocat N. L., cu sediul profesional în municipiul S., .,l nr. 47, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1025 din 2 iunie 2015 a Tribunalului S. – secția civilă (dosar nr._ ), intimați fiind pârâții P. orașului Liteni – prin primar, cu sediul în comuna Liteni, .. 17, județul S., C. Județean S. – prin președinte, cu sediul în municipiul S., ., nr. 36, județul S. și Județul S. – prin președintele Consiliului Județean S., cu sediul în municipiul S., ., nr. 36, județul S..

Anulează în parte sentința civilă nr. 1025/02.06.2015 a Tribunalului S. în sensul că:

Trimite spre rejudecare primei instanțe capătul de cerere având ca obiect plângerea împotriva refuzului de soluționare parțială a notificării nr. 431/9.11.2001 formulată de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001.

Păstrează dispoziția de respingere ca tardivă a contestației împotriva Hotărârii nr. 21 din 14 martie 2003 a Consiliului Județean S..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 27 ianuarie 2016.

Președinte,Judecător,Grefier,

Redact. ASF

Tehnodact.VS

6ex./04.02.2016

Jud-fond:L. A.

← Expropriere. Decizia nr. 67/2016. Curtea de Apel SUCEAVA		Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță