Expropriere. Decizia nr. 115/2016. Curtea de Apel SUCEAVA

Curtea de Apel SUCEAVA - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 115/2016 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 115/2016

Dosar nr._ - expropriere -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR. 115

Ședința publică din 28 ianuarie 2016

PreședinteCiută O.

JudecătorAndrieș C.

GrefierBivol Z.

Ministerul Public este reprezentat de procuror G. S. de la P. de pe lângă Curtea de Apel Suceava

Pe rol, pronunțarea asupra apelului declarat de pârâtul S. R. – reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. București, . G. nr. 38, sector 1, cod poștal_, înregistrată la Registrul Comercial sub nr. J_, CUI_, cont bancar RO35RNCB_0001, deschis la BCR Iași – Direcția R. de Drumuri și Poduri Iași, cu sediul în municipiul Iași, .. 19, împotriva sentinței nr. 164 din 30 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția civilă – în dosarul nr._, intimați fiind reclamanții A. M., CNP_ și A. E. A., CNP_, ambii cu domiciliul ales la Cabinet avocat C. D. A., din satul Mihoveni, comuna Șcheia, ., județul Suceava și pârâții . și Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor Șcheia.

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din 26 ianuarie 2016, concluziile fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, 28 ianuarie 2016.

După deliberare,

CURTEA

Asupra apelului de față, constată:

Prin cererea adresată acestei instanțe, la data de 25.03.2013, reclamanții A. M., A. E. A., în contradictoriu cu pârâții S. R., reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția R. de Drumuri și Poduri Iași, . și . - Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor, au formulat contestație la expropriere împotriva Hotărârii nr. 233/05.03.2012, dată în dosarul nr. 127/2011 a Comisiei de verificare a drepturilor de proprietate și acordare a despăgubirilor a comunei Șcheia și au solicitat să se verifice temeinicia cu privire la cuantumul despăgubirilor cu care ei nu sunt de acord, acestea fiind calculate la un preț mult inferior față de prețul de piață, a valorii de înlocuire și a prețului solicitat de ei, să se dispună anulare parțială a hotărârii sub aspectul despăgubirilor acordate și să se dispună obligarea expropriatorului la plata acestora raportat la prețul de piață a imobilului expropriat de 40 euro pe mp, în sumă totală de 39.320 euro; obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri reprezentând prejudiciul rezultat din imposibilitatea utilizării conform cu destinația agricolă a parcelelor afectate de zona de ""protecție a șoselei de centură și a prejudiciului rezultat din diminuarea valorii terenului în urma exproprierii; obligarea expropriatorului la plata prejudiciului constând în cheltuielile impuse de achiziționarea unui teren de aceeași natură (taxe notariale, publicitate, comisioane) în procent de 10% din valoarea imobilului, acest cuantum fiind reținut și în Decizia nr.1423/16.04.1999 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că prin Hotărârea nr.233 din 05.03.2012 s-a dispus exproprierea suprafeței de 983 mp., identică cu parcela nr._ a Comunei Cadastrale Șcheia, rezultată din dezmembrarea parcelei nr. 865/2 din C.F._.

Imobilul a fost expropriat conform Hotărârii de Guvern nr.614/2011, (poziția nr.304 din anexa la hotărâre) privind declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul "Variantei de ocolire a municipiului Suceava, Km O+OOO-Km 13+ 173".

Pentru suprafața de teren expropriată, a formulat cerere de plată a despăgubirilor în termen legal, înregistrată la Primăria Șcheia, sub nr.127/19.10.2011, în calitate de titulari ai dreptului de proprietate și a depus următoarele documente doveditoare: cărți de identitate, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.31 06/2006 de BNP D. N., plan de amplasament și documentație cadastrală.

În urma convocării din 05.03.2012, și-au exprimat dezacordul cu privire la suma de 1.213 lei propusă cu titlu de despăgubire și au solicitat să li se achite 4000 euro pe arul de teren expropriat ( 40 euro/mp).

Despăgubirea acordată de expropriator a fost stabilită avându-se în vedere valoarea minimă de impozitare cuprinsă în Grila Camerei Notarilor Publici la vânzarea de imobile și nu prețul de piață al imobilului supus exproprierii.

Potrivit art.18 din Norma metodologică de aplicare a Legii 255/2010, " în situația în care persoana îndreptățită nu este de acord cu cuantumul despăgubirii, comisia face referire despre această situație în procesul verbal, arătând că persoana îndreptățită este în drept să se adreseze instanței de judecată în condițiile prevederilor art.21-27 din Legea nr.33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică .. ".

Art.16 din Legea nr.33/1994 prevede că despăgubirea se acordă expropriatului și se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea despăgubirii, experții, precum și instanța de judecată trebuie să țină cont de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și din daunele produse proprietarului sau altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Art.44 alin.3 din Constituția României și art. l din Protocolul I adițional la Convenția Europeană a drepturilor omului prevăd că exproprierea pentru cauză de utilitate publică se poate face numai după o justă și prealabilă despăgubire, deoarece în caz contrar, ar exista o încălcare a dreptului de proprietate al expropriatului.

Î.C.C.J., prin Decizia nr.9760/2.12.2009 a stabilit că "sintagma prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, prevăzută de art.26 alin.1 și alin.2 din Legea nr.33/1994 definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate".

Expropriatorul nu a realizat și nu le-a prezentat un raport de evaluare sau o schiță topo-cadastrală din care să vadă exact situația terenului rămas neexpropriat, dar la o simplă vedere, terenul alăturat șoselei de centură este afectat din cauza extinderii zonei de protecție, iar utilizarea acestor parcele pentru destinația lor agricolă nu mai este posibilă în condițiile respectării OG nr.43/1997, care stipulează că realizarea de culturi agricole sau forestiere pe zonele de siguranță este interzisă, motiv pentru care solicit plata daunelor aferente acestor parcele afectate, echivalentă cu prețul lor de circulație.

Conform rapoartelor de expertiză care s-au întocmit pentru terenurile vecine, prețul de piață este situat între minim 15 și maxim 45 de euro.

În concluzia celor susținute a solicitat admiterea prezentei contestații, cu cheltuieli de judecată.

In drept, a invocat disp. Legii nr.255/2010, Legea nr.33/1994, Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 53 C.proc.civ.

Au depus la dosar, o . înscrisuri.

Prin notele de concluzii scrise, depuse la dosar, prim pârâta a solicitat respingerea acțiunii.

În motivare a arătat următoarele:

Cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților de expropriator a fost stabilit în conformitate cu criteriile prevăzute de legea nr. 255/2010 și de Normele metodologice de aplicare a acestei legi, respectiv prin raportare la expertiza actualizată a Camerei notarilor publici Suceava.

Cererea de anulare a hotărârii de expropriere este neîntemeiată întrucât valoarea despăgubirilor acordate a fost corect stabilită în cadrul procedurii administrative prealabile emiterii hotărârii de expropriere, în raport de prețurile estimate prin expertiza notarială valabilă la data emiterii hotărâri ide expropriere.

Potrivit disp. art. 5 alin. 1, art. 11 alin. 7 și 8 din legea nr. 255/2010, sumele individuale aferente despăgubirilor sunt estimate de expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit sub coordonarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici.

Prin raportul de evaluare întocmit de evaluator C. C., valoarea terenului expropriat a fost corect stabilită, corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită de Camera Notarilor Publici Suceava pentru terenurilor arabile extravilane situate pe raza .> Dispozițiile Legii nr. 255/2010 reprezintă norme speciale în materia exproprierii întrucât vizează doar exproprierile necesare pentru realizarea obiectivelor enumerate în art. 1 din lege, în timp ce legea nr. 33/1994 instituie, în aceea materie, norme cu caracter general, aplicabile oricărei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică cu privire la care nu există reglementări derogatorii, prevederile legii speciale sunt aplicabile cu prioritate în cauză potrivit principiului „ specialia generalibus derogant”.

În speță, la întocmirea raportului de expertiză nu au fost verificate și identificate nici un fel de tranzacții concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat, ci au fost avute în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea unor coeficienți de corecție care ar fi trebuit să reflecte deosebirile existente între terenul expropriat și parcelele la care se referă anunțurile de vânzare avute în vedere.

În realitate, însă, nu există nici o probă și nici un indiciu din care să rezulte că prețurile menționate în anunțurile de vânzare ar corespunde cu prețurile de tranzacționare efectivă, neputându-se, reține că cele dintâi ar avea un caracter cert în contextul în care ele pot forma obiectul unor negocieri între proprietar și potențiali cumpărători sau pot fi influențate de evoluția pieței imobiliare în perioada cuprinsă între data postării ofertei și data încheierii tranzacției efective.

Așa fiind, ignorarea, prețurilor indicate în contractele autentice de vânzare cumpărare încheiate cu privire la imobile similare nu poate fi justificată prin prisma faptului că, prețurile din contracte ar fi fictive, așa cum au insinuat experții, aceasta întrucât caracterul fictiv sau simulat al prețurilor înscrise în acte autentice nu poate fi prezumat iar, potrivit art.. 1173 alin. 1 din vechiul cod civil (sub imperiul căruia au fost încheiate contractele de vânzare cumpărare la care trebuiau să se raporteze experții), actele autentice au deplină credință în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată.

Contrar celor reținute de experți, există tranzacții efective pe piața imobiliară la care experții, aveau obligația să se raporteze și în raport de care se poate stabili prețul de circulație în concordanță cu disp. art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, sens în care a exemplificat următoarele: contractul de vânzare .cumpărare nr. 3736 din 20 noiembrie 2009 prin care au fost înstrăinate două parcele de 366 mp și respectiv 477 mp teren, situate în intravilanul satului Sf. I., . ,de 3500 lei, adică 1,1 euro/mp; contractul de vânzare cumpărare nr. 1967 din 25 august 2008 prin care a fost înstrăinată a suprafață de 2500 mp teren arabil situată în extravilanul . de 1504 lei, adică 1,76 euro/mp; contractul de vânzare cumpărare. 1869 din 7 aprilie 2008 prin care a fost înstrăinată o suprafață de 5200 mp teren arabil situată în extravilanul . de 9667 lei, adică 0,5 euro/mp; contractul de vânzare cumpărare nr. 17S0 din 28 aprilie 2009 prin care a fost înstrăinat cu prețul total de 27.701 lei ( adică 6550 euro.) un imobil compus dintr-un apartament cu două nivele și din cota parte indiviză din suprafața de 263,43 mp teren situată în intravilanul satului Sf. I., . un drept de servitute, contract în raport de care, prin aplicarea metodei extracției; contractul de vânzare cumpărare nr. 3478 din 8 noiembrie 2013 prin care a fost înstrăinată o suprafață totală de 1300 mp teren situat în extravilanul . de 2100 lei.

Tranzacțiile sus menționate atestă, pentru terenurile situate pe raza . de circulație medie de peste 10 ori mai mică decât cea stabilită prin raportul de expertiză, valoare practicată într-o perioadă în care piața imobiliară era mult mai activă, decât la data exproprierii, ceea ce înseamnă că metoda pentru care au optat experții nu reflectă situația reală a prețurilor practicate pe piața imobiliară și că nu se justifică în cauză valorificarea concluziilor raportului de expertiză.

În consecință, pentru aplicarea corectă a disp. art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 era necesar să fie avute în vedere prețurile concrete de tranzacționare cuprinse în contracte autentice încheiate cu privire la imobile similare iar evaluarea parcelei în discuție să se raporteze la aceste prețuri.

Totodată, nu se justifică nici înlăturarea obiecțiunilor lor referitoare la greșita aplicare a coeficienților de individualizare care diferențiază terenul expropriat de terenurile la care se referă ofertele de vânzare avute în vedere de experți.

În ceea ce privește pretenția reclamanților privind plata unei despăgubiri pentru acoperirea pretinsului prejudiciu rezultat din imposibilitatea utilizării parcelelor expropriate conform destinației lor agricole, această pretenție este de asemenea, neîntemeiată.

Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că, în urma exproprierii reclamanții au rămas proprietari ai suprafețelor de 2720 mp teren, identic cu imobilul cadastral nr._ care de asemenea poate fi utilizată ca teren agricol.

Nu s-a identificat vreo suprapunere între parcelele neexpropriate ale reclamanților și zonele de protecție sau siguranță ale șoselei de centură, așa cum s-a susținut prin acțiune, nu se poate reține că terenul rămas în proprietatea reclamanților ar fi fost afectat de lucrările executate de expropriator și că s-ar impune acordarea vreunor despăgubiri pentru pretinsa diminuare de valoarea a acestui teren.

De asemenea, este netemeinică și lipsită de suport legal solicitarea reclamanților privind plata unor despăgubiri de 10% din valoarea imobilului expropriat cu titlu de cheltuieli administrative pentru procurarea unui imobil de același fel.

Totodată, a susținut că nu este justificată nici pretenția reclamanților privind plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 164 din 30 ianuarie 2014, Tribunalul Suceava a admis în parte contestația având ca obiect ”expropriere” formulată de reclamanții A. M. și A. E. A., în contradictoriu cu pârâții S. R. reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția R. de Drumuri și Poduri Iași, ., jud. Suceava și . - Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor Șcheia, jud. Suceava; a desființat în parte hotărârea nr. 233/2012; a obligat prim-pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 12.877 euro, în echivalentul în lei la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile, a obligat prim-pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 3000 lei, cheltuieli de judecată; a respins celelalte cereri, ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin hotărârea contestată, s-a dispus plata sumei de 1.213 lei, cu titlu de despăgubiri, pentru exproprierea imobilului situat în ., identic cu parcela nr._ compus din teren liber de construcții, în suprafață de 983 mp.

Potrivit art. 22 al. 1 din Legea nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, expropriatul poate contesta hotărârea de expropriere sub aspectul cuantumului despăgubirii acordate, iar conform art. 22 al. 3 din lege, acțiunea se soluționează potrivit disp. art. 21 - art. 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Art. 26 al. 1 și 2 din Legea nr. 33/1994 (lege-cadru generală în materie de expropriere) la care legea specială (nr. 255/2010) face trimitere, deci aplicabil speței, stabilește criteriile pentru determinarea cuantumului despăgubirii, stipulând că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane interpuse și că la calcularea cuantumului despăgubirilor experții, precum și instanța de judecată trebuie să țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului, sau după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Art. 27 din Legea nr. 33/1994, la care de asemenea se face trimitere în vederea soluționării cauzei, stabilește că pentru fixarea despăgubirii instanța a comparat rezultatul expertizei cu oferte și cu pretențiile formulate de părți, despăgubirea acordată neputând fi mai mică decât cea oferită de către expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de către expropriat.

În speță, așa cum s-a arătat, expropriatorul a oferit pentru terenul expropriat suma de 1213 lei, expropriatul a pretins suma de 4000 euro/ar, în timp ce prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către comisia de experți, așa cum a fost menținut printr-un supliment la raport, s-a propus într-o variantă suma de 12.877 euro, prin raportare la valoarea de piață după Standardele Internaționale de Evaluare, iar într-o altă variantă suma de 491,5 euro ( 0,5 euro/mp) prin raportare la expertiza actualizată a Camerei Notarilor Publici Suceava (f. 99,101).

Expropriatorul a solicitat instanței înlăturarea raportului de expertiză și menținerea ofertei de despăgubire inițială, invocând că experții nu s-au raportat la tranzacții concrete cu imobile similare, luând ca element de referință în stabilirea valorii de circulație doar ofertele de vânzare și, în plus, nu au ținut seama de caracteristicile terenului expropriat și de elementele care îl diferențiază de comparabila de referință, omițând aplicarea tuturor corecțiilor necesare sau individualizând greșit unii coeficienți de corecție.

Într-adevăr, pentru determinarea prețului de piață experții nu au avut în vedere tranzacții concrete, raportându-se la oferte de tranzacționare, pentru terenuri similare sau comparabile, însă în răspunsul la obiecțiuni pe acest aspect și-au argumentat „alegerea”, arătând că sursele de informare aflate la dispoziția experților, posibile și credibile – bănci, agenții imobiliare, primărie, intermedia, presa de specialitate, localnici, nu au oferit informații despre tranzacțiile încheiate, ceea ce confirmă caracterizarea de piață imobiliară inactivă față de perioada anterioară 2008-2010, că puținele tranzacții efective nu sunt credibile, date fiind diferențele nejustificat de mari de prețuri de vânzare, astfel că folosirea ofertelor este singura rațională și se bazează pe încrederea care trebuie atribuită datelor faptice și a ipotezelor utilizate (Standardele Internaționale de Evaluare 2011, IVS – Cadru general).

Au mai arătat experții că, potrivit acelorași Standarde Internaționale, atunci când nu există tranzacții efective suficiente cu terenuri libere comparabile sau când datele obținute din tranzacțiile efectuate nu sunt credibile și/sau nu pot fi verificate prin evaluare, se pot folosi și prețurile cerute prin ofertele de vânzare sau prețurile oferite prin cererile de cumpărare de terenuri comparabile.

Nu s-a putut reține că experții ar fi „ignorat” tranzacțiile concrete, cum a susținut expropriatorul, ci nu le-au identificat ca și surse credibile de informare, astfel că instanța a trebuit să țină cont de concluziile acestora, cu atât mai mult cu cât sunt unanime, au o bază legală (S.I.E. 2011).

Tranzacțiile indicate de expropriator sunt vechi (2008-2009) deci nerelevante, una singură a avut loc în 2013. Fiind singulară, nu a putut fi considerată determinantă.

Cât privește comparația efectivă cu terenul din ofertă, expropriatorul s-a arătat nemulțumit de coeficienții de corecție aplicați/omiși, față de deosebirile existente între terenul expropriat și comparabila aleasă .

Or, prin suplimentul la expertiză s-a răspuns la toate obiecțiunile, astfel că prevalează părerea experților, specialiști autorizați.

Instanța și-a însușit, așadar, raportul de expertiză prin care s-a stabilit valoarea de piață de mai sus, valori rezonabile dacă se are în vedere caracteristicile concrete ale terenurilor faptul că se află la o distanță mică de Primăria mun. Suceava (4 Km), într-o zonă pretabilă pentru destinații diverse, inclusiv rezidențiale.

În ceea ce privește data evaluării, în mod corect a fost avută în vedere data întocmirii raportului de expertiză față de prevederile exprese în acest sens ale art. 26 al. 2 din Legea nr. 33/1994.

Expropriatorul a solicitat a fi menținută despăgubirea inițială, cerere cu care instanța nu a putut fi de acord.

Astfel, sumele propuse cu titlu de despăgubiri, au fost stabilite prin raportul de evaluate teren în procedura prealabilă exproprierii efective conform art. 11 al. 7, 8 din Legea nr. 255/2010 și art. 8 din Normele de aplicare a legii, evaluatorul raportându-se la expertizele întocmite și actualizate ale Camerei Notarilor Publici.

Aceste expertize notariale sunt însă doar orientative.

Cât privește suma de 4000 eur/ar pretinsă de către expropriat, este nerealistă, nejustificată, nesusținută de nicio probă, dimpotrivă infirmată prin raportul comisiei de experți.

Celelalte pretenții ale reclamanților sunt neîntemeiate.

Conform raportului de expertiză efectuat (f.99 ds. fond), terenul rămas în urma exproprierii poate fi folosit în continuare, conform destinației acestuia.

De asemenea, s-a stabilit că nu a intervenit o scădere de valoare a terenului rămas în urma exproprierii, comparativ cu valoarea acestuia înainte de expropriere.

Nu se justifică nici acordarea de despăgubiri de 10% din valoarea imobilului expropriat.

Nu există o prevedere legală în acest sens, nu există o legătură suficientă între expropriere și aceste despăgubiri, astfel că acordarea lor ar constitui o îmbogățire fără justă cauză. De altfel, achiziționarea în viitor a unui imobil similar cu cel expropriat reprezintă o simplă ipoteză, nematerializată prin niciun demers concret din partea reclamanților.

De reținut că, prin concluziile scrise (f.151. 152 ds. fond), reclamanții au insistat doar asupra valorii de piață pentru terenul expropriat nu și asupra celorlalte pretenții.

În concluzie, tribunalul a admis, în parte, contestația, a desființat, în parte, hotărârea nr. 233/2012; a obligat prim-pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 12.877 euro, în echivalentul în lei la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile; a obligat prim-pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 3000 lei, cheltuieli de judecată și a respins celelalte cereri, ca nefondate.

Fiind în culpă procesuală, în baza art.453 alin.1 Noul cod de procedură civilă, prim - pârâtul a fost obligat a achita către reclamanți onorariile de experți suportate de aceștia, în totalitate (2200 lei), imputarea contravalorii expertizei, în integralitate prim pârâtului impunându-se prin faptul că a servit în întregime la darea soluției.

Onorariul avocațial s-a acordat parțial, conform art. 453 alin. 2 Noul cod de procedură civilă, prin compensare parțială.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. București, în calitate de reprezentantă a Statului R., în conformitate cu disp. art. 23 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, art. 22 alin. 3 din Legea nr. 255/2010, raportat la art. 466 Cod proc. civilă.

Apelanta susține că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii și cu interpretarea eronată a probatoriului administrat în cauză.

În ceea ce privește valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru terenul expropriat, aceasta a fost corect stabilită în cadrul procedurii administrative prealabile emiterii hotărârii de expropriere, concluzia contrară a instanței de fond fiind nelegală.

In acest sens, potrivit art. 5 alin. 1, art. 11 alin. 7 și 8 din Legea nr. 255/2010, sumele individuale aferente despăgubirilor sunt estimate de expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit sub coordonarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici, având în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici potrivit art. 77¹ alin. 5 din codul fiscal.

Totodată, potrivit art. 8 alin. 1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 expertul evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, care va întocmi raportul de evaluare prevăzut la art. 11 alin. (7) din lege, este obligat să se raporteze la expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 77 ind. 1 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

In conformitate cu dispozițiile legale sus menționate, prin raportul de evaluare întocmit de evaluator C. C. valoarea terenului expropriat a fost corect stabilită în cadrul procedurii administrative la suma de 0,3 euro/mp, corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită de Camera Notarilor Publici Suceava pentru terenurile arabile extravilane situate pe raza comunei Șcheia.

Având în vedere faptul ca dispozițiile Legii nr. 255/2010 reprezintă norme speciale în materia exproprierii, întrucât vizează doar exproprierile necesare pentru realizarea obiectivelor enumerate la art. 1 din lege, în timp ce Legea nr. 33/1994 instituie, în aceeași materie, norme cu caracter general, aplicabile oricărei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică cu privire la care nu există reglementări derogatorii, prevederile legii speciale sunt aplicabile cu prioritate în cauză potrivit principiului "specialia generalibus derogant". Împrejurarea că art. 22 alin. 3 din Legea nr. 255/2010 conține o trimitere la dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 nu justifică aprecierea instanței de fond, în sensul că nu ar fi aplicabile criteriile de evaluare prevăzute de legea specială, ci acelea reglementate de legea generală, concluzia contrară fiind justificată de faptul că în privința reglementărilor din legea generală ( art. 21-27) textul art. 22 alin. 3 din legea specială stipulează în mod expres că ele sunt aplicabile doar sub aspectul soluționării acțiunilor prin care se contestă hotărârile de expropriere, adică sub aspect procedural.

In raport de cele arătate, apelanta consideră că valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantului a fost corect stabilită în cadrul procedurii administrative în raport de prețurile estimate prin expertiza notarială valabilă la data emiterii hotărârii de expropriere, context în care cererea de anulare a acestei hotărâri nu se justifica a fi admisă.

De asemenea, apelanta arată că fără temei a reținut instanța de fond că valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză ar reprezenta valoarea de circulație a imobilului în litigiu la data exproprierii și că aceasta ar fi fost calculată conform exigențelor impuse de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994.

Potrivit textului de lege sus menționat, la calculul cuantumului despăgubirii experții, precum și instanța de judecată, vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, ceea ce înseamnă că pentru stabilirea prețului real de circulație experții trebuiau să se raporteze la tranzacții concrete cu imobile similare întrucât numai tranzacțiile finalizate și materializate prin întocmirea contractelor de vânzare cumpărare pot reflecta în mod real prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele.

In realitate însă, nu există nici o probă și nici un indiciu din care să rezulte că prețurile menționate în anunțurile de vânzare ar corespunde cu prețurile de tranzacționare efectivă, neputându-se reține că cele dintâi ar avea un caracter cert în contextul în care ele pot forma obiectul unor negocieri între proprietar și potențialii cumpărători sau pot fi influențate de evoluția pieței imobiliare în perioada cuprinsă între data postării ofertei și data încheierii tranzacției efective. Așa fiind, ignorarea prețurilor indicate în contractele autentice de vânzare cumpărare încheiate cu privire la imobile similare nu poate justificată prin prisma faptului că prețurile din contracte ar fi fictive, așa cum au insinuat experții, aceasta întrucât caracterul fictiv sau simulat al prețurilor înscrise în acte autentice nu poate fi prezumat, iar, potrivit art. 1173 alin. 1 din vechiul cod civil ( sub imperiul căruia au fost încheiate contractele de vânzare cumpărare la care trebuiau să se raporteze experții) actele autentice au deplină credință în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată.

Contrar celor reținute de experți și de prima instanță, există tranzacții efective pe piața imobiliară la care experții aveau obligația să se raporteze și în raport de care se poate stabili prețul de circulație în concordanță cu disp. art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, tranzacțiile ateste de înscrisurile depuse la dosar și care relevă, pentru terenurile situate pe raza . de circulație medie de peste 10 ori mai mică decât cea stabilită prin raportul de expertiză, valoare practicată într-o perioadă în care piața imobiliară era mult mai activă decât la data exproprierii, dar și în perioada finalizării raportului de expertiză. Așa fiind, metoda pentru care au optat experții (respectiv comparația directă doar cu oferte de vânzare, nu și cu oferte de cumpărare sau cu tranzacții efective) nu reflectă situația reală a prețurilor practicate pe piața imobiliară și că nu se justifica în cauză valorificarea concluziilor raportului de expertiză.

De altfel, potrivit raportului de expertiză avut în vedere de prima instanță, pentru a înlătura criteriul legal care vizează, în determinarea valorii de circulație „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel”, experții au reținut că nu ar exista tranzacții suficiente cu terenuri libere comparabile, că datele obținute din tranzacții efectuate nu sunt credibile, că piața imobiliară s-ar afla într-o situație de incertitudine ca efect al crizei economice și că nu ar exista o piață de tranzacționare transparentă și regulată, motiv pentru care au folosit drept comparabile oferte de vânzare preluate pe de site-uri imobiliare.

Instanța de fond nu a cenzurat aprecierile sus menționate ale experților, însușindu-și necritic concluziile expertizei, aceasta în condițiile în care, pentru determinarea corectă a elementelor de fapt ale pricinii, trebuia să se lămurească ce înseamnă inexistența unor tranzacții efective suficiente (sintagma folosită de experți în acest sens acreditând ideea că ar exista totuși tranzacții, dar că ele au fost considerate insuficiente, cu toate că dispoziția legală incidentă nu impune existența unui anumit număr de tranzacții pentru ca acestea să fie luate în considerare) și, de asemenea, care este motivul pentru care „datele obținute din tranzacțiile efectuate nu ar fi credibile”. Cu referire la acest din urmă aspect, față de afirmațiile din cuprinsul raportului se poate deduce că au existat tranzacții cu imobile similare, numai că ele au fost înlăturate din analiză de către experți, care le-au considerat nerelevante date fiind diferențele nejustificat de mari între prețurile de vânzare, acest raționament al experților fiind validat de prima instanță.

Or, în această manieră de soluționare a cauzei instanța nu și-e exercitat rolul activ prin prisma căruia, având în vedere și obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, avea obligația să verifice constatările incomplete, nedemonstrate și contestate ale experților și să lămurească situația tranzacțiilor realizate efectiv la nivelul unității administrativ teritoriale în funcție de care, în condițiile art. 26 alin. 2 din legea nr. 33/1994, să se determine valoarea de circulație a imobilului expropriat.

Neprocedând în acest mod, prima instanță a înlăturat, practic, criteriul legal de evaluare a despăgubirilor, respectiv prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, validând concluziile expertizei care s-au bazat pe aprecieri subiective și nedovedite ale experților vizând tranzacții nerelevante, în număr insuficient sau lipsite de credibilitate (în sensul celor arătate decizia nr. 5360/2013 a ÎCCJ).

În consecință, pentru aplicarea corectă a disp. art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, era necesar să fie avute în vedere prețurile concrete de tranzacționare cuprinse în contracte autentice încheiate cu privire la imobile similare iar evaluarea parcelei în discuție să se raporteze la aceste prețuri, obiecțiunile formulate în acest sens la instanța de fond fiind înlăturate în mod nejustificat.

Pe de altă parte, nu se justifică nici înlăturarea obiecțiunilor referitoare la greșita aplicare a coeficienților de individualizare care diferențiază terenul expropriat de terenurile la care se referă ofertele de vânzare avute în vedere de experți. Prin aceste obiecțiuni, a explicat în mod punctual și detaliat motivele pentru care coeficienții de individualizare referitori la criteriile utilităților, localizării, topografici și calității terenului au fost greșit individualizați, aceste obiecțiuni fiind înlăturate de instanța de fond fără nici o motivare, doar în considerarea faptului că valoarea finală stabilită prin raport a fost însușită de toți experții.

Apelanta, în subsidiar, având în vedere faptul că acțiunea dedusă judecății a fost admisă doar în parte și că valoarea despăgubirilor acordate este cu mult mai mică decât cea solicitată inițial de reclamanți, în cauză se impunea aplicarea art. 453 alin. 2 cod procedură civilă și în ceea ce privește cheltuielile ocazionate de efectuarea expertizei, cu consecința diminuării cheltuielilor suportate de reclamanți cu acest titlu și stabilite în sarcina sa, proporțional cu limitele în care pretențiile reclamanților au fost încuviințate, aceasta cu atât m,ai mult cu cât a achitat cu titlu de onorariu expert suma de 1000 lei, în privința căreia se impunea compensarea parțială cu onorariile achitate de reclamanți.

Pentru toate argumentele expuse, în temeiul art.480 alin. 2 cod procedură civilă, solicită admiterea apelului și schimbarea în totalitate a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de anulare a hotărârii de expropriere și înlăturării obligației de plată a cheltuielilor de judecată stabilită în sarcina sa.

În dovedirea motivelor de apel, apelanta solicită proba cu înscrisuri și proba cu un supliment la raportul de expertiză pentru evaluarea despăgubirilor în raport de prețurile practicate pe piața imobiliară.

Prin întâmpinare, reclamanții au solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Analizând cauza, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea constată că apelul este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Prin Hotărârea nr.233 din 5.03.2012,Comisia de Verificare a Dreptului de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor pentru ., s-a dispus, în baza prevederilor Legii nr. 255/2010 și ale Normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ, plata sumei de 4202 lei cu titlu de despăgubire pentru exproprierea imobilului situat în ., identic cu parcela nr._, compus din teren liber de construcții, în suprafață de 983 mp.

Aceasta este Hotărârea contestată în prezentul litigiu, sub aspectul cuantumului despăgubirilor stabilite.

Astfel, potrivit prevederilor art. 22 alin.1 din Legea nr. 255/2010, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii.

Acțiunea se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 – 27 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii (art. 22 alin.3 din Legea nr. 255/2010).

Prin decizia nr. 380 din 26 mai 2015 a Curții Constituționale, s-a stabilit că prevederile art. 22 alin.3 din Legea nr. 255/2010, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, raportat la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză”, cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin.2 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituționale.

A reținut Curtea Constituțională că valoarea bunului expropriat nu poate fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului de proprietate, finalitate urmărită, atât prin Legea nr. 33/1994, cât și prin jurisprudența instanței de contencios constituțional.

Despăgubirea stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză, adică în cursul procesului, nu este dreaptă, nu are un caracter just, deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de proprietate, soluție de principiu, cu valoarea constituțională.

Potrivit prevederilor art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.

Raportat la cele stabilite în mod definitiv de instanța de contencios constituțional, în fața instanței de control judiciar s-a administrat proba cu supliment la raportul de expertiză tehnică judiciară, lucrare de specialitate prin care s-a urmărit stabilirea cuantumului despăgubirilor care se cuvin părții reclamante, în calitate de expropriat, prin raportare la un moment contemporan transferului dreptului de proprietate.

Decizia de expropriere a fost emisă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, la data de 14.09.2011, fiind înregistrată sub nr. 1293.

Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite (art.26 alin.1 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică).

La stabilirea cuantumului despăgubirii, experții, precum și instanța de judecată vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială, precum și de daunele aduse proprietarului, sau, după caz, altor persoane îndreptățite (art. 26 alin.2 din Legea nr. 33/1994).

Având în vedere data transferului dreptului de proprietate și criteriile impuse de actul normativ mai sus menționat, în ceea ce privește calculul despăgubirii, instanța de apel a solicitat de la Birourile Notarilor Publici copii de pe contracte de vânzare-cumpărare privind tranzacții cu terenuri situate în extravilanul comunei Șcheia, din perioada 14 iulie – 14 septembrie 2011.

Înscrisurile înaintate de Birourile Notariale au fost comunicate membrilor comisiei de experți, pentru care s-a stabilit ca, în lucrarea de specialitate, să întocmească două variante: una prin care să se stabilească valoarea despăgubirilor cuvenite pentru imobilul expropriat, ținând seama de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială a comunei Șcheia la data exproprierii imobilului, potrivit dispozițiilor art. 26 alin.2 din Legea nr. 33/1994, ținându-se seama și de tranzacțiile notariale înaintate și a doua, prin care să se stabilească valoarea despăgubirilor cuvenite contestatorului pentru imobilul expropriat, având în vedere doar tranzacțiile comunicate.

Prin cele două suplimente întocmite, comisia de experți a răspuns obiectivelor stabilite de instanța de judecată.

Problema care se pune în speță este aceea de a stabili prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială, criteriu la care prevederile art. 26 alin.2 din Legea nr. 33/1994 fac trimitere în mod expres, atunci când reglementează asupra calculului cuantumului despăgubirilor care se cuvin expropriatului, aferente imobilului expropriat.

În legătură cu acest aspect, trebuie să evidențiem, la început, următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 44 alin. 3 din Constituția României, nimeni nu poate fi expropriat, decât cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

Art. 481 din Codul civil, în vigoare la data emiterii deciziei de expropriere, dispunea în mod clar și neechivoc că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.

De asemenea, în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, statul are dreptul să exproprieze bunuri pentru cauză de utilitate publică.

Ceea ce impune art. 1 din Protocolul nr.1, este ca această lipsire de proprietate să fie efectuată numai cu o despăgubire efectivă și rezonabilă, sub aspectul cuantumului, respectiv trebuie să fie făcută cu plata unei compensații corespunzătoare.

Astfel, deposedarea trebuie să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional, și anume acelea potrivit cărora orice deposedare implică o obligație de despăgubire a titularului dreptului de proprietate, iar în stabilirea acestei despăgubiri trebuie avut în vedere principiul proporționalității, respectiv necesitatea efectuării testului echilibrului echitabil.

În aceste condiții, făcând aplicarea considerentelor mai sus enunțate și ale dispozițiilor art. 26 alin.2 din Legea nr. 33/1994, trebuie stabilit care este acea despăgubire dreaptă, efectivă și rezonabilă de care trebuie să beneficieze expropriatul.

Procesul de evaluare este un sistem complex ce conține toate cercetările, informațiile, raționamentele, analizele și concluziile necesare pentru a ajunge la valoarea de piață a imobilului, aceasta din urmă fiind definită în standardele internaționale de evaluare IVS, ca fiind suma estimată pentru o proprietate ce va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis și un vânzător hotărât, într-o tranzacție cu preț determinat obiectiv.

Prin urmare, valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, ajungându-se la cel mai bun preț ce se poate obține, în mod rezonabil, de către vânzător și cel mai avantajos preț ce se poate obține, în mod rezonabil, de către cumpărător.

Atunci când analizăm sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel” putem ajunge, fără putință de tăgadă, în mod cert la o singură concluzie: actul normativ special, ce reglementează asupra criteriului de calcul a acestei prime componente a despăgubirii ce se cuvine în cazul exproprierii, a avut în vedere acel preț, rezonabil, normal, comun, firesc, care se obține atunci când tranzacția se desfășoară între un cumpărător și un vânzător prudenți și diligenți.

Actul normativ nu vorbește de prețul cu care se vând imobile de același fel ci de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel.

Or, obișnuit înseamnă: rezonabil, normal, comun, firesc iar, în mod rezonabil, atât vânzătorul cât și cumpărătorul încearcă să obțină cel mai bun preț.

Așa cum au arătat membrii comisiei de experți în cuprinsul lucrării întocmite, prețurile stipulate în tranzacțiile autentice nu reflectă nici un fel de deosebire între imobilele tranzacționate, chiar dacă acestea există, caracterul predeterminat, identic și repetativ al prețului stipulat nepermițând o comparație reală, deoarece examinarea unor prețuri identice nu dă posibilitatea stabilirii asemănărilor și deosebirilor dintre imobilele tranzacționate.

Astfel, o comparație reală, transparentă și adecvată, pe baza prețurilor stipulate în contracte, nu a fost posibilă.

Statistic vorbind, 61% din totalul tranzacțiilor autentificate analizate de experți consemnează un preț de 0,3 EURO/m.p., identic cu prețul minim notarial, celelalte consemnând prețuri sub cel minim notarial sau prețuri puțin peste această valoare. Or, chiar în Calculatorul notarial valabil pentru anul 2011 întocmit de ing. H. L. L. se menționează la punctele 2 și 4 din Capitolul „Ipoteze și condiții limitative” că prețurile propuse sunt rezultatul unei estimări globale a valorii de piață și că sunt prețuri informative minimale care nu țin cont de unicitatea fiecărui imobil.

Nu putem stabili, astfel, că în mod obișnuit, frecvent, un vânzător încearcă să obțină cel mai mic preț pentru imobilul pe care urmează să îl înstrăineze, sau că, pentru imobilele terenuri din cadrul unei unități administrativ teritoriale, în cazul vânzătorilor, prețul este unul uniform, liniar, plafonat la nivelul cel mai mic sau sub acest nivel și independent de caracteristicile proprii ale fiecărui bun în parte, cum ar fi mărime, localizare, acces, utilități, front stradal etc.

Dacă s-ar adopta această opinie, am ajunge, practic, în situația în care, în urma deposedării de proprietate, expropriatul nu ar primi acea despăgubire, acea compensație corespunzătoare.

Acest drept ar deveni iluzoriu, cu caracter numai teoretic, fiind înfrânte, atât legislația națională, inclusiv legea fundamentală a statului român, cât și jurisprudența CEDO, care impun ca deposedarea să fie făcută numai cu dreaptă, cu rezonabilă despăgubire.

Nu este reglementat numai dreptul la despăgubire pur și simplu, ci se impune, în mod clar și neechivoc, ca această despăgubire să fie una dreaptă, respectiv să fie respectat principiul proporționalității.

Atunci când vorbim de prețul cu care se vând în mod obișnuit terenuri de același fel, trebuie să avem în vedere acea valoare cel mai probabil convenită de cumpărătorii și vânzătorii bunului disponibil pentru cumpărare.

Această valoare nu reprezintă un fapt, ci o estimare a celui mai probabil preț care va fi plătit pentru terenuri, la o anumită dată, în funcție de caracteristicile proprii ale fiecăruia.

În aceste condiții, în mod corect membrii comisiei de experți au folosit ca metodă de evaluare, pentru stabilirea prețului imobilului expropriat, abordarea prin piață, această metodă fiind practic un proces de obținere a valorii proprietății subiect, prin compararea acesteia cu proprietăți similare care au fost vândute în perioada de referință sau care sunt oferite pentru vânzare, obiecțiunile apelantei fiind neîntemeiate sub acest aspect.

Această abordare prin piață a fost apreciată, de cei care dețin cunoștințele de specialitate și care au fost desemnați, atât din partea instanțelor de judecată, cât și din partea părților litigante, pentru lămurirea împrejurărilor de fapt ale speței, ca fiind cea mai directă și adecvată abordare ce poate fi aplicată pentru estimarea valorii de piață. Pornind de la definiția valorii de piață conform Standardelor Internaționale de practică în evaluarea bunurilor imobile ca fiind „suma estimată pentru o proprietate ce va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis și un vânzător hotărât, într-o tranzacție cu preț determinat obiectiv”, constatăm că aceasta este cea mai apropiată de noțiunea de „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele dintr-o unitate administrativ teritorială” utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 26 alin. 2 din Legea 33/1994, astfel încât nu pot fi primite nici obiecțiunile apelantei referitoare la stabilirea unor altor tipuri de valoare( de investiție, valoare justă, valoare specială, valoarea sinergiei, valoarea de vânzare forțată) sau la efectuarea unui alt tip de evaluare(abordarea prin venit, abordarea prin cost). Nefondate sunt și obiecțiunile apelantei în sensul că pentru luarea în considerare a ofertelor de vânzare se impunea efectuarea de verificări, în sensul de a se stabili dacă aceste oferte s-au concretizat efectiv în tranzacții, întrucât nu există o obligație legală în acest sens în privința experților. Mai mult, dacă s-ar fi concretizat în tranzacții în perioada de referință, acestea ar fi fost comunicate de birourile notariale și valorificate în această manieră la întocmirea lucrării.

Având în vedere faptul că în setul de tranzacții înaintate, în legătură cu care s-a dezvoltat mai sus în cuprinsul acestor considerente, experții nu au identificat minim trei comparabile adecvate, abordarea prin piață a fost făcută pe baza ofertelor de vânzare, cu aplicarea, bineînțeles, a corecțiilor necesare.

În urma acestei activități complexe, care presupune, așa cum mai sus am arătat, cunoștințe de specialitate, membrii comisiei de experți, în unanimitate au stabilit o valoare de piață de 12,50 EURO/m.p., respectiv valoarea de 12.287,50 euro, pentru suprafață expropriată, de 983 mp, o valoare mai mică decât cea stabilită prin lucrarea întocmită în fața primei instanțe, unde s-a stabilit o valoare de 12.877 euro.

În ceea ce privește motivul de apel privind cheltuielile de judecată acordate de instanța de fond, reține Curtea reține că nu este întemeiat, având în vedere următoarele:

Potrivit art. 274 alin C.pr.civ., „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. A.. 2 arată că „Judecătorii nu pot micșora (…) plata experților (…), precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut”.

Contrar susținerii apelantului, prima instanță nu a reținut în motivare incidența art. 274 alin. 2 C.pr.civ., ci a arătat motivele pentru care nu se poate aplica art. 276 C.pr.civ.

Având în vedere că soluția pronunțată în cauză valorifică integral concluziile expertizei efectuate în cursul judecății, iar art. 276 C.pr.civ. face referire la „pretențiile fiecărei părți”, situație care nu este incidentă în cauză (întrucât pârâtul apelant nu a formulat nicio cerere reconvențională), Curtea a constatat că în mod corect prima instanță nu a aplicat dispozițiile art. 276 C.pr.civ. și a obligat pârâtul-apelant la plata către reclamanta-intimată a tuturor cheltuielilor de judecată.

Față de toate considerentele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin.2 Cod procedură civilă, urmează ca instanța să admită apelul și să schimbe în parte sentința civilă apelată, în sensul că va fi obligat pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. să plătească reclamantei suma de 12.287,50 euro cu titlu de cheltuieli de despăgubiri civile, în loc de 12.877 euro.

Vor fi păstrate celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.

În conformitate cu dispozițiile art.23 din OG 2/2000, văzând și dispozițiile art.444 alin.3 din Codul de procedură civilă, Curtea va obliga apelantul, în sarcina căruia s-a stabilit plata onorariilor experților care au întocmit suplimentele la raportul de expertiză din prezenta cauză, să achite în contul expertului S. C., legitimat în cadrul Biroului Local de expertize tehnice judiciare și contabile de pe lângă Tribunalul Suceava suma de 200 lei, reprezentând diferență de onorariu rămasă neachitată. Astfel, la termenul de judecată din 10.03.2015, fila193 dosar, instanța a încuviințat un onorariu definitiv, de 500 lei, pentru acest expert, corespunzător primului supliment la raportul de expertiză efectuat în apel. Din acest onorariu, s-au achitat următoarele sume:100 lei onorariu provizoriu, fila141 dosar și 200 lei, fila 301 dosar, rămânând o diferență neachitată, de 200 lei. Onorariul pentru al doilea supliment la raportul de expertiză al acestui expert, în cuantum de 400 lei, a fost achitat integral, 200 lei, fila 280 dosar ( onorariu provizoriu) și 200 lei, fila 350 dosar.

În temeiul art.453 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va obliga reclamanții-intimați să plătească pârâtului-apelant suma de 3275 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată din apel, reprezentând contravaloarea sumelor achitate de pârâtul apelant, conform dovezilor existente la dosar, cu titlu de onorarii experți, pentru suplimentele efectuate în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E CI D E :

Admite apelul declarat de pârâtul S. R. – reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. București, . G. nr. 38, sector 1, cod poștal_, înregistrată la Registrul Comercial sub nr. J_, CUI_, cont bancar RO35RNCB_0001, deschis la BCR Iași – Direcția R. de Drumuri și Poduri Iași, cu sediul în municipiul Iași, .. 19, împotriva sentinței nr. 164 din 30 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția civilă – în dosarul nr._, intimați fiind reclamanții A. M., CNP_ și A. E. A., CNP_, ambii cu domiciliul ales la Cabinet avocat C. D. A., din satul Mihoveni, comuna Șcheia, ., județul Suceava și pârâții . și Comisia de Verificare a Drepturilor de Proprietate și Acordare a Despăgubirilor Șcheia.

Schimbă în parte sentința civilă nr. 164 din 30 ianuarie 2014 a Tribunalului Suceava, în sensul că:

Obligă prim-pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 12.287,50 euro, în echivalentul în lei la data plății efective, cu titlu de despăgubiri civile (în loc de_ euro).

Menține celelalte dispoziții ale sentinței, care nu contravin prezentei decizii.

Obligă reclamanții să plătească pârâtului-apelant suma de 3275 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată din apel.

Obligă pârâtul-apelant să plătească în contul expertului S. C., legitimat în cadrul Biroului Local de expertize tehnice judiciare și contabile de pe lângă Tribunalul Suceava suma de 200 lei, reprezentând diferență de onorarii rămasă neachitată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2016.

Președinte,Judecător, Grefier,

Red. C.O.

Judec. fond: A. I. M.

Tehnored. B.Z.,

8 ex. / 29 februarie 2016

← Expropriere. Decizia nr. 146/2016. Curtea de Apel SUCEAVA		Expropriere. Decizia nr. 205/2016. Curtea de Apel SUCEAVA →

Expropriere. Decizia nr. 115/2016. Curtea de Apel SUCEAVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Expropriere. Decizia nr. 115/2016. Curtea de Apel SUCEAVA