Grăniţuire. Decizia nr. 96/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 96/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 96/2015
Dosar nr._ - grănițuire –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 96
Ședința publică din 18 martie 2015
Președinte D. D.
Judecător P. D.
Judecător V. L.
Grefier B. Z.
Pe rol, pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantul C. G. și de pârâta Z. M., ambii domiciliați în comuna Mileanca, ., împotriva deciziei civile nr. 209 A din 09 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul B. – Secția I civilă, în dosarul nr._ .
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 11 martie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când, pentru a da posibilitatea revizuientei prin apărător să depună concluzii scrise, în conformitate cu dispozițiile art. 156 Cod procedură civilă, s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi, 18 martie 2015.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Darabani la data de 14.03.2011 sub nr._, reclamantul C. G. a chemat în judecată pe pârâta Z. M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună stabilirea liniei de hotar ce desparte proprietățile lor, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că este proprietarul terenului situat în comuna Mileanca, ., cu vecinătățile menționate în titlul de proprietate nr._/23.06.1994.
Între terenul său în suprafață de 5405m.p. intravilan, amplasat în p.c. 554 și 555/1, și terenul pârâtei au existat semne exterioare de delimitare, însă pârâta a încercat mereu să mute linia hotarului prin diverse acțiuni, motiv care generează mereu neînțelegeri.
În ultima perioadă pârâta a provocat mai multe distrugeri gardului despărțitor dintre cele două proprietăți, culminând cu tăierea mai multor copaci, fapt ce l-a determinat să formuleze prezenta acțiune.
În dovedire, a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, martori și proba cu expertiză de specialitate.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 584 cod civil și art. 274 Cod procedură civilă.
Pârâta s-a prezentat în instanță și a depus întâmpinare, prin care a arătat că este de acord cu acțiunea de stabilire a liniei de hotar, întrucât art. 584 Cod civil îndreptățește pe orice proprietar să impună vecinului său să-și grănițuiască proprietatea, adică să-i fixeze linia de hotar despărțitoare prin semne exterioare vizibile, cum sunt pietrele de hotar, cioate de copaci sau alte semne cu aceiași destinație.
A mai arătat că între cele două proprietăți există o linie de hotar, iar cel care a încercat mereu să mute acest hotar prin diverse acțiuni este reclamantul și nu ea, fapt dovedit prin procesul verbal încheiat la data de 23 martie 2010 de către Comisia locală de aplicare a Legilor Fondului funciar Mileanca, care s-a deplasat la solicitarea reclamantului pentru a stabili linia de hotar, acțiune nefinalizată întrucât pe hotar există grămezi de lemne și stoguri de fân depozitate de reclamant, care a refuzat să le ridice.
A mai susținut că alături de gard au crescut salcâmi ce-i umbreau grădina, motiv pentru care i-a tăiat, fapt ce l-a nemulțumit pe reclamant, care a sesizat organele de poliție.
Prin sentința civilă nr. 141 din 19.02.2013 Judecătoria Darabani a admis acțiunea, a stabilit linia de hotar între punctele 2 – 29 – 30 – 31 – 32 – 33 – 34 – 35 – 36 – 37 – 38 – 39 – 40 – 41 – 42 – 43 – 44 – 45 – 14 din raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul R. M.; a respins prin compensare pretențiile părților la cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul R. M., reclamantul ocupă două suprafețe în mărime de 38 și 42 mp din . 553, fără a le avea înscrise în titlu. În mod normal, hotarul între cele două proprietăți ar trebui stabilit pe limitele parcelelor cadastrale. Însă pârâta la drum deține și ea o suprafață de 22 mp din p.c. 554, înscrisă în titlul reclamantului (care nu contestă limita în această zonă de hotar).
La măsurători, pârâta a indicat clar punctele de hotar între cele două proprietăți, puncte care nu sunt situate la limita celor două parcele cadastrale 552, 552, ci mai înspre interiorul proprietății sale.
În aceste condiții, linia de hotar propusă de expert este pe punctele indicate de pârâtă ca fiind hotarul între cele două proprietăți, anume punctele 2 – 29 – 30 – 31 – 32 – 33 – 34 – 35 – 36 – 37 – 38 – 39 – 40 – 41 – 42 – 43 – 44 – 45 – 14, întrucât, deși reclamantul ocupă suprafețe din cele două parcele, 552 și 553, înscrise în titlul de proprietate al pârâtei, aceasta nu ridică pretenții pentru terenul situat dincolo de hotar, pe care l-a indicat în varianta ei la expertiză.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul C. G., arătând că instanța de fond a reținut greșit situația de fapt, stabilind linia de hotar în mod greșit și vădit netemeinic, deoarece limita dintre proprietăți au reprezentat-o tot timpul acei arbori, plantați încă din anul 1958.
Prin decizia nr. 258 din 23 decembrie 2013, Tribunalul B. a respins ca nefondat apelul și a obligat reclamantul să achite pârâtei-intimate suma de 500 lei cheltuieli de judecată din apel, reprezentând onorariu avocat.
Prin decizia civilă nr. 192 din 10 aprilie 2014, Curtea de apel Suceava a admis recursul declarat de reclamantul C. G. și a casat în totalitate decizia civilă nr. 258/23.12.2013 a Tribunalului B., cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului B. la data de 13.05.2014.
Reinvestit astfel, Tribunalul B. prin decizia nr. 209 A din 9 septembrie 2014 a admis apelul formulat de reclamant și a schimbat în parte sentința, stabilind linia de hotar între punctele 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-14-15, potrivit anexei nr. 4 a raportului de expertiză efectuat de expert R. M. (fila 78 dosar fond); a menținut celelalte dispoziții din sentință care nu contravin deciziei; a obligat intimata să plătească apelantului 1000 lei cheltuieli de judecată din apel.
Pentru a decide astfel Tribunalul a reținut următoarele:
Din probatoriul administrat în cauză în primă instanță și în apel, respectiv din înscrisurile depuse la dosar, raportul de expertiză topografică întocmit în dosarul de fond de expertul R. M. (filele 70-78 dosar fond) și proba testimonială administrată în apel, rezultă că reclamantul, conform titlului de proprietate nr._ din 26.06.1994, deține într-un lot compact suprafața de 5405 m.p. teren intravilan situat în parcelele 554 și 555, învecinat pe latura de est și sud-est cu terenul pârâtei.
Pârâta, la rândul său, deține conform titlului de proprietate numărul_ din 22.07.1998, într-un lot compact, suprafața de 2873 m.p. teren intravilan, situată în parcelele 552/1 și 553, teren care se învecinează pe latura de vest, nord – vest cu reclamantul.
Potrivit expertizei, ambele părți dețin suprafețe de teren în plus, diferențele fiind nesemnificative din punct de vedere economic. Potrivit declarațiilor martorilor Ț. A. și M. I., audiați în apel (filele 24 și 25 dosar apel), cele două proprietăți încă din vremea C.A.P.- ului erau delimitate de salcâmi, care în prezent sunt tăiați, limita fiind dintotdeauna dreaptă.
Potrivit art. 584 C. civ. grănițuirea constituie o operațiune de determinare, prin semne exterioare și vizibile, a limitelor dintre două proprietăți limitrofe, operațiune care poate avea loc atât în situația în care nu există semne vizibile ale limitei de hotar, cât și în situația în care astfel de semne există, însă sunt contestate de părți, cum este în speța de față. De aceea, Tribunalul, reanalizând probatoriul arătat în precedent, a avut în vedere la stabilirea limitelor de hotar dintre cele două proprietăți vechea linie, care, astfel cum s-a arătat, a fost dintotdeauna dreaptă, neexistând puncte de frântură.
Chiar dacă în urma expertizei efectuate cu în cauză s-a constatat că părțile dețin mici suprafețe de teren în plus față de cele înscrise în titlurile de proprietate, dat fiind caracterul acțiunii în grănițuire, instanța se pronunță nu asupra existenței dreptului de proprietate, ci asupra configurației terenului care alcătuiește obiectul dreptului de proprietate în materialitatea lui, al cărui contur va fi hotărât și fixat decisiv prin linia de hotar ce desparte proprietățile, instanța reținând în acest sens linia de hotar care a existat și înainte de a se contesta semnele existente, respectiv în linie dreaptă, conform anexei nr. 4 din raportul de expertiză.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul C. G. și pârâta Z. M..
Reclamantul C. G. a criticat decizia pentru netemeinicie și nelegalitate în ceea ce privește cheltuielile de judecată. A arătat că Tribunalul, admițând apelul formulat de el și modificând sentința în privința liniei de hotar dintre proprietăți, trebuia să dispună și modificarea dispozițiilor referitoare la cheltuielile de judecată, cu referire și la celelalte faze procesuale, respectiv de la fond, apel, recurs.
Având în vedere faptul că pârâta s-a opus în mod constant stabilirii liniei de hotar pe aliniamentul corect, reținut abia prin decizia a cărei modificare parțială o solicită, aceasta este parte căzută în pretenții și trebuia obligată la plata tuturor cheltuielilor de judecată pe care le-a făcut cu judecarea acestui proces.
La Judecătoria Darabani a suportat cheltuieli constând în taxă de timbru, onorarii experți și onorariu avocat; la Tribunalul B. și Curtea de Apel Suceava a suportat cheltuieli constând în onorariu avocat și taxă de timbru. Solicită ca aceste cheltuieli să se adauge la cele stabilite de Tribunalul B., în cuantum de 1.000 lei.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Prin acțiunea introductivă, prin cererile de apel și recurs, el a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ceea ce denotă că instanța de apel trebuia să se pronunțe asupra tuturor cheltuielilor de judecată efectuate de el, nu numai asupra celor de la rejudecarea apelului.
Totodată, a solicitat cheltuieli de judecată din recurs.
În drept, a invocat dispozițiile art. 299 și urm. Cod procedură civilă.
Pârâta Z. M., în motivarea recursului, a arătat că decizia atacată este netemeinică și nelegală, deoarece instanța de apel nu a analizat temeinic tot probatoriul administrat în cauză, nedând eficiența cuvenită probei testimoniale, înscrisurilor și rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, a planului de încadrare în zonă, a hărții cadastrale.
Astfel, chiar în întâmpinarea depusă la dosar a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii în grănițuire, că între ei exista o linie de hotar, iar cel care a încercat mereu să mute acest hotar prin diverse acțiuni este reclamantul.
Pentru acest motiv s-a adresat atât Comisiei locale de aplicare a Legii 18/1991, cât și la ISU Mileanca. Astfel, s-au deplasat membrii comisiei locale la fața locului, s-a încheiat proces verbal la data de 23 martie 2010, nu s-a finalizat stabilirea liniei de hotar întrucât pe hotar există grămezi de lemne, stoguri de fân depozitate de reclamant, care a refuzat să le ridice.
S-a deplasat și un delegat de la ISU Mileanca, care i-a pus în vedere reclamantului să-și ridice furajele depozitate pe hotar, fiind pericol de incendiu.
Instanța de apel a reținut că linia despărțitoare este plantată cu salcâmi. Într-adevăr, sunt salcâmi, cei mai mulți pe proprietatea sa. Pentru faptul că o deranjau prin umbra creată, extinzându-se și peste construcție, i-a tăiat, ceea ce a generat nemulțumirea reclamantului, care susține că salcâmii sunt pe proprietatea sa, sens în care a sesizat organele de poliție. Prin ordonanța Parchetului s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de ea, cu motivarea că și-a tăiat salcâmii de pe proprietatea sa.
Instanța de apel face referire doar la expertiza R. Misu, fără a lua în considerare că s-a mai efectuat o expertiză în cauză, de către experta Pocreață C., care a stabilit același aliniament ca și expertul R. M.. Nemulțumită de această expertiză, instanța de fond a admis o contraexpertiza care este identică la stabilirea liniei de hotar cu prima. Expertiza Pocreață C. nu a fost înlăturată de nici o instanță. Această expertiză a concluzionat că prin menținerea liniei de hotar în interiorul proprietății pârâtei, așa cum solicită reclamantul și cum a decis instanța de apel, s-ar afecta existența casei de locuit a pârâtei.
Mai mult decât atât, această expertiză a confirmat susținerile sale, menționând că în teren limita de proprietate dintre reclamant și pârâtă este materializată prin gard între punctele 11-10-9-8-7-6-5-4-2, restul limitei fiind marcată de niște țăruși de lemn.
Și expertul R. Misu a arătat că limita de proprietate a părților este împrejmuită parțial, iar în amonte de pc.2, pe zona de litigiu, exista o plasă de sârmă rezemată provizoriu de cioatele de salcâm, care au o înălțime de 1-1,5 m și linia de hotar propusă de expert între punctele 2-29-30-31-32-33-34-35-36-37 și 37-38-39-40-41-42-43-44-45-14 coincide cu linia de hotar veche și cu cea reținută de experta Pocreață C..
Ambii experți au arătat că există diferență mare de nivel în zonă și de aceea martorii au declarat că linia dintre proprietăți apare că ar fi dreaptă. Într-adevăr, în spațiu aceasta apare ca o linie dreaptă, însă în plan apare ca o linie curbă, aspect neelucidat de instanța de apel.
Prin aliniamentul stabilit de instanță i s-a luat dreptul de proprietate a suprafeței de peste 100 mp și de fapt acțiunea reclamantului din acțiune în grănițuire s-a transformat în acțiune în grănițuire și revendicare.
Articolul 548 Cod civil trebuie aplicat cu respectarea dreptului de proprietate al fiecărui vecin, drept consfințit de art. 480 și 481 Cod civil. (Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege. Nimeni nu poate fi silit de a ceda proprietatea sa, afară numai pentru o cauza de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire).
În aceste condiții, instanța trebuia să aprecieze că varianta propusă de reclamant și redată în anexa 4 între punctele menționate mai sus nu corespunde realității obiective și solicitărilor reclamantului prin cererea de chemare în judecată. Pentru aceste motive acțiunea trebuie respinsă.
Instanța de apel nu a făcut nici o referire la linia de hotar existentă între cele două fonduri, dacă aceasta este corectă sau se impune stabilirea ei pe alt traseu, dacă există semne exterioare prin care aceasta este pusă în evidență, dacă vreuna din părți ocupă terenul celeilalte și, în caz afirmativ, care este suprafața ocupată.
În speță reclamantul nu a reclamat o încălcare a proprietății sale, din contră, așa cum a arătat expertul, prin noul hotar stabilit de instanța de apel, ei din titlu de proprietate emis anterior titlului de proprietate a reclamantului i se ia o suprafață de peste 100 m.p., care are o mare valoare economică, nu fără valoare economică cum a susținut instanța de apel, făcând parte din categoria curți și construcții, îi afectează rezistența construcțiilor prin apropierea gardului de construcțiile sale, nu se respectă nici distanta dintre proprietăți consacrată de codul civil.
Instanța de apel a dat eficiență declarațiilor martorilor (nu a făcut referire că martorul propus de ea a arătat că i-a tăiat salcâmii de pe proprietatea sa) în ceea ce privește linia dreaptă dintre proprietăți, fără a lămuri posesia părților în raport cu actele de proprietate aflate la dosar și fără a argumenta alegerea variantei propusă de reclamant, și fără a face vorbire de expertiza Pocreață C..
Nu a fost lămurit de către Tribunalul B. nici faptul că reclamantul deține o suprafață mai mare de teren decât în acte. Ea deține o suprafață mai mare, însă nu din zona în litigiu, ci în extravilan, fapt confirmat de raportul de expertiza, și prin hotarul propus a fost prejudiciată cu suprafața de 100 mp din categoria curți și clădiri cu valoare economică mare.
Aspectele contradictorii asupra situației de fapt puteau fi lămurite de către Tribunalul B., în baza rolului activ și prin eficientizarea caracterului devolutiv al apelului.
Având în vedere considerentele expuse, solicită admiterea recursului și casarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului și menținerea sentinței judecătoriei Darabani, ca fiind legală și temeinică.
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate de părți, Curtea reține următoarele:
Calea de atac a recursului, astfel cum este reglementată prin dispozițiile art. 3021 – 316 Cod procedură civilă (de la 1865, aplicabil în cauză), poate fi exercitată doar pentru motive de nelegalitate ce se încadrează în situațiile limitativ prevăzute de ar. 304 pct. 1 – 9.
Criticile privind modul de apreciere a probelor administrate, respectiv stabilirea situației de fapt de către instanțele de fond vizează netemeinicia, iar nu nelegalitatea hotărârii, neputând forma obiect al controlului judecătoresc în calea extraordinară de atac.
Motivele de recurs formulate de pârâtă în speță vizează, cu predilecție, netemeinicia deciziei atacate. De altfel, partea însăși arată că „instanța de apel nu a analizat temeinic tot probatoriul administrat în cauză, nedând eficiența cuvenită probei testimoniale și raportului de expertiză întocmit în cauză”, că „nu a fost luată în considerare” expertiza Pocreață C., nu a făcut referire la depoziția martorului propus de ea și că „aspectele contradictorii asupra situației de fapt puteau fi lămurite de către Tribunalul B. în baza rolului activ și prin eficientizarea caracterului devolutiv al apelului”.
Aceste critici nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, potrivit cărora „se poate cere modificarea unei hotărâri (…) când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.
Rolul activ al judecătorului, astfel cum este redat prin dispozițiile art. 129 Cod procedură civilă, implică dreptul și obligația acestuia de a cere părților explicații cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, de a pune în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt și de drept, de a dispune completarea probatoriului și a ordona, din oficiu, probele pe care le apreciază necesare pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Însă, potrivit dispozițiilor alin. (51) al art. 129 Cod procedură civilă, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu, probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
Prin motivele de recurs, astfel cum au fost dezvoltate, pârâta nu a reclamat, în concret, încălcarea de către instanța de apel a vreuneia din obligațiile prevăzute de dispozițiile art. 129 Cod procedură civilă cu referire la posesia exercitată de părți, aliniamentul drept al liniei de hotar și, respectiv, la diferența de teren deținută în plus de reclamant.
Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, invocate, de asemenea, de pârâtă ca temei al recursului formulat, se poate cere modificarea unei hotărâri, numai pentru motive de nelegalitate, când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Textul are în vedere ipotezele în care: există contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii, în sensul că motivarea conduce la o anumită soluție, însă în dispozitiv instanța s-a oprit la soluția contrară; hotărârea cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretențiilor deduse judecății, iar din altele netemeinicia acestora; când lipsește motivarea soluției din dispozitiv, aceasta este superficială ori cuprinde considerente străine de natura pricinii.
Niciuna dintre aceste ipoteze nu este dată în speță.
Contrar susținerilor pârâtei privind „nelămurirea” de către instanța de apel a tuturor chestiunilor de fapt din cauză (posesie, suprafața mai mare deținută de reclamant, determinarea liniei de hotar cu luarea în considerare a diferenței de nivel existentă în zonă), Tribunalul și-a argumentat soluția arătând că în speță este dată ipoteza în care există semne vizibile de hotar, însă acestea sunt contestate de părțile litigante, caz în care are a se pronunța, pe baza probelor administrate, nu asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate, ci asupra configurației terenului ce constituie obiectul material al acestui drept, prin stabilirea și trasarea conturului acestuia în zona în care proprietățile părților se învecinează.
În ce privește recursul declarat de reclamant, din examinarea lucrărilor dosarului Curtea reține că acesta este întemeiat.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Atât la fond, cât și în căile de atac exercitate în cauză, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința primei instanțe au fost „respinse, prin compensare, pretențiile părților la cheltuieli de judecată”, în temeiul dispozițiilor art. 584 teza a II – a și art. 276 Cod procedură civilă. Sentința nu a fost criticată de reclamant în apel sub acest aspect, încât nu pot fi luate în calcul cheltuielile efectuate de acesta la judecata în fond a pricinii.
Ulterior, în primul apel declarat, reclamantul a efectuat cheltuieli de 610,5 lei (taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat – filele 21, 27 și 28 dosar); în primul recurs declarat a efectuat cheltuieli de 10,5 lei (fila 10 dosar), reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar; după casarea cu trimitere reclamantul a efectuat cheltuieli de 800 lei, reprezentând onorariu avocat (filele 15 și 16 dosar apel).
Cum în fiecare din aceste faze procesuale pârâta a fost „parte căzută în pretenții”, în sensul dispozițiilor legale citate, reclamantul este îndreptățit la plata cheltuielilor efectuate, în sumă totală de 1821 lei, iar nu de 1000 lei, cât a stabilit instanța de apel.
D. urmare, Curtea, reținând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, urmează a admite recursul declarat de reclamant și a modifica în parte, sub acest aspect, decizia atacată. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei, care nu sunt contrare prezentei.
Față de cele ce preced, văzând și dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Z. M., domiciliată în comuna Mileanca, ., împotriva deciziei civile nr. 209 A din 09 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul B. – Secția I civilă, în dosarul nr._ .
Admite recursul declarat de reclamantul C. G., domiciliat în comuna Mileanca, ., împotriva aceleiași decizii.
Modifică în parte decizia civilă nr. 209A/9.09.2014 a Tribunalului B. - Secția I civilă, în sensul că obligă pârâta-intimată să plătească reclamantului suma de 1821 lei cheltuieli de judecată din apel și recurs (în loc de suma de 1000 lei cheltuieli de judecată din apel).
Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 martie 2015.
Președinte Judecători, Grefier,
Red. P.D.
Jud. apel A. C.
H. I.
Jud. fond I. M.
Tehnored. B.Z.
Ex. 2 / 31.03.2015
| ← Expropriere. Decizia nr. 87/2016. Curtea de Apel SUCEAVA | Servitute. Decizia nr. 154/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
