Legea 10/2001. Decizia nr. 26/2013. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 26/2013 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 26/2013
Dosar nr._ - Lega nr. 10/2001 –
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 26
Ședința publică din 13 iunie 2013
Președinte C. E.
Judecător C. G.
Grefier B. Z.
La ordine, judecarea apelului formulat de reclamantul M. D. Miluță A., cu domiciliul în municipiul B., ., ., județul B., pârâți intimați fiind A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București, C. C. pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Preutești, C. Județeană pentru aplicarea Legii 18/1991 Suceava și ., împotriva sentinței civile nr. 682 din 30 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția Civilă, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat I. M. Aspazia, pentru reclamantul apelant, lipsă fiind reprezentanții pârâților intimați A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București, C. C. pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, C. Județeană pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Suceava și ..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că Primăria comunei Preutești a depus la dosar copii după paginile din registrele de înregistrare a cererilor depuse la legile de fond funciar, respectiv Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 și Legea nr. 1/2000 cu numărul de înregistrare și procesul verbal de ședință a comisiei de fond funciar cu numele M. Miluță A. din data de 09.10.2000.
Avocat I. M. Aspazia, pentru reclamantul apelant M. D. Miluță A., depune la dosar concluzii scrise, extras cu privire la retrocedarea terenurilor Legea nr. 1/2000 și Legea nr. 247/2005, adresa nr. 218/10.12 a Ministerului Justiției, extras după Situația terenurilor pe categorii expropriate conform D.L.Nr. 83/1949 din Plasa Fălticeni, județul Baia, certificat de calitate de moștenitor nr. 55 din 25.02.2003, Anexa 3 – Testament, certificat nr. 528 din 21.03.1995 eliberat de Direcția Generală a Arhivelor Statului – Filiala Suceava, formular de inventariere și evaluare a patrimoniului a Direcției Gospodăriilor Agricole de Stat, procese verbale și declarații executate de Arhivele Naționale, decizia nr. 2/2006 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă și copia chitanței nr. 37/22.03.2013 pentru suma de 1000 lei reprezentând onorariu avocat.
Întrebată fiind, apărătoarea reclamantului apelant, precizează că au existat 2 proprietăți, respectiv una a E. General M. și una a lui D. M., susținând că în mod greșit în Decretul 83/49 proprietatea lui E. General M. a fost înglobată într-o singură proprietate a lui M. D., că de fapt suprafața reală a fost de 160 ha teren, că înainte de 1945 au fost proprietarii acestei suprafețe de teren, că a existat un singur conac, numai că din greșeală a fost trecut la M. D..
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Apărătoarea reclamantului apelant precizează că decizia Înaltei Curți încalcă prevederile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, care a fost introdus la art. 33 alin. 24 din Legea nr. 1/2000, modificat prin art. I pct. 3 al Titlului VI din Legea nr. 247/2005, reglementare necunoscută de Înalta Curte și ca atare greșit aplicată în speța de față, care s-a raportat la un text modificat, respectiv la prevederile art. 3 lit. h din Legea nr. 187/1945. Susține că prevederile articolului modificat și nou introdus la art. 33 (24) din Legea 1/2000 stipulează „Reconstituirea dreptului de proprietate pentru persoanele fizice prevăzute de art. 9 alin. 1 din Legea Fondului Funciar nr. 18/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare, se face la diferența de suprafață de 10 ha de familie și cea adusă în cooperativa agricolă de producție sau preluată prin legi speciale, ori în orice mod de la cooperatori, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat”. Arată că reclamantul a fost preluat în orice mod, adică fără titlu și se încadrează în prevederile art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 10, pentru că nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru această suprafață de teren care este liberă de construcții așa cum reiese din raportul de expertiză. Mai precizează că apelantul M. D. Miluță A. a primit 50 ha în temeiul Legii nr. 18/1991 după autorul său M. D. care este tatăl său, fiind minor la data exproprierii, ori conform Constituției din 1925 nu erau aceleași prevederi la vârsta de 18 ani, motiv pentru care nu i se recunoaște dreptul de proprietate, fiind proprietar doar în calitate de moștenitor testamentar după bunica sa E. General M.. Susține că demersurile apelantului vizează doar suprafața de 1 ha din tot ce a moștenit de la bunica sa iar pentru suprafața de 33 ha din jurul conacului apreciază că sunt două probleme diferite, respectiv calitatea de moștenitor legal și calitatea de moștenitor testamentar și că vor continua demersurile pentru a obține și această suprafață pentru că este îndreptățit în această a doua calitate de moștenitor testamentar. Solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni, reclamantul M. D. Miluță A. a solicitat desființarea hotărârii nr. 2266 din 12.07.2006 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava și restituirea în natură a suprafeței de 1 ha teren intravilan, situat în centrul satului Leucușești, ., la locul numit „La biserică”.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul terenului solicitat a fi restituit, moștenit de la bunica sa și că, în mod nelegal, a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra acestui teren în favoarea numiților M. N. și M. G..
Judecătoria Fălticeni, prin sentința civilă nr. 1284 din 4.07.2007, a respins cererea reclamantului, iar Tribunalul Suceava, prin decizia civilă nr. 2330 din 18.10.2007 a admis recursul declarat de reclamant, a casat hotărârea judecătoriei și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Avându-se în vedere că reclamantul, prin apărător, a arătat că înțelege să califice cererea sa ca fiind formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, Judecătoria Fălticeni, prin sentința civilă nr. 833 din 26.03.2008, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.
Soluționând cauza ca instanță de fond, Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 682 din 30.03.2010, a respins ca nefondată, plângerea având ca obiect Legea nr. 10/2001, formulată de reclamantul M. D. Miluță A., prin mandatar I. M. E., în contradictoriu cu pârâta ., județul Suceava.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Suceava a reținut următoarele:
Prin testamentul din 1927, E. General M. D. a lăsat fiului său, D. Miluță A. D. D. M. parte din suprafața de 33 ha teren aferent conacului boieresc, din moșia Leucușești.
În baza Decretului nr. 83/1949, conform extrasului Direcției Arhivelor Naționale Istorice Centrale, din proprietatea lui D. M. a trecut la stat suprafața de 50 ha teren, arabil, pășune, livezi și conace.
Prin titlurile de proprietate nr. 2209 din 24 martie 2003 și nr. 2243 din 3 iunie 2003, reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață cu care autorul său a figurat în evidențele arhivei naționale.
Din adeverința nr. 2558 din 16 mai 2001 a Comunei Preutești s-a reținut că în jurul conacului se află suprafața de 50 ari arabil și 50 ari livezi.
Faptul că în titlul de proprietate s-a înscris alt amplasament pentru terenul în litigiu, a reținut prima instanță, nu constituie un motiv pentru o nouă restituire, atâta timp cât reclamantul a acceptat punerea în posesie și eliberarea titlului neconforme vechiului amplasament.
Cum, actul reparatoriu s-a făcut în baza Legii nr. 18/1991, o nouă restituire conform Legii nr. 10/2001 nu este posibilă, astfel încât instanța de fond a respins plângerea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, în motivarea căruia a arătat că hotărârea a fost pronunțată fără a avea un fundament probatoriu, fiind rezultatul unei concluzii greșite. Astfel, s-a omis aspectul că cererea reclamantului nu se bazează pe dreptul de proprietate pe care acesta îl are după autorul său, defunctul M. D., ci pe calitatea acestuia de moștenitor testamentar după bunica sa, E. General M. D., care, prin testamentul autentificat sub nr. 1593 din 10.10.1927 la Tribunalul Baia, i-a testat acest teren.
A precizat că acest teren nu este inclus în suprafața de teren asupra căreia i s-a reconstituit dreptul de proprietate după autorul său, M. D..
A mai arătat că a deținut terenul în litigiu până în anul 1945, când a fost deposedat de acesta, terenul făcând obiectul Decretului de expropriere nr. 83/1949.
Curtea de Apel Suceava, prin decizia civilă nr. 61 din 18.10.2010, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul M. D. Miluță A., reținând, în esență, că din nicio probă a dosarului nu rezultă că terenul de 1 ha solicitat nu este inclus în terenul provenit de la autorul reclamantului, M. D., și că este distinct de suprafața care a aparținut acestuia, conchizând că de la familia M. a fost preluată la stat o suprafață de 50 de hectare, care a fost restituită integral (în ceea ce privește întinderea) conform titlurilor de proprietate nr. 2243/2003 și 2209/2003.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs reclamantul M. D. A., care, prin decizia civilă nr. 6122 din 19.09.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis, fiind casată hotărârea atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
A reținut instanța de recurs că din cuprinsul raportului de expertiză efectuat la instanța de fond, rezultă că familiei Miluță i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 50 ha, fiind emise titlurile de proprietate nr. 2243/2003 și 2209/2003, însă amplasamentul suprafeței de 1 ha din pct. „La biserică”, solicitată de reclamant, nu se regăsește în titlurile de proprietate enunțate mar sus. Că terenul în litigiu face parte dintr-o parcelă de 33 ha care anterior anului 1950 a aparținut boierului D. Miluță și pe care ulterior desființării I.A.S.-urilor au fost comasați alți cetățeni, printre care și M. N..
Așadar, s-a conchis că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în sensul că suprafața de 1 ha solicitată de reclamant s-ar regăsi în titlurile de proprietate mai sus enunțate, în condițiile în care din probele administrate în cauză rezultă că terenul în suprafață de 1 ha, solicitat de reclamant, se află în . biserică”, județul Suceava și că nu este inclus în titlurile de proprietate nr. 2243/2003 și nr. 2209/2003.
Investită cu rejudecarea apelului, Curtea de Apel a admis apelul declarat de reclamantul M. D. Miluță A., domiciliat în municipiul B., ., ., prin mandatar I. M. E., domiciliat în mun. București, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 682 din 30 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr._ .
A schimbat în totalitate sentința civilă nr. 682 din 30.03.2010 a Tribunalului Suceava, în sensul că:
A admis acțiunea formulată de reclamantul M. D. Miluță A., în contradictoriu cu pârâta . și, în consecință:
A obligat pârâta să restituie reclamantului, în natură, suprafața de 1 ha teren, din intravilanul satului Leucușești, ., identificată în planul de situație al raportului de expertiză întocmit de expert Răchitneanu I. de la fila 122 dosar nr._ al Tribunalului Suceava, suprafața de teren învecinată la N cu drum, la S cu P., la E cu T. Z. și drum, la V cu R. M., H. A., B. I., M. A. și C. M. și situată la locul numit „La Biserică”.
A respins acțiunea formulată de reclamantul M. D. Miluță A. în contradictoriu cu pârâții A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, C. comunală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Preutești și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava pentru lipsă legitimare procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele:
În testamentul autentificat sub nr. 1593 din 19.10.1927 de Tribunalul Baia (fila 74 dosar fond) se relevă că bunica reclamantului, E. General D. M., a testat nepotului ei conacul cu atenasele de pe moșia Leucușești, de pe teritoriul comunei Huși, județul Fălticeni și teren în suprafață de 33 ha din jurul conacului.
Adeverința nr. 2558 din 16.05.2001 emisă de Primăria comunei Preutești (fila 169 dosar fond) relevă că autorul reclamantului, D. M., a fost expropriat în baza Decretului Lege nr. 83/1949 de suprafața de 50 ha teren, conac și suprafața de 44 ha teren pădure, precum și aspectul că în jurul conacului se afla suprafața de 0,50 ha teren arabil și 0,50 ha livezi.
Din certificatul nr. 208 din 3.04.2001 emis de Direcția Județeană a Arhivelor Statului (fila 115 dosar nr._ al Judecătoriei Fălticeni) rezultă că autorul reclamantului, D. M., a fost expropriat conform Decretului Lege nr. 83/1949 de suprafața totală de 94 ha teren, din care 44 ha teren pădure, și 50 ha teren agricol (43 ha arabil, 6 ha pășune, 0,50 ha livezi și 0,50 ha conac).
Însă, din adresa nr. 218 din 10.12.2001 (fila 95 dosar apel) rezultă că autorul reclamantului a fost dislocat din ., fixându-i-se domiciliul obligatoriu în orașul Fălticeni, conform Decretului Lege nr. 83/1949, în urma exproprierii, fiind considerat moșier, deoarece poseda 160 ha teren, din care 50 ha pădure.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 55 din 25.02.2003 (fila 6 dosar recurs) reclamantul este moștenitorul defunctului M. D., decedat la data de 1.03.1976, în calitate de fiu.
Raportul de expertiză efectuat în cauză de expert Răchitneanu I. (filele 114 – 123 dosar fond) evidențiază că terenul solicitat face parte din suprafața de 33 ha teren care a existat în jurul conacului boieresc (aspect reținut de expert din testamentul bunicii reclamantului și relatările vecinilor), fiind identificat în planul de situație atașat expertizei.
De asemenea, se evidențiază de către expert că asupra acestui teren, de la locul „La biserică”, i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 2063/2000 numitei M. N., deși aceasta nu apare în registrul agricol al comunei din perioada 1959-1962 cu acest teren la locul în litigiu, iar soțul ei, conform certificatului emis de Arhivele Statului Suceava, a fost împroprietărit în anul 1945, pe moșia A. cu un ha teren și nu pe moșia M.. Aceste aspecte au fost confirmate și de înscrisurile depuse la dosar (fila 92, 93, 96-98 dosar apel, filele 84 - 85 dosar nr._ al Judecătoriei Fălticeni).
Prin titlurile de proprietate nr. 2209/2003 și 2243/2003, reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate după autorul său asupra suprafeței totale de 50 ha teren, care, astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză și cum a statuat instanța de recurs prin decizia de casare, nu cuprinde și terenul în litigiu.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse, până la data soluționării notificării.
La pct. 23.1 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, se prevede că prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înțeleg orice acte juridice translative de proprietate, actele juridice care atestă calitatea de moștenitor, orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă (cazurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din lege); orice acte juridice care atestă deținerea proprietății (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective; pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol); expertize judiciare sau extrajudiciare de care persoana îndreptățită înțelege să se prevaleze în susținerea cererii sale etc.
Sintagma „acte doveditoare ale dreptului de proprietate” are, deci, în accepțiunea legii reparatorii, un conținut mai larg decât cel al noțiunii similar corespunzătoare dreptului comun în materie, reglementare ce se înscrie, asemenea ansamblului normelor actului normativ, în spiritul și finalitatea acestei legi. Ceea ce este important în accepțiunea legii speciale este de a se stabili dacă bunul solicitat s-a aflat în proprietatea persoanei îndreptățite sau a ascendentului acesteia la data preluării abuzive.
Or, din adresa nr. 218 din 10.12.2001 rezultă că reclamantul a făcut dovada că autorul său poseda o suprafață de 160 ha teren.
Acest înscris coroborat cu testamentul autentificat sub nr. 1593 din 19.10.1927 de Tribunalul Baia și raportul de expertiză efectuat în cauză de expert Răchitneanu I. relevă că din terenul provenit de la autorii reclamantului, un hectar este situat în intravilan, la locul „La biserică”, făcând parte din suprafața de teren care a existat în jurul conacului boieresc și care nu a fost restituită reclamantului în baza Legilor fondului funciar, nefiind înscrisă în titlurile de proprietate nr. 2209/2003 și 2243/2003.
În conținutul acțiunii de „preluare abuzivă” în sensul Legii nr. 10/2001, astfel cum este definită prin prevederile art. 2 din actul normativ menționat, se include, potrivit lit. i a acestui text și orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal.
Existența de facto a bunului solicitat în detenția pârâtei . abuzivă a acestui teren, incidente fiind dispozițiile art. 2 lit. i din Legea nr. 10/2001.
Deci, actele menționate și analizate conduc la concluzia dovedirii calității de persoană îndreptățită a reclamantului, atât în ce privește statutul de moștenitor al fostului proprietar, cât și dreptul subiectiv al acestuia, impunându-se, deci, în considerarea dispozițiilor art. 7 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, precum și a aspectului sus reținut vizând împroprietărirea în anul 1945 a soțului numitei M. N. pe moșia A. cu 1 ha teren și nu pe moșia M., restituirea în natură a terenului solicitat.
Așa fiind, în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, Curtea a admis apelul declarat de reclamantul M. D. Miluță A. și a schimbat în totalitate sentința civilă nr. 682 din 30.03.2010 a Tribunalului Suceava, în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta ., și, în consecință, a obligat pârâta să restituie reclamantului, în natură, suprafața de 1 ha teren, din intravilanul satului Leucușești, ., identificată în planul de situație al raportului de expertiză întocmit de expert Răchitneanu I. de la fila 122 dosar nr._ al Tribunalului Suceava.
În ceea ce privește pârâții A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, C. comunală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Preutești și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, s-a reținut că prin întâmpinările depuse la dosar pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție care, de altfel, a fost admisă de prima instanță prin încheierea din 26.01.2010, în considerarea aspectelor că în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, legitimitate procesuală pasivă în cauză are doar entitatea notificată, ..
Așa fiind, Curtea, având în vedere că acești pârâți nu au legitimitate procesuală pasivă față de prevederile și scopul Legii nr. 10/2001, precum și aspectul că nu s-au formulat critici prin motivele de apel vizând excepția reținută, a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții menționați pentru lipsa calității procesuale pasive.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs pârâta . prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă, prin decizia civilă nr. 182 din 23 ianuarie 2013 a admis recursul pârâtei . decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
A reținut instanța de recurs că prevederile Legii nr. 10/2001 au caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare inclusiv în raport cu prevederile legilor fondului funciar, Legea nr. 18/1991 și, respectiv, Legea nr. 167/1997.
Prevederile Legii nr. 10/2001 nu pot fi însă folosite pentru eludarea dispozițiilor restrictive prevăzute de alte acte normative reparatorii, caz în care, instanțele au a argumenta împrejurările pentru care rețin incidența dispozițiilor acestei legi de reparație cu privire la raporturile deduse în concret judecății.
În consecință, învestite cu soluționarea unor cererii de restituire având ca obiect terenuri preluate de stat în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, instanțele au a verifica dacă regimul acestor terenuri a fost sau nu reglementat prin dispozițiile legilor funciare și respectiv, dacă, funcție de caracteristicile terenurilor și modalitatea concretă de preluare, persoanele interesate pot obține măsuri reparatorii, în complinirea celor acordate în procedurile legilor funciare, și în procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001.
În măsura în care, în raport de împrejurările de fapt ale cauzei, se constată că terenul pentru care s-a declanșat procedura Legii nr. 10/2001 nu a făcut obiect al măsurilor reparatorii acordate în baza legilor funciare și nici nu este exceptat, prin dispozițiile art. 8, de la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, instanța avea a verifica și motiva în concret, soluția adoptată din perspectiva prevederilor acestei legi de reparație.
Anume, instanța are a stabili condițiile concrete în care s-a produs deposedarea abuzivă de către stat, în înțelesul prevederilor art. 2 din Legea nr. 10/2001 (nefiind suficientă indicarea normei prevăzute de lit. i), argumentele pentru care reține calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului la măsuri reparatorii din perspectiva prevederilor art. 3 și 4 din lege și, în fine, considerentele pentru care a optat pentru una din categoriile de măsuri reparatorii dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 1 ale legii în speța supusă analizei, împrejurarea că reclamantul a apelat la procedura Legii nr. 18/1991 pentru a obține reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile de care autorul său M. D. a fost deposedat de stat prin expropriere, în baza Decretului nr. 83/1949, nu este contestată.
Potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr. 18/1991, persoanele fizice ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949, precum și al oricăror alte acte normative de expropriere, sau moștenitorii acestora pot cere reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren trecută în proprietatea statului, până la limita suprafeței prevăzute la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945 (de 50 ha), de familie, indiferent dacă reconstituirea urmează a se face în mai multe localități sau de la autori diferiți, în termenul, cu procedura și în condițiile prevăzute la art. 9.
Potrivit lucrărilor dosarului, reclamantului M. D. Miluță A. i-au fost emise în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 18/1991, în calitate de moștenitor al lui M. D., două titluri de proprietate: titlul nr. 2209/2003, pentru o suprafață de 10 ha teren situat în tarlaua nr.84 din intravilanul satului Leucușești, .) și titlul nr. 2243/2003, pentru o suprafață de 40 ha de teren situat în tarlalele nr. 72, 84 și 87 din extravilanul aceleiași localități (fila 144), titluri totalizând o suprafață totală de 50 ha de teren, limită impusă prin prevederile art. 39 din Legea nr. 18/1991.
Prin notificarea formulată la data de 11 iunie 2001, înregistrată sub nr. 154 și 155, reclamantul a solicitat restituirea în natură a unei suprafețe de 1 ha teren, pretinzând că, pe vechiul amplasament, acest teren are categoria intravilan și nu agricol, cu mențiunea că, după expropriere, construcția conac edificată pe acest teren a fost demolată, caz în care pentru acest teren ar fi incidente prevederile a Legii nr. 10/2001.
Împrejurarea că acest teren, pe amplasamentul invocat în notificare, nu se regăsește evidențiat în titlurile de proprietate emise în procedura Legii nr. 18/1991, mai sus arătate, astfel cum eronat au reținut instanțele de fond la judecata în primul ciclu procesual, este în afara oricărui dubiu.
De altminteri, acesta a fost și motivul care a stat la baza măsurii de casare cu trimitere, dispusă în temeiul art. 314 Cod procedură civilă în primul ciclu procesual, instanța de recurs statuând cu privire la obligația instanței de trimitere de a clarifica împrejurările de fapt relative la situația terenului care face obiectul notificării formulate în procedura Legii nr. 10/2001.
Totodată, faptul că acest teren, pe amplasamentul invocat de reclamant în notificare, a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în procedura Legii nr. 18/1991* respectiv, că pentru acest teren au fost emise titluri de proprietate unor terțe persoane, care nu sunt părți în acest litigiu, titluri care nu au fost desființate în cadrul unor proceduri judiciare, este, de asemenea, necontestat.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză acest teren se identifică, parțial, cu suprafața de 9000 mp situată în intravilanul localității și este deținut de familia M., caz în care, în raport de mențiunile titlului de proprietate emis numitei M. N., ar rezulta că este situat în tarlaua 67, sola 1769.
Este de observat, că titlul de proprietate emis numitei M. N. a făcut obiectul judecăților finalizate prin pronunțarea sentințelor civile nr. 1194/10 aprilie 1998 și, respectiv, nr. 1601/2001 a. Judecătoriei Fălticeni, rămasă definitivă prin respingerea recursului prin decizia nr. 3815/2001 a Tribunalului Suceava
Emiterea unor titluri de proprietate în favoarea unor terțe persoane pe vechiul amplasament al moșiei M. a fost clarificată de expertul Răchiteanu I., care a arătat în cuprinsul expertizei că terenul în suprafață de 33 ha aferent conacului care a aparținut fostului boier D. Miluță A. D. M. (fosta moșie M.) a făcut obiectul unor comasări în anul 1954, cu ocazia înființării întreprinderilor agricole de stat, dată la care aceste terenuri au fost atribuite la schimb altor persoane, printre care se regăsesc și persoanele împroprietărite în baza Legii reformei agrare din 1945 în fosta moșie A..
În atare condiții, instanța de trimitere avea a clarifica și statua dacă reclamantul a obținut sau nu reconstituirea dreptului de proprietate în considerarea terenului în litigiu în procedura Legii nr. 18/1991, însă pe un alt amplasament din intravilanul localității, astfel cum constant s-a apărat pârâtul în proces, respectiv dacă în cele 50 ha teren reconstituite în limita prevăzută de prevederile art. 39 din Legea nr. 18/1991 se includ și cele 33 ha preluate de stat din patrimoniul autorului său, D. M., în aplicarea prevederilor Decretului lege nr. 83/1949, pentru care însă punerea în posesie, consecință a comasărilor de teren efectuate în anul 1954, s-a realizat pe un alt amplasament.
În acest context al analizei este de observat că reclamantul deși invocă dobândirea terenului de 33 ha aferent conacului de la bunica sa, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, exproprierile în baza Decretului nr. 83/1949 au vizat nu patrimoniul bunicii, ci patrimoniul tatălui său, M. D., născut la data de 9 iulie 1890 (adresa 2558/16 mai 2001 emisă de Primăria . Instanțelor Militare din Ministerul de Justiție, copia extras eliberată de Direcția Arhivelor Naționale, certificatul nr. 208/8 aprilie 2001 emis de Direcția Județeană Suceava a Arhivelor Statului).
În măsura în care instanța de trimitere constată că reclamantul ar fi îndreptățit la măsuri reparatorii pentru suprafața de 1 ha teren intravilan în procedura Legii nr. 10/2001, în complinirea măsurilor reparatorii primite în procedura Legii nr. 18/1991, instanța de trimitere, în raport de situația juridică actuală a terenului indicat în notificare, are a statua, motivat, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, cu privire la tipul de măsuri reparatorii ce se impun a fi acordate.
Așa fiind, constatând că instanța de trimitere nu a stabilit împrejurările de fapt ale cauzei, respectiv, nu a respectat îndrumările statuate prin decizia de casare anterioară, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 și 312 alin. 3 Cod procedură civilă, a admis recursul declarat de pârât, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se conforma celor statuate în considerentele acestei decizii.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 9 aprilie 2013.
Analizând apelul sub aspectul motivelor invocate și în raport de indicațiile instanței de casare Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată petentul a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 1 ha. teren intravilan situat în centrul satului Leucușești, ., la locul numit „La Biserică”. Susține petentul că acest teren a aparținut bunicii sale E. general M. D. și a fost testat în favoarea sa prin Testamentul autentificat sub nr. 1593 din 19.10.1927 de Tribunalul Baia.
La dosarul cauzei a fost depus acest testament în care se face mențiunea că bunica sa îi transmite conacul, atenanșele și împrejmuirile acestuia precum și suprafața de 33 ha teren aferentă conacului.
Reclamantul nu a făcut nici o dovadă cu privire la preluarea acestui teren la stat de la bunica sa. În schimb, la dosarul cauzei s-a depus certificatul eliberat de Arhivele Naționale(fila 113-115 dosar fond) prin care se face dovada exproprierii conform Decretului Lege 83/1949 a autorului petentului, D. M. cu suprafața de 94 ha. teren din care 43 ha. teren arabil, 6 ha. pășune, 0,50 ha. livezi, 0,50 ha. conace și 44 ha. pădure, teren situat în satul Leucușești, . că atât conacul cât și terenul aferent acestuia expropriat de la autorul petentului sunt cele care au aparținut bunicii sale, în cauză nefăcându-se nici o dovadă în sensul că ar fi existat două moșii diferite: una aparținând bunicii sale și una tatălui său, ambele situate pe teritoriul satului Leucușești, ., chiar avocata reclamantului a confirmat la ultimul termen de judecată că a existat un singur conac și că probabil imobilul testat în favoarea petentului de bunica sa a fost trecut în rolul tatălui său datorită faptului că reclamantul la vremea respectivă era minor. Și în declarația olografă a numitului C. I.(fila52 dosar fond), ce a fost folosită în dosarul de reconstituire a dreptului de proprietate la C. de fond funciar se face vorbire tot despre o singură moșie ce a aparținut familiei reclamantului, moșie care cuprindea și conacul de lângă biserică.
Mai reține instanța că reclamantul a formulat și cereri de reconstituire a dreptului de proprietate la C. Locală de Fond Funciar Preutești atât în anul 1997(fila 23 dosar apel), când a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru teren agricol și teren pădure cât și în anul 2000(fila 21 dosar apel) când a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 50 ha teren agricol. Prin titlul de proprietate nr. 2209 din 24.03.2003 s-a reconstituit în favoarea reclamantului, în calitate de moștenitor al defunctului M. D., dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 10 ha. teren arabil situat în intravilanul satului Leucușești, . titlul de proprietate nr. 2243 din 03.06.2003 s-a reconstituit în favoarea reclamantului, după același autor, dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 40 ha. teren din care 11,2 ha. teren arabil, 14,27 ha. teren livadă, 0,89 ha. pășune și 13,64 ha, fânețe. Practic, prin cele două titluri de proprietate s-a reconstituit în favoarea reclamantului dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață de teren agricol situată pe raza satului Leucușești și care fusese expropriată de la autorul său D. M., conform certificatului eliberat de Arhivele Naționale(fila 113-115 dosar fond). Este real că în titlurile de proprietate eliberate nu se regăsește suprafața de 1 ha. teren aferentă vechiului conac, situată la locul Biserică, acest aspect fiind confirmat de raportul de expertiză efectuat în cauză. Însă, la fel de real este că pentru întreaga suprafață de teren aferentă conacului, ce fusese expropriată de la autorul reclamantului s-a reconstituit dreptul de proprietate reclamantului chiar dacă reconstituirea nu a operat pe vechiul amplasament, dispozițiile Legii 18/1991 astfel cum erau în vigoare la data formulării cererilor de reconstituire permițând acest lucru. O posibilă explicație ar constitui-o tocmai faptul că pentru parte din terenul aferent fostului conac s-a reconstituit sau constituit dreptul de proprietate în favoarea altor persoane, fiindu-le eliberate titluri de proprietate anterior reclamantului.
Ca urmare, Curtea apreciază că reclamantul a uzat de dispozițiile Legii 18/1991 cu modificările și completările ulterioare, obținând reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la întreaga suprafață de teren cu care autorul său figurează expropriat în temeiul Decretului Lege 83/1949, chiar dacă această reconstituire nu s-a realizat pe vechiul amplasament și că nu a făcut dovada în acest cadru procesual că ar fi îndreptățit la măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001 pentru vreo altă suprafață de teren. Nu există nici o dovadă la dosar că în afara terenului arabil expropriat de la autorul său, acesta sau bunica sa ar mai fi avut pe raza satului Leucușești, . teren care să fi fost preluat la stat și pentru care reclamantul să nu fi obținut reparațiuni până în prezent. Adresa nr. 218 a Ministerului Justiției – Direcția Instanțelor Militare(fila 37 dosar apel) nu face dovada proprietății autorului său cu privire la o suprafață mai mare de teren întrucât aceasta atestă doar faptul că autorul reclamantului a fost dislocat conform Decretului 83/1949, fiind considerat moșier întrucât poseda 160 ha. teren din care 50 ha. pădure. Însă, așa cum am arătat, în cauză s-a făcut dovada exproprierii autorului reclamantului M. D. doar cu privire la suprafața de 94 ha. teren, din care 50 ha. teren arabil, pentru care s-a reconstituit deja dreptul de proprietate în conformitate cu Legea 18/1991 cu modificările și completările ulterioare. Nu s-a făcut dovada proprietății autorului reclamantului sau a bunicii acestuia cu privire la alte suprafețe de teren arabil situate pe raza satului Leucușești decât cele pentru care s-a reconstituit deja dreptul de proprietate.
Pentru argumentele expuse Curtea apreciază că soluția primei instanțe este legală și temeinică, astfel încât, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul M. D. Miluță A., cu domiciliul în municipiul B., ., ., județul B., pârâți intimați fiind A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București, C. C. pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Preutești, C. Județeană pentru aplicarea Legii 18/1991 Suceava și ., împotriva sentinței civile nr. 682 din 30 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția Civilă, în dosarul nr._ .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 13 iunie 2013.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red. C.Gh.
Jud. fond T. M.
Tehnodact. B.Z..
Ex. 6 / 04.07.2013
| ← Prestaţie tabulară. Decizia nr. 1067/2012. Curtea de Apel SUCEAVA | Expropriere. Decizia nr. 103/2016. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
