Partaj judiciar. Decizia nr. 1041/2013. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1041/2013 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 1041/2013
Dosar nr._ - partaj succesoral -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 1041
Ședința publică din 19 septembrie 2013
Președinte C. G.
Judecător C. E.
Judecător M. M.-C.
Grefier D. E.
Pe rol, judecarea recursului declarat de revizuienții M. E., V. C., M. P. și M. G. V., toți domiciliați în ., împotriva deciziei nr. 160 din 23 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția civilă în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat A. M. pentru revizuienții recurenți, lipsă fiind aceștia. Se prezintă intimata M. G. asistată de avocat O. M., care reprezintă și pe intimatele M. D., S. V., D. C., N. T., Aciocârlănoiaie I., M. D., M. D., M. I. D. și M. F., lipsă fiind acestea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care apărătoarea recurenților depune la dosar împuternicirea avocațială . nr._ din 18 septembrie 2013 și chitanța nr._ di 05 august 2013, reprezentând taxă judiciară de timbru în sumă de 5 lei și două timbre judiciare mobile în valoare totală de 0,3 lei, ce au fost anulate la dosar.
Avocat O. M., pentru intimate, depune la dosar împuternicirea avocațială . nr._ din 19 septembrie 2013, precum și întâmpinare, cu precizarea că i-a înmânat apărătoarei recurenților duplicatul acesteia.
Instanța, constatând că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, iar recursul se află în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri cu privire la acesta.
Avocat A. M. arată că motivele de nelegalitate se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, teza finală, referitoare la pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea legii și la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății. Recurenții au înțeles să critice ambele hotărâri și cea din apel, și cea de la fond, pe care le consideră nelegale sub aspectul dispozițiilor art. 6736 și art. 6739 Cod procedură civilă anterior.
În esență, criticile s-au fundamentat în fapt pe existenta unei singure variante de lotizare a suprafeței de 11.566 mp respectiv a variantei nr. 2 care, așa cum rezultă din expertiză, era singura varianta viabila care ilustra atât posesia părților în ceea ce privește aceasta suprafață de teren, posesie vizând atât terenul, cât si imobilele, ca și respectarea efectelor hotărârii judecătorești pronunțate cu referire la servitutea de trecere și drept de superficie (hotărâri aflate la dosarul cauzei) și, de asemenea, atribuirea construcțiilor care era imperios necesar a se face în cadrul acestui proces care a desființat hotărârea de partaj pronunțată anterior în acțiunea ce viza atât lotizarea terenurilor, cât și a construcțiilor aflate pe acestea.
Deși instanța de apel a încuviințat, la cererea revizuienților, completarea probatoriului și a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză efectuat de expertul în construcții C. M. cu privire la aspectul raportat la răspunsul la obiecțiunile făcute de revizuienți în primul ciclu procesual, respectiv să precizeze expertul care sunt variantele în care se pot forma loturile, în cadrul suplimentului la raport expertul a răspuns că singura varianta pe care o menține este cea cu numărul 2, ba, mai mult, a indicat că „Greșit în raportul de expertiză am înaintat varianta 1 de lotizare, această variantă nu permite accesul revizuienților intimați la drumul public… Singura variantă viabilă este aceea când ambele părți aflate în proces vor avea accesul prin partea de nord vest a bunul imobil, respectiv vor avea accesul din drumul comunal. Singura variantă corectă este numai varianta 2 din Raport”.
Deși instanța de apel a încuviințat un supliment la raportul de expertiză topografică întocmit la prima instanță și prin acesta s-a stabilit o singură variantă de lotizare, nr. 2, a menținut în mod nejustificat „lotizarea făcută de instanța de fond greșit pe varianta nr. 1”. Practic, în apel s-a clarificat situația unicei variante de lotizare, singura explicație a tribunalului – ambiguă, neclară – fiind aceea legată de faptul că s-a declarat de către „autorul revizuienților apelanți în dosarul nr. 6670/1996 că bunurile ce făceau obiectul acțiunii de partaj se aflau în posesia autorului intimaților”, fără a face nicio precizare la cine și la ce bunuri se referă exact.
În ceea ce privește identificarea și partajarea construcțiilor ce făceau obiectul acțiunii de partaj și de unde, în realitate, a pornit procesul penal pentru că plângerea făcută împotriva expertei B. C. a avut la bază tocmai acest aspect, și anume faptul că în momentul în care a identificat suprafața de 11.566 mp nu a identificat construcțiile și acestea nu au fost partajate în cadrul procesului de partaj și sub acest aspect a fost anulată acea schiță. Ulterior, după ce s-a pronunțat procesul penal, a făcut obiectul unei acțiuni civile, motiv pentru care apreciază că instanța de apel, care a menținut sub acest aspect lotizarea, a fost în eroare pentru că nu a făcut nicio referire la acel raport de expertiză și la planul aferent întocmit de expertiza B. C. care, practic, nu a identificat acele construcții care făceau obiectul prezentului partaj pe terenul supus împărțelii.
Din punctul lor de vedere, concluzia instanței de fond la care nu a făcut nicio referire instanța de apel referitoare la construcții, respectiv că toate construcțiile ar fi fost atribuite reclamantului M. D., respectiv moștenitorilor acestuia, iar pârâtului i-ar fi fost atribuit un teren liber de construcții din intravilan, deși conform raportului de expertiză terenul era oricum afectat de construcții pe lotizarea nr. 2, apreciază că dintr-un punct de vedere instanța de fond nu putea lua în considerare nicio apărare cu privire la aspectul legat de reclamanții pentru că aceștia s-au opus la expertiza în construcții, identificarea construcțiilor fiind făcută la cererea revizuienților și sub acest aspect instanța de fond a dispus și atribuirea construcțiilor.
Față de faptul că dispozițiile art. 6736 Cod procedură civilă stabilesc în mod clar faptul că în momentul în care instanța dispune efectuarea unei expertize pentru formarea loturilor, expertiza este singura care poate indica dacă bunurile pot fi comod partajate în natură și în ce mod, propunând loturile ce urmează a fi atribuite în condițiile în care situația privind expertiza efectuată în cauză de către expertul C. M. care a arătat că în mod greșit a întocmit varianta nr. 1, instanța nu putea lua în considerare decât singura variantă și singura modalitate în care bunurile puteau fi partajate, variantă ce asigură accesul părților la drumul public, ilustrează în mod clar atribuirea bunurilor și posesia asupra construcțiilor – solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, avându-se în vedere toate aspectele invocate în memoriul de recurs, modificarea în parte a sentinței pronunțată de instanța de fond și a deciziei din apel sub aspectul lotizării, în sensul de a proceda la modificarea modalității de atribuire a loturilor, conform variantei 2, atât cu privire la terenuri, cât și referitor la construcții.
Solicită cheltuieli de judecată, conform chitanțelor depuse la dosar, reprezentând onorarii avocat și expert.
Avocat O. M. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea celor două hotărâri pronunțate de instanța de fond, respectiv apel, cu precizarea că înțelege să solicite acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată, având în vedere că sunt din toate trei instanțele.
Apreciază că nu este dat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, întrucât nu este vorba de nicio aplicare greșită sau încălcare a legii. Atât prima instanță, cât și cea de apel au avut în vedere posesia terenurilor anterior formulării cererii de chemare în judecată sau chiar prin cererea de chemare în judecată, reținându-se că suprafața care a fost atribuită a fost deținută de către autorul intimaților împreună cu M. D..
În ceea ce privește construcțiile, arată că C5 și C6 sunt bunuri proprii, iar celelalte au făcut obiectul partajului și au fost atribuite autorului intimaților care a plătit sulta. Acesta a fost și motivul pentru care prima instanță nu a mai dispus o evaluare a acestor construcții, pentru că a avut în vedere sub acest aspect cui i se atribuie construcțiile. În condițiile în care intimații au plătit o sultă pentru construcții, nu putea fi stabilită o altă lotizare a acestora.
Referitor la terenul aferent acestor construcții, s-a avut în vedere varianta I de lotizare indicată de expert și este terenul aferent construcțiilor. Susținerea că este o acțiune care ca obiect un drept de superficie sau o servitute de trecere prin pronunțarea acestei hotărâri învederează că acele hotărâri rămân fără obiect. Ei au fost nevoiți să formuleze respectivele acțiuni în condițiile în care terenul era atribuit recurenților, iar construcțiile atribuite intimaților.
În ce privește varianta 2 de lotizare susținută de apărătoarea recurenților, apreciază că instanța nu este obligată să le ia în considerare. Expertul a văzut că inițial a stabilit variantele, iar ulterior a revenit și a susținut că a doua variantă nu este posibilă pentru că nu este nicio cale de acces, dar nu a contestat faptul că ar fi o cale de acces, ci a susținut doar că este un drum creat prin poarta omului, unde fiecare ar fi lăsat o suprafață pentru a exista o cale de acces terenuri. Solicită a se avea în vedere planșele foto ale planurilor din care reiese că există o cale de acces. Au depus și o . fotografii cu care au arătat că un proprietar care are cale de acces la teren prin capătul suprafeței își construiește o casă, or, în condițiile în care nu ar exista o cale de acces, acesta n-ar putea să-și edifice o casă. Faptul că nu este în plan urbanistic zonal nu are nicio influență, în condițiile în care este o cale de acces, aspecte avute în vedere de primele două instanțe.
Cu privire la C5 și C6, face referire la o sentință avută în vedere de prima instanță și prin care s-a stabilit că aceste construcții sunt bun propriu și aparțin autorului intimaților.
În replică, apărătoarea recurenților arată că intimații aveau posibilitatea să-și modifice obiectul partajului, în prezentul dosar fiind vorba despre o revizuire a unei hotărâri pronunțate în partaj în care nu solicită să se constate calitatea de bun propriu. Mai mult decât atât, s-au opus efectuării unei expertize în construcții, motiv pentru care atâta vreme cât s-a desființat sentința prin care s-au partajat bunurile, urma să se pronunțe o altă hotărâre (Judecătoria Rădăuți), fără a constata calitatea de bun propriu a construcțiilor C5 și C6. Instanța de apel a făcut o divagație pe această temă, fără ca cineva să fi solicitat în revizuire. Nici măcar când s-a formulat revizuirea nu au solicitat vreo modalitate de partajare, fiind singurii care au solicitat lotizarea pe modalitatea în care sunt acum. Părțile se judecă de 20 ani, terenul fiind atribuit pe varianta 2. În această variantă ei țin în acest moment să înlăture efectele unei hotărâri judecătorești prin care au obținut deja un drept.
Având cuvântul în replică, apărătorul intimatelor arată că, în prezent, terenurile sunt deținute potrivit variantei I, atribuite în urma unei hotărâri judecătorești care a fost pusă în executare, existând în acest moment și o contestație la executare formulată de revizuienți. Intimatele s-au intabulat cu această suprafață de teren, iar varianta I a fost folosită chiar din momentul formulării cererii de chemare în judecată și este folosită și în prezent.
Declarând închise dezbaterile, după deliberare,
CURTEA ,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 10.07.2008, revizuenții M. E., V. C., M. P. și M. G. V., în contradictoriu cu intimații M. D., D. C., S. V., M. G., N. T., Aciocîrlănoaie I., M. D., M. D., M. I. D., M. F., au formulat, în conformitate cu art. 322 pct. 4 C.pr.civ., cerere de revizuire a sentinței civile nr. 2185/25.05.1999, pronunțată în dosarul nr. 6670/1996 al Judecătoriei Rădăuți.
În motivare, au arătat că prin sentința civilă nr. 264/22.01.2007 a Judecătoriei Rădăuți, pronunțată în dosarul nr._, s-a admis acțiunea civilă formulată de P. de pe lângă Judecătoria Rădăuți și de către M. D. și s-a dispus anularea parțială a raportului de expertiză întocmit de experta B. C. în dosarul civil nr. 6670/1996 al Judecătoriei Rădăuți, numai cu privire la terenul intravilan, inclusiv curți construcții și s-a anulat în totalitate planul de situație cu privire la terenul intravilan, anexă la raportul de expertiză.
Au apreciat că sunt îndeplinite condițiile dispozițiilor art. 322 pct. 4 C.pr.civ., în sensul că, după rămânerea definitivă sentinței civile nr. 2185/25.05.1999 a Judecătoriei Rădăuți, privind partajarea averii succesorale după defuncții M. I. și M. P., s-a pronunțat sentința civilă nr. 264/22.01.2007 a Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă, prin care expertiza întocmită în dosarul civil nr. 6670/1996 a fost considerată un înscris fals și a fost anulată parțial.
Au susținut că se impune pronunțarea unei încheieri prin care să se admită în principiu cererea de revizuire, iar ulterior, în baza probelor ce vor fi administrate, respectiv a unei noi expertize în construcții, cu identificarea și a terenurilor pe care acestea sunt edificate, instanța să pronunțe o nouă hotărâre prin care să admită cererea de revizuire și să modifice în parte sentința civilă nr. 2185/25.05.1999 a Judecătoriei Rădăuți, în sensul stabilirii valorii masei de partajat prin includerea construcțiilor, a stabilirii bunurilor ce compun masa succesorală, urmând să fie incluse și construcțiile care au fost omise din planul de situație al expertei B. C. și a atribuirii moștenitorilor lui M. V. și a construcțiilor (șură, grajd,coteț etc.) situate pe .) care i-a fost deja atribuită, menținându-se astfel modalitatea de partajare și atribuire în cote de 1/2 a terenului rămas după autorii părților, referitor la suprafața de 1,24 ha teren din parcela V. . cererea înregistrată la data de 24.07.2008 sub nr._, revizuenții M. D., S. V., D. C., M. G., N. T., A. I., M. D., M. D., M. I. D. M. F., au formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 2185/25.05.1999 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr. 6670/1996, irevocabilă, intimați fiind M. E., M. G. V., M. P. și V. C., solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate.
În motivare, au invocat sentința civilă nr. 264/22.01.2007 a Judecătoriei Rădăuți, irevocabilă, prin care s-a dispus anularea în parte a raportului de expertiză întocmit de expert B. C., cu privire la terenul din intravilan, inclusiv cel aferent curți-construcții, anulându-se în totalitate planul de situație cu privire la terenul din intravilan aflat dosarul fond, anexat la raportul de expertiză.
Revizuenții au mai arătat că în cauză sunt date motivele de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 4 C.pr.civ. întrucât raportul de expertiză a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească, respectiv sentința civilă nr. 264/22.01.2007 a Judecătoriei Rădăuți.
S-a mai precizat că în cauză este dat motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C.pr.civ., sentința civilă nr. 264/2007 a Judecătoriei Rădăuți fiind un înscris care nu putut fi înfățișat în instanță dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, neavând cum să dovedească că raportul de expertiză a fost anulat, până la pronunțarea acestei sentințe.
Instanța a dispus conexarea cauzelor, iar prin încheierea din data de 19.11.2008 s-au admis în principiu cererile de revizuire conexate.
Prin sentința civilă nr. 2870 din 12 septembrie 2011, Judecătoria Rădăuți a admis în parte cererea de revizuire a sentinței civile nr. 2185/25.05.1999 pronunțată în dosarul nr. 6670/1996 al Judecătoriei Rădăuți și a schimbat în parte sentința menționată, în sensul că a atribuit revizuenților intimați terenul în suprafață de 5783 mp (hașurat cu linii de culoare roșu, varianta 1, anexa 1 din raportul de expertiză întocmit în cauză de către expertul tehnic judiciar C. V. M.), în valoare de_,5 lei; a atribuit intimaților revizuenți terenul în suprafață de 5783 mp (hașurat cu linii de culoare albastră, varianta 1, anexa 1 din raportul de expertiză întocmit în cauză de către expertul tehnic judiciar C. V. M.), în valoare de_,5 lei, împreună cu construcțiile C1, C2, C3, C4, C5, C6; a compensat cheltuielile de judecată făcute de părți și a obligat revizuenții intimați să plătească intimaților revizuenți suma de 1150 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 264/22.01.2007 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea pentru anulare înscrisuri și s-a anulat în parte raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de B. C. în dosarul civil nr. 6670/1996 al Judecătoriei Rădăuți, sentința devenind irevocabilă la data de 2.07.2008, prin respingerea recursului declarat de pârâții M. E., V. C., M. P. și M. G. V. (decizia nr. 228/2.07.2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava).
Prin sentința civilă nr. 2185/25.05.1999 a Judecătoriei Rădăuți, pronunțată în dosarul nr. 6670/1996 s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra bunurilor succesorale ce au aparținut defuncților Mihăiă P. și I., constând în una casă cu beci, șură, grajd și șopron, coteț și fântână, precum și suprafața de 1,49 ha teren agricol, fiind atribuite pârâtului M. D. construcțiile.
S-a reținut că de la acest partaj a fost omisă o a doua șură cu grajd, ce se află amplasată pe terenul ce i-a fost atribuit reclamantului M. D. la partaj. Astfel, instanța de partaj a atribuit reclamantului M. V. (în prezent decedat) terenul liber de construcții din intravilan, deși în realitate acest teren era afectat de construcții, care, însă, nu au fost evidențiate în planul de situație întocmit de expert tehnic B. C..
Astfel, a reținut prima instanță că s-a ajuns în situația ca, în condițiile în care toate construcțiile au fost atribuite reclamantului M. D., o parte din acestea să fie amplasate pe terenul atribuit în lot pârâtului M. V..
A mai reținut prima instanță că în cuprinsul raportului de expertiză care a fost întocmit în cauză au fost identificate toate construcțiile amplasate pe terenurile ce au făcut obiectul partajului, inclusiv cele ce nu au fost identificate de către expert la efectuarea raportului de expertiză în dosarul nr. 6670/1996 a Judecătoriei Rădăuți (o șură cu grajd).
Împotriva sentinței au declarat apel revizuenții M. E., V. C., M. P. și M. G. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul modalității de lotizare a bunurilor de partajat și a modalității de stabilire a cheltuielilor de judecată, apreciind că obligarea revizuenților la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimaților revizuienți este greșită, întrucât în urma compensării intimații le datorează cheltuieli de judecată în sumă de 1500 lei.
La termenul din 26.06.2012, în considerarea dispozițiilor art. 328 alin. 1 și 2821 alin. 1 C.pr.civ., a fost calificată calea de atac exercitată împotriva hotărârii judecătoriei ca fiind recurs.
Prin decizia civilă nr. 1415 din 3 iulie 2012 Tribunalul Suceava a admis recursul, a modificat în parte sentința recurată, în sensul că a compensat în parte cheltuielile de judecată și a obligat intimații revizuenți la plata către revizuenții intimați M. E., V. C., M. P. și M. G. V. a sumei de 2080 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; a menținut restul dispozițiilor sentinței recurate care nu erau contrare deciziei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuenții M. E., V. C., M. P. și M. G. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că tribunalul a pronunțat o hotărâre nelegală, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 304 alin. l pct. l C.pr.civ., respectiv instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, judecând în complet de recurs, deși cauza era în apel, cu încălcarea art. 328 și art. 299 C.pr.civ.
Sub acest aspect s-a apreciat că Tribunalului Suceava a calificat greșit calea de atac din apel în recurs, iar calificarea greșită a căii de atac de către instanța care a exercitat controlul judiciar asupra hotărârii pronunțate în fondul cauzei nu poate avea drept consecință înlăturarea dreptului părții de a exercita toate mijloacele procesuale stabilite de lege pentru a obține protecția dreptului său cu respectarea normelor de procedură specifice fiecărei căi de atac. Ca urmare, părțile au fost lipsite de un grad de jurisdicție prevăzut de lege, iar calificarea greșită dată de instanță poate fi supusă controlului judecătoresc.
De asemenea, prin calificarea greșită a căii de atac, s-au încălcat și dispozițiile art. 6 din Convenția E.D.O. privind dreptul la un proces echitabil. În cauză erau aplicabile dispozițiile art. 328 C.pr.civ. și nu cele ale art. 2811 alin. 1 C.pr.civ.
Prin decizia civilă nr. 2287 din 24 octombrie 2012, Curtea de Apel Suceava a admis recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1445/3 iulie 2012 a Tribunalului Suceava, a casat decizia și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare ca instanță de apel.
Pentru a hotărî astfel Curtea a reținut că obiectul dedus judecății îl constituie revizuirea sentinței civile nr. 2185 din 25 mai 1999 a Judecătoriei Rădăuți, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2359/22.06.2000 a Tribunalului Suceava și decizia civilă nr. 1915/10.06.2001 a Curții de Apel Suceava.
Judecătoria Rădăuți s-a pronunțat asupra cererii de revizuire prin sentința civilă nr. 2870/12.09.2011.
Art. 328 alin. 1 C.pr.civ. explicit că „hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită”.
Deci, după caz, hotărârea dată de judecătorie asupra cererii de revizuire este supusă apelului sau recursului, după cum hotărârea supusă revizuirii putea fi atacată cu apel sau recurs.
În speță, sentința civilă nr. 2185/25.05.1999 a Judecătoriei Rădăuți a fost supusă apelului. Ca atare, calea de atac împotriva sentinței pronunțate în revizuire trebuia să fie apelul, nu recursul.
Este adevărat că art. 2821 C.pr.civ. stabilește că nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Însă, în prezenta cauză, aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile.
Astfel, prin O.U.G. nr. 138/2000, intrată în vigoare la data de 2.05.2001, s-a stabilit un criteriu valoric pentru determinarea căii de atac de 200.000 lei (Rol), iar ulterior, prin Legea nr. 195/2004, art. I pct. 4, intrată în vigoare la data de 29.05.2004, s-a stabilit criteriul valoric în limita sumei de un miliard, sumă convertită de drept în lei noi, conform art. II din Legea nr. 459/2006, respectiv 100.000 lei.
În speță, sentința civilă nr. 2185 a fost pronunțată de Judecătoria Rădăuți la data de 25.05.1999, fiind supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la data pronunțării, conform art. 725 C.pr.civ., respectiv apelului și recursului.
Calea de atac a apelului a fost câștigată pricinii anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000, astfel încât și hotărârea supusă revizuirii urmează aceleași căi de atac.
Calificând greșit calea de atac exercitată drept recurs în loc de apel, tribunalul a pronunțat o hotărâre în complet format din trei judecători, în loc de doi, cum prevede legea, încălcând normele legale imperative privind compunerea instanței.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 28.11.2012 sub nr._ .
În apel s-a dispus efectuarea unei adrese către expertul C. V., pentru a comunica instanței, funcție de răspunsul înaintat la pct. 6 și 7 din obiecțiunile raportului de expertiză de la filele 229-231 dosar fond, dacă, în cauză a identificat una sau două variante de lotizare a terenului.
Prin sentința civilă nr. 160 din 23 aprilie 2013 Tribunalul Suceava a respins ca nefondat apelul declarat de revizuienții M. E., V. C., M. P. și M. G. V. împotriva sentinței civile nr. 2870/12.09.2011 a Judecătoriei Rădăuți.
Examinând soluția prin motivele de apel invocate și în raport de ansamblul probelor ce s-au administrat în dosar, tribunalul a confirmat sentința atacată, apreciind că aceasta își găsește suport în probatoriul administrat, a cărui judicioasă analiză a dus la stabilirea unei situații de fapt și la pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.
Cu privire la modalitatea de împărțeală, prin art. 741 cod civil s-a instituit principiul potrivit căruia la formarea loturilor trebuie să se dea fiecărei părți, pe cât posibil, aceeași cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanțe, de aceeași natură și valoare. Numai astfel se poate asigura deplina egalitate între moștenitori, urmărindu-se ca prin împărțeală fiecare să primească în natură partea de bunuri la care este îndreptățit.
Potrivit aceluiași text, dacă bunurile nu se pot împărți în natură și nu se pot forma loturi chiar inegale, iar atribuirea în natură unuia dintre copărtași nu ar apare justificată, urmează să se procedeze la vânzare prin bună învoială sau, în caz de neînțelegere, prin licitație, modalitate de împărțire ce are caracterul unei soluții extreme.
Prin urmare, din interpretarea textului, rezultă că atunci când împărțirea unui bun în natură nu este posibilă instanța poate să atribuie bunul imobil în întregime unuia dintre copărtași, urmând ca ceilalți să primească toate bunurile imobile sau echivalentul lor în bani.
În aprecierea sa, instanța a ținut seama de împrejurările de fapt și, în primul rând, de disproporția existentă între cotele părți cuvenite copărtașilor, apoi de natura bunului și posibilitatea de a fi valorificat în cât mai bune condiții din punct de vedere economic, de ocupația copărtașilor, de faptul că unul dintre ei l-a folosit timp îndelungat, precum și de alte criterii similare.
Față de cele expuse mai sus, contrar susținerilor apelanților, tribunalul a reținut că în mod corect a fost valorificată de instanța de fond posesia, ca și criteriu de atribuire a bunurilor construcții împreună cu terenul aferent, prin selectarea variantei I din raportul de expertiză.
S-a reținut în acest sens că, prin chiar cererea introductivă de instanță din dosarul nr. 6670/1996, autorul revizuienților-apelanți declara că bunurile ce făceau obiectul acțiunii de partaj se aflau în posesia autorului intimaților. Or, în condițiile în care pe tot parcursul derulării litigiului nu au fost produse dovezi care să ateste o altă stare de fapt, în mod corect a fost valorificată posesia drept criteriu de atribuire a bunurilor-construcții împreună cu terenul aferent, în favoarea intimaților, prin hotărârea de partaj. Nu a putut fi primită critica referitoare la neatribuirea construcțiilor din masa partajabilă întrucât prin hotărârea contestată instanța a dispus atribuirea acestor bunuri către intimați.
Tot în mod corect s-a procedat la atribuirea către intimați a construcțiilor C1-C4, dat fiind criteriul posesiei detaliat anterior, precum și faptul că nu s-a solicitat o partajare în natură a bunurilor în cauză. Mai mult, trebuie avut în vedere și faptul că, așa cum a rezultat din considerentele sentinței civile nr. 166/23.01.2003 a Judecătoriei Rădăuți, construcțiile C5-C6 identificate în anexa la raportul de expertiză topo întocmit în prezenta cauză sunt proprietate exclusivă a autorului apelanților. Faptul că există identitate între construcțiile evidențiate în anexa la raport și cele la care se face referire prin hotărârea menționată a reieșit cu evidență din susținerile autorului recurenților aflate în cererea introductivă de instanță din dosarul în care a fost pronunțată sentința nr. 166/2003 a Judecătoriei Rădăuți, unde acesta solicită efectuarea unui partaj suplimentar a unei construcții „șură cu grajd”, care se afla pe terenul ce-i fusese atribuit prin s.c. nr. 2185 și care nu făcuse obiectul acestei sentințe. Din examinarea comparativă a anexelor aferente rapoartelor de expertiză topo întocmite în prezenta cauză și în dosarul 6670, s-a putut concluziona că, în mod cert, construcțiile C5-C6 sunt cele ce au făcut obiectul cauzei soluționate prin sentința civilă nr. 166/2003. Față de acest aspect, tribunalul a apreciat că, pe de o parte, aceste construcții nu puteau face obiectul partajului întrucât nu s-au aflat în proprietatea autorilor comuni, iar pe de altă parte că proprietatea intimaților asupra acestor construcții impunea necesitatea atribuirii către aceștia a tuturor clădirilor ce fac obiectul partajului (avându-se în vedere și criteriul posesie anterior analizat), și necesitatea atribuirii către aceleași părți a terenului pe care se află construcțiile, în vederea unei exploatări corespunzătoare a imobilelor.
Nu a putut fi primită nici critica referitoare la lipsa căii de acces a apelanților la calea publică întrucât atribuirea construcțiilor și terenului aferent către intimați făcea imposibilă adoptarea unei variante de lotizare care să confere accesul apelanților la drumul comunal, iar așa cum rezultă din răspunsul expertului la obiecțiunile formulate de părți, apelanții au acces la un drum, fiind lipsit de relevanță faptul că acesta nu figurează în PUZ sau PUG.
Că lucrurile stau astfel, respectiv că apelanții au acces la drum, a rezultat și din răspunsul expertului C. V. la obiecțiunile expertizei (f. 33 dosar apel).
Astfel, acesta a arătat constant că drumul de exploatare (drum de câmp) nu este prevăzut într-un PUG sau PUZ sau într-o hotărâre de consiliu local, nu este inventariat ca drum public, și este lăsat pur și simplu ca drum de mai mulți proprietari, la capătul de sud al parcelelor, pentru a avea acces la un alt drum public, de a-și strânge recolta de pe câmp și a o depozita la locurile unde cetățenii locuiesc.
Prin urmare, au fost respinse criticile apelanților privitoare la modalitatea de lotizare a terenului curți-construcții ce a făcut obiectul prezentului litigiu.
Cum, în speță, s-a realizat o justă interpretare și aplicare și a art. 274 și 276 C.pr.civ., găsind că motivațiile apelanților sunt nejustificat formulate și că soluția primei instanțe este legală și temeinică, în baza art. 296 C.pr.civ. tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs revizuienții M. E., V. C., M. P. și M. G. V., solicitând modificarea ei și a sentinței civile nr. 2870/12.09.2011 a Judecătoriei Rădăuți, iar pe fondul cauzei admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată, modificarea în parte a sentinței civile nr. 2185/25.05.1999 a Judecătoriei Rădăuți, în sensul admiterii cererii de partaj succesoral și atribuirii terenului de 11.566 mp conform unicei propuneri de lotizare, varianta 2 din expertiză, urmând ca moștenitorilor lui M. D. să li se atribuie împreună cu suprafața de 5.784 mp și construcțiile de pe aceasta (C1, C2, C3, C4), iar moștenitorilor lui M. V. să li se atribuie suprafața de 5.784 mp construcțiile de pe terenul de 5.783 MP (C5 și C6).
În motivare, apreciază că motivele de nelegalitate se încadrează in dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, teza finală, referitoare la pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea legii și la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății.
Arată că s-au încălcat art. 6736 C.pr.civ. și art. 6739 C.pr.civ.
Deși instanța de apel a încuviințat un supliment la raportul de expertiză topografică întocmit la instanța de fond de către expertul C. M. și cu toate că prin răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză și prin suplimentul la raportul de expertiză (din apel) s-a stabilit o singura variantă de lotizare, respectiv varianta nr. 2, instanța de apel a menținut in mod nejustificat lotizarea făcută de instanța de fond greșit, pe varianta nr. 1, deși această variantă practic nu exista, fiind invalidată de expert pe considerentele prezentate instanței (lipsa accesului la drum public a părților, existența unei alte variante de partajare comod în natură a terenului de 11.566 mp, posesia exercitată neîntrerupt de părți în varianta 2).
Art. 6736 C.pr.civ. stabilește că, în cazul proceselor de partaj succesoral, în condițiile în care pentru formarea loturilor sunt necesare operații de măsurătoare, evaluare...instanța va dispune efectuarea unei expertize pentru formarea loturilor, expertiză care va indica dacă bunurile pot fi comod parajabile în natură și în ce mod anume, propunând loturile ce urmează a fi atribuite.
Inițial, în cadrul raportului de expertiză topografică expertul C. M. a stabilit două variante în care a propus să fie împărțite terenul de_ mp în natură, împreună cu construcțiile aflate pe acest teren.
Ulterior, atât la instanța de fond (răspuns la obiecțiunile formulate), cât și prin suplimentul la raportul de expertiză întocmit în apel, a fost prezentată o singură variantă de lotizare, care respecta toate criteriile prevăzute de art. 6739 C.pr.civ., respectiv varianta nr. 2, care ilustra posesia dintotdeauna a părților asupra terenurilor, voința revizuientelor, singura variantă cu ieșire la drumul public și singura variantă ce poate asigura egalitatea între cei doi coindivizari, foști frați, decedați in prezent.
Tot demersul anterior al părților, plângerile penale făcute expertei B. C. au avut la bază problema esențială a neidentificării construcțiilor situate pe terenul atribuit lui M. V., autorul revizuienților, și a neatribuirii acestor construcții.
Intimații revizuienți nu au solicitat să se constate caracterul de bun propriu al anexelor C5 și C6 la care se referă instanța de apel și au solicitat doar anularea hotărârii pronunțate în dosarul de partaj 6670/1996, sentința civilă nr. 2185/1999 a Judecătoriei Rădăuți, fără a indica vreo modalitate de partajare, fără a solicita proba cu expertiza identificării construcțiilor, probă care le aparține.
Instanța de apel nu a sesizat sub niciun aspect conținutul suplimentului la raportul de expertiză întocmit în apel, care confirma susținerile revizuienților apelanți de lotizare, pe varianta nr. 2 și care stabilea că "Greșit în raportul de expertiză am înaintat varianta 1 de lotizare, această variantă nu permite accesul revizuienților intimați la drumul public...Singura variantă viabilă este aceea când ambele părți aflate în proces vor avea accesul prin partea de nord-vest a bunului imobil, respectiv vor avea accesul din drumul comunal”.
Instanța de apel nu a explicat preferința pentru varianta nr. 1 inexistentă, singura explicație fiind cea referitoare la declarația autorului revizuienților-apelanți, însă fără a se nominaliza expres bunurile la care se referă.
Consideră că instanța de apel a fost în eroare, inclusiv cu privire la atribuirea construcțiilor.
În drept, au invocat art. 6736, art. 6739 și art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Prin întâmpinare, intimatele au solicitat respingerea recursului ca nefondat, și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, ca temeinică și legală.
Examinând motivele de recurs invocate, ansamblul probelor administrate în cauză și considerentele deciziei civile atacate, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat.
Întrucât în prezenta cauză recursul este formulat împotriva deciziei date în apel, motivele de modificare sau casare trebuie să se încadreze în cele strict reglementate de art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ., care sunt doar motive de nelegalitate, nefiind incidente dispozițiile art. 3041 C.pr.civ. privind posibilitatea examinării cauzei sub toate aspectele.
Instanța de recurs poate doar să verifice dacă dispozițiile legale au fost aplicate corect la situația de fapt care a fost stabilită de instanțele de fond, fără a se putea stabili o altă situație de fapt printr-o reapreciere a probelor administrate, această opțiune a legiuitorului în cazul recursului rezultând și din abrogarea art. 304 pct. 11 (prin O.U.G. nr. 138/2000).
Astfel, art. 304 pct. 11 C.pr.civ. reglementa ca motiv de recurs întemeierea hotărârii pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate. Întrucât toate criticile ce vizează modul de apreciere a probelor administrate în cauză se subsumează acestui motiv de recurs ce a fost abrogat, vor fi înlăturate pentru acest considerent.
Trebuie menționat că obiectul prezentului recurs îl formează decizia instanței de apel, iar nu sentința pronunțată de prima instanță. Pentru acest motiv, vor fi înlăturate toate criticile aduse de recurenți sentinței pronunțate de Judecătoria Rădăuți prin prezenta cale de atac.
În cauză nu este dat cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.pr.civ. care reglementează situația în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Recurenții au făcut însă referire la acest motiv de recurs fără a-l dezvolta în vreun fel și fără a indica actul juridic a cărui natură sau înțeles au fost schimbate prin interpretarea dată de instanța de apel, iar mijloacele de probă administrate în cauză nu se circumscriu noțiunii de „act juridic” la care se referă art. 304 pct. 8 C.pr.civ.
Curtea observă că nemulțumirea recurenților vizează în principal faptul că instanța de apel nu a ales a partaja bunurilor conform variantei nr. 2 din expertiză, despre care susține că respectă criteriile prevăzute de art. 6739 C.pr.civ.
Curte constată că nu este dat cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. întrucât, prin varianta de lotizare aleasă instanța de apel a avut în vedere chiar criteriile prevăzute de art. 6739 C.pr.civ., dispoziție legală care nu a fost astfel interpretată/aplicată greșit.
Textul de lege menționat prevede că: „La formarea și atribuirea loturilor instanța va ține seama, după caz, de acordul părților, natura cotei părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a cere împărțeala au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor și alte asemenea”.
Față de situația de fapt reținută de instanța de apel (și care nu poate fi cenzurată de instanța de recurs), respectiv posesia exercitată de autorul intimaților asupra bunurilor ce făceau obiectul acțiunii de partaj, proprietatea intimaților asupra construcțiilor C5 și C6, împrejurarea că apelanții au acces la drum, Curtea constată că au fost respectate dispozițiile art. 6739 C.pr.civ. privind criteriile de atribuire a bunurilor supuse partajului.
Deși au invocat încălcarea art. 6736 C.pr.civ., Curte constată că această critică este nefondată, în condițiile în care în cauză s-a efectuat un raport de expertiză tocmai în aplicarea acestei prevederi legale.
Împrejurarea că instanța de apel a dat eficiență doar anumitor concluzii ale expertizei nu se circumscrie cazului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., ci celui prevăzut de fostul art. 304 pct. 11-în prezent abrogat.
Nu este dat cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ., în condițiile în care instanța de apel a motivat clar, concis și complet soluția de respingere a apelului, motivarea nefiind contradictorie ori străină de natura pricinii.
Deși au invocat nemotivarea deciziei, recurenții nu au indicat care anume dintre motivele invocate nu au fost analizate, iar din lecturarea considerentelor deciziei atacate Curtea reține că instanța de apel a sistematizat criticile formulate și a dat un răspuns unitar tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțineau motivele de apel. De asemenea, a prezentat situația de fapt și motivele ce i-au format convingerea prin raportare la mijloacele de probă administrate în cauză, iar soluționarea nefavorabilă a unei căi de atac nu echivalează cu nemotivarea deciziei, în condițiile în care aceasta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 261 pct. 5 C.pr.civ.
Contrar celor susținute în memoriul de apel, considerentele instanței de apel nu s-au bazat doar pe declarația autorului revizuienților-intimați, ci vizează și aspecte precum posesia și proprietatea construcțiilor, precum și existența drumului de acces, astfel cum s-a arătat anterior.
„Confuzia” în care s-a aflat instanța de apel și situația de fapt eronată stabilită sunt critici ce vizează netemeinicia, iar nu nelegalitatea deciziei, așadar sunt inadmisibile în recurs.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MTIVE,
ÎN NUMELE LEGI,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuienții M. E., V. C., M. P. și M. G. V., toți domiciliați în ., împotriva deciziei nr. 160 din 23 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția civilă – în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 septembrie 2013.
Președinte, Judecători, Grefier,
Redactat M.M.C.
Judecători fond V. C.
apel C. L.
S. A.
Tehnoredactat Dir.E.+ M.M.C.
2 ex./10.10.2013
| ← Legea 10/2001. Hotărâre din 27-06-2012, Curtea de Apel SUCEAVA | Conflict de competenţă. Sentința nr. 21/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
