Revendicare imobiliară. Decizia nr. 358/2014. Curtea de Apel SUCEAVA

Comentarii

0

Decizia nr. 358/2014 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 358/2014

Dosar nr._ - revendicare imobiliară -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECTIA I CIVILA

DECIZIA NR. 358

Ședința publică din 5 iunie 2014

PreședinteAnton Ș. F.

JudecătorMarcu M.-C.

GrefierDumitrescu E.

Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantele Asociația Generală a Învățătorilor din județul G. și Asociația de Î. Umanitară și Profesională a Personalului din Învățământ G. prin reprezentant legal prof. R. O. – ambele prin Cabinet avocat I. N. C., cu sediul în G., .. 31, .. 121 – parter, împotriva sentinței civile nr. 1989 din 17 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr._, intimați fiind pârâții S. Învățământului Preuniversitar G. și C. C. Didactic G., ambele cu sediul în G., ., jud. G..

La apelul nominal au răspuns avocat I. N. C., pentru reclamantele apelante și C. S., pentru pârâtul intimat S. Învățământului Preuniversitar G., lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate C. C. Didactic G..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantelor depune la dosar împuternicire avocațială, înscrisurile enumerate în opis, chitanțele nr. ITE287/2091 din 4 iunie 2014 și ITE180/1090 din 6 februarie 2014, pe care s-a consemnat plata taxei de timbru de 5274 lei și respectiv 65 lei, ce s-au anulat la dosar, (filele 8 – 38 dosar) iar reprezentanta pârâtului S. Învățământului Preuniversitar G. depune împuternicire avocațială, înscrisurile enumerate în opis (filele 39 – 62), părțile înmânându-și reciproc actele depuse astăzi în instanță.

Părțile prezente solicită admiterea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța, în temeiul disp. art. 295 din Codul de procedură civilă, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri solicită.

Avocat I. N. C., pentru reclamantele apelante, arată că a depus copii de pe niște înscrisuri (copii) care se găsesc într-un registru prin care a fost înregistrată Banca Populară a cadrelor didactice din 1927; acest registru a fost parafat la Judecătoria I a Tribunalului C.. Dacă reprezentanții Car-ului și a Asociației Învățătorilor, dacă instanța dorește să vadă în original se va conforma și le va aduce. Va veni reprezentantul AIUPPI (fostă CAR, fosta bancă a cadrelor didactice) să-l aducă în instanță. Convenția este înscrisă în acest registru care are un gir al autenticității prin faptul că a fost înscris șnuruit și parafat de către Judecătoria I G. a județului C..

Avocat C. S., pentru pârâtul intimat, precizează că nu contestă aceste documente și nu se impune acordarea unui nou termen în cauză, eventual se poate amâna pronunțarea. Solicită să se aprecieze asupra relevanței, se discută de documente care să ateste în concret că ei sunt proprietari. Din punctul ei de vedere aceste documente nu prezintă nicio relevanță în această cauză.

Instanța arată nu dorește să vadă actele în original atâta timp cât nu se contestă ceea ce este consemnat în ele și în consecință nu se impune acordarea unui termen de judecată.

Părțile prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Instanța, constatând apelul legal timbrat și în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat I. N. C., pentru reclamantele apelante, solicită admiterea apelului, casarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare la prima instanță întrucât apreciază că este lovită de nulitate absolută, motivat de faptul că în cele trei fraze succinte și lapidare nu se regăsește măcar o frază care să analizeze vreunul din actele depuse la dosar.

Consideră că hotărârea este nelegală întrucât în primul rând, pe cale de excepție, excepție prevăzută de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. pr. civ., hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. A depus numeroase acte insă în hotărâre s-a vorbit numai de convenție, în rest nu s-a discutat despre nimic, nu s-a făcut trimitere la nici un act, ceea ce-i creează convingerea că nu s-a studiat nici un act, nu s-a făcut legătura între ele, nu s-a colaționat toate probele din cauză, astfel încât consideră că nu a luat cunoștință de aceste acte și de conținutul lor și că hotărârea este nelegală sub aspectul nemotivării. Pentru acest motiv, solicită admiterea apelului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe întrucât nu cunoaște ce a avut instanța în vedere când a respins acțiunea ca neîntemeiată, încât să analizeze, să cerceteze fondul cauzei din nou pe baza actelor ce le-au depus la dosar. În aceste două instituții sunt foști învățători, institutori, profesori, care în momentul în care în adunarea generală s-a citit această hotărâre au întrebat ce acte nu sunt bune. Practic nu au putut înțelege de ce nu s-a admis acțiunea.

Pe fondul cauzei, solicită admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței și în rejudecare, admiterea acțiunii în revendicare, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar.

Susține că fosta Bancă și Asociația Învățătorilor sunt proprietari pe clădire. F. Asociație Generală a Învățătorilor s-a autosuspendat în 1945; din 1045 până în 1950 (conform procesului verbal din registrul băncii - banca se transformă în CAR) este cea care s-a ocupat de clădire. După această dată nu s-a mai ocupat nimeni de clădire, s-a plătit impozit până în 1948 de către bancă, conform matricolei 2 de la circa financiară – depusă la dosar, se arată că pentru monumentele culturale nu se mai plătește impozit.

Precizează că Asociația Învățătorilor din județul G. este membră a Asociației Generale a Învățătorilor din România. Din actul de donație înregistrat la tribunalul județului C. rezultă că se donează pentru Asociație din partea Primăriei municipiului G. suprafața de 1368 mp teren, pentru ridicarea unui cămin școală în folosul cadrelor didactice din municipiul G. și întreg județul C. cu condiția ca în termen de 3 ani, până la 31 iulie 1939 să se construiască clădirea. Cum Asociația Învățătorilor nu avea mijloace materiale îndestulătoare pentru ridicarea construcției a convenit cu Banca C. Didactic (fostul CAR) să construiască împreună în indiviziune o clădire pe terenul proprietatea Asociației învățătorilor – Secția C., convenție consemnată în procesului verbal din 16 aprilie 1939. Din procesul verbal încheiat la 16 aprilie 1039 și procesul verbal din 7 martie 1937 rezultă că între cele două reclamante s-a încheiat o convenție în ceea ce privește construirea unui cămin necesar celor două, în vederea desfășurării activității. În perioada 1941 – 1960 din procesele verbale ale Băncii Învățătorilor rezulta ca sediul acesteia se afla în noua clădire. În ceea ce privește Asociația Învățătorilor din județul C. aceasta a funcționat până în 1945, când Asociația Generală a Învățătorilor din România și-a suspendat activitatea datorită modificărilor politice, economice și culturale ale României de la acel moment. Niciodată nu s-a făcut un transfer al patrimoniului acesteia către alte asociații.

Susținerea pârâtului Sindicatului Preuniversitar G., că Asociația Învățătorilor s-ar fi transformat în Sindicat, nu poate fi luată în considerare, neexistând o manifestare de voință a membrilor asociației în acest sens. Din toate actele depuse de pârât nu rezultă că după suspendarea activității Asociației Generale a Învățătorilor între cele două părți ar fi existat o relație de transmitere a proprietății imobilului. Sindicatele din învățământ s-au înființat în anul 1948 și nu aveau cum să plătească impozitul pentru imobil, acesta fiind plătit de Banca Populară a Cadrelor Didactice până în anul 1948, după care imobilul a fost scutit de la plata impozitului.

Clădirea de la ridicare a fost ocupată de cei doi proprietari, iar după instaurarea regimului comunist au funcționat în perimetrul acesteia, instituția de învățământ, respectiv Inspectoratul Școlar, CAR-ul, S. Cadrelor Didactice și C. C. Didactic.

Depune la dosar concluzii scrise.

Avocat C. S., pentru pârâtul intimat, solicită respingerea apelului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, conform chitanțelor depuse la dosar. Precizează că din actele de constituire nu rezultă că Asociația Învățătorilor se numește Asociația Generală a Învățătorilor. De altfel, nu aveau cum să facă o acțiune în revendicare deoarece ei erau pârâții care dețineau imobilul. Pe de altă parte, pârâta S. Învățământului Preuniversitar nu a avut niciodată pe rol o acțiune în revendicare la care ar fi renunțat, cum susține reclamanta. La momentul promovării acestei acțiuni în revendicare reclamantele nu pot face dovada că ar fi continuatoarele Asociației Generale a Învățătorilor.

În raport de acțiune, de obiect, de esența unei acțiuni în revendicare, hotărârea instanței de fond este motivată sub toate aspectele ridicate.

Mai arată că AIUPPI a obținut ocult intabularea pe clădire și teren în condițiile în care terenul a fost donat de Municipiul G. fostei Asociații a Învățătorilor și nicidecum fostei bănci a învățătorilor, mențiune care a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească. De asemenea, au depus la dosar un contract de închiriere pe 4 ani, proprietar fiind S. Învățământului și chiriaș Inspectoratul județean al învățământului. Depune la dosar concluzii scrise.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra apelului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. sub nr._ din 30 ianuarie 2013, reclamantele Asociația Generală a Învățătorilor din județul G. și Asociația de Î. Umanitară și Profesională a Personalului din Învățământ G. au chemat în judecată pe pârâții S. Învățământului Preuniversitar G. și C. C. Didactic G. revendicând imobilul – construcție din G., . și suprafața de 1368 m.p. situată la aceeași adresă.

În motivare au arătat că Asociația Generală a Învățătorilor din județul G. este continuatoarea Asociația Generală a Învățătorilor din România, care a fost reactivată la 29 octombrie 2006. În procesul verbal al Adunării Generale a Asociaților din anul 1936 este menționată propunerea de a sprijini financiar construirea unui sediu al băncii, iar din procesul verbal încheiat la 16 aprilie 1939 și cel din 7 martie 1937, rezultă că între cele două reclamante s-a încheiat o convenție privind construirea unui cămin necesar pentru desfășurarea activității. Din procesul verbal al Băncii Învățătorilor din 21 aprilie 1940 reiese că Adunarea Generală a Membrilor acesteia s-a desfășurat în noul local. A susținut că în urma demersurilor efectuate de fosta Asociație a Învățătorilor înființată în anul 1937 a primit sub formă de donație din partea Primăriei municipiului G. suprafața de teren de 1368 m.p. situată în G., . .) cu condiția ca în termen de 3 ani să construiască un cămin necesar asociației. Aceasta și Banca C. Didactic al Învățătorilor – Secția C.. După edificare, clădirea a fost ocupată de cei doi proprietari, iar după instaurarea regimului comunist au funcționat în perimetrul acesteia Inspectoratul Școlar, CAR-ul, S. Cadrelor Didactice și C. C. Didactic. După anul 1990 S. Învățământului Preuniversitar G. a ocupat o parte din clădire, iar reclamanta AIUPPI funcționează doar în 38 m.p., Asociația Generală a Învățătorilor, nefiind primită în spațiu. În anul 2006 s-au efectuat îmbunătățiri la imobil suportate, în parte, de către AIUPPI.

În drept au fost invocate disp. art. 555 – 563 Cod civil.

În apărare, pârâta C. C. Didactic G. a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, care nu sunt continuatoarele Băncii C. Didactic și a Asociației Învățătorilor C., precum și excepția lipsei de interes. Pe fond, a arătat că Asociația Generală a Învățătorilor din județul G. s-a înființat în anul 2010, preluând activități pe care le-a desfășurat C. C. Didactic G.. Membrii fondatori ai acestei asociații nu au nicio legătură cu membrii continuatori ai vechii asociații și nici cu membrii Băncii C. Didactiv G. din anul 1939. Nu există acte juridice privind preluarea activului și pasivului de la vechea asociație.

În drept au fost invocate disp. art. 205 și urm. din Codul de procedură civilă.

Prin sentința civilă nr. 1989 din 17 octombrie 2013, Tribunalul G. a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor și excepția lipsei de interes invocate de pârâte, ca neîntemeiate.

A respins acțiunea reclamantelor în contradictoriu cu pârâții, ca neîntemeiată și a obligat reclamantele la plata către pârâtul S. Învățământului Preuniversitar G. a sumei de 2000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Folosul practic avut în vedere de reclamante prin declanșarea procedurii judiciare privește dobândirea bunurilor menționate, interesul lor fiind legitim, personal și direct, născut și actual.

Acțiunea în revendicare este definitivă ca fiind acțiunea reală petitorie prin care proprietarul neposesor revendică bunul său de la posesorul neproprietar, finalitatea urmărită fiind stabilirea dreptului de proprietate al reclamantului, cu efectul direct și accesoriu al obținerii posesiei. Așadar, de esența acestei acțiuni este existența unui posesor neproprietar și a unui proprietar neposesor.

În cauză, reclamantele nu au dovedit, deși în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 1 teza finală din codul de procedură civilă le revenea această sarcină, că sunt titularele dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate, actele anexate, neputând justifica o astfel de cerere.

Astfel, procesele-verbale încheiate de Banca C. Didactic C., copia registrului de procese-verbale, copia convenției încheiate între Asociația Învățătorilor C. și Banca C. Didactic G. pentru ridicarea construcției C. Învățătorului nu fac proba dreptului de proprietate al reclamantelor asupra terenului și a construcției.

Sub un alt aspect, din actele dosarului nu reiese legătura dintre reclamante și vechile instituții pe care pretind că le continuă, nu există probe referitoare la preluarea activului vechii asociații, afirmațiile reclamantelor în acest sens, fiind lipsite de suport probator.

În consecință, constatând că reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului și a construcției revendicate, instanța a apreciat că cererea lor este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare, iar nu pentru lipsa calității procesuale active, această excepție fiind respinsă, la fel ca și excepția lipsei de interes, invocată de pârâta C. C. Didactic G..

În baza art. 274 din Codul de procedură civilă au fost obligate reclamantele la plata către pârâtul S. Învățământului Preuniversitar G. a sumei de 2000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele Asociația Generală a Învățătorilor din județul G. și Asociația de Î. Umanitară și Profesională a Personalului din Învățământ G..

Apreciază că hotărârea primei instanțe este lovită de nulitatea absolută motivat de faptul că potrivit art. 261, alin. 1, pct. 5, hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În speță, cele două reclamante au depus nenumărate dovezi scrise arătate și discutate prin cererile depuse la dosar și prin atașarea actelor respective.

O analiză substanțială asupra tuturor actelor care să formeze convingerea că cele două reclamante sunt de fapt și de drept proprietarele imobilului revendicat au fost arătate, discutate și analizate pe 9 pagini în concluziile scrise pe fond.

Nu se regăsește în motivarea instanței în cele trei fraze succinte și lapidare, măcar o frază prin care să analizeze vreunul din actele respective, care să ne convingă că într-adevăr acțiunea formulată este neîntemeiată.

Succinta motivare fără a face o analiză pro și contra a tuturor înscrisurilor depuse la dosar, concluzionează că instanța nu a luat cunoștință de aceste acte și de conținutul lor și că hotărârea este nelegală sub aspectul nemotivării ei.

În baza acestui motiv solicită admitere apelului, casarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare la prima instanță, considerând că instanța de apel nu se poate substitui asupra analizei și cercetării fondului primei instanțe.

Pe fondul cauzei, solicită să se constate că, Asociația Învățătorilor din județul G. cu personalitate juridică este membra a Asociația Generală a Învățătorilor din România – continuatoarea a Asociației Generale a Învățătorilor din România cu statut autentificat de Tribunalul I. cu nr._ prin sentința nr. 39/30.06.1927.

Această asociație a fost reactivată prin hotărârea Congresului național al învățătorilor/instituitorilor din România și de peste hotare – prin Congresul de la A. din 29.10.2006, la care Asociația din G. a aderat în anul 2007.

Asociația Generală este luată în evidență de Ministerul Educației Naționale și între cele două s-a încheiat un Protocol de colaborare prin care i se recunoaște rolul consultativ de pe lângă minister a Asociației Generale a Învățătorilor din România în proiectarea, fundamentarea și aplicarea strategiilor naționale în domeniul educației în conformitate cu art. 144, alin. 1 din Legea 1/2011 (cu privire la actele de constituire acestea se regăsesc la filele 24-28 dosar).

În ceea ce privește ridicarea construcției, cât și modalitatea intrării terenului în patrimoniul Asociației Învățătorilor din prezenta cauză, arată că există documente care se află la dosarul cauzei începând cu filele 10 – 14 dosar din care rezulta – respectiv din actul de donație înregistrat sub nr. 515/17.02.1937 la Tribunalul județului C. pentru Asociație din partea primăriei municipiului G. se donează 1368 mp teren situat în G., . .) pentru ridicarea unui cămin școală în folosul cadrelor didactice din municipiul G. și întreg județul C. cu condiția ca în termen de 3 ani, până la 31 iulie 1939 să se construiască clădirea amintită.

Cum Asociația Învățătorilor nu avea mijloace materiale îndestulătoare pentru ridicarea construcției, între aceasta și „Banca C. Didactic” din G. (fostul CAR al cadrelor didactice - astăzi Asociația de Î. Umanitară și Profesională din Învățământ G.) au convenit în Adunarea generală din 7 martie 1937 să construiască împreună „în indiviziune o clădire pe terenul proprietatea Asociația învățătorilor – Secția C.”, conform actului de donație încheiat.

Clădirea a fost ridicată așa cum s-a prevăzut prin actul de donație și convenția încheiată de asociație și banca, și este înscris acest moment în procesul verbal din 16 aprilie 1939 - întocmit în cadrul Adunării Generale a Băncii – C. Didactic C..

Clădirea de la ridicare a fost ocupată de cei doi proprietari, iar după instaurarea regimului comunist au funcționat în perimetrul acesteia, instituția de învățământ, respectiv Inspectoratul Școlar, CAR-ul, S. Cadrelor Didactice și C. C. Didactice.

2b) În ceea ce privește reclamanta AIUPPPI G. (denumirea actuală a fostei bănci a învățătorilor) datează din anul 1927 și apare în publicația Căminul Școlii emisă de Asociația învățătorilor din fostul județ C. (acte de constituire filele 63-92 dosar.

În procesul verbal al Adunării Generale a Asociațiilor din anul 1936 este menționată propunerea „să sprijine financiar construirea unui sediu al băncii, dar cu sprijinul învățătorilor – membri ai băncii”.

Din procesul verbal încheiat la 16 aprilie 1939 și procesul verbal din 7 martie 1937 – rezultă că între cele două reclamante s-a încheiat o convenție în ceea ce privește construirea unui cămin necesar celor două în vederea desfășurării activității, convenție în ceea ce privește construirea unui cămin necesar celor două în vederea desfășurării activității.

Din procesul verbal al Băncii Învățătorilor din 21 aprilie 1940 – rezulta că Adunarea Generală a Membrilor acesteia s-a desfășurat în noul local – conform convocării afișată la sediul băncii (publicată în gazeta locală „Ecoul din 16 martie a.c.”).

În perioada 1941-1960 din procesele verbale ale Băncii Învățătorilor rezulta ca sediul acesteia se afla în noua clădire.

Din procesul verbal încheiat la 1 mai 1943 al Adunării Generale a Asociaților Băncii, rezulta că administrarea Casei Învățătorilor se face în comun cu aceasta – ambele fiind coproprietare.

Procesul verbal din 5 februarie 1950 al Băncii Învățătorilor – surprinde transformărilor sociale suferite în Republica Populară Româna, cât și situația financiară a acesteia. Cu acea ocazie Adunarea Generală a Asociaților a solicitat „trecerea Băncii Învățătorilor asupra CAR” (text 10) cu un bilanț contabil de 1.961.295 lei.

Procesele verbale amintite se regăsesc în „Registrul de procese verbale” – aflat astăzi în posesia reclamantei AIUPPI, înregistrat și parafat cu sigiliul Judecătoriei 1 G. – sub nr. 5796/3 martie 1937 – care certifica „actul de naștere” al Băncii C. Didactic.

Prin încheierea din 19 iulie 1995 a Judecătoriei G., dosar nr. 36/PJ/1995 al aceleiași instanțe s-a luat act de modificarea Asociației CAR Învățământ G. în Asociația de Î. Umanitară și Profesională a Personalului din Învățământ G..

AIUPPI sub diferite denumiri și-a continuat activitatea din 1927 și până în prezent în calitate de bancă a corpului didactic.

În ceea ce privește Asociația Învățătorilor din județul C. aceasta a funcționat până în 1945, când Asociația Generală a Învățătorilor din România și-a suspendat activitatea datorită modificărilor politice, economice și culturale ale României de la acel moment.

Niciodată nu s-a făcut un transfer al patrimoniului acesteia către alte asociații, transfer care era hotărât de Adunarea Generală a tuturor asociațiilor, care nu a mai putut avea loc datorită frământărilor politice din vremea respectivă.

Această asociație nu poate fi asimilată breslelor meșteșugărești și nici corporațiilor, care aveau un profund caracter muncitoresc și de organizare a acestora conform Legii 52/1945, art. 52.

Susținerea pârâtului S. Preuniversitar G., ca Asociația Învățătorilor s-ar fi transformat în Sindicat nu poate fi luată în considerare, motivat de faptul că nu se poate dovedi că aceasta ar fi afiliat vreodată la Sindicat (prin afiliere nu-și pierde caracterul de entitate juridică distinctă), iar pe deasupra nimeni nu poate decide în numele Asociației Învățătorilor – transformarea sa în Uniunea Sindicatelor din Învățământ G., cum de altfel nu se putea decide cu privire la patrimoniul asociat, fără a exista o manifestare de voință a membrilor asociației în acest sens.

Din toate actele depuse de pârât la dosarul cauzei, nu rezultă că după suspendarea activității Asociației Generale a Învățătorilor între cele două părți ar fi exista6t o relație de transmitere a proprietății imobilului, acesta rămânând în continuare doar în proprietatea CAR Învățământ (care a dovedit transformarea sa din Banca Populară a Învățătorilor din județul C.).

Important este faptul că imobilul asupra căreia se poartă litigiul din prezenta cauză, face parte din patrimoniul Asociației Generale a Învățătorilor din România, care este constituit din casele învățătorilor din județele țării, casele de odihnă și bibliotecile, constituit prin donații ale tuturor cadrelor didactice din țară identificate și la nivelul județelor.

Nu rezultă de nicăieri că s-ar fi primit bani de la instituțiile statului sau din alte domenii de activitate pentru ridicarea acestora.

Apărările formulate de pârâtul S. Preuniversitar G. (întâmpinare fila 98 – 103) care pretinde că ar fi preluat patrimoniul atât al Asociației Învățătorilor din județul C., cât și patrimoniul Băncii C. Didactic C., solicită să le respingă pentru că nu au fost dovedite.

Sindicatele din învățământ s-au înființat în anul 1948 și au făcut parte conform organizării din Uniunea Generală a Sindicatelor din România înființată în 13 – 15 august 1906.

Spre deosebire de Asociația Generală a Învățătorilor din România care avea ca scop răspândirea culturii și dezvoltarea învățământului din întreaga Românie, UGSR avea ca scop apărarea drepturilor rezultate din munca ale breslelor, categoriilor de meseriași la nivelul întregii țări, ambele asociații desfășurându-și activitatea în paralel în domeniile respective.

Nu rezultă din nici un act depus de fostul sindicat ce funcționa înainte de anul 1990 și după 1990 în noua organizare, ca imobil în litigiu ar fi fost transferat conform dispozițiilor legale în materie, către Sindicat.

Ca răspuns a celor susținute de către sindicat sunt chiar documentele depuse de aceștia în apărare la dosarul cauzei (s-a precizat în instanță că imobilul nu a fost înregistrat în patrimoniul UGSR-ului).

Imobilul nu a fost niciodată înregistrat în vreo evidență imobiliară, transcriere imobiliară, într-o evidență financiară care să ateste proprietatea sindicatului asupra imobilului.

Depune la fila 127 dosar o declarație privind impozitul pe clădire, deși din 1947 pentru această clădire nu s-a mai plătit impozit (perioada 1945 – 1947), plătește impozit fosta Bancă a Casei C. Didactic așa cum rezulta din adeverința nr. 4452/31.05.1973 emisă de Consiliul Popular al municipiului G..

De asemenea pretind ca fiind un act de proprietate sentința civilă nr. 2472/4.06.1973 a Judecătoriei G., fila 129 dosar, unde S. s-a judecat în contradictoriu cu Consiliul Popular al municipiului G. și IJGCL G., care nu aveau nicio calitate în a dispune asupra imobilului respectiv, pentru că nu au dovedit nici un transfer al proprietății de la cele două instituții către Sindicat, astfel încât reclamantelor din prezenta cauză, hotărârea nu le este opozabilă, pentru că nu prin acțiune în constatare S. putea deveni proprietar, având la îndemână acțiunea în realizare, respectiv revendicarea.

Faptul că hotărârea pronunțată în anul 1973 de Judecătoria G. nu și-a produs nici un efect asupra dorinței Sindicatului de a deveni proprietar pe imobilul în litigiu, îl constituie și contractul de închiriere (fila 160 dosar) înregistrat sub nr. 1921/17.02.1975, încheiat între Consiliul Popular G. și Sindicat, prtin care acesta din urmă închiriază din clădire suprafața de 346 mp, contract cu o valabilitate de 4 ani, perioada 01.01.1975 – 01.01.1979.

Cert este că din toate documentele de gestiune, de evidență a birourilor și a tuturor bunurilor mobile din clădire deținute de Sindicat, acesta nu poate dovedi că este proprietarul clădirii pe care o ocupa în parte.

De altfel, S. Preuniversitar are ca membri o mică parte din cadrele didactice ce funcționează la nivelul orașului G., cât și a județului G..

Prin actul de constituire al Asociației Învățătorilor din județul C. și a municipiului G., cât și prin hotărârea dată în vederea ridicării Căminului Școlii, scopul a fost ca acest locaș de învățământ și cultură să profite tuturor cadrelor didactice din județ și din orașul G. și nu numai unei părți a unor favorizați ce dețin prin forță clădirea ridicată în perioada interbelică.

Prin încheierea de ședință din 30 aprilie 2013 Curtea de Apel G. s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului spre competentă soluționare Curții de Apel Suceava ca urmare a admiterii cererii de strămutare formulată de intimatul S. Învățământului Preuniversitar G. (încheierea de ședință din data de 10 aprilie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție București).

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate Curtea constată că apelul este nefondat.

Un prim motiv de apel vizează nemotivarea hotărârii de către prima instanță. Potrivit art. 261 pct. 5 C.proc.civ. hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Curtea constată, din examinarea considerentelor sentinței apelate, că prima instanță a indicat punctual, concis, de ce consideră că reclamantele nu au făcut dovada că sunt proprietarele imobilelor revendicate, că reclamantele nu sunt continuatoarele juridice ale vechilor instituții proprietare ale imobilelor, cu analiza probelor ce susțin punctul său de vedere, respectiv a înscrisurilor depuse de reclamante, care în opinia instanței nu fac dovada dreptului de proprietate, astfel încât acest motiv de apel nu este dat în cauză.

Pe fondul cauzei, Curtea apreciază, ca și prima instanță, că nu s-a făcut dovada faptului că reclamantele sunt continuatoarele juridice ale Băncii C. Didactic din municipiul G. și județul C. și respectiv ale Asociației Generale a Învățătorilor Secția C., proprietarele inițiale ale imobilelor revendicate, și nici că aceste bunuri au intrat în proprietatea lor într-un mod prevăzut de lege.

Printr-un contract de donație autentificat sub nr. 515/17.02.1937 Asociația Generală a Învățătorilor Secția C. a primit de la municipiul G. suprafața de 1368 mp teren, situat în G., . scopul și sub condiția ca în trei ani, adică până la data de 31.07.1937, să se construiască pe acest teren un cămin necesar Asociației Generale a Învățătorilor Secția C.. Prin convenția din 7.03.1937 încheiată între Banca C. Didactic din municipiul G. și județul C. și Asociația Generală a Învățătorilor Secția C., s-a decis construirea în indiviziune a unei clădiri pe terenul proprietate a Asociației Generale a Învățătorilor situat în G. . ce va purta denumirea „C. Învățătorilor din G.”. În prezent clădirea construită se numește „C. C. Didactic G.”, este situată în . în municipiul G., și conform inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului (fila 184 ds. fd.) se află în domeniul public al statului în temeiul unui act de donație nr. 741 din 3.07.2003 și în administrarea Inspectoratului Școlar Județean G.. Prin sentința civilă nr. 2472/4.06.1973 a Judecătoriei G. (filele 129-131 ds. fd.) s-a constatat că acest imobil (construcție plus teren) este proprietatea Sindicatului Învățământ din municipiul G.. Această sentință este pronunțată în contradictoriu cu Comitetul Executiv al Consiliului Popular al municipiului G. și Întreprinderea județeană de gospodărire locativă și comunală G. și face dovada că la acea dată imobilele nu mai erau în posesia Bancii C. Didactic din municipiul G. și județul C. și a Asociației Generală a Învățătorilor Secția C..

Reclamanta Asociația Generală a Învățătorilor din județul G. s-a înființat la data de 16.04.2010, primind personalitate juridică la data de 28.05.2010, conform încheierii din 28.05.2010 a Judecătoriei G. (fila 24 ds. fd.). În lipsa unei dovezi a faptului că aceasta este continuatoarea juridică a fostei Asociații Generale a Învățătorilor Secția C., a unei dispoziții legale în acest sens, reclamanta nu poate pretinde ca de la data înființării sale să preia patrimoniul unei alte asociații profesionale. Simplul fapt că reclamanta este tot o asociație profesională a învățătorilor din municipiul G. dar înființată în anul 2010, nu constituie un argument că este continuatoarea juridică a fostei asociații profesionale, existente în anul 1937. Nu este suficient nici ca reclamanta să se declare continuatoarea juridică a fostei asociații profesionale prin statutul său, transmiterea patrimoniului unei persoane juridice făcându-se doar prin una modalitățile prevăzute de lege, neindicată de reclamanta care pretinde acest lucru.

În ceea ce o privește pe reclamanta Asociația de Î. Umanitară și Profesională a Personalului din Învățământ G., faptul că aceasta nu este continuatoarea juridică a Băncii C. Didactic din municipiul G., s-a reținut cu putere de lucru judecat atât prin sentința nr._/30.12.1992 a Judecătoriei G. (filele 147-149 ds. fd.) cât și prin sentința nr. 4454/4.05.2011 a Judecătoriei G. (filele 152-154 ds. fd.).

Curtea reține faptul că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale – respectiv aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C.civ. și art. 166 C.pr.civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. 2 vechiul C.civ., forma în vigoare în prezent).

Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de obiect, părți, cauză, nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, respectiv demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.

Potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. 2 C.civ., în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, astfel încât pârâții recurenți nu pot invoca în această nouă acțiune stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.

În consecință, atât timp cât prin hotărârile judecătorești menționate s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că Asociația de Î. Umanitară și Profesională a Personalului din Învățământ G. nu este continuatoarea juridică a Băncii C. Didactic din municipiul G., în prezenta cauză nu se poate stabili contrariul, respectându-se astfel dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 alin. 1 din Convenție.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 alin. 1 din Convenție, trebuie interpretat conform părții introductive a Convenției, care enunță supremația dreptului drept element al patrimoniului comun al statelor contractante, iar unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi contestate (Brumărescu c. României, § 61). Curtea E.D.O. a amintit ca pentru respectarea acestui principiu statele trebuie să depună diligențe pentru a putea fi identificate procedurile judiciare conexe și să interzică redeschiderea unor noi proceduri judiciare referitoare la aceeași problemă (mutatis mutandis, Gjonbocari și alții c. Albaniei § 66, citată în A. c. României § 28).

În cauza A. c. României (hotărârea din 23.09.2008) s-a arătat că instanțele ar fi trebuit sa țină cont de probele pe care părțile le-au administrat în procedurile anterioare în care s-a soluționat definitiv problema unei suprafețe de teren și nu ar fi trebuit să mai repună în discuție constatările jurisdicțiilor anterioare, iar neprocedând astfel s-a încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 alin. 1 din Convenție.

În concluzie, atât timp cât reclamantele nu au făcut dovada că sunt proprietarele imobilelor revendicate, potrivit argumentelor expuse mai sus, instanța nu trebuie să mai analizeze dacă pârâtele posesoare ale imobilelor sunt și proprietarele acestora.

Constatând că niciunul din motivele de apel invocate de reclamante nu este întemeiat, Curtea în temeiul art. 296 C.proc.civ. va respinge apelul ca nefondat.

În temeiul art. 274, art. 277 C.proc.civ. va obliga pe fiecare apelantă la plata către intimatul S. Învățământului Preuniversitar G. a sumei de câte 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată din apel, constând în onorariu avocat (în cuantum total de 3000 de lei potrivit chitanțelor depuse la filele 40-42 ds. apel.)

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantele Asociația Generală a Învățătorilor din județul G. și Asociația de Î. Umanitară și Profesională a Personalului din Învățământ G. prin reprezentant legal prof. R. O. – ambele prin Cabinet avocat I. N. C., cu sediul în G., .. 31, .. 121 – parter, împotriva sentinței civile nr. 1989 din 17 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr._, intimați fiind pârâții S. Învățământului Preuniversitar G. și C. C. Didactic G., ambele cu sediul în G., ., jud. G..

Obligă pe fiecare apelantă la plata către intimatul S. Învățământului Preuniversitar G. a sumei de câte 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată din apel.

Definitivă.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 5 iunie 2014.

Președinte, Judecător, Grefier,

Red. A.S.F.

Jud. fond: N. F.L.

Tehnored. D.E.

Ex. 6 /1.07.2014

← Conflict de competenţă. Sentința nr. 21/2012. Curtea de Apel...		Expropriere. Decizia nr. 175/2016. Curtea de Apel SUCEAVA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță