Pensie întreţinere. Decizia nr. 922/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 922/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 2618/246/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 922
Ședința publică din 25 Iunie 2013
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta D. A. D. împotriva deciziei civile nr. 6 din 31.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu pârâtul intimat D. M. O., având ca obiect pensie de întreținere.
La primul apel nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat B. C. în reprezentarea pârâtului intimat, lipsă fiind reclamanta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul pârâtului depune la dosar împuternicire avocațială.
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, având în vedere faptul că reclamanta recurentă are avocat ales de care a fost reprezentată la termenul anterior de judecată.
La al doilea apel nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat C. O. în substituirea avocaților titulari G. M. și G. N., în reprezentarea reclamantei recurente și avocat B. C. în reprezentarea pârâtului intimat.
Reprezentanta reclamantei depune la dosar delegația prin care a fost împuternicită de către avocații titulari să îi substituite precum și fișa dosarului nr._ al Tribunalului A., listată din sistemul ECRIS, având în vedere dispozițiile instanței de la termenul anterior de judecată, prin care i s-a pus în vedere să facă dovada susținerii din cererea de recurs cum că pe rolul Tribunalului T. s-ar afla un dosar având ca obiect partaj bunuri comune privind părțile din prezentul dosar. De asemenea, depune la dosar copie de pe adeverința eliberată de către Inspectoratul Județean de Poliție A. cu privire la veniturile realizate de către pârâtul intimat în ultimele 6 luni.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, pentru motivele dezvoltate în cuprinsul cererii prin care a declarat calea de atac împotriva hotărârii pronunțate în apel și obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată, în situația în care s-a depus la dosar, până în acest moment, vreo dovadă în acest sens.
Reprezentantul pârâtului solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că se poate promova cale de atac în temeiul dispozițiilor art. 304 C.proc.civ., doar pentru motive de nelegalitate, astfel că în condițiile în care instanțele anterioare au apreciat că se impune ca pensia de întreținere să fie de 20% din venitul net, instanța de recurs nu mai poate stabili o altă stare de fapt, ea fiind ținută doar să verifice decizia sub aspectul legalității, respectiv dacă această cotă se încadrează în limitele prevăzute de art. 529 C.civ.
De asemenea, consideră că modalitatea de stabilire a programul de vizită al minorei este legală și corectă.
Reprezentantul pârâtului mai învederează că nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr. 6/31.01.2013, Tribunalul A. – Secția Civilă a respins apelul declarat de reclamanta D. A. D. împotriva sentinței civile nr. 2310/6.11.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că în ceea ce privește critica vizând neacordarea procentului de 25% din veniturile pârâtului ca pensie de întreținere, aceasta apare ca fiind nefondată, deoarece dispozițiile art.529 din Codul civil reglementează limite maxime ale obligației de întreținere în funcție de numărul copiilor minori creditori, precizând în același timp că nivelul concret al întreținerii trebuie stabilit în funcție de nevoia celui care o cere și de mijloacele celui care urmează a o plăti.
În privința mijloacelor de plată ale pârâtului, instanța de apel a constatat că reclamanta a confirmat existența unui credit bancar luat de pârât sub durata căsniciei părților și nu a contestat cuantumul ratei de 450 lei lunar. Astfel, s-a apreciat că în mod temeinic prima instanță, prin raportarea la un salariu net lunar de aproximativ 1340 lei (în medie) a stabilit acordarea unui procent de 20%, iar nu cel maxim de 25% din veniturile din muncă ale pârâtului.
În plus, s-a observat că apelanta nu a supus analizei instanței propriile posibilități materiale, deși potrivit art.402, 521 din Codul civil, întreținerea globală a copilului are în vedere și contribuția pe care o poate oferi celălalt părinte .
Reclamanta apelantă nu a argumentat pe parcursul soluționării cauzei de ce s-ar impune reducerea cu o oră a programului de vizitare de duminică solicitat de pârât și care apare ca rezonabil în raport cu situația concretă din speță, iar eliminarea programului lunar în timpul vacanțelor nu se justifică deoarece este în interesul copilului să beneficieze de continuitate în relațiile cu părintele căruia nu i-a fost încredințat spre creștere și educare prin hotărârea de divorț pronunțată sub imperiul vechii legislații, nefiind evidențiate aspecte dăunătoare ale dezvoltării relațiilor dintre tată și fiică.
Tribunalul a mai avut în vedere că pentru realizarea programului de legături personale, este de la sine înțeles că pârâtul trebuie să o ia pe minoră de la locuința acesteia, care coincide cu cea a mamei căreia i-a fost încredințată spre creștere și educare, astfel încât sub acest aspect, s-a considerat că nu este necesară reformarea sentinței apelate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta D. A. D. solicitând modificarea ei și a sentinței în sensul obligării pârâtului la o pensie de întreținere în cotă de 25% din venitul net realizat de el și al reducerii cu o oră a programului de vizitare a minorei în ziua de duminică, respectiv de la ora 20.00 la ora 19.00.
Recursul a fost motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. iar în fapt, în ceea ce privește primul motiv, pe aceea că cota stabilită de instanța de fond nu se încadrează în niciun fel în dispozițiile art. 529 cod civil (respectiv nici din punct de vedere al nevoilor materiale ale minorei, al posibilităților materiale ale tatălui debitor al întreținerii dar nici din punct de vedere al numărului de copii ce conduce la stabilirea unor cote diferențiate de întreținere) iar, în ceea ce privește cel de-al doilea motiv, pe faptul că părinții domiciliază în localități diferite, aflate la distanță iar întoarcerea fetiței acasă duminica, cu o oră mai devreme, este necesară pregătirii sale corespunzătoare pentru ziua de școală ce va urma.
Recurenta a depus ca acte noi în recurs, decizia din 11.02.2013 a Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială A. – A. prin care i s-a acordat îndemnizația de creștere a copilului conform O.U.G. nr. 111/2010, adeverința de venituri pentru lunile octombrie 2012 – martie 2013 a intimatului pârât D. M. O. precum și dovada existenței pe rolul Tribunalului T. a procesului de partaj bunuri comune ce opune părțile în proces.
Prin concluziile scrise formulate în recurs, intimatul pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat considerând că ambele instanțe anterioare au făcut o corectă aplicare a legii la cauza dedusă judecății sub ambele aspecte evocate de acesta.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 306 al. 2 C.proc.civ., sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Rezultă astfel că niciunul din argumentele recursului nu confirmă aspecte de nelegalitate ale deciziei din apel.
În ceea ce privește mărimea cotei de 20% din venitul net al pârâtului ce urmează a fi plătită lunar reclamantei cu titlu de pensie de întreținere pentru fiica minoră a părților, Curtea constată că stabilirea ei de către instanța de fond corespunde unei corecte aplicări a legii în cauză.
În concret, potrivit art. 529 al. 2 Cod civil, atunci când părintele datorează întreținere pentru un copil, cuantumul lunar al pensiei se stabilește până la o pătrime, ținându-se cont de criteriile indicate în alineatul 1 al aceluiași articol, adică de nevoia celui care o cere și mijloacele celui care urmează a o plăti.
Probele dosarului au demonstrat aceea că fetița minoră rezultată din căsătoria părților are vârsta de 8 ani, că este unicul copil față de care pârâtul datorează întreținere legală și că tatăl prestează întreținere și în natură în perioada cât ea își vizitează tatăl, motiv pentru care stabilirea unei cote de contribuție de 20% din veniturile nete lunare ca pensie de întreținere, se situează în limita prevăzută de art. 529 al. 2 C.proc.civ. care nu consacră o cotă procentuală fixă de o pătrime ci o cotă de până la o pătrime.
Prin urmare, rezultă că fixarea de către instanță a cuantumului pensiei de întreținere corespunde exigențelor art. 529 al. 1 și 2 Cod civil, din care cauză nu se poate vorbi de o nelegalitate a deciziei din apel sub acest aspect.
În ceea ce privește cea de-a doua critică din recursul reclamantei, Curtea urmează a constata, pe de o parte, că solicitarea de reducere cu o oră a programului de vizită la final de săptămână nu se bazează pe niciun motiv de nelegalitate ci doar pe aspecte de interpretare în context a probelor dosarului (ce țin de temeinicia hotărârii atacate, a căror cenzură judiciară în recurs nu mai poate fi făcută o dată cu abrogarea prin O.U.G. nr. 138/2000 a art. 304 pct. 11 C.proc.civ. care făcea din această situație un motiv de recurs) iar, pe de altă parte, că nu s-a dovedit de către recurenta reclamantă că obligația de readucere acasă a minorei, în zilele de duminică, la ora 19.00 în loc de ora 20.00 (care este un moment de activitate firească diurnă chiar și pentru un copil de opt ani) ar fi în măsură să afecteze interesul superior al acesteia din urmă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantei D. A. D. împotriva deciziei civile nr. 6/31.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. – Secția Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta D. A. D. împotriva deciziei civile nr. 6/31.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. – Secția Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 Iunie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. CALAICLAUDIA R. M. L.
Grefier,
O. IOȚCOVICI
Red.D.C./11.07.2013
Tehnored.O.I./2 ex/12.07.2013
Instanță fond: Judecătoria Ineu – jud. T. A.
Instanța de apel: Tribunalul A. – jud. N. C., jud. S. C. Ș.
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 782/2013. Curtea... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
