Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 782/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 782/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 8540/55/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 782
Ședința publică din 28 mai 2013
P.:D. C.
JUDECĂTOR:C. R.
JUDECATOR:M. L.
GREFIER:O. IOȚCOVICI
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. E.-L. împotriva deciziei civile nr. 81/A/07.03.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul P. F.-T., având ca obiect stabilire program minori.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă pârâta personal și asistată de avocat C. C. și reclamantul personal și asistat de avocat U. Laviniu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul pârâtului a fost declarat în termenul legal și este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, se constată depusă prin registratura instanței, la data de 15.05.2013, în 2 exemplare, întâmpinarea formulată de către reclamant prin avocatul său, la care se află atașată împuternicirea avocatului.
Reprezentanta pârâtei depune la dosar împuternicire avocațială, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, conform mențiunii cu care a fost citată partea și chitanța nr. 274/27.05.2013, eliberată pentru suma de 1200 lei, reprezentând onorariu avocat. Acesteia i se comunică un exemplar al întâmpinării formulate de către reclamant.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile pronunțată de instanța de apel, în sensul admiterii apelului, respectiv a admiterii în parte a acțiunilor principale și reconvenționale cu consecința stabilirii unui program cu privire la dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minorul, în modalitatea prezentată în cererea de apel și reluată în recurs, respectiv acesta să fie restrâns față de cel stabilit de instanțele anterioare.
În expunerea motivelor de recurs, arată că instanța de apel a dat hotărârea cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 263 alin. 1 din Noul cod civil și ale art. 31 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, făcând o apreciere extrem de largă, în opinia sa, a principiului interesului superior al copilului atunci când a menținut programul de vizitare stabilit de instanța de fond și când a considerat că programul de vizitare pe care l-a propus partea pe care o reprezintă este nejustificat.
În continuare, se referă la raportul de expertiză psihologică extrajudiciară prin care s-a concluzionat că minorul prezintă sindrom de anxietate, iar separarea de mamă ar putea avea consecințe negative, precizând că reclamantul a refuzat participarea la examinarea minorului. Totodată, solicită instanței să aibă în vedere faptul că minorul, de la data despărțirii părților, s-a aflat în grija exclusivă a pârâtei, nu a fost separat de mamă și bunicii materni și a fost vizibil afectat de conflictele ce au avut loc între părți, cu ocazia vizitelor reclamantului la domiciliul pârâtei pentru a întâlni copilul.
În final, reprezentanta pârâtei solicită obligarea reclamantului la plata cheltuielilor judiciare, conform chitanței depuse la dosar.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea recursului și menținerea deciziei recurate, ca temeinică și legală, considerând că programul de vizitare a minorului a fost corect stabilit de instanța de fond și menținut de instanța de apel. Totodată opiniază că programul stabilit este nepărtinitor și respectă principiul interesului superior al copilului.
Consideră că expertiza psihologică extrajudiciară, efectuată în fața primei instanțe, este o probă pro causa pentru pârâtă, nefiind respectate prevederile art. 201 și următoarele C.proc.civ. Privitor la această probă învederează că minorul a fost dus la expertiză doar din dispoziția mamei, fără a cere părerea tatălui, împrejurări față de care solicită ca raportul de expertiză întocmit să nu fie avut în vedere la soluționarea recursului.
Reprezentantul reclamantului face vorbire de planșele foto depuse în dosarul de apel, arătând că acestea atestă relația firească de atașament dintre tată și fiul său.
Avocatul reclamantului infirmă existența unor conflicte între cele două părți, arătând că susținerile pârâtei în acest sens sunt nefondate și nesincere și că a făcut dovada bunei reputații a reclamantului cu înscrisurile depuse în faza anterioară de judecată.
Acesta mai solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor judiciare, în dovedirea cărora depune la dosar chitanța nr._/10.05.2013 eliberată pentru suma de 1000 lei reprezentând onorariu avocat.
CURTEA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/6.11.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul P. F. T., în contradictoriu cu pârâta D. E. L. și s-a admis în parte acțiunea reconvențională formulată de pârâta D. E. L. în contradictoriu cu reclamantul P. F. T., s-a reglementat dreptul reclamantului de a avea legături personale cu copilul P. F. I., născut în data de 05.12.2008, în municipiul Timișoara, județul T., în conformitate cu următorul program: în fiecare a doua și a patra săptămână din lună, de vineri, ora 18.00, până duminică, ora 19.00, cu obligarea reclamantului de a-l lua pe minor de la domiciliul pârâtei și de a-l aduce înapoi la finalizarea timpului alocat; în timpul vacanței de vară, o lună, cu obligarea reclamantului de a-l lua pe minor de la domiciliul pârâtei și de a-l aduce înapoi la finalizarea timpului alocat; în timpul vacanței de iarnă, o săptămână la domiciliul reclamantului, astfel încât în anii pari reclamantul să petreacă cu copilul sărbătoarea Crăciunului, iar în anii impari reclamantul să petreacă cu copilul sărbătoarea Anului Nou, cu obligarea reclamantului de a-l lua pe minor de la domiciliul pârâtei și de a-l aduce înapoi la finalizarea timpului alocat; în timpul vacanței de primăvară, o săptămână la domiciliul reclamantului, astfel încât în anii impari reclamantul să petreacă cu copilul sărbătoarea Paștelui, cu obligarea reclamantului de a-l lua pe minor de la domiciliul pârâtei și de a-l aduce înapoi la finalizarea timpului alocat. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că părțile au fost căsătorite, căsătoria fiind încheiată în data de 17.08.2008 în fața delegatului de stare civilă din cadrul Primăriei municipiului A. și transcrisă în Registrul Stării civile sub nr. 847 din aceeași dată. Din căsătoria părților a rezultat copilul P. F. I., născut în data de 05.12.2008, în municipiul Timișoara, județul T..
Căsătoria părților a fost desfăcută prin sentința civilă nr. 11.322/14.12.2010 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr. 11._ . Prin aceeași sentință s-a dispus reluarea de către pârâta din prezentul dosar, a numelui purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de D., a fost încredințat spre creștere și educare pârâtei din prezentul dosar, copilul P. F. I., născut în data de 05.12.2008 în municipiul Timișoara, județul T., iar reclamantul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea copilului în cuantum de 1/4 din veniturile nete realizate lunar.
Prima instanță a mai constatat că reclamantul locuia în comuna Frumușeni, ., jud. A., în locuința proprietate personală, compusă din patru camere, bucătărie, baie și anexe gospodărești, mobilate și întreținute corespunzător. La această adresă, împreună cu reclamantul, mai locuiau mama și fratele acestuia.
Instanța de fond a reținut art. 503 Cod civil care consacră principiul egalității părinților în ce privește drepturile și îndatoririle față de copil. Este un aspect al egalității în drepturi între bărbat și femeie prevăzut în art. 44 din Constituția României. Aceste dispoziții legale au un caracter imperativ. Astfel fiind drepturile și îndatoririle părinților față de copilul lor, P. F. I., născut în data de 05.12.2008 în municipiul Timișoara, jud. T., rămân neschimbate chiar și după desfacerea căsătoriei părților.
Au fost avute în vedere, totodată, dispozițiile art.2 din Legea nr.272 din 21 iunie 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, în care se indică principiul după care se vor ghida organele de stat, inclusiv instanțele judecătorești, în luarea unor hotărâri referitoare la copii, respectiv principiul interesului superior al copilului.
S-a concluzionat că dreptul părintelui de a-și vizita copiii implică obligația legală de creștere, educare și supraveghere, astfel că nu poate fi exercitat cu eficiență în cazul în care este limitat, prin restrângerea lui la câteva ore din anumite zile.
În cazul în care, însă, părintele și-ar exercita în mod abuziv dreptul de a-și vizita copilul, se va putea solicita încetarea tulburării, eventual prin interzicerea unor vizite la anumite ore. Atâta timp cât o atare situație nu s-a ivit, limitarea anticipată a dreptului părintelui de a-și vizita copiii, în opinia primei instanțe, apare ca nejustificată.
Instanța de fond a apreciat că programul propus de către pârâtă este unul deosebit de restrictiv. Sub nicio formă nu se poate spune că ar fi în interesul minorului de a avea legături personale cu reclamantul, tatăl lui, doar 8 ore pe lună, în tot cursul anului. De asemenea, propunerea pârâtei ca aceste întâlniri să aibă loc doar la domiciliul pârâtei și sub supravegherea acesteia nu corespunde interesului minorului, mai ales în situația, arătată de însăși pârâtă în cuprinsul întâmpinării, în care întâlnirile dintre părți dau naștere la tot felul de disensiuni.
S-a mai ținut seama că, în conformitate cu dispozițiile art.33 din Legea nr.272/2004 privind promovarea și protecția drepturilor copilului, copilul nu poate fi separat de părinții săi sau de unul dintre ei împotriva voinței acestora, cu excepția cazurilor expres și limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare și numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului. Prin dispozițiile art.15 din același act normativ se promovează aceeași idee, a menținerii relațiilor copilului cu părinții și rudele prin întâlniri și vizite. Exercitarea acestui drept se poate limita când există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, morală a copilului.
Interesul superior al copilului, în accepțiunea Legii nr. 272/2004, și care se regăsește în egală măsură în Codul civil, se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socio-afectiv, la viața de familie, drept afirmat și prin art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Ceea ce primează este starea de bine, de echilibru necesar copilului. A fi împreună cu copilul său reprezintă pentru părinte un element fundamental al vieții de familie, indiferent dacă relațiile dintre părinții săi s-au destrămat. Pentru aceasta conștientizarea figurii paterne se impune cu necesitate pentru minor.
Cât privește modalitatea de păstrare a legăturilor tată-fiu, prima instanță a considerat că ea trebuie să fie eficientă și independentă de relațiile și problemele dintre părți, dar care să confere totodată posibilitatea pentru fiecare dintre părinți de a se bucura de prezența copilului lor într-un cadru intim, normal și firesc care să permită desfășurarea împreună a unor activități diverse, educative sau de divertisment.
În spiritul bunei-credințe și al înțelegerii, în interesul superior al copilului, principial, ambii părinți trebuie să manifeste o disponibilitate maximă și o cooperare deplină, fiind excluse șicanele, de așa manieră încât copilul să se bucure de prezența, de afecțiunea, de grijă și de creștere din partea ambilor părinți.
Având în vedere cele de mai sus, prima instanță, în baza art. 401 Cod civil a admis în parte atât acțiunea civilă formulată de reclamantul P. F. T., în contradictoriu cu pârâta D. E. L., cât și acțiunea reconvențională formulată de pârâta D. E. L. în contradictoriu cu reclamantul P. F. T. și, în consecință, a reglementat dreptul reclamantului de a păstra legăturile personale cu copilul P. F. I., născut în data de 05.12.2008 în municipiul Timișoara, jud. T., în conformitate cu programul arătat mai sus.
Având în vedere că acțiunea civilă principală a fost admisă în parte și ținând cont de măsura în care acțiunea a fost admisă, instanța, în baza art. 276 Cod procedură civilă, a compensat în totalitate cheltuielile de judecată efectuate de părți.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâta D. E. L., solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței apelate; iar, pe fondul cauzei, admiterea în parte a acțiunii principale și a acțiunii reconvenționale promovate de către părți și, pe cale de consecință, reglementarea dreptului reclamantului de a avea legături personale cu minorul P. F. I., născut la data de 05.12.2008, în Municipiul Timișoara, în conformitate cu următorul program: în fiecare a doua și a patra săptămână din lună, sâmbăta și duminica de la ora 13 până la ora 19, cu obligarea intimatului de a-l lua pe minor de la domiciliul său și de a-l aduce înapoi la finalizarea timpului alocat; în timpul vacanței de vară, 2 săptămâni, cu obligarea intimatului de a-l lua pe minor de la domiciliul său și de a-l aduce înapoi la finalizarea timpului alocat; în timpul vacanței de iarna, 3 zile la domiciliul intimatului, astfel ca în anii pari reclamantul să petreacă cu copilul sărbătoarea Crăciunului, iar in anii impari să petreacă cu copilul sărbătoarea Anului Nou, cu obligarea intimatului de a-l lua pe minor de la domiciliul său și de a-l aduce înapoi la finalizarea timpului alocat; în timpul vacanței de primăvară, 3 zile la domiciliul intimatului, astfel că în anii impari reclamantul să petreacă cu copilul sărbătoarea Paștelui, cu obligarea intimatului de a-l lua pe minor de la domiciliul său și de a-l aduce înapoi la finalizarea timpului alocat; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că, pornind de la principiul interesului superior al copilului, apelanta a apreciat că programul de păstrare a legăturilor intimatului cu minorul a fost acordat de către instanța de fond cu aprecierea extrem de largă a acestui principiu și cu ignorarea stării de fapt existente între părțile din prezenta cauză și a condițiilor pe care intimatul este pregătit să le ofere minorului pe parcursul derulării programului de vizitare al copilului.
A susținut că, după desfacerea căsătoriei, ca urmare a pronunțării sentinței civile nr._/2010 a Judecătoriei A., minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare, intimatul nesolicitând reglementarea vizitării sale pe calea unei hotărâri judecătorești până la momentul formulării apelului.
Pe acest fond și având în vedere vârsta fragedă a copilului, vizitele intimatului s-au desfășurat la domiciliul său, unde copilul locuiește alături de ea și părinții săi, și în prezența sa. Vizitele au fost rare și foarte scurte ca și durată, fără ca intimatul să manifeste un interes deosebit față de persoana copilului și fără ca acesta să se implice afectiv în păstrarea unei relații firești, armonioase cu minorul.
F. extrem de schimbătoare a intimatului a generat pe parcursul derulării acestor vizite numeroase situații tensionate între ei care în câteva rânduri au degenerat până în maniera în care intimatul a intrat cu autoturismul în poarta casei și a proferat numeroase amenințări la adresa persoanei sale și a membrilor familiei sale. La această scenă a asistat și minorul care ulterior, pe fondul fricii indusă de comportamentul tatălui său, a încercat să evite orice întâlnire cu acesta.
Când i-a permis să ia copilul și să petreacă în afara locuinței sale câteva ore cu minorul, intimatul a permis și altor persoane străine să participe la întâlnire, fapt care i-a displăcut copilului și care la întoarcerea acasă a relatat că nu mai dorește să se întâlnească cu tatăl său în prezența femeii cu care în prezent acesta întreține o relație.
În drept, apelanta a invocat dispozițiile art. 282, 288, 296 Cod procedură civilă; art. 15, 33 din Legea nr. 272/2004.
Prin întâmpinare, intimatul P. F. T. a solicitat respingerea apelului, menținerea sentinței primei instanțe, ca temeinică și legală, menținerea programului de vizitare a minorului stabilit de instanța de fond ca fiind corect, nepărtinitor și conform cu interesul superior al minorului.
Prin decizia civilă nr. 81/A/7.03.2013 pronunțată în dosarul cu același număr, Tribunalul A. a respins apelul declarat de pârâta D. E. L. împotriva sentinței primei instanțe, ca nefondat, fără a acorda cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, atât sub aspectul stării de fapt reținute, cât și al dispozițiilor legale aplicabile.
Astfel, în ceea ce privește criticile pârâtei la adresa programului de vizitare a minorului de către tatăl său, pe care l-a apreciat a fi prea larg, instanța de apel s-a raportat la dispozițiile art. 401 al. 1 Cod civil, potrivit cărora părintele separat de copilul lui are dreptul de a avea legături personale cu acesta.
De asemenea, au fost avute în vedere dispozițiile Legii nr. 272/2004 privind promovarea și protecția drepturilor copilului, care au caracter special și care promovează aceeași idee a menținerii relațiilor copiilor cu părinții și rudele prin întâlniri și vizite. Luând în considerare, cu prioritate interesul superior al copiilor, s-a reținut că se poate limita exercitarea acestui drept, când există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, morală a copiilor.
În sensul prevederilor legale menționate anterior, s-a concluzionat că primează starea de bine, echilibrul necesar copilului, acesta fiind sensul interesului superior al copilului. A fi împreună cu copilul său reprezintă pentru părinte un element fundamental al vieții de familie, indiferent dacă relațiile dintre părinții săi s-au destrămat. Pentru aceasta, conștientizarea figurii paterne se impune cu necesitate pentru minor.
În ce privește modalitatea concretă în care să fie păstrate aceste legături, s-a ținut seama de propunerile părților, de programul zilnic al minorului, dar și de modul în care părintele s-a implicat până la acel moment în creșterea și educarea minorului, de necesitatea de a construi și consolida, în timp, pe bază de încredere și responsabilitate, relația fiecăruia dintre părinți cu copilul.
În cazul de față, programul de vizită stabilit în favoarea reclamantului, în opinia tribunalului este adecvat și corect reglementat de către prima instanță, din două în două săptămâni de vineri, ora 18, până duminică, ora 19, la domiciliul tatălui, cu obligația acestuia de a-l lua pe minor de la domiciliul pârâtei și de a-l readuce înapoi la expirarea timpului alocat. Pe de altă parte, programul propus de pârâtă ce presupune a nu lăsa peste noapte copilul la locuința tatălui, s-a apreciat ca fiind nejustificat, având în vedere faptul că minorul nu este într-atât de mic încât să fie dependent de prezența mamei, iar, în plus, s-a specificat că părțile nu locuiesc în aceeași localitate, astfel că este împovărător financiar pentru reclamant și chiar obositor pentru copil să se deplaseze atât sâmbăta, cât și duminica, dus-întors de la domiciliul mamei la cel al tatălui.
Pârâta a mai propus reducerea programului de vizită stabilit pe perioada vacanțelor de vară, iarnă și primăvară, dar instanța de apel nu a dat curs acestei solicitări, considerând că nu există motive întemeiate să limiteze dreptul reclamantului de a avea legături personale cu fiul său.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâta D. E. L., solicitând modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului promovat împotriva sentinței primei instanțe, și, pe cale de consecință, reglementarea dreptului intimatului P. F. T. de a avea legături personale cu minorul în conformitate cu următorul program: în fiecare a doua și a patra săptămâna din lună, sâmbăta și duminica, de la ora 13, pana la ora 19, cu obligarea intimatului de a-l lua pe minor de la domiciliul recurentei și de a-l aduce înapoi la finalizarea timpului alocat; în timpul vacanței de vară, 2 săptămâni, cu obligarea intimatului de a-l lua pe minor de la domiciliul recurentei și de a-l aduce înapoi la finalizarea timpului alocat; în timpul vacanței de iarnă, 3 zile la domiciliul intimatului, astfel ca în anii pari reclamantul sa petreacă cu copilul sărbătoarea Crăciunului, iar în anii impari să petreacă cu copilul sărbătoarea Anului Nou, cu obligarea intimatului de a-l lua pe minor de la domiciliul recurentei și de a-l aduce înapoi la finalizarea timpului alocat; în timpul vacanței de primăvară, 3 zile la domiciliul intimatului, astfel ca în anii impari reclamantul să petreacă cu copilul sărbătoarea Paștelui, cu obligarea intimatului de a-l lua pe minor de la domiciliul recurentei și de a-l aduce înapoi la finalizarea timpului alocat.
A criticat hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 teza a ll-a și a lll-a C.proc.civ., deoarece instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 263 alin. 1 din Noul Cod civil și cele ale art. 31 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 privind promovarea și protecția dreptului copilului atunci când a analizat apelul numai prin prisma dreptului intimatului de păstra legăturile personale cu acesta, menținând programul de vizitare propus de către acesta și admis de instanța de fond.
În opinia pârâtei, instanța de apel a analizat superficial situația minorului și a făcut o apreciere extrem de largă a principiului interesului superior al copilului atunci când a stabilit că programul de vizitare propus prin memoriul de apel este nejustificat.
Pornind de la principiul interesului superior al copilului, consideră că programul de păstrare a legăturilor intimatului cu fiul lor minor a fost acordat de către instanța de fond cu aprecierea extrem de largă a acestui principiu și cu ignorarea stării de fapt existente între părțile din prezenta cauză și a condițiilor pe care intimatul este pregătit să le ofere copilului pe parcursul derulării programului de vizitare al minorului, programul fiind păstrat de instanța de apel prin decizia recurată.
Susținerile instanței de apel sunt contrazise de concluziile Raportului privind expertiza psihologică extrajudiciară efectuat în data de 09.04.2013 de către psihologul R. P., potrivit cărora minorul prezintă anxietate de separare, însoțită de reacții somatice și psiho-somatice, cu un atașament față de mamă, dublat de teama puternică că poate fi luat de lângă aceasta.
Învederează că după desfacerea căsătoriei, minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare, iar intimatul nu a solicitat reglementarea vizitării sale pe calea unei hotărâri judecătorești. Pe acest fond și având în vedere vârsta fragedă a copilului, vizitele intimatului s-a desfășurat la domiciliul pârâtei, unde copilul locuiește alături de aceasta și părinții săi și în prezența sa. Menționează că vizitele au fost rare și foarte scurte ca și durată, fără ca intimatul să manifeste un interes deosebit față de persoana copilului și fără ca acesta să se implice afectiv în păstrarea unei relații firești, armonioase cu fiul lor.
F. intimatului, în opinia pârâtei, a generat pe parcursul derulării acestor vizite numeroase situații tensionate între cele două părți, care în câteva rânduri au degenerat în diferite incidente la care a asistat și fiul lor, care, ulterior, pe fondul fricii indusă de comportamentul tatălui său, a încercat să evite orice întâlnire cu acesta.
Mai susține că, atunci când a permis reclamantului sa ia copilul și să petreacă în afara locuinței acesteia câteva ore cu minorul, intimatul a permis și altor persoane străine să participe la întâlnire, fapt care i-a displăcut copilului și care, la întoarcerea acasă, a relatat că nu mai dorește să se întâlnească cu tatăl său în prezența femeii cu care se afla într-o relație.
Pârâta consideră că programul de vizitare acordat de către instanța de fond și menținut de instanța de apel nu poate fi respectat de către intimat, față de activitatea pe care o desfășoară în cadrul Bisericii Ortodoxe Sânicolau M., unde, în calitate de cantor, este prezent sâmbăta și duminica dimineața, între orele 9-13. În condițiile în care reglementarea vizitării minorului ar rămâne în modalitatea stabilită de prima instanță, apreciază că este imposibil ca intimatul să petreacă timpul și să îl supravegheze pe fiul lor sâmbăta și duminica dimineața între orele 9-13, timp în care se desfășoară liturghia de dimineață.
Mai arată că minorul a împlinit vârsta de 4 ani în cursul lunii decembrie 2012 și că de la nașterea sa și până la declararea recursului, acesta a fost în grija sa și a părinților săi, fiind foarte atașat de bunicul său matern care se ocupă de el în timpul cât pârâta află la serviciu. Nu este obișnuit să petreacă timp în alte medii decât cele cu care este familiarizat, are programul său de somn, de masă și de joacă și nu a dormit niciodată decât în casa în care locuiesc și înconjurat de membrii familiei sale.
Solicită instanței de recurs să aibă în vedere că atașamentul față de persoana sa și față de persoana tatălui său au fost evidențiate în Raportul privind expertiza psihologică extrajudiciară și că prin aceeași lucrare, psihologul a subliniat că minorul refuză să stea mai mult de o zi în alt loc, cerând să fie acasă, cu jucăriile sale. Subliniază că minorul refuză să doarmă într-o casă străină, fără prezența sa sau a tatălui său, bunicul matern.
Față de argumentele expuse, pârâta apreciază că păstrarea legăturilor minorului cu tatăl său în modalitatea în care a fost reglementată de instanța de fond și menținută de instanța de apel ar fi de natură să îl destabilizeze emoțional și contravine dezvoltării sale armonioase psihice și chiar fizice.
Susține că intimatul nu cunoaște programul copilului, nu relaționează foarte bine cu acesta, nu îi înțelege nevoile, iar, în măsura în care în perioada în care este reglementată vizitarea copilului prin hotărârea instanței de fond, în ipoteza în care ar fi nevoit să lipsească chiar și pentru un scurt timp de acasă, nu exista nicio persoană din familia intimatului cu care copilul să fie familiarizat și pe care sa îl accepte să îl supravegheze.
În opinia pârâtei trebuie avut în vedere și comportamentul intimatului, arătând că acesta, deși a fost invitat de către expertul psiholog să participe la evaluarea psihologică a minorului, a înțeles să nu fie prezent la evaluare, cu toate că inițial a confirmat participarea sa. De asemenea, nu l-a căutat pe parcursul procesului, nici măcar de ziua de naștere a copilului.
Precizează că nu contestă dreptul intimatului de a păstra legăturile firești cu fiul lor, dreptul său de a petrece un timp cu copilul, de a se bucura de acesta, de a-și manifesta afecțiunea față de acesta, opiniind însă că modalitatea de reglementare trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului pliat pe realitatea de fapt și pe starea psiho-emoțională în care se află copilul.
Conchide că dreptul intimatului de a păstra legăturile personale cu minorul în modalitatea în care a propus-o în fata instanței de apel este mult mai realistă decât cea stabilită de instanța de fond, are în vedere atât interesele intimatului cât și interesul superior al fiului lor, acela de beneficia de o dezvoltare psihică și fizică armonioase.
In drept, invocă dispozițiile art. 274, 299, 303, 304, 312 C.proc.civ și ale art.15, 33 din Legea nr. 272/2004.
Intimatul P. F. T. a solicitat, prin întâmpinarea depusă la dosar, respingerea prezentului recurs, ca netemeinic și nelegal, cu cheltuieli de judecată, reluând în motivare argumentele invocate în ciclurile procesuale anterioare, deja expuse în prezenta decizie, astfel că nu vor mai fi reiterate (filele 10-13).
În drept, a invocat prevederile art. 401 C.civ., art. 115 și art. 308 alin. 2 C.proc.civ.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate și în limitele trasate de art. 304 și art. 306 alin. 2 C.proc.civ., față de dispozițiile art. 299 și urm. C.proc.civ., coroborate cu prev. art. 263 și art. 401 N.C.civ., art. 2, 15 și 33 din Legea nr. 272/2004, curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, atât Judecătoria A., cât și Tribunalul A. pronunțând hotărâri temeinice și legale pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul acestora și pe care instanța de recurs și le însușește în întregime.
Ca un aspect preliminar, se impune a arăta că, potrivit dispozițiilor art. 304 C.proc.civ., recursul este o cale de atac în care se pot valorifica exclusiv motive de nelegalitate a deciziei instanței de apel, și nu motive de netemeinicie. Printre cazurile de admisibilitate a recursului, limitativ enumerate de textul de lege precitat, nu se mai regăsește stabilirea unei stări de fapt eronate ( motiv de recurs prev. de pct.11 și abrogat expres prin OUG nr.138/2000), singura situație în care în recurs se putea invoca aprecierea greșită a declarațiilor martorilor audiați în cauză cu privire la conduita reclamantului, respectiv raportul de evaluare psihologică a minorului, deoarece aceste aspecte vizează netemeinicia, nu nelegalitatea deciziei, neputând fi încadrate în niciunul dintre cazurile prev. de art.304 C.proc.civ., în forma în vigoare la judecarea pricinii.
Ca atare, vor fi înlăturate, ca neputând face obiectul controlului judiciar în prezentul recurs, argumentele pârâtei vizând starea de fapt expusă în cererea de recurs, respectiv raportul de expertiză psihologică extrajudiciară depus la dosar în recurs.
Acest raport, fiind o probă cu înscrisuri, nu poate conduce la reluarea probatoriului administrat în ciclurile procesuale anterioare, față de limitele judecății în recurs.
În plus, se impune a constata că este o lucrare întocmită la solicitarea recurentei, nefiind administrată în condițiile de contradictorialitate cerute de legea procesual civilă. În plus, rezultă că a fost întocmit pe baza informațiilor furnizate de mamă, observațiile directe ale psihologului fiind extrem de reduse.
În ceea ce privește interesul superior al minorului, acesta a fost corect decelat de către instanța de fond, fiind în sensul de a dezvolta o relație armonioasă și efectivă cu tatăl său, premisă necesară pentru o dezvoltare normală psihică a copilului. Date fiind relațiile tensionate dintre părți, este evident că o astfel de legătură nu se poate crea dacă vizitele tatălui se desfășoară dup programul extres de redus propus de mamă, 8 ore pe săptămână fiind total insuficiente scopului propus, și anume o relație concretă și efectivă între tată și fiul său.
Nu este reală afirmația recurentei în sensul că s-a avut în vedere exclusiv interesul intimatului, deși acest aspect nu trebuie nici el neglijat, ca o componență a dreptului său la viața de familie, ocrotit de art. 8 din CEDO. Acest drept al intimatului, coroborat cu dreptul minorului de a avea relații cu tatăl său, nu poate fi limitat în forma dorită de pârâtă, întrucât este vorba de un copil în vârstă de aproximativ 4 ani și jumătate și nu s-a dovedit că prezența reclamantului i-ar putea crea o stare de tensiune sau chiar să aibă o influență negativă în dezvoltarea acestuia.
Nu se impune stabilirea unui program de vizită mai redus, întrucât, pe de o parte, această acomodare nu pare a fi necesară, din declarațiile martorilor rezultând că există un atașament între cei doi, chiar dacă este incipient, iar, pe de altă parte, această, acomodare, dacă era necesară, se putea realiza pe parcursul prezentului proces, prin înțelegerea părților, de la introducerea acțiunii trecând peste 1 an.
Faptul că pârâta facilitează sau nu vizitele tatălui, sau numărul de persoane cu care aceasta locuiește nu prezintă relevanță pentru soluția ce urmează a se da, întrucât, în cauză, se impune a constata că programul de relații firești dintre reclamant și fiul părților este în acord cu vârsta acestuia, cu drepturile și nevoile fiului, dar și ale tatălui, nefiind un program excesiv, care să necesite limitări.
De asemenea, nu s-a dovedit că minorul ar avea o stare de sănătate care să impună un anumit regim de viață sau precauții suplimentare, din scrisoarea medicală rezultând că acesta este clinic sănătos.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor legale invocate, coroborate cu prevederile art. 299 și urm. C.proc.civ., curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, astfel că, în baza art. 312 alin. 1 C.proc.civ., îl va respinge.
În baza dispozițiilor art. 274 C.proc.civ., față de soluția pronunțată în cauză, curtea va obliga recurenta la plata către intimat a sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu de avocat, potrivit chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta D. E. L. împotriva deciziei civile nr. 81/A/55/2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul P. F.-T..
Obligă recurenta la plata către intimat a sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.05.2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECATOR,
D. C. C. R. M. L.
GREFIER,
O. IOȚCOVICI
Red. C.R./3.06.2013
Tehnored O.I./17.06.2013-2 ex.
Primă instanță: Judecătoria A. – jud. C. G.
Instanța de apel: Tribunalul A. – jud. S. C. Ș., N. C.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Pensie întreţinere. Decizia nr. 922/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
