Legea 10/2001. Decizia nr. 436/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 436/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 7216/30/2010*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 436
Ședința publică din 14.05.2014
PREȘEDINTE: Rujița R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER:A. M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. M. TIMIȘOARA împotriva sentinței civile nr. 331/18.02.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta J. E., având ca obiect Legea nr.10/2001.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că s-au depus la dosarul cauzei prin registratură instanței la data de 07.05.2014, de către pârâta reclamantă, concluzii scrise.
Instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au avut loc în ședința publică din 07.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă a prezentei hotărâri, când instanța a amânat pronunțarea pentru 14.05.2014.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul T. la 08.09.2010 sub nr._, reclamanta J. E. a chemat în judecată pârâtul P. M. Timișoara și a solicitat anularea dispoziției nr. 873/25.05.2010 a pârâtului, considerând-o nelegală. Nu a fost motivată în fapt și în drept.
Prin sentința civilă nr. 1740/11.06.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a constatat perimată acțiunea formulată de reclamanta J. E. împotriva pârâtului P. M. Timișoara.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că procesul a fost suspendat în baza art. 1551 C. pr. civ. prin încheierea din 15.03.2011, iar de la această dată și până la data de 23.10.2012 a stat în nelucrare din vina părților.
Cauza a fost repusă pe rol din oficiu, fixându-se termen pentru judecată la data de 23.10.2012, când cauza a fost amânată pentru lipsă de procedură cu reclamanta pentru 04.12.2012, termen la care, din aceleași motive, s-a dispus amânarea judecății pentru 26.02.2013.
La termenul de judecată din 26.02.2013, văzând lipsa de procedură cu reclamanta, întrucât nu s-a întors dovada îndeplinirii procedurii de citare cu aceasta, instanța a dispus amânarea judecății la termenul din 21.05.2013, pentru când s-a citat reclamanta prin scrisoare recomandată și potrivit procedurii speciale prevăzute de Convenția de la Haga din 1965.
La termenul de judecată din 21.05.2013, instanța a invocat, din oficiu, excepția de perimare a cererii în baza art. 137 alin. 1 coroborat cu art. 248 și urm. C. pr. civ.
Având în vedere că prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina părților, față de dispozițiile legale invocate anterior, instanța a constatat că sunt întrunite condițiile legale pentru a opera perimarea.
Împotriva sentinței civile nr. 1740/11.06.2013 a declarat recurs reclamanta J. E..
Prin decizia civilă nr. 1271/09.10.2013, pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul reclamantei, a casat sentința și a trimis cauza la Tribunalul T. pentru continuarea judecății.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că în sensul art. 248 al.1 C. pr. civ., perimarea cererii de chemare în judecată este de natură a sancționa atitudinea culpabilă din punct de vedere procesual a părții care lasă pricina în nelucrare.
Potrivit art. 88 C. pr. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară dacă legea nu prevede altfel.
Cum legea nu prevede posibilitatea soluționării contestației fără citarea părții, culpa reclamantei (în sensul celor arătate) poate interveni ulterior legalei citări a acesteia.
În sensul art.1141 al.4 C. pr. civ., dacă partea locuiește în străinătate, va fi informată prin citație că are obligația să-și aleagă domiciliul în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul; doar în situația în care nu se conformează acestei obligații, recipisa de predare la poșta română a scrisorii recomandate va ține loc de dovadă de îndeplinire a procedurii.
În cauză, reclamanta a fost citată pentru termenul de judecată din 15.03.2011 când procedura a fost considerată ca îndeplinită și s-a dispus suspendarea în baza art.1551 C. pr. civ.
În aplicarea dispozițiilor art.1141 al.4 C. pr. civ., la acest termen, văzând că reclamanta nu și-a ales domiciliul în România, instanța era ținută să procedeze la citarea prin scrisoare recomandată, cu indicarea noului termen de judecată acordat și cu mențiunea referitoare la valoarea procedurală a recipisei de predare la poșta română a recomandatei.
Câtă vreme procedura de citare în situația de față era guvernată de acest text legal, iar nerespectarea procedurii atrage incidența dispozițiilor art.105 C. pr. civ., este nerelevant faptul că reclamanta a fost citată pentru primul termen de judecată în condițiile art.1141 al.4 C. pr. civ., instanța fiind ținută, câtă vreme reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de alegere de domiciliu, să procedeze la recitarea acesteia.
În consecință, nefiind legal citată, reclamantei nu i se poate imputa rămânerea în nelucrare a cauzei în primă instanță, astfel că incidența dispozițiilor art. 248 al.1, art. 252 C. pr. civ. nu poate fi reținută în cauză.
Cauza a fost înregistrată din nou la Tribunalul T. la 05.11.2013 sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 331/18.02.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins ca nefondată excepția tardivității acțiunii, invocată de pârâtul P. M. Timișoara.
A admis cererea reclamantei J. E. de repunere în termenul de contestare prevăzut de Legea nr. 10/2001
A admis acțiunea precizată formulată de reclamanta J. E. împotriva pârâtului P. M. Timișoara și a anulat dispoziția nr. 873/25.05.2010 a pârâtului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta J. E. a depus precizare a acțiunii, solicitând repunerea în termenul de 30 de zile, admiterea acțiunii și anularea ca netemeinică și nelegală a dispoziției nr. 873/25.05.2010, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că, așa cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor nr. 421/08.02.2006 și 873/25.05.2010, și-a ales domiciliul procedural în România la adresa din Timișoara, ., județ T..
Așa cum rezultă din înscrisurile eliberate de Primăria M. Timișoara, dispoziția nr. 873/25.05.2010 a fost comunicată în Timișoara pe ., . la domiciliul procedural ales al reclamantei.
Reclamanta a arătat că a luat cunoștință de conținutul dispoziției nr. 873/25.05.2010 în data de 08.10.2013, când aceasta i-a fost comunicată în copie conform cu originalul reprezentantei sale, avocat D. B..
Reclamanta a declarat că înțelege să-și însușească contestația înregistrată în prezentul dosar și a solicitat repunerea sa în termen de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 10/2001 și să se aprecieze ca formulată în termen contestația.
Pe fondul contestației, reclamanta arată că în privința cotei revendicate de ½ din imobilele . din Timișoara, ., a fost emisă deja dispoziția nr. 421/08.02.2006, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în cuantum de 178.323 lei, echivalentul sumei de 60.000 USD. Reclamanta a contestat această dispoziție, însă instanțele au respins irevocabil contestația prin decizia civilă nr. 296/A/25.11.2006 a Curții de Apel Timișoara.
În atare situație, a arătat că emiterea unei alte dispoziții cu nr. 873/25.05.2010 în același dosar de Legea nr. 10/2001, în privința sa și a cotei de proprietate revendicate, doar în baza unor adrese ale Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, este abuzivă și nelegală și atrage nulitatea acestei din urmă dispoziții.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 10/2001, art. 102 – 103 C. pr. civ.
La termenul din 18.02.2014, pârâtul P. M. Timișoara a invocat excepția tardivității depunerii contestației, pe care instanța o a analizat-o cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin.1 C.proc.civ.
Prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 depusă la data de 01.08.2001 prin intermediul executorului judecătoresc, reclamanta J. E. a indicat domiciliul procedural în Timișoara, ., jud. T..
În dosarul administrativ a fost depusă o procură autentificată sub nr. 5572/04.10.2001, prin care reclamanta a împuternicit pe S. I. să facă toate demersurile legale și necesare în vederea restituirii în natură a cotei de ½ din . din Timișoara, .. În această procură a fost indicat domiciliul mandatarului, precum și faptul că acesta va primi și îndeplini orice acte de procedură, dar tribunalul a apreciat că aceste mențiuni nu sunt de natură a schimba domiciliul procedural ales de reclamantă prin notificare, întrucât nu atestă voința clară a acesteia în acest sens. Prin urmare, dovada de comunicare a dispoziției nr. 873/25.05.2010, depusă la fila 60 dosar rejudecare, dar și în cadrul dosarului administrativ, nu îndeplinește cerința legală de înștiințare a reclamantei cu privire la modificarea soluției adoptate în privința cererii sale prin dispoziția nr. 421/08.02.2006.
Reclamanta a luat la cunoștință de dispoziția nr. 873/25.05.2010 la data de 08.10.2013, așa cum rezultă din actul depus la fila 7 dosar rejudecare, necontestat de pârât. Prin urmare, contestația depusă în anul 2010 respectă termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 din Legea nr. 10/2001, astfel că și cererea de repunere în termen este fondată, a reținut tribunalul și a admis-o în baza art. 103 C. pr. civ., urmare a respingerii excepției tardivității.
Pe fond, tribunalul a reținut că prin notificare reclamanta a solicitat restituirea în echivalent bănesc a cotei de ½ din imobilul situat în Timișoara, ., jud. T., înscris în CF nr._ Timișoara, compus din apartamentele cu nr. 1 și 2.
Prin dispoziția nr. 421/08.02.2006 s-a propus acordarea de despăgubiri în cuantum de 178.323 lei, echivalentul sumei de 60.000 USD, reținându-se că notificatoarea are calitate de persoană îndreptățită conform dispozițiilor art. 3 alin.1 lit. a din Legea nr. 10/2001, iar imobilul revendicat face obiectul art. 2 alin.1 lit. h din același act normativ, fiind preluat în proprietatea Statului Român fără plată în baza Decretului nr. 223/1974.
Restituirea în natură nu a fost posibilă, întrucât apartamentele din imobil au fost dobândite de terțe persoane cu titlu de ieșire din indiviziune, astfel încât măsurile reparatorii au fost acordate sub formă de despăgubiri bănești.
Această dispoziție a fost supusă controlului instanței de judecată în dosarul nr. 2355/2006 al Judecătoriei Timișoara de către reclamanta J. E., care a solicitat restituirea în natură a imobilului, cererea fiind respinsă în mod irevocabil.
Prin dispoziția nr. 873/25.05.2010 s-a modificat dispoziția inițială, în sensul că pentru imobilul revendicat de reclamanta J. E. în cota de ½ se acordă despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Este adevărat că la data emiterii primei dispoziții Legea nr. 247/2005 intrase în vigoare, iar prin art. 16 alin.2 s-a stabilit schimbarea soluției cu privire la acordarea de despăgubiri, în sensul că acestea nu se mai acordă în mod direct, ci actele se predau Secretariatului Comisiei Centrale, decizia sau dispoziția de soluționare a notificării conținând doar propunerea motivată de acordare a despăgubirilor; evaluarea trebuia să aibă loc la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pârâtul P. M. Timișoara nu a respectat în mod evident această nouă prevedere legală atunci când a emis dispoziția nr. 421/08.02.2006, dar nu mai poate reveni asupra deciziei, întrucât se opune soluția pronunțată în dosarul nr. 2355/2006 al Judecătoriei Timișoara, precum și principiul securității raporturilor juridice civile.
Motivele de anulare a dispoziției au fost altele decât acelea vizând respectarea Legii nr. 247/2005, dar controlului judecătoresc îl putea fi supusă și această problemă în termenul legal de 30 de zile, astfel că validarea dispoziției a privit toate aspectele aplicării legii speciale de reparație, chiar dacă unele în mod implicit.
În al doilea rând, pârâtul a înțeles să procedeze la modificarea dispoziției după un interval mai mare de 4 ani de zile, în care reclamanta s-a considerat în mod justificat titular al unui drept de creanță ce îndeplinea cerințele noțiunii de bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. A interveni după 4 ani în dreptul reclamantei consolidat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezintă în mod clar o ingerință ce contravine principiului asigurării certitudinii raporturilor juridice civile, a concluzionat prima instanță.
Împotriva sentinței civile nr. 331/18.02.2014 a Tribunalului T. a declarat recurs în termenul legal pârâtul P. M. Timișoara.
În motivarea recursului, a arătat că în mod nelegal prima instanță a respins excepția tardivității contestației formulată de J. E. împotriva dispoziției nr. 873/25.10.2010, bazându-se pe actul existent la fila 7 a dosarului din rejudecare, din care rezultă data de 08.10.2013.
Pârâtul susține că dispoziția contestată a fost comunicată mandatarei reclamantei, respectiv numitei S. I. la 09.07.2010, așa cum rezultă din confirmarea de primire depusă la dosar.
Pe fond, a arătat că dispoziția nr. 873/25.05.2010 este legală, fiind emisă în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În drept a invocat art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. pr. civ.
Reclamanta intimată nu a formulat întâmpinare la recursul pârâtului.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art. 3041 și art. 306 alin.2 C. pr. civ, față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.
În mod corect prima instanță a respins excepția tardivității contestației formulate de reclamantă împotriva dispoziției nr. 875/25.05.2010 a pârâtului, excepție invocată de pârât.
Pârâtul recurent se bazează în susținerea acestei excepții pe faptul că dispoziția contestată a fost comunicată mandatarei reclamantei, numitei S. I., la 09.07.2010.
Chiar dacă s-a făcut o asemenea comunicare, aceasta nu prezintă relevanță, întrucât reclamanta J. E. nu și-a ales domiciliul procedural la mandatara sa, ci la o altă adresă din Timișoara, ., jud. T., indicată prin notificare, adresă unde trebuiau să i se comunice toate actele atât în faza administrativă, cât și în cea judiciară.
Reclamanta a făcut dovada faptului că dispoziția nr. 873/25.05.2010 a pârâtului (cea contestată) i-a fost efectiv comunicată doar la 08.10.2013, la cererea avocatei sale, așa cum rezultă din mențiunea făcută chiar pe dispoziție (fila 7 din dosarul de fond în rejudecare), fapt necontestat de către pârât.
În raport cu această dată (08.10.2013), contestația înregistrată la Tribunalul T. la 08.09.2010, însușită de reclamantă, este formulată în termenul legal de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 10/2001 (art. 26).
Hotărârea primei instanțe este legală și în ceea ce privește fondul cauzei, instanța dispunând în mod corect anularea dispoziției nr. 873/25.05.2010.
În condițiile în care notificarea formulată de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001 a fost soluționată prin dispoziția 421/08.02.2006, dispoziție consolidată irevocabil și pe calea justiției, intrând astfel în puterea lucrului judecat, această dispoziție nu mai poate fi revocată pe cale administrativă, așa cum a procedat pârâtul prin dispoziția nr. 873/25.05.2010.
Pe de altă parte, nici prin dispoziția nr. 421/08.02.2006 nu i s-au acordat direct reclamantei despăgubirile, ci s-a făcut propunerea de acordare de despăgubiri, care au fost estimate la suma de 178.323 lei, așa cum rezultă chiar din dispoziție (fila 10 dosar fond rejudecare).
Prin urmare, nu se pot reține motivele de nelegalitate ale sentinței invocate de pârâtul recurent, întrucât sentința a fost motivată atât în fapt, cât și în drept (art. 304 pct. 7 C. pr. civ.), instanța a interpretat corect actul dedus judecății (art. 304 pct. 8 C. pr. civ.) și a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în speță ( art. 304 pct. 9 C. pr. civ.).
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea va respinge recursul declarat de pârâtul P. M. Timișoara împotriva sentinței civile nr. 331/18.02.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta J. E..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul P. M. Timișoara împotriva sentinței civile nr. 331/18.02.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta J. E..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 14.05.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
Rujița RAMBUFlorin ȘUIUGheorghe O.
GREFIER,
A. M. T.
Red. RR/14.05.2014
Teh. AMT/02.06.2014/2 ex
Prima instanță: Tribunalul T. – jud. A. C.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 405/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 935/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
