Partaj judiciar. Decizia nr. 405/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 405/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-04-2014 în dosarul nr. 13106/55/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.405

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 17.04.2014

PREȘEDINTE: A.-M. N.

JUDECĂTOR: Dr.L. L.

JUDECĂTOR: M. G.

GREFIER: A. B.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de reclamanta R. M. împotriva deciziei civile nr. 92/A/21.01.2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați L. I., L. E., J. I. și A. L., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-au prezentat reclamanta recurentă personal și asistată de avocat Buptea L., în substituirea avocatului titular M. I. O. și pârâta intimată J. I., lipsind celelalte părți

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 17.04.2014, pârâții intimați L. I. și L. E. au depus la dosar concluzii scrise la care au anexat, în copie, dovada achitării onorariului de avocat și împuternicirea avocațială.

Reprezentanta recurentei depune la dosar un set de înscrisuri și planșe fotografice în susținerea recursului, un exemplar din acestea comunicându-i-se pârâtei intimate prezente.

De asemenea, a mai depus împuternicirile avocațiale, taxa judiciară potrivit mențiunii din citativ.

Ambele părți arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză, situație în care instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea deciziei tribunalului și a sentinței judecătoriei și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru efectuarea unei contraexpertize, prin care să se facă propuneri de dezmembrare a imobilului în litigiu în unități locative distincte, cu respectarea cotelor de proprietate ale părților, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta intimată J. I. arată că este de acord cu admiterea recursului și efectuarea unei contraexpertize conform susținerilor reprezentantei recurentei.

CURTEA

În deliberare, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 92/A/21.01.2014, Tribunalul A. a admis apelul declarat de apelanta reclamantă R. M. în contradictoriu cu intimații pârâți L. I., L. E., J. I. și A. L. A. împotriva sentinței civile nr.6289/14.10.2013, pronunțată în dosarul nr. 13._ al Judecătoriei A. și în consecință a dispus schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul obligării intimaților L. și A. la plata către apelantă a câte 281,25 lei iar a intimaților J. la plata sumei de 375 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, menținând în rest sentința.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul A. a reținut că prin sentința civilă nr. 6289 din data de 14.10.2013, pronunțată în dosar nr._, Judecătoria A. a admis acțiunea civilă precizată, formulată de reclamanta R. M. în contradictoriu cu pârâții L. I. și L. E., J. I., A. L. A..

A constatat că masa partajabilă se compune din imobilele – casă de locuit (C1), situat în A., ., nr. 72, jud. A., înscris în CF_ – C1 A. (provenită din conversia de pe hârtie a CF 2450/a A.), și terenul aferent – în suprafață de 392 mp. înscris în CF_ A. (provenită din conversia de pe hârtie a CF 2450 A.), teren pe care se află și o construcție (C2) – bucătărie de vară – neevidențiată în cartea funciară.

A constatat calitatea de coproprietari asupra imobilului a reclamantei R. M. - având o cotă de 3/8, a pârâților L. I. și L. E. – având o cotă de 3/8, a pârâtei J. I. - având o cotă de 2/8.

A constatat calitatea de coproprietari asupra imobilului - teren aferent – în suprafață de 392 mp. înscris în CF_ A. (provenită din conversia de pe hârtie a CF 2450 A.), teren pe care se află și o construcție (C2) – bucătărie de vară – neevidențiată în cartea funciară, a reclamantei R. M. - având o cotă de 6/16, a pârâților L. I. și L. E. – având o cotă de 3/16, a pârâtei J. I. - având o cotă de 4/16, și a pârâtului A. L. A. (în calitate de moștenitor după proprietarul tabular Giller F. I. – decedat la data de 29.03.1986) – având o cotă de 3/16.

A dispus rectificarea mențiunii din CF_ A. (provenită din conversia de pe hârtie a CF 2450 A.), privitoare la întinderea suprafeței de teren identificată cu nr. topografic 2985 de la 392 mp. la 395 mp., conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de către expert ing. Csurovski A., vizat de biroul de expertiză sub nr. 248/18.03.2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre în acest sens.

A dispus sistarea stării de indiviziune, prin dezmembrarea imobilelor, prin formarea următoarelor loturi:

-nr. top. 2985/1 – intravilan cu casă (C1) și bucătăria de vară (C2) în suprafață de 178 mp., delimitat prin punctele de reper A-B-C-D-E-F-A din planul de situație B1 - anexă la raportul de expertiză specialitatea topografie – întocmit de exp. ing. Csurovski A.; imobilul formând proprietatea pârâților L. I. și L. E. asupra construcțiilor și asupra terenului aferent în cotă de 7/12; și al pârâtului A. L. A. (în calitate de moștenitor după proprietarul tabular Giller F. I. – decedat la data de 29.03.1986) asupra terenului în cotă de 5/12.

-nr. top. 2985/2 – intravilan cu casă (C1) în suprafață de 217 mp., delimitat prin punctele de reper C-D-E-F-G-H-C din planul de situație B1 - anexă la raportul de expertiză specialitatea topografie – întocmit de exp. ing. Csurovski A.; imobilul formând proprietatea reclamantei R. M. asupra construcției și asupra terenului - în cotă de 7/12, și a pârâtei J. I. asupra construcției și asupra terenului aferent - în cotă de 5/12.

A dispus sistarea stării de indiviziune privind imobilul având nr. top. nou format nr. top. 2985/2 – intravilan cu casă (C1) în suprafață de 217 mp., delimitat prin punctele de reper C-D-E-F-G-H-C din planul de situație B1 - anexă la raportul de expertiză specialitatea topografie – întocmit de exp. ing. Csurovski A., formând proprietatea reclamantei R. M. asupra construcției și asupra terenului - în cotă de 7/12, și a pârâtei J. I. asupra construcției și asupra terenului aferent - în cotă de 5/12, prin dezmembrarea imobilelor, prin formarea următoarelor loturi:

-nr. top. 2985/2/I – apartamentul nr. 1 având suprafața utilă de 46,17 mp., compus din 2 camere, hol, antreu, baie, bucătărie, cămară alimente și magazie, cu suprafața aferentă de teren de 90/217 mp. – proprietatea pârâtei J. I.;

-nr. top. 2985/2/II - apartamentul nr. 2 având suprafața utilă de 48,23 mp., compus din 2 camere, bucătărie, și antreu, suprafața aferentă de teren de 127/217 mp. – proprietatea reclamantei R. M..

Au fost obligate părțile să-și predea reciproc posesia bunurilor în modalitatea în care le-au fost atribuite în loturi și a fost îndrumat O.C.P.I. A., să facă cuvenitele modificări în cartea funciară, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.

Au fost obligați pârâții la plata către stat, a sumei de 1.171 lei – reprezentând ajutorul public judiciar (scutire de la plata taxei judiciare de timbru) acordat reclamantei R. M.. Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța sentința prima instanță a reținut că, astfel cum rezultă din extrasul c.f. depus la dosar, imobilul – teren în suprafață de 392 mp. înscris în CF_ A. (provenită din conversia de pe hârtie a CF 2450 A.), este coproprietatea reclamantei R. M. - având o cotă de 6/16, a pârâților L. I. și L. E. – având o cotă de 3/16, a pârâtei J. I. - având o cotă de 4/16, și a numitului Giller F. I. - având o cotă de 3/16.

În ceea ce privește imobilul – construcția casă, situat în A., ., nr. 72, jud. A., înscris în CF_ – C1 A. (provenită din conversia de pe hârtie a CF 2450/a A.), potrivit extrasului C.F. aflat la dosar (fila 31) este coproprietatea reclamantei R. M. - având o cotă de 3/8, a pârâților L. I. și L. E. – având o cotă de 3/8, a pârâtei J. I. - având o cotă de 2/8.

Din concluziile raportului de expertiză tehnică – specialitatea topografie – efectuată în cauză de exp. ing. Csurovski A., rezultă că pe terenul în suprafață de 392 mp. înscris în CF_ A. (provenită din conversia de pe hârtie a CF 2450 A.), se mai află și o construcție (C2) – bucătărie de vară – neevidențiată în cartea funciară.

În ceea ce privește pe numitul Giller F. I. – coproprietar, având o cotă de 3/16 din imobilul - teren în suprafață de 392 mp. înscris în CF_ A. (provenită din conversia de pe hârtie a CF 2450 A.), acesta a decedat la data de 29.03.1986, iar potrivit certificatului de moștenitor nr. 2058 din 27.10.1988 eliberat de notariatul de Stat al Județului A. în dos. 2293/1988 (fila 66), unicul moștenitor acceptant după defunct este pârâtul A. L. A. I., în calitate de nepot de soră predecedată. Pârâtul a moștenit și cota de 3/16 din imobilul construcție - înscris în CF_ – C1 A. (provenită din conversia de pe hârtie a CF 2450/a A.), pe care l-a înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6462/01.03.1990 de Notariatul de Stat al Județului A. (fila 65).

Astfel, instanța a constatat că masa partajabilă se compune din imobilele – casă de locuit (C1), situat în A., ., nr. 72, jud. A., înscris în CF_ – C1 A. (provenită din conversia de pe hârtie a CF 2450/a A.), și terenul aferent – în suprafață de 392 mp. înscris în CF_ A. (provenită din conversia de pe hârtie a CF 2450 A.), teren pe care se află și o construcție (C2) – bucătărie de vară – neevidențiată în cartea funciară.

A constatat calitatea de coproprietari asupra imobilului - casă de locuit, situat în A., ., nr. 72, jud. A., înscris în CF_ – C1 A. (provenită din conversia de pe hârtie a CF 2450/a A.), a reclamantei R. M. - având o cotă de 3/8, a pârâților L. I. și L. E. – având o cotă de 3/8, a pârâtei J. I. - având o cotă de 2/8.

În speță, deoarece înscrierea din cartea funciară în ceea ce privește suprafața aferentă terenului proprietatea părților nu este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului, aspect ce rezultă din conținutul expertizei efectuate în cauză, instanța a dispus, în baza art. 914 NCC, rectificarea mențiunii din CF_ A. (provenită din conversia de pe hârtie a CF 2450 A.), privitoare la întinderea suprafeței de teren identificată cu nr. topografic 2985 de la 392 mp. la 395 mp., conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de către expert ing. Csurovski A., vizat de biroul de expertiză sub nr. 248/18.03.2013.

În temeiul art.6735 cod procedură civilă, instanța a admis acțiunea, și a dispus sistarea stării de indiviziune, ținând cont de criteriile legale cuprinse în art. 6739 c.proc.civ. (respectiv: poziția exprimată de părți, posesia actuală a bunurilor, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia, masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, îmbunătățiri aduse bunurilor), prin formarea loturilor astfel cum au fost arătate.

Instanța a reținut imposibilitatea ieșirii din indiviziune în totalitate asupra terenului, ținând cont de faptul că terenul are suprafața de 392 (395 mp.), pe care se află amplasate 3 corpuri de clădire cu destinația de locuințe, modul de folosință nu corespunde cu cotele de proprietate, iar suprafețele de teren aferente cotelor de proprietate deținute de părți nu se incadrează în suprafața minimă de 150 mp., impusă prin normele legale actuale, în cauză neputându-se crea parcele de 150 mp., cu ieșiri independente la drumul public

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta R. M., recalificat apel la termenul de judecată din 21.01.2014, raportat la valoarea obiectului cauzei, solicitând admiterea lui și schimbarea sentinței în sensul de a se dispune ieșirea din indiviziune cu privire la cotele de proprietate a părților.

În subsidiar, apelanta solicită modificarea sentinței în sensul obligării pârâților la plata cheltuielilor de judecată în favoarea sa, având în vedere că a suportat singură costurile expertizei topografice care profită tuturor coproprietarilor.

În motivare se critică soluția instanței de fond, apelanta susținând că, deși în aparență acțiunea sa a fost admisă, hotărârea pronunțată nu este de natură să pună capăt stării de indiviziune a cărei sistare a solicitat-o. Instanța de fond își motivează soluția pronunțată pe imposibilitatea ieșirii din indiviziune în totalitate asupra terenului, deoarece, date fiind cotele de proprietate ale părților nu se pot forma parcele în suprafață minimă de 150 mp impusă prin normele legale actuale. Apelanta consideră că normele legale la care se raportează instanța se aplică în situația realizării unei noi construcții, ceea ce nu este cazul în cauză, unde este vorba despre ieșirea din indiviziune cu privire la un imobil, teren cu construcții edificate în anul 1941. Apelanta apreciază că raportat la obiectul cauzei, singurul criteriu care trebuie respectat este cel privind cotele de proprietate ale coindivizarilor.

În ceea ce privește reținerea instanței de fond privind existența unor părți comune celor două unități locative, apelanta arată că, prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a evidențiat că branșamentele de apă – canal, branșamentele electrice, precum și podul nu sunt comune.

Mai arată apelanta că nu se confirmă nici imposibilitatea asigurării unor ieșiri independente la drumul public pentru cele trei unități locative, apelanta având disponibilitatea, astfel cum a arătat și în fața instanței de fond de a-și deschide o ușă de acces în peretele camerei situate pe ..

Apelanta susține că modalitatea de ieșire din indiviziune dispusă prin sentință, încalcă dreptul de proprietate asupra cotei de teren aferentă cotei sale locative. Respectând constatările expertului privind starea de fapt și prin care se arată că pârâții L. și-au extins construcțiile, astfel încât au ajuns să ocupe o suprafață mai mare decât aceea care li se cuvenea, instanța a procedat la reducerea cotei de proprietate a apelantei, soluție nelegală, cu atât mai mult cu cât, extinderea construcțiilor s-a efectuat fără autorizație de construire.

În susținerea capătului subsidiar de cerere apelanta arată că a făcut dovada, prin chitanțe, că a achitat singură onorariul expertului topograf, iar expertiza profită tuturor coproprietarilor, în special familiei L..

În drept, art. 304 pct. 9, 304 ind. 1 C.pr.civ., art. 312 C.pr.civ., art. 1143 Noul Cod Civil, art. 44 alin. 3 constituția României.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimații L. I. și L. E. au solicitat respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.

Intimații apreciază că nu se poate reproșa nimic hotărârii instanței de fond, care într-o cauză eminamente tehnică a dat o soluție prin însușirea concluziilor expertizei topografice efectuate în cauză.

Se susține de către intimați că instanța de apel nu poate să înlăture concluziile raportului de expertiză avut în vedere de prima instanță doar în temeiul unor deducții referitoare la un presupus prejudiciu, care nu apare însă fundamentat prin alte dovezi cu echivalență probatorie, sau care să fie de natură a contrazice evident acele constatări cu caracter științific. Prin rectificarea suprafeței aferentă terenului proprietatea părților, sau prin vreo concluzie regăsită în raportul de expertiză nu s-a realizat un fel de expropriere forțată, un fel de privare a reclamantei de dreptul său de proprietate.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, din oficiu pentru motivele de ordine publică conform art. 295 alin.1 C.pr.civ., Tribunalul A. a constatat că acesta este întemeiat. A reținut că instanța de fond a valorificat corespunzător raportul de expertiză tehnică judiciară și răspunsul la obiecțiunile formulate de aceasta. Din cuprinsul acestora rezultă cu puterea evidenței că raportat la construcțiile existente pe terenul litigios, la modul de folosință faptică a imobilului aflat în indiviziune, dar și la poziționarea acestuia față de străzile Dr. I. R. și Episcop R. C., de necesitatea asigurării accesului la pod și amplasarea WC-ului, rezolvarea obiectivelor expertizei așa cum au fost ele stabilite de instanță, nu a primit o soluție tehnică clasică. J. a procedat judecătorul fondului la sistarea stării de indiviziune în maniera propusă de expert după o prealabilă rectificare a suprafeței terenului, cu consecința ieșirii din indiviziune asupra construcțiilor și ieșirea din indiviziune parțială asupra terenurilor conform folosinței actuale, fără respectarea suprafețelor aferente cotelor de proprietate.

În același timp a constatat că nu poate fi primită critica potrivit căreia, la descrierea imobilului atribuit apelantei s-a folosit noțiunea de apartament în timp ce imobilul atribuit intimaților L. a fost descris ca fiind casă. Din cuprinsul dispozitivului sentinței apelate se poate observa că ambele imobile rezultate prin sistarea stării de indiviziune sunt descrise ca fiind apartamente în timp ce în cuprinsul anexei B-1 a expertizei tehnice judiciare, ce face parte integrantă din hotărârea apelată, urmând a fi intabulată în cartea funciară, imobilele rezultate sunt descrise ca „intravilan cu casă”.

Chiar dacă art. 30 alin. 1 din HG nr. 525/27.06.1996 se referă la operațiunea de parcelare în vederea realizării de noi construcții, cu temei a reținut expertul tehnic și a preluat judecătorul fondului necesitatea îndeplinirii de loturile nou formate, inclusiv a condiției prevăzută de alin. 2 lit. b din actul normativ mai sus indicat, câtă vreme proprietarul tabular al unui astfel de lot poate oricând opta în vederea realizării unei noi construcții în locul celei preexistente.

Disponibilitatea apelantei în sensul asigurării unui nou acces dinspre . va putea fi luată în discuție după autorizarea unei astfel de lucrări.

Împrejurarea că urmare a ieșirii din indiviziune parțiale cota parte a terenului imobilului atribuit apelantei a fost diminuată nu prezintă relevanță juridică în sensul preconizat de aceasta, câtă vreme terenul rămâne în folosință comună.

În schimb a reținut că este pertinentă critica apelantei privitoare la suportarea integrală a onorariului expertului. În condițiile în care expertiza profită tuturor coproprietarilor, aceștia sunt ținuți a suporta proporțional cu cotele lor de proprietate costurile avansate de apelantă în vederea întocmirii expertizei judiciare.

Prin urmare, instanța de apel a schimbat sentința atacată în parte în sensul obligării intimaților L. și A. la plata către apelantă a câte 281,25 lei iar a intimaților J. la plata sumei de 375 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, menținând în rest sentința.

Deoarece apelul a fost admis doar cu privire la cheltuielile de judecată instanța nu a acordat cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva Deciziei civile nr.92/A din 21.01.2014 pronunțată de Tribunalul A. a declarat recurs reclamanta R. M. solicitând admiterea recursului, casarea acesteia, precum și a Sentinței Civile nr. 6289/14.10.2013 a Judecătoriei A. și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria A..

În motivarea cererii de recurs reclamanta a arătat că decizia tribunalului a fost pronunțată cu încălcarea/aplicarea greșită a unor dispoziții legale, respectiv art. 1143 din Noul Cod civil, art. 30 din HG 525/1996, art. 44 alin. 3 din Constituția României și art. 555 din Noul Cod civil.

Decizia recurată încalcă dispozițiile art. 1143 din Noul Cod civil, o preluare a dispozițiilor art. 728 din Vechiul cod civil conform cărora „Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune". Deși aparent acțiunea a fost admisă, hotărârea pronunțată nu este de natură să pună capăt stării de indiviziune a cărei sistare a solicitat-o. Conform dispozitivului sentinței judecătoriei, menținută prin decizia recurată, casa de locuit aflată în proprietatea sa devine apartamentul nr. 2, cu nr. top 2985/2/II, în suprafață utilă de 48,23 mp, iar terenul aferent rămâne în indiviziune cu terenul aferent apartamentului nr. 1, proprietatea pârâtei J. I., reclamanatei revenindu-i cota de 127/217. In schimb, unitatea locativă a pârâților L. I. și L. E. capătă existență de sine stătătoare, fiind evidențiată ca și casă, nu ca apartament, doar terenul este evidențiat în indiviziune cu pârâtul A. L. A.. În aceste condiții acțiunea având ca obiect ieșirea din indiviziune nu a fost soluționată conform dispozițiilor art. 1143 din Noul Cod civil, starea de indiviziune se menține în continuare, deși toți coproprietarii de imobil doresc ieșirea din indiviziune prin formarea unor imobile, teren + locuință, de sine -stătătoare.

Recurenta a mai arătat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 30 din HG 525/1996 atunci când a reținut incidența acestora în speță. Examinând dispozițiile art. 30 din HG nr. 525/27.06.1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, se poate constata că acestea instituie reguli ce trebuie respectate la parcelarea în vederea realizării de noi construcții. Astfel, art. 30 alin. 3 din HG nr. 525/1996 precizează că sunt considerate loturi construibile numai loturile care se încadrează în prevederile alin. 2, iar art. 30 alin. 2 lit. b din HG nr. 525/1996 precizează că suprafața minimă a parcelei este de 150 mp pentru clădiri înșiruite.

Aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în speță deoarece scopul acțiunii nu era constituirea unor loturi de teren asupra cărora urmează să fie edificate construcții, ci era dezmembrarea și ieșirea din indiviziune asupra unui imobil, teren cu construcții edificate în anul 1940, conform cotelor de proprietate ale coindivizarilor. Ori raportat la obiectul cauzei, nu există nicio restricție cu privire la suprafața parcelelor nou formate, singurul criteriu care trebuie cu adevărat respectat fiind cotele de proprietate ale coindivizarilor. Motivarea tribunalului potrivit căreia condiția suprafeței minime de 150 mp a unei parcele trebuie respectată în speță, câtă vreme proprietarul tabular poate oricând opta pentru realizarea unei noi construcții în locul celei preexistente nu poate fi reținută. în ipoteza demolării vechii construcții în vederea realizării uneia noi, deși nu este cazul în speță, neîndeplinirea condiției suprafeței minime a parcelei va avea drept consecință refuzul primăriei de a elibera autorizația de construire. O astfel de interpretare este în concordanță cu textul legal al art. 30 alin. 3 din HG 525/1996 care precizează expres că " sunt considerate loturi construibile numai loturile care se încadrează în prevederile alin. 2", ceea ce înseamnă că legiuitorul nu exclude și existența altor loturi care nu îndeplinesc condiția de a fi construibile.

Conform sentinței instanței de fond, menținută de tribunal, un alt argument al formării celor două apartamente și menținerii stării de indiviziune asupra terenului aferent apartamentului reccalamantei și apartamentului pârâtei J. I. ar fi existența unor părți comune celor două unități locative. Statuând astfel, instanța de fond nu a ținut cont că, prin înscrisul intitulat Răspuns la obiecțiuni, expertul a confirmat că branșamentele de apă - canal, branșamentele electrice, precum și podul nu sunt comune, motiv pentru care a făcut corecturile care se impun și în Anexa B - 3 la Raportul de expertiză. Practic, cele două locuințe sunt unități locative distincte; motiv pentru care nu pot fi considerate ca două apartamente ale aceluiași imobil.

Nici imposibilitatea asigurării unor ieșiri independente la drumul public pentru cele trei unități locative nu se confirmă deoarece recurenta și-a exprimat în fața instanței de fond, în repetate rânduri, chiar prin obiecțiunile formulate, și chiar în fața instanței de apel, prin motivele de apel, disponibilitatea de a deschide o ușă de acces în peretele camerei mele situate pe .. Câtă vreme expertul a făcut o astfel de propunere în privința deschiderii unui nou acces la podul clădirii proprietatea pârâților L. în partea de la fațada clădirii dinspre ., nu exista nici un impediment pentru a propune un nou acces și pentru unitatea mea locativă, cu atât mai mult cu cât este de acord. A și început demersurile legale în acest sens, înregistrând la Primăria A. cererea nr._/12.03.2014 prin care a solicitat eliberarea certificatului de urbanism aferent lucrării de deschidere a unui acces stradal propriu locuinței proprietatea sa.

Referitor la încălcarea art. 44 alin. 3 din Constituția României și art. 555 din Noul Cod civil, recuzrenta a suținut că modalitatea de ieșire din indiviziune parțială dispusă prin sentința instanței de fond confirmată de decizia instanței de apel îi încalcă dreptul de proprietate asupra cotei de teren aferentă unității locative. Sentința preia propunerea expertului topograf care, potrivit propriei sale declarații, (pag. 2 alin. ultim din Raportul de expertiză), corespunde folosinței actuale, fără respectarea cotelor de proprietate ale părților.

Potrivit art. 44 alin. 3 din Constituția României, nimeni nu poate fi obligat să-și cedeze proprietatea decât pentru cauză de utilitate publică, după o justă și prealabilă despăgubire. In speță, suprafața de teren care i se cuvine este diminuată împotriva voinței sale și fără nici un fel de compensație. Singura justificare a expertului este aceea că pârâții L. și-au extins construcțiile, astfel încât au ajuns să ocupe o suprafață de teren mai mare decât cea care le revine. Ori acesta nu este un argument care să justifice reducerea cotei reclamantei de teren, cu atât mai mult cu cât extinderea construcțiilor s-a realizat fără autorizație de construire. Astfel șopronul aflat în folosința intimaților - pârâți L., despre care face mențiune și expertul, a fost edificat fără autorizație de construire, motiv pentru care aceștia au fost sancționați de Primăria Municipiului A. prin Procesul - verbal de contravenție nr._/12.06.2012. Au fost sancționați prin aplicarea unei amenzi și s-a stabilit termen până la data de 31.12.2012 pentru a intra în legalitate cu construcția, fapt care nu s-a întâmplat deoarece ar fi avut nevoie de acordul recurentei și al intimatei J. I. pentru a construi pe terenul aflat în coproprietate. Neintrând în legalitate cu construcția, consecința este demolarea acesteia și implicit eliberarea unei suprafețe de teren ocupată ilegal, fapt ce ar face posibilă o reconsiderare a partajării terenului astfel încât să se respecte cotele de proprietate ale părților astfel cum sunt ele evidențiate în cf.

Singura construcție a soților L. la edificarea căreia și-a dat acordul reclamanta a fost prelungirea bucătăriei lor de vară, în suprafață de 30 mp, însă declarația a fost dată cu condiția expresă ca aceștia să nu aibă pretenții asupra terenului aferent celorlalte apartamente din imobil.

Potrivit art. 555 al Noului Cod civil, proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege. Față de acest text de lege, motivarea instanței de apel care arată că diminuarea cotei de proprietate pe teren nu prezintă relevanță juridică se circumscrie unei veritabile încălcări a dreptului de proprietate.

Greșelile majore strecurate în Raportul de expertiză topografică determină nelegalitatea și netemeinicia sentinței pronunțate de instanța de fond și a deciziei tribunalului, motiv pentru care solicită casarea acestora și efectuarea unei contraexpertize fără de care instanța nu poate pronunța o hotărâre temeinică și legală, cu atât mai mult cu cât toți coproprietarii de imobil doresc ieșirea din indiviziune prin formarea unor imobile, teren + locuință, de sine - stătătoare. A solicitat efectuarea unei contraexpertize și în fața instanței de fond și a celei de apel. Instanța de fond a respins cererea prin încheierea din 02.09.2013 în temeiul unui text de lege al Noului Cod de procedură civilă, art. 338, în condițiile în care prezentului litigiu îi sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod. Instanța de apel a respins cererea, considerându-se lămurită prin raportul deja efectuat, astfel că singura soluție de corectare a greșelilor semnalate rămâne trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea probațiunii.

În drept a invocat art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, art. 312 alin. 3 și art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, art. 1143 din Noul Cod civil, preluare a art. 728 din Vechiul Cod civil, art. 44 alin. 3 Constituția României, art. 555 din Noul Cod civil.

Pârâții intimați L. I. și L. E. au formulat concluzii scrise solicitând respingerea recursului formulat, cu menținerea ca legală a deciziei civile nr. 92A/21.01.2014, pronunțată de către Tribunalul A..

În motivare intimații au apreciat că hotărârii Tribunalului A. nu i se poate reproșa absolut nimic sub aspectul legalității, în contextul în care într-o cauză eminamente tehnică (pe palierul specialității topografie) și-a însușit, aidoma instanței inferioare, concluziile expertizei tehnice judiciare administrate. Deși recurenta încearcă să dea o tentă de strictă legalitate criticilor sale, în esența lucrurilor, ea nu face altceva decât a critica o probă, precum și maniera în care instanța a apreciat-o, ceea ce reprezintă critici de pură netemeinicie.

Examinând legalitatea deciziei atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 C.pr.civ., curtea de apel consideră că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Atât prin cererea de recurs, căt și prin cea de apel, recurenta reclamantă a solicitat casarea hotărârilor pronunțate de instanțele de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unei contraexpertize în cauză, invocând greșita aplicare a legii în ceea ce privește respectarea dreptului său de proprietate și posibilitatea coproprietarilor de a realiza împărțeala bunului aflat în coproprietate.

Curtea constată că este întemeiat în primul rând motivul de recurs invocat de reclamantă privind încălcarea dreptului său de proprietate prevăzut de art.480 C.civ. din 1864, respectiv art.555 NCC.

Astfel, prima instanță a dispus sistarea stării de indiviziune în conformitate cu propunerile excpertului Csurovski A. care a specificat în cadrul raportului de expertiză că ./1 rezultată prin propunerea de dezmembrare ocupă suprafața de 178 mp, în plus cu 31 mp față de suprafața aferentă pârâtei și lui Giller F. I., acest excedent aparținând cotei de proprietate a reclamantei și pârâtei J. I. (f.48 din dosarul judecătoriei). Instanța de apel a înlăturat motivul de apel formulat de reclamantă cu privire la aceast aspect cu motivarea că împrejurarea că urmare a ieșirii din indiviziune parțiale cota parte a terenului imobilului atribuit apelantei a fost diminuată nu prezintă relevanță juridică în sensul preconizat de aceasta, câtă vreme terenul rămâne în folosință comună.

Or, Curtea constată că o astfel de soluție dată cererii reclamantei căreia i s-a diminuat cota parte de teren fără a i se acorda o sultă în schimb și fără ca instanța de fond să dispună efectuarea unei noi expertize în condițiile art.212 C.pr.civ. pentru a verifica dacă nu există o modalitate de partajare care să respecte dreptul de proprietate al fiecărui coproprietar reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate al reclamantei reglementat de dispozițiile mai sus menționate. Este evident faptul că dreptul de folosință asupra terenului nu reprezintă echivalentul dreptului de proprietate asupra acestuia cu toate atributele sale prevăzute de lege. Așa cum s-a arătat și în practica judiciară, cu ocazia împărțelii judiciare, instanța trebuie să țină seama de interesele tuturor coproprietarilor care urmăresc să primească o parte din teren în natură în schimbul cotei lor părți din dreptul de proprietate asupra bunului. În niciun caz nu se poate dispune partajarea bunului comun prin reducerea cotei de proprietate a unei părți fără a primi o sultă în schimbul acestei reduceri. Modul de folosire a bunului comun reprezintă un criteriu în funcție de care instanța alcătuiește loturile, dar nu poate constitui un temei juridic pentru reducerea cotei părți din dreptul de proprietate sau pentru primirea unei părți în natură din bunul comun care să nu fie echivalentul cotei de proprietate.

De asemenea, Curtea constată că în cauză au fost aplicate eronat și dispozițiile art.728 C.civ. din1864, respectiv art.669 NCC conform căruia oricare dinttre coproprietari poate solicita încetarea acestei situații juridice prin partaj, nefiind obligat a rămâne în starea de coproprietate, bineînțeles cu excepția situațiilor în care este vorba de o coproprietate forțată. Așadar, soluția de ieșire din indiviziune parțială asupra terenurilor, conform folosinței actuale (așa cum arată tribunalul în decizia apelată) reprezintă o aplicare eronată a dispozițiilor mai sus menționate. Mai mult, instanța de recurs constată că potrivit art. 673^9 C.pr.civ., la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea, iar potrivit art. 673^10 C.pr.civ. în cazul în care împărțeala în natură a unui bun nu este posibilă sau ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia ori i-ar modifica în mod păgubitor destinația economică, la cererea unuia dintre coproprietari, instanța îi poate atribui întregul bun.

Pe de altă parte, Curtea constată că este întemeiat și motivul de recurs vizând greșita aplicare în cauză a dispozițiilor art.30 alin.1 și 2 din HG 525/1996. Astfel, conform acestui text de lege, parcelarea este operațiunea de divizare a unei suprafețe de teren în minimum 4 loturi alăturate, în vederea realizării de noi construcții, iar autorizarea executării parcelărilor, în baza prezentului regulament, este permisă numai dacă pentru fiecare lot în parte se respectă cumulativ următoarele condiții:

a) front la stradă de minimum 8 m pentru clădiri înșiruite și de minimum 12 m pentru clădiri izolate sau cuplate;

b) suprafața minimă a parcelei de 150 mp pentru clădiri înșiruite și, respectiv, de minimum 200 mp pentru clădiri amplasate izolat sau cuplate;

c) adâncime mai mare sau cel puțin egală cu lățimea parcelei.

Rezultă cu claritate faptul că acestă condiții mai sus menționate sunt prevăzute doar în cazul în care se solicită autorizarea executării parcelărilor pentru a se ridica noi construcții, ceea ce nu este cazul în speță. Îndeplinirea cerințelor legale în cazul în care se va dori executarea unei noi construcții va fi verificată la acel moment, neputându-se specula asupra comportamentului ulterior al proprietarului unei parcele rezultate din efectuarea partajului.

Se reține că instanțele de fond nu s-au preocupat de stabilirea unei variante de partajare a bunurilor comune cu respectarea cotei părți de coproprietate ale tuturor părților din proces și a principiului conform căruia nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune decât în cazurile strict prevăzute de lege, fiind necesară suplimentarea probatoriului cu o nouă expertiză pentru a fi lămurite și constatate în cuprinsul hotărârii împrejurările esențiale ale cauzei. Aceste situații sunt asimilate de jurisprudență unei necercetări a fondului și determină soluția casării cu trimitere.

Pentru aceste motive, conform dispozițiilor art.312 alin.1, 3 și 5 C.pr.civ., Curtea de Apel Timișoara va admite recursul formulat de recurenta reclamantă, va casa decizia tribunalului și sentința judecătoriei și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe (motivul de casare cu trimitere fiind imputabil atât primei instanțe, cât și instanței de apel), avându-se în vedere aspectele menționate referitoare la împrejurările de fapt ce trebuie stabilite în speță.

La rejudecarea în fond după casare judecătoria va avea în vedere administrarea probei cu o nouă expertiză prin care să se propună variante de ieșire din indiviziune cu respectarea dreptului de coproprietate al părților și a dispozițiilor legale mai sus emnționate.

Dată fiind soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, în această fază procesuală nu pot fi acordate cheltuieli de judecată, ele urmând a fi avute în vedere la soluționarea pricinii de către prima instanță, când se va cunoaște partea căzută in pretenții, conform art.274 alin.1 Cod proc.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta reclamantă R. M. în contradictoriu cu intimații pârâți L. I., L. E., J. I. și A. L. A. împotriva Deciziei civile nr.92/A din 21.01.2014 pronunțată de Tribunalul A..

Casează decizia civilă menționată și sentința civilă nr.6289 din 14.10.2013 pronunțată de Judecătoria A. și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, Judecătoria A..

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17.04.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A.-M. N. DR.L. L. M. G.

GREFIER,

A. B.

RED: A.M.N./ 30.04.2014

TEHNORED: A.B./05.05.2014/2 ex./SM

Primă instanță: Judecătoria A., judecător: B. I. E.

Instanța de apel: Tribunalul A., judecători: A. C., Ș. V.

← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 88/2014. Curtea de...		Legea 10/2001. Decizia nr. 436/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA →

Partaj judiciar. Decizia nr. 405/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 405/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA