Obligaţie de a face. Decizia nr. 935/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 935/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 13775/325/2008**
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 935/R
Ședința publică din 3 decembrie 2014
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Asociația „M. Revoluției 16-22 Decembrie 1989” împotriva deciziei civile nr. 523/A/29.05.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații T. M., D. C., J. P. și J. A., pentru obligația de a face.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea din 26.11.2014, când pronunțarea a fost amânată pentru data de astăzi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
În termenul de pronunțare, părțile au depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise.
CURTEA
În deliberare constată că, prin decizia civilă nr. 523/A din 29 mai 2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins apelul formulat de pârâta ASOCIAȚIA «M. REVOLUȚIEI 16 - 22 DECEMBRIE 1989» TIMIȘOARA împotriva Încheierii de ședința din 11.10.2012 si a sentinței civile_/19.10.2012, pronunțate de Judecătoria Timișoara in dosarul_, în contradictoriu cu intimatele D. C. si T. M., prin mandatar J. P., obligând apelanta să plătească intimatelor suma de 4175 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, în al doilea ciclu procesual.
Prin urmare, Tribunalul a confirmat sentința civilă nr._/19.10.2012, prin care Judecătoria Timișoara a admis acțiunea principala formulată și precizata de reclamantele T. M. A. si D. C., în contradictoriu cu pârâta ASOCIATIA M. REVOLUTIEI 16-22 DECEMBRIE 1989, a obligat parata sa plătească reclamantelor suma de 636.540 lei, cu titlu de chirie pentru perioada 05.04._12, a obligat parata sa plătească reclamantelor suma de 31.184,5 lei, cheltuieli de judecata si a respins ca neîntemeiata cererea reconvenționala formulata de parata reclamanta reconvenționala ASOCIATIA M. REVOLUTIEI 16-22 DECEMBRIE 1989.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, prima instanța a reținut următoarele.
Astfel cum rezulta din dispozitia nr. 1246 din data de 05.04.2007, emisa de Primarul Municipiului Timisoara (fila 6), reclamantelor le-a fost restituit dreptul de proprietate asupra SAD 5 din imobilul din Timisoara, .. 8, inscris in CF 118 Timisoara, nr. top 309 in cota de ½ parte fiecare.
Dispozitia de restituire a fost emisa in baza sentintei civile nr. 1234/PI/23.05.2006, prin care a fost anulata partial dispozitia nr. 2122/07.10.2004 emisa de Primarul Municipiului Timisoara prin care reclamantelor le-a fost restituit dreptul de proprietate asupra SAD 1, SAD2, SAD 3 si SAD 4 din imobilul din Timisoara, .. 8.
In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, prin dispozitia de restituire nr. 1246 din data de 05.04.2007, s-a dispus mentinerea afectatiunii publice a imobilului pe o perioada de 5 ani de la data emiterii dispozitiei.
Din CF nr. 118 Timisoara rezulta ca terenul aferent imobilului din .. 8 are o suprafata de 498 m². Pentru stabilirea suprafetei utile a constructiei ocupate de parata, in cauza a fost administrata proba cu expertiza in specialitatea constructii. Conform concluziilor raportului de expertiza tehnica judiciara in specialitatea constructii, intocmit in cauza de expertul S. I. suprafata utila aflata in folosinta paratei este de 1024,50 mp.
In ce priveste cuantumul chiriilor lunare aferente imobilelor care intră sub incidența art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Anexa nr.1 alin.2 din Hotararea Guvernului nr.1886/2006 a stabilit ca, in localitatile avand rangul I, pentru imobilele ocupate de institutii culturale utilizatorul datoreaza o chirie de 3,5 lei/mp/luna pentru teren si 9 lei/mp/luna pentru constructie.
Vazand cele de mai sus si tinand cont de principiul disponibilitatii partii in procesul civil, instanta de fond a admis actiunea precizata de reclamante si a obligat parata la plata sumei de 636.540 lei, cu titlu de chirie pentru perioada 05.04._12.
Cu referire la cererea reconventionala, instanta de fond a retinut urmatoarele.
Imobilul din litigiu i-a apartinut numitului I. P. si sotiei (nascuta E. F.), trecand in proprietatea Sfatului Popular al Orasului Timisoara, Intreprinderea de Locuinte si Localuri, in baza Decretului nr.92/1950 (fila 15 verso), cu titlu de nationalizare; acest imobil i-a fost atribuit paratei reclamante in folosinta gratuita pe o perioada de 99 ani, in baza Hotararii nr.63 din data de 31.03.1998 a Consiliului Local al Municipiului Timisoara, acesteia revenindu-i obligatia de a incepe executarea lucrarilor de consolidare, restaurare-reparatii si amenajari ale imobilului in baza unei autorizatii de constructie eliberata de Directia de Urbanism din cadrul Primariei Municipiului Timisoara, in maxim 1 an de la data intrarii in vigoare a hotararii.
Potrivit notei de fundamentare, M. Revolutiei-Decembrie 1989 a fost declarat ca ansamblu de importanta nationala, finantarea activitatilor de punere in valoare, de cercetare, de studii si de personal urmand sa se asigure din bugetul Ministerului Culturii, parata reclamanta urmand sa se ingrijeasca de punerea in valoare a ansamblului national.
Ministerul Culturii si cultelor a emis Ordinul nr. 2397/24.06.2008 prin care imobilul din .. 8 a fost clasat ca monument istoric, grupa B, cod in Lista Monumentelor Istorice TM-II-m-B-_ si avizul nr.174/Z/11.09.2002, pentru lucrarile de consolidare, renovare si reamenajare prezentate in proiectul tehnic.
In raportul de expertiza tehnica judiciara in specialitatea constructii si in suplimentul la raportul de expertiza, intocmite in cauza de expertul S. I., s-a aratat ca imobilul din ..8 a fost consolidat in baza autorizatiei de construire nr.556/21.06.2000, eliberata de Primaria Municipiului Timisoara, respectiv autorizatia de construire nr.386/07.09.2004, insa in paralel s-au efectuat si lucrari de reamenajare (supraetajare, mansardare). Desi in autorizatia de construire s-a specificat ca imobilul nu se va supraetaja, potrivit suplimentului la raportul de expertiza, suprafata preluata de parata a fost de 709,13 mp, iar in prezent, ca urmare a recompartimentarilor si extinderilor imobilul are o suprafata de 882 mp. Spatiile nou create in cadrul autorizatiei sunt amplasate la mansarda 1 si au o suprafata utila totala de 127,13 mp, iar suprafetele nou create in afara autorizatiei de construire au o suprafata totala utila de 71,98 mp.
Din procesul-verbal de predare-primire incheiat la data de 15.04.1998 reiese ca imobilul i-a fost transmis paratei . de degredare. Avand in vedere necesitatea lucrarilor de consolidare care trebuiau facute si proasta exploatare, expertul a stabilit ca inainte de reparatii imobilul a avut o valoare tehnica de 719.335 lei, iar dupa adaugarea lucrarilor de consolidare si finisaje valoarea tehnica a acestuia este de 1.726.080 ron. Expertul a aratat ca valoarea lucrarilor de instalatii sanitare, instalatii de canalizare, instalatii electrice, instalatii de gaz si de incalzire a fost de 438.416,93 lei, iar lucrarile de consolidare si finisaje au fost de 568.328,07 lei, din care suma de 225.815,15 lei reprezinta lucrari realizate in afara autorizatiei de construire.
Retinand ca inainte de reparatii imobilul din Timisoara, .. 8 a avut o valoare tehnica de 719.335 lei, instanta urmeaza sa cerceteze daca pretentiile paratei reclamantei sunt intemeiate pentru diferenta de 1.006.745 lei, pana la concurenta sumei de 1.726.080 lei, reprezentand valoarea actuala a imobilului, astfel cum s-a stabilit prin expertiza efectuat in cauza.
Reclamantele au dovedit ca in momentul efectuarii lucrarilor de imbunatatire si de consolidare Primaria Municipiului Timisoara, Ministerul Culturii si Cultelor si parata aveau cunostinta de caracterul litigios al imobilului din .. 8, intrucat la data de 19.09.2001, 31.01.2002 si 10.02.2002 antecesoarea lor le-a notificat prin executor judecatoresc si le-a comunicat ca este proprietarul imobilului din ..8. Totodata a solicitat sistarea lucrarilor executate, nefiind de acord cu eventualele cheltuieli care ii vor fi solicitate ulterior.
Prin adresa nr. 470/08.03.2002 Inspectoratul in Constructii al Judetului Timis i-a comunicat reclamantei T. M. A. ca a dispus oprirea lucrarilor de extindere si modificare a imobilului din Timisoara, .. 8, pana la solutionarea juridica a cazului, cu exceptia lucrarilor necesare conservarii starii actuale a cladirii.
Instanta a apreciat ca pretentiile paratei reclamante se circumscriu in totalitate principiului imbogatirii fara justa cauza, neputandu-se retine incidenta art.494 din vechiul Cod civil, intrucat extinderea cladirii cu o suprafata de 127,13 mp nu a condus la o transformare radicala a acesteia si implicit la o constructie complet diferita de cea veche, astfel ca devine lipsita de relevanta buna sau reaua credinta a constructorului.
Astfel cum rezulta din adresa nr.3015 din 22.06.2000, cladirea din . era proprietatea Statului R., iar prin ordonanta nr. 46/30.01.2000 a fost declarata ansamblu de interes national. Prin Legea bugetului de stat pe anul 2000 i-a fost alocata paratei ca finantare pentru lucrari de consolidare si reparatie suma de 2500 milioane lei de la bugetul de stat.
Desi in Ordonanta privind declararea Complexului M. Revolutiei-Decembrie 1989 din Municipiul Timisoara ansamblu de interes national publicata in Monitorul Oficial al Romaniei partea I, nr.44/31.01.2000 s-a prevazut ca finantarea activitatilor de punere in valoare se asigura prin bugetul Ministerului Culturii si din fondurile paratei reclamante, din probele administrate in cauza reiese ca lucrarile de consolidare, restaurare-reparatiii, amenajari si extindere ale imobilului in . au fost finantate de la bugetul de stat, parata neavand nicio contributie baneasca proprie pentru a fi indreptatita sa primeasca despagubiri pe temeiul imbogatirii fara justa cauza. Faptul ca facturile fiscale au fost emise pe seama sa in calitate de titular al unui drept de folosinta asupra imobilului compus din teren si constructie si mandatar in ce priveste activitatile de punere in valoare a ansamblului de interes national, nu poate conduce la admiterea actiunii in restituire intemeiata pe imbogatirea fara justa cauza, nefiind indeplinite conditia materiala a micsorarii patrimoniului propriu al paratei reclamante ca o consecinta a maririi patrimoniului reclamantelor parate si conditia cauzei unice a sporirii si a micsorarii celor doua patrimonii.
Cererea paratei reclamante de obligare a paratei reclamante la plata contravalorii lucrarilor de imbunatatire a fost apreciata de prima instanta ca neintemeiata si prin prisma dispozitiilor art. 39 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, potrivit cu care costul lucrarilor de proiectare, expertizare conservare, reparare consolidare, restaurare si punere în valoare a monumentelor istorice indiferent de grupa în care sunt clasate ori a altor imobile din ansambluri sau situri istorice aflate în proprietate publica ori privata incluse în programe de importanta nationala sau internationala stabilite prin hotarâre a Guvernului initiata la propunerea ministerelor implicate în realizarea acestora poate fi acoperita integral ori partial de la bugetul de stat sau al unitatilor administrativ-teritoriala prin bugetul ordonatorilor de credite care participa la realizarea programelor.
Avand in vedere aceste dispozitii legale, nu se poate retine absenta unei cauze legitime a maririi patrimoniului reclamantei.
Intrucat prin obligarea reclamantelor parate la plata contravalorii lucrarilor de imbunatatire avansate de Statul R., s-ar ajunge la o imbogatire fara justa cauza a paratei reclamante, instanta de fond a respins ca neintemeiat acest capat de cerere si pe cale de consecinta, petitele subsecvente, respectiv recunoasterea unui drept de retentie, conditionarea platii chiriei de plata imbunatatirilor si intabularea dreptului de proprietate al paratei cu privire la aceste spatii
A fost respinsa ca neintemeiata si cererea de intoarcere a executarii silite, avand in vedere ca aceasta masura devine lipsita de finalitate practica in conditiile admiterii actiunii reclamantelor in urma rejudecarii dupa casarea cu trimitere.
Împotriva încheierii de ședința din 11.10.2012 si a sentinței civile_/19.10.2012, pronunțate de Judecătoria Timișoara in dosarul_, a formulat apel ASOCIAȚIA «M. REVOLUȚIEI 16 - 22 DECEMBRIE 1989.
In motivare, a arătat ca prima instanța a stabilit in mod greșit ,ca datorează chiria pentru perioada 05.04._12, deoarece imobilul a fost predat reclamantelor la data de 15.01.2012, deci înainte de termenul de 05.04.2012, precizând ca au fost obligați la plata chiriei cu 4 Suni in plus fata de momentul predării imobilului, urmând sa plătim o chirie pentru 56 de luni.
Mandatarul reclamantelor, J. P., a luat in posesie de fapt si de drept întreg imobilul la data de 15.01.2012, data de la care i s-au predat toate cheile imobilului.
Menționează ca nu au mai folosit acest imobil, deoarece prin Hotărârea Guvernului nr. 1063/26.oct.2011 le-a fost atribuit in folosința gratuita imobilul din Timișoara, .. 3-5.
La data de 28.11.2011 s-a încheiat Procesul-verbal de predare-primire a acestui imobil, pe care au început sa-l folosească efectiv.
După preluarea imobilului si a cheilor, mandatarul reclamantelor, cu rea credința, nu a mai vrut sa semneze procesul-verbal de predare-primire. Momentul predării efective a imobilului rezulta din Procesul-verbal din 10.04.2012 încheiat de Biroul Executor Judecătoresc Opritescu B. din Timișoara, unde este menționata data de 15.01.2012, fapt care nu a fost infirmat de mandatarul reclamantelor ,care a semnat acest proces verbal.
In continuare arata ca prima instanța a calculat greșit chiria pentru suprafața utila de 1024,50 mp.
După cum rezulta din Dispoziția nr. 1246 din 05.04.2007 emisa de Primarul Municipiului Timișoara (fila 6), reclamantelor le-a fost restituit dreptul de proprietate asupra SAD 5 din imobilul din Timișoara, .. 8.
Arata ca li s-a predat spațiul SAD 5 in baza Procesului - verbal de predare-primire încheiat la data de 15.04.1998 in baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 63 din 31.03.1998.
La fila 106 se afla procesul-verbal de predare-primire, unde este consemnat inventarul spatiilor preluate, din care rezulta starea in care s-a predat imobilul, precum si suprafața utila preluata si aferenta SAD 5 de 689,04 mp.
Pentru acesta suprafața utila a imobilului preluat de 689,04 mp trebuie sa se calculeze chiria si nu suprafața de 1024,50 mp., care reprezintă suprafața utila după ce la imobil au adăugat construcții noi prin extindere si construcție.
Altfel spus, calculându-se o chirie pentru suprafața de 1024,50 mp, ni s-ar percepe o chirie in plus pentru o suprafața utila, care a fost adăugata de noi imobilului si nu asupra suprafeței utile a imobilului care a fost proprietatea antecesorilor reclamantelor si predata lor in folosința, arătând ca plătesc o chirie pentru o suprafața suplimentara de peste 300mp, pe care au construit-o si pentru care reclamantele nici nu le plătesc despăgubiri.
Așadar, sentința civila nr._/19.10.2012 este netemeinica si nelegala deoarece:
- chiria nu trebuia calculata pe o perioada de 60 de luni (5 ani), ci pentru 56 de luni;
- nu trebuia sa se ia drept element de calcul al chiriei suprafața de 1024,50 mp deoarece, aceasta a rezultat după ce au adăugat construcții noi prin extindere si construcție la SAD 5;
- suprafața utila a SAD 5 preluata de ei este de 689,04 mp, aceasta suprafața a fost proprietatea antecesorilor reclamantelor, care s-a restituit in aceste dimensiuni.
Întrucât in suplimentul de expertiza de la fila 337 se menționează ca suprafața utila inițiala a imobilului preluat era de 709,13 mp, eventual aceasta suprafața ar urma sa fie luata in considerare la calculul chiriei si nicidecum suprafața de 1024,50 mp, cum se pretinde in mod nejustificat.
- calculul chiriei pentru terenul aferent ia SAD 5 urmează a se stabili pentru suprafața de 398 mp, suprafața rezultata din CF 118 top 309.
In susținerea motivelor de apel de la pct. 2, privind obligarea reclamantelor la plata contravalorii construcțiilor realizate si a investițiilor ce reprezintă cheltuieli necesare si utile unei lucrări de consolidare, conservare, restaurare-reparații, reconstrucție si îmbunătățiri aduse imobilului din Timișoara .. 8, SAD 5, precizează ca din Nota de fundamentare rezulta ca Asociația „M. Revoluției 16-22 Decembrie 1989 a dobândit personalitate juridica din 1990 si a avut ca principal obiectiv realizarea unui MEMORIAL.
Arata ca, întrucât activitatea acestui Centru de Documentare, Cercetare si Informare publica are un caracter de continuitate, de permanenta, ea trebuie asigurata prin mijloace financiare si materiale suficiente.
Astfel, s-a propus ca „M. Revoluției din Decembrie 1989 sa fie declarat ansamblu de importanta naționala, iar punerea lui in valoare sa se facă de Asociația „M. Revoluției 16-22 decembrie 1989, iar finanțarea activităților de punere in valoare, de cercetare, de studii si de personal sa se asigure prin Bugetul Ministerului Culturii in modalitatea consacrata de legea 95/1997, adică „din alocațiile nominalizate anual din bugetul de stat„.
Aceasta propunere s-a concretizat prin OG nr. 46/ 30.01.2000 . In Anexa nr. 1 a acestei Ordonanțe, este prevăzuta compunerea „Memorialului Revoluției - Decembrie 1989 „, care are ia poziția 14 menționat Centrul Național de Documentare, Cercetare si Informare publica despre Revoluția din România din Timișoara ..
Acest ansamblu este realizat de ASOCIAȚIE si aparține acesteia, așa cum se retine in Nota de fundamentare si face parte din activul asociației.
Din banii alocați, arata ca au executat lucrări de consolidare, conservare, restaurare, reconstrucție, extindere, etc., la imobilul din Timișoara ., atribuit pentru sediu, unde a fiintat si Centrul de Cercetare, Documentare si Informare publica despre Revoluția din 1989 a Asociației, apelanta dându-le aceasta destinație.
Daca acești bani nu erau folosiți pentru acest scop, ei puteau fi folosiți pentru alte activități de punere in valoare a celorlalte 13 obiective si pentru activități de cercetare, de studiu si de personal, care puteau fi efectuate de asociație, conform 3 din OG 46/2000).
Sumele alocate nu au avut afectațiune speciala de a finanța restaurarea unui monument istoric, cum este imobilul retrocedat reclamantelor.
De asemenea, arata ca imobilul retrocedat nu este un monument istoric pana la data restituirii lui -2007- si pana când au fost realizate investițiile. Imobilul a devenit monument istoric, ulterior, prin Ordinul nr. 2397/MCC/28.06.2008.
Menționează ca temeiul acțiunii nu este unul contractual, ci simple împrejurări de fapt, legate de restituirea proprietății imobilului din Timișoara .. 8 reclamantelor si realizarea de către apelanta a investițiilor stabilite prin expertiza tehnica.
Astfel, s-a creat un dezechilibru patrimonial, prin care s-a micșorat patrimoniul nostru cu o valoare echivalenta care se regăsește in patrimoniul reclamantelor, prin simplul fapt al restituirii nemișcătorului.
Retrocedarea imobilului la care au efectuat lucrări, este izvor de obligații, fără a avea relevanta daca proprietarii au fost sau nu de acord cu preluarea terenului si construcției renovata, extinsa sau daca au fost de buna sau rea credința.
Arata ca daca foloseau aceste sume in alt scop, bunurile dobândite rămâneau in patrimoniul lor si nu in patrimoniul reclamantelor.
Prima instanța, respingând cererea reconvenționala, considerând ca nu sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără just temei, nu a analizat ca in cauza sunt incidente si dispozițiile art. 492 cod civil.
Reclamantele proprietare ale terenului si construcției in urma retrocedării, au dobândit si proprietatea asupra bunului incorporat, reprezentat de lucrările de consolidare, reconstrucție, restaurare si construcții nou create, lucrări necesare si utile pentru imobilul degradat așa cum s-a stabilit prin expertiza. Ele sunt in situația de a păstra aceste lucrări, nefiind posibila ridicarea sau dărâmarea lor, revenindu-le obligația dezdăunării constructorului, noi dobândind astfel un drept de creanța.
In final arata ca își motivul de apel de la punctul 3, așa cum a fost formulat.
T. M. si D. C., prin mandatar J. P., prin concluziile scrise solicita respingerea apelului, menținerea ca temeinica si legala hotărârea pronunțata in prima instanța.
In motivare, arata ca prezenta cauza a fost reinregistrata pe rolul Tribunalului T. după casare, ocazie cu care s-au formulat noi motive de apel, motive de apel fata de care au înțeles sa invoce excepția tardivității lor, având in vedere faptul ca deși in esența acestea au fost depuse la primul termen de judecata si legea îngăduie sub sancțiunea decăderii depunerea acestora pana la primul termen, nu trebuie omis faptul ca, termenul de judecata din data de 03.04.2014 a fost după casare, astfel ca, motivele de apel suplimentare apar ca tardiv formulate, având in vedere ca acestea trebuiau formulate pana la data de 31.01.2013.
In ceea ce privește cererea principala formulata de către ele, paratul a criticat acesta soluție atât cu privire la perioada de timp cat se impune a fi datorata aceasta suma cat si prin prisma suprafeței pentru care s-a determinat cuantumul chiriei. Nu in ultimul rând parat nu este de acord nici cu cuantumul cheltuielilor de judecata.
Perioada de timp pentru care s-a stabilit si calculat chiria a fost in mod legal stabilita de către instanța de judecata ca fiind 05.04._12.
Prin Dispoziția nr. 1246/05.04.2007 emisa de Primarul Municipiului Timișoara, arata ca le-a fost retrocedat întreg dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Timișoara, ., ele deținând in coproprietate in cote de 1/2 fiecare imobilul mai sus indicat.
Așa cum se poate observa din prevederile art. 16 din Legea 10/2001, acestea au caracter imperativ si nicidecum un caracter supletiv ca instanța de judecata sa le ignore.
Suprafața de 1024,5 mp a fost in mod corect stabilita de către instanța de judecata ca suprafața efectiv ocupata de către parata.
Pentru a se determina in mod concret si real suprafața ocupata de către parata, s-a dispus in cauza efectuarea unei expertize pentru determinarea exacta a acestei suprafețe, iar suprafața rezultata din expertiza, a stat la baza precizării pretențiilor lor de plata a chiriei, așa cum rezulta din precizarea depusa la fila 244 dosar.
Astfel ca, pentru a se determina exact suprafața utila din construcție ocupata de parata s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice, expertiza unde se stabilește in mod cert ca suprafața utila ocupata de către parate este de 1024 mp, suprafața la care se impune a se determina cuantumul chiriei.
Pe de alta parte suprafața de teren aferenta imobilului este de 398 mp, si acesta este suprafața pentru care se impune determinarea chiriei pe luna si nu doar suprafața de teren de sub construcție.
In opinia lor, nu are nici o relevanta procesul-verbal de predare primire care menționează ca suprafața utila a SAD 5 689,04 mp, atât timp cat din expertiza efectuata in cauza s-a stabilit cu exactitate suprafața utile care este ocupata de către parata din acest dosar, si raportat la aceasta suprafața se impune determinarea cuantumului chiriei care se ridica la suma totala de 636.540 lei.
De asemenea, soluția de respingere a cererii reconvenționale este criticata prin prisma faptului ca sumele au fost ale asociației si nu de la bugetul de stat.
Precizează ca imobilul lor, anterior retrocedării, s-a aflat in proprietatea privata a statului roman, astfel ca obligativitatea lucrărilor de conservare se aflau in sarcina sa așa cum este menționat in textele de lege mai sus evocate, si cu precădere prin raportare la art.50 din Legea 442/2001.
Mai mult decât atât, ca fondurile cu care s-au realizat lucrările - cu si fără autorizație - au fost de la autoritățile publice locale sau centrale rezulta însăși din adresa depusa de parata-reclamant reconvențional pentru termenul din 09.12.2010, depusa prin Registratura la data de 08.12.2010 in care se menționează faptul ca: peste 90% din fonduri au fost de la Ministerul Culturii si Cultelor, restul sub 10% sunt fonduri de la Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul local etc.
Având in vedere aceste aspecte, in mod legal a stabilit prima instanța faptul ca nu sunt in situația diminuării patrimoniului paratei-reclamant reconvențional ca o condiție de admitere a acțiunii întemeiata pe îmbogățire fără justa cauza.
In mod greșit stabilește parata-reclamant reconvențional faptul ca instanța nu s-a pronunțat si asupra incidenței in cauza a prevederilor art. 494 cod civil, aceasta motivând in pag. 4-5 incidenta in cauza a acestui articol.
Nu in ultimul rând, se impune precizarea faptului ca, potrivit legii, acțiunile întemeiate pe îmbogățirea fără justa cauza sunt subsidiare oricărui alt demers judiciar si nu vice-versa cum este menționat in motivele de apel.
Prin cererea reconvenționala formulata, parata-reclamant reconvențional a solicitat obligarea subsemnatelor la plata sumei de 1.726.080 lei, suma de bani ce a reprezentat valoarea investițiilor realizate de către parata la imobilul in litigiu.
Menționează ca, conform raportului de expertiza suma solicitata de către parata-reclamant reconvențional in realitate este valoarea de circulație a clădirii - respectiv valoare totala a imobilului, astfel ca, daca s-ar acorda aceasta suma de bani ar goli in totalitate dreptul de proprietate al subsemnatelor.
Pe de alta parte, arata ca nu pot fi obligate la achitarea unor lucrări care sunt realizate cu încălcarea legii, având in vedere prevederile Legii 50/1991 care statuează faptul ca, in cazul in care sunt realizate lucrări fără autorizație de construcție acestea se impun a fi desființate si imobilul adus la starea inițiala. Mai mult decât atât, prevederile Legii 50/1991 se completează, in speța de fata si cu prevederile Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.
In atare situație, daca ar fi obligate la plata contravalorii acestor lucrări, acestea ar fi prejudiciate, deoarece ar fi obligate ca ulterior achitării lucrărilor realizate fără autorizație de construcție sa le desființeze, pe banii lor, si ar plăti ceva de care nu pot beneficia.
In final, arata ca așa cum se poate observa din raportul de expertiza valoarea lucrărilor realizate in cadrul autorizației de construcție se ridica la suma de 311.897, 74 lei.
Tribunalul, pronunțându-se cu prioritate, potrivit art. 137 C.p.c., asupra excepției de tardivitate a completării motivelor de apel, invocată de către intimată a avut în vedere următoarele:
Tribunalul a reținut că motivele de apel depuse de apelantă în rejudecare, pentru termenul de judecată din 3 aprilie 2014, nu sunt noi, ci reprezintă o dezvoltare a motivelor de apel inițiale, astfel că în cauză nu se pune problema aplicării sancțiunii decăderii din dreptul de a motiva apelul, sancțiune prevăzută de art. 287 al. 2 c. pr. civ.
Apelanta a criticat și încheierea de ședință din 11 octombrie 2012, sub aspectul respingerii excepției de necompetență materială, raportat la cuantumul pretențiilor reclamantelor.
Tribunalul a reținut că majorarea cuantumului pretențiilor în timpul judecății nu determină schimbarea competenței materiale, având în vedere că, potrivit art. 18 ind. 1 C. pr. civ.: „Instanța învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.”
Pe fond, Tribunalul a constatat că apelul pârâtei este neîntemeiat, pe baza considerentelor de mai jos.
Apelanta a criticat suma stabilită în sarcina sa cu titlu de chirie restantă, întrucât, pe de o parte, ar fi predat imobilul la 15 ianuarie 2012, iar, pe de altă parte, deoarece la data preluării, în anul 1998, imobilul avea o suprafață construită de 689,04 mp.
Prin urmare, a susținut apelanta, în mod greșit a fost obligată să plătească chirie până la 5 aprilie 2014, respectiv pentru o suprafață de 1024,50 mp.
Tribunalul a reținut că apelanta a predat imobilul în cauză abia la 10 aprilie 2012, așa cum rezultă din procesul verbal încheiat la aceiași dată de executorul judecătoresc O. B..
Apoi, potrivit art. 4 din HG 1886/2006: „(…) noul proprietar va încheia contractul de închiriere în formă scrisă cu utilizatorul imobilului, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri sau de la data emiterii deciziei/dispoziției de restituire, după caz. În situația în care nu se încheie un contract de închiriere în formă scrisă, obligația de plată a chiriei lunare devine scadentă de plin drept la data de 10 a fiecărei luni.”
De asemenea, art. 1436 c. civ. prevede că:
„Locațiunea făcută pentru un timp determinat încetează de la sine cu trecerea termenului, fără să fie trebuință de o prealabilă înștiințare.
Dacă contractul a fost fără termen, concediul trebuie să se dea de la o parte la alta, observându-se termenele defipte de obiceiul locului.”
În cauză nu s-a făcut dovada acordului de voință al a părților privind încetarea contractului de închiriere și nici a denunțării unilaterale a contractului de către apelantă, înainte de data de 5 aprilie 2014.
Eliberarea imobilului înainte de termen nu este un motiv de încetare a contractului de închiriere începând cu aceiași dată.
Prin urmare, contractul de închiriere a încetat prin ajungerea la termen, la 5 aprilie 2014, astfel că apelanta datorează chirie până la data menționată.
Cu privire la faptul că în anul 1998 apelanta a preluat doar 689,04 mp de suprafață construită, tribunalul reține că această împrejurare nu are nicio relevanță pentru calcularea chiriei.
Astfel, prin . de Tribunalul T. în dosarul 1103/2006, irevocabilă și, ulterior, prin Dispoziția Primarului municipiului Timișoara nr. 1246/05.04.2007 s-a dispus restituirea către reclamante a imobilului în litigiu în întregime, fără rezerve.
Prin urmare, obiectul contractului de închiriere prevăzut de art. 4 din HG l886/2006 l-a constituit întreaga suprafață construită de 1024,50 mp, pe care, de altfel, apelanta nu contestă că ar fi folosit-o.
Dacă după restituirea imobilului apelanta nu ar fi continuat să îl folosească, reclamantele ar fi putut să închirieze și, corespunzător, să primească chirie pentru întreaga suprafață construită de 1024,50 mp, astfel că pentru aceiași suprafață datorează chirie și apelanta.
Apelanta ar fi putut beneficia de o reducere a chiriei în condițiile art. 5 ind. 1 din HG 1886/2006, care prevede că: „În situația în care nu este necesară întreaga suprafață a imobilului pentru desfășurarea activităților de interes public, aceasta poate fi restrânsă, chiria recalculându-se în mod corespunzător.”
O altă critică a apelantei se referă la greșita includere de către prima instanță în cheltuielile de judecată și a taxelor de timbru, câtă vreme, conform art. 50 din Legea 10/2001, acțiunea este scutită de astfel de taxe.
Tribunalul a reținut că instanța de apel, în ciclul procesual anterior, a stabilit prin încheierea de ședință din 13 ianuarie 2013 faptul că cererea de chemare în judecată este supusă timbrajului.
Acest aspect nu a făcut obiectul recursului formulat de către pârâtă, astfel că a intrat în autoritatea de lucru judecat.
De altfel, potrivit art. 18 al. 2 și 3 din Legea 146/1997, în vigoare la data introducerii acțiunii:
„(2) Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate.
(3) Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere irevocabilă.”
Apelanta nu a formulat în termenul legal cerere de reexaminare împotriva încheierii de ședință din 13 ianuarie 2013, astfel că aceasta a rămas irevocabilă sub aspectul timbrării cererii introductive.
Referitor la cererea reconvențională, tribunalul a reținut că, în cauză, nu se contestă faptul că lucrările la imobil au fost efectuate de către reclamanta reconvențională.
Însă, din probele administrate tribunalul a reținut că finanțarea acestor lucrări s-a făcut din fonduri provenite de la bugetul de stat.
La data efectuării lucrărilor, proprietar al imobilului în litigiu era Statul român.
Cu alte cuvinte, proprietarul imobilului în litigiu – Statul român – a finanțat lucrările la propriul imobil.
În aceste condiții, apelanta nu poate pretinde despăgubiri pentru investiții pe care nu le-a suportat din propriul patrimoniu.
D. dacă apelanta ar fi efectuat aceste lucrări cu fonduri provenite din donații sau sponsorizări, așa cum a susținut la un moment dat, ar fi putut pretinde despăgubiri, având în vedere că astfel de sume ar fi făcut parte din propriul său patrimoniu.
Or, în cauză, apelanta nu a făcut dovada vreunor sume provenite din donații sau sponsorizări și care să fi fost folosite pentru renovarea imobilului.
În logica reclamantei reconvenționale, dacă imobilul nu ar fi fost restituit persoanelor îndreptățite, după expirarea celor 99 de ani de folosință gratuită ar fi putut pretinde Statului român despăgubiri pentru lucrările efectuate la imobil cu sume provenite chiar de la Stat.
În cauză nu sunt întrunite nici condițiile accesiunii reglementate de art. 494 c. civ., conform căruia:
„Dacă plantațiile, construcțiile și lucrările au fost făcute de către o a treia persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ține pentru dânsul, sau de a îndatora pe acea persoană să le ridice.
Dacă proprietarul pământului cere ridicarea plantațiilor și a construcțiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut; el poate chiar, după împrejurări, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciile sau vătămările ce a putut suferi proprietarul locului.
Dacă proprietarul voiește a păstra pentru dânsul acele plantații și clădiri, el este dator a plăti valoarea materialelor și prețul muncii, fără ca să se ia în considerație sporirea valorii fondului, ocazionată prin facerea unor asemenea plantații și construcții. Cu toate acestea, dacă plantațiile, clădirile și operele au fost făcute de către o a treia persoană de bună-credință, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clădiri și lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii, sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creșterii valorii fondului.”
Așa cum s-a arătat, „valoarea materialelor și prețul muncii” nu au fost acoperite din fonduri proprii ale apelantei, ci din finanțarea provenită chiar de la proprietarul imobilului de la data efectuării lucrărilor.
În final, cu privire la întoarcerea executării silite, tribunalul a reținut că, într-adevăr, potrivit art. 404 ind. 2, al. 1 și 2 C. pr. civ.:
„În cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării.
Dacă instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul.”
Însă, teza finală a celui de-al doilea alineat al art. 404 ind. 2 C. pr. civ. trebuie interpretat în sensul că instanța de fond, în rejudecare, dispune întoarcerea executării în situația în care a hotărât în favoarea celui executat silit.
În cazul în care instanța de fond hotărăște din nou în defavoarea celui executat silit, înlocuind astfel titlul desființat în ciclul procesual anterior cu un alt titlu, dispoziția de întoarcere a executării silite ar fi în contradicție cu soluția pe fond.
În cauza de față, prima instanță a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de_ lei, cu titlu de chirie restantă, hotărâre pe care tribunalul o apreciază ca fiind temeinică, astfel că cererea de întoarcere a executării silite este neîntemeiată.
În consecință, tribunalul a respins apelul.
În temeiul art. 274 C. pr. civ. tribunalul a respins cererea apelantei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Tribunalul a obligat apelanta să plătească intimatelor 4175 lei taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, în al doilea ciclu procesual.
Împotriva deciziei Tribunalului a declarat recurs pârâta- reclamantă reconvențională Asociația „M. Revoluției 16-22 Decembrie 1989”, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul admiterii cererii reconvenționale și admiterii în parte a acțiunii principale cu consecința obligării sale la plata chiriei pentru 56 luni și pentru suprafața de 689 mp și nu de 1024 mp.
În motivare, pârâta recurentă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.p.c., reiterând motivele din apel și arătând că între părți nu s-a încheiat un contract de închiriere, iar din cuprinsul procesului – verbal încheiat de Biroul Executorului Judecătoresc O. B. din Timișoara rezultă că imobilul a fost predat încă din 15 ianuarie 2012, dată la care mandatarul reclamantelor, J. P., a refuzat să semneze înscrisul, predare care nu poate echivala decât cu un act de manifestare, neechivoc, de renunțare la folosința imobilului, astfel încât datorează chiria doar pe 56 luni, respectiv pe perioada 05.04._12.
Privitor la calculul chiriei pentru suprafața utilă de 1024,50 lei, recurenta a învederat că soluția instanței este lipsită de temei legal, deoarece reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 10/2001, putea să aibă ca obiect imobilul ce a constituit dreptul de proprietate al antecesorilor reclamanților (pentru suprafața de709,13 mp), nu și construcțiile efectuate de către ea în suprafață de peste 300 mp, în total pentru suprafața de 1024,50 lei.
În ceea ce privește cererea reconvențională, pârâta recurentă a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 997 și 494 din vechiul cod civil și a principiului îmbogățirii fără justă cauză și cu interpretarea greșită a actelor de finanțare.
Astfel, a precizat că soluția instanței de apel se bazează pe interpretarea greșită a legilor bugetului statului, deoarece aceste alocări anuale de fonduri au ca scop mărirea patrimoniului propriu, finanțările putând proveni atât din donații și sponsorizări, cât și din alocații de stat, nerambursabile, scopul finanțărilor anuale, așa cum rezultă din Nota de fundamentare (fila 118), fiind realizarea unui „Memorial” iar prin legile bugetului de stat, începând cu anul 2000 sunt alocate direct „Memorialului Revoluției- Decembrie 1989” sume determinate și nu Ministerului Culturii, care au fost folosite conform art. 3 și Anexei 1 din OG nr. 46/2000.
Prin urmare, recurenta a susținut că s-a creat un dezechilibru patrimonial, în sensul că s-a micșorat patrimoniul său cu o valoare echivalentă care se regăsește în patrimoniul intimatelor, ca urmare a restituirii imobilului, astfel că, indiferent dacă a fost sau nu de bună- credință, în temeiul art. 997 și art. 494 C.civ. este îndreptățită la plata despăgubirilor, reprezentând lucrările de consolidare, reconstrucție, restaurare și construcții nou create, care sunt lucrări necesare și utile.
În legătură cu soluția de respingere a cererii incidentale privind restabilirea situației anterioare executării silite, recurenta a arătat că se bazează pe greșita interpretare a dispozițiilor art. 404 ind. 2 C.p.c., deoarece, prin Decizia civilă nr. 1523 din 06.06.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, a fost casată decizia nr. 996/05.12.2011 a Tribunalului T., în sensul că au fost admise apelurile declarate împotriva sentinței civile nr._/02.06.2011, care a fost anulată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la Judecătoria Timișoara, fiind desființat, astfel, titlul executoriu, iar conform art. 311 C.p.c., hotărârea casată nu are nicio putere.
Reclamantele intimate nu au depus întâmpinare, însă au formulat concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea recursului pârâtei, pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 2 din Dispoziția nr. 1246/05.04.2007, emisă de Primarul Municipiului Timișoara, titularului dreptului de proprietate îi revine obligația de a menține afectațiunea pe o perioadă de 5 ani, conform art. 16 și anexei nr. 2 lit. a pct. 4 din Legea nr. 10/2001; suprafața ocupată de către pârâtă a fost de 1024,5 mp; fondurile cu care s-au realizat lucrările au fost de la autoritățile publice centrale și locale, invocând în acest sens Legea nr. 442/2001, înscrisurile de la dosar, precum și reaua credință a pârâtei, care a efectuat lucrări fără respectarea autorizației.
În urma examinării deciziei atacate, în limitele motivelor invocate și ale art. 304 pct. 8 și 9 C.p.c., art. 494 și art. 997 din vechiul Cod civil, Curtea apreciază că este întemeiat recursul declarat de pârâta Asociația „M. Revoluției 16-22 Decembrie 1989”.
Astfel, în legătură cu acțiunea principală, Curtea reține că, într-adevăr, potrivit procesului verbal din 10.04.2012, încheiat de executorul judecătoresc O. B., semnat de mandatarul reclamantelor, J. P., imobilul în litigiu a fost predat acestuia încă din data de 15 ianuarie 2012, ceea ce echivalează cu o renunțare la folosința imobilului din partea pârâtei, acceptată de către mandatarul reclamantelor.
Prin urmare, reclamantele intimate sunt îndreptățite la contravaloarea chiriei pe perioada 05.04._12.
Nu este însă întemeiată cererea recurentei de a fi efectuat calculul chiriei doar pentru suprafața de 689,04 mp (7019,13 mp conform expertizei), deoarece prin sentința civilă nr. 1234/2006 a Tribunalului T. (rămasă irevocabilă) și, apoi, prin Dispoziția nr. 1246/05.04.2007, emisă de Primarul Municipiului Timișoara, s-a dispus restituirea în natură, către reclamante, a întregului imobil, iar prerogativele conferite de art. 480 din Codul civil titularului dreptului de proprietate, le îndreptățește pe reclamantele intimate la contravaloarea chiriei pentru întreaga suprafață construită de 1024,50 mp.
Astfel, pentru perioada 05.04._12, pârâta recurentă trebuie să plătească reclamantelor intimate cu titlu de chirie suma de 78.704 lei, pentru suprafața de 398 mp teren, precum și suma de 520.704 lei, pentru suprafața construită de 1024,5 mp, deci în total suma de 599.408 lei.
În ceea ce privește cererea reconvențională, Curtea apreciază că soluția de respingere a acesteia este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legilor bugetului de stat, a art. 494 și art. 997 din Codul civil de la 1864 și a principiului îmbogățirii fără justă cauză.
Astfel, contrar celor invocate de reclamantele intimate și celor reținute de către cele două instanțe, începând cu anul 2000, prin legile bugetului de stat au fost alocate în mod expres sume determinate pentru finanțarea Ansamblului „M. Revoluției- Decembrie 1989” din Municipiul Timișoara (fila 186 dosar_ al Judecătoriei Timișoara) iar potrivit Notei de fundamentare (f. 118) și art. 3 din OG nr. 46/2000, activitățile de punere în valoare a acestui ansamblu vor fi efectuate de către Asociația „M. Revoluției 16-22 Decembrie 1989”, care va putea efectua și activități de cercetare și de studii, fiind prevăzută în Anexa nr. 1 acestei ordonanțe compunerea Complexului „M. Revoluției- Decembrie 1989”, care are la poziția 14 Centrul Național de Documentare, Cercetare și Informare Publică despre Revoluția din România din Timișoara, ..
Prin aceeași Notă de fundamentare s-a stabilit că „(...)finanțarea activităților de punere în valoare, de cercetare, de studii și de personal să se asigure prin bugetul Ministerului Culturii în modalitatea consacrată prin Legea nr. 95/1997 (...)” adică conform art. 5 din acest act normativ „din alocațiile nominalizate anual în bugetul de stat (...)”.
Prin urmare, prin aceste finanțări anuale, s-a făcut trecerea acestor sume de la bugetul de stat în patrimoniul pârâtei Asociația „M. Revoluției 16-22 Decembrie 1989”, sume care au fost folosite potrivit scopului stabilit prin actul de înființare, fac parte din activul acestei persoane juridice de drept privat și au caracteristicile unei donații cu sarcini, pârâta recurentă răspunzând pentru modul de administrare a acestor sume în raport cu statul.
În al doilea rând, soluția de respingere a cererii reconvenționale este nelegală, întrucât în ipoteza constructorului de rea- credință prevăzută de art. 494 al. 1, 2 și 3 (teza I), ipoteză susținută și de reclamantele intimate, proprietarul terenului are dreptul de a opta pentru una din cele două variante posibile:
1.Să invoce accesiunea devenind proprietar al construcției, plantației ori lucrării respective, cu obligația de a plăti constructorului de rea- credință valoarea materialelor și prețul muncii;
2.Să-l oblige pe constructorul de rea-credință să procedeze la desființarea sau ridicarea construcției, plantației sau lucrării, pe propria lui cheltuială, și de a pretinde daune interese, dacă a suferit un prejudiciu, în condițiile răspunderii civile delictuale.
Or, în speță, reclamanta intimată nu a solicitat obligarea pârâtei la ridicarea acestor lucrări, astfel, potrivit principiului că nimeni nu se poate îmbogăți în dauna altuia, reclamantele sunt ținute să restituie pârâtei valoarea materialelor și prețul muncii.
În susținerea soluției de admitere a cererii reconvenționale privind obligarea reclamantelor la plata contravalorii investițiilor sunt și dispozițiile art. 11 al. 1 și art. 19 al. 2 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora imobilele expropriate și ale căror construcții edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natură persoanelor îndreptățite; în situația imobilelor- construcții care fac obiectul notificărilor și cărora le-ai fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, corpuri suplimentare de sine stătătoare, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, li se restituie, în natură suprafața deținută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului.
Din aceste dispoziții legale rezultă atât principiul restituirii, cu prioritate a imobilelor preluate abuziv cât și echivalenta suprafețelor – cea deținută în proprietate la data preluării și cea care urmează a fi restituită.
Or, în speță nu există echivalenta mai sus-menționată, atâta vreme cât suprafața construită preluată de la autorii reclamantelor a fost de 709,13 mp (conform expertizei) iar suprafața construită restituită reclamantelor este de 1024,50 mp.
De asemenea, Curtea reține că soluția de admitere a cererii reconvenționale se justifică și din perspectiva dispozițiilor art. 997 din Codul civil de la 1864, care stipulează că „aceluia care urmează a face restituțiunea, trebuie să despăgubească pe posesorul chiar de rea- credință de toate cheltuielile făcute pentru conservarea lucrului sau care au crescut prețul lui”.
Totodată, constată că în cauză sunt îndeplinite atât condițiile materiale cât și cele juridice ale îmbogățirii fără justă cauză, în sensul că există îmbogățirea reclamantelor reflectată în sporul de valoare incontestabil al imobilului restituit, îmbogățire corelată direct cu însărăcirea pârâtei ce constă în ieșirea acestei valori din patrimoniul său, îmbogățirea reclamantelor este lipsită de un temei juridic care să o justifice, iar pârâta nu are la dispoziție o altă acțiune în justiție pentru realizarea dreptului său de creanță împotriva reclamantelor.
Cât privește cuantumul valorii lucrărilor realizate la imobilul din litigiu, Curtea reține că pârâta recurentă a solicitat prin cererea reconvențională în mod nejustificat obligarea reclamantelor intimate la plata sumei de 1.726.080 lei, deoarece, potrivit suplimentului la raportul de expertiză tehnică judiciară, întocmit de expertul S. A. I. (f. 335-339 din dosarul nr._ al Judecătoriei Timișoara) această sumă reprezintă valoarea totală a imobilului, iar valoarea lucrărilor realizate imobilului în cauză este de 568.328,07 lei.
Prin urmare, cererea reconvențională va fi admisă în parte și vor fi obligate reclamantele la plata sumei de 568.328,07 lei, actualizată, reprezentând contravaloarea investițiilor, așa cum s-a solicitat prin acțiunea precizată, fără a se face compensarea între datoriile reciproce ale părților, întrucât nu a fost pe deplin determinată această sumă, problemă ce urmează a fi rezolvată cu ocazia executării hotărârii.
Întemeiată este și cererea incidentală privind restabilirea situației anterioare executării silite, întrucât, potrivit art. 404 1 al. 1 C.p.c., titlul executoriu a fost desființat (sentința civilă nr._/20.06.2011, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ ) iar conform art. 311 al. 1 C.p.c., hotărârea casată nu are nicio putere.
Față de cele de mai sus, în baza art. 304 pct. 8 și 9 și art. 312 al. 1 și 3 C.p.c., Curtea va admite recursul pârâtei, va modifica decizia atacată, va admite apelul pârâtei și va schimba în parte sentința apelată, sens în care va admite în parte acțiunea principală și va obliga pârâta să plătească reclamantelor suma de 599.408 lei cu titlu de chirie pentru perioada 05.04._12, precum tot în parte și cererea reconvențională și va obliga reclamantele T. M. și D. C. să plătească pârâtei suma de 568.328,07 lei, actualizată, reprezentând contravaloarea investițiilor.
Totodată, va dispune întoarcerea executării silite cu privire la suma de 148.296,54 lei, va compensa cheltuielile de judecată din prima instanță în toate ciclurile procesuale și va menține în rest dispozițiile sentinței apelate.
În baza art. 274 și 276 C.pc., va obliga reclamantele T. M. și D. C. să plătească pârâtei suma de 10.000 lei cheltuieli parțiale de judecată în toate căile de atac, proporțional cu pretențiile admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Asociația „M. Revoluției 16-22 Decembrie 1989” împotriva Deciziei civile nr. 523/A din 29 mai 2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Modifică decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de aceeași pârâtă împotriva Sentinței civile nr._/19.10.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că admite în parte acțiunea principală și obligă pârâta să plătească reclamantelor suma de 599.408 lei cu titlu de chirie pentru perioada 05.04._12, precum tot în parte și cererea reconvențională și obligă reclamantele să plătească pârâtei suma de 568.328,07 lei, actualizată, reprezentând contravaloarea investițiilor.
Dispune întoarcerea executării silite cu privire la suma de 148.296,54 lei.
Compensează cheltuielile de judecată din prima instanță.
Menține în rest dispozițiile sentinței apelate.
Obligă reclamantele să plătească pârâtei suma de 10.000 lei cheltuieli parțiale de judecată în toate căile de atac.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R. F. Ș.
GREFIER,
C. J.
Red. G.O.- 11.12.2014;
Tehnored. C.J.- 15.12.2014; 2 ex.
Instanță de apel: Tribunalul T.
Judecători: L. V.; D. B.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 436/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Strămutare. Sentința nr. 19/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
