Legea 10/2001. Decizia nr. 600/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 600/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 1515/30/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 600
Ședința publică din 17 iunie 2014
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR:C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții A. G. și E. E. M. împotriva sentinței civile nr. 78/PI/17.01.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații S. R., prin Primarul Municipiului Timișoara, M. Timișoara, prin Primarul Municipiului Timișoara și S. F., având ca obiect Legea nr. 10/2001.
Dată fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10 iunie 2014, încheierea ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, pentru a da posibilitatea reclamanților recurenți de a formula concluzii scrise, s-a dispus amânarea pronunțării cauzei pentru termenul de astăzi.
CURTEA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 5234/PI/04.11.2011 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis demersul judiciar inițiat de către petiționarii-notificanți A. G. și E. E. M., în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Timișoara și M. Timișoara, prin Primar; a dispus atribuirea către petiționari a imobilelor-teren, în întindere de 741 m.p. și, respectiv, de 619 m.p., identificate topografic cu nr._ în CF nr. 5546 Timișoara, cel dintâi; și, cu nr._ în CF nr. 5547 Timișoara, cel din urmă, în compensarea proprietății imobiliare identificată topografic cu nr. 799 în CF nr. 483 Timișoara, de care, în intervalul temporal configurat de art. 1 din Legea nr.10/2001, autorul lor a fost spoliat, ca efect al operațiunii de expropriere reglementată de Decretul de expropriere având nr. 348/1965; imposibil de restituit în natură; a dispus înscrierea în cărțile funciare deja anunțate, a dreptului de proprietate asupra topografelor supuse restituirii prin compensare, în favoarea petiționarilor-notificanți, în cotă de ½ parte fiecare, cu titlu de restituire în baza Legii cu nr.10/2001.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a observat că finalitatea urmărită de aceștia constă în atribuirea în proprietate a imobilelor identificate supra ca fiind libere și în proprietatea unității administrativ-teritoriale, ca măsură compensatorie pentru proprietatea imobiliară identificată topografic cu nr. 799 în CF nr. 483 Timișoara, de care, în intervalul temporal configurat legislativ de art. 1 apartenent Legii cu nr.10/2001 al lor autor a fost spoliat, ca efect al operațiunii de expropriere reglementată de Decretul de expropriere având nr. 348/1965, și care s-a privit a fi imposibil de restituit în natură, așa cum rezultă indubitabil din litigiile anterioare și care se impun în speță cu putere de lucru judecat.
Petiționarii sunt beneficiarii unei hotărâri judecătorești rămase irevocabile, prin care a fost obligat Primarul Municipiului Timișoara, în calitate de emitent al actului desființat, sa se supună exigentelor imperativului art. 26 in corelație cu acela al art. 1 alin (2) din L 10/2001 în versiunea republicata și sa emită o dispoziție motivata de acordare a unei masuri reparatorii prin echivalent celor dintâi, constând in atribuirea in compensare, a unui alt imobil, corespunzător imobilului, de care in perioada de referința a legii reparatorii speciale, al lor autor a fost spoliat, iar ca măsura alternativa subsidiara, pentru ipoteza imposibilității identificării de bunuri susceptibile de a fi oferite prin compensare, sa propună acordarea de despăgubiri, in favoarea acelorași petiționari, in condițiile Titlului VII din L 247/2005, în versiunea modificată.
S-a reținut că problema legitimării vocației petitionarilor-notificanți de a accede la beneficiul legii reparatorii speciale cu nr. 10/2001, pentru retrocedarea proprietății imobiliare de care autorul lor a fost spoliat in intervalul temporal, conturat legislativ de art.1 apartenent celei din urma legi reparatorii; chestiunea circumscrierii nemișcătorului in discuție, sferei de incidenta a L 10/2001, dar și îndreptățirea acestora la beneficiul măsurii reparatorii în echivalent, constând în atribuirea în compensare a unui alt imobil, au fost tranșate jurisdicțional irevocabil, pe calea demersului judiciar anterior, obiect al dosarului având nr._ .
Context în care, respectând cu rigoare imperativul pct.4 apartenent art. 1200 in corelație cu acela al alin (2) apartenent art. 1202, ambele din legea civila și observând că statuările jurisdicționale redate in corpul deja evocatelor hotărâri judecătorești, se manifesta cu caracter absolut, ce nu îngăduie a fi contrazis; si, că autoritatea procesuala a actelor jurisdicționale in discuție rezulta din puterea conferita de lege instanței de judecata, de a transa definitiv o chestiune litigioasa și obstaculează, prin efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, reluarea verificării acelorași chestiuni, tribunalul nu s-a mai preocupat de cele ce au făcut obiectul controlului jurisdicțional în litigiile anterioare.
De altă parte, observând pasivitatea totală de care au dat dovadă autoritățile locale-prin nevalorizarea Sentinței civile cu nr. 1719/PI/13.07.2009 dată în dosarul cu nr._ (și prin care au fost obligați la emiterea unei dispoziții motivata de acordare a unei masuri reparatorii prin echivalent petiționarilor, constând in atribuirea, in compensare, a unui alt imobil, corespunzător imobilului identificat topografic cu nr. 799 in CF nr. 483- Timișoara, de care, in perioada de referința a deja constant anunțatei Legi 10/2001, al lor autor a fost spoliat ca efect al operațiunii de expropriere reglementata de Decretul de expropriere cu nr. 348/1965), precum și împrejurarea că petiționarii au identificat două imobile aflate în proprietatea pârâților, libere și apte a fi restituite în natură ca măsură reparatorie în echivalent, tribunalul a dat eficiență demersului judiciar al petiționarilor.
Pe cale de consecință, observând valoarea terenurilor identificate (astfel cum rezultă din adresa nr. 282 din 21.02.2011 emisă de Camera Notarilor Publici Timișoara) a dispus atribuirea către petiționarii-notificați a imobilelor-teren susmenționate, și aceasta pentru că, dat fiind caracterul reparator al măsurilor preconizate de legiuitor, se impune ca acestea să fie acordate astfel încât să acopere, de o manieră rezonabilă, justă și echitabilă, prejudiciul suferit de proprietarii spoliați în perioada regimului comunist, măsuri care în speță, se concretizează în acordarea în compensare a imobilelor supra identificate.
Pe cale de consecință, tribunalul a dispus înscrierea în cărțile funciare deja anunțate, a dreptului de proprietate asupra topografelor supuse restituirii prin compensare, în favoarea petiționarilor-notificați, în cotă de ½ parte fiecare, cu titlu de restituire în baza Legii cu nr.10/2001, nu însă și radierea dreptului de proprietate al statului, raportat la exigențele principiului continuității (relativității) consacrat legislativ de legea cu nr.7/1996 prin ale sale art.22-24, în termeni similari cu art. 19-21 apartenente Dl nr.115/1938. Și aceasta pentru că actul jurisdicțional are aptitudinea de a suplini Dispoziția ce obiectivează în al său corp soluția administrativă ce poartă asupra acordării de bunuri în compensarea acelor ce nu pot fi restituite în natură, având așadar aceeași valoare ca Dispoziția de restituire în natură a bunului; zis altfel, face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, având aceeași forță probantă și, totodată, se constituie în titlu executoriu pentru punerea în posesie după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară. Context în care devine îngăduită și concluzia că punerea în posesie are a se efectua cu observarea exactă și riguroasă a exigențelor art. 25 alin. (5) și (6) din legea cu nr.10/2001.
Același tribunal, apreciind că lipsa de stăruință a petiționarilor-notificați în soluționarea chestiunii incidentale - aceea de înscriere în cărțile funciare (în care se află identificate topografic nemișcătoarele spre a căror acordare în compensare se tinde) a interdicției de înstrăinare până la soluționarea demersului judiciar pendent, pretins îngăduită de exigențele alin. (6) apartenent art. 114 ind.1 din codul de procedură civilă, se privește a fi echivalentă retragerii ei -, a sustras-o ariei sale de preocupări. Abstracție făcând de faptul că într-o așa situație – ca aceea pendinte, legea 7/1996 statuează, prin al său art. 19 pct. c lit. b teza a doua, în termeni indeniabili, că se înscrie însăși acțiunea vizând dreptul. Ceea ce, se observă că petiționarii au și făcut, așa cum o atestă scriptul aflat în compunerea dosarului pendent 8 la fila 35).
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamanții A. G. și E. E. M. și pârâții Primarul Municipiului Timișoara și M. Timișoara prin Primar, înregistrate pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. dosar_, la data de 11.04.2012, iar la termenul de judecată din 14.06.2012, instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâților formulată de către S. F..
Pentru termenul de judecată din 14.06.2012, reclamanții au depus o declarație de renunțare la recurs.
Prin decizia civila nr. 1576/14.06.2012 pronunțată în dosarul nr._ Curtea de Apel Timișoara a luat act de renunțarea la judecarea recursului formulat de reclamanții A. G. și E. E. M. împotriva sentinței primei instanțe și a admis recursul formulat de pârâții Primarul Municipiului Timișoara și M. Timișoara prin Primar, împotriva aceleiași sentințe, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului T.; a admis cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâților formulată de intervenienta S. F.; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că, în ceea ce privește recursul reclamanților A. G. și E. E. M., aceștia au formulat pentru termenul de judecata din 14.06.2012 declarație de renunțare la recursul declanșat de apărătorul ales, fiind incidente prevederile art. 246 C. proc. civ.
Cu privire la motivele de recurs invocate de pârâții Primarul Municipiului Timișoara și M. Timișoara prin Primar, față de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., curtea a considerat că recursul lor este fondat.
Curtea a constatat că, în mod corect, a observat prima instanță că Sentința civilă nr.1719/PI din 13.07.2009 a Tribunalului T., definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr.306/26.11.2009 a Curții de Apel Timișoara și Decizia civilă nr.6649 din 9.12.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se bucură de putere de lucru judecat, în baza art.11 alin.4 rap. la art.1 alin.2 din Legea nr.10/2001, Primarul Municipiului Timișoara fiind obligat să emită o dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în atribuirea prin compensare a altui imobil corespunzător celui ce a făcut obiectul notificării formulate în baza Legii 10/2001, iar în subsidiar, pentru cazul în care nu se pot identifica bunuri susceptibile de a fi oferite în compensare ori nu au fost acceptate de reclamanți, Primarul Municipiului Timișoara fiind obligat la propunerea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din legea nr.247/2005 (f.8-21 din dosarul instanței de fond).
Alegerea măsurilor reparatorii pentru imobilele care intră sub incidența Legii nr. 10/2001 nu reprezintă o opțiune nici pentru parte și nici pentru entitatea deținătoare, ci se supun regulilor impuse prin dispozițiile art.1 din Legea nr. 10/2001. Astfel, regula în materie o constituie restituirea în natură și subsecvent reparația prin echivalent care constă în compensare cu alte bunuri ori servicii cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv Titlul VII din Legea nr.247/2005.
În aceste condiții, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent depinde de situația juridică prezentă a imobilului solicitat a fi restituit în compensare și de posibilitatea concretă de a da eficiență acestei solicitări.
În condițiile în care în urma probelor administrate s-ar identifica un teren care poate fi atribuit în compensare, refuzul pârâților de a trece acest imobil în tabelul bunurilor disponibile pentru acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent prin compensare cu alte bunuri sau servicii conform Legii 10/2001 apare ca fiind nejustificat. Aceasta, cu atât mai mult cu cât în mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că Fondul Proprietatea instituit prin Legea nr.247/2005, nu funcționează încă într-o manieră susceptibilă să asigure obținerea efectivă a despăgubirilor de către fostul proprietar.
Însă conform dispozițiilor art.11 alin.4, 7 și 8 din Legea nr.10/2001, valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabilește prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru construcții, din valoarea corespunzătoare a părții din imobilul expropriat - teren și construcții - care nu se poate restitui în natură, stabilită potrivit alin. (5) și (6), adică în conformitate cu standardele internaționale de evaluare, măsurile reparatorii constând în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Pe de altă parte, chiar în cuprinsul Deciziei civile nr.6649 din 9.12.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, așa cum s-a arătat mai sus, se bucură de putere de lucru judecat, s-a reținut că, în raport cu dispozițiile pct.1.7 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 aprobate prin HG 250/2007, măsura reparatorie constând în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent permite entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, în compensare, orice bunuri sau servicii disponibile pe care le deține, care se află în circuitul civil și care sunt acceptate de persoana îndreptățită
Din analizarea dosarului de fond, curtea a reținut că tribunalul nu s-a preocupat de stabilirea situației faptice și juridice actuale a terenurilor solicitate în compensare, dacă acestea sunt sau nu afectate de construcții sau utilități, dacă fac sau nu obiectul unor notificări formulate în baza Legii nr.10/2001 (ținând cont de considerentele deciziei ÎCCJ redate mai sus, și având în vedere și susținerile pârâților recurenți și ale intervenientei accesorii) și nici de îndeplinirea cerințelor din art.11 alin.4, 7 și 8 din Legea nr.10/2001privind stabilirea valorii imobilelor în litigiu în conformitate cu standardele internaționale de evaluare, tribunalul raportându-se la valorile comunicate de Camera Notarilor Publici privind terenurile din M. Timișoara, fiind calculata valoarea terenurilor solicitate în compensare prin înmulțirea suprafeței din cartea funciară cu valoarea unui mp de teren, în absența stabilirii în concret a valorii de piață a acestor imobile în funcție de caracteristicile proprii ale fiecăruia.
Deoarece tribunalul a admis acțiunea fără identificarea elementelor obligatorii menționate mai sus, curtea a constatat că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală fără a cerceta fondul pretențiilor formulate de reclamanți, fiind necesară suplimentarea probatoriului pentru a fi lămurite și constatate în cuprinsul hotărârii împrejurările esențiale ale cauzei. Aceste situații sunt asimilate de jurisprudență unei necercetări a fondului și determină soluția casării cu trimitere, asigurând astfel și părților beneficiul dublului grad de jurisdicție.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr. dosar_ la data de 05.07.2012.
În data de 03.10.2012, S. F. si fiica acesteia S. M. F. au formulat o cerere de intervenție în interes propriu, prin care au solicitat ca instanța să constate că au dreptul la folosirea imobilului teren în litigiu pe care este construita casa familiala a intervenientei S. F..
Intervenienta S. F. a solicitat să se constate că este proprietara în cotă de 1/1 a construcțiilor edificate pe terenul înscris în CF nr.5540 Timișoara cu nr.top._ si nr.top._, construcții existente la data intrării in vigoare a Legii nr. 18/1991; să se dispună evidențierea in CF nr.5540 Timișoara, ./55 cu nr.top._ si nr.top._ a casei de locuit și a anexelor gospodărești ca proprietate a intervenientei prin intabulare asupra construcțiilor în baza hotărârii judecătorești ce se va pronunța, potrivii expertizei topocadaslrale ce se va efectua in speță; să se dispună intabularea dreptului de proprietate potrivit dispozițiilor art.23 din Legea nr.18/1991, asupra terenului înscris în CF nr.5540 Timișoara, ./55 cu nr.top._ și nr.top._, având în vedere că intervenienta a dobândit „ex lege" un drept de proprietate extratabular asupra terenului aferent casei, curte si gradină conform expertizei topocadastrale efectuată în cauză.
În subsidiar, în cazul în care se va respinge petitul anterior, intervenienta a solicitat înscrierea în cartea funciară nr.5540 Timișoara, ./55 cu nr.top._ și nr.top._, a dreptului real de superficie asupra terenului în speță cu privire la construcțiile proprietatea acesteia.
La termenul de judecată din data de 01.03.2013, reclamantele au depus note de ședință precizatoare, prin care au arătat că prin petitul 1 al acțiunii înțeleg să solicite instanței, soluționarea pe fond a notificării și acordarea în compensare a unui imobil sau mai multe, dovedit libere (prin expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie și cadastru), conform îndrumării instanței de casare, imobile care să aibă aceiași valoare ca și valoarea imobilului expropriat, dovedit abuziv, valoare care de asemenea urmează a fi stabilită prin expertiză.
Reclamanții A. G. si E. E. M. au menționat că, afară de cele două imobile arătate în petitul 1 al acțiunii, se dovedește a fi teren liber și restituibil prin echivalent, imobilul identificat prin nr. top. 7178 situat pe .), nr. 24, respectiv imobilele având numere top_ ,_ și_ situate pe .. 20 – 24, înscrise în CF nr. 1 Timișoara, în proprietatea Primăriei Municipiului Timișoara.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul M. Timișoara, prin Primar, a solicitat respingerea demersului litigios formulat de reclamanții A. G. si E. E. M., cât și a cererii de intervenție în interesul altei persoane, formulată de intervenienta S. F., ca fiind nefondate.
Se arată că .._, înscrisă în CF vechi nr. 5546 Timișoara, a fost inclusă în domeniul public al municipiului Timișoara, aprobat prin H.C.L. 474/2006, atestat prin H.G. nr. 849/2009, la poziția nr. 4275. Acest teren reprezintă grădina imobilului din . (imobil compus din 10 apartamente, parțial vândute în baza Legii nr. 112/1995), accesul pe teren făcându-se prin antreul imobilului. Locatarii apartamentelor nr. 4, 5 și 10 achită chirie în baza unor fișe de calcul întocmite de instituția pârâtă.
De asemenea, .._, înscrisă în CF vechi nr. 5547 Timișoara, a fost inclusă în domeniul public al municipiului Timișoara, aprobat prin H.C.L. 474/2006, atestat prin H.G. nr. 849/2009, la poziția nr. 4279. Această parcelă este afectată de construcții, proprietatea celor de pe .._.
La termenul de judecată din data de 20.05.2013, reprezentantul reclamantului a învederat instanței că reclamantul nu înțelege să mai solicite acordarea, în compensare, a imobilului din . nr. top_, în suprafață de 741 mp, arătând că își menține acțiunea doar cu privire la imobilul teren - gradina în suprafață de 619 mp, situat în Timișoara . nr. top_, precum și cu privire la imobilele menționate în notele de ședință precizatoare, respectiv imobilul situat pe .) nr. 24, având nr. top 7178 și imobilele situate pe .. 20-24, având nr. top_,_ și_, înscrise în CF nr.1-Timișoara, în proprietatea Municipiului Timișoara.
În ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta S. F., la termenul de judecată din data de 02.09.2013, constatând că reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că nu înțeleg să mai solicite acordarea, în compensare, a imobilului din . nr. top_, în suprafața de 741 mp, care face obiectul cererii de intervenție în interes propriu, în baza prevederilor art.52 C.pr.civ, prima instanță a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta S. F., în prezentul litigiu.
Prin sentința civilă nr. 78/PI/17.01.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanții A. G. și E. E. M., în contradictoriu cu Primarul Municipiului Timișoara și M. Timișoara, prin Primar, și a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că sentința civilă nr.1719/PI din 13.07.2009, pronunțată de Tribunalul T., în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă, se bucură de putere de lucru judecat, reclamanții fiind îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent constând în atribuirea prin compensare a altui imobil corespunzător imobilului ce a făcut obiectul notificării formulate în baza Legii 10/2001, iar în subsidiar, pentru cazul în care nu se pot identifica bunuri susceptibile de a fi oferite în compensare, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea de despăgubiri în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Prin acțiunea ce face obiectul prezentului litigiu, astfel cum aceasta a fost precizată, reclamanții A. G. și E. E. M. solicită atribuirea prin compensare, pentru imobilul înscris în CF nr.483 Timișoara, nr.top.799, a următoarelor imobile: terenul în suprafață de 619 mp, situat în Timișoara ., nr. top_, înscris în CF nr.5547 Timișoara, imobilul situat pe .) nr. 24, având nr. top 7178, înscris în CF nr.1 Timișoara și imobilele situate pe .. 20-24, având nr. top_,_ și_, înscrise în CF nr.1 Timișoara, aflate în proprietatea Municipiului Timișoara.
În vederea stabilirii valorii terenurilor solicitate în compensare și situației faptice actuale a acestora, prima instanța a încuviințat efectuarea unei expertize de către expertul tehnic judiciar P. G..
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, terenul cu nr.top._, în suprafață de 619 mp, înscris în CF nr.5547 Timișoara, reprezintă grădina imobilului situat în ..
Imobilul cu nr.top. 7178, înscris în CF nr.1 Timișoara, potrivit concluziilor raportului de expertiză, este situat în . și a avut inițial destinația de grădină. În prezent a rămas doar în parte cu această destinație, o parte fiind inclusă în elementele străzii Miorița, suprafața liberă fiind de 348 mp.
Cu privire la imobilele având nr.top._,_ și_, înscrise în CF nr.1 Timișoara, expertul a stabilit că acestea sunt situate în .-24 și au fost cuprinse în PUD de locuințe ANL, aprobat prin HCL nr.345/2002.
Toate aceste imobile, cu privire la care reclamanții au solicitat atribuirea prin compensare, fac parte din domeniul public al Municipiului Timișoara.
.._, înscrisă în CF nr. 5547 Timișoara, a fost inclusă în domeniul public al municipiului Timișoara, astfel cum a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 474/2006, privind completarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Timișoara și atestat prin HG nr.849/2009 (figurând în Anexa H.C.L. nr. 474/2006 la poziția nr. 4279), iar parcelele cu nr.top. 7170, nr.top_, nr.top._ și nr.top13811, fac parte din domeniul public al Municipiului Timișoara, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr.34/23.02.2010, prin această hotărâre stabilindu-se că: „terenurile înscrise în CF nr. 1 și CF nr.2 Timișoara, precum și cele transcrise în alte cărți din CF nr. 1 și CF nr.2, fac parte din domeniul public al Municipiului Timișoara".
În raport cu dispozițiile pct.1.7 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, aprobate prin HG nr.250/2007, măsura reparatorie constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent este obligatorie și ea permite entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, în compensare, orice bunuri sau servicii disponibile pe care le deține, care se află în circuitul civil și care sunt acceptate de persoana îndreptățită.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în varianta compensării cu alte bunuri sau servicii, este condiționată în mod obligatoriu de acordul persoanei îndreptățite la restituire, însă și de existența unor bunuri sau servicii disponibile, care pot fi acordate în compensare, potrivit prevederilor alin. (5) al art. 1, conform cărora "primarii sau, după caz, conducătorii entităților învestite cu soluționarea notificărilor au obligația să afișeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau după caz, serviciile are pot fi acordate în compensare"; cu alte cuvinte, cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ, nefiind suficient exclusiv acordul persoanei îndreptățite, ci bunurile trebuie să se afle în circuitul civil.
Cât privește îndeplinirea obligației prevăzute de art.1 alin.5 din Legii nr. 10/2001, pârâtul M. Timișoara, prin Primar, a învederat instanței că lunar se afișează la loc vizibil, un proces verbal în care se menționează că M. Timișoara nu deține bunuri și servicii disponibile pentru a fi acordate în compensare. Motivul pentru care terenurile solicitate în compensare de către reclamanți, nu au fost cuprinse într-o astfel de listă este acela că fac parte din domeniul public al Municipiului Timișoara, iar potrivit dispozițiilor art.120 alin.2 din Legea nr.215/2001: „Bunurile ce fac parte din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile”, neputând a fi atribuite în compensare.
Corespunde realității că reclamanții sunt îndreptățiți, în principal, la acordarea de măsuri reparatorii, prin echivalent constând în atribuire prin compensare a altui bun corespunzător celui ce a făcut obiectul notificării formulate în baza Legii nr.10/2001, însă în chiar cuprinsul Deciziei civile nr.6649/09.12.2010, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în litigiul anterior, s-a reținut că, raportat la prevederile pct.1.7 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, aprobate prin HG nr.250/2007, bunurile oferite în compensare trebuie să se afle în circuitul civil.
Situația juridică actuală a terenurilor solicitate de reclamanți nu permite atribuirea în compensare pentru imobilul înscris în CF nr.483 Timișoara, nr.top.799, acestea neaflându-se în circuitul civil.
Prin urmare, constatând imposibilitatea juridică de a da eficiență solicitării reclamanților de atribuire în compensare a următoarelor imobile: terenul în suprafață de 619 mp, situat în Timișoara ., nr. top_, înscris în CF nr.5547 Timișoara, imobilul situat pe .) nr. 24, având nr. top 7178, înscris în Cf nr.1 Timișoara și imobilele situate pe .. 20-24, având nr. top_,_ și_, înscrise în CF nr.1Timișoara, în baza prevederilor legale mai sus menționate, prima instanța a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, în termen legal, reclamanții A. G. și E. E. M., solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii, și restituirea în natură către reclamanți a terenurilor dovedit libere, restituibile în natură, în condițiile îngăduite de art. 4 din Legea 165/2013, raportat la art. 3 pct. 6 respectiv art. 6 alin. 1 și alin. 2 lit. a) din aceeași lege, 165/2013, imobile evidențiate în Raportul de expertiză efectuat de expert tehnic judiciar P. G., și să se ia act de faptul că sunt de acord cu restituirea imobilelor evidențiate în raportul de expertiză tehnică judiciară, și că odată cu restituirea acestor imobile nu mai au alte pretenții în legătură cu notificările obiect ale dosarului.
În motivare, arată că se dovedesc a fi nelegale susținerile instanței de fond privind îndeplinirea de către pârâtul Mun. Timișoara, prin primar, a obligației prevăzute de art. 1 alin. 5 din Legea 10/2001, în condițiile în care municipalitatea a trecut, ca pretins apartenențe la domeniul public, toate terenurile unde S. R., Mun. Timișoara sau primăria Municipiului figura ca proprietar, cu nesocotirea dispozițiilor Legii 10/2001 și anterior a Legii nr. 112/1995. Așa se face că terenuri aferente construcțiilor vândute la Legea 112/1995 au fost atestate ca pretins apartenențe domeniului public, în condițiile în care hotărârea Consiliului Local, ca act juridic inferior, nu putea modifica dispozițiile unei legi organice, Legea 112/95, lege prin care între terenul aferent construcției și construcție, instanța de contencios administrativ (ICCJ, Decizia nr. 4447/2006), soluționând excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii 112/95 - HG 20/1992, respectiv HG 11/1996, avea să statueze că prin norme metodologice nu s-a adăugat la lege, ci s-a decelat unitatea locativă supusă vânzării.
Unitatea locativă supusă vânzării include construcția, terenul aferent acesteia, anexele gospodărești, iată că terenul aferent nu putea fi inclus în domeniul public.
Apoi, grădinile din intravilanul localității, conform Legii 18/91, treceau ope legis în proprietatea proprietarului spoliat, conform dispozițiilor art. art. 22 apartenent Legii 18/1991.
Se mai arată că terenul nr. top 7178 înscris în CF 1-Timișoara reprezentând grădină în ., în suprafață de 774 mp, nu poate fi apartenent domeniului public, în condițiile în care acest teren ope legis rămâne în proprietatea persoane îndreptățite la restituire. Cum Legea 165/2013 este una de strictă și imediată aplicabilitate, obliga judecătorul fondului să aibă în vedere în primul rând dispozițiile art. 4 conform cărora Legea 165/2013 se aplică și proceselor în curs de judecată, numai că Legea 165/2013 în art. 3 pct. 6, definește ce înseamnă reconstituirea dreptului de proprietate.
Legiuitorul, în mod expres, arată că apartenența la pretins domeniul public nu trebuie văzută rigid, în condițiile în care bunul pretins apartenent proprietății public nu îndeplinește condițiile art. 858 Noul Cod Civil.
Așa cum arată expertul prin expertiză, terenurile obiect al expertizei, nu îndeplinesc cele două condiții, în sensul că nu sunt nici de uz și nici de interes public, și astfel pot fi restituite în natură reclamanților în condițiile în care S. român nu va avea posibilitate să plătească reclamanților suma aproape dublă față de valoarea terenurilor arătate în expertiză, reprezentând valoarea bunului spoliat conform, grilei notarilor publici fiind vorba de un imobil ultracentral, în spatele Prefecturii T..
In condițiile în care grădina și terenurile sunt libere, și neafectate unei utilități publice concrete, și în condițiile în care pârâtul nu a solicitat efectuarea unei contraexpertize, ci doar lămuriri cu privire la valoarea terenurilor solicitate spre a fi restituite reclamanților, apreciază că hotărârea instanței de fond se dovedește a fi nelegală, dar și netemeinică, fiind într-un recurs devolutiv instanța de control judiciar poate modifica hotărârea atacată, în baza Deciziei XX/2007 a Î.C.C.J.- Secțiile Unite, dar și a soluției sentinței civile nr. 1719 din 13.07.2009 a Tribunalului T. în dosar_, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 306 din 26.11.2009 a Curții de Apel Timișoara în același dosar, respectiv Decizia nr. 6649 din 9.12.2010 a ÎCCJ Secția civilă și de proprietate intelectuală în același dosar_ irevocabilă prin care Primarul Mun. Timișoara și Mun. Timișoara au fost obligați să emită decizie privind acordarea imobilelor în compensare, și, nu în ultimul rând, decizia instanței de casare, care a apreciat utilitatea, pertinența și concludenta expertizei tehnice judiciare, tocmai cu scopul de a se determina în ce măsură terenurile solicitate se dovedesc a fi libere, în sensul că nu deservesc un uz sau un interes public, și în condițiile în care, prin prisma imperativului art. 315, instanța de fond era ținută de dezlegările date de instanța de casare cu privire la necesitatea administrării unor probe, rostul acestora pentru dezlegarea pricinii și nu doar jocandi causa.
Se mai arată că instanța de fond a greșit atunci când, analizând actul juridic dedus judecății, reprezentând imobilele restituibile în natură ca excedând Legii speciale nr. 10/2001 modificată prin Legea 165/2013, în condițiile în care chiar Legea 165/2013 face referire expresă la restituirea unor bunuri aparent apartenente domeniului public, în realitate dovedite a fi libere la restituire.
Consideră că instanța de fond nu a dat o interpretare teleologică Legii 10/2001, dar nici hotărârilor judecătorești anterioare cu privire la aceleași notificări, tranșate deja de instanțele naționale prin care pârâtul a fost obligat să acorde în compensare terenuri dovedit libere, iar cea mai bună dovadă că terenurile sunt libere fiind expertiza tehnică judiciară necontestată.
Nu în ultimul rând, arată că în anul 2010 s-a grăbit Consiliul Local să treacă toate imobilele existente în CF 1 și 2 în anexa la Legea 213/1998, în condițiile în care reclamanții cu un an de zile înainte, în 2009, erau în posesia unei hotărâri judecătorești prin care pârâții erau obligați să restituie acestora terenuri libere menționate în CF 1, astfel încât acestea nu mai puteau, în anul 2010, la un an după ce au fost obligați la restituire, să aibă inițiativa de a trece în așa-zise liste de atestare a domeniului public a unor terenuri pe care erau obligați să le restituie reclamanților.
Neexecutarea unei hotărâri judecătorești, din anul 2009, care profita reclamanților, nu poate justifica un pretins interes public, în condițiile în care în anexe apar grădini, curți, pășuni, teren arabil, ș.a.m.d.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9, 3041 C.p.civ.
Prin concluziile scrise, pârâtul M. Timișoara, prin Primar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, deoarece instanța de fond a pronunțat o hotărâre întemeiată și în concordanță cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
Imobilele solicitate în compensare de către reclamanți sunt indisponibilizate în prezent dar și că acestea nu sunt trecute pe lista imobilelor ce pot fi acordate în compensare, conform procesului verbal privind imobilele ce pot fi acordate în compensare pe raza Municipiului Timișoara.
Se mai arată că, întrucât terenurile menționate și solicitate de către reclamanți prin cerere si prin note precizatoare, se află în domeniul public, în mod corect instanța de fond a avut in vedere ca in speța sunt incidente prevederile art.120 alin.2 din Legea 215/2001 și ale art.861 alin. 1 din Codul Civil.
Potrivit art.1.7 din H.G. nr.250/2007 modificata prin H.G.nr.923/2010 prevede ca măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii, oferite in echivalent, prevăzuta la art.1 alin.2 si 3 din Legea nr. 10/2001, "permite entității obligate la restituire, sa ofere persoanei îndreptățite prin compensare in echivalent, bunuri sau servicii disponibile, pe care le deține si care sunt acceptate de persoana îndreptățită”, astfel că trebuie îndeplinite cele două condiții în mod cumulativ, respectiv trebuie să existe bunuri care pot fi acordate în compensare și abia apoi se poate vorbi de acordul persoanei îndreptățite cu privire la acordarea acestora în compensare.
Legat de aceste prevederi legale, se arată că la sediul Primăriei Municipiului Timișoara, conform prevederilor OUG nr.209/2005, se afișează la loc vizibil, un proces-verbal in care se menționează ca M. Timișoara nu deține bunuri sau servicii disponibile pentru a fi acordate in compensare in baza Legii nr.10/2001.
Prin concluziile scrise formulate de reclamanții recurenți A. G. și E. E. M., au fost invocate aceleași aspecte ca și cele din cererea de recurs, astfel că instanța de recurs nu le va mai relua.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 304 și art. 304 ind. 1 Cod pr. civ., respectiv prin decizia anterioară de casare dată în cauză (obligatorie inclusiv în fața instanței de recurs, potrivit art. 315 alin. 1 Cod pr. civ.), față de prevederile art. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, art. 3 pct. 6, art. 4 și urm. din Legea nr. 165/2013, de acte și lucrările dosarului, curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, Tribunalul T. pronunțând o hotărâre temeinică și legală, pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul acesteia și pe care instanța de recurs și le însușește în întregime.
Astfel, curtea constată, în primul rând, că, prin sentința civilă nr. 1719/PI/13.07.2009 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă, ca urmare a respingerii căilor de atac promovate împotriva acesteia (f.8-21 din dosarul inițial al primei instanțe), s-a admis acțiunea civilă formulată de aceeași reclamanți A. G. și E. E. M. în contradictoriu cu același pârât, Primarul Municipiului Timișoara, s-a dispus anularea dispoziției nr. 2673/28.11.2008 de pârât, s-a constatat calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 și a fost obligat pârâtul să emită o dispoziție motivată de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, constând în atribuirea în compensare a unui alt imobil corespunzător imobilului preluat abuziv de la antecesorii lor, înscris în CF 483 Timișoara nr. top 799, iar în subsidiar, dacă nu se identifică astfel de bunuri ori nu sunt acceptate de petiționari, pârâtul să propună acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 modificată.
În cuprinsul acestor hotărâri judecătorești, intrate în puterea lucrului judecat, s-a stabilit cerința ca imobilele oferite în compensare pentru bunul preluat abuziv, imposibil de restituit în natură, să fie în circuitul civil (fila 20 verso dosar tribunal).
În executarea concretă a acestei sentințe, reclamanții au promovat prezenta acțiune, cerând atribuirea, în concret, ca măsură reparatorie în echivalent, a unor imobile individual determinate în cuprinsul cererii, pretins a îndeplini cerințele 1.7 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, respectiv: imobilul înscris în CF 5540 Timișoara, situat în ., și imobilul înscris în CF 5547 Timișoara, din ..
Prin decizia de casare, dată în cauză de Curtea de Apel Timișoara, cu nr. 1576/14.06.2012, s-a statuat irevocabil (și obligatoriu pentru instanța de rejudecare, potrivit art. 315 alin. 1 Cod pr. civ., fără a distinge ciclul procesual), puterea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarul sus-menționat, ordinea obligatorie a măsurilor reparatorii în echivalent, nefuncționarea eficientă a Fondului Proprietatea și obligația pentru instanța de rejudecare de a se preocupa de stabilirea situației faptice și juridice a terenurilor solicitate în compensare, respectiv evaluarea acestora.
Tribunalul T., în rejudecarea cauzei, a respectat întrutotul dezlegările de drept și îndrumările instanței de casare, astfel că a procedat la administrarea de probe în acest sens. În ceea ce privește situația de fapt și valoarea imobilelor (a celui preluat abuziv și a celor cerute în compensare), s-a administrat o expertiză tehnică judiciară, iar pentru situația juridică a terenurilor cerute în compensare, s-au administrat probe cu înscrisuri.
S-a depus și o precizare de către reclamanți în sensul că nu mai doresc atribuirea imobilului situat pe ., ci a următoarelor imobile: din ., . și .-24.
Din probatoriul administrat în cauză, în mod just tribunalul a reținut că aceste bunuri individual determinate, cerute expres prin precizarea de acțiune, au fost incluse în domeniul public al Municipiului Timișoara anterior promovării prezentei acțiuni, prin hotărâri de guvern și de consiliu local, ce nu au fost contestate pe calea unei acțiuni în justiție, în condițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Modul în care M. Timișoara înțelege, în general, să-și îndeplinească obligația prevăzută de art. 1 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 republicată, nu poate fi cenzurat de instanța investită cu soluționarea prezentei cereri, în modalitatea cerută de reclamanți, în condițiile în care chiar aceștia au indicat concret ce bunuri imobile doresc a le fi atribuite în compensare pentru bunul preluat abuziv de la antecesorul lor, ce nu poate fi restituit în natură.
Ca atare, instanța este obligată să se pronunțe în limitele investirii sale prin cererea precizată, potrivit art. 129 alin. ultim Cod pr. civ., neputând analiza situația bunurilor oferite spre vânzare de către municipalitate, potrivit ofertei din ziarul depus în fața instanței de recurs, atâta timp cât înșiși reclamanții au restrâns sfera cercetării judecătorești la anumite bunuri individual determinate, ce nu se regăsesc în oferta publicată în ziar.
În consecință, prezintă relevanță juridică pentru soluția ce urmează a se da în cauză, exclusiv situația juridică a bunurilor concret și expres cerute de reclamanți.
Modul în care domeniul public al Municipiului Timișoara a fost constituit sau oportunitatea actelor emise în acest sens nu poate fi cenzurat pe cale incidentală în prezenta cauză, atâta timp cât s-a făcut prin acte normative emise în aplicarea Legii nr. 213/1998, anterior prezentului litigiu, acte ce nu au fost contestate în forma și pe calea procedurală prevăzută expres în acest sens. Este vorba de acte normative ce au produs efecte juridice, astfel că instanța de recurs nu le poate înlătura, pentru a se putea dispune în sensul cerut de reclamanți.
Prevederile Legii nr. 165/2013 invocate de reclamanți nu pot conduce la concluzia necesității reformării hotărârii atacate, întrucât nu cuprind nicio excepție de la cerința ca bunurile atribuite în compensare să fie în circuitul civil. Mai mult, art. 6 alin. 1 din lege, citat de reclamanți, se referă la ipoteza reconstituirii dreptului de proprietate (ce presupune restituirea chiar a bunului preluat de stat), nu la cea a restituirii în echivalent, cerută în speță.
De altfel, și jurisprudența invocată de reclamanți este în același sens, vorbind de soluția în ipoteze diferite de cea dedusă judecății, respectiv ambele decizii depuse în extras privesc ipoteza situației juridice a chiar imobilelor preluate abuziv, ce se aflau în domeniul public, pentru care instanțele au apreciat că, în apărarea unui interes superior, decurgând din dreptul de proprietate încălcat abuziv pentru chiar acel bun, să fie posibilă restituirea în natură, nu în echivalent, a însuși bunului preluat de Stat, indiferent de apartenența acestuia la domeniul public.
Pentru ipoteza atribuirii în compensare de imobile, nici legea și nici jurisprudența consacrată în materie nu au înțeles să deroge de la principiul de drept, conform căruia bunul inclus în domeniul public este inalienabil, imprescriptibil și insesizabil, instituit de art. 120 alin. 2 din Legea nr. 215/2001. Ca atare, este justă concluzia tribunalului în sensul că terenurile identificate în precizarea de acțiune, câtă vreme sunt incluse în domeniul public prin acte normative ce nu au fost invalidate în procedura specială, nu sunt în circuitul civil și, deci, nu pot face obiectul unor atribuiri în compensare, în condițiile art. 1 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 republicată, astfel cum a fost explicitat prin pct. 1.7 al H.G. nr. 250/2007.
Curtea va înlătura, ca neîntemeiate, susținerile recurenților privind neîndeplinirea cerințelor art. 858 din Noul Cod Civil, întrucât, pe de o parte, bunurile în discuție au fost incluse în domeniul public anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, iar, pe de altă parte, aceste bunuri sunt incluse în ipotezele prevăzute de acest text de lege, fiind declarate de lege ca fiind de uz ori de interes public, astfel că nu se mai impune a verifica dacă, prin natura lor, sunt destinate acestor scopuri.
Reclamanții sunt în eroare cu privire la considerentele deciziei de casare, din care nu se desprinde teza avansată de ei (că, prin expertiza judiciară ar trebui să se stabilească dacă terenurile deservesc unui uz sau interes public). Proba a fost considerată relevantă pentru a se stabili situația faptică a imobilelor și valoarea lor, întrucât situația juridică se determină prin acte, în speță, chiar prin lege, nefiind de competența expertului judiciar să aprecieze în ce mod se aplică legea în cauză.
De asemenea, curtea constată că prevederile Legii nr. 112/1995, respectiv ale Legii nr. 18/1991 (cu privire la terenul aferent construcțiilor) nu prezintă nicio relevanță pentru soluția ce urmează a se da în cauză, întrucât includerea bunurilor în discuție în domeniul public nu a fost contestată.
Ca atare, curtea constată că, în cauză, nu sunt incidente ipotezele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod pr. civ., în sensul că tribunalul a interpretat corect actul dedus judecății și a aplicat just dispozițiile legale incidente în speță prin raportare la situația juridică a imobilelor.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor legale invocate, coroborate cu art. 299 și urm. Cod pr. civ., curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civ., îl va respinge.
În baza art. 274 Cod pr. civ., curtea nu va acorda părților cheltuieli de judecată, ca nesolicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții A. G. și E. E. M. împotriva sentinței civile nr. 78/PI/17.01.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații S. R., prin Primarul Municipiului Timișoara, M. Timișoara, prin Primarul Municipiului Timișoara și S. F.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 17.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. D. C. C. R.
GREFIER,
I. P.
Red. C.R./ 02.07.2014
Tehnored. I.P. 6 ex./ 03.07.2014
Prima instanță: Tribunalul T., jud. L. Ș.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 17-06-2014,... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
