Obligaţie de a face. Decizia nr. 421/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 421/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 08-05-2014 în dosarul nr. 24748/325/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 421

Ședința publică din 8 mai 2014

PREȘEDINTE: C. P.

JUDECĂTOR: M. G. JUDECĂTOR: A.-M. N.

GREFIER: S. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. Timișoara, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 71/28.01.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați C. T. și C. A.-F., cauza având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind formulate cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, reține cauza în pronunțare.

Se constată formulate de către pârâtul C. T. concluzii scrise, transmise prin fax și înregistrate prin Serviciul registratură la data de 08.05.2014, depuse la dosar după luarea cauzei, dar înainte de ridicarea ședinței de judecată.

CURTEA

În deliberare, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.71/28.01.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis apelul declarat de pârâții C. A. F. și C. T., ambii cu domiciliul procedural ales la Cabinet avocat Banda C., în Timișoara, .. 6, .. T. împotriva sentinței civile nr. 1664/05.02.2013 pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații reclamanți M. Timișoara prin Primar și P. M. Timișoara, ambii cu sediul în Timișoara, . nr. 1, jud. T..

A schimbat în parte hotărârea în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții la efectuarea următoarelor lucrări: desfacerea șarpantei cu învelitoarea aferentă în zona ax: A÷C`- 2÷3`; demolarea peretelui calcan din zidărie la fațada lateral stânga până la cota din documentația de autorizare AC 2261/07.09.2006; demolarea stâlpișorilor de la intersecția axelor A-2 și A-3` până la cota din documentația de autorizare 2261/07.09.2006, refacerea șarpantei cu învelitoarea aferentă în zona ax: A÷C`- 2÷3 `, în termen de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, iar în caz contrar a autorizat reclamanții să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâților.

Tribunalul a menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.

Prin această decizie, tribunalul a infirmat parțial soluția instanței de fond, care admisese integral acțiunea reclamantului M. Timișoara, prin primar și a opinat că prima critică a pârâților – apelanți are în vedere respingerea cererii de probațiunii cu efectuarea unei expertize de specialitate, dar ea a fost valorificată în calea de atac a apelului, prin administrarea efectivă a probei solicitate de pârâții C. A. F. și C. T..

Concluziile exprimate de expertul desemnat în cauză sunt în sensul că lucrările realizate la imobilul din Timișoara, . nu sunt executate cu respectarea autorizației de construire nr. 2261/07.09.2006, elementele care nu respectă autorizația fiind cota de înălțime la streașină și coama la fațadă lateral stânga, realizarea unei încăperi în plus la nivelul mansardei.

Expertul a stabilit și lucrările care se impun a fi efectuate pentru remedierea neregularităților, acestea constând în desfacerea șarpantei cu învelitoarea aferentă în zona ax: A÷C`- 2÷3`; demolarea peretelui calcan din zidărie la fațada lateral stânga până la cota din documentația de autorizare AC 2261/07.09.2006; demolarea stâlpișorilor de la intersecția axelor A-2 și A-3` până la cota din documentația de autorizare 2261/07.09.2006, refacerea șarpantei cu învelitoarea aferentă în zona ax: A÷C`- 2÷3 `.

Prin urmare, proba administrată nu a relevat netemeinicia acțiunii, dar în raport de concluziile menționate, tribunalul a considerat că se impune schimbarea în parte a hotărârii, care inițial a stabilit în sarcina pârâților obligația de a demola lucrarea ilegal executată și aducerea la starea inițială a imobilului.

Tribunalul a apreciat că nu se poate menține dispoziția în această formă, cât timp pentru imobilul în litigiu a fost emisă o autorizare de construcție, o parte din lucrare s-a executat în mod corespunzător, astfel că imobilul nu trebuie adus la starea inițială.

De asemenea, din procesul verbal de contravenție nr. 25/402 din 13.05.2011 depus la fila 6 dosar de fond rezultă că în sarcina apelantei pârâte s-a reținut nerespectarea autorizației de construire prin executarea unui etaj în loc de mansardă, la casă P+1E, lucrări executate fără finisaje exterioare, în proporție de 80%.

Dacă s-ar menține hotărârea așa cum solicită intimații reclamanți pârâții ar trebui să se demoleze și lucrări care respectă autorizația, cât timp a fost aprobată executarea mansardei, fiind evident că părți ale etajului pot rămâne nedesființate pentru a servi drept mansardă, așa cum au avizat lucrarea autoritățile locale.

Tribunalul nu a reținut apărarea pârâților în sensul că lucrarea poate fi autorizată, cât timp acest lucru nu mai este posibil în procedura administrativă, așa cum rezultă din adresa din 14.01.2014 emisă de Direcția Urbanism și depusă la fila 49 dosar apel.

Din acest motiv a fost respinsă obiecțiunea vizând posibilitatea de eliberare a unei autorizații de construire pentru imobilul în actuala formă, în cazul aceleia vizând posibilitatea de intrare în legalitate avându-se în vedere că expertul a stabilit o singură variantă, dar și faptul că obiectul litigiului se circumscrie respectării unui act administrativ deja emis. În ceea ce privește afectarea structurii și rezistenței clădirii prin lucrările propuse de expert, tribunalul consideră că având în vedere specialitatea expertului, o vătămare în sensul menționat nu poate avea loc, în caz de eventuale pagube, fiind în mod cert aleasă o altă cale, inclusiv aceea constând în demolarea în întregime a lucrării.

Prin urmare, în baza art. 296 C.proc.civ. tribunalul a admis apelul, cu consecința admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâților la efectuarea următoarelor lucrări: desfacerea șarpantei cu învelitoarea aferentă în zona ax: A÷C`- 2÷3`; demolarea peretelui calcan din zidărie la fațada lateral stânga până la cota din documentația de autorizare AC 2261/07.09.2006; demolarea stâlpișorilor de la intersecția axelor A-2 și A-3` până la cota din documentația de autorizare 2261/07.09.2006, refacerea șarpantei cu învelitoarea aferentă în zona ax: A÷C`- 2÷3 `.

S-au menținut dispozițiile privind termenul de realizare a lucrărilor și autorizarea reclamanților, cheltuielile de judecată acordate reclamanților, aceste dispoziții nefiind supuse controlului judiciar.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamantul M. Timișoara, prin Primar, care a fost motivat în drept cu disp.art.304 pct.6,7,8 și 9 C.pr.civ.

În acest sens, reclamantul – recurent a susținut că decizia tribunalului este nelegală pentru că nu ține cont de dispozițiile legale în materie si de starea de fapt reala dovedita cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Apreciază că în considerarea prevederilor art.32 alin.(l)-(3) din Legea nr.50/1991 republicata, in mod legal prima instanța a obligat pârâții sa desființeze lucrările executate fara respectarea autorizației de construire nr.2661/07.09.2006 ca urmare a faptului ca pârâții nu s-au conformat măsurilor si termenelor de intrare în legalitate prevăzute în procesul-verbal de constatare a contravențiilor nr.25/402/13.05.2011.

Prin procesul verbal de constatare a contravențiilor menționat s-a stabilit sistarea imediată a lucrărilor până la . în caz contrar aducerea clădirii la dimensiunile stabilite prin autorizația de construire, stabilindu-se termen de intrare în legalitate data de 13.05.2012.

Pârâții nu au contestat procesul verbal de constatare a contravenției.In aceste condiții procesul verbal întocmit constituie titlu executoriu fără altă formalitate conform art.37 din O.G. nr.2/2001.

În urma verificărilor efectuate pe teren în data de 22.06.2012 s-a constatat că pârâții nu s-au conformat măsurilor dispuse prin titlu executoriu și nu au efectuat nici un demers pentru a intra in legalitate în termenul fixat la momentul întocmirii procesului verbal.

Pârâții nu s-au conformat în termenul stabilit pentru . cale administrativa pentru obținerea autorizației de construire.

În plus, la fel de nelegal, instanța de apel a reținut că nu se poate menține dispoziția sentinței civile privind demolarea construcției ilegal executate motivat de faptul că pentru imobilul în litigiu a fost emisă o autorizație de construcție, deoarece această autorizație nu a fost respectata întrucât a fost emisă pentru edificarea unei mansarde si nu a unui etaj.

Este evident că pentru emiterea unei autorizații de mansardare condițiile de ordin tehnic cerute a fi îndeplinite la elaborarea proiectului tehnic, cu respectarea legislației în materie de construcții, diferă față de cele impuse a fi indeplinite la edificarea unui etaj cu un regim normal de înălțime.

Rezultă pe cale de consecință că dacă pârâții nu ar fi executat lucrările, contrar prevederilor legale si s-ar fi conformat măsurilor dispuse prin procesul verbal de contravenție întocmit in anul 2011, modificările aduse imobilului în litigiu puteau fi realizate conform autorizației 2661/07.09.2006 în termenul stabilit pentru . cale administrativă.

In considerarea celor de mai sus, recurentul susține că măsura demolării lucrărilor executate fara autorizație de construcție este singura posibilitate in baza căreia se poate reglementa regimul juridic al imobilului in litigiu.

Pârâții – intimați, deși au fost legal citați nu au depus întâmpunare în cauză, însă la ultimul termen de judecată au formulat concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului.

Curtea, analizând recursul reclamantului, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.299 și urm. C.pr.civ. rap la art.312 C.pr.civ., va constata că acesta este înemeiat, în cauză fiind incidente motivele de modificare prev. de art.304 pct.7 și 9 C.pr.civ.

În acest sens, Curtea va constata că tribunalul a pronunțat o decizie contradictorie, care este rezultatul interpretării eronate sau omisiunii de analiză a disp.art.37 din OG 2/2001, asociat cu art.32 alin.1 – 3 din L.50/1991.

Astfel, art.37 din OG nr.2/2001 prevede că procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate, iar potrivit art.32 alin. 1 – 3 din L.50/1991 – republicată se menționează că în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz:

a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației;

b) desființarea construcțiilor realizate nelegal.

În cazul admiterii cererii, instanța va stabili termenele limită de executare a măsurilor prevăzute la alin. (1).

Apoi, în cazul nerespectării termenelor limită stabilite, măsurile dispuse de instanță, în conformitate cu prevederile alin. (2), se vor duce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de poliție, cheltuielile urmând să fie suportate de către persoanele vinovate.

În sfârșit, alineatul 4 prevede că în situațiile prevăzute la art. 24, organele de control vor putea cere instanței să dispună, prin hotărârea de condamnare, măsurile menționate la alin. (1 și aceleași organe de control competente, potrivit legii, pot cere organelor de urmărire penală sesizate și, după caz, instanței să dispună oprirea temporară a executării lucrărilor, pe tot parcursul procesului penal.

În acest context legal, aplicabil speței, Curtea va constata că, în considerarea prevederilor art.32 alin.(l)-(3) din Legea nr.50/1991 republicata, in mod legal pârâții trebuie să fie obligați sa desființeze lucrările executate fara respectarea autorizației de construire nr.2661/07.09.2006, ca urmare a faptului că aceștia nu s-au conformat măsurilor si termenelor de intrare în legalitate prevăzute în procesul-verbal de constatare a contravențiilor nr.25/402/13.05.2011.

Prin procesul verbal de constatare a contravențiilor menționat s-a stabilit, definitiv, irevocabil și executoriu sistarea imediată a lucrărilor, până la . în caz contrar aducerea clădirii la dimensiunile stabilite prin autorizația de construire, stabilindu-se termen de intrare în legalitate data de 13.05.2012, iar pârâții nu au contestat procesul verbal de constatare a contravenției.

Curtea reiterează că în aceste condiții, procesul verbal întocmit constituie titlu executoriu fără altă formalitate conform art.37 din O.G. nr.2/2001.

În plus, pârâții nu s-au conformat măsurilor dispuse prin titlu executoriu și nu au efectuat nici un demers pentru a intra in legalitate în termenul fixat la momentul întocmirii procesului verbal.

De aceea, Curtea va constata că instanța de apel a procedat nelegal atunci când a reținut că nu se poate menține dispoziția sentinței civile privind demolarea construcției ilegal executate, motivat de faptul că pentru imobilul în litigiu a fost emisă o autorizație de construcție, deoarece această autorizație nu a fost respectata, întrucât a fost emisă pentru edificarea unei mansarde si nu a unui etaj.

Este evident că pentru emiterea unei autorizații de mansardare, condițiile de ordin tehnic cerute a fi îndeplinite la elaborarea proiectului tehnic, cu respectarea legislației în materie de construcții, diferă față de cele impuse a fi îndeplinite la edificarea unui etaj cu un regim normal de înălțime. Prin urmare, dacă pârâții nu ar fi executat lucrările, contrar prevederilor legale si s-ar fi conformat măsurilor dispuse prin procesul verbal de contravenție întocmit in anul 2011, modificările aduse imobilului în litigiu puteau fi realizate conform autorizației 2661/07.09.2006, în termenul stabilit pentru . cale administrativă.

În raport cu logica acestor argumente, Curtea va constata că măsura demolării lucrărilor executate fară autorizație de construcție, în limita procesului verbal de constatare a contravențiilor nr.25/402/13.05.2011 este unicul remediu legal, fiind singura posibilitate pe baza căreia se poate reglementa regimul juridic al imobilului in litigiu.

Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul prev. art.312 C.pr.civ. rap.la art.304 pct.7 și 9 C.pr.civ., va admite recursul declarat de reclamantul M. Timișoara, prin Primar, împotriva deciziei civile nr.71/25.01.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, pe care o va modifica, în sensul că în urma admiterii apelului pârâților, va schimba în parte sentința civilă nr.1664/05.02.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în sensul că va admite acțiunea reclamantului exact așa cum a fost formulată.

Prin urmare, Curtea va obliga pârâții C. T. și C. A. F. să demoleze lucrările de construire ilegal executate și va dispune aducerea imobilului strict la starea menționată în autorizația de construire nr.226/07.09.2006, cu privire la imobilul din Timișoara, ..

Va menține în rest sentința Judecătoriei.

În temeiul prev. art.274 C.pr.civ., va obliga intimații C., în solidar să plătească recurentei suma de 4,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxe judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite recursul declarat de reclamantul M. Timișoara, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 71/28.01.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .

Modifică decizia recurată, în sensul că în urma admiterii apelului pârâților, schimbă în parte sentința civilă nr. 1664/05.02.2013 a Judecătoriei, în sensul că admite acțiunea reclamantului, așa cum a fost formulată.

Prin urmare, obligă pârâții C. T. și C. A.-F. să demoleze lucrările de construire ilegal executate și aducerea imobilului strict la starea menționată în autorizația de construire nr. 2261 din 07.09.2006, cu privire la imobilul din Timișoara, ..

Menține în rest sentința.

Obligă intimații C. T. și C. A.-F. să plătească reclamantului suma de 4,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxe judiciare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 8 mai 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. P. M. G. A.-M. N.

GREFIER,

S. C.

Red. C. P. – 21.05.2014

Tehnored. S.C. – 2 ex./21.05.2014

Tribunalul T., Judecători: A. C., M. R.

Judecătoria Timișoara, Judecător: R. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 421/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA