Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 122/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 122/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 1305/55/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 122
Ședința publică din 11 Februarie 2014
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Ș. A. D. împotriva deciziei civile nr. 455/31.10.2013 pronunțată de Tribunalul A. – Secția Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul G. G. G., având ca obiect stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în ședință publică, pentru reclamant se prezintă avocat Dragoiescu C., lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar următoarele acte emise de către reclamant, prin avocatul său ales: cererea transmisă prin fax prin care solicită comunicarea motivelor de recurs, înregistrată la registratura instanței la data de 4.02.2014; întâmpinarea formulată de către reclamant, inițial transmisă prin fax și înregistrată la serviciul registratură la data de 7.02.2014 iar ulterior comunicată prin poștă în 2 exemplare, înregistrată la instanță la data de 11.02.2014, la exemplarul instanței fiind atașată împuternicirea avocațială.
Instanța constată că cererea de recurs nu a fost formulată prin avocat și nici nu a fost atașată acesteia vreo dovadă din care să rezulte că pârâta ar fi împuternicit un avocat să o reprezinte.
De asemenea, având în vedere faptul că, deși citată cu mențiunea de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru sub sancțiunea anulării cererii de recurs ca netimbrată, pârâta nu s-a conformat, Curtea, din oficiu, în baza dispozițiilor art.137 alin.1 C.pr.civ. acordă cuvântul asupra excepției de netimbrare a recursului declarat în cauză dar și pe fondul acestuia, în eventualitatea în care ar fi depusă la dosar, ulterior dezbaterii, dovada timbrării.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea excepției, invocată din oficiu de instanță cu consecința anulării recursului ca netimbrat.
Cu privire la recursul declarat de pârâtă, reprezentanta reclamatului pune concluzii de respingere a acestuia și menținerea deciziei civile recurate ca temeinică și legală, considerând că instanța de apel a stabilit corect programul de vizitare a minorului în modalitatea solicitată de partea pe care o reprezintă, fiind în interesul superior al copilului părților.
În ceea ce privește susținerea pârâtei referitoare la faptul că reclamantul este consumator de băuturi alcoolice, viciu care a cauzat săvârșirea unor infracțiuni de către acesta, reprezentanta reclamantului învederează că sancțiunile penale i-au fost aplicate în trecut și au fost cunoscute și acceptate de către pârâtă.
În final, reprezentanta reclamantului solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în dovedirea cărora depune la dosar chitanța nr. 523/11.02.2014 eliberată pentru suma de 500 lei reprezentând onorariu avocat.
După dezbaterea cauzei, dar nu înainte de închiderea ședinței de judecată s-au depus la dosar, taxa judiciară de timbru de 10 lei, timbru judiciar de 0,15 lei și adeverință medicală, transmise de către pârâta recurentă prin fax și înregistrate la registratura instanței la data de 11.02.2014.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr. 455/31.10.2013, Tribunalul A. – Secția I Civilă a admis apelul reclamantului G. G. G. împotriva sentinței civile nr. 3640/13.05.2013 pronunțată de Judecătoria A. pe care a schimbat-o în parte privind dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minorul, stabilindu-se următorul program: în prima și a treia săptămână din lună, duminica, în intervalul orar 09:00 – 19:00; în a doua și a patra săptămână din lună, sâmbătă, în intervalul orar 09:00-19:00; în fiecare an, ultimele două săptămâni ale lunii iulie; în vacanța de iarnă, în anii pari, între 25-30 decembrie inclusiv, iar în anii impari, între 31 decembrie – 5 ianuarie; în vacanța de primăvară, în fiecare an, cea de-a doua jumătate a vacanței, nu mai mult de o săptămână; de sărbătorile Paștelui, a doua zi, în anii pari; ziua de naștere a minorului urmează a fi petrecută de ambii părinți, în intervalul orar 17:00 – 19:30, la domiciliul minorului sau alt loc ales de comun acord. S-a stabilit că în aceste situații reclamantul îl va lua pe minor și-l va returna la domiciliul mamei, la sfârșitul programului. Au fost menținute în rest celelalte dispoziții ale sentinței iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că problema în litigiul dintre părți o constituie durata programului de vizită al minorului părților, precum și locul unde urmează a se desfășura acesta.
Raportat la această problemă, tribunalul a reținut că potrivit art.401 C.civ., părintele separat de copilul său păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta.
De asemenea au fost avute în vedere dispozițiile Legii nr. 272/2004 privind promovarea și protecția drepturilor copilului, care au caracter special și care promovează aceeași idee a menținerii relațiilor copiilor cu părinții și rudele, prin întâlniri și vizite. Luând în considerare cu prioritate interesul superior al copiilor, se poate limita exercitarea acestui drept, când există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică mentală, morală a copiilor.
În sensul prevederilor legale menționate anterior, s-a concluzionat că primează starea de bine, echilibrul necesar copilului, acesta fiind sensul interesului superior al minorului. A fi împreună cu copilul său reprezintă pentru părinte un element fundamental al vieții de familie, indiferent dacă relațiile dintre părinții săi s-au destrămat.
Cu alte cuvinte, s-a apreciat că legăturile personale cu minorul au ca scop consolidarea raporturilor afective dintre părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul spre creștere și educare și acesta din urmă; în realizarea efectivă a acestei legături, trebuie să se țină cont și de durata de timp în care părintele are legături personale cu minorul și de interesul manifestat de părinte în acest sens.
Raportat la cele de mai sus s-a opiniat că, stabilirea în favoarea tatălui a unui program de vizită aproape exclusiv la domiciliul mamei nu poate asigura intimitatea necesară unei relații personale atât de delicate, cu atât mai mult cu cât copilul a pierdut obișnuința relației cu tatăl său, deplasarea împreună cu minorul în afara locuinței mamei este absolut necesară, contribuind la stabilirea unei apropieri reale între tată și fiul său. Pe de altă parte, s-a reținut că impunerea vizitelor la domiciliul mamei are semnificația unei sancțiuni pentru tată, deducându-se că relația acestuia cu minorul trebuie să se desfășoare sub supravegherea mamei.
În ce privește modalitatea concretă în care se vor păstra aceste legături, tribunalul a ținut seama de propunerile părților, de programul zilnic al minorului, vârsta acestuia, modul în care părintele separat de copil s-a implicat în viața acestuia, dar și de necesitatea de a construi și consolida, în timp, pe bază de încredere și responsabilitate, relația fiecăruia dintre părinți cu copilul. Astfel, tribunalul a considerat că nu corespunde interesului superior al minorului fixarea ca legăturile personale cu tatăl să se desfășoare în mod preponderent la domiciliul mamei, acest fapt putând avea semnificația unei sancțiuni pentru tată, deducându-se că relația acestuia cu minorul trebuie să se desfășoare sub supravegherea mamei, în condițiile în care nu s-a putut reține că tatăl nu este capabil să-și asume responsabilități parentale. În ce privește problema consumului de alcool, tribunalul a apreciat că reclamantul nu poate fi încadrat în categoria persoanelor dependente de alcool, iar aspectul că uneori a depășit limita consumului de alcool nu semnifică faptul că și în viitor va perpetua o asemenea conduită, de natură să influențeze în mod negativ dezvoltarea minorului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta Ș. A. D. solicitând modificarea ei, cu consecința respingerii apelului reclamantului.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. iar în fapt pe mai multe argumente.
S-a susținut în acest sens că, spre deosebire de hotărârea instanței de apel care – în opinia recurentei – este greșită, hotărârea instanței de fond este corectă întrucât, prin stabilirea vizitării copilului de către tată, la domiciliul ei, se protejează interesul minorului (iar nu interesul tatălui, cum a înțeles să o facă tribunalul).
Tribunalul, stabilind la domiciliul tatălui locul de desfășurare a programului de vizită nu a analizat însă profilul moral al acestuia, care demonstrează faptul că este un consumator notoriu și frecvent de băuturi alcoolice, că sub efectul acestora a comis două infracțiuni sancționate cu pedepse privative de libertate și că deplasarea minorului cu autoturismul condus de reclamant, în stare de ebrietate, reprezintă un risc major pentru siguranța copilului.
Instanța de apel a omis, de asemenea, să ia în considerare faptul că minorul are doar trei ani, vârstă la care el are anumite tabieturi legate de alimentație și somn, care îi sunt îndeplinite cel mai bine în acest moment de către mamă și, uneori, de către bunica maternă care i-au creat un mediu familial propice din care copilul nu poate fi scos decât cu riscul afectării intereselor sale.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat considerând că starea de fapt, prezentată de acesta nu este actuală și nici reală și că desfășurarea programului de vizită prin luarea minorului la domiciliul lui corespunde interesului său de a avea o relație normală cu tatăl său în condițiile în care vizitarea lui la domiciliul mamei a fost mereu tensionată și îngreunată.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 306 al. 2 C.pr.civ., sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Rezultă astfel că singurul aspect al deciziei din apel pe care îl critică pârâta în recursul său este legat de locul de desfășurare a programului de vizitare a minorului, respectiv domiciliul tatălui său iar nu de structura acestui program.
Se afirmă că prin deplasarea și găzduirea minorului la domiciliul tatălui, instanța de apel ar fi ignorat interesul superior al copilului, pe de o parte, pentru că nu s-au avut în vedere necesitățile sale actuale iar, pe de altă parte, că reclamantul nu oferă garanții de ordin etic și material pentru siguranța copilului.
Curtea constată însă că situația de fapt stabilită pe baza coroborării și interpretării probelor dosarului (care, ca aspect de temeinicie a deciziei din apel, nu mai poate face obiectul controlului judiciar în recurs) contrazice aceste susțineri.
În ceea ce privește situația copilului minor al părților rezultă că în perioada de după nașterea lui (mai 2010) până la despărțirea părților (ianuarie 2013) a locuit împreună cu aceștia în locuința tatălui din municipiul A. – care a fost, deci, mediul său stabil în primii ani de viață –, alături de care a crescut în condiții optime și care s-a îngrijit de el în acest timp, împreună cu mama copilului, pârâta în cauză.
Prin urmare, nu se poate susține că prin deplasarea copilului la domiciliul tatălui și prin găzduirea lui în locuința acestuia, minorul ar fi obligat să accepte un mediu străin sau ostil.
Faptul că minorul are în prezent vârsta de aproape patru ani și un program de odihnă și alimentație ce trebuie respectat nu poate constitui un impediment pentru o bună relaționare între copil și tată, câtă vreme acesta din urmă este o persoană cunoscută și acceptată de copil, este familiarizat cu programul zilnic al minorului și conștient de nevoile sale, lucruri pe care le-a perceput în mod direct din experiența vieții de familie pe care a avut-o timp de mai mulți ani alături de pârâtă.
Referitor la garanțiile oferite de reclamant pentru siguranța minorului pe parcursul derulării programului de vizită, Curtea constată că acestea sunt probate.
În concret, cu referire la suportul material al întreținerii și găzduirii copilului în perioadele stabilite prin program, Curtea va reține că reclamantul are la dispoziție o locuință din municipiul A. proprietatea mamei sale, mobilată și întreținută corespunzător, realizează venituri din activitatea de salariat în cadrul unei societăți comerciale și beneficiază și de sume trimise periodic de mama sa care lucrează în străinătate.
În ceea ce privește garanțiile de ordin moral ale reclamantului pentru siguranța și sănătatea copilului său Curtea va reține că, în afara consumului ocazional de alcool, nu s-a dovedit că el este afectat de etilism cronic și nici faptul că sancțiunile penale pe care le-a suportat (înainte de nașterea copilului său iar nu și după acest moment) s-ar fi datorat conducerii autoturismului în stare de ebrietate pe drumurile publice, astfel încât nu se poate reține că prin felul în care se raportează la pretinsul viciu afirmat de pârâtă, ar constitui un pericol pentru copil pe timpul deplasării sau șederii acestuia la domiciliul său.
În plus, o altă modalitate de derulare a programului de vizitare a minorului (respectiv prin vizitarea lui la domiciliul mamei pârâte unde îi este stabilită locuința) nu poate fi dispusă de instanță câtă vreme s-a demonstrat că atât tensiunile care au condus la separarea părților cât și disputele create între ele cu ocazia deplasării reclamantului la domiciliul pârâtei pentru a-și vedea copilul s-au datorat membrilor familiei acesteia cu care ea locuiește sau sub influența cărora se află.
Adoptarea de către instanță a unei alte soluții ar compromite șansele tatălui și copilului de a avea o relație de comunicare detensionată precum și șansa minorului de a se simți – măcar periodic – integrat într-un mediu familial normal în care este prezent și părintele său nerezident, ceea ce este în măsură să contribuie pozitiv la formarea personalității sale.
Prezența tatălui și posibilitatea de a realiza împreună activități pe care vârsta minorului le permite ar însemna, totodată, pentru acesta șansa de a păstra o imagine corectă asupra importanței ambilor părinți și de a nu resimți ca pe un handicap social apartenența la o familie monoparentală.
În aprecierea interesului superior al copilului într-o astfel de materie cum este cea a legăturilor personale dintre copil și părintele său căruia nu i-a fost încredințat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat (ca de exemplu în cauza Gnahore contra Franța) că acest interes trebuie să aibă un dublu obiect pe de o parte, garantarea creșterii sale într-un mediu sănătos (condiție pe care o îndeplinește în cauza de față atât pârâta căreia i-a fost încredințat fiul minor al părților dar și tatăl reclamant la domiciliul căruia s-a stabilit a se desfășura programul de vizită) iar, pe de altă parte, menținerea legăturilor cu familia sa, în afara situațiilor în care aceasta s-ar dovedi a fi total nedemnă, deoarece copilul nu poate fi rupt de rădăcinile sale firești (ori, în cauză, nu s-a dovedit că rămânerea copilului la reclamant în timpul programului de vizită ar fi un risc, de orice natură, pentru acesta).
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că recursul pârâtei Ș. A. D. întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. nu este fondat, motiv pentru care va fi respins pe cale de consecință.
În temeiul art. 274 C.pr.civ. va obliga recurenta să plătească intimatului G. G. G. suma de 500 lei cheltuieli de judecată, conform chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Ș. A. D. împotriva deciziei civile nr. 455/31.10.2013 pronunțată de Tribunalul A. – Secția Civilă.
Obligă recurenta să plătească intimatului G. G. G. suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 11 Februarie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. CALAICLAUDIA R. M. L.
Grefier,
O. IOȚCOVICI
Red.D.C./20.02.2014
Tehnored.O.I./2 ex/25.02.2014
Instanță fond: Judecătoria A. – jud. S. S.
Instanța de apel: Tribunalul A. – jud. N. C., jud. S. C. Ș.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
