Acţiune în constatare. Decizia nr. 23/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 23/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 10729/325/2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 23
Ședința publică din 22 ianuarie 2015
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții P. H. I. și P. M. împotriva deciziei civile nr. 109/R/13.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantele D. E. și T. K. E. PRIN MOȘTENITORII T. R. și T. H., precum și cu pârâții P. A. C., G. I., VÂRSTA A., VÂRSTA D., P. G., R. C. și P. I. V., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat B. M. pentru pârâții recurenți P. H. I. și P. M., pentru reclamanta intimată D. E. se prezintă avocat B. D., iar pentru pârâtul intimat P. I. V. se prezintă avocat P. C., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată îndeplinită procedura de citare cu reclamanții intimați Teugel Helmuth și Teugel Rolan, ambii cu domiciliul în Germania, astfel cum prevăd dispozițiile art. 86 ind. 1 C.pr.civ. raportat la art. 10 din Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului.
Reprezentanții părților învederează instanței că nu mai au cereri de formulat în cauză, reprezentanta pârâților recurenți solicitând amânarea pronunțării pentru a formula concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond. În măsura în care, în urma expunerii concluziilor de către apărători se va impune amânarea pronunțării în vederea formulării concluziilor scrise, instanța va da curs solicitării reprezentantei pârâților recurenți.
Avocat B. M., pentru pârâții recurenți P. H. I. și P. M., solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Apreciază că recursul a fost declarat în termen raportat la data la care a luat cunoștință de cuprinsul hotărârii recurate. Cu privire la excepția de inadmisibilitate a recursului, arată că raportat la valoarea imobilului în momentul formulării recursului, tribunalul trebuia să recalifice calea de atac declarată și să soluționeze cauza în apel. De asemenea, arată că până la formularea cererii de repunere în termen nici părțile, nici instanța nu a considerat necesară stabilirea valorii imobilului în litigiu, chestiune ce consideră că trebuia pusă în discuție în primă instanță.
Față de susținerile reprezentantei pârâților recurenți, instanța constată că la fila 46 din dosarul Tribunalului T., prin notele de ședință depuse la dosar de reclamanta D. E. prin avocat Miheala Ț., s-au făcut referiri la calea de atac și la valoarea imobilului în litigiu.
Avocat B. D., pentru reclamanta intimată D. E., solicită respingerea cererii de repunere în termenul de declarare a căii de atac și având în vedere faptul că decizia atacată a fost pronunțată în recurs și că s-a formulat recurs împotriva unei hotărâri irevocabile, apreciază că cererea astfel formulată este inadmisibilă. Cu privire la stabilirea valorii imobilului în litigiu, consideră că această problemă trebuia pusă în discuție de Tribunalul T., astfel că lasă la aprecierea instanței soluționarea acestei cereri.
Avocat P. C., pentru pârâtul intimat P. I. V., solicită respingerea recursului. Apreciază că cererea de repunere în termen este nefondată, iar calea de atac declarată este inadmisibilă, având în vedere că s-a formulat recurs împotriva unei decizii pronunțate în recurs. Cu privire la data luării la cunoștință a cuprinsului deciziei atacate, arată că față de faptul că este o hotărâre irevocabilă, nu se comunică părților. Cât privește valoarea imobilului în litigiu, arată că până în prezent nimeni nu a contestat această valoare.
Reprezentanta pârâților recurenți, în replică, susține că instanța de apel avea obligația de a stabili valoarea imobilului în litigiu.
CURTEA
Prin decizia civilă nr.109/R/13.02.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, s-a admis recursul formulat de reclamanta T. K. E., (în prezent decedată, prin moștenitori R. T. și H. T.) împotriva sentinței civile nr. 4494/02.04.2009 a Judecătoriei Timișoara, pe care o schimbă în parte, în sensul admiterii și a petitului privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între R. C. și P. H. I., autentificat de BNP G. E. cu nr. 2154/22.10.2002, în ce privește cota de ½ ce a aparținut reclamantei T. K. E., din imobilul înscris în CF nr._ Timișoara,m nr.top_/1. S-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară în sensul înscrierii dreptului de proprietate asupra acestei cote în favoarea reclamantei T. K. E..
Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței civile nr. 4494/02.04.2009 a Judecătoriei Timișoara și s-a respins recursul formulat de reclamanta D. E. împotriva aceleași sentințe civile.
Împotriva acestei hotărâri, pârâții P. H. I. și P. M., prin apărător ales avocat B. C., au înregistrat pe rolul Tribunalului T. la 16.04.2014 prezentul recurs, prin care au solicitat casarea deciziei civile nr.109/R/13.02.2014 pronunțată de Tribunalul T., stabilirea corectă a căii de atac ce poate fi promovată împotriva hotărârii instanței de fond, ca fiind apelul, cu consecința trimiterii cauzei la Tribunalul T. pentru rejudecarea apelului. În subsidiar, s-a solicitat casarea deciziei și trimiterea cauzei în primă instanță, având în vedere valoarea obiectului pricinii.
În motivare, pârâții-recurenți au invocat, în prealabil, incidența dispozițiilor art.103 C.pr.civ., solicitând repunerea în termenul de declarare a recursului, motivat de faptul că prin mențiunea în condica de ședință a admiterii în parte a recursului, fără alte precizări, au fost induși în eroare cu privire la soluția dată și astfel, nefiindu-le comunicată hotărârea pronunțată în recurs, au fost într-o imposibilitate mai presus de voința lor să formuleze prezenta cale de atac.
Pe de altă parte, pârâții recurenți au invocat incidența dispozițiilor art. 304 ind.1 pct.1 și 9 C.pr.civ., respectiv nelegalitatea hotărârii ca urmare a faptului că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale prin raportare la valoarea obiectului acțiunii și reglementarea expresă a art.281 ind.1 C.pr.civ.
În concret, se susține că față de obiectul concret dedus judecății prin care reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a unor contracte de vânzare-cumpărare privind imobilul – casă și teren intravilan în suprafață de 2203 mp din Timișoara, Calea Lipovei nr. 80, și valoarea de 2.368.665 lei a imobilului ce rezultă din raportul de evaluare globală a proprietăților imobiliare din Timișoara, întocmit în anul 2007 pentru Camera Notarilor Publici, hotărârea instanței de fond poate fi atacată cu apel, întrucât valoarea obiectului pricinii la momentul introducerii acțiunii fiind peste 100.000 lei.
Pârâții recurenți subliniază faptul că legiuitorul a prevăzut în mod expres căile de atac, și chiar dacă în dispozitivul sentinței civile nr.4944/02.04.2009 a Judecătoriei Timișoara s-a menționat recursul ca fiind calea de atac, în temeiul art.129 din Constituție, tribunalul era obligat să stabilească care este calea legală de atac prevăzută de lege pentru hotărârea primei instanțe. Cum acțiunea dedusă judecății are un caracter patrimonial, recurenții susțin că sunt incidente dispozițiile art. 282 ind. 1 C.pr.civ. și față de valoarea obiectului cauzei ce depășește plafonul de 100.000 lei, hotărârea instanței de fond este susceptibilă de a fi atacată cu apel.
În consecință, pârâții recurenți invocă incidența dispozițiilor art. 312 al.1, 3 și 5 coroborat cu dispozițiile art. 304 pct. 1 și 9 C.pr.civ., raportat la art. 28 2 ind. 1 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea depusă la 07.11.2014, intimații P. I. și P. M. G., în calitate de moștenitori legali ai defunctului P. G., au solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală a hotărârii recurate, invocând pe cale de excepție tardivitatea cererii de recurs, în raport cu dispozițiile art. 301 C.pr.civ., ce prevede termenul de 15 zile de la comunicare.
În plus, intimații solicită respingerea cererii de repunere în termenul de recurs, întrucât recurenții au avut pe tot parcursul procesului asistență juridică calificată, și niciodată, în fața Tribunalului T. nu au invocat necompetența acestei instanțe de a judeca cererea de recurs cu care a fost investită.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de pârâții recurenți P., în raport cu dispozițiile art. 304 pct.9 coroborat cu art. 282 ind.1 C.pr.civ. și dispozițiile art. 299 și următoarele C.pr.civ., Curtea va respinge cererea de repunere în termenul de recurs, ca lipsită de obiect și va respinge ca inadmisibil recursul pârâților.
Obiectul concret dedus judecății prin acțiunea civilă înregistrată de reclamanții D. E. și T. K. E. la 04.07.2008, îl constituie cererea de constatare a nulității absolute a trei contracte de vânzare-cumpărare succesive (cvc nr. 1128/16.03,2000; cvc nr. 27/20.04.2000 și respectiv cvc nr. 2154/22.10.2002), toate având însă același obiect respectiv cota de ½ din imobilul înscris în CF nr._ Timișoara, nr. top_/1 – casă și teren în intravilan în suprafață de 3376 mp.
În fața instanței de fond, reclamanta D. E. a indicat valoarea obiectului pricinii (pentru fixarea taxei judiciare de timbru) la 10.000 RON, valoare necontestată de celelalte părți, inclusiv de pârâții recurenți P., prezenți și asistați de apărător ales.
În raport de această stare de fapt dedusă judecății în dosarul de fond nr._, apar ca nefondate susținerile pârâților P. privind imposibilitatea obiectivă de a lua la cunoștință de soluția dată în recurs și mai departe, de promovare a prezentului recurs, ce vizează greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2812 C.pr.civ.
Pârâții recurenți au avut asistență juridică pe tot parcursul procesului. Având cunoștință de toate aspectele de procedură și fond aduse în analiza în fața instanței de judecată (respectiv primă instanță și recurs).
Căile de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art. 129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Conform dispozițiilor art. 2812 alin. 1 C.pr.civ., modificat prin Legea nr. 195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind (…) litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu desemnează procesele și cererile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei și se referă la toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrina și de jurisprudența civilă și, în consecință, în principal, prin faptul că obiectul lor privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este în drept evaluabil în bani.
Se poate concluziona că acțiunile patrimoniale sunt acele acțiuni care au conținut economic.
Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art. 2821 C.pr.civ. constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenția pentru Apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art. 13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul Golder împotriva Regatului Unit, 1975, cp dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art. 2821 C.pr.civ., valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art. 299 C.pr.civ. sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil.
În raport cu dispozițiile art. 281 ind. 2 C.pr.civ., ce arată în mod expres că „nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță … în litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv …”, valoarea declarată de reclamanți și necontestată pe tot parcursul litigiului de către pârâți, nici în fața instanței de fond, nici în recurs, Curtea apreciază că instanțele au făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 282 ind. 1 C.pr.civ., iar hotărârea instanței de fond în mod corect a fost dată cu calea de atac a recursului. Prin urmare, recursul declarat de pârâții P. (ce are ca obiect doar greșita soluționare a recursului împotriva hotărârii instanței de fond, deși – în opinia lor – corect era apelul) împotriva deciziei civile irevocabile a tribunalului, este – conform art. 299-370 al. 2 pct. 4 și 5 C.pr.civ. – inadmisibil.
Din această perspectivă a reținerii excepției inadmisibilității recursului declarat de pârâți împotriva hotărârii irevocabile pronunțată de tribunal în calea de atac a recursului, cererea recurenților de repunere în termenul de declarare apare ca lipsită de obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de repunere în termenul de recurs, ca lipsită de obiect.
Respinge ca inadmisibil recursul pârâților P. H. I. și P. M. împotriva deciziei civile nr. 109/R/13.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 ianuarie 2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. P. M. G. A.-M. N.
Grefier,
M. M.
Red. MG/27.01.2015
Tehnored.MM/2 ex/11.02.2015
Instanță fond: Judecătoria Timișoara – jud. B. A. M.
Inst.recurs: Tribunalul T. – jud. L. V., C. P., L. Ș.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 28/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
