Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 20/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 20/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 1893/252/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 20
Ședința publică din 21.01.2015
PREȘEDINTE: Rujița R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER: A. M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta . Primar, împotriva deciziei civile nr. 778/18.09.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ ., în contradictoriu cu petenta S. A. „Agroindustriala” Topolovățul M., prin SCP INSOLVEIN SPRL, pârâtul S. R., prin . Primar, și intervenientul J. I. D., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, din oficiu, în baza art. 248 alin. 1, art. 457 alin. 1 și art. 483 alin. 2 C. pr. civ. și a art. 31 alin. 5din Legea nr. 7/1996, invocă excepția inadmisibilității recursului declarat de pârâtătă și, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare asupra excepției.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Lugoj la 29.08.2013 sub nr._, precizată ulterior, petenta S. A. „Agroindustriala” Topolovățu M., prin SCP INSOLVEIN SPRL, reprezentată de practician în insolvență ec. I. D., în calitate de lichidator judiciar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S. R., prin . . Primar, anularea încheierii nr. 3090/2.04.2013 a OCPI T. și admiterea cererii sale de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr. cad./L921 în temeiul documentației nr._/14.08.2012.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că în mod nelegal i s-a respins cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii nr._/14.08.2012 privind prima înregistrare în cartea funciară a imobilului cu nr. cadastral L921 Topolovățu M., invocând ca temei de drept prevederile art. 26 lit. b din Ordinul nr. 633/2006 și art. 40 alin. 2 din Legea nr. 7/1996, deoarece documentația cadastrală nu a fost recepționată de OCPI T..
În speță respingerea cererii s-a motivat pe opinia registratorului că nu sunt întrunite condițiile legale pentru a se putea dispune înscrierea dreptului de proprietate, susținându-se în mod greșit că nu a fost prezentată dovada dreptului de proprietate.
Arată petenta că prin protocolul de predare-primire nr. 470/27.05.1991 încheiat între Comisia de Lichidare a CAP Topolovățul M. și S. AGICOLĂ AGROINDUSTRIALA TOPOLOVĂȚU M. a avut loc transferul bunurilor din patrimoniul CAP Topolovățul M. în patrimoniul SOCIETĂȚII AGRICOLE AGROINDUSTRIALA TOPOLOVĂȚU M. în temeiul prevederilor art. 28 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 în forma sa inițială și art. 80 din Legea nr. 36/1991.
Din momentul întocmirii acestui protocol, bunurile, inclusiv livada cu terenul aferent în suprafață de 147 ha au trecut prin efectul legii în proprietatea privată a SOCIETĂȚII AGRICOLE AGROINDUSTRIALA TOPOLOVĂȚUL M., fără ca aceste bunuri imobile și mobile să fie în rezerva Comunei Topolovățul M. sau a Comisiei Locale de Fond Funciar. A fost emis Ordinul Prefectului nr. 59/14.05.1993, s-a întocmit Referatul privind validarea descărcării de gestiune a Comisiei de lichidare a fostului CAP Topolovățu M. din 24.02.1993, validate bilanțul și descărcarea de gestiune a Comisiei de lichidare a CAP, astfel nu au mai existat terenuri libere sau bunuri mobile care să intre în patrimoniul autorităților publice locale.
Prin sentința civilă nr. 1667/01.09.2003 a Judecătoriei Lugoj pronunțată în dosarul nr. 2168/2002, irevocabilă prin perimarea apelului și nerecurare, s-a reținut în considerente că „urmează a se constata că, în baza art. 28 din Legea 18/1991, debitoarea societate agricolă, înființată în baza legii 36/1991, a devenit proprietară asupra plantației de pomi și terenului aferent de 147 ha, identificat conform raportului de expertiză topografic întocmit în cauză”. Totodată, prin sentința civilă nr. 233/20.01.1994, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, a fost confirmată starea de fapt și de drept și implicit transferul dreptului de proprietate în patrimoniul SOCIETĂȚII AGRICOLE AGROINDUSTRIALA TOPOLOVĂȚU M., statuându-se în acest sens cu autoritate de lucru judecat.
La data de 26.11.2013 s-a depus la dosar o cerere de intervenție accesorie în favoarea petentei de intervenientul J. I. D..
În motivarea cererii, intervenientul a arătat că are un interes personal, legitim, născut și actual, întrucât este unicul creditor al reclamantei debitoare aflată în insolvență. A mai arătat că a încheiat cu aceasta o promisiune de vânzare-cumpărare pentru imobilul în litigiu.
Prin sentința civilă nr. 111/21.01.2014, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Lugoj a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților S. R., prin . . Primar.
A respins plângerea formulată de petenta S. A. „Agroindustriala” Topolovățu M., prin SCP INSOLVEIN SPRL.
A respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul J. I. D..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în primul rând că pârâții S. R., prin . . Primar, nu au calitate procesuală pasivă, avându-se în vedere caracterul necontencios al procedurii soluționării plângerilor de carte funciară și faptul că petenta nu a făcut dovada dreptului de proprietate al intimaților asupra imobilului în litigiu.
Pe fondul cauzei, a reținut că în mod corect prin referatul inspectorului de cadastru s-a constatat că lipsește titlul de proprietate pentru .. cad. L 921)și în consecință a fost respinsă documentația conform art. 10 alin. 4 din Ordinul nr. 634/2006.
Împotriva sentinței civile nr. 111/21.01.2014 a Judecătoriei Lugoj au declarat apel petenta și intervenientul, apeluri care au fost respinse prin decizia civilă nr. 778/18.09.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Tribunalul T. a reținut în primul rând că în speță are calitate procesuală pasivă . Primar, înlăturând prin urmare excepția reținută eronat de către instanța de fond, invocând art. 31 din Legea nr. 7/1996 și art. 28 alin. 7 din Legea nr. 18/1991 în forma sa inițială.
Pe fond însă a reținut că apelul este neîntemeiat, întrucât petenta nu a prezentat un titlu de proprietate pentru .. L921.
Împotriva deciziei civile nr. 778/18.09.2014 a Tribunalului T. a declarat recurs pârâta . Primar.
În motivarea recursului, a arătat că instanța de apel nu a dat eficiență dispozițiilor art. 453 al. 1 C. pr. civ., în sensul obligării apelanților la cheltuieli de judecată.
A mai arătat că a solicitat atât prin întâmpinare, cât și prin concluziile scrise, cheltuielile de judecată de 600 lei, pe care le-a și dovedit.
În drept, a invocat art. 488 pct. 8 și art. 453 al. 1 C. pr. civ.
La primul termen de judecată din 21.01.2014, din oficiu, în baza art. 248 alin. 1, art. 457 al. 1 și art. 483 al. 2 C. pr. civ. și a art. 31 alin. 5 din Legea nr. 7/1996, instanța a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului declarat de pârâtă.
Considerând excepția invocată din oficiu întemeiată, instanța urmează a o reține, situație în care, conform art. 248 al.1 C. pr. civ., devine inutilă cercetarea pe fond a cauzei.
Legalitatea și unicitatea sunt principii ale căilor de atac reglementate de Codul de procedură civilă.
Principiul legalității căilor de atac este consacrat prin art.457 alin.1 C. pr. civ.:
„Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.”
Prin urmare, o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă controlului judiciar decât prin căile de atac prevăzute de lege pentru hotărârea judecătorească respectivă.
Art. 483 al. 2, teza ultimă din codul de procedură civilă prevede că „nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.
Litigiul de față are ca obiect plângerea formulată de petenta S. A. „Agroindustriala” Topolovățu M., prin SCP INSOLVEIN SPRL, împotriva încheierii nr. 3090/2.04.2013, prin care Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T. – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Lugoj a respins cererea de reexaminare a petentei formulată împotriva încheierii nr._/14.08.2012, prin care i se respinsese acesteia cererea de întabulare.
Plângerea petentei și cererea de intervenție accesorie au fost respinse de Judecătoria Lugoj prin sentința civilă nr. 111/21.01.2014.
De asemenea, prin decizia civilă nr. 778/18.09.2014 au fost respinse și apelurile petentei și intervenientului de către Tribunalul T..
Această ultimă hotărâre judecătorească este definitivă și nu poate fi atacată cu recurs, încadrându-se din acest punct de vedere la art. 483 alin. 2 teza ultimă C. pr. civ., cu raportare la art. 31 alin. 5 din Legea nr. 7/1996.
Conform art. 31 alin. 5 din Legea nr. 7/1996, hotărârea pronunțată de judecătorie în soluționarea unei plângeri prin care s-a respins cererea de reexaminare a unei încheieri de carte funciară „poate fi atacată numai cu apel”.
În această situație, conform textelor legale menționate, recursul declarat de pârâta . Primar, împotriva deciziei instanței de apel devine inadmisibil, întrucât în speță singura cale de atac prevăzută de lege este apelul.
Față de aceste considerente, în baza art. 248 alin. 1 C. pr. civ. raportat la art. 457 alin.1, art. 483 alin. 2 C. pr. civ. și la art. 31 alin. 5 din Legea nr. 7/1996, Curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta . Primar, împotriva deciziei civile nr. 778/18.09.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta . Primar, împotriva deciziei civile nr. 778/18.09.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 21.01.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
Rujița RAMBUFlorin ȘUIUGheorghe O.
GREFIER,
A. M. T.
Red. RR/23.01.2015
Teh. AMT/03.02.2014/6ex/4ex .="Default"> Prima instanță: Judecătoria Lugoj – jud. A. A. C.
Instanța de apel Tribunalul T. – A. A., C. B.
Se comunică:
- petentă S.C. „Agroindustriala” Topolovățu M. prin administrator judiciar SCP INSOLVEIN SPRL cu sediul în Timișoara, Bv. S. B., nr. 71, .,
- intervenient J. I. D., cu domiciliul în Topolovățu M., nr. 346, județul T.
- intimații . Primar și cu S. R., prin . sediul în Topolovățu M., nr. 321, județul T..
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 5/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Acţiune în constatare. Decizia nr. 23/2015. Curtea de Apel... → |
|---|








