Anulare act. Decizia nr. 64/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 64/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 7142/325/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 64
Ședința publică din 21 aprilie 2015
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: A. D. B.
S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamanții F. I., L. Șarlota și C. M. L. și de pârâții M. Timișoara reprezentat prin P. municipiului Timișoara și C. L. al municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 2599/13.11.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții S. H. M. și Instituția P. Județului T., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-au prezentat reclamanții apelanți F. I. și C. M. L., asistați de av. O. Snejana, care se prezintă și pentru reclamanta apelantă lipsă L. Șarlota, pentru pârâții apelanți M. Timișoara reprezentat prin P. municipiului Timișoara și C. L. al municipiului Timișoara, c.j. M. D., lipsă pârâții intimați S. H. M. și Instituția P. Județului T..
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, se constată depuse la dosar la data de 18.03.2015 și respectiv 27.03.2015 note scrise la care s-au anexat înscrisuri de către pârâta intimată S. H. M., prin care se arată că nu i-au fost achitate chiriile de către o parte din chiriașii imobilului în litigiu solicitând achitarea acestor chirii.
Reprezentanții părților prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat, situație în care instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelurilor.
Reprezentanta reclamanților apelanți solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate cu consecința admiterii cererii promovate de reclamanți și restabilirea situației anterioare de carte funciară pentru apartamentele deținute de reclamanți, proprietar asupra acestora fiind Statul Român, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariul de avocat, iar față de solicitarea pârâtei S. H. M. de obligare a chiriașilor la plata chiriei, arată că, în primul rând, cererea nu face obiectul cauzei, iar în al doilea rând, la unul din termenele anterioare s-au depus un set de acte din care rezultă faptul că finalizându-se litigiile prin care s-au respins cererile de evacuare a reclamanților, aceștia au achitat chiria inițială, și, de asemenea, în instanța de apel sunt prevederi clare în sensul că nu se pot face cereri noi.
Reprezentanta pârâților apelanți solicită respingerea cererii formulate de pârâta S. H. M. în temeiul dispozițiilor art. 478 pct. 3 C.pr.civ. Cu privire la apelul declarat de pârâtul M. Timișoara prin Primar solicită admiterea acestuia așa cum a fost formulat și, pe cale de consecință, să se anuleze hotărârea apelată, în sensul admiterii cererii formulate de reclamanți, cu consecința constatării nulității absolute parțiale a Dispoziției Primarului și să se dispună revenirea la situația anterioară de carte funciară respectiv de radiere a pârâtei S. și reînscrierii dreptului de proprietate al Statului Român pe apartamentele care fac obiectul acestui litigiu, potrivit notelor de ședință depuse la dosar. Mai solicită și admiterea apelului declarat de reclamanți.
Reprezentanta reclamanților apelanți solicită, de asemenea, admiterea apelului declarat de pârâtul M. Timișoara prin Primar.
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor civile de față constată:
Prin sentința civilă nr. 2599/13.11.2013, Tribunalul T. – Secția I Civilă a respins cererea formulată de reclamanții F. I., L. Șarlota și C. M. L. în contradictoriu cu pârâții P. municipiului Timișoara, M. Timișoara reprezentat de Primar, C. L. al municipiului Timișoara și S. H. M..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că dispoziția nr. 1297/16.04.2007 a fost emisă de P. M. Timișoara întrucât prin sentința civilă nr. 2768/22.11.2005 a Tribunalului T. pronunțată în dosarul nr. 3345/C/2005, definitivă prin decizia civilă nr. 184/31.05.2006 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în dosarul nr. 2883/C/2006 și irevocabilă prin decizia civilă nr._/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr._/1/2006 s-a stabilit că pârâta S. H. M. are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 ca și moștenitoare legală a proprietarei tabulare a imobilului la momentul preluării abuzive a acestuia, doamna Probst Janosne Mrazek Szerena M..
Ulterior, într-un alt litigiu întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, prin decizia nr. 7421/05.12.2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de pârâta S. H. M., consfințind cu caracter irevocabil faptul că aceasta nu are calitatea de moștenitoare a doamnei Probst Janosne Mrazek Szerena M..
Reclamanții sunt chiriași în imobilul restituit în baza Legii nr. 10/2001 prin Dispoziția nr. 1297/16.04.2007 emisă de P. M. Timișoara și solicită anularea acestei dispoziții invocând art. 1237 C. civ. din 2009 care reglementează frauda la lege ca și condiție de nulitate absolută a unui act juridic.
Tribunalul a constatat că dispozițiile noului cod civil nu sunt aplicabil în prezentul litigiu întrucât actul juridic a cărui nulitate absolută se cere a fost încheiat anterior anului 2009, prin urmare i se aplică dispozițiile din vechiul cod civil.
Cu toate acestea, deși reclamanții, reprezentați de avocat, au indicat un temei juridic inaplicabil în speță, tribunalul a analizat litigiul prin raportare la dispozițiile legale din vechiul cod civil care reglementează aceeași instituție juridică.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 966 C. civ. din 1864 „Obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect”, iar potrivit dispozițiilor art. 966 C. civ. din 1864 „Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice”.
Analizând decizia contestată, tribunalul a constatat că aceasta a fost emisă pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătorești irevocabile, cu respectarea strictă a dispozițiilor legale incidente în cauză. Nu a existat nicio fraudă la lege. Autoritatea administrativă s-a conformat întocmai unei hotărâri judecătorești irevocabile care nu a fost desființată până în prezent.
Într-adevăr, în prezent există două hotărâri judecătorești irevocabile care prezintă o situație de fapt diametral opusă, însă pârâta S. H. M. are în patrimoniul său un „bun” în condițiile reglementate de art. 6 CEDO. Acest bun a intrat în patrimoniul său în momentul emiterii dispoziției nr. 1297/16.04.2007 a Primarului M. Timișoara ca urmare a pronunțării unei hotărâri judecătorești irevocabile. Ea nu poate fi lipsită de acest bun decât în condițiile prevăzute de lege, cu respectarea procedurilor legale clare și previzibile.
Întrucât nu a existat o încălcare a legii în momentul emiterii dispoziției nr. 1297/16.04.2007 a Primarului M. Timișoara, tribunalul a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți ca neîntemeiată, și în temeiul art. 451 și 452 C. proc. civ. din 2010 tribunalul nu a acordat cheltuieli de judecată întrucât reclamanții au căzut în pretenții.
Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri în termen legal, atât reclamanții cât și instituțiile pârâte solicitând modificarea ei, cu consecința admiterii acțiunii reclamanților, respectiv a constatării nulității absolute a Dispoziției Primarului municipiului Timișoara nr. 1297/16.04.2007 și revenirea la situația anterioară de carte funciară.
În drept apelul reclamanților a fost întemeiat pe dispozițiile art. 470 și urm. Cod pr. civ. iar în fapt pe mai multe argumente de nelegalitate.
S-a susținut în acest sens că instanța de fond a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor art. 948 pct. 4 raportat la prevederile art. 966 și 968 din vechiul Cod civil (în vigoare la data emiterii dispoziției), respectiv art. 1247, art. 1237 și art. 1250 din actualul Cod civil.
Apelanții au susținut că demersul lor judiciar a fost analizat rigid fără a se ține seama de contextul real existent care a generat situația ilegală, ea fiind creată – în opinia lor - de lipsa rolului activ al instanțelor în a soluționa corect contestația pârâtei S. H. M. împotriva dispoziției prin care i s-a respins acesteia cererea de retrocedare a imobilului din municipiul Timișoara, . (cel din prezentul dosar), pe considerentul că nu face dovada calității de persoană îndreptățită la retrocedare.
Instanțele aveau obligația de a cerceta valabilitatea pretinsului certificat de moștenitor de care s-a prevalat pârâta S. H. M. pentru a-și dovedi această calitate în raport de fosta proprietară a imobilului Probst Szerena M. și trebuiau să-l analizeze prin prisma dispozițiilor Legii nr. 105/1992 coroborată cu cele ale vechiului Cod civil în materie de adopție, raportat la prevederile Legii nr. 10/2001.
Analiza solicitării reclamanților de constatare a nulității Dispoziției nr. 1297/16.04.2007 a Primarului municipiului Timișoara trebuia făcută din perspectiva poziției lor de terți față de acest act, adică după dispozițiile dreptului comun în materie.
Au fost apoi expuse împrejurările care au condus la înfierea cu efecte depline a acestei pârâte de către soțul mamei sale printr-o hotărâre judecătorească (sentința civilă nr. 1072/19.05.1953 a Tribunalului Popular al municipiului Timișoara), prin ale cărei efecte ea a pierdut orice drepturi patrimoniale legate de tatăl ei biologic și, deci de bunica sa paternă, Probst Mrazek Szerena M..
Nemaiavând astfel vocație succesorală după aceasta, nu putea astfel redobândi, prin beneficiul Legii nr. 10/2001, proprietatea imobilului din Timișoara, ., așa cum greșit s-a procedat prin emiterea Dispoziției nr. 1297/16.04.2007.
În opinia apelanților, acest lucru face ca retrocedarea să fie nulă, ilicită, lovită de nulitate absolută raportat la ei, ca terți, cărora Dispoziția nu le este opozabilă ignorându-se astfel dispozițiile art. 948 pct. 4, art. 966 și art. 968 din Codul Civil, coroborate cu cele ale art. 23 din Legea nr. 10/2001 și cele ale art. 44 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Conform doctrinei și jurisprudenței în materie, s-a statuat că terții (chiriașii) pot formula acțiuni în justiție pe calea dreptului comun, pe care instanța era obligată să-l analizeze pentru aflarea adevărului.
Abordarea greșită a problematicii juridice, - în opinia apelanților – a determinat și o aplicare greșită a legii și inclusiv o motivare de drept eronată a hotărârii pronunțate, prin invocarea prevederilor art. 6 din CEDO, neincidente în cauză.
Tribunalul T. nu a acordat atenție nici pasivității pârâtei S. H. M. care nu a înțeles să-și formuleze apărări față de cererea reclamanților (pe care le cunoștea ca fiind parte în litigiul în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 7421/5.12.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a statuat că nu are calitatea de moștenitoare după bunica sa, Probst Mrazek Szerena M.).
În acest fel, se consideră că ea a conștientizat implicit că doar prin fraudarea legii a putut deveni proprietară asupra apartamentelor deținute de reclamanți. În realitate, ea a vândut drepturile litigioase mafiei imobiliare, astfel cum rezultă și din intenția anunțată în acest sens prin conținutul procurii date mandatarului său.
Apărările expuse în apel au fost reiterate și dezvoltate și în notele scrise ulterioare, depuse pe parcursul procesului.
Prin întâmpinarea formulată la data de 16.02.2015, pârâta intimată S. H. M., prin mandatarul său, a solicitat respingerea ca nefondat a apelului reclamanților pentru aceea că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit că ea are calitatea de moștenitor după bunica sa, Probst Janosne Mrazek Szerena M. proprietara imobilului din municipiul Timișoara, . (cel în care reclamanții locuiesc ca și chiriași), acest lucru fiind în concordanță și cu dispozițiile noului Cod civil dar și cu cele ale dreptului UE care trebuie aplicate cu prioritate.
Prin notele scrise înregistrate la Curtea de Apel Timișoara la data de 12.03.2015, apelanții au solicitat admiterea apelului lor în baza acelorași argumente de fapt și de drept deja invocate, precum și respingerea ca tardivă a întâmpinării.
La aceste note a fost atașată copia deciziei civile nr. 7421/5.12.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr._ prin care s-a respins irevocabil cererea aceleiași pârâte pentru retrocedarea unui alt imobil din municipiul Timișoara (cel din .) care a aparținut în proprietate bunicii sale materne Probst Szerena (Mrazek) considerându-se că, prin efectul înfierii pârâtei cu efecte depline de către soțul mamei sale, a pierdut dreptul la moștenire față de aceasta.
Apelul instituțiilor pârâte a fost întemeiat în drept pe aceleași dispoziții de drept material și procesual invocate și de apelanții reclamanți considerându-se că Dispoziția nr. 1297/16.04.2007 emisă de P. municipiului Timișoara deși este, la origine, un act administrativ, o dată intrat în circuitul civil devine un act juridic civil care, pentru validitate, trebuie să îndeplinească toate condițiile legale.
Se susține că dispoziția menționată nu îndeplinește aceste condiții pentru că a fost dată prin inducerea în eroare de către pârâtă a Primarului municipiului Timișoara și a instanței care a pronunțat sentința civilă nr. 2768/22.11.2005 (din dosar nr. 3345/C/2005 al Tribunalului T.) întrucât ea a prezentat un certificat de calitate de moștenitor emis în Ungaria care, așa cum s-a dovedit ulterior în instanță, i-a conferit pârâtei, în mod nejustificat, calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Art. 948 pct. 4 Cod civil prevede ca o condiție esențială pentru validitatea unei convenții, pe aceea a unei cauze licite.
În dosarul de față o astfel de condiție nu a fost dovedită pentru că pârâta a comis o fraudă la lege.
Prin urmare, din moment ce imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul pârâtei în mod nelegal, ea nu se poate prevala de existența unui „bun” în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului pentru a-și apăra dreptul de proprietate, așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond.
Apelanții reclamanți prin întâmpinarea formulată în cauză au solicitat admiterea apelului instituțiilor pârâte ca fiind în concordanță cu propriile lor argumente de fapt și de drept.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, potrivit efectului devolutiv al apelului prevăzut de art. 476 Cod pr. civ., sub toate aspectele temeiniciei și legalității și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că apelurile declarate în cauză sunt nefondate.
Rezultă astfel că obiectul acțiunii reclamanților F. I., L. Șarlota și C. M. L. (chiriași în apartamentele 5, 11 și respectiv, 13 din imobilul din municipiul Timișoara, .) l-a constituit solicitarea de constatare a nulității absolute parțiale a Dispoziției nr. 1297/16.04.2007 emisă de P. municipiului Timișoara prin care s-a dispus restituirea către pârâta S. H. M. a apartamentelor locuite de ei.
Această solicitare principală a fost însoțită și de o cerere de rectificare, pe cale de consecință, a situației de CF.
Curtea va reține – așa cum de altfel a făcut-o și instanța de fond – că reclamanții chiriași, ca terți față de contract, justifică, într-adevăr, calitate procesuală activă și interes într-o acțiune ca cea pe care au formulat-o, calitate pe care, de altfel, nu le-a contestat-o niciun moment partea adversă.
În egală măsură, ei consideră, pe bună dreptate, că acțiunea lor în constatarea nulității dispoziției de retrocedare emisă de P. municipiului Timișoara în favoarea pârâtei S. H. M. se întemeiază pe dispozițiile dreptului comun și nu pe cele ale legilor speciale de reparație.
În atare condiții, trebuie observat regimul juridic al nulității (care este același indiferent de faptul că dispozițiile în materie figurează în noul sau vechiul Cod civil) și care recunoaște o astfel de posibilitate de sancționare a actelor juridice convenționale în ipoteza în care nu au fost îndeplinite una sau mai multe din condițiile lor de validitate, anterior sau concomitent întocmirii lor.
O astfel de situație nu s-a demonstrat a fi confirmată în cauza de față, câtă vreme actul a cărui anulare se solicită (Dispoziția nr. 1297/16.04.2007) nu este unul convențional ci un act administrativ individual (lucru corect susținut de instituțiile pârâte în apelul lor) care însă produce efecte juridice specifice, o dată intrat în circuitul civil.
Prin urmare, nulitatea acestei dispoziții nu poate fi analizată în raport de dispozițiile art. 1247, art. 1237 și art. 1250 din noul Cod civil (sau de dispozițiile art. 948 pct. 4 din vechiul Cod civil) ale căror reguli sunt aplicabile doar în materia contractuală/convențională.
Cauzele de nulitate absolută a dispoziției în discuție se pot, deci, analiza în raport cu normele ei specifice de elaborare edictate de legea specială care o consacră.
Ori, în raport de prevederile art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 (în forma în vigoare la data emiterii dispoziției) și de regula care guvernează materia nulităților, rezultă că nici anterior nici concomitent emiterii ei nu a existat vreo împrejurare care să împiedice, justificat și absolut, elaborarea acestui act.
Dimpotrivă, obligația Primarului municipiului Timișoara de a o emite rezulta nu numai din modul imperativ prin care legiuitorul a prevăzut de principiu, îndeplinirea acestei procedurii (art. 25 alin. 1 precitat) ci și din aceea că ea i-a fost impusă acestuia și prin efectul unei hotărâri judecătorești irevocabile.
În concret, prin sentința civilă nr. 2768/22.11.2005 a Tribunalului T., în șnur cu decizia civilă nr. 184/3105.2006 a Curții de Apel Timișoara și decizia civilă nr._/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit în mod irevocabil că pârâta S. H. are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul din municipiul Timișoara, . în considerarea ei ca moștenitoare legală a bunicii sale (biologice) paterne, numita Probst Janosne Mrazek Szerena M..
Având în vedere această calitate a ei, instanța a dispus anularea Dispoziției nr. 862/9.03.2005 (prin care P. municipiului Timișoara i-a respins notificarea cu motivarea că nu a dovedit calitatea sa de persoană îndreptățită la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001) și-a obligat această instituție la emiterea unei dispoziții motivate pentru restituirea în natură a apartamentelor 5, 11 și 13 din imobilul menționat (respectiv a apartamentelor închiriate reclamanților din cauza de față F. I., L. Șarlota și C. M. L.) și propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru restul spațiilor ce nu pot fi retrocedate.
Într-un alt dosar (_._ *), după ce prin hotărârea Tribunalului T. ca instanță de fond (sentința civilă nr. 553/9.03.2007) a fost admisă contestația reclamantei S. H. M. pentru acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru un alt imobil ce a aparținut aceleiași bunici biologice paterne, instanțele de control judiciar au pronunțat o soluție contrară .
Mai precis, prin decizia civilă nr. 18/2.02.2012, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul pârâtului P. municipiului Timișoara precum și cererile de intervenție accesorie în interesul acestui pârât formulate de mai multe persoane fizice (printre care și reclamanții din cauza de față: F. I., L. Șarlota și C. M. L.), a schimbat în tot sentința și a respins contestația reclamantei S. H. M. împotriva dispoziției Primarului municipiului Timișoara motivat de faptul că certificatul de moștenitor emis de autoritățile maghiare în favoarea acesteia ca succesoare a bunicii sale paterne (același de care s-a prevalat și în dosarul privind restituirea imobilului din . menționat anterior) nu poate produce efecte juridice valabile în România.
Această hotărâre a rămas irevocabilă ca atare prin respingerea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a recursului reclamantei (decizia civilă nr. 7421/5.12.2012).
Bazându-se pe această hotărâre, la data de 8.03.2013, reclamanții F. I., L. Șarlota și C. M. L. (chiriași ai apartamentelor 5, 11 și 13 din imobilul din .) au solicitat instanței constatarea nulității parțiale a Dispoziției nr. 1297/16.04.2007 emise de P. municipiului Timișoara în baza căreia s-a dispus – printre altele – și restituirea în natură a apartamentelor pe care ei le ocupă în calitate de chiriași.
Solicitarea lor s-a întemeiat pe acea că hotărârea judecătorească prin care s-a admis contestația reclamantei S. H. M. și s-a dispus obligarea Primarului municipiului Timișoara la restituirea, parțială în natură și parțial în echivalent, a imobilului în care ei locuiesc, s-a fundamentat pe o fraudă la lege astfel cum s-a demonstrat în dosarul ulterior (cel referitor la situația celuilalt imobil din Timișoara, ., fostă Puskin fostă Vârful cu Dor nr. 2).
Curtea constată – la fel ca și instanța de fond – că această solicitare, în mod justificat, nu a putut fi admisă întrucât ea repune în discuție o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat.
Câtă vreme această hotărâre nu rezultă că a făcut obiectul unei retractări – măcar parțiale – ca urmare a exercitării de către cei interesați a vreuneia din căile extraordinare de atac permise de Codul de procedură civilă, efectele ei nu pot fi anulate, considerate ca neavenite sau ignorate prin efectul exercitării – chiar și în mod indirect – împotriva ei a unei acțiuni în anulare de drept comun cum este și cea de față.
Ca și consecință a pronunțării, în mod irevocabil, a sentinței civile nr._/25.10.2007 a Tribunalului T., atâta timp cât ea nu a fost modificată, măcar în parte, prin căile de atac prevăzute de procedura civilă (și pe care art. 129 din Constituția României le consacră, în mod exclusiv, în acest scop), sub aspectul forței sale probante recunoscut de doctrina și jurisprudența în materie, ea este asimilată unui act autentic și produce efecte executorii ca atare.
Din această cauză, la momentul în care a fost emisă Dispoziția nr. 1297/16.04.2007, P. municipiului Timișoara, în mod corect, a procedat la punerea în executare a hotărârii irevocabile menționate, nefiind demonstrată afectarea ei de vreun fapt - concomitent sau anterior acestui moment - care ar fi putut atrage – astfel cum reclamanții, într-o reprezentare greșită a acestei instituții juridice susțin – nulitatea ei absolută, fie ea și parțială.
Admiterea pretențiilor reclamanților pe baza temeiurilor de fapt și de drept expuse în cererea lor de drept comun de față ar însemna contrazicerea hotărârii irevocabile prin care pârâtei S. H. M. i s-a restituit un bun, la finele unei proceduri prevăzute de lege, publică și contradictorie. Ori, atâta timp cât hotărârea nu a fost desființată prin vreuna din căile extraordinare de atac, s-ar produce în fapt revizuirea ei printr-o modalitate și pentru o cauză pe care legea nu le permite.
Despre importanța respectării principiului autorității/puterii de lucru judecat a unei hotărâri ca principiu al securității raporturilor juridice – și fundament al preeminenței dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante – Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost chemată în repetate rânduri să discute.
Ea a apreciat că respectarea acestui principiu ține de esența dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 par.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, elocventă în acest sens fiind, de ex., hotărârea din 23.09.2008 din cauza A. contra României în care s-a constatat încălcarea de către instanțele naționale a acestui drept tocmai prin aceea că, printr-o procedură – alta decât cea constituită de o cale extraordinară de atac -, a fost contrazisă o hotărâre anterioară intrată în puterea și sub autoritatea lucrului judecat. În pus, lipsirea de efecte a acestei hotărâri prin care reclamantei îi fusese recunoscut dreptul de proprietate asupra unui imobil (situație ce se dorește a fi realizată și în cauza de față), a fost considerată și o privare nelegală a acesteia de bunul său, adică o încălcare și a dreptului său de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul 1 (adițional) la Convenție.
Rezumând argumentele de drept și de fapt expuse în cuprinsul prezentei, Curtea va reține că, prin respingerea acțiunii reclamanților, Tribunalul T. a făcut o corectă interpretare a probelor și o corectă aplicare a legii la cauza dedusă judecății, motiv pentru care apelurile declarate de aceștia și de instituțiile pârâte împotriva sentinței civile nr. 2599/13.11.2013 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă, vor fi respinse ca nefondate.
În legătură cu pretențiile pârâtei S. H. M. formulate prin cererea înregistrată la Curte la data de 27.03.2015 (f.190-192 dosar apel) și reiterată la 15.04.2015 (f.195-196) prin care a solicitat instanței obligarea reclamanților la plata chiriei pentru apartamentele în care locuiesc, Curtea urmează a le constata ca inadmisibile conform art. 478 alin. 3 Cod pr. civ., întrucât ele au fost formulate pentru prima dată în apel (iar nu printr-o cerere reconvențională conformă în fața instanței de fond).
În plus, apărările acesteia – întemeiate, în reprezentarea sa, și pe dispoziții ale dreptului comunitar – nu vor mai fi luate în discuție nu numai pentru lipsa lor de pertinență și concludență în cauză, ci, mai ales, pentru faptul că au fost invocate cu depășirea termenului prevăzut în acest sens de art. 471 pct. 5 Cod pr. civ.
Luând act că intimata pârâtă nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanții F. I., L. Șarlota și C. M. L. împotriva sentinței civile nr. 2599/13.11.2013 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții P. municipiului Timișoara, M. Timișoara reprezentat prin Primar, C. L. al municipiului Timișoara, Instituția P. Județului T. și S. H. M..
Respinge și apelul declarat de pârâții M. Timișoara prin Primar și C. L. al municipiului Timișoara împotriva aceleiași sentințe.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 21 aprilie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. C. A.-M. N.
GREFIER,
A. D. B.
Red. D.C./11.05.2015
Tehnored. A.D.B. 10 ex./12.05.2015/SM/8 . instanță: Tribunalul T., jud. I. A. D.
Se comunică reclamanților apelanți: F. I., L. Șarlota și C. M. L., toți cu domiliul procedural ales la Cabinet de avocat O. Snejana din Timișoara, Piața Unirii, nr. 5, jud. T., pârâților apelanți P. municipiului Timișoara, M. Timișoara prin Primar și C. L. al municipiului Timișoara, cu sediul în Timișoara, ., nr. 1, jud. T. și pârâților intimați S. H. M., domiciliată în Austria, 2344 M. Enzersdorf, Donaustrasse și Instituția P. Județului T., cu sediul în Timișoara, ., nr. 17, jud. T.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 146/2015. Curtea de... → |
|---|
