Cereri. Decizia nr. 122/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 122/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 209/59/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 122
Ședința publică din 19 martie 2015
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: S. C.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea R. H.-E. împotriva deciziei civile nr. 924/R/25 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 34._ **, în contradictoriu cu intimata ..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat N. C. pentru contestatoarea R. H.-E. (lipsă), mandatar M. B.B. pentru intimata A. M. T., avocat P. E. pentru intimata ., lipsă fiind intimatul M. Caransebeș, prin Primar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta contestatoarei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Mandatar M. B.B. depune la dosar certificatul de deces al intimatei A. M. T., arătând că aceasta a decedat la data de 15.03.2015, în localitatea Reșița.
Instanța, față de această împrejurare, solicită mandatarului intimatei să precizeze dacă poate indica moștenitorii defunctei.
Mandatar M. B.B. declară că el este singurul moștenitor al intimatei A. M. T. și, totodată, a fost mandatat de aceasta, până la momentul decesului, să o reprezinte.
Instanța invocă și pune în discuția părților excepția tardivității contestației în anulare în raport cu data pronunțării deciziei în recurs și data promovării contestației în anulare. Totodată, având în vedere că hotărârea dată în recurs vizează o chestiune de procedură, iar nu fondul, pune în discuție, pe lângă excepția tardivității, excepția de inadmisibilitate a contestației în anulare și acordă cuvântul atât asupra excepțiilor cât și pe fond, asupra contestației în anulare.
Avocat N. C., pentru contestatoare, susține introducerea în termen a contestației în anulare raportat la data când le-a fost comunicată decizia de recurs redactată, respectiv 29.01.2015, cu observația că această comunicare s-a făcut la cererea contestatoarei, adresată instanței.
Avocat P. E., pentru intimata ., susține că excepția tardivității este întemeiată, întrucât termenul nu se poate calcula de la data luării la cunoștință de conținutul deciziei, ci de la data pronunțării deciziei.
Intimatul M. B. B. lasă la aprecierea instanței soluționarea excepțiilor.
Pe fond, avocat N. C., pentru contestatoare, solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată, susținând, în esență, că instanța nu a cercetat unul din motivele de recurs, aspect despre care contestatoarea nu a putut să-și dea seama până când nu a luat cunoștință de motivarea deciziei de recurs, respectiv motivul de recurs privind scutirea intervenientei de obligația de plată a taxelor judiciare, potrivit art. 15 lit. „r” din Legea nr. 146/1997, coroborat cu dispozițiile Legii nr. 10/2001.Sub acest aspect, susține contestatoarea, instanța de recurs nu a făcut nici o referire în decizia pronunțată. Totodată, susține că instanța de recurs nu a analizat nici motivul invocat, referitor la decizia de casare a Curții de Apel Timișoara nr. 2452/28 noiembrie 2012, unde a fost invocată netimbrarea și a fost respinsă această excepție, iar cauza a fost casată, cu trimitere spre rejudecare, raportat la aceste dispoziții, situație în care, aceasta este obligatorie pentru instanțele inferioare. Tribunalul a ignorat însă această soluție, iar instanța de recurs a omis să analizeze acest aspect, deși instanța de casare a statuat foarte clar cu privire la scutirea de taxă. Critică faptul că instanța de recurs s-a mărginit la a arăta că doar prin cererea de reexaminare se putea rezolva această chestiune.
Avocat P. E., pentru intimata ., apreciază ca fiind neîntemeiată contestația în anulare, întrucât instanța de recurs nu a omis să cerceteze motivul de recurs referitor la netimbrare, ci a arătat că nu cercetează acest aspect întrucât contestatoarea avea la îndemână posibilitatea de a formula cerere de reexaminare. Astfel, în opinia sa, nu se poate reține că suntem în prezența unei necercetări a motivelor de recurs, întrucât dacă s-ar aprecia în acest fel, s-ar admite posibilitatea unui recurs la recurs. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Intimatul M. B.B., având cuvântul, susține că în opinia sa, instanța de recurs „nu a cercetat nimic”, că a fost indusă în eroare.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:
Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr._ /16 februarie 2015, contestatoarea R. H.-E. a solicitat instanței admiterea cererii, desființarea deciziei civile nr. 924/R/25 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 34._ ** și rejudecând, admiterea recursului declarat de contestatoare (intervenientă în dosarul de fond).
În susținerea contestației în anulare, contestatoarea R. H.-E., prin cererea înregistrată la 16.02.2015, a susținut că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze unul din motivele de recurs.
Pentru termenul de judecată de azi – 19.03.2015, contestatoarea R. H.-E., prin apărătorul ales – avocat N. C., a susținut că instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs privind scutirea intervenientei de obligația de plată a taxelor judiciare, potrivit art. 15 lit. „r” din Legea nr. 146/1997, coroborat cu dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Sub acest aspect, contestatoarea susține că instanța de recurs nu a făcut nici o referire în decizia pronunțată.
În plus, se susține că instanța de recurs nu a analizat nici motivul invocat, referitor la decizia de casare a Curții de Apel Timișoara nr. 2452/28 noiembrie 2012, unde deși a fost invocată netimbrarea, instanța de recurs a respins această excepție, a casat cu trimitere spre rejudecare, tocmai raportat la dispozițiile mai sus menționate. Or, fiind în prezența unei hotărâri de casare, aceasta este obligatorie pentru instanțele inferioare, ceea ce Tribunalul C.-S. a ignorat total, iar instanța de recurs a omis să analizeze.
Astfel, se arată că la fila 16 a deciziei civile nr. 2452/26.11.2012 a Curții de Apel Timișoara, alin.12, se face mențiunea clară raportat la faptul că cererile din acest dosar sunt scutite de taxă judiciară de timbru, soluția fiind irevocabilă prin încheierea ședinței camerei de consiliu din 23.04.2012 și 10.04.2012. Aceste aspecte au fost omise de instanța de recurs, ele nu au fost analizate, așa încât se circumscrie temeiului de drept invocat, art. 318 alin. 1 teza a II-a Cod pr.civ.
Se susține că în acest context, decizia contestată trebuie examinată în raport cu dispozițiile art. 318 C.pr.civ. și jurisprudența CEDO. Astfel, din cuprinsul deciziei pronunțată în recurs rezultă că nu au fost analizate motivele de recurs arătate mai sus, în sensul că argumentul său nu a fost înlăturat cu vreo motivare din care să rezulte convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată. Așa fiind, lipsa motivării cu privire la motivele de recurs invocate echivalează, susține contestatoarea, cu omisiunea la care se referă art. 318 alin.l teza a Il-a C.pr.civ.
Prin întâmpinarea depusă în termen legal la 12.03.2015, intimata S.C. MobiromSA Caransebeș a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a deciziei civile nr. 924/R/25 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.
În prealabil, intimata susține incidența în cauză a dispozițiilor art. 27 NCPC, potrivit cu care „…hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și temeiurilor prevăzute de legea sub care a început procesul”.
Sub aspectul admisibilității contestației în anulare intimata susține că dispozițiile art. 318 teza a II-a Cod pr.civ., vizează strict ipoteza respingerii recursului, ceea ce – în opinia intimatei – cere condiția ca în cazul recursului să fi avut loc o judecată pe fond și acesta să fi fost respins.
Or, în recursul soluționat în dosarul nr. 34._ **, reclamanta A. M.-T. și intervenienta R. H.-E. au investit instanța cu două motive de nelegalitate: primul ce viza incompatibilitatea unui membru al completului de judecată (apreciat ca neîntemeiat) și al doilea, cel ce se referea la problematica timbrării apelurilor (soluționate, de altfel, pe excepția netimbrării lor).
În consecință, nu au fost luate în discuție aspecte ce privesc substanța drepturilor invocate de părți, ceea ce face ca prezenta contestație în anulare să fie inadmisibilă.
Cu referire la legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, intimata a subliniat că soluția instanței de recurs a fost dată în concordanță și cu RIL-ul nr. 7/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea 146/1997, a statuat că „… partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului”.
Or, în speța pendinte, în sarcina părții adverse s-a stabilit o obligație de plată a taxei de timbru, aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii obligației, motiv pentru care apelul părții a fost respins ca netimbrat. Împotriva dispoziției instanței prin care s-a stabilit obligația plății unei taxe de timbru judiciar, partea adversă avea posibilitatea exercitării căii de atac a cererii de reexaminare, cale de atac pe care nu a exercitat-o, ci a ales să critice această dispoziție a instanței pe calea recursului.
Cu ocazia judecării recursului, instanța, în mod temeinic, a luat în considerare Decizia în interesul legii pronunțată de ICCJ sub nr. 7/2015, și a constatat că soluția anulării ca netimbrate a apelurilor a fost pronunțată în mod legal.
Intimata a mai invocat și nulitatea contestației în anulare, care, pornind de la caracterul ei de cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai pentru anumite motive limitativ prevăzute de lege, se impunea a fi motivată în fapt și în drept, punctual, ceea ce nu s-a întâmplat.
Examinând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate de contestatoare, raportat la dispozițiile art. 318 Cod pr.civ. indicate în susținere, Curtea constată că este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Aspectul esențial de la care și la care s-a limitat instanța de recurs, investită cu recursurile declarate de reclamanta A. M.-T. și R. H.-E., a vizat exclusiv soluția pronunțată de tribunal, pe excepția netimbrării apelurilor declarate de aceleași părți, context în care a și făcut precizarea că toate celelalte susțineri ce țin de istoricul situației generale a imobilului litigios și drepturile reale pretinse de pârâți, exced controlului judiciar al instanței de recurs și nu vor fi luate în discuție.
În ceea ce privește omisiunea instanței de recurs de a analiza incidența în cauză a dispozițiilor art. 15 lit. „r” din Legea nr. 146/1997, care ar scuti reclamanții de la obligația de timbrare a acțiunii lor (invocată de contestatoare în prezenta contestație în anulare), aceasta este nefondată, întrucât în alin. 4 pag. 5 a deciziei contestate, în examinarea susținerilor de nelegalitate a anulării apelurilor, instanța de recurs a menționat expres că „…se impune analiza prin raportare la dispozițiile legii speciale în materie”, cu referire la dispozițiile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Această analiză este perfect legală și prioritară, în condițiile în care soluția dată apelurilor a fost pe excepția anulării lor ca netimbrate. Sub acest aspect, instanța de recurs a dat întâietate normei procedurale imperativ reglementată de art. 18 alin. 2 din Legea 146/1997, care arată că „împotriva obligației stabilită de instanță și comunicată părților, acestea pot formula reexaminare în termen de 3 zile de la data la care au aflat despre obligația de timbrare impusă”, lucru pe care reclamanta și intervenienta apelantă nu l-au făcut.
În atare situație, instanța de recurs a subliniat corect că nu există posibilitatea opțiunii între căile speciale de atac (reglementate de legea specială în materie – Legea nr. 146/1997) și căile prevăzute de Codul de procedură civilă, iar nerecurgerea la exercitarea căii de atac a reexaminării (prevăzută de Legea nr. 146/1997 – Legea taxelor de timbru), împiedicădiscutarea legalității stabilirii taxei de timbru în căile de atac prevăzute de Codul de procedură civilă. În acest sens, a invocat ca argument jurisprudențial și RIL-ul nr. 7/2014 pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Față de modul de analiză de către instanța de recurs a posibilității părții de a contesta modul de stabilire a taxei de timbru exclusiv pe căile prevăzute de legea specială în materie (Legea nr. 146/1997), evident că nu se mai impunea examinarea incidenței prevăzute de art. 15 lit. „r” din Legea nr. 146/1997 (care reglementează cazurile de scutire de la obligația de plată a taxei judiciare), acest argument putând fi valorificat de parte pe calea cererii de reexaminare a taxei judiciare impuse, în calea de atac a apelului. În consecință, nu este vorba de o omisiune a instanței de recurs, care să atragă admisibilitatea contestației în anulare de față.
În condițiile în care apelantele și mai apoi, recurentele, nu au înțeles să apeleze la dispozițiile art. 18 din Legea nr. 146/1997, care prevedeau posibilitatea contestării modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, invocarea acestui motiv (de nelegalitate a taxei judiciare impuse) ori a altor motive de scutire de la plata acesteia, în căile de atac prevăzute de Codul de procedură civilă, respectiv în recurs, este nelegală și corect analizată de instanța de recurs.
În consecință, în cauză nu se regăsește ipoteza omisiunii examinării de către instanța de recurs a unuia dintre motivele de casare invocate, astfel încât, raportat la dispozițiile art. 318 Cod pr.civ., contestația în anulare va fi respinsă ca neîntemeiată.
În baza art. 274 alin. 1 Cod pr.civ., având în vedere culpa procesuală a contestatoarei, aceasta va fi obligată să plătească intimatei . suma de 5000 lei cheltuieli de judecată aferente acestei căi de atac, justificate cu factura nr. 226/12.03.2015, depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
> ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatoarea R. H.-E. împotriva deciziei civile nr. 924/R/25 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 34._ **.
Obligă contestatoarea să plătească intimatei . suma de 5000 lei cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. M. G. A.-M. N.
GREFIER,
S. C.
Red. M.G. – 27.03.2015
Tehnored. S.C. - 2 ex./09.04.2015
Curtea de Apel Timișoara, Judecători: M. L., D. C., C. R.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 110/2015. Curtea de Apel... | Partaj judiciar. Decizia nr. 154/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
