Partaj judiciar. Decizia nr. 154/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 154/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 159/325/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 154
Ședința publică din 21 aprilie 2015
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: A. B.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta J. A. și de pârâtul J. A. împotriva deciziei civile nr. 989A/04.11.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați P. I.-A., J. I.-N., D. R. și Statul Român, prin C. L. Recaș, având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-au prezentat avocat D. C. O., pentru reclamantă, și avocat P. A. M., pentru pârâtul recurent, lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, se constată că, la data de 19.03.2015, Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. a depus la dosar întâmpinare.
Reprezentanta reclamantei depune la dosar 2 extrase de carte funciară, arătând că dorește să dovedească cu aceste înscrisuri faptul că pârâtul recurent mai are în proprietate și alte imobile.
Reprezentantele recurenților arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză, situație în care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului declarat de reclamantă, așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat și taxa judiciară de timbru, cu motivarea că sulta a fost greșit calculată. Reprezentanta pârâtului recurent solicită admiterea recursului declarat de pârât, astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată. Totodată, solicită respingerea recursului declarat de reclamantă, ca neîntemeiat și nefondat. Arată că au fost corect stabilite cheltuielile de judecată și sulta, însă dorește să îi fie atribuit în natură imobilul cu nr. 150, conform sentinței.
Reprezentanta reclamantei solicită respingerea recursului declarat de pârât, depunând la dosar concluzii scrise și dovada achitării onorariului de avocat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 2168/11.02.2014 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Timișoara a admis acțiunea civilă precizată de reclamanta J. A. în contradictoriu cu pârâții P. I. A., J. I. N., J. A., C. L. Recaș, în reprezentarea Statului Român; a anulat, ca netimbrate, cererile reconvenționale formulate de pârâții J. I. N. și J. A.; a dispus încetarea coproprietății prin partaj asupra imobilului înscris în CF nr._ Recaș, nr. top. 1142, compus din casa în localitatea Recaș, ., jud. T., prin atribuirea acestuia pârâtului J. A. (terenul este proprietatea Statului Român); a obligat pârâtul J. A. să plătească reclamantei J. A. suma de 79.531, 28 lei, cu titlu de sultă reprezentând contravaloarea cotei de 20/32 parte aparținând reclamantei din imobilul-construcție (sulta a fost calculată la valoarea stabilită prin raportul de expertiză specialitatea construcții); a îndreptățit Biroul de carte funciară Timișoara să facă cuvenitele modificări în C.F nr._ Recaș, nr. top. 1142, în sensul celor mai sus arătate; a dispus încetarea coproprietății prin partaj asupra imobilului înscris în CF nr._ Recaș, nr. top.28,29 compus din casa în localitatea Recaș, ., jud. T. și teren în suprafața de 468 mp., prin atribuirea acestuia pârâtului J. I. N.; a obligat pârâtul J. I. N. să plătească reclamantei J. A. suma de 45.327,52 lei, cu titlu de sultă reprezentând contravaloarea cotei de 20/32 parte aparținând reclamantei din imobil - casa și teren - (sultă a fost calculată la valoarea stabilită prin raportul de expertiză specialitatea construcții); a îndreptățit Biroul de carte funciara Timișoara să facă cuvenitele modificări în C.F nr._ Recaș, nr. top. 28, 29, în sensul celor mai sus arătate, fără a acorda cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, din extrasul C.F nr._ Recas (fila 11 dosar), rezultă că, asupra imobilului cu nr. top. 1142, compus din casă în localitatea Recaș cu nr. 150, sunt coproprietari reclamanta J. A., în cota de 20/32 parte; pârâta P. I.-A., în cota de 3/32 parte; pârâtul J. I. N., în cota de 3/32 parte; pârâtul J. A., în cota de 3/32 parte; pârâta D. R. în cota de 3/32 parte; terenul în suprafața de 385 mp. fiind proprietatea Statului Român .
Asupra imobilului evidențiat în CF nr._, nr. top. 28,29 compus din casa cu nr. 155 din localitatea Recaș și teren în suprafață de 468 mp, sunt proprietari reclamanta J. A., în cota de 20/32 parte; pârâta P. I.-A., în cota de 3/32 parte; pârâtul J. I. N., în cota de 3/32 parte; pârâtul J. A., în cota de 3/32 parte; pârâta D. R. în cota de 3/32 parte.
Prin raportul de expertiză specialitatea „construcții” întocmit în cauză de expert ing. S. A. I. se arată că imobilul compus din casa din localitatea Recaș, . are o valoare de 127.250 lei, iar imobilul evidențiat în CF nr._, nr. top. 28,29 compus din casa din localitatea Recaș, . și teren în suprafața de 468 mp are o valoare de 72.524 lei, din care casa în valoare de 48.741 și terenul în valoare de 23.783 lei.
La cuvântul pe fond, pârâții, prin reprezentant, au solicitat ieșirea din indiviziune asupra celor două imobile situate în localitatea Recaș, prin atribuirea imobilului cu nr. 150 către pârâtul J. A. și atribuirea imobilului cu nr. 155 către pârâtul J. I. N..
În consecință, față de cele reținute, văzând și disp. art.669 si urm. C.civ. „încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând, afară de cazul în care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic sau hotărâre judecătorească”, prima instanță a dispus încetarea coproprietății prin partaj asupra casei din localitatea Recaș, ., jud. T., prin atribuirea acesteia pârâtului J. A. (terenul rămâne proprietatea Statului Român), cu obligarea pârâtului J. A. să plătească reclamantei J. A. suma de 79.531,28 lei, cu titlu de sultă reprezentând contravaloarea cotei de 20/32 parte aparținând reclamantei din imobilul-construcție.
La atribuirea imobilului în proprietatea exclusivă a pârâtului J. A., prima instanță a avut în vedere poziția procesuală a acestuia, exprimată prin întâmpinare și la cuvântul pe fond, poziția procesuală a celorlalți coproprietari, chiar și a reclamantei, astfel cum a fost exprimata prin precizarea de acțiune, pârâtul fiind cel care are posesia imobilului, la care a realizat investiții.
Întrucât pârâții P. I.-A., J. I. N. și D. R. au fost de acord cu atribuirea cotelor lor părți din imobil în proprietate exclusivă către pârâtul J. A., fără plata vreunei sulte, prima instanță nu a dispus obligarea la plata sultelor.
De asemenea, prima instanță a dispus încetarea coproprietății prin partaj asupra imobilului înscris în CF nr._ Recaș, nr. top. 28, 29 compus din casa în localitatea Recaș, ., jud. T. și teren în suprafața de 468 mp., prin atribuirea acestuia pârâtului J. I. N., pe care l-a obligat să plătească reclamantei J. A. suma de 45.327,52 lei, cu titlu de sultă, reprezentând contravaloarea cotei de 20/32 parte, aparținând reclamantei din imobil.
La atribuirea imobilului în proprietate exclusivă către pârâtul J. I. N., prima instanță a avut în vedere poziția procesuală a acestui pârât exprimată prin întâmpinare și la cuvântul pe fond, poziția procesuală a celorlalți coproprietari, chiar și a reclamantei, astfel cum a fost exprimată prin precizarea de acțiune, pârâtul fiind cel care locuiește în acest imobil, edificând casa nouă situată pe acest teren.
Întrucât pârâții P. I.-A., J. A. și D. R. au fost de acord cu atribuirea cotelor lor părți din imobil în proprietate exclusivă către pârâtul J. I. N. fără plata vreunei sulte, prima instanță nu a dispus obligarea la plata sultelor.
În temeiul art. 885 alin. 1 C.civ., a îndreptățit Biroul de carte funciara Timișoara să facă cuvenitele modificări în C.F nr._ Recaș, în sensul celor mai sus arătate.
În ceea ce privește cererile reconvenționale formulate de pârâții J. A. și J. I. N., întrucât aceștia nu s-au conformat dispozițiilor instanței în ceea ce privește depunerea taxei judiciare de timbru, văzând dispozițiile art.20 din Legea nr.146/2007, prima instanță le-a anulat, ca netimbrate.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamanta J. A., solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul atribuirii către dânsa a imobilului casă și construcții situat în localitatea Recaș, ., înscris în CF nr._ Recaș (provenit din conversia CF vechi nr. 577 Recaș) nr. crt. Al. l nr. cad. Cl nr. top. 1142, la valoarea de 127.250 lei, necontestată, stabilită în primă instanță, cu sulta egalizatoare de 2391,20 lei către pârâții P. I.-A., J. A. și D. R., conform concluziilor scrise din prima instanță și reluate în apel și menținerea în rest a sentinței pronunțată de prima instanță.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că obiectul apelului îl constituie doar atribuirea imobilului cu nr. 150 din Recaș și că nu contestă valorile stabilite prin expertiza administrată în prima instanță.
Deși inițial sistarea stării de indiviziune asupra imobilului cu nr. 150 din Recaș a fost cerută a fi făcută prin atribuire către J. A., pe parcursul procesului a intervenit schimbarea poziției procesuale, astfel: prin înscrisul de la filele 79-80, J. A. și-a precizat poziția în sensul că cere atribuirea imobilului cu nr. 150 către apelantă, aspect reținut și în încheierea de ședință publică din 28.05.2013 (f.81). Pârâtul J. A. și-a motivat cererea pe faptul că și-a cumpărat împreună cu soția o altă casă în Recaș, la nr.33/E. Prin înscrisul de la f. 118, J. A. a reconfirmat această poziție și a solicitat atribuirea casei cu nr. 150 către apelantă, solicitând sulta pentru cota sa de 3/32.
Prin încheierea de ședință publică din 22.10.2013 (f. 123), prima instanță a constatat că imobilul cu nr. 150 nu este solicitat de niciuna dintre părți, apărând spectrul ieșirii din indiviziune prin vânzarea imobilului la licitație, reclamanta solicitând atribuirea imobilului pentru a evita această situație.
Pârâtul J. A. a părăsit imobilul cu nr.150 Recaș și s-a mutat cu întreaga familie la imobilul nou cumpărat în Recaș nr.33/E.
Modalitatea de ieșire din indiviziune dispusă pe fond este nelegală și contrară tuturor regulilor de ieșire din indiviziune, fiind atribuit întregul imobil unui copartajant care deține doar cota de 3/32 părți, variantă neeconomică, cu sulte foarte mari, atâta timp cât, respectând regulile de procedură și atribuind imobilul cu nr. 150 către apelantă, sulta finală pe care dânsa trebuia să o plătească este minimă, de 2392 lei, întrucât imobilul nr. 150 acoperă integral valoarea cotei reclamantei, iar imobilul cu nr. 155 a fost agreat spre a-i fi atribuit către pârâtul J. I. N..
Prin întâmpinarea depusă de către intimatul J. A., acesta a solicitat să se dispună respingerea apelului și păstrarea în tot a hotărârii atacate, ca temeinice și legale, cu cheltuieli de judecată.
Intimatul a precizat că apelanta și-a modificat acțiunea în apel, fapt care este inadmisibil, instanța de apel fiind ținută de ceea ce s-a cerut prin acțiunea introductivă. Intimatul a contestat modalitatea de calcul prin care apelanta revendică imobilul nr. 150, în sensul atribuirii in natură cu plata sultei în suma de 2391,20 lei.
Intimatul a mai arătat că, prin întâmpinările depuse la prima instanța, frații săi sunt de acord ca acest imobil să-i fie lui atribuit, însă nu solicită sultă pentru cota lor parte din imobil, iar cea care a solicitat prin acțiunea civilă acordarea unei sulte este doar mama sa.
Prin decizia civilă nr. 989/A/04.11.2014 pronunțată în dosarul cu același număr, Tribunalul T. a admis apelul formulat de apelanta J. A. împotriva sentinței primei instanțe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a dispus sistarea stării de coproprietate prin partaj, asupra imobilului înscris în CF_ Recaș, nr. top. 1142, compus din casă în localitatea Recaș, ., jud. T., prin atribuirea acestuia reclamantei J. A. (terenul este proprietatea Statului român); a obligat reclamanta J. A. să plătească pârâților P. I. A., J. A. și D. R. câte 2391,20 lei, cu titlu de sultă, conform raportului de expertiză tehnică în construcții efectuat în primă instanță (corespunzătoare cotelor părți de 3/32 deținute de pârâți); menținând, în rest, dispozițiile sentinței apelate, fără a acorda cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că este întemeiată critica adusă soluției primei instanțe, sub aspectul neluării în considerare a disponibilității sale, în ceea ce privește atribuirea în natură a imobilului nr. 150, întrucât acest lucru a fost solicitat chiar de către intimatul J. A., coproprietarul căruia i-a fost atribuit în natură acest imobil ( fila 79 dosar fond - prin precizarea cererii reconvenționale).
Mai mult, la fila 123 dosar fond, este consemnată în încheierea de ședință din data de 22.10.2013, poziția procesuală a reclamantei, prin avocat, ce a învederat că nu solicită atribuirea imobilului din Recaș, ., însă, în situația în care nu se solicită a fi atribuit de către nici una dintre părți, atunci reclamanta îl revendică în natură.
Cu prilejul concluziilor pe fondul cauzei, reprezentantul apelantei a reiterat solicitarea de atribuire a acestui imobil către reclamantă, aspect consemnat în încheierea de ședință din data de 28.01.2014 - fila 140 dosar fond.
Având în vedere că doar reclamanta a solicitat constant atribuirea în natură a imobilului cu nr. 150, aceasta deținând și cea mai mare cotă-parte din imobil, în absența solicitărilor similare ale celorlalți coproprietari, tribunalul a apreciat - conform principiului disponibilității părților - că imobilul poate fi atribuit în natură apelantei, cu achitarea unor sulte proporționale pentru ceilalți coproprietari, rezolvându-se, în această modalitate, aspectele litigioase dintre părți.
S-a constatat că părțile nu au formulat obiecțiuni în ceea ce privește valoarea imobilului cu nr. 150, cu privire la care s-a efectuat o expertiză evaluatorie în primă instanță, motiv pentru care tribunalul a concluzionat că acestea au achiesat la evaluarea din expertiză.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis, apreciind ca fiind întemeiat, apelul formulat de apelanta J. A., împotriva sentinței primei instanțe, pe care a schimbat-o în parte, conform celor deja arătate, fără a acorda cheltuieli de judecată în apel, ca nesolicitate.
Împotriva acestei decizii, au formulat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamanta J. A. și pârâtul J. A..
Reclamanta J. A. a solicitat modificarea în parte a deciziei atacate, în ceea ce privește sulta, cerând înlăturarea din dispozitivul deciziei a cuvântului „câte" 2391,20 lei, dispozitivul urmând să cuprindă doar sulta totală de 2391,20 lei. Cu privire la cheltuielile de judecată, a cerut să fie obligat pârâții J. A., D. R. și P. luliana A. la plata sumei de 1.200 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa judiciară de timbru.
În motivare, se arată că, în ceea ce privește sulta, solicitarea sa este justificată, întrucât, potrivit art. 673 ind. 5 alin. 2 C.proc.civ., la împărțirea în natură, loturile se întregesc cu sulta reprezentând o echivalare în bani a cotei. Totalul valoric al masei partajabile de 32/32 părți = 199.774 lei, rezultând că valoarea unei părți de 1/32 este de 6.242,94 lei. Reclamanta deține 20/32 părți din totalul valoric al masei partajabile, adică 20 x 6.242,94 lei = 124.858,80 lei. I-a fost atribuită casa nr. 150, în valoare de 127.250 lei, potrivit expertizei, astfel că rezultă o diferență, adică o sultă totală de 2.391,20 lei în total, și nu „câte" 2.391,20 lei. Sulta totală de 2391,20 lei revine pârâților J. A., D. R. și P. luliana A., întrucât pârâtului J. I. N. i s-a atribuit casa cu nr. 155.
Cu privire la cheltuielile de judecată, solicită să fie obligați pârâții J. A., D. R. și P. luliana A. la plata sumei de 1.200 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa judiciara de timbru, întrucât, cu ocazia dezbaterii în fond, la data de 21.10.2014, a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței primei instanțe prin atribuirea casei cu nr. 150, cerând în mod expres ”cheltuieli de judecată 1200 lei reprezentând taxa judiciară de timbru”.
Întrucât instanța de apel nu i-a acordat aceste cheltuieli de judecată solicitate, consideră că decizia nelegală, urmând a se face aplicarea disp. art. 274-277 C.pr.civ., prin obligarea părților care au căzut în pretenții, J. A., D. R. și P. luliana A. să plătească aceste cheltuieli din apel, justificate cu chitanța de la fila 41 dosar apel. Arată că, în apel, pârâtul J. I. N. a depus în scris poziția sa, în sensul că a fost de acord cu admiterea acestei căi de atac.
În drept, a invocat art. 312 raportat la art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ.
Pârâtul J. A. a solicitat modificarea hotărârii apelate, în sensul păstrării hotărârii judecătorești pronunțate de către Judecătoria Timișoara, ca temeinică și legală, în ceea ce privește imobilul din Recaș, ..
În motivare, se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea disp. art. 304 pct. 7 și 8 C.pr.civ.
Se reia conținutul sentinței, apreciate a fi legală și se arată că apelanta a menționat în acțiunea civilă, în petitul 3, că dorește atribuirea în natura a acestui imobil către dânsul, cu obligarea sa la plata unei sulte, așa cum de altfel s-a pronunțat și prima instanță (fila 24 și fila 56 din dosar fond).
La fila 150 dosar fond este atașată "întâmpinarea" sa, prin care a fost de acord cu acțiunea formulată de mama sa, iar la fila 155 este atașată "întâmpinarea" fratelui său, J. I., prin care și acesta era de acord ca imobilul nr.150 să fie atribuit recurentului.
Întrucât a mai cumpărat un imobil, împreună cu soția sa, pe parcursul litigiului, a hotărât să depună o cerere reconvențională, prin care solicita ca imobilul de la nr. 150 să îi fie atribuit mamei sale, însă această cerere a fost anulată, ca netimbrată, iar mama sa, prin înscrisul de la fila 91, intitulat ""întâmpinare la cererea reconvențională”, nu a fost de acord să îi revină imobilul, spunând că "schimbarea poziției procesuale este lipsită de temei juridic"*.
Arată că, la Cererea sa reconvențională (de la fila 79), este completat cu pixul cuvântul ”Precizare", care nu a fost scris nici de dânsul, nici de avocatul său, în încheierea de ședință precizându-se că este vorba despre o cerere reconvențională. Apreciază a fi probabil ca acest cuvânt să fi fost completat de către apelant în dosarul instanței de judecată, fără știrea sa, pentru a găsi motive de apel. Această completare cu pixul nu este confirmată de semnătura sa sau a avocatei sale.
Arată că prima instanță i-a dat reclamantei ceea ce a solicitat, astfel că nu înțelege motivul pentru care, în calea de atac a apelului, și-a modificat acțiunea, fapt care este inadmisibil, instanța de apel fiind ținută de ceea ce s-a cerut prin acțiunea introductivă.
Critică și modalitatea de calcul avansată de mama sa, care dorește să îi revină imobilul nr.150, cu o sultă în sumă de 2391,20 lei. Din întâmpinările depuse la prima instanță, rezultă că frații săi sunt de acord ca acest imobil să îi fie atribuit lui, fără să îi ceară sultă pentru cota lor parte din imobil, iar cea care a solicitat prin acțiunea civilă acordarea unei sulte este doar mama sa, astfel că apreciază că, în mod greșit a fost admis apelul declarat de către mama sa.
În cauză, intimatul Statul Român, prin Consiliu L. Recaș a depus întâmpinări, prin care a lăsat la aprecierea instanței soluția cu privire la cele două cereri de recurs promovate în cauză, solicitând, însă, să nu fie obligat la vreo pretenție, întrucât a fost chemat în judecată doar pentru opozabilitate, nefiind formulate pretenții împotriva sa prin acțiunea civilă de față.
În drept, invocă art. 205 C.proc.civ.
Intimata D. R. a solicitat, prin întâmpinarea depusă la dosar, respingerea recursului declarat de reclamant J. A., ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală activă, întrucât, în fața primei instanțe, a înțeles să renunțe la cota cuvenită în urma dezbaterii succesiunii în favoarea fratelui său, J. A., fără nicio pretenție. Instanța de apel a reținut în mod eronat că solicită sultă de la acesta, fără a lua act de manifestarea sa de voință.
Reclamanta J. A. a solicitat, pe calea întâmpinării, respingerea recursului declarat de pârâtul J. A., întrucât aspectele invocate sunt contrare actelor procesuale depuse în dosar, iar criticile formulate prin recurs nu pot duce la schimbarea soluției din apel.
Nu a fost indicat temeiul de drept al întâmpinării.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 304 și art. 306 alin. 2 C.proc.civ., față de actele și lucrările dosarului și de prevederile art. 673 ind. 1 și următoarele, art. 274-276 C.proc.civ., curtea constată următoarele:
Prin recursurile de față se aduc critici deciziei tribunalului cu privire la modalitatea concretă de sistare a stării de indiviziune, cuantumul sultei stabilite și modul de soluționare a cererii apelantei de acordare a cheltuielilor de judecată, astfel că instanța de recurs va proceda la soluționarea acestora în ordinea dată de efectele lor cu privire la soluția din prezentul proces.
Astfel, prioritar se privește a fi recursul pârâtului J. A., care vizează modul de sistare a stării de indiviziune, solicitând să-i fie atribuit în natură imobilul din Recaș, ., cerere ce se privește a fi neîntemeiată, prin prisma prevederilor art. 673 ind. 5 și art. 673 ind. 9 C.proc.civ., care au fost corect interpretate și aplicate de către tribunal, raportat la situația concretă dedusă judecății.
Primul text de lege arătat instituie regula partajului în natură, statuând în mod imperativ și la nivel de principiu că „instanța va face împărțeala în natură”, dispoziții ce se completează cu prevederile art. 741 din vechiul Cod civil, preluate și de art. 676 din Noul Cod Civil, care prevăd că, la formarea si compunerea loturilor, trebuie să se dea în fiecare lot, pe cât se poate, aceeași cantitate de bunuri mobile și imobile, de drepturi sau de creanțe de aceeași natură și valoare.
În cauză, fiind vorba de o masă partajabilă compusă din două imobile, există o imposibilitate obiectivă ca bunurile supuse partajului să fie împărțite în natură, prin atribuirea către fiecare copartajant a unui bun, astfel că se impune a se apela la criteriile de preferință enumerate exemplificativ de art. 673 ind. 9 C.proc.civ.
Varianta de lotizare la care s-a oprit instanța de apel satisface pe deplin exigențele dispozițiilor legale mai sus amintite, în condițiile în care reclamanta are o cotă-parte de 20/32 din masa de împărțit, iar pârâtul J. A. are o cotă de 3/32, astfel că atribuirea către acesta din urmă a bunului în discuție, în absența unor criterii de preferință care să opereze în favoarea sa ar conduce la o soluție inechitabilă, respectiv ca partea cu cotă majoritară să nu primească niciun bun, lucru ce încalcă principiul echității ce trebuie să guverneze partajul. Trebuie avut în vedere și faptul că acest pârât mai deține bunuri în proprietate, împreună cu soția sa, în care locuiește, astfel că, nici din acest punct de vedere, nu justifică un criteriu de preferință în atribuirea bunului. Un alt argument, deloc de neglijat, este acela că, prin atribuirea bunului către pârât, s-ar ajunge la stabilirea în sarcina sa a unei obligații financiare excesive, față de cota-parte a reclamantei, lucru ce nu se impune, cu atât mai mult cu cât reclamanta, în final, după o poziție procesuală oscilantă, a cerut expres atribuirea în natură a unui imobil către ea.
În ceea ce privește conținutul cererilor formulate de părți în fața primei instanțe, curtea constată că nu poate fi reținută, ca întemeiată, afirmația pârâtului J. A. că, prin decizia atacată, s-ar încălca limitele judecății în apel, fiind valorificată de către tribunal o modificare a acțiunii introductive, cu privire la cererea de atribuire a imobilului cu nr. 150 către reclamantă.
Astfel, tribunalul a reținut corect că, în fața primei instanțe, chiar dacă inițial reclamanta a cerut atribuirea bunului către pârâtul J. A., ulterior, a revenit asupra acestei declarații, fiind de acord să-i fie atribuit imobilul. Faptul că, prin cererea reconvențională s-ar fi cerut acest lucru (cerere ce a fost anulată, pentru netimbrare) nu poate conduce la concluzia avansată de pârâtul-recurent că doar el a cerut bunului și doar lui putea să-i fie atribuit, în condițiile în care instanța a fost învestită cu o acțiune în sistarea stării de indiviziune, iar modul concret de împărțire a bunurilor nu trebuie indicat prin cererea introductivă, putând fi acceptate și valorificate manifestările ulterioare de poziție ale părților, cum corect a reținut tribunalul, în acest sens fiind art. 673 ind. 9-673 ind. 11 C.proc.civ., din al căror cuprins rezultă că este suficient pentru atribuirea bunului cererea unuia dintre coproprietari, fără a se menționa cerința expresă ca aceasta să fie formulată pe calea unei acțiuni (principale sau reconvenționale). Ceea ce contează este ca partea să-și manifeste explicit intenția de preluare a bunului în proprietate exclusivă, iar, doar în ipoteza în care mai mulți coproprietari se manifestă în acest sens, să intervină criteriile de preferință enumerate exemplificativ de lege.
De altfel, chiar și pârâtul J. A. a avut o poziție oscilantă cu privire la acest bun și, dacă s-ar accepta teza avansată de el (că trebuie cerut bunul printr-o acțiune legal formulată), această cerință nu ar fi îndeplinită nici în persoana sa, cât timp cererea sa reconvențională a fost anulată. S-ar ajunge la soluția vânzării imobilului prin bună învoială sau prin intermediul executorului judecătoresc, soluție ce nu este optimală, în condițiile în care părțile s-au manifestat în sensul că doresc bunul, chiar dacă nu expres prin acțiunile în justiție, iar o astfel de soluție ar dăuna tuturor părților prin obținerea probabilă a unui preț inferior valorii bunului stabilită prin expertiza judiciară.
Cu privire la pretinsele modificări aduse actelor procesuale formulate de pârâtul J. A., acestea sunt irelevante pentru soluția ce se impune în cauză, față de poziția exprimată în scris și oral de părți, corect reținută de tribunal.
În ceea ce privește aplicarea criteriilor de preferință prevăzute de art. 673 ind. 9 C.proc.civ., curtea reține că acestea au fost just reținute de tribunal în favoarea reclamantei, în condițiile în care ea deține o cotă majoritară din bunurile supuse partajului, considerabil mai mare decât cea a pârâtului J. A., iar acesta mai deține alte imobile (singur sau cu soția) în care poate locui și, de altfel, chiar locuiește, după plecarea voluntară în timpul procesului din imobilul pretins.
Poziția exprimată de intimata D. R. pe calea întâmpinării nu poate fi avută în vedere la soluționarea prezentei căi de atac, față de limitele învestirii instanței de recurs prin motivele invocate în termenul prevăzut de art. 303 C.proc.civ., prin cele două căi de atac, în condițiile în care pârâta D. R. nu a promovat ea însăși recurs împotriva deciziei tribunalului.
De asemenea, poziția procesuală a celorlalți coproprietari cu privire la atribuirea bunului în litigiu nu poate înlătura criteriile de preferință legale, care sunt în favoarea reclamantei, astfel că recursul pârâtului J. A. se privește a fi nefondat, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 C.proc.civ., urmează a fi respins.
Cu privire la recursul reclamantei, acesta privește cuantumul sultei, pretins eronat calculate, și neacordarea cheltuielilor de judecată cerute în apel.
În ceea ce privește sulta stabilită prin decizia tribunalului, recurenta critică modul de calcul al instanței de apel, invocând prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ., însă concluzia ce se impune este că această critică nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute expres și limitativ de art. 304 C.proc.civ. Recursul este o cale de atac în care pot fi valorificate exclusiv motivele de nelegalitate cuprinse în textul de lege arătat, și nu pretinsele erori de calcul cu privire la cuantumul sultei la plata căreia a fost obligată reclamanta, aspect ce ține de temeinicia hotărârii atacate.
Curtea mai reține că acest aspect (greșeli de calcul) poate fi valorificat exclusiv în procedurile prevăzute de art. 281 și urm. C.proc.civ., față de dispozițiile imperative ale art. 281 ind. 2a C.proc.civ., și nu pe calea apelului sau a recursului, astfel că instanța de recurs nu va relua calculul cotelor-părți și ale sultelor cuvenite, pentru considerentele deja expuse.
Ca atare, curtea va înlătura, ca neputând face obiectul controlului judiciar în această cale de atac, motivele de recurs privind modul de calcul valorificat de către tribunal.
Este întemeiată, însă, critica adusă deciziei sub aspectul modului de soluționare a cererii reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, în sumă de 1.200 lei, constând în taxe judiciare de timbru.
Astfel, din cuprinsul încheierii de ședință din data de 21.10.2014 (prin care s-a dispus amânarea pronunțării la data de 4.11.2014) rezultă cu evidență că reprezentantul reclamantei a cerut acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în apel, cu ocazia cuvântului acordat asupra apelului, dar tribunalul nu le-a acordat, reținând în mod eronat că nu au fost solicitate. Ca atare, curtea constată că s-au aplicat greșit prevederile art. 274-276 C.proc.civ., față de actele și lucrările dosarului, întrucât reclamantei, ca parte care a câștigat procesul în apel, i se cuvin cheltuielile de judecată ocazionate de această cale de atac, în măsura în care au fost dovedite, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1-3 C.proc.civ., curtea va admite recursul declarat de reclamanta J. A. împotriva același decizii, pe care o va modifica în parte, în sensul că va obliga pârâtul J. A. la plata către reclamanta J. A. a sumei de 1.200 lei, cheltuieli de judecată în apel, constând în taxa judiciară de timbru achitată în apel, menținând în rest decizia recurată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată din prezentul recurs, curtea reține că, potrivit art. 274 C.proc.civ., va fi obligată la plata cheltuielilor ocazionate de proces partea aflată în culpă procesuală. Or, în speță, față de aspectele arătate mai sus, din care se desprinde concluzia că a fost admis doar recursul declarat de reclamantă și modificată în parte decizia cu privire la cheltuielile de judecată neacordate de tribunal, ca urmare a unei erori a instanței, nu se poate constata existența vreunei culpe procesuale în sarcina părților, condiție necesară pentru obligare la plata cheltuielilor de judecată.
În consecință, curtea nu va acorda părților cheltuieli de judecată în recurs, ca necuvenite, față de soluția pronunțată în cauză și considerentele care au fundamentat-o.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul J. A. împotriva deciziei civile nr. 989/A/04.11.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații J. A., P. I.-A., J. I.-N., D. R. și Statul Român, prin Consiliu L. Recaș.
Admite recursul declarat de reclamanta J. A. împotriva același decizii, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Obligă pârâtul J. A. la plata către reclamanta J. A. a sumei de 1.200 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Menține în rest decizia recurată.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. C. C. R. M. L.
GREFIER,
A. B.
Red. C.R./ 15.05.2015
Tehnored. A.B. 2 ex./ 19.05.2015
Instanța de apel: Tribunalul T., jud. C. P., L. Ș.
Prima instanță: Judecătoria Timișoara, jud. C. G.
| ← Cereri. Decizia nr. 122/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 152/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
