Conflict de competenţă. Sentința nr. 103/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 103/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 103/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928 SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 103/PI
Ședința camerei de consiliu din 26 martie 2015
PREȘEDINTE: M. G.
GREFIER: P. D. R.
S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între Secția a II-a Civilă a Tribunalului T. și Secția I Civilă a Tribunalului T. în dosarul civil nr._, vizând acțiunea formulată de reclamanții M. Timișoara prin Primar, P. M. Timișoara și C. L. al M. Timișoara în contradictoriu cu pârâta Fundația Academică Culturală Timișoara și având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cameră de consiliu, lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită, fără citare, conform art. 135 alin. 4 N.c.pr.civ.
După deschiderea dezbaterilor, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, constatând că numai sunt alte chestiuni prealabile de soluționat, se reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 23 octombrie 2014, reclamanții M. Timișoara prin Primar, C. L. al M. Timișoara și P. M. Timișoara au chemat în judecată pârâta Fundația Academică Culturală Timișoara, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata chiriei restante pentru intervalele de timp cuprinse între 01.08._10 și 01.10._14 în cuantum de 94.539 lei și a majorărilor de întârziere în cuantum de 140.860 lei calculate până la data de 01.04.2014, urmând ca acestea sa fie actualizate până la data plații efective; obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri pentru lipsa de folosința a spațiului situat in Timișoara, P-ta Timișoara 700, înscris in CF nr._ nr. cad._-C1, în suma de 26.818 lei, conform art. 16 din contractul de închiriere, suma actualizata cu rata inflației până la data achitării integrale. De asemenea, a solicitat ca pârâta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 969-970 C.civ., art. 1270, 1521, 1522, 1777 și următoarele N. c.pr.civ., art. 411, 453 c.pr.civ., art. 1169, 1178, 1225 C.civ. și dispozițiile contractelor de închiriere nr. 1505/2007, dintre părți.
Prin încheierea civilă pronunțată de Tribunalul T. – Secția a II-a civilă – în dosar nr._, în ședința publică din data de 27 ianuarie 2015, s-a admis excepția necompetenței funcționale a secției a II-a Civilă, invocată de instanță din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției I a Civilă a Tribunalului T..
Argumentul invocat în adoptarea acestei soluții a constituit faptul că Tribunalul T. – Secția a II-a Civilă nu este competentă funcțional în soluționarea litigiului pendinte deoarece părțile raportului juridic dedus judecății nu sunt profesioniști în sensul art.3 N.CC și art.8 din Legea nr.71/2011, litigiul nefiind unul care să privească activitățile de producție, comerț sau prestări de servicii ale persoanelor juridice titulare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției I Civilă a Tribunalului T., în data de 12.02.2015, iar prin încheierea civilă pronunțată în data de 24.02.2015 instanța, invocând din oficiu excepția necompetenței sale funcționale, a declinat competența în favoarea Secției a II-a Civilă a Tribunalului T., și, constatând ivit conflictul negativ de competență între cele două secții, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul la Curtea de Apel Timișoara pentru regulator de competență.
Analizând conflictul de competență ivit între cele două secții civile ale Tribunalului T., Curtea constată că delimitarea sferei de litigii ale celor două secții a fost o ecuație destul de complicată chiar și în perioada anterioară în care era în vigoare Codul comercial iar la nivelul tribunalelor și a curților de apel funcționau secții comerciale. Cu toate acestea, a existat un criteriu determinant care a fost utilizat pentru delimitarea litigiilor comerciale de cele civile, respectiv natura comercială a raportului juridic deferit judecății, fiind relevante la acea vreme prevederile art.56 din fostul Cod comercial, conform cărora „dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși, încât privește acest act, legii comerciale, afara de dispozițiile privitoare la persoana chiar a comercianților și de cazurile în care legea ar dispune altfel”. Totuși, fostul Cod comercial, nu consacra caracterul comercial a tuturor actelor întreprinse de un comerciant persoană fizică sau juridică ci, enumerând în cuprinsul art.3 categoria de acte juridic considerate a fi comerciale (criteriul obiectiv de delimitare), a enunțat în cuprinsul art.4 o prezumție legală relativă de comercialitate a tuturor celorlalte contracte sau obligațiuni ale unui comerciant, „dacă nu sunt de natura civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul” (criteriul subiectiv de delimitare).
Odată cu . noului cod civil la data de 1 octombrie 2011, s-a produs abrogarea Codului comercial, iar punerea în aplicare a noului Cod civil presupunea și o intervenție legislativă care să lămurească soarta secțiilor comerciale existente la nivelul tribunalelor și a curților de apel. În acest sens, prin dispozițiile art.225 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a noului Cod civil s-a prevăzut că secțiile comerciale existente la data intrării în vigoare a Codului civil în cadrul tribunalelor și curților de apel se vor reorganiza ca secții civile ori, după caz, vor fi unificate cu secțiile civile existente, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanței.
Conform art.227 din același act normativ, dacă legea specială prevede că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel, după . Codului civil, competența de judecată revine tribunalelor specializate sau, după caz, secțiilor civile ale tribunalelor, reorganizate potrivit art. 228, respectiv secțiilor civile reorganizate conform art. 225.
Legiuitorul a reglentat o delimitare a sferei litigiilor ce urmau să fie date spre soluționare noilor secții reorganizate în secții civile (actualele secții a II-a civile), ori completelor specialitate înființate în cadrul secțiilor civile tradiționale, în ipoteza unificării celor două secții, stabilind la art.226 că prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanței, în raport cu numărul cauzelor, se pot înființa, în cadrul secțiilor civile, complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum:
a) cererile în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc;
b) cererile în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate juridică, precum și în materia registrului comerțului;
c) cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței;
d) cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.
Aceleași dispoziții legale au stabilit și criterii de avut în vedere la înființarea completelor specializate și care erau deopotrivă valabile și pentru situația menținerii fostei secții comerciale și a reorganizării sale în secția a II-a civilă, respectiv:
a) asigurarea unui volum de activitate echilibrat între judecătorii secției;
b) specializarea judecătorilor și necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora;
c) respectarea principiului repartizării aleatorii.
Prevederile art.226 alin.1 din Legea nr.71/2011, relevă o concluzie certă: enumerarea cuprinsă la literele a) – d) pare a fi una enunțiativă, exemplificativă iar nu limitativă și exclusivă.
Acest aspect de ordin legislativ a determinat cele mai multe tribunale și curți de apel să opteze pentru varianta reorganizării fostelor secții comerciale în secții a II-a civilă, cu păstrarea spre judecată a acelorași categorii de litigii ca și în trecut.
În aceste condiții, problema specializării în domeniul litigiilor cu profesioniști, primind consacrare și rezolvare legislativă, a fost concretizată în modul de organizare internă a instanțelor, prin mijlocirea Consiliului Superior al Magistraturii, care a aprobat reorganizarea secțiilor comerciale ori înființarea completelor specializate în cadrul secțiilor civile unificate, ținând cont de propunerile de delimitare a competenței formulate de colegiile de conducere ale fiecărei instanțe în parte.
Aceeași a fost situația Tribunalului T. în cadrul căruia fosta secție comercială s-a reorganizat în secția a II-a civilă, prin Hotărârea nr.654/31 august 2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, adoptată la solicitarea colegiului de conducere al Tribunalului T., solicitare fundamentată pe propunerea președintelui fostei secții comerciale. Din cuprinsul acestei propuneri, rezultă că la nivelul Tribunalului T. s-a optat pentru reorganizarea secției comerciale în secția a II-a civilă, iar sub aspectul sferei de litigii deferite spre soluționare, s-a optat pentru menținerea soluționării acelorași categorii de litigii ca și cele deferite anterior secției comerciale, respectiv cele enumerate la art.226 din legea nr.71/2001, precum și alte litigii patrimoniale și nepatrimoniale între profesioniști, așa cum sunt definiți aceștia de art.8 alin.1 din Legea nr.71/2011, atunci când sunt în legătură cu activități de producție, comerț sau prestări servicii, așa cum le definește art.8 alin.2, precum și, în aceleași limite, litigiile în care una din părți este profesionist.
Din cele expuse anterior, se poate trage concluzia că la nivelul Tribunalului T. s-a optat pentru o soluție organizatorică de continuitate, cu păstrarea spre competentă soluționare a acelor litigii care, în viziunea legislației anterioare puteau fi calificate ca fiind litigii comerciale, indiferent dacă ambele părți erau profesioniști ori numai una din părți îndeplinește această calitate.
În susținerea punctului de vedere exprimat prin prezentele considerente, sunt de menționat și concluziile cuprinse în minuta întâlnirii reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii și ai Ministerului Justiției cu președinții secțiilor specializate din cadrul curților de apel și ai tribunalelor specializate de la Târgu M., din 22 mai 2014, care, cu privire la delimitarea sferei litigiilor de competența tribunalelor specializate, în unanimitate au decis în sensul continuității competenței materiale funcționale stabilite la nivelul fostelor secții comerciale. Totodată, s-a făcut referire la proiectul de act normativ aflat în discuții la Ministerul de Justiție care urmează să definească noțiunea de profesionist în materie economică și să circumscrie actele și faptele de comerț de competența secțiilor specializate.
Așa fiind, în condițiile renunțării de către legiuitorul noului Cod civil la noțiunile de „comerț” și comercialitate”, „acte de comerț” și „fapte de comerț”, care serveau la delimitarea litigiilor comerciale de cele civile în trecut, potrivit Codului comercial din 1887, identificarea litigiilor care revin spre competență secției a II-a civilă, specializată în litigiile în care sunt implicați profesioniști trebuie să aibă în vedere dispozițiile art.8 alin.2 din Legea nr.71/2001 pentru punerea în aplicare a Codului civil nou, conform cărora, în noua viziune asupra naturii raporturilor juridice de drept privat, „expresiile "acte de comerț", respectiv "fapte de comerț" se înlocuiesc cu expresia "activități de producție, comerț sau prestări de servicii".
Plecând de la aceste considerente, Curtea subliniază că raționamentul juridic utilizat de Tribunalul T. – secția I civilă, conform căruia simpla calitate de profesionist a uneia dintre părțile litigante, atrage competența secției specializate în soluționarea litigiului, în speță secția a II-a civilă, nu poate fi primit deoarece tinde a denatura scopul avut în vedere de legiuitor la momentul consacrării principiului specializării judecătorului în activitatea de judecată. Rațiunea existenței unui astfel de principiu este aceea de a servi la creșterea calității actului de justiție, deoarece permite specializarea judecătorului într-un anumit domeniu, având un anumit specific aparte, specializare care constituie premisa necesară creșterii gradului de asimilare a modificărilor legislative din domeniul respectiv, a cunoașterii mai aprofundate a doctrinei, a evoluției jurisprudenței și legislației. Este adevărat că noul Cod civil cuprinde dispoziții derogatorii privind profesioniștii. Această împrejurare nu este însă suficientă pentru ca, pe calea interpretării extensive, să se ajungă la concluzia că toate raporturile juridice în care intră un profesionist au o anumită specificitate, în condițiile în care ele rămân, aproape toate, raporturi civile, în viziunea noului Cod civil. Se poate însă aprecia, cu titlul de principiu că acele raporturi juridice care decurg din activități de producție, de comerț sau de prestări servicii ale profesionistului, se caracterizează prin acel specific care impune analiza lor, în caz de litigiu, din partea judecătorului specializat în litigii în care sunt implicați profesioniști. Nu toate celelalte raporturi juridice ale unui profesionist, care exced obiectului său de activitate, dar pe care le leagă în cadrul relațiilor sociale, se supun dispozițiilor legale exprese și derogatorii ale Codului civil, specifice profesioniștilor, pentru a atrage competența de soluționare a eventualelor litigii născute din acestea în favoarea secției specializate – secția a II-a civilă.
În plus, în prezenta cauză, pârâta Fundația Academică Culturală Timișoara nu este un profesionist, în sensul legii, iar pretențiile concrete deduse judecății derivă din contractul de închiriere nr. 1507/2007 încheiat între părți, care este un contract civil.
Pentru aceste considerente, Curtea va stabili competența funcțională de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului T. - Secția I-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența materială de soluționare a cauzei, în primă instanță, privind pe reclamanții M. Timișoara prin Primar, P. M. Timișoara și C. L. al M. Timișoara, toți cu sediul în Timișoara, Bv. C.D.L. nr. 1, J. T. în contradictoriu cu pârâta Fundația Academică Culturală Timișoara nr. de inreg._, cu sediul în Timișoara, .. 81A, J. T. și având ca obiect pretenții, în favoarea Tribunalului T. Secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 26 martie 2015.
Președinte, Grefier,
M. G. P. D. R.
Red. M.G.01.04.2015
Tehnored. R.P.D. 01.04.2015
6ex
Prezenta sentință se comunică cu:
- reclamant – M. Timișoara prin Primar, cu sediul în Timișoara, Bv. C.D.L. nr. 1, J. T.
- reclamant – P. M. Timișoara cu sediul în Timișoara, Bv. C.D.L. nr. 1, J. T.
- reclamant – C. L. al M. Timișoara, cu sediul în Timișoara, Bv. C.D.L. nr. 1, J. T.
- pârâta - Fundația Academică Culturală Timișoara -cu sediul în Timișoara, .. 81A, J. T.
Emis 1 adr./4 .>
| ← Legea 10/2001. Hotărâre din 03-06-2015, Curtea de Apel TIMIŞOARA | Cereri. Decizia nr. 359/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
