Legea 10/2001. Decizia nr. 238/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 238/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 6388/108/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 238
Ședința publică din 2 iunie 2015
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantul B. F.-A., prin mandatar Bellinger Georg, și de pârâtul P. M. A. împotriva sentinței civile nr. 1130/02.06.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații M. A., reprezentat prin P. M. A. și P. Mun. Arada, vând ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal, lipsă părțile.
Dată fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26 mai 2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise, s-a dispus amânarea pronunțării cauzei pentru termenul de astăzi.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:
P. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub nr._, reclamantul B. F. A., prin mandatar B. Georg, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P. M. A., M. A., reprezentat prin Primar și P. municipiului A., prin Comisia de aplicare a Legii 10/2001, anularea dispoziției nr. 2445/31.08.2012 emisă de P. municipiului A..
În motivare, a arătat că, prin această dispoziția, s-a respins notificarea depusă de către Bellinger F. A., pe motivul că nu s-ar fi depus acte de stare civilă din care să rezulte rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate, testament sau certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor. În mod eronat s-a reținut că nu ar fi depus acte, deoarece din anul 2008, de când se judecă cu P. M. A., a depus actele din care rezultă filiația față de fostul proprietar tabular, și anume tatăl, Bellinger F., fratele acestuia, Bellinger A., și bunica paternă, Bellinger E., născută Dengl.
Reclamantul a arătat că potrivit Legii nr. 10/2001, dacă lipseau anumite acte, pârâții aveau obligația să solicite notificatorului să le depună și nu să respinsă notificarea.
Intimatul M. A., reprezentat prin primar, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată și inadmisibilă. Pe cale de excepție, a invocat lipsa calității procesuale active a reclamantului, care, deși prin notificările nr._ si nr._ din 16 august 2001, a solicitat restituirea în natură a imobilului de sub A.I.1. înscris în c.f. 199 Aradul Nou, top. 528-530, precum și a imobilului înscris în c.f. 1098 Aradul Nou top. 526-527, nu a depus acte prin care să facă dovada identității între persoana înscrisă în cartea funciară și cel care figurează în notificările înregistrate la primărie și nici calitatea de proprietar a numiților Bellinger E. născută Dengl, Bellinger F. și Bellinger A..
Conform art. 23.1. din HGR nr. 250/2007, prin acte doveditoare se înțeleg orice acte juridice translative de proprietate care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică, precum și actele juridice care atestă calitatea de moștenitor, certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor.
În al doilea rând, a invocat lipsa calității procesuale active și de persoană îndreptățită pentru cotele din imobil ce au fost deținute de proprietarii tabulari Bellinger E., născută Dengl, Bellinger A. și Bellinger F., din actele depuse rezultând că reclamantul nu este singurul moștenitor, mai având frați.
În al treilea rând, a invocat și lipsa calității procesuale pasive a Primarului M. A., Primăriei M. A. și Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, deoarece P. municipiului A. este o autoritate administrativă, și nu persoană juridică de drept public sau privat, astfel că nu are patrimoniu propriu. În cadrul litigiilor fundamentate pe Legea nr. 10/2001, P. municipiului A. nu are calitate procesuală pasivă.
Cu privire la suprafața de teren de 4431 mp., arată că suprafața de teren totală rectificată rezultată din unificare este de fapt de 2820 mp.
Raportat la fondul acțiunii, arată că dosarele administrative nr. 1125 si nr. 1089 din anul 2001 sunt incomplete, astfel că acțiunea nu este fondată. Din cele două dosare lipsesc certificatul de moștenitor sau de calitate de moștenitor după foștii proprietari tabulari, declarațiile de renunțare ale numitelor Teresia Bellinger, născută A. și Anneliese Maus, calitatea de moștenitor a petentului nefiind dovedită.
În drept, intimatul a invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001, HGR nr. 250/2007, Legea nr. 247/2005, Legea nr. 215/2001 și art. 1169 cod civil.
P. încheierea din 28 martie 2013, cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 pct., 1 cod procedură civilă, până la obținerea de către reclamant a unui certificat de calitate de moștenitor, iar la data de 26 februarie 2014, cauza a fost repusă pe rol, ca urmare a depunerii de către reclamant a unui act de succesiune tradus din limba germană, din care rezultă numărul succesorilor după foștii proprietari tabulari și împrejurarea că notificatorul recunoaște un drept succesoral după autorii Bellinger E., născută Dengl, Bellinger F. si Bellinger A., în favoarea fratelui Bellinger Georg, mandatar în cauză.
P. sentința civilă nr. 1130/2.06.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis acțiunea formulată de reclamantul B. F. A., în contradictoriu cu pârâtul P. M. A. și a respins acțiunea față de M. A., reprezentat prin Primar, și P. municipiului A., prin Comisia de aplicare a Legii 10/2001; a anulat Dispoziția nr. 2445/31.08.2012 a Primarului municipiului A. și a stabilit în favoarea reclamantului dreptul la despăgubiri pentru imobilul situat în A., . A. S.) nr. 23, așa cum este înscris în CF_ A. nr. vechi 198 Aradul-nou, conform dispozițiilor din Titlul VII al Legii 247/2005; a obligat pârâtul la plata către reclamant a echivalentului în lei la data plății, a sumei de 400 Euro, reprezentând cheltuieli parțiale de judecată, derivate din contravaloarea transportului la instanță.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că imobilul situat în A., . Al. S.) nr. 23, înscris în CF_ A., provenită din conversia de pe hârtie a CF 198 Aradul Nou, compus din casă și teren în întindere de 2820 mp, a intrat în proprietatea Statului Român, prin efectele Decretului 223/1974, prin preluare de la proprietarii tabulari Bellinger E., ns.Dengl, Bellinger F. și Bellinger A., în prezent fiind proprietatea lui S. T. G. și S. T. M., în ce privește casa și cota de 2412/2820 din teren, cu titlu de cumpărare în temeiul Legii nr.112/1995.
Proprietarii tabulari de la care a fost preluat imobilul au dobândit dreptul de proprietate cu titlu de cumpărare, în cotă de ½ parte, împreună cu soțul Bellinger A., și moștenire după soț, în cotă de 1/8 parte, în ce o privește pe Bellinger E., respectiv cu titlu de moștenire în ce îi privește pe ceilalți doi proprietari tabulari, ce sunt fiii lui Bellinger E., ns.Dengl, și Bellinger A., în cotă de 3/8.
Despăgubirea ce a fost stabilită în favoarea foștilor proprietari prin decizia de preluare a imobilului de către Stat emisă la 5 august 1986, nu a fost ridicată de aceștia, după cum rezultă din actele eliberate de unitățile care au avut în gestiune și evidență aceste situații, așa cum este consemnat în adresa Primăriei A. cu nr._/2494/22 oct.2000, aflată la fila 61 din dosarul nr._, dosar ce este acvirat prezentului dosar.
Imobilul face obiectul notificării depuse de petentul B. F. A. în temeiul Legii nr.10/2001, notificare respinsă prin dispoziția Primarului municipiului A., motivat de faptul că petentul nu face dovada calității de moștenitor al foștilor proprietari prin acte juridice care să ateste această calitate, certificat de moștenitor, acte de stare civilă care să ateste rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate, testament însoțit de certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor.
La data depunerii notificării de către petent, niciunul din cei trei foști proprietari nu era în viață, vocație succesorală după aceștia și, implicit, dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii în baza legilor cu caracter reparatoriu, având doar petentul, ca unic succesor legal acceptant după proprietarii tabulari, în calitate de nepot de fiu după Bellinger E., decedată în anul 1979, de fiu, după Bellinger F., decedat în anul 1982, și de nepot, după Bellinger A., fratele tatălui său, Bellinger Franscisc, decedat în anul 1966.
Actele de stare civilă și actele ce conțin declarații de renunțare la succesiunea după proprietarii tabulari ale persoanelor ce au vocație succesorală, persoane aflate în grad de rudenie cu petentul, depuse în dosar la filele 9-11, 42-44, 45-48, 75,94-113, nu pot fi interpretate decât în sensul mai sus reținut, nicidecum în sensul susținut de pârâtă, cum că petentul nu face dovada vocației succesorale după proprietarii tabulari și, implicit, dovada calității de persoană îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii în temeiul Legii 10/2001, ca singur succesor legal acceptant.
Calitatea de moștenitor legal a petentului, și, implicit, calitatea sa de persoană îndreptățită să beneficieze de măsuri reparatorii este dovedită prin actele de stare civilă depuse la dosar, acesta fiind nepot de fiu după Bellinger E.-bunica lui, fiu al lui Bellinger Franscisc și nepot de frate după Bellinger A.-unchi, fratele tatălui său, cel din urmă fiind, după cum rezultă din actul depus la fila 113 dosar, fiul lui Bellinger A. și Bellinger K., ns.Dengl, aceeași cu Bellinger E. ns.Dengl, proprietar tabular de la care a fost preluat imobilul.
Faptul că tatăl petentului a fost căsătorit de două ori, cu Bellinger E. și cu Teresa A., iar petentul este fiul născut din căsătoria cu Teresa A. (căsătorită Bellinger, ce a decedat în anul 2010) nu are relevanța susținută de pârâtă, atâta timp cât există declarație de renunțare la succesiune după soțul antedecedat (în anul 1982), respectiv după tată, din partea celorlalți copii ai acestuia, frați ai petentului reclamant.
De altfel, finalitatea reparatorie a Legii nr. 10/2001 presupune interpretarea acesteia în favoarea celor îndreptățiți și potrivit principiului constituțional al protejării și garantării dreptului de proprietate, iar, din punct de vedere probator, dovada calității de moștenitor se poate face prin certificatul de moștenitor, eliberat de notarul public, în temeiul Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 sau cu acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul dreptului de proprietate, acte care au fost depuse de petent.
În ce privește dispozițiile Legii nr.10/2001 privind stabilirea calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii s-a menționat, pentru justificarea în plus a faptului că petentul se încadrează în această categorie, că, potrivit art. 4 alin. 4 din Lege, republicată, se stabilește că: "De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la capitolul III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire." Astfel, în situația în care numai o parte dintre moștenitorii proprietarilor deposedați de stat au cerut restituirea imobilului, acesta se cuvine celor ce s-au conformat legii, prin efectul dreptului de acrescământ, indiferent de cotele lor succesorale. Succesorii nu dobândesc în nume propriu dreptul la restituire, ci ca moștenitori ai antecesorului lor, singurul cu privire la care se pune problema funcționării dreptului de acrescământ.
Față de cele arătate, tribunalul a constatat că respingerea notificării depuse de petent nu reprezintă o rezolvare legală, deoarece acesta face dovada calității de unic succesor acceptant ai foștilor proprietari tabulari de la care a fost preluat imobilul situat în A., . Al. S.) nr. 23.
În ce privește măsurile reparatorii ce sunt reglementate prin Legea nr.10/2001, tribunalul, învestit cu soluționarea notificării conform Deciziei nr. 20/2007 a ÎCCJ dată în interesul legii, a avut în vedere faptul că imobilul notificat se înscrie în categoria celor preluate abuziv de stat în perioada 1945-1989, în sensul prevăzut de art. 2 lit. h din lege, situație în care a avut în vedere dispozițiile art. 7 din Legea nr. 10/2001, așa cum au fost modificate prin Legea nr.1/2009, în sensul că, deși ca regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură, nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, cu respectarea condițiilor cerute de lege, precum și terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
De asemenea, în rezolvarea notificării s-a dat eficiență procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea 247/2005 ce reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În ce privește calitatea procesuală pasivă, tribunalul a considerat că prezenta procedură se desfășoară în contradictoriu numai cu P. municipiului A., care a emis dispoziția atacată, astfel că a fost admisă conform celor deja arătate, acțiunea formulată de reclamantul B. F. A., prin mandatar B. Georg, în contradictoriu cu pârâtul P. M. A., fiind respinsă acțiunea față de M. A., reprezentat prin Primar, și P. municipiului A., prin Comisia de aplicare a Legii 10/2001, deoarece aceștia nu au calitate procesuală pasivă.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă 1865, cererea reclamantului pentru cheltuieli de judecată a fost admisă pentru suma de 400 Euro sau echivalentul în lei la data plății, ce reprezintă cheltuieli parțiale de judecată, derivate din contravaloarea transportului la instanță, conform dovezilor depuse în acest sens de petent prin mandatarul său, cheltuieli care se încadrează în categoria celor reale, necesare și rezonabile raportat la natura litigiului și la procedurile prevăzute de lege pentru susținerea lui în fața instanței de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recursuri, în termen legal, atât reclamantul B. F. A., prin mandatar B. Georg, cât și pârâții M. A., prin Primar, P. M. A. – Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 și P. M. A..
Reclamantul B. F. A. a solicitat modificarea în parte a hotărârii recurate, cu privire la stabilirea măsurilor reparatorii acordate în cauză, și anume restituirea în natură a proprietății revendicate, iar, în subsidiar, a cerut casarea hotărârii cu trimiterea dosarului instanței de fond, în vederea lămuririi înscrierilor din cartea funciară nr._ A. (fostul Cf 198 Aradul Nou) și astfel a stabilirii corecte a drepturilor reclamantului la măsuri reparatorii în natură.
În motivare, s-a arătat că, în ce privește modalitatea acordării măsurilor reparatorii, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, deoarece restituirea în natură este măsura principală de reparare a nedreptăților și abuzurilor comise de fostul regim comunist față de proprietarii tabulari ai imobilelor, care au fost expropriați fără utilitate publică, ci doar pentru majorarea proprietăților statului comunist. Aceasta restituire în natură este reluată expres și prin Legea 165/2013, la art. 1. din lege.
Conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Statul Român si locatarul imobilului, în baza Legii 112/1995, rezultă că acesta a cumpărat doar construcțiile, situație în care terenul, proprietate de stat, urmează a fi restituit în natură reclamantului. Instanța de fond, în mod greșit, a reținut împrejurarea că terenul ar fi fost cumpărat de același locatar al imobilului și, ca atare, nu ar fi proprietate de stat, în acest sens fiind extrasul de carte funciară, care este plin de greșeli produse cu ocazia convertirii, care puteau să inducă instanța în eroare.
Extrasele de carte funciară 198 Aradul Nou și cel convertit în_ A. se contrazic unul pe celalalt și nu reflectă aceeași situație juridică a imobilului. Statul Român este proprietar pe terenul revendicat de reclamant, greșelile intenționate sau neintenționate cuprinse în noul extras neputând duce la păgubirea reclamantului.
În drept, invocă art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ. și art. 304 ind. 1 C.proc.civ., cu aplicarea art. 312 pct. 5 C.proc.civ.
Pârâții M. A., prin Primar, P. M. A. – Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 și P. M. A. au solicitat, prin recursul declarat, modificarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii formulate și precizate de către reclamantul B. F. A., atât față de M. A., prin Primar, P. M. A. - Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, cât și față de P. M. A., cu consecința menținerii, ca temeinică și legală, a Dispoziției nr. 2445/31.08.2012 a Primarului M. A..
În motivare, se arată că Tribunalul A. în mod nelegal și netemeinic a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Bellinger F. A. și excepția lipsa calității de persoană îndreptățită pentru cotele din imobil ce au fost deținute de proprietarii tabulari Bellinger E. născută Dengl, Bellinger A. și Bellinger F., cu motivarea eronată și lipsită de temei că vocația succesorală după cei trei foști proprietari și, implicit, dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii o are doar petentul, ca unic succesor legal acceptant după proprietarii tabulari, în calitate de nepot de fiu, după Bellinger E., decedată în anul 1979, de fiu, după Bellinger F., decedat în anul 1982, și nepot după Bellinger A., fratele tatălui său, Bellinger F., decedat în anul 1966.
Soluția de respingere a excepțiilor mai sus menționate este rezultatul încălcării prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 și neanalizării actelor depuse la dosar prin prima dispozițiilor articolului antecitat, Tribunalul A. stabilind în mod nelegal că reclamantul este unic succesor legal acceptant după proprietarii tabulari în lipsa actelor doveditoare impuse de lege, aspect ce conturează lipsa motivării sentinței pronunțate.
Când se pune în discuție calitatea procesuală a unei persoane, se impune analiza existenței identității dintre persoana reclamantă și persoana celui care este titularul dreptului subiectiv dedus judecății.
Se reia situația de fapt, rezultată din conținutul CF nr. 199 Aradul Nou cu nr. top. 528-530 și CF nr. 198 Aradul Nou cu nr. top. 526-527, arătându-se că, deși se depun acte de stare civilă în susținerea calității de moștenitor al proprietarului tabular, raportat la actele depuse la dosarele administrative cu nr. 1089/2001 și 1125/2001 precum și la Coala de carte funciară nr. 198 și 199 Aradul Nou, apreciază că reclamantul nu face dovada identității între persoana înscrisă în cartea funciară antemenționată și cel care figurează în notificările înregistrate la P. M. A. cu nr._/16.08.2001 și nr._/16.08.2001 și nici calitatea de moștenitor al numiților Bellinger E. nasc. Dengl, Bellinger F. și Bellinger A..
În susținerea acestei excepții, arată că, la art. 23.1 din H.G.R. nr. 250/2007, prin acte doveditoare se înțeleg atât orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras carte funciară, act sub semnătură privată încheiat înainte de . Decretului nr. 221/1950 privitor la împărțeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcțiuni și la interzicerea construirii fără autorizare și în măsura în care acesta se coroborează cu alte înscrisuri și altele asemenea), precum și actele juridice care atestă calitatea de moștenitor (certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate, testament însoțit de certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor). Ori, având în vedere că din actele depuse la dosar nu rezultă identitatea între persoanele înscrise în CF nr. 198 și CF nr. 199 Aradul Nou în baza certificatului de moștenitor nr. 605/1955 a notariatului de Stat al Orașului A. și persoana care a formulat notificarea, respectiv Bellinger F. A., născut în 03.09.1944, apreciază că reclamantul nu are calitate procesuală activă, apreciere întărită și de faptul că, prin copia tradusă a procurii semnată în Germania, Ingolstadt la data de 24.07.2012, se arată că numitul Georg Bellinger, născut în 05.08.1934 în Aradul Nou, este fratele notificatorului F.-A. Bellinger, ori dacă notificatorul ar fi una și aceeași persoană cu cel înscris în cartea funciară, atunci la data înscrierii succesiunii coproprietar al cotei ar fi fost și numitul Georg Bellinger.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active și de persoană îndreptățită pentru cotele din imobil ce au fost deținute de proprietarii tabulari Bellinger E. născută Dengl, Bellinger A. și Bellinger F., arată că reclamantul trebuia să facă dovada neechivocă a calității sale de moștenitor după aceștia, iar, în lipsa unui certificat de calitate de moștenitor sau unui certificat de moștenitor care să ateste calitatea de moștenitor al persoanelor mai sus citate, reclamantul nu justifică calitatea procesuală activă și, respectiv, calitatea de persoană îndreptățită raportat la pretențiile din notificările formulate.
Un alt aspect ce privește lipsa calității procesuale a reclamantului este faptul că, prin notificare, acesta arată că este singurul coproprietar în viață, ori rezultă cu evidență că Bellinger F.-A. nu este una și aceeași persoană cu cele ce au figurat ca și proprietari tabulari înainte de preluarea la stat al imobilelor, respectiv nu există identitate de persoană între Bellinger F.-A. (născut din părinții Bellinger F. și Bellinger T.) și numiții Bellinger F. și Bellinger A. (care, potrivit datelor de carte funciară și actelor care au stat la baza încheierii nr. 5652/17.12.1958 de sub B.II. 6-8 din CF nr. 198, s-au născut din părinții Bellinger E., nsc. Dengl, și Bellinger A.).
Se mai arată că soluția pronunțată de Tribunalul A. în prezentul dosar, astfel cum reiese din considerentele hotărârii, reliefează în mod neechivoc o analiză pur formală raportat la scriptele depuse de reclamant la dosarul cauzei, instanța, în mod nelegal, stabilind fără suport și fără a asculta și analiza argumentele pârâților aduse în sprijinul excepțiilor invocate, că reclamantul este unic moștenitor al foștilor proprietari tabulari, aspect ce imprimă concluzia clară a nerespectării prevederilor art. 557 alin. 1 din Noul cod civil și art. 23 din Legea nr. 10/2001, conturând astfel lipsa motivării hotărârii, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
In sprijinul celor arătate mai sus, învederează că raportat la actele depuse de reclamant la dosarul cauzei, reclamantul B. F. A. nu dovedește calitatea procesuală activă pentru întreg imobilul înscris în CF 198 Aradul Nou cu nr. top. 526-530 respectiv Cf actual nr._ A., în condițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Se mai arată că declarațiile de renunțare ale numiților Gerlinde Pommerscheim, născută Bellinger, Maus Anneliese, născută Klug, Plech Katharina, născută Bellinger, Dengl M., născută Bellinger, la drepturile de proprietate de pe urma numitului Bellinger Fancisc și Bellinger E., respectiv declarația de renunțare a numitelor Bellinger Theresia, născ. A. și Anneliese Maus la drepturile de proprietate asupra construcției și terenului din A. .. 23, în favoarea numitului F. A. Bellinger, nu pot justifica calitatea de unic moștenitor ai foștilor proprietarilor tabulari și nu pot contura convingerea instanței cu privire la calitatea reclamantului cât timp, pe de o parte, descendenții proprietarului tabular Bellinger F., născut în 23.11.1907, provin din două căsătorii, iar, pe de altă parte, nu există declarație de renunțare din partea numitului Bellinger Georg, născut la 05.08.1934, și nici vreo dovadă clară de acceptare din partea numitului Bellinger F. (tatăl notificatorului) a moștenirii după proprietara tabulară Bellinger E., născută Dengl, respectiv a cotei de 10/16 din imobilul înscris în CF 198 Aradul Nou cu nr. top. 526-530 respectiv Cf actual nr._ A..
În ceea ce privește actul întitulat "Succesiune", arată că instanța în mod netemeinic a înlăturat, fără nicio motivare, apărările lor cu privire la acest înscris. Mai mult, deși reclamantul, în cererea de repunere pe rol arată că revine calitatea de persoană îndreptățită notificatorului Bellinger F.-A., făcând trimitere la actul intitulat "succesiune", din actul antemenționat nu rezultă că sunt renunțători la moștenire numiții M. Dengl, Bellinger Georg, Plech Katharina, Gerlinde Pommersheim, Bellinger Teresia, născ A. și Pommersheim Theresia sau că aceștia ar fi acceptat moștenirea după defunctul Bellinger F. (F.). De asemenea, din actul depus la cererea de repunere pe rol nu rezultă că reclamantul ar avea calitate de moștenitor după coproprietarul tabular Bellinger A., decedat în anul 1966.
Față de cele expuse mai sus, precum și faptul că înscrisul menționat mai sus nu respectă rigorile devoluțiunii succesorale legale, raportat la prevederile art. 644 și art. 659 Cod civil vechi, nedeterminând vocația succesorală concretă a notificatorului, consideră că nu se poate reține calitatea procesuală activă și de persoană îndreptățită a reclamantului.
Revenind la actul autentic atașat de reclamant cererii de repunere pe rol, arătă că acțiunea reclamantului este neîntemeiată cât timp, în cadrul acestui act, notificatorul reclamant F. A. Bellinger declară că fratele acestuia, Georg Bellinger, are drept de succesiune și că este, în calitate de solicitant, îndreptățit pentru a prelua și executa formalitățile privitoare la retrocedarea masei succesorale menționate mai sus. În aceste condiți, F. A. Bellinger nu are calitate de moștenitor, iar acțiunea acestuia este lipsită de interes, neputând invoca un drept determinat, legitim, personal, născut și actual cu privire la imobilele din A. înscrise în CF 199 - Aradul Nou top. 528-530 și CF nr. 198 - Aradul Nou top. 526 - 527, ce fac obiectul notificărilor cu nr._/16.08.2001 și nr._/16.08.2001 și nici cu privire la Dispoziția nr. 2445 al Primarului M. A., emisă la data de 31.08.2012.
Tribunalul A., prin soluția adoptată în dosar, încalcă în mod nepermis dispozițiile art. 3 și art. 23 din Legea nr. 10/2001, ignorând cerințele stabilite de legiuitor în procedura specială de reparare a prejudiciilor suferite prin preluarea de către stat a imobilelor în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ce impune dovedirea calității de persoană îndreptățită prin acte de stare civilă și certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor, stabilind în mod discreționar că reclamantul din prezenta cauză este îndreptățit și pentru cota de 3/16 din imobil ce a aparținut numitului Bellinger A., în condițiile în care la dosarul cauzei nu există nici un act de stare civilă cu privire la fostul proprietar tabular si nici un act doveditor care să ateste calitatea de moștenitor după Bellinger A., prima instanță neargumentând și neidentificând elementele care au format convingerea în stabilirea legitimării procesuale a reclamanților în prezenta cauză și calitatea de persoană îndreptățită după fostul proprietar tabular Bellinger A..
Chiar dacă reclamantul ar fi adus dovezi clare, respectiv certificat de moștenitor sau certificat de calitate de moștenitor după proprietarii tabulari Bellinger E. născută Dengl și Bellinger F., consideră că, în lipsa oricărui act de stare civilă și în lipsa unui ceritificat de calitate de moștenitor sau de moștenitor după Bellinger A., născut în 08.12.1911 (fost proprietar tabular al imobilului din A., .. 23), măsurile reparatorii pentru imobilul din litigiu nu puteau fi admise pentru întreg, ci doar pentru cota ce a fost deținută de proprietarul tabular Bellinger F. și cota ce îi revenea numitului Bellinger F. din partea de proprietate ce a fost deținută de Bellinger E. născută Dengl.
Se mai invocă faptul că Tribunalul A. cu nesocotirea prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 și în lipsă de acte de stare civilă și certificat de calitate de moștenitor sau de certificat de moștenitor după Bellinger A., face trimitere la dispozițiile art. 4, alin. 4 din Legea nr. 10/2001, pe care le interpretează greșit și stabilește astfel în mod nelegal că reclamantul este unic moștenitor al imobilului și are calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru întreg imobilul, în condițiile în care la dosarul instanței nu există niciun act de stare civilă și niciun înscris din care să rezulte că Bellinger A. nu a avut descendenți și că a renunțat la moștenirea după Bellinger E. născută Dengl.
Chiar dacă la dosarul cauzei s-ar fi depus acte prin care să se stabilească calitatea de moștenitor a reclamantului după Bellinger A., tot nu ar fi aplicabile prevederile art. 4, alin. 4 din Legea nf. 10/2001, atâta timp cât, potrivit CF nr. 198 Aradul Nou, proprietarii imobilului înainte de preluare au fost Bellinger E., ce a deținut cota de 10/16 din imobil, precum și Bellinger F. și Bellinger A. ce au deținut împreună cota de ¾, respectiv 6/16 din imobil. Astfel, în procedura Legii nr. 10/2001, fiind în prezența a trei coproprietari, dreptul de acrescământ nu poate fi extins asupra unchiului reclamantului (Bellinger A.), întrucât legiuitorul folosește noțiunea de coerede, ceea ce, prin prisma prevederilor legii speciale antemenționate, presupune existența unui autor comun al comoștenitorilor ori, Bellinger A. coproprietar al cotei de 3/16 din imobil, nu este autorul reclamantului Bellinger F. A., el putând beneficia de dreptul de acrescământ raportat cu frații și surorile acestuia doar pe linia autorului lor comun, respectiv Bellinger F., născut în data de 23.11.1907, fost proprietar tabular, părintele comun al acestora.
Se mai critică soluția Tribunalului A., cu privire la reținerea că despăgubirea ce a fost stabilită în favoarea foștilor proprietari prin decizia de preluare a imobilului de către Stat emisă la 5 august 1986, nu a fost ridicată de aceștia.
Consideră că prima instanță încalcă prevederile legale incidente în cauză respectiv art. 23 și art. 11, alin. 7 din Lege nr. 10/2001, în condițiile în care, în dosarul nr._, acvirat prezentului dosar, există depusă adresa cu nr._/90/7.02.2005 emisă de S.C. RECONS S.A. prin care se arată că "Despăgubirile pentru imobilele preluate în baza Decretului nr. 223/1974 au fost plătite de fostul IJGCL A., forul tutelar Consiliul Județean A.". Ori, având în vedere acest aspect, instanța în mod greșit a apreciat că despăgubirea stabilită prin Decizia nr. 399/05.08.1986 nu a fost ridicată de foștii proprietari, susținerea instanței nefiind susținută de declarația prevăzută la pct. 11.2 din H.G.R. nr. 250/2007, chiar și în condițiile îmbrățișării celor consemnate în adresa cu nr._/2494/22.10.2000 a Primăriei M. A., stabilind despăgubiri pentru imobilul în cauză fără a avea convingerea clară a neîncasării de către foștii proprietari tabulari a despăgubirilor stabilite la preluarea imobilului de către Statul Român.
Mai arată că, din cuprinsul considerentelor sentinței atacate, nu rezultă motivul pentru care instanța respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului M. A., pe care o reiterează, solicitând admiterea acestei excepții, față de prevederile art. 21 și art. 62 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 rep., din care rezultă faptul că pârâtul P. M. A. este o autoritate administrativă și nicidecum o persoană juridică de drept public sau privat, iar în calitatea de autoritate administrativă nu are un patrimoniu propriu. Patrimoniul aparține, indiferent că este din categoria domeniului public de interes local sau privat, unității administrativ teritoriale sau statului român. Aceste persoane juridice pot sta în justiție prin reprezentanții lor legali, în cazul de față primarul, potrivit art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001.
Mai mult, chiar dacă reclamantul ar înțelege să se judece pentru imobilul ce a făcut obiectul notificării arătă că, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001: „în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor". Deci, unitatea administrativ-teritorială deținătoare a imobilului este persoana juridică de drept public, ., și nu autoritatea executivă, primarul.
În concluzie, în cadrul litigiilor fundamentate pe Legea nr. 10/2001, P. M. A. nu are calitate procesuală pasivă.
Mai arată că, din dosarele administrative constituite în baza notificărilor formulate de reclamant lipsesc actele necesare justei soluționări a cererii, respectiv acte de stare civilă, certificatul de moștenitor sau calitate de moștenitor după foștii proprietari tabulari, declarația autentificată cu conținutul prevăzut de art. 5 din Legea nr. 10/2001, coroborat cu punctul 5.1 din H.G.R. nr. 250/2007 și prevederile punctului 11.2 din H.G.R. nr. 250/2007.
Lipsa analizei de către Tribunalul A. a situației juridice a imobilului ce face obiectul litigiului rezultă și din faptul că, prima instanță în mod eronat indică, cota de teren proprietate a numiților S. T. M. și S. T. G. ca fiind 241/2820 în condițiile în care potrivit CF nr. 198 Aradul Nou, conform încheierii de sub B.II.12 și B.II. 13 cota de teren înscrisă în favoarea acestora este de 408/2122.
Critică hotărârea Tribunalului A., care, în mod nelegal obligă pârâtul P. M. A. să plătească reclamantului suma de 400 Euro, reprezentând cheltuieli parțiale de judecată, derivate din contravaloarea transportului la instanță.
Suma la care a fost obligat pârâtul a o plăti reprezintă o parte din cheltuielile de transport efectuate de mandatarul reclamantului ori, cheltuielile de deplasare parțiale acordate de instanță cu titlu de cheltuieli de judecată nu intră în categoria celor reale și necesare, atâta timp cât reclamantul a fost reprezentat prin avocat în prezentul proces, iar deplasarea mandatarului reclamantului la instanță nu era necesară, reprezentarea reclamantului fiind asigurată de avocat.
În aceste condiții, raportat la prevederile art. 274 Cod procedură civilă instanța de fond în mod nelegal a obligat pârâtul la plata sumei de 400 Euro, cât timp acestea nu reprezintă cheltuieli necesare raportat la natura litigiului.
În drept, s-a invocat art. 299 și urm. Cod pr.civ., art. 304, pct. 7 și pct. 9 Cod pr. civ., art. 213 Cod pr. civ., art. 13 și art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată cu modificările și completările ulterioare, H.G.R. nr. 250/2007, art. 557 Noul Cod Civil, art. 644 și art. 1169 Cod civil din 1864, Decretul - lege nr. 115/1938.
P. întâmpinare, pârâții M. A. prin Primar, P. M. A.-Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 și P. M. A., au solicitat respingerea recursului formulat de reclamantul Bellinger F. A., ca nefondat.
În motivare, se arată că, privitor la motivul de recurs relativ la contradicțiile dintre extrasele de carte funciară 198 Aradul Nou și cel convertit în nr._ A. respectiv la faptul că, în baza Legii nr. 112/1995, chiriașul cumpărător nu ar fi dobândit un drept de proprietate pe terenul aferent imobilului înscris în CF nr. 198 Aradul Nou, acesta este nefondat și neîntemeiat, raportat la copia contractului de vânzare cumpărare nr. 2284/1997 atașat adresei nr. ad._/2494/22.10.2008 a Direcției Patrimoniu - Serviciului Fond locativ din cadrul Primăriei M. A. depuse în dosarul civil nr._ (dosar acvirat la prezentul dosar), precum și la înscrierile de carte funciară evidențiate în coala de CF nr. 198 Aradul Nou și extrasul de carte funciară nr. 198/ Aradul nou.
Astfel, potrivit înscrierilor din cele două cărți funciare, asupra casei cu 408/2122 din teren este intabulat dreptul de proprietate cu titlu de cumpărare în baza Legii nr. 112/1995 în favoarea numiților S. T. G. și S. T. M.. P. înscrierea de sub B.II. 24 și 26, 27 imobilul de sub AX 1 se unifică cu . din CF nr. 199, într-o .-530 intravilan în suprafață de 2820 mp, apoi asupra casei cu 408/2820 din teren se intabulează dreptul de proprietate, cu titlu de unificare, anterior cumpărare în baza Legii nr. 112/1995 în favoarea lui S. T. G. și soția S. T. M., conform înscrierii de sub B.II 28 asupra 2412/2820 din teren se intabulează dreptul de proprietate, cu titlu de unificare, anterior preluare în baza Decretului nr. 223/1974 în favoarea Statului Român. Potrivit înscrierii nr._/11.05.2009 de sub B.II. 30 și 31 - certificatul de moștenitor nr. 5/08.05.2009 - se sistează comunitatea de bunuri în părți egale între soț, și asupra cotei de 1/2 parte a lui B.26 se intabulează dreptul de proprietate cu titlu de moștenire în favoarea lui S. -T. M..
Or, raportat la înscrierile de carte funciară mai sus menționate cât și la prevederilor art. 30 din Legea nr. 7/1996 republicată (respectiv art. 33 Legea nr. 7/1996 în forma avuta în anul 1997) și art. 32 din Decretul Lege nr. 115/1938, ce instituie prezumția dreptului în favoarea persoanei înscrise în cartea funciară, aprecierea reclamantului recurent cu privire la faptul că chiriașul cumpărător în baza Legii nr. 112/1995 nu ar fi dobândit un drept de proprietate pe terenul aferent imobilului înscris în CF nr. 198 Aradul Nou este nefondată.
Susținerea reclamantului că există contradicții între extrasul de carte funciară 198 Aradul Nou și cel convertit în nr._ A. este nefondată, fiind contrazisă de conținutul acestora, reluat în întâmpinare.
In ceea ce privește susținerea reclamant referitoare la faptul că măsura reparatorie ce se impune prezentului litigiu ar fi cea a restituirii în natură, arată că este nefondată având în vedere următoarele că, prin precizarea de acțiune depusă de către recurentul reclamant pentru termenul din data de 16.05.2014, acesta solicită instanței atribuirea în natură a terenului înscris în CF nr._ A., și despăgubiri pentru construcțiile vândute în baza Legii nr. 112/1995, ori aprecierea recurentului din prezentul recurs încalcă prevederile art 316 coroborat cu art. 294, alin. 1 din codul de procedură civilă (din anul 1865).
Conform încheierii de sub B.II.12 și 13 și B.II. 26-27 asupra imobilului casă și cotei de 408/2122 din teren se înscrie dreptul de proprietate a numiților S. T. G. și S. T. M.. Asupra cotei de 2412/2820 din teren potrivit B.II 28 se intabulează Statul Român cu titlu inițial de preluare.
In cazul în care reclamantul ar fi făcut dovada calității procesuale active și respectiv a calității de persoană îndreptățită pentru cotele din imobil ce au fost deținute de foști proprietari tabulari și ar fi avut dosarul administrativ complet din punct de vedere al Legii nr. 10/2001, chiar dacă prin precizare reclamantul nu ar fi cerut despăgubiri pentru construcțiile din A., .. 23, vândute în baza Legii nr. 112/1995 măsura reparatorie a restituirii în natură nu poate fi aplicată având în vedere dispozițiile exprese a Legii nr. 10/2001 și faptul că imobilul casă de locuit a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, situație în c,re devin aplicabile prevederile art. 11 coroborat cu art. 18 art. 20 și art. 26 din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce privește terenul imobilului din A., .. 23, sunt incidente prevederile art. 18, art. 20 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 precum și art. 7, alin. 1A1 și alin. 5 din Legea nr. 10/2001 republicată cu modificările ulterioare coroborat cu prevederile H.G.R. 923/2010.
Astfel, cu privire la terenul de 408/2820 dobândit de S. T. G. și soția S. T. M. în baza Legii nr. 112/1995, sunt incidente prevederile art. 11, alin. 1 și art. 18 coroborat cu art. 20 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, conform cărora, în cazul imobilelor preluate a căror construcții și terenuri au fost înstrăinate, persoanele îndreptățite au dreptul la măsurile reparatorii ce se stabilesc în echivalent, iar valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabilește prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru construcții, din valoarea corespunzătoare a părții din imobilul - teren și construcții - care nu se poate restitui în natură.
Referitor la terenul de 2412/2820 înscris în favoarea Statului Român, arată că măsura reparatorie pentru această suprafață este cea a propunerii acordării de despăgubiri în condițiile legii speciale, ținând cont de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 10/2001 republicată cu modificările ulterioare.
În art. 7 alin 1 ind.1 și alin. 5 din Legea nr. 10/2001 republicată cu modificările ulterioare, se prevede faptul că: "Nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, cu respectarea condițiilor cerute de lege." iar, la alin. 5 se prevede că "Nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.". Ori, raportat la cele stabilite de legiuitor prin alineatele articolului menționat mai sus este neîndoios faptul că terenurile dobândite odată cu cumpărarea caselor în temeiul Legii nr. 112/1995, precum și terenurile aferente construcțiilor nu pot forma obiectul restituirii în natură.
Mai mult cele statuate de legiuitor prin prevederile art. 7 alin. 1 ind.1 și alin. 5 din Legea nr. 10/2001 sunt întărite și de H.G.R. nr. 923/2010 - pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 250/2007, care la punctul 7.3. alineatul unu și doi în conținutul cărora se stabilește că: "Sunt exceptate de la restituirea în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Pentru aceste terenuri foștii proprietari beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent acordate în condițiile legii.
P. notele de ședință, pârâții M. A. prin Primar, P. M. A. - Comisia de aplicare a legii nr. 10/2001 și P. M. A. au solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, cu consecința respingerii acțiunii formulate și precizate de către reclamantul B. F. A..
Referitor la înscrisurile depuse de reclamantul B. F. A. la termenul de judecată din data de 28.04.2015, consideră că aceste acte nu sunt în măsură să înlăture motivele de recurs formulate de către pârâți și nici să justifice motivele de recurs ale reclamantului, situație față de care susțin în continuare recursul lor astfel cum a fost formulat și motivat, precum și excepțiile invocate în cadrul recursului.
Depunerea traducerii autorizate din limba germană a registrului de deces în ce privește pe numitul Bellinger A. și a înscrisului autentificat sub nr. 1083/2015M de notarul Klaus Macht la 22.04.2015 în completarea actelor depuse în primă instanță nu asigură dovada identității între persoana înscrisă în cărțile funciare cu nr. 199 Aradul Nou și CF nr. 198 Aradul Nou și cel care figurează în notificările înregistrate la P. M. A. cu nr._/16.08.2001 și nr._/16.08.2001 și nici calitatea de moștenitor al numiților Bellinger E. născ. Dengl, Bellinger F. și Bellinger A., foști proprietari tabulari ai imobilelor notificate, situație în care consideră că reclamantul nu face dovada calității procesuale active.
In ceea ce privește copia tradusă a înscrisului denumit "Confirmare" emisă de Guvernul Bavariei de Sus și a copiei declarației reclamantului F.-A. Bellinger autentificată sub nr. 0971/2015M de către notarul Dr. Klaus Macht, arătă că acestea nu acoperă cerințele impuse de legiuitor prin prevederile pct. 11.2 din H.G.R. nr. 250/2007, în condițiile în care înscrisul denumit confirmare se referă la eventualele despăgubiri pe care proprietarii tabulari le-ar fi putut primi de la statul german în conformitate cu legea privind compensațiile de război (LAG) pentru imobilul din Aradul Nou, .. 23, iar, pe de altă parte, prin prevederile pct. 11.2 din H.G.R. nr. 250/2007, se referă la declarații pe propria răspundere a persoanei îndreptățite prin care se declară că nu s-au încasat despăgubirile acordate cu ocazia preluării imobilului și totodată la asumarea obligației rambursării acestora în cazul în care, ulterior acordării beneficiului legii, se constată și se dovedește că s-au acordat despăgubiri.
Raportat la adresa cu nr._/90/07.02.2005 emisă de S.C. RECONS S.A. și la prevederile art. 3 din Decizia nr. 399/05.08.1986 a Consiliului Popular al Județului A., actele mai sus amintite nu pot forma convingerea că proprietarii tabulari Bellinger E., Bellinger A. și Bellinger F. nu au încasat sumele acordate prin Decizia nr. 399/5.08.1986 a Consiliului Popular al Județului A. privind preluarea în proprietatea statului a imobilului în litigiu.
La dosar, au fost depuse în suplimentarea probatoriului, înscrisuri: extrase CF, traducerea legalizată din limba germană a registrului de deces în ce privește pe numitul Bellinger A. și a înscrisului autentificat sub nr. 1083/2015M de notarul Klaus Macht la 22.04.2015, copia tradusă a înscrisului denumit "Confirmare" emisă de Guvernul Bavariei de Sus, copia declarației reclamantului F.-A. Bellinger autentificată sub nr. 0971/2015M de către notarul Dr. Klaus Macht, cu conținutul prevăzut de art. 5 din Legea nr. 10/2001, adresa nr._/90/07.02.2005 emisă de S.C. RECONS S.A.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 304 și art. 304 ind.1 C.proc.civ., față de actele și lucrările dosarului, coroborate cu prevederile Legii nr. 10/2001 rep., curtea constată că ambele cereri de recurs sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
Astfel, ca aspect preliminar, curtea reține că părțile, prin căile de atac promovate, au criticat soluția primei instanțe cu privire la mai multe aspecte: modul de soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei calității procesuale pasive, respectiv fondul problemei deduse judecății cu privire la neîndeplinirea cerințelor legale pentru a se constata calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, cota-parte din imobil pentru care justifică această calitate (recursul pârâtului), precum și natura măsurii reparatorii cuvenite (recursul reclamantului), aspecte ce urmează a fi analizate de către curte în ordinea dată de efectul pe care ar putea să îl producă cu privire la soluția din prezentul proces. Se mai constată că niciuna dintre părți nu a criticat sentința primei instanțe cu privire la faptul că imobilul în litigiu intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, astfel că, sub acest aspect, sentința primei instanțe a intrat în puterea lucrului judecat.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului M. A., reiterată prin recursul declarat pârâți, curtea reține că, într-adevăr, sentința tribunalului cuprinde o motivare succintă cu privire la acest aspect, însă soluția pronunțată este urmarea unei juste interpretări și aplicări a prevederilor Legii nr. 10/2001, din a căror analiză coroborată rezultă cu evidență concluzia că P. este entitatea juridică căreia legea specială îi stabilește atribuții în procesul de soluționare a notificărilor formulate de persoanele ce se consideră îndreptățite la măsuri reparatorii, actul contestat fiind emis de către acesta, astfel că nu se poate reține, ca întemeiată, afirmația pârâților că P., neavând patrimoniu propriu, nu poate sta în prezentul proces, ca și pârât.
Curtea reține, în acest sens, că, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 - republicată, pentru imobilele deținute de unitățile administrativ teritoriale restituirea în natură sau în echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarului, iar conform art. 25 alin. (1) din același act normativ, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, trebuie emisă dispoziția motivată de către primar, prin care să se pronunțe asupra cererii de restituire.
Ca atare, în exercitarea atribuțiilor care îi revin ca reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul exercită și atribuția stabilită prin art. 67 din Legea nr. 215/2001, în sensul că emite o dispoziție motivată, ca act procedural prin care se soluționează notificările, astfel că este nefondată susținerea pârâților în sensul că, în litigiile fundamentate pe prevederile Legii nr. 10/2001, calitatea procesuală pasivă nu aparține primarului, chiar dacă nu acționează în nume propriu, ci ca și reprezentant al deținătorului imobilului, respectiv al unității administrativ teritoriale.
În consecință, curtea constată că, sub aspectul calității procesuale pasive în litigiul de față, în mod just tribunalul a reținut că P. M. A. are calitatea de pârât, respingând acțiunea față de ceilalți pârâți.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, curtea reține că, față de cadrul legislativ stabilit prin legea specială, această excepție vizează o latură a fondului pricinii, respectiv stabilirea calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, nefiind în prezența unei excepții de procedură propriu-zise, implicând analizarea unor aspecte privind temeinicia pretențiilor reclamantului.
Curtea mai reține că, în ceea ce privește această calitate, reclamantul B. F.-A. are sarcina de a proba îndeplinirea în persoana sa a cerințelor art. 3 lit. a coroborate cu alt. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, respectiv calitatea sa de moștenitor legal sau testamentar al persoanelor fizice ce erau proprietari tabulari ai imobilului situat în A., . I. L.) nr. 23 la momentul preluării sale abuzive de către Stat, fiind evident și de necontestat faptul că reclamantul nu era proprietar tabular al imobilului revendicat la data preluării abuzive.
Astfel, din conținutul cărții funciare nr. 199 Aradul Nou, rezultă că imobilul cu nr. top. 528-530, reprezentând teren intravilan în suprafață de 360 mp, a fost proprietatea lui Dengl Katarin și Bellinger A.. Ulterior, pe partea din imobil aparținând lui Bellinger A., s-a înscris dreptul de proprietate al numiților B. E., născută Dengl, 1/4 parte și B. Francis și B. A. în cote egale de 3/8 cu titlu de moștenire. În anul 1986, imobilul de mai sus, proprietatea numiților B. E., născută Dengl, 5/8 parte și B. Francis și B. A., 3/8 parte, câte 3/16 parte fiecare, este înscris în baza Deciziei Consiliului popular al Județului A. nr. 399/1986, în favoarea Statului Român. În anul 2005, se rectifică suprafața imobilului la 360 mp și se unifică cu imobilul din CF nr. 198, iar coala se sistează.
Din cuprinsul cărții funciare nr. 198 Aradul Nou, rezultă că imobilul din A. .. 23, cu nr. top. 526-527, a fost proprietatea lui Dengl Katarin și Bellinger A.. Ulterior, în anul 1958, cota de 1/2 din imobilul de mai sus aparținând lui Bellinger A., se înscrie în favoarea lui B. E., născută Dengl, 1/4 parte, și B. Francis și B. A. ¾ în părți egale, în baza certificatului de moștenitor emis în urma decesului lui Bellinger A.. În anul 1986, în baza Deciziei Consiliului popular al Județului A. cu nr. 399/1986, asupra imobilului menționat mai sus se înscrie dreptul de proprietate al Statului Român.
Ca atare, față de faptul că, la momentul preluării abuzive a imobilului de către Stat, acesta figura în proprietatea numiților B. E., născută Dengl, 5/8 parte, și B. Francis și B. A., 3/8 parte, câte 3/16 parte fiecare, curtea constată că se impune a se analiza calitatea notificatorului de moștenitor după aceste persoane.
În aceste sens, curtea reține că, potrivit art. 23.1 din HGR nr. 250/2007, prin acte doveditoare se înțelege atât orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras carte funciară, act sub semnătură privată încheiat înainte de . Decretului nr. 221/1950 privitor la împărțeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcțiuni și la interzicerea construirii fără autorizare, și altele), precum și actele juridice care atestă calitatea de moștenitor (certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate, testament însoțit de certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor).
Față de tehnica legislativă folosită, se impune a conchide că, pentru a dovedi calitatea de moștenitor, notificatorul trebuie să depună fie certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor, fie testament, fie acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul spoliat. Enumerarea este alternativă, astfel că, într-o interpretare gramaticală a textului, este corectă concluzia tribunalului, în sensul că reclamantul nu trebuia să depună certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor după proprietarii tabulari, fiind suficiente actele de stare civilă, însă, pentru a se putea reține calitatea de persoană îndreptățită, este necesar ca, din acestea, să rezulte fără niciun dubiu vocația și calitatea de moștenitor a reclamantului, cerință ce nu a fost decât parțial întrunită în cauză.
Astfel, în privința lui B. F. (născut la 23.11.1907 și decedat la 08.03.1982), reclamantul este, așa cum rezultă din actul de la fila 13 dosar tribunal, fiul acestuia, astfel că este corectă reținerea tribunalului că se justifică calitatea sa de persoană îndreptățită, ca și descendent al fostului proprietar tabular. Că nu este necesar un certificat de moștenitor rezultă din interpretarea prevederilor art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, republicată, conform cărora „De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la capitolul III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire." Astfel, este corectă concluzia că, în situația în care numai o parte dintre moștenitorii proprietarilor deposedați de stat au cerut restituirea imobilului, acesta se cuvine celor ce s-au conformat legii, prin efectul dreptului de acrescământ, indiferent de cotele lor succesorale. Succesorii nu dobândesc în nume propriu dreptul la restituire, ci ca și moștenitori ai antecesorului lor, singurul cu privire la care se pune problema funcționării dreptului de acrescământ.
Este incontestabil că numitul Bellinger F. a fost căsătorit de două ori și că a avut mai mulți copii rezultați din cele două relații, însă, în condițiile în care aceștia nu au depus notificare, este corectă concluzia tribunalului că reclamantul este cel ce beneficiază de măsuri reparatorii pentru cota de proprietate de 3/16 parte, deținută de tatăl său la momentul preluării abuzive a imobilului de către Stat, în baza dreptului de acrescământ, cu atât mai mult cu cât, la dosar există declarații ale celorlalți descendenți și a soției supraviețuitoare, care arată că sunt de acord ca reclamantul să beneficieze de drepturile aparținând tatălui său cu privire la imobil.
Ca atare, curtea va înlătura, ca neîntemeiate, susținerile pârâților, în sensul că aceste declarații conduc la concluzia că reclamantul nu este singurul moștenitor al lui Bellinger F., la fel cum mandatul dat de reclamant nu poate fi interpretat în sensul avansat de pârâți, că reclamantul recunoaște drepturile mandatarului cu privire la imobil, ci în sensul avut în vedere de reclamant, ca mandatarul să exercite toate acțiunile pentru obținerea recunoașterii dreptului pretins prin notificarea depusă exclusiv de reclamant.
Cu privire la cota deținută de Bellinger A., curtea reține că declarațiile arătate și actele de stare civilă depuse la dosar nu sunt suficiente pentru a permite concluzia că reclamantul justifică calitatea de persoană îndreptățită după acesta, respectiv că are calitatea concretă de moștenitor, cu atât mai mult cu cât, din actele depuse la dosar rezultă că acesta era căsătorit la data decesului cu numita M. Bellinger, fără a exista date cu privire la potențiali descendenți (fila 86 dosar).
Astfel, Bellinger A., născut la data de 06.01.1920, în A., a decedat la data de 19.10.1996, ulterior mamei sale (decedată în 1979) și fratelui său, tatăl reclamantului (decedat în 1982), rezultând date cu privire la existența unei căsătorii a acestuia, astfel că nu se poate conchide că reclamantul a dovedit, pe lângă vocația ipotetică la moștenirea acestuia, și calitatea sa concretă de moștenitor, existând persoane care ar fi putut culege succesiunea (soția supraviețuitoare). Nu s-a dovedit, în raport de momentul decesului, care sunt persoanele care au calitatea de moștenitor a acestui proprietar spoliat, deși sarcina probei revenea reclamantului. Legea nr. 10/2001 repune persoanele în dreptul de a accepta moștenirea, însă nu schimbă regulile devoluțiunii succesorale, astfel că, dacă altor persoane li s-a recunoscut calitatea de moștenitor după Bellinger A., reclamantul nu poate pretinde măsuri reparatorii pentru cota acestuia parte din imobil prin simpla invocare a calității de moștenitor. Fiind colateral de gradul IV, reclamantul trebuia să își justifice calitatea de persoană îndreptățită prin prezentarea unui certificat de moștenitor, act cerut expres de instanța de recurs și neprezentat, deși s-au acordat mai multe termene în acest scop. Ca atare, se impune a conchide că reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptățită după Bellinger A.. Dreptul de acrescământ a fost greșit aplicat de tribunal în această privință, întrucât operează în ipoteza unui proprietar spoliat, ce are mai mulți moștenitori, fiind suficient ca unul singur să depună notificare, nu în ipoteza de față, când o singură persoană notificatoare își arogă calitatea de moștenitor după mai mulți proprietari tabulari. În acest caz, dreptul de acrescământ nu operează în sensul reținut de tribunal, fiind necesar ca notificatorul să-și probeze distinct calitatea de moștenitor față de fiecare proprietar tabular, în condițiile legii, lucru ce, în speță nu s-a realizat.
Cu privire la cota de proprietate aparținând numitei Bellinger E., născută Dengl, aceasta a decedat în anul 1979, anterior celor doi fii ai săi. Reclamantul este nepotul de fiu, descendent în linie dreaptă, astfel că, în această ipoteză, sunt valabile argumentele prezentate anterior pentru ipoteza lui Bellinger F., nu pentru cea a lui Bellinger A., cu concluzia firească că reclamantul justifică calitatea de persoană îndreptățită după Bellinger E., în calitate de descendent (nepot de fiu), cu aplicarea și a dreptului de acrescământ arătat la art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001.
În acest sens, curtea constată că, în absența oricăror probe privind dezbaterea succesiunii, chiar dacă s-ar conchide că aceasta a fost culeasă de copiii săi în viață la momentul decesului, respectiv de ceilalți proprietari tabulari, în cote egale, de ½ fiecare, depunerea de către unul singur dintre moștenitori, în speță, fiul-moștenitor al unui moștenitor, a notificării pentru partea deținută de Bellinger E. impune acordarea de măsuri reparatorii pentru întreaga parte de proprietate aparținând acesteia, ca urmare a dreptului de acrescământ.
Ca atare, curtea reține că, sub acest aspect este parțial întemeiat recursul pârâților, în sensul că reclamantul nu și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită pentru cota de 3/16 din imobil, respectiv pentru partea cuvenită lui Bellinger A., ca și proprietar spoliat, aspect sub care cererea sa se impune a fi respinsă. Sunt dovedite, însă, pretențiile formulate în calitate de moștenitor după tatăl și bunică, reclamantului cuvenindu-i-se măsuri reparatorii pentru cotele acestora de 3/16, respectiv de 10/16, adică, în total de 13/16.
Instanța de recurs mai reține că nu sunt întemeiate criticile aduse de pârâți cu privire la reținerea de către tribunal a faptului că reclamantul sau antecesorii săi în drepturi nu ar fi fost dezdăunați pentru imobilul preluat.
Față de adresa de la fila 61 din dosarul nr._, curtea constată că, deși prin Decizia de preluare a imobilului nr. 399 din 05.08.1986, emisă în baza Decr. nr. 223/1974, au fost stabilite despăgubiri pentru imobilul preluat, acestea au vizat doar construcțiile, nu și terenul, iar aceste sume nu au fost efectiv încasate de foștii proprietari. De asemenea, în recurs, a fost depusă la dosar și declarația cu conținutul prevăzut de art. 5 din legea reparatorie (fila 81), astfel că este corectă concluzia tribunalului că reclamantul sau familia sa nu au primit despăgubiri pentru imobilul în litigiu, nici de la Statul Român, nici în baza tratatelor internaționale, astfel că se impune acordarea de măsuri reparatorii.
Cu privire la natura acestei măsuri, curtea reține că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 2284/1997 (contract ce nu a fost invalidat până în prezent), numiții S. T. G. și S. T. M. au cumpărat, în baza Legii nr. 112/1995, casa din .. 23 și o cotă de 408/2828 mp. din terenul aferent imobilului înscris în CF nr. 198 nr. top. 526-530 A. (actual CF_), Statul Român fiind proprietar asupra cotei de 2412/2820 din teren.
Conținutul cărților funciare depuse la dosar confirmă această situație, respectiv că o mare parte din teren a rămas în proprietatea Statului, aspect recunoscut chiar de către pârâți, în cuprinsul întâmpinării depuse în prezentul recurs.
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 7 coroborat cu art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001 rep., imobilul se restituie în echivalent, nu în natură (cum este regula cu valoare de principiu) în ipoteza în care bunul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale. Aliniatul 1 ind. 1 al art. 7 din Lege prevede expres că „Nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, cu respectarea condițiilor cerute de lege." iar, la alin. 5 se prevede că "Nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.".
Cele statuate de legiuitor, prin prevederile art. 7 alin. 1 ind. 1 și alin. 5 din Legea nr. 10/2001 sunt întărite și de H.G.R. nr. 923/2010 - pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 250/2007, care, la punctul 7.3. alineatul unu și doi, stabilește că: "Sunt exceptate de la restituirea în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Pentru aceste terenuri foștii proprietari beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent acordate în condițiile legii”.
Raportat la cele stabilite de legiuitor prin alineatele articolului menționat mai sus, curtea constată că legea instituie regula restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, instituind anumite excepții de strictă interpretare și aplicare, ce nu pot fi extinse prin analogie. Se mai reține că, este neîndoios faptul că terenurile dobândite odată cu cumpărarea caselor în temeiul Legii nr. 112/1995, precum și terenurile aferente construcțiilor nu pot forma obiectul restituirii în natură, însă, acest aspect nu împiedică restituirea în natură a porțiunii de teren liberă de construcții sau utilități publice și care excede terenului aferent construcțiilor.
De asemenea, reține că, potrivit art. 7 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost explicitat prin Normele Metodologice de aplicare, adoptate prin HGR nr. 923/2010, nu se restituie în natură terenul aferent imobilelor-construcții înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, însă trebuie stabilit ce înseamnă, în accepțiunea legii, teren aferent unei construcții.
Astfel, potrivit disp. art. 33 din HG nr. 11/1997 „în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și când este cazul a anexelor gospodărești și a garajelor aferente dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent cu respectarea disp. art. 26 alin. ultim din Legea nr.112/1995”, iar potrivit acestui din urmă „suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora care depășește suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului”.
După cum rezultă din interpretarea acestor dispoziții legale, cumpărătorii construcțiilor pot deveni, în condițiile legii, proprietari ai terenurilor aferente acestora, diferența rămânând în proprietatea Statului Român.
Împrejurarea că reglementările legale în vigoare nu definesc noțiunea de teren aferent în contextul vânzării apartamentelor către chiriași, nu înlătură însă posibilitatea instanței de judecată, învestită în acest sens de a stabili acest lucru, mai ales în condițiile imperativului stabilit de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, precum și a obligației ocrotirii drepturilor civile de posibilele abuzuri de drept reglementată de Decretul nr.31/1954.
În absența unei definiții legale, practica judiciară și doctrina au conlucrat pentru a determina conținutul acestei sintagme, de teren aferent unei construcții, apreciindu-se că terenul aferent construcțiilor reprezintă terenul de sub construcții și căile de acces strict necesare unei folosințe normale a construcțiilor, respectiv suprafața de terenului care asigură în mod suficient o normală exploatarea a acestora.
Instanța de recurs apreciază că, în materia Legii nr.112/1995, stabilirea în mod concret a terenului aferent construcțiilor cumpărate prezintă anumite particularități, ce decurg din faptul că, pe de o parte, din împrejurarea că dobândind construcțiile (la un preț inferior celui al pieței), chiriașii cumpărători pot dobândi în condițiile art. 37 din HG nr.20/1996 republicată și terenul aferent, și, pe de altă parte, din faptul că suprafața ce depășește terenul aferent rămâne, în baza art. 26 alin. ultim din Legea nr.112/1995 în proprietatea statului (în sensul celor mai sus-arătate).
In concluzie, suprafața terenului aferent construcției cumpărate în temeiul art. 9 din Legea nr.112/1995 (din punct de vedere material) nu trebuie extinsă nejustificat, respectiv nu trebuie să depășească limitele mai sus-arătate, în caz contrar producându-se o încălcare a dreptului de proprietate reglementat de disp. art. 26 din Legea nr.112/1995.
Terenul aferent reprezintă nu numai terenul de sub constructie, ci întreaga suprafață care asigură o utilizare normală a construcției înstrăinate conform Legii nr. 112/1995. Ca proprietari ai construcției, chiriașii cumpărători au un drept de folosință și asupra terenului, dar numai în măsura necesară exercitării dreptului de proprietate asupra construcției. Așa cum s-a statuat în practica judiciară cu privire la dreptul de superficie născut în situații similare (dreptul de proprietate pe construcție și dreptul de folosință pe terenul aferent) nu poate fi redus doar la suprafața de teren aflată efectiv sub construcție, deoarece în acest caz titularul construcției ar fi profund prejudiciat, el fiind în imposibilitatea de a-și exercita prerogativele dreptului de proprietate asupra casei de locuit și fiind lipsit total de folosința terenului din jurul casei – teren absolut necesar pentru folosința normală a locuinței – precum și de folosința terenului care îi asigura accesul la calea publică.
Curtea mai reține că Legea nr. 10/2001 se înscrie în încercarea legiuitorului român de a reglementa măsuri reparatorii cât mai complete și mai adecvate proprietarilor, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, deposedați abuziv de Statul Român în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Legiuitorul a fost preocupat să acopere pe cât posibil toate situațiile de preluare a imobilelor de către stat în perioada de referință, acordând prevalență restituirii în natură a bunurilor preluate abuziv. Numai în cazul în care această măsura nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare, se va proceda la aplicarea celorlalte măsuri reparatorii.
Solutia adoptata de prima instanță cu privire la terenul în litigiu nu respectă principiul restituirii în natură consacrat de legea specială, cum în mod corect susține reclamantul, deoarece tribunalul a constatat fără nicio probă că terenul nu este liber în sensul art. 9 din Legea nr. 10/2001, și, pe cale de consecință, nu poate fi restituit în natură, iar, în acest context, singura modalitate de rezolvare a solicitării în cadrul Legii nr. 10/2001 era acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Având în vedere aceste argumente, pentru a se putea reține imposibilitatea restituirii în natură a imobilului, având în vedere suprafața casei și a terenului vândute, a terenului preluat de Stat de la familia reclamantului și a celui ce a rămas în proprietatea Statului (în suprafață de 2412 mp.), curtea conchide că se impune suplimentarea probatoriului, prin administrarea unei expertize judiciare, care să stabilească, în concret, care este suprafața de teren aferentă imobilului, suprafața de teren ocupată de construcții definitive, edificate cu respectarea dispozițiilor legale în materie de siguranță a construcțiilor și evidențiate în cartea funciară, precum și suprafața de teren aferentă construcțiilor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 sau afectate de utilități publice, respectiv dacă există teren liber, rămas în proprietatea Statului Român, ce ar putea fi restituit în natură reclamantului și dacă există posibilitatea tehnică de dezmembrare în parcele noi, susceptibile a fi folosite ca unități distincte, apte a fi restituite reclamantului în natură.
Cum această probă, necesară pentru justa soluționare a pricinii, nu poate fi administrată direct în calea de atac a recursului, față de prevederile art. 305 C.proc.civ., față de disp. art. 312 alin. 1-3 și 5 C.proc.civ., constatând întemeiate ambele cereri de recurs conform celor arătate mai sus, curtea le va admite, va casa sentința atacată cu trimiterea pricinii spre rejudecare la prima instanță, pentru administrarea probei arătate, fără a mai analiza motivul de recurs al pârâților privind cuantumul cheltuielilor de judecată, față de soluția de casare dispusă, urmând ca acestea să fie stabilite după soluționarea aspectului rămas în suspensie, cu privire la natura măsurii reparatorii cuvenite.
În baza art. 274 C.proc.civ., pentru aceleași considerente, curtea nu se va pronunța asupra cheltuielilor de judecată din prezentul recurs, urmând a fi stabilite la finalul procesului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamantul B. F.-A., prin mandatar Bellinger Georg, precum și de pârâtul P. Mun. A. împotriva sentinței civile nr. 1130/02.06.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații M. A., reprezentat prin P. M. A. și P. Mun. A..
Casează sentința atacată și dispune trimiterea cauzei la Tribunalul A., în vederea rejudecării.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.06.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. D. C. C. R.
GREFIER,
I. P.
Red. C.R./ 02.07.2015
Tehnored. I.P. 2 ex./ 03.07.2015
Prima instanță: Tribunalul A., jud. S. N.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 261/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 285/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
