Obligaţie de a face. Decizia nr. 178/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 178/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 178/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 21.07.2015
DECIZIA CIVILĂ NR. 178/A
Ședința publică din 14 octombrie 2015
PREȘEDINTE: PROF. UNIV. DR. L. B.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare apelul reclamantei C. A. împotriva sentinței civile nr. 1069/PI/06.05.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta intimată M. E. G., pentru obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare se prezintă, pentru reclamanta apelant lipsă, doamna avocat B. R., lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care se constată că pârâta intimată a depus la dosar o cerere de apelare a cauzei la sfârșitul listei, având în vedere că la ora 8,30 are o cauză la Judecătoria A., la care a anexat copia citației emisă în dosarul respectiv (nr._/55/2015) și chitanțele nr. 217 și 235/2015, în valoare de 500 lei fiecare, reprezentând onorariu de avocat.
Reprezentanta reclamantei apelante depune la dosar împuternicirea avocațială și chitanța nr._.07.2015, în valoare de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat și învederează instanței că nu mai are cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta reclamantei apelante solicită admiterea apelului și schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele arătate în scris în cererea de apel, pe care le susține, pe scurt, și oral în fața instanței.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1069/PI/06.05.2015 Tribunalul T. a respins acțiunea formulată de reclamanta C. A. împotriva pârâtei M. E. G., reținând lipsa calității procesuale active a reclamantei, context în care tribunalul a reținut că la data de 06.10.2009 între BCR SA și . SRL a intervenit un contract de credit prin care banca acordă Societății comerciale o linie de credit în sumă de 300.000 lei, cu termen de rambursare la 6.10.2010, reclamanta fiind asociat unic al societății comerciale în discuție.
Aceeași instanță a reținut că, deși reclamanta pretinde că în ianuarie 2011 suma în discuție a fost împrumutată în nume propriu pârâtei, ca persoană fizică, din înscrisul sub semnătură privată rezultă că pârâta recunoaște împrumutul de 300.000 lei și faptul că a ridicat de la reclamantă („soția A.”) suma de 260.000 lei, însă cu precizarea că a lăsat 42.000 lei în contul băncii pentru dobânzi, iar pe înscrisul menționat alături de semnătura pârâtei apare imprimată și ștampila societății comerciale pe care o administra la acea dată, ., aflată în prezent în procedura insolvenței.
Instanța a concluzionat că beneficiarul împrumutului acordat de bancă și care ulterior a făcut obiect al împrumutului pretins acordat pârâtei a fost . SRL, reclamanta, asociat unic, și soțul său având doar calitatea de garanți fidejusori ai restituirii creditului, astfel că, creditul acordat societății comerciale a fost înscris în evidența sa contabilă, doar aceasta justificând calitatea de împrumutător.
Sub aceste aspecte, s-a reținut lipsa calității procesuale active a reclamantei în cauză, cât privește restituirea împrumutului pretins acordat pârâtei.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat apel, invocând nelegalitatea hotărârii din perspectiva modului de soluționare al excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, context în care reiterează apărările din fața tribunalului, arătând că:
- împrumutul este dovedit cu actul sub semnătură privată din 26.04.2011;
- recunoașterea pârâtei consemnată în înscrisul sub semnătură privată;
- plata voluntară a sumei de 1000 lei în 2.08.2013 ca urmare a executării silite pornite în dosarul execuțional nr. 305/ex/2012 a B. G. L.;
- vânzarea imobilului proprietate personală a familiei C. în procedura licitației publice din 28.08.2014, întrucât pârâta nu le-a restituit împrumutul;
- . Societății Comerciale Avimixt SRL, administrată de pârâtă ca asociat unic, tocmai pentru a se sustrage de la restituirea sumei împrumutate;
- relațiile de prietenie dintre părți.
În cauză, intimata pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, întrucât împrumutul în discuție s-a încheiat între persoane juridice, iar nu între persoane fizice, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Verificând apelul astfel declarat din perspectiva dispozițiilor art. 466 și urm. C.p.c., Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, urmând a respinge apelul în baza art. 480 (1) C.p.c., pentru următoarele motive.
Observând înscrisul sub semnătură privată (fila 7 dosar fond), încheiat la data de 26.04.2011, Curtea constată că prima instanță a interpretat corect acest act juridic, din perspectiva subiecților săi, reținând în acord cu consemnările aflate pe înscris că beneficiarul împrumutului acordat de bancă a fost . SRL, reclamanta fiind asociat unic al acestei societăți, context în care apare mențiunea „soția A.” pe înscrisul în discuție.
Mai mult, Curtea constată că . SRL s-a înscris ca și creditor în procedura insolvenței deschisă pentru ., societate al cărei unic asociat a fost pârâta în cauză, ștampila societății comerciale a pârâtei fiind aplicată, deopotrivă, pe înscrisul interpretat de tribunal.
De asemenea, înregistrarea actelor în litigiu în contabilitatea celor două societăți comerciale confirmă starea de fapt reținută de tribunal, conform căreia în prezentul litigiu reclamanta nu deține calitate procesuală activă.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul reclamantei C. A. (având CNP_, cu domiciliul în Timișoara, ., ., .) împotriva sentinței civile nr. 1069/PI/06.05.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 14 octombrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
PROF. UNIV. DR. L. B. RUJIȚA R.
GREFIER,
C. J.
Se comunică:
- reclamantei apelante C. A.- Timișoara, ., ., .
- pârâtei intimate M. E. G.- Timișoara, .. 5, .
Emis 2 .="PlainText">
Red. L.B.- 19.10.2015;
Tehnored. C.J.- 28.10.2015; 4 ex.
Primă instanță: Tribunalul T.
Judecător: C. B.
| ← Cereri. Decizia nr. 390/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Legea 10/2001. Hotărâre din 03-06-2015, Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|








