Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 156/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 156/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 209/220/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 156
Ședința publică din 21 aprilie 2015
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta . SRL împotriva deciziei civile nr. 992/A/6.11.2014 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți B.C.R. SA –S. Timișoara, Corpul Executorilor Bancari B.C.R. –SA prin executor bancar G. L. – actualmente B.E.J. G. L., B. de C. și Publicitate Imobiliară D. și O. C. și Publicitate Imobiliară T., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, se constată că la data de 21.04.2015 și la data de 22.04.2015, după închiderea dezbaterilor, Karpi Expert SRL a depus la dosar, prin fax, întâmpinare la care a anexat un set de înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei potrivit dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr. 992/A/6.11.2014 Tribunalul T. – Secția I Civilă a respins apelul declarat de reclamanta . SRL împotriva sentinței civile nr. 920/2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că reclamanta apelantă a solicitat în primă instanță depunerea la dosar a tuturor actelor care au stat la baza emiterii încheierii de carte funciară atacate și a dosarului execuțional.
Tribunalul a reținut că la dosarul de primă instanță se află atașat dosarul administrativ_/2010.
De asemenea, prin încheierea atacată s-a dispus notarea în cartea funciară a somației emise în dosarul execuțional 61/ex/2010 al Executorului bancar G. L..
Această somație se află în dosarul de carte funciară_/2010, astfel că nu era necesară atașarea întregului dosar execuțional.
Cât privește proba cu interogatoriul solicitată de reclamantă, tribunalul a reținut că, potrivit art. 48 al. 1 din Legea 7/1996, în forma pe care o avea la data emiterii Încheierii de CF_/25.01.2011:
„În cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplinește următoarele condiții:
a) este încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege;
b) identifică corect numele sau denumirea părților și menționează codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz, atribuit acestora;
c) individualizează imobilul printr-un număr de carte funciară și un număr cadastral sau topografic, după caz;
d) este însoțit de o traducere legalizată, dacă actul nu este întocmit în limba română;
e) este însoțit, după caz, de o copie a extrasului de carte funciară pentru autentificare sau a certificatului de sarcini ce a stat la baza întocmirii actului;
f) este însoțit de dovada achitării tarifului de publicitate imobiliară, cu excepția scutirilor legale.”
Din acest text legal tribunalul a reținut că la analizarea unei cereri de înscriere în cartea funciară se verifică doar aspecte formale.
Ori, prin probatoriul propus a fi luat B. apelanta urmărește dovedirea unor aspecte privind fondul raporturilor dintre ele.
De asemenea, tribunalul a reținut că administrarea probei cu interogatoriul Executorului bancar G. L. și OCPI Timișoara era inutilă, câtă vreme prima instanță a reținut lipsa calității procesuale pasive a acestora.
Prin urmare, critica apelantei privind respingerea probatoriului de către prima instanță este neîntemeiată.
Referitor la modul de soluționare a excepțiilor de către prima instanță, tribunalul a reținut că prin Decizia 72/2007, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, ÎCCJ a stabilit că:
„În cauzele ce au ca obiect plângerile privind cartea funciară întemeiate pe dispozițiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, republicată, O. de C. și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă.”
De asemenea, art. 50 ind. 1 din Legea 7/1996, în forma pe care o avea la data formulării plângerii de carte funciară, prevedea că:
„Soluționarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, a acțiunii în justificare tabulară, în rectificare, precum și prestație tabulară se face fără citarea oficiului teritorial.”
Prin urmare, nici oficiul, nici biroul de carte funciară nu pot sta în judecată în cazul unei plângeri de carte funciară.
La fel, în mod corect a reținut prima instanță lipsa calității procesuale pasive a Executorului bancar G. L., având în vedere că aceasta nu a îndeplinit actele de executare în nume propriu, ci în numele B. SA, aceasta din urmă fiind parte în cauză.
Cât privește lipsa capacității de folosință a Judecătoriei D. invocată de apelantă, tribunalul reține că, într-adevăr, potrivit art. 38 al. 1 din Legea 304/2004:
„Judecătoriile sunt instanțe fără personalitate juridică (…).”
Însă, aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații trebuie analizată în strânsă legătură cu materia raportului juridic.
Astfel, conform Teoriei generale a dreptului, raportul juridic este o relație socială reglementată de norma juridică în cadrul căreia participanții apar ca titulari de drepturi și de obligațiuni, reciproce prin exercitarea cărora se realizează scopul normei juridice.
Pornind de la această definiție, tribunalul reține că, potrivit art. 1 al. 4 din Constituția României:
„Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale.”
De asemenea, art. 124 al. 1 și art. 126 al. 1 și 2 din legea fundamentală prevăd că:
„ART. 124
Înfăptuirea justiției
(1) Justiția se înfăptuiește în numele legii.
ART. 126
Instanțele judecătorești
(1) Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.
(2) Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.”
În aceiași ordine de idei, art. 2 și 3 din Legea 304/2004 stipulează că:
„ART. 2
(1) Justiția se înfăptuiește în numele legii, este unică, imparțială și egală pentru toți.
(2) Justiția se realizează prin următoarele instanțe judecătorești:
a) Înalta Curte de Casație și Justiție;
b) curți de apel;
c) tribunale;
d) tribunale specializate;
e) instanțe militare;
f) judecătorii.
ART. 3
Competența organelor judiciare și procedura judiciară sunt stabilite de lege.”
Din aceste prevederi legale, în acord și cu definiția raportului juridic, tribunalul a reținut că instanțele judecătorești, inclusiv judecătoriile, au o capacitate funcțională legală, pentru îndeplinirea funcției lor sociale, aceea de a înfăptui justiția.
Prin urmare, dispoziția art. 38 din Legea 304/2004, conform căreia judecătoriile nu au personalitate juridică, trebuie interpretă în sensul că acestea nu pot participa ca titulare de drepturi și obligații în alte raporturi juridice decât cele reglementate expres de lege.
În cauza de față, raportat la obiectul plângerii, tribunalul a reținut că, potrivit art. 50 al. 2 ind. 1 din Legea 7/1996, în forma pe care o avea la data sesizării instanței:
„Împotriva încheierii registratorului-șef emise potrivit alin. (2) se poate formula plângere în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare și plângerea împotriva încheierii se depun la biroul teritorial și se înscriu din oficiu în cartea funciară. O. teritorial este obligat să înainteze plângerea judecătoriei în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul, însoțită de dosarul încheierii și copia cărții funciare.”
Prin urmare, excepția lipsei capacității de folosință a Judecătoriei D., invocată de apelantă, este neîntemeiată.
De altfel, invocarea excepției denotă reaua credință a apelantei, câtă vreme ea este cea care s-a adresat Judecătoriei D. cu o cerere de anulare a încheierii de carte funciară.
Nemenționarea soluției date excepției lipsei capacității de folosință în dispozitivul sentinței apelate nu atrage nulitatea acesteia, având în vedere că în dispozitiv se consemnează părțile și soluția dată plângerii, iar judecătoria nu a fost parte în cauză, stabilirea competenței acesteia având caracter prejudicial, interlocutoriu.
Referitor la eroarea materială privind data somației, tribunalul a reținut că, potrivit art. 53 al. 1 din Legea 7/1996:
„Erorile materiale săvârșite cu prilejul înscrierilor sau radierilor se pot îndrepta, prin încheiere motivată, de către registratorul de la biroul teritorial, la cerere sau din oficiu, cu comunicarea acesteia persoanei interesate.”
Prin urmare, erorile materiale nu afectează valabilitatea încheierilor de carte funciară.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, societatea reclamantă solicitând modificarea ei și a sentinței, cu consecința admiterii plângerii sale de carte funciară.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 1, 3, 4, 7, 9 Cod pr. civ., art. 306/2, art. 312/1/2 Cod pr. civ., Legea nr. 7/1996 iar în fapt pe mai multe considerente.
A fost criticată în primul rând decizia pentru aceea că instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiile legale (art. 304 pct. 1 Cod pr. civ.) pentru că în componența completului de judecată au intrat aceiași judecători care au pronunțat și încheierea din 20.10.2011 în același dosar, ceea ce în – accepția recurentei – ar putea conduce la o prejudecare a cauzei.
Decizia este nelegală întrucât a fost respins probatoriul solicitat de recurentă (respectiv interogatorii scrise) și au fost excluse părți din proces fără a fi fost argumentate lămuritor aceste dispoziții.
În plus, deși s-a admis faptul că somația notată în CF prin încheierea de CF atacată conține o eroare materială instanța nu a dat efectul cuvenit acestei constatări.
Recurenta a mai criticat hotărârile anterioare și pentru modul în care au fost consacrate în dispozitivul lor dispozițiile de respingere a excepțiilor procesuale, considerând o contradicție între acesta și considerentele hotărârilor .
Totodată, reclamanta recurentă a susținut și faptul că prin considerarea ca nerelevantă a erorii materiale cuprinse în somație, hotărârile sunt nelegale și că ambele instanțe nu sunt instanțe autonome, scuzând astfel vinovăția B.C.P.I. D. reprezentată de O.C.P.I. –T. și încurajând necorectarea acestei erori.
În opinia recurentei greșită este și considerarea ca întemeiată a excepției lipsei capacității de folosință a Judecătoriei D. câtă vreme, conform art. 38 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, judecătoriile sunt instanțele fără personalitate juridică.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata pârâtă (devenită titular al creanței B.C.R. ca urmare a contractului de cesiune) . București, prin mandatar, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului reclamantei considerând că Tribunalul T. a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii în cauză.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 306 alin. 2 Cod pr. civ., sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Astfel, în ceea ce privește componența completului de judecată, care a pronunțat decizia din recurs, Curtea constată că criticile reclamantei nu sunt întemeiate întrucât completul de apel a fost constituit din doi judecători – deci cu respectarea numărului prevăzut de lege – iar aceștia nu au fost incompatibili obiectiv sau subiectiv a participa la judecată câtă vreme prin Încheierea de ședință din data de 20.10.2011 ci au dispus doar în privința unui incident procedural, respectiv suspendarea judecății în baza art. 242 pct. 2 C.pr.civ. fără a-și expune în vreun fel opinia asupra fondului pretențiilor deduse judecății.
În ceea ce privește celelalte critici expuse în recurs, se constată că ele vizează, pe de o parte, modul de soluționare a unor excepții procedurale iar, pe de altă parte, interpretarea greșită – în opinia recurentei – a efectelor pe care le poate produce eroarea materială din cuprinsul somației notate în CF, Curtea constatând că niciuna din acestea nu sunt temeinice.
Cu referire la excepția lipsei calității procesuale a OCPI T. și BCPI D. Curtea va reține că, în mod justificat a fost respinsă de instanța de fond ( soluție confirmată și de instanța de apel) în raport cu Decizia nr. 72/2007 pronunțată de ÎCCJ – Secțiile Unite într-un recurs în interesul legii în această materie, care infirmă posibilitatea împrocesării ca pârâți a unor asemenea instituții.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a executorilor bancari prin intermediul cărora B. a solicitat notarea somației în CF –ul imobilului ce aparține reclamantei, în mod corect instanțele anterioare au considerat-o ca nefondată și au respins-o, câtă vreme aceștia nu sunt titularii unor drepturi sau al unor obligații rezultate din raportul juridic ce s-a născut între creditoarea B. și societatea reclamantă debitoare.
De asemenea, Curtea va reține că, în mod legal a fost respinsă și excepția lipsei capacității de folosință a Judecătoriei D. din moment ce aceasta, la fel ca și executorii judecătorești, nu justifică vreo calitate în raporturile juridice de obligații dintre cei doi menționați.
În plus, absența personalității juridice a Judecătoriei nu are relevanță în cauză câtă vreme, competența în soluționarea cauzei de față este determinată neechivoc, în mod general de Constituție ( art. 126 alin. 1) iar, din punct de vedere material, de dispozițiile art. 1 pct. 2 C.pr.civ. și art. 50 alin. 22 din Legea nr. 7/1996.
În fine, neîntemeiate sunt și criticile referitoare la nelegalitatea somației pentru existența în cuprinsul ei a unei erori materiale ( constituite din indicarea numărului ei greșit) atâta timp cât toate mențiunile din conținutul ei au permis identificarea corectă a numelor creditorului, debitorului, a datoriei, a titlului în baza căruia a fost emisă precum și a imobilului societății reclamante constituit ca și garanție ipotecară.
Eroarea materială menționată este, deci, una neesențială în raport cu cele enumerate iar existența ei (a cărei corectare presupune un simplu demers administrativ) nu poate afecta în substanță legalitatea Încheierii de carte funciară atacate în prezentul dosar, prin care s-a dispus notarea somației în fila de CF a imobilului reclamantei.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că decizia civilă nr. 992/A/6.11.2014 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă este rezultatul corectei interpretări și aplicări a legii la cauza dedusă judecății, motiv pentru care recursul declarat împotriva acesteia de către societatea reclamantă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta . SRL împotriva deciziei civile nr. 992/A/6.11.2014 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți B.C.R. SA –S. Timișoara, Corpul Executorilor Bancari B.C.R. –SA prin executor bancar G. L. – actualmente B.E.J. G. L., B. de C. și Publicitate Imobiliară D. și O. C. și Publicitate Imobiliară T..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 21 aprilie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. C. C. R. M. L.
GREFIER,
A. B.
Red. D.C./22.04.2015
Tehnored. A.B. 2 ex./27.04.2015
Instanța de apel: Tribunalul T., jud. L. V., C. P.
Prima instanță: Judecătoria D., jud. A. P. M.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 148/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Pretenţii. Hotărâre din 14-04-2015, Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
