Servitute. Decizia nr. 61/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 61/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 4120/290/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.61
Ședința publică din 12 februarie 2015
PREȘEDINTE: Dr. L. L.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER: A. B.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de pârâtă G. M., împotriva deciziei civile nr.216 din 15.10.2014, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată S. P. C., având ca obiect servitute.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-au prezentat avocat D. D., pentru recurentă și avocat P. A., pentru intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 28.01.2015, reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare la care a anexat copia cărții de identitate, împuternicirea avocația și dovada achitării onorariului de avocat.
Reprezentantul recurentei depune taxa judiciară de timbru cu suma de 40 lei cu chitanța . nr._/06.02.2015, 3 lei timbru judiciar, dovada achitării onorariului de avocat și arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză, situație în care instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea deciziei din apel și a sentinței instanței de fond în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată. Mai arată că în drept a invocat prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ. și art. 312 alin. 1 teza 1, alin. 2 și 3 C.pr.civ.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr.216 din 15.10.2014, Tribunalul C.-S. a respins apelul declarat de pârâta G. M. împotriva sentinței civile nr. 193/03.02.2014 pronunțate de Judecătoria Reșița în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamanta intimată S. P. C. și a obligat pârâta apelantă să achite intimatei reclamante suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, deliberând asupra apelului, Tribunalul a avut în vedere următoarele:
Prin sentința civilă nr. 193 din 03.02.2014 Judecătoria Reșița în dosar nr._, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S. P. C., în contradictoriu cu pârâta G. M..
A dispus instituirea dreptului de trecere cu piciorul în lungime totală de 35 mp., în favoarea imobilului evidențiat în CF nr._/Reșița, nr. Cf vechi 785 Cuptoare – S., nr. top. 143/a/2/16/a/1/a/1/a/1/a/5 – Cuptoare S., casa nr. c. 79, cu teren în suprafață de 1.120 mp, imobil situat administrativ în Reșița, cartier S., nr. 136, jud. C.-S., pe suprafața imobilului înscris în CF_ Reșița, nr. top. 143/a/2/16/a/1/a/1/a/1/a/4/I-143/a/2/16/a/1/a/1/a/1/a/4/II-143/a/2/16/a/1/a/1/a/1/a/4/III, casa cu nr. c. 67, cu teren intravilan de 1410 mp, definit de punctele A, B, C, D, E, F, G ,culoare maro, anexa I în raportul de contraexpertiză tehnică topografică, întocmit de către experții S. N., V. I. și I. N..
A obligat pârâta la plata către reclamată a sumei de 2164 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, proprietara tabulară a imobilului evidențiat în CF nr._/Reșița, nr. Cf vechi 785 Cuptoare – S., nr. top. 143/a/2/16/a/1/a/1/a/1/a/5 – Cuptoare S., casa nr. c. 79, cu teren în suprafață de 1.120 mp, imobil situat administrativ în Reșița, cartier S., nr. 136, jud. C.-S. este reclamanta S. P. C..
Pârâta este proprietara tabulară a imobilului învecinat, înscris în CF_ Reșița, nr. top. 143/a/2/16/a/1/a/1/a/1/a/4/I-143/a/2/16/a/1/a/1/a/1/a/4/II-143/a/2/16/a/1/a/1/a/1/a/4/III, casa cu nr. c. 67, cu teren intravilan de 1410 mp, dobândit prin succesiune de la părinții săi.
Prin acțiunea formulată, reclamanta a arătat că, datorită amplasamentului, accesul spre imobilul său nu se poate realiza decât pe terenul proprietatea pârâtei. Mai arată faptul că imobilul proprietatea sa este un imobil lipsit de acces la calea publică, în condițiile in care unica trecere rezonabilă (și totodată cea mai puțin prejudiciabilă) folosită de altfel din vechime și până în prezent, se află pe imobilul pârâtei, evidențiat mai sus, iar aceasta îi interzice reclamantei folosirea acestei căi de acces.
Potrivit disp. art. 6 alin. 5 din Noul Cod Civil, dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după .. Întrucât reclamanta a susținut că, începând cu anul 2012, nu mai are acces la calea publică ca urmare a faptelor pârâtei și a solicitat instituirea dreptului de trecere prin hotărâre judecătorească, instanța a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile legii noi civile.
Instanța a reținut că, în Noul Cod civil, art. 617-620, este reglementat dreptul de trecere, ca limitare legală a dreptului de proprietate privată. Condiția esențială prevăzută de art. 617, art. 618 C.civ. este reprezentată de lipsa accesului proprietarului fondului dominant la calea publică (drum public sau drum de utilitate privată care asigură, de regulă, accesul nediscriminatoriu al vehiculelor și pietonilor, în înțelesul dat de OG 43/1997). Întinderea și modul de exercitare a dreptului de trecere sunt determinate prin înțelegerea părților, prin hotărâre judecătorească, sau printr-o folosință continuă pe timp de 10 ani (art. 619 C.civ.). Proprietarul fondului aservit are dreptul la despăgubiri, în cazul în care dreptul nu este dobândit prin uzucapiune, constând paguba pricinuită fondului aservit, costul lucrărilor pentru exercitarea dreptului, echivalentul lipsei de folosință la prețul de circulație, dacă proprietarul fondului aservit a indisponibilizat acel teren, iar termenul de prescripție la acțiunea în despăgubire începe să curgă din momentul stabilirii dreptului de trecere.
În speță, pârâta a recunoscut la interogatoriu că a montat o poartă și a realizat un gard din sârmă, pentru a bloca calea de acces ce duce la proprietatea reclamantei.
Din declarațiile coroborate ale martorilor audiați în cauză a reieșit faptul că cele două imobile în litigiu au fost construite în urmă cu aproximativ 60 de ani pe dealul din localitatea S., pe terenuri accidentate. Accesul la casa reclamantei, care este situată mai în amonte, s-a făcut, dintotdeauna, pe o potecă cu o lățime de aproximativ 1 metru amenajată pe terenul din fața imobilului pârâtei, iar de la imobilul reclamantei până la stradă este o distanță de aproximativ 30 m, zona fiind foarte abruptă. În urmă cu aproximativ 2 ani, pârâta și-a definitivat actele de proprietate și de la această dată a împrejmuit terenul, permițând reclamantei să intre pe potecă prin folosirea porții de acces. Din anul 2012, între concubinul reclamantei și pârâtă există o stare conflictuală, confirmată și de adresele IPJ atașate la filele 50-54 dos., iar în acest context pârâta a interzis accesul pe poartă înspre imobilul reclamantei.
Conform raportului de contraexpertiză tehnică topografică, întocmit de către experții S. N., V. I. și I. N., terenul este stâncos, iar relieful impropriu construirii unei căi de acces cu pantă adecvată atât pentru aprovizionare cu lemne cât și pentru accesul salvării sau al pompierilor, care să deservească gospodăria reclamantei și să fie amplasată numai pe imobilul proprietate a acesteia.
Ținând seama de concluziile celor 3 experți, declarațiile martorilor, modul de folosire al căii de acces de la edificarea imobilului până în prezent, precum și de planșele foto atașate la filele 8-10 dos, instanța a reținut că imobilul reclamantei poate fi considerat loc înfundat, respectiv cu ieșire la calea publică ce prezintă grave și periculoase inconveniente.
Instanța a omologat varianta I de instituire a dreptului de trecere cu piciorul menționată în raportul de contraexpertiză tehnică în favoarea imobilului aparținând reclamantei, pe o lungime de 35 mp.
Cea de a doua variantă de instituire a servituții nu este viabilă, având în vedere costurile substanțiale pe care le presupune, includerea unei porțiuni de teren de la stradă care excede proprietății vreuneia dintre părți (dreptul de proprietate aparține Statului Român, neatras în proces), precum și inexistența avizului expertului în construcții.
Față de cele mai sus expuse și în baza art. 617 C.civ., instanța a admis în parte acțiunea reclamantei și a dispus instituirea dreptului de trecere cu piciorul în lungime totală de 35 mp., în favoarea imobilului evidențiat în CF nr._/Reșița, nr. Cf vechi 785 Cuptoare – S., nr. top. 143/a/2/16/a/1/a/1/a/1/a/5 – Cuptoare S., casa nr. c. 79, cu teren în suprafață de 1.120 mp, imobil situat administrativ în Reșița, cartier S., nr. 136, jud. C.-S., pe suprafața imobilului înscris în CF_ Reșița, nr. top. 143/a/2/16/a/1/a/1/a/1/a/4/I-143/a/2/16/a/1/a/1/a/1/a/4/II-143/a/2/16/a/1/a/1/a/1/a/4/III, casa cu nr. c. 67, cu teren intravilan de 1410 mp, definit de punctele A, B, C, D, E, F, G, culoare maro, anexa I în raportul de contraexpertiză tehnică topografică, întocmit de către experții S. N., V. I. și I. N..
În baza disp. art. 276 C. pr.civ. a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei 2164 lei, reprezentând ½ din onorariile de expertiză, la care se adaugă taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar. A compensat cheltuielile de judecată referitoare la onorariile avocațiale.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel în termen legal pârâta G. M., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cu obligarea reclamantei intimate la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest litigiu.
În motivele de apel, apelanta pârâtă a criticat hotărârea primei instanțe, care nu a ținut cont de expertiza efectuată de experta C. E., care a stabilit că este posibil accesul la imobilul reclamantei, dacă se construiește o alee cu scări din drumul public. Prima instanță nu a solicitat experților S. N., V. I. și I. N. să-și exprime părerea cu privire la faptul că terenul proprietatea reclamantei (fondul dominant) este un loc înfundat sau are acces la calea publică.
Apelanta pârâtă a criticat motivarea primei instanțe cu privire la acordarea servituții de trecere cu pasul doar motivat de aprovizionarea cu lemne. Reclamanta își face aprovizionarea cu lemne de 1-2 ori pe an și este absurd să i se permită accesul zi de zi pe proprietatea sa doar pentru aceste considerente.
Cu mult timp înainte de a deveni proprietară reclamanta, este adevărat că accesul la imobilul ei se făcea și pe terenul proprietatea actuală a pârâtei, însă cele două case aparțineau unor frați, care evident se ajutau reciproc.
Apelanta pârâtă a arătat că nu este de acord ca pe terenul proprietatea sa să treacă reclamanta împreună cu membrii familiei sale, întrucât sunt oameni agresivi, gălăgioși și fără respect față de vârsta înaintată a sa și a soțului, care au nevoie de liniște, fiind suferinzi de boli incurabile.
După cum rezultă din Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița (depusă la dosarul cauzei), concubinul reclamantei, numitul P. O. l-a bătut pe soțul pârâtei cu ocazia unui reproș că lasă poarta deschisă și face gălăgie insuportabilă.
Apelanta pârâtă a susținut că prima instanță trebuie să țină cont că în subsidiar, a solicitat ca în situația în care se apreciază de judecătorul fondului că imobilul reclamantei este lipsit de cale de acces directă la drumul public, să se stabilească varianta I-a din raportul de contraexpertiză, întrucât este varianta care prejudiciază cel mai puțin fondul dominant.
Judecătorul fondului a respins această solicitare, cu o motivare fără suport probator.
Nu trebuia atras în proces Statul Român, întrucât nu se constituie un drept de servitute pe terenul Statului Român, ci doar reprezintă calea de acces la drumul public.
În drept, a invocat dispozițiile art. 292 și urm. Cod procedură civilă.
Intimata reclamantă S. P. C. a formulat întâmpinare în apel, solicitând respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată. Intimata reclamantă a susținut că în cuprinsul contraexpertizei, se face mențiunea că este vorba de un loc înfundat, respectiv „Terenul este stâncos iar relieful impropriu construirii unei căi de acces cu pantă adecvată accesului atât pentru aprovizionare cu lemne cât și pentru accesul salvării sau pompierilor, care să deservească gospodăriei reclamantei și să fie amplasată numai pe imobilul acesteia”. Calitatea de „loc înfundat” reiese cu evidență și din planșele foto depuse de reclamantă la dosarul cauzei. Soluția preferată de pârâtă este ridicolă, atâta timp cât se referă la construirea a cca 50 de trepte pe un perete stâncos, aproape vertical, pe care nu ar putea fi manipulată o targă, o roabă cu materiale de construcții, un cărucior de lemne sau nu ar putea fi întins un furtun de pompieri.
Referitor la instituirea unei servituți de trecere pe domeniul public al statului, intimata reclamantă a susținut că acest lucru nu este posibil.
În drept, întâmpinarea nu a fost motivată.
În apel, instanța a dispus efectuarea unei adrese către cei 3 experți S. N., V. I. și I. N. pentru a răspunde la următorul obiectiv formulat de apelanta pârâtă, respectiv dacă terenul proprietatea reclamantei este un loc înfundat sau are acces la calea publică.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele de apel invocate, având în vedere și disp. art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă și sub aspectul temeinicei și legalității, s-a constatat că apelul este nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, s-a constatat că instanța de fond a stabilit corect starea de fapt, pronunțând o hotărâre temeinică și legală.
Din raportul de expertiză și suplimentul la raportul de expertiză efectuate în cauză de experții S. N., V. I. și I. N. reiese că terenul reclamantei nu este un loc înfundat, însă terenul este stâncos, iar relieful impropriu construirii unei căi de acces cu pantă adecvată accesului atât pentru aprovizionare cu lemne cât și pentru accesul salvării sau pompierilor, care să deservească gospodăria reclamantei și să fie amplasată numai pe imobilul acesteia.
Mai mult, experta C. E. a reținut în prima expertiză că imobilul reclamantei se află la o diferență de nivel de 4,20 m față de drumul public și sunt necesare 27 de trepte pentru a se realiza accesul, iar de la gard până la porțiunea relativ plană a curții mai sunt necesare alte 27 de trepte pentru a acoperi diferența de nivel de încă 4,20 m.
Diferența de nivel de 4,20 m față de drumul public a imobilului reclamantei se poate observa și din schița suplimentului la raportul de expertiză efectuat de cei 3 experți în apel.
Așadar, construirea unei căi de acces care să deservească imobilul proprietatea reclamantei, amplasată numai pe imobilul proprietatea sa, se poate face numai prin varianta construirii de scări, variantă identificată în expertiza întocmită de expert C. E.. O variantă de acces cu mai puține trepte, ar mări panta acestora, față de valoarea medie a pantei de 38% identificată în expertiza efectuată de cei trei experți.
În aceste condiții, cei 3 experți au propus 2 variante de soluționare a litigiului, ambele prin instituirea unor servituți de trecere prin imobilul proprietatea pârâtei.
În aceste condiții, s-a apreciat că prima instanță a reținut că cea mai bună variantă pentru soluționarea litigiului este varianta I propusă de cei 3 experți în raportul de expertiză efectuat, ținând cont și de celelalte probe cu înscrisuri și martori administrate în cauză, din care reiese că această cale de acces folosită de reclamantă, este utilizată din momentul construirii celor 2 case și este cea mai accesibilă cale de a ajunge la imobilul reclamantei care este situat într-o zonă foarte abruptă.
Prin urmare, în mod corect prima instanță a înlăturat varianta 2 a raportului de expertiză, deoarece era mult mai complicat de realizat și oricum tot pe terenul pârâtei s-ar fi instituit o nouă servitute de trecere.
Cu privire la situația conflictuală dintre părți, s-a considerat că aceasta poate dăinui indiferent de soluția acestui litigiu, având în vedere distanța mică dintre cele două case și atitudinea părților.
Față de aceste considerente, Tribunalul în baza art. 296 Cod procedură civilă a respins apelul formulat de pârâta G. M. împotriva sentinței civile nr. 193 din 03.02.2014, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr._, ca nefondat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă a obligat apelanta pârâtă G. M. să achite intimatei reclamante S. P. C. suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, sumă reprezentând c/val onorariu de avocat.
Împotriva deciziei civile nr. 216 din 15.10.2014, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, a declarat recurs pârâta G. M. solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei din apel și sentinței instanței de fond în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cu obligarea reclamantei-intimate la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.
În motivare se arată că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind incidente dispozițiile art.304 pct.7 și pct.9 Cod proc.civilă (1865).
În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 Cod proc.civilă - „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".
Recurenta arată că este proprietară tabulară asupra imobiluluiînscrisîn C.F._, Reșița, nr.top.143/a/2/16/a/l/a/l/a/l/a/4/I-143/a/2/16/a/l/a/i/a/l/a/4/H-143/a/2/16/a/l/a/l/a/l/a/4/III, casa cu nr.c.67 cu teren intravilan de1410 mp, dobândit prin succesiune de la părinții săi. În acest imobil locuiește împreună cu soțul său, G. F..
Asupra imobilului înscris în C.F._, Reșița, nr. top. 143/a/2/16/a/l/a/l/a/l/a/5 - casa nr.c.79 cu teren în suprafață de 1.120 mp, proprietară tabulară este reclamanta-intimată. În acest imobil reclamanta locuiește împreună cu concubinul ei, P. O. și cei 2 copii.
În fața instanței de fond s-a efectuat, inițial, un raport de expertiză tehnică de către doamna exp.C. E., ale cărui concluzii stabilesc indubitabil că: „Din măsurătorile efectuate am constatat că este posibilă realizarea unei căi de acces cu piciorul din drumul public la imobilul reclamantei prin construirea unei alei cu trepte".
Se arată că instanța de judecată, cu foarte multă ușurință, admite efectuarea unui nou raport de expertiză, apreciind că expertiza d-nei exp. C. E. (un specialist cu o foarte bună reputație) nu ar fi lămurit întrutotul situația de fapt.
S-a mai arătat că s-a solicitat pârâtei să depună obiective pentru expertiză, iar aceasta s-a conformat acestei solicitări, însă domnul judecător a ignorat obiectivele propuse de pârâtă, stabilind ca obiectiv, ultim și: „Experții să determine dacă există posibilitatea amenajării unei alte căi de acces și să indice dacă pentru amenajarea acesteia sunt necesare costuri semnificative și să indice valoarea acesteia".
Pârâta recurentă a precizat că nu s-a solicitat ca experții să-și exprime părerea cu privire la faptul că terenul proprietatea reclamantei (fondul dominant) este un loc înfundat sau are acces la calea publică.
De asemenea, prin obiectivele propuse pârâta a solicitat experților să-și exprime un punct de vedere cu privire la varianta propusă de d-na exp.C. E. și dacă este posibilă, din punct de vedere tehnic, varianta propusă de aceasta.
Prin raportul de expertiză întocmit de exp.S. Nadcjda, V. loan și I. N. se stabilesc două trasee de servitute, ambele pe terenul proprietatea pârâtei, fără a se stabili dacă imobilul reclamantei (fondul dominant) este sau nu un loc înfundat, fără acces direct la calea publică.
Ceea ce totuși rețin cei 3 experți (deși nu face parte din concluzii) este că: „Construirea unei căi de acces care să deservească imobilul proprietatea reclamantei, amplasată numai pe imobilul proprietatea sa, se poate face numai prin varianta construirii de scări, variantă identificată în expertiza întocmită de expert C. E.."
Recurenta a arătat că a formulat obiecțiuni la acest raport de expertiză, arătând și solicitând, în principal: „Experții nu și-au îndeplinit o obligație principală în astfel de litigii (raportat la obiectul cauzei), respectiv aceea de a stabili dacă imobilul dominant (proprietatea reclamantei) reprezintă „un loc înfundat", adică dacă are sau nu acces la calea publică în mod direct, fără a mai fi nevoie de o servitute de trecere care să greveze terenul proprietatea pârâtei.
Se arată că era obligatoriu ca experții să exprime o părere asupra acestui aspect, întrucât numai în situația unui imobil fără ieșire la calea publică se poate stabili o servitute de trecere. Calea publică este în imediata apropiere de proprietatea reclamantei, fiind despărțită doar de către un taluz. Experții să exprime un punct de vedere cu privire la stabilirea unei căi de acces către proprietatea reclamantei, direct din drumul public, fără a mai fi nevoie de o servitute de trecere pe terenul pârâtei."
Judecătorul fondului a respins obiecțiunile formulate, pronunțând o soluție netemeinică și nelegală.
Pârâta recurentă a arătat că în apel a solicitat efectuarea unui supliment al raportului de expertiză topografică, prin care a solicitat ca experții să răspundă dacă terenul proprietatea reclamantei S. P. C. este un loc înfundat sau are acces la calea publică.
Răspunsul experților a fost: „După cum se poate observa și din planul de delimitare și amplasament anexat, proprietatea reclamantei S. P. C. nu este un loc înfundat, ea fiind vecină cu . de 19 m".
Așadar, din ambele expertize topografice efectuate în acest dosar rezultă că, imobilul proprietatea reclamantei S. P. C. (fondul dominant) are acces la calea publică, nefiind un imobil lipsit de acces la calea publică în favoarea căruia să se instituie o servitute de trecere care să greveze imobilul proprietatea recurentei
S-a susținut că recursul formulat este admisibil prin prisma dispozițiilor art-304 pct.7 Cod proc.civilă, întrucât motivele reținute de către instanța de apel sunt în contradicție cu probele relevante administrate în acest dosar, respectiv cele două expertize topografice în care se susține că imobilul proprietatea reclamantei S. P. C. nu este lipsit de acces la calea publică.
În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 Cod proc.civilă - „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
a. Potrivit dispozițiilor art.617 alin.1 Cod civil, proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i se permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu.
Atât sentința instanței de fond cât și decizia instanței de apel încalcă dispozițiile art.617 alin.1 Cod civil, întrucât imobilul proprietatea reclamantei (fondul dominant) nu este un imobil lipsit de acces la calea publică.
Instanța de fond și-a motivat soluția astfel: „...terenul este stâncos, iar relieful impropriu construirii unei căi de acces cu pantă adecvată atât pentru aprovizionare cu lemne cât și pentru accesul salvării sau al pompierilor, care să deservească gospodăria reclamantei și să fie amplasată numai pe imobilul proprietate a acesteia".
Mai arată că instanța de apel și-a însușit motivarea instanței de fond, însă accesul salvării sau al pompierilor este imposibil și pe actualul traseu al trecerii de servitute, întrucât și pe actualul traseu trecerea se poate face numai cu pasul. Așadar, o astfel de explicație este una fără nici un fundament.
În ce privește motivarea acordării servituții de trecere cu pasul, doar motivat de aprovizionarea cu lemne, este una cel puțin deplasată. Reclamanta își face aprovizionare cu lemne de 1-2 ori pe an și este absurd să i se permită accesul zi de zi pe terenul proprietatea pârâtei doar pentru acest considerent.
Diferența de nivel de la stradă până la terenul proprietatea reclamantei este de numai 4,2 m și s-ar putea face cu ușurință o . a mai fi necesar grevarea imobilului pârâtei recurente cu un drept de servitute împovărător.
Este adevărat că, cu mult timp înainte de a deveni proprietară reclamanta, accesul la imobilul ei se făcea și pe terenul proprietatea actuală a pârâtei recurente, însă cele două case aparțineau unor frați, care evident că se ajutau reciproc.
Recurenta arată că nu este de acord ca pe terenul proprietatea sa să treacă reclamanta împreună cu membrii familiei sale, întrucât sunt oameni agresivi, gălăgioși și fără respect față de vârsta înaintată a sa și a soțului, care au nevoie de liniște, fiind suferinzi de boli incurabile.
După cum rezultă din Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița (depusă la dosarul cauzei), concubinul reclamantei, numitul P. O. l-a bătut pe soțul recurentei cu ocazia unui reproș că lasă poarta deschisă și face gălăgie insuportabilă.
În situația imobilului reclamantei sunt și alte case din cartierul S., Ia unele din aceste imobile ajungându-se cu mult mai dificil decât la casa reclamantei, astfel încât recurenta susțină că reclamanta nu are în proprietate un imobil lipsit de acces la calea publică ca să beneficieze de un drept de servitute pe terenul proprietatea sa.
Se arată că hotărârea atacată a fost dată și cu încălcarea dispozițiilor art.617 alin.2 Cod civil, care prevăd că atunci când se instituie o servitute de trecere, aceasta trebuie să se facă în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului aservit.
Recurenta a solicitat, în subsidiar, ca în situația în care se apreciază că imobilul reclamantei este lipsit de acces direct la drumul public, să se stabilească varianta Il-a din raportul de contraexpertiză, întrucât este varianta care prejudiciază cel mai puțin fondul dominant.
S-a respins această solicitare, cu o motivare stranie: „Prin urmare, în mod corect prima instanță a înlăturat varianta a 2 a raportului de expertiză, deoarece era mult mai complicat de realizat și oricum tot pe terenul pârâtei s-ar fi instituit o nouă servitute de trecere”.
Instanța de apel avea obligația de a explica de ce este mai „complicat” de realizat calea de acces din varianta a Il-a. Însă soluția unui litigiu trebuie să fie legală și corectă, indiferent că este mai complicată.
Judecătorul fondului a respins această solicitare, cu următoarea motivare: „Cea de a doua variantă de instituire a servituții nu este viabilă, având în vedere costurile substanțiale pe care le presupune, includerea unei porțiuni de teren de la stradă care excede proprietății vreuneia dintre părți (dreptul de proprietate aparține Statului Român, neatras în proces), precum și inexistența avizului expertului în construcții".
Recurenta arată că afirmația că „Cea de a doua variantă de instituire a servituții nu este viabilă, având în vedere costurile substanțiale pe care le presupune" este una tendențioasă și fără suport probator. Nu există în raportul de contraexpertiză o astfel de afirmație din partea experților referitoare la costurile substanțiale de realizare a căii de acces.
De asemenea, nu trebuia atras în proces Statul Român, întrucât nu se instituie un drept de servitute pe terenul Statului Român, ci doar reprezintă calea de acces la drumul public. Cu ușurință, pe cale administrativă, s-ar obține avizul unei treceri pe terenul statului (domeniu privat) spre imobilul proprietatea reclamantei.
Recurenta a precizat că judecătorul fondului mai afirmă că nu există avizul expertului; în construcții, însă această obligație nu era în sarcina sa, aceasta având calitate de pârâtă în proces, eventual reclamanta trebuia să-și dovedească cererea de chemare în judecată și nefăcând acest lucru trebuia sancționată reclamanta și pe cale de consecință respinsă acțiunea. Reclamanta nu își îndeplinește obligația de a proba cererea de chemare în judecată, dar cea sancționată este pârâta, prin admiterea acțiunii.
În drept, au fost învederate dispozițiile art.304 pct.7 și pct.9 Cod proc.civilă.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă S. P. C. a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În considerente, intimata arată că a investit Judecătoria Reșița cu o acțiune confesorie prin intermediul căreia a solicitat să se constate că imobilul subsemnatei, evidențiat în CF nr._/Reșița, nr. CF. vechi 785 Cuptoare - S., nr.top.i43/a/2/i6/a/i/a/i/a/i/a/5 - Cuptoare S., Casa nr. c. 79, cu teren în suprafață de 1.120 mp., imobil situat adm. în Reșița, cartier S., nr.136, jud. C.-S., este un imobil lipsit de acces la calea publică, în condițiile în care unica trecere rezonabilă (și totodată cea mai puțin prejudiciabilă) folosită de altfel din vechime și până în prezent, se află pe imobilul pârâtei evidențiat în CF nr._/Reșița, nr. CF vechi 871/Cuptoare S., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 871/Cuptoare-S., sit. adm. în Reșița, Cartier Cuptoare-S.), nr. 137, iar aceasta îmi interzice folosirea acestei căi de acces. De asemenea, a solicitat să fie obligată pârâta să îi permită amenajarea și folosirea unei căii de acces spre imobilul său, în vederea trecerii cu pasul, cu vehicule auto sau atelaje hipotractate, instituind astfel o servitute de trecere pe terenul său (ca fond aservit) în favoarea imobilului intimatei (fond dominant) și să se încuviințeze înscrierea servituții de trecere în CF.
Reclamanta intimată arată că pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
După ce părțile au depus înscrisuri, planșe foto, după ce au fost administrate interogatorii și au fost administrate probe testimoniale, după ce a fost administrată o expertiză și o contraexpertiză, Judecătoria Reșița admite în parte acțiunea introductivă de instanță și dispune instituirea unui drept de trecere cu piciorul în lungime totală de 35 m în favoarea imobilului reclamanteii, ce afectează imobilul pârâtei imobilul pârâtei, evidențiat în schița anexată raportului de contraexpertiză tehnică topografică.
Împotriva acestei soluții pârâta a declarat apel. Motivele acestei căi de atac sunt următoarele: contraexpertiză a fost mandatată în mod tendențios de instanța de fond; contraexpertiză nu a stabilit dacă imobilul reclamantei este un "loc înfundat"; motivarea soluției ar fi puerilă; pentru a ajunge la calea publică traversând un teren al Statului Român, nimeni nu ar avea nevoie de instituirea unei servituți. S-a solicitat insistent efectuarea unui supliment la Raportul de contraexpertiză. Instanța de apel, după ce a administrat proba cerută cu vehemență de pârâtă, a respins apelul. Motivele ce au stat la baza pronunțării acestei soluții sunt următoarele: terenul reclamantei nu este un loc înfundat, însă terenul este stâncos și relieful impropriu realizării unei căi de acces cu panta adecvata accesului cu aprovizionare pentru lemne, pentru accesul ambulanței sau a pompierilor, cale de acces care să fie amplasată numai pe imobilul reclamantei. Acest imobil se află la o diferență de nivel de 4,20 m față de drumul public, fiind necesare 54 trepte de la calea publică și până la prima suprafață relativ plană din imobilul reclamantei. Prin urmare, a fost preferată acea variantă prin care este consacrată calea de acces utilizată din momentul construirii celor 2 case, respectiv cea pentru care este necesară instituirea servituții solicitate de reclamantă.
Împotriva acestei soluții, pârâta a declarat recurs, reluând în principiu criticile formulate cu ocazia motivării apelului. Reclamanta intimată apreciază că această cale de atac trebuie respinsă ca inadmisibilă, întrucât sunt reluate criticile legate de interpretarea probelor și de netemeinicie formulate în apel, încălcându-se dispoz. art. 488 alin. 1 Cod proc.civ., care prevăd că prin recurs pot fi aduse doar critici de nelegalitate (cu atât mai mult cu cât se atacă o decizie pronunțată în apel). Recursul este în același timp și netemeinic și nefondat.
Instanța de apel a admis proba solicitată în apel de pârâtă și a dispus administrarea unui supliment la raportul de contraexpertiză. Prin acest supliment experții au avut de răspuns la un singur obiectiv: "Să se stabilească dacă terenul reclamantei este un loc înfundat sau are acces la calea publică".
Răspunsul experților a fost acela că imobilul nu este un loc înfundat el fiind vecin cu . de 19 m. Cu toate acestea, chiar dacă pe o schiță bi-dimensională se vede că proprietatea reclamantei se învecinează cu . vedere că între imobilul său și stradă există o semnificativă diferență de nivel. Chiar colectivul de experți ce a alcătuit raportul de expertiză inițial a arătat despre această "vecinătate" cu . stâncos iar relieful impropriu construirii unei căi de acces cu pantă adecvată accesului atât pentru aprovizionarea cu lemne, cat și pentru accesul salvării sau al pompierilor, care să deservească gospodăria reclamantei și să fie amplasată numai pe imobilul proprietatea acesteia". Mai mult decât atât, chiar și din schița suplimentului la raportul de expertiză se poate vedea faptul că diferența de nivel dintre stradă (cota 404,00) și marginea imobilului reclamantei cea mai apropiată de stradă (cota 408,20), este o diferență de nivel semnificativă, de 4,20 m.
Pe de altă parte, textul de lege invocat de reclamantă, respectiv art. 617 alin. 1 Cod civ., prevede ca: Art. 617.
(1) Proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i să permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu.
Prin urmare, în textul ce reglementează servitutea de trecere nu este folosită sintagma "loc înfundat", formulare care poate genera situații confuze și inechitabile, ci este avută în vedere lipsa accesului la calea publică.
În ceea ce privește alegerea uneia dintre cele două variante din raportul de expertiză al celor 3 experți, reclamanta intimată apreciază că în mod corect și just a fost preferată de instanță "Varianta 1". Soluția i se pare reclamantei stranie, dar nu este deloc așa. În raportul de expertiză se arată cu claritate faptul că pe lângă costurile generate de realizarea unei noi căi de trecere, pentru "Varianta 2" sunt necesare "lucrări de consolidare a taluzului și construirea unui zid de sprijin". În plus, în această variantă panta medie pe care ar trebui să o urce (34%) ar fi mult mai mare decât în Varianta 1 (care este echivalentă cu calea de acces actuală, folosită de la edificarea celor 2 case și până în prezent - înclinație medie de 23%).
Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prevăzute de art. 304 rap. la art. 306 și art. 312 Cod procedură civilă se reține că acesta este nefondat.
Recurenta a criticat decizia instanței de apel deoarece nu au fost respectate prev. art. 304 pct. 7 C.pr.civ., respectiv că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În susținerea acestei critici s-a arătat că măsurătorile efectuate au arătat că este posibilă realizarea unei căi de acces cu piciorul, din drumul public, la imobilul reclamantei, prin construirea unei alei cu trepte.
S-a mai arătat că nu s-a dovedit că terenul proprietatea reclamantei este un loc înfundat sau are acces la calea publică.
Toate aceste aspecte nu au fost, susține recurenta, prezentate în mod explicit, în motivarea Tribunalului C.-S..
Potrivit prev. art. 304 pct. 7 C.pr.civ. hotărârea instanței de apel poate fi modificată dacă aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Hotărârea Tribunalului C.-S., în considerentele acesteia arată, la fila 6, explicațiile instanței cu privire la menținerea soluției Judecătoriei Reșița, de constituire a servituții de trecere, precizând că terenul reclamantei deși nu este unul înfundat, este stâncos iar relieful impropriu construirii unei căi de acces.
Cei trei experți au propus două variante de soluționarea litigiului, instanța optând pentru calea de acces uzitată la momentul construirii celor două case, cale de acces ce permite o folosință normală a construcției reclamantei.
Ca atare, hotărârea Tribunalului C.-S. este motivată, în concordanță cu soluția adoptată și prin raportare la probele administrate.
A doua critică formulată de către recurentă este întemeiată pe art. 304 pct. 9 C.pr.civ. susținând că au fost nesocotite prev. art. 617 alin. 2 cod civil deoarece s-a constituit o servitute împovărătoare referitor la imobilul recurentei.
S-au mai arătat că deși inițial accesul la cele două case se făcea pe un drum comun, deoarece acesta aparținea unor frați, în prezent recurenta numai este de acord ca reclamanta să folosească calea de acces existentă de la începutul construcției.
Această critică nu este de natură a conduce la schimbarea soluției adoptată de către Tribunalul C.-S., varianta nr. 2 a raportului de expertiză fiind înlăturată în mod corect de către Judecătoria Reșița, deoarece era mult mai complicat de realizat și oricum tot pe terenul pârâtei s-ar fi instituit o nouă servitute de trecere.
Față de cele arătate, în speță nu este incident nici motivul de recurs prev. la art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Ca atare, recursul declarat de către pârâta G. M. va fi respins.
Conform art. 274 C.pr.civ. recurenta G. M. va fi obligată să plătească intimatei S. P. C. suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de pârâta G. M., împotriva deciziei civile nr.216 din 15.10.2014, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ .
Obligă recurenta G. M. să plătească intimatei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, din 12.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr. L. L. A.-M. N. M. G.
GREFIER,
A. B.
Red. L.L. – 26.02.2015
Tehnored. AB -26.02.2015/2 ex./SM
Judecătoria Reșița, Judecător: J. P.
Tribunalul C.-S., Judecători: S. B., M. M.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 101/2015. Curtea de Apel... | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 95/2015. Curtea de... → |
|---|
