Cerere de ajutor public judiciar. Decizia nr. 214/2016. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 214/2016 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-05-2016 în dosarul nr. 214/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CATIM:2016:007._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 214
Ședința publică din 25 mai 2016
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: Prof.univ.dr. L. B.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuientul R. S. A. împotriva deciziei civile nr. 361/29.09.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._/325/2013/a2, în contradictoriu cu intimatul S. R. prin M. Finanțelor P. București, reprezentat de Administrația Finanțelor P. Timișoara.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă personal revizuientul R. S. A., lipsă fiind intimatul S. R. prin M. Finanțelor P. București, reprezentat de Administrația Finanțelor P. Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 11.05.2016 cererea formulată de revizuient, la care s-a anexat un set de înscrisuri în xerocopie.
Revizuientul, prezent personal, depune la dosar note de ședință și în xerocopie acte de procedură și înscrisuri din care rezultă starea sa materială. Învederează instanței că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Revizuientul R. S. A. solicită admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată și schimbarea deciziei în sensul celor arătate în scris.
CURTEA
În deliberare, reține următoarele:
Cu adresa din 5 aprilie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție București a înaintat Curții de Apel Timișoara spre competentă soluționare cererea de revizuire formulată de revizuientul R. S. A. împotriva deciziei civile nr. 361/29.09.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._/325/2013/a2, cauza fiind astfel înregistrată la data de 11 mai 2016, pe rolul Curții de Apel Timișoara.
Curtea constată că revizuientul a solicitat revizuirea hotărârii menționate, în sensul clarificării dispozitivului în raport și cu alte hotărâri pronunțate de curte în alte dosare, precum dosarul nr._ și dosarul nr._ .
În alte cuvinte, Curtea constată că revizuientul nu a indicat vreunul dintre motivele de revizuire expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 509 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicat, fapt reținut și prin decizia nr. 164/27.01.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ – prin care instanța supremă și-a declinat competența de soluționare în cauza prezentă în favoarea Curții de Apel Timișoara.
Pe cale de consecință, Curtea va respinge cererea de revizuire astfel formulată, ca nefondată, în raport cu dispozițiile art. 509 C.pr.civ., 510 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul R. S. A. împotriva deciziei civile nr. 361/29.09.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._/325/2013/a2.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 mai 2016.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. Ș. Prof.univ.dr. L. B. RUJIȚA R.
Grefier,
M. M.
Red. LB/26.05.2016
Tehnored. MM/2 ex/13.06.2016
Se comunică:
Revizuient – R. S. A.
– Timișoara, ., ., ., jud. T.
Intimat – S. R. prin M. Finanțelor P. București, reprezentat de Administrația Finanțelor P. Timișoara
- Timișoara, .. 9B, jud. T.
Emis 2 comunicări
| ← Cereri. Decizia nr. 168/2016. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|








