Cereri privind executarea silită. Decizia nr. 45/2016. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 45/2016 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-02-2016 în dosarul nr. 45/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CATIM:2016:007._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 45
Ședința publică din 18 februarie 2016
PREȘEDINTE: A.-M. N.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER: A.-D. B.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de reclamanții S. T. și S. M. împotriva deciziei civile nr.1198 din 25.11.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați F. P., J. C. D. și J. E. A., având ca obiect întoarcerea executării silite.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-au prezentat avocat L. A., pentru reclamanții recurenți și avocat P. F., pentru intimații pârâți J. C. D. și J. E. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 11.02.2016, pârâții intimați J. C. D. și J. E. A. au depus la dosar întâmpinare la care au anexat două înscrisuri.
Reprezentanta pârâților intimați, față de înscrisurile anexate, solicită în baza art. 305 C.pr.civ. admiterea probei cu înscrisuri, cerere la care reprezentanta recurenților nu se opune.
Instanța, în baza art. 305 C.pr.civ. încuviințează cererea cu înscrisurile depuse la dosar odată cu întâmpinarea.
Reprezentantele ambelor părți arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză, situație în care instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurenților solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată solicitând, totodată, amânarea pronunțării hotărârii pentru a depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentanta intimaților J. solicită respingerea recursului potrivit motivelor din întâmpinare, fără cheltuieli de judecată întrucât le va solicita pe cale separată.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.1198/25.11.2015 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins apelul declarat de reclamanții apelanți S. T. și S. M., ambii cu domiciliul procedural ales în Timișoara, ., . împotriva sentinței civile nr.8709/22.06.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar civil nr._ în contradictoriu cu pârâții intimați F. P., domiciliat în Timișoara, ..28, jud. T., J. C. D. și J. E. A., ambii cu domiciliul în Timișoara, ., nr.60, jud. T..
Prin această decizie, tribunalul a confirmat și menținut soluția instanței de fond, reținând că, afirmația apelanților reclamanți potrivit cu care, atunci când este vorba despre adjudecarea bunurilor imobile și ulterior se desființează titlul executoriu ori executarea silită (fiind vorba despre o executare silită demarată și derulată sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă, astfel că, prin raportare la art.24 NCPC, trimiterea reclamanților la art.722-723 NCPC este neavenită), sunt aplicabile, întotdeauna dispozițiile art.404 ind.1 alin.1 și 2 C.pr.civ. de la 1865, întoarcerea executării efectuându-se prin restituirea bunurilor adjudecate celui îndreptățit, admițând chiar că alin.3 apartenent aceluiași art.404 ind.1 C.pr.civ. care stabilește și altă modalitate de întoarcere a executării (prin echivalent) se referă explicit la bunuri mobile, nu poate fi primită de plano.
Deoarece, speța dedusă judecății pendinte comportă particularități ce o diferențiază de o clasică cerere în întoarcere a executării silite, de vreme ce imobilul adjudecat de creditor în contul creanței a fost mai apoi transmis prin act autentic de vânzare cumpărare în proprietatea unor terți față de executarea silită, pârâții J. C. D. și J. E. A..
Or, în atari situații, în care procedura de executare silită s-a finalizat prin vânzarea la licitație publică a imobilului, actul de adjudecare emis nefiind desființat prin hotărârea judecătorească (precum în speța de față), desființarea ulterioară a titlului executoriu - contracte de împrumut în speță -, ce a stat la baza declanșării procedurii execuționale, nu poate fundamenta cu succes întoarcerea executării silite prin restituirea imobilului.
Or, în cauză, cum judicios au observat pârâții intimați J., reclamanții nu au investit instanța cu vreun petit de desființare a actului de adjudecare, ca act primar (care, oricum, avea a fi formulat în cadrul procedural al unei contestații la executare silită ce însă, în condițiile finalizării executării silite, nu mai poate fi inițiată cu succes), ci au solicitat, fundamentat pe dispozițiile legale reglementând întoarcerea executării silite, datorate desființării parțiale a titlului executoriu, desființarea actului subsecvent de vânzare cumpărare încheiat pe cale convențională.
Or, abstracție de faptul că nefiind desființat actul primar, nu se poate dispune în virtutea invocatului principiu „resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis”, desființarea actului subsecvent, în mod corect a conchis judecătoria – și în acest sens, există jurisprudență constantă deja – că atunci când bunul adjudecat este supus unor înstrăinări ulterioare, prevederile legale reglementând întoarcerea executării silite nu pot fi invocate cu succes pentru a obține desființarea transmisiunilor succesive de proprietate, debitorul având la îndemână acțiuni de drept comun în baza unor temeiuri ținând de valabilitatea contractelor succesive de vânzare cumpărare ori ținând de revendicare și nicidecum temeiuri ținând de anularea titlului executoriu ori a executării silite.
Cum efectele executării silite se socotesc împlinite la data emiterii actului de adjudecare, este și firesc, de altă parte, ca întoarcerea executării silite, la rândul ei, să poarte între subiectele de drept implicate în executarea silită: creditor, debitor și terț adjudecatar (dacă există) și nu antrenând persoane străine de această executare și care au dobândit bunul adjudecat ulterior executării silite pe cale convențională.
Așa fiind, nici nu are vreo relevanță, în raport de datele particulare ale speței, interpretarea și incidența dispozițiilor art.404 ind.1 alin.1-3 C.pr.civ. funcție de tipul bunului supus adjudecării, din moment ce nu prin invocarea prevederilor legale vizând întoarcerea executării silite poate fi obținută desființarea actului subsecvent de vânzare cumpărare. Altfel spus, însăși calea procedurală inițiată de reclamanți a fost greșit aleasă, temeiurile de ei prevalate neputând susține un așa demers judiciar de anulare a actului subsecvent de vânzare cumpărare.
În același timp, este relevantă și împrejurarea că în speță nu toate titlurile executorii au fost desființate, unul rămânând în ființă, astfel că, pe de o parte, nu se poate reține că executarea silită finalizată a fost una fără suport legal, iar pe de alta, nu există pronunțată o hotărârea judecătorească care să stabilească în ce măsură actele de executare își păstrează valabilitatea. Astfel încât, până la proba contrară, acestea sunt prezumate ca fiind valabile.
Și petitul subsidiar formulat de reclamanți a primit, în opinia tribunalului, o rezolvare legală, judecătoria apreciind în mod just că pârâtul F. P. poate fi obligat doar la restituirea sumei ce excede debitului de 39.000 euro (sumă rămasă ca datorată după anularea pe cale jurisdicțională a contractelor de împrumut), din prețul efectiv de adjudecare al imobilului, de 109.025,05 euro și nu din prețul la care acesta a fost evaluat, de 145.366,73 euro, întrucât cel dintâi a fost prețul achitat de creditor pentru imobil și în limita diferenței față de această sumă, creditorul s-a îmbogățit nejustificat, el neputând fi obligat a restitui mai mult decât a dobândit efectiv, după cum debitorul nu este îndreptățit a primi mai mult decât valoarea efectivă a însărăcirii sale, potrivit cu art.1345 NCC.
Or, dobândirea imobilului în procedura executării silite s-a făcut pentru prețul de 109.025,05 euro, la această valoare efectivă, trebuie raportate pretențiile reclamanților și nu la o valoare estimată care nu a fost plătită, suma de 145.366,73 euro.
Cât privește neacordarea dobânzii legale astfel cum reclamanții au solicitat, de la data adjudecării bunului imobil până la plata efectivă a debitului, soluția primei instanțe este la rându-i legală și temeinică. Nu însă atât pentru temeiul de ea avut în vedere, recte art.404 ind.1 alin.3 C. pr.civ., care vorbește de actualizarea sumei cu rata inflației, cât dat fiind că abia prin prezentul demers judiciar reclamanților, efect al verificării jurisdicționale a legalității și temeiniciei pretențiilor alegate, li s-a recunoscut o creanță a cărei certitudine, întindere și exigibilitate au a fi stabilite abia la rămânerea irevocabilă a prezentului demers judiciar.
Așa fiind, văzând instanța dispozițiile art.1535 NCC, conchide că, abia de la rămânerea irevocabilă hotărârii ce recunoaște creanța reclamanților, născută dintr-o îmbogățire fără justă cauză, cum supra s-a arătat, aceasta devine purtătoare de dobânzi ce, ca atare, nu pot fi acordate de la momentul solicitat de reclamanții apelanți, când creanța nici nu exista.
Nici critica apelanților privind acordarea integrală, în mod nejustificat, de către prima instanță a onorariului avocațial pretins de pârâții J. C. D. și J. E. A., cu titlu de cheltuieli de judecată, la nivelul sumei de 6570 lei, apreciată a fi una exagerată, nu poate fi primită.
Deoarece, admițând că se verifică faptul că instanța de fond nu s-a preocupat a analiza mărimea onorariului avocațial, pe care, în temeiul art.274 alin.3 C.pr.civ., instanțele îl pot micșora, chiar și din oficiu, dacă este disproporționat ori nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii ori activitatea apărătorului, tribunalul conchide că în speță, față de nivelul valoric ridicat al obiectului litigiului din cererea petitele formulate pe cale principală, cum și față de complexitatea pricinii și munca efectiv depusă de avocatul pârâților J. C. D. și J. E. A., concretizată în formularea, pe cale întâmpinării, a unor apărări ample și documentate apărări și în prezența constantă și activă la toate termenele de judecată în fața primei instanțe, suma de 6570 lei nefiind una disproporționată în lumina acestor criterii de analiză, a fost acordată în mod justificat în totalitatea ei.
De aceea, reluând recapitulativ cele deja spuse, tribunalul, văzând prevederile art.296 C.pr.civ., a respins apelul reclamanților ca nefondat, cu consecința păstrării sentinței atacate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, reclamanții S. T. și S. M., care a fost motivat în drept cu disp.art.304 pct.9 C.pr.civ., recurenții susținând că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit normele de drept substanțil aplicabile speței concrete deduse judecății.
Astfel, recurenții au susținut că tribunalul a interpretat greșit disp.art.404/1 C.pr.civ. pentru că nu făcut distincție între bunuri (mobile sau imobile), in sensul că restabilirea situației anterioare se realizează prin restituirea bunului, iar atunci când nu mai e posibil, prin echivalent.
Chiar dacă, prin, aliniatele 1 și 2dinart.404/1C.pr.civ,,nu se face distincție intre bunuri (mobile sau imobile), totuși, aliniatul 3 se referă doar la bunurile mobile.
Se arată în acest aliniat că în cazul în care executarea silită s~a făcut prin vânzarea unor bunuri mobile, întoarcerea executării se va face prin restituirea de către creditor a sumei rezultate din vânzare, actualizată în funcție de rata inflației, cu excepția situației când își găsește aplicare art. 449.
Având în vedere că legiuitorul, in acest aliniat 3 vorbește de restituirea prin echivalent doar in privința executării silite prin vânzarea bunurilor mobile, este limpede faptul că in privința executării unor bunuri imobile se aplică prevederile aliniatelor 2 și 3 ale art.404" și anume "în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui cehii îndreptățit".
În fapt prin procesul verbal de licitație imobiliară nr.265/25.08.2009, pârâtului F. P., i-a fost adjudecat imobilul nostru situat în Timișoara, ..60, inscris in CF nr._ Timișoara nr.cadastral 1589/635-637-a/2 și așa cum rezulta din extrasul de carte funciară in extenso, la data de 15.09.2009 s-a intabulat ca proprietar, dar la data de 08.10.2009, recurenții au formulat o cerere de înscriere în Cartea Funciară a acțiunii civile ce forma obiectul dosarului nr._/325/2009, acțiune ce avea ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de împrumut ce constituiau titlul executoriu în baza cărora am fost executați.
Aceasta solicitare a fost respinsă de Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară T., însă această respingere a fost notată in cartea funciară, astfel că oricine ar fi studiat cartea funciară ar fi aflat că în privința modului de dobândire a proprietății asupra imobilului de către pârâtul F. P. există un litigiu.
Mai apoi, la data de 01.04.2010 prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.387/01.04.2010 de BNP R. A. C., pârâții J. C.-Danuț și J. E. - A., au devenit proprietarii imobilului.
Ulterior, prin decizia civilă nr. 877/R/05.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s-a menținut sentința civilă nr. 8074/25,06.2013 dată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ /325/2009* prin care s-a admis cererea actualilor recurenți S. și s-a constat nulitatea absolută a contractului de împrumut autentificat la BNP Sică M. A. sub nr.807/2007 și a contractului de împrumut autentificat la BNP Sică M. A. sub nr. 1424/2008, adică două din cele trei titluri executorii.
Conform prevederilor art. 404/1 C.pr.civ. aplicabil în speță, în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.
De asemenea potrivit alin.2 al aceluiași articol de lege bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit
Or, în acest context, câtă vreme în cartea funciară a imobilului apărea informația conform căreia între pârâtul F. P. si recurenții ( foști proprietari ai imobilului) exista un litigiu referitor la anularea contractelor de împrumut, care de asemenea fuseseră înscrise în cartea funciară, terții dobânditori nu pot invoca buna credință.
Mai mult, așa cum rezultă din conținutul contractului de vânzare cumpărare a cărei nulitate absolută se solicită a fi constatată, notarul care a întocmit contractul a adus la cunoștința cumpărătorilor situația de fapt și de drept a imobilului, aceștia declarând în mod expres că au cunoștință de aceasta și înțeleg să cumpere imobilul pe riscul lor.
De altfel pârâții de ordin 2 șt 3 nu au negat niciodată faptul că aveau cunoștință că imobilul pe care intenționau să îl cumpere erau in litigiu, din contră au depus la dosarul cauzei, odată cu întâmpinarea, un extras de pe un e-mail de unde reiese că au solicitat informații referitoare la un eventual risc al achiziționării unui imobil in litigiu.
Notarul în fața căruia s-a semnat contractul de vânzare cumpărare a fost cel mai în măsură să le expună riscurile și chiar a făcut-o, drept pentru care le-a și inserat în conținutul contractului mențiunea referitoare la faptul că pârâții J. înțeleg să achiziționeze imobilul pe riscul lor.
Conform prevederilor art. 404/2 alin.3 vechiul Cpr.civ. dacă nu a dispus restabilirea situației anterioare executării, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii, iar prin cererea ce a format obiectul dosarului nr._/325/2009* al Judecătoriei Timișoara, recurenții nu au cerut și întoarcerea executării silite, astfel ei sunt îndreptățiți să o solicite pe această cale.
Consideră că atât instanța de fond cât și cea de apel, prin interpretarea greșită a legii a respins ca neîntemeiat petitul principal al cererii noastre de chemare in judecată.
Privitor la petitul formulat în subsidiar, arătă că și în acest caz cele două instanțe au interpretat în mod greșit norma legală.
Recurenții au solicitat în subsidiarul cererii de chemare in judecată, în contradictoriu doar cu pârâtul F. P., obligarea acestuia la plata sumei de 106.366,73 euro reprezentând diferența dintre contravaloarea imobilului (145.366,73 euro) astfel cum a fost evaluat în dosarul de executare silită și suma de 39.000 euro, reprezentând contravaloarea contractului de împrumut nr. 241/2006 autentificat de BNP A. A. C., titlu executoriu ce nu a fost desființat, precum și obligarea acestuia la plata dobânzii legale aferentă sumei datorate, dobânda ce urmează a fi calculată de la data adjudecării imobilului și până la plata efectivă a debitului.
Or, așa cum rezultă din dosarul execuțional și din procesul verbal de licitație imobiliară nr.265/25.08.2009, imobilul situat în Timișoara, ..60, înscris în CF nr._ Timișoara, nr.cad. 1589/635-637-a/2, a fost evaluat de un evaluator autorizat la suma de 614.000 lei, adică 145.366,73 euro la cursul BNR din 25.08.2009 de 1 euro=4,2238 lei.
Cu alte cuvinte, deși pârâtul F. P. și-a adjudecat imobilul la prețul de de 75% din valoarea acestuia, patrimoniul debitorilor a sărăcit, iar patrimoniul creditorului s-a mărit cu suma de 145.366,73 euro.
Pentru motivul că, instanțele de judecată au menținut ca valabil primul contract de împrumut, și anume contractul de împrumut pentru suma de 39.000 de euro încheiat în formă autentică subnr.241/20061aBNP A. A. C., consideră că din suma de 145.366,73 euro trebuie scăzută suma de 39.000 euro, astfel încât pârâtul F. P. le mai datorează suma de 106.366,73 euro.
Referitor la petitul privind obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, consideră că este întemeiat, recurenții fiind pe deplin îndreptățiți a le fi reparat în întregime prejudiciul creat prin vânzarea la licitație a imobilului.
Astfel că dacă patrimoniul domniilor lor a fost sărăcit cu suma de 106.366,73 euro din data de 25.08.2009, pentru repararea întreagă a prejudiciului material suferit se impune obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, calculată de la data adjudecării imobilului și până la plata efectivă a debitului.
În mod greșit instanța de fond consideră că în această situație sunt aplicabile prevederile art.404/1 alin.3 C.pr.civ., conform căruia, in cazul restabilirii prin echivalent a situației anterioare executării, întoarcerea executării se face prin restituirea de către creditor a sumei rezultate din vânzare, actualizată in funcție de rata inflației, dar textul de lege invocat de instanță se aplică doar în cazul executării silite prin vânzarea bunurilor mobile, nefiind aplicabil și în cazul executării silite prin vânzare a bunurilor imobile.
De asemenea, instanța de apel greșește atunci când susține că nu poate fi admisă solicitarea referitoare la obligarea pârâtului la plata dobânzii legale întrucât doar prin prezentul demers judiciar li se recunoaște o creanță ca cărei certitudine, întindere și exigibilitate vor fi stabilite abia la rămânerea irevocabilă a sentinței.
Câtă vreme s-a constatat nulitatea absolută a celor două contracte, pentru motivul că banii nu au fost niciodată luați de debitori prin respectivele contracte de împrumut, precum și faptul ca de la data de 25.08.2009 patrimoniul debitorilor a fost sărăcit, consideră că sunt îndreptățiți la repararea integrală a prejudiciului.
Finalmente, referitor la plata cheltuielilor de judecată solicitate de pârâții de ordin 2 și 3, recurenții au solicitat și în fața instanței de fond, dar și prin concluziile scrise depuse la dosar, diminuarea acestuia prin aplicarea prevederilor art.274 alin.3 vechiul C.pr.civ., raportat la munca depusă în cauză și perioada de timp pe care s-a desfășurat procesul, suma de 6.570 de lei fiind una exagerată. Deși în considerentele sentinței apelate se face referire la solicitarea de diminuare a onorariului avocațial, instanța de fond omite a se pronunța asupra acestei cereri astfel că și din acest punct de vedere, soluția instanței nu este legală.
În cauză a fost formulată o întâmpinare, de către intimații - pârâți J., care a vizat doar criticile din recurs formulate cu privire la modul de soluționare de către instanța de apel a capătului de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare / cumpărare autentic cu nr.387/01.04.2010.
Prin această întâmpinare, intimații J. au solicitat respingerea recursului, argumentând că raționamentul utilizat de instanța de apel este corect și justificat, în interpretarea și aplicarea disp.art.404/1 C.pr.civ., atâta vreme cât actul de adjudecare, prin care intimatul F. a dobândit imobilul din litigiu nu a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, astfel că principiul ”resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis” nu poate fi aplicat la cazul particular dedus judecății.
Curtea, analizând recursul reclamanților S., din perspectiva motivelor de fpt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.299 și urm. C.pr.civ. rap.la art.312 C.pr.civ., va constata că acesta este neîntemeiat, în cauză nefiind incidente motivele de modificare prev. de art.304 pct.9 C.pr.civ.
În acest sens, curtea va constata în primul rând că, în raport cu motivul de recurs indicat în mod expres de reclamanți, judecata prezentei căi de atac se circumscrie analizei modului de interpretare și aplicare a disp.art.404/1 C.pr.civ.
Din această perspectivă, curtea va constata că tribunalul a aplicat corect dispoziția legală mai sus citată, în contextul în care cauza concretă dedusă judecății are particularități oarecum derogatorii de la norma inserată la art.404/1 alin.1 și 2 C.pr.civ., care sunt deopotrivă aplicabile speței, întrucât este vorba despre o procedură de întoarcere a executării care vizează un imobil, și nu bunuri mobile, această ultimă categorie de bunuri fiind vizată de alin.3 al art.404/1 C.pr.civ., și care nu își găsește incidența în speță.
Curtea va constata că tocmai particularitățile speței au condus tribunalul la o soluție corectă, în condițiile în care ceea ce diferențiază prezenta cauză de o diferențiază de o clasică cerere de întoarcere a executării silite, de vreme ce imobilul adjudecat de creditor în contul creanței a fost mai apoi transmis prin act autentic de vânzare - cumpărare în proprietatea unor terți față de executarea silită, respectiv pârâții intimați J..
Curtea va constata că în condițiile în care procedura de executare silită s-a finalizat prin vânzarea la licitație publică a imobilului, actul de adjudecare emis nefiind desființat prin hotărâre judecătorească, precum în speța de față, desființarea ulterioară a titlului executoriu, respectiv doar două din trei contracte de împrumut, și care a stat la baza declanșării procedurii execuționale, nu poate fundamenta cu succes întoarcerea executării silite pentru restituirea imobilului .
Aceasta pentru că, atunci când bunul adjudecat este supus unor înstrăinări ulterioare, prevederile legale reglementând întoarcerea executării silite nu pot fi invocate cu succes pentru a obține desființarea transmisiunilor succesive de proprietate, debitorul având la îndemână acțiuni de drept comun în baza unor temeiuri ținând de valabilitatea contractelor succesive de vânzare - cumpărare, ori ținând de revendicare, și nicidecum temeiuri ținând de anularea titlului executoriu ori a executărilor silite.
Prin urmare, nu prezintă relevanță, în raport de circumstanțele particulare ale cauzei, interpretarea si incidența dispozițiilor art. 404 indice 1 C.pr.civ.. în funcție de tipul bunului supus adjudecării, din moment ce nu prin invocarea prevederilor legale vizând întoarcerea executării silite se poate obține desființarea actului subsecvent de vânzare – cumpărare, temeiurile invocate de recurenți neputând susține un demers judiciar de anulare a actului subsecvent de vânzare –cumpărare.
Curtea va mai constata că actul de împrumut principal, vizând cei 39.000 Euro împrumutați de către actualii recurenți a rămas în ființă, fiind confirmată irevocabil această datorie, iar în situația unui bun imobil care, ulterior adjudecării, a făcut obiectul unei înstrăinări, cum este cazul in speța dedusa judecații, nu își mai găsesc aplicarea dispozițiile legale cu privire la întoarcerea executării silite pentru aducerea bunului in patrimonial debitorului cu titlu de restabilire a situației anterioare executării, debitorul având posibilitatea formulării acțiunilor de drept comun, de exemplu de revendicare sau de anulare contracte.
Aceasta deoarece efectele executării silite sunt împlinite si se limitează la emiterea actului de adjudecare si la părțile executării silite, respectiv creditorul si debitorul.
Temeiurile pentru care terții de la executare și care au dobândit imobilul de la adjudecatar ar putea fi obligate la restituirea imobilului sunt temeiuri care privesc actele de dobândire propriu-zise încheiate de terți si nu temeiurile care țin de anularea actului de adjudecare sau a executării silite.
Or, reclamanții - recurenți au solicitat, in principal, sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.387/01.04.2010, invocând incidența in cauza a dispozițiilor legale anterior citate, care reglementează întoarcerea executării silite, având in vedere constatarea nulității absolute totale, respectiv parțiale a titlurilor executorii care au generat executarea silita si afirmând aplicabilitatea principiului resoluto iure dantis, resoivitur ius accipientis și au chemat în judecată pârâții, părți in acest contract de vânzare-cumpărare.
Dar, de vreme ce calea aleasa de reclamanți este cea a întoarcerii executării silite, instanța de apel a constatat justificat ca cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare încheiat ulterior emiterii actului de adjudecare si fără a fi incidente regulile care guvernează executarea silita, inclusiv întoarcerea executării este neîntemeiata si a fost respinsa în mod legal.
Curtea va constata la rândul ei că în speța dată nu este aplicabilă ipoteza vizată de disp.art. 404 indice 2 alin 1 C.pr.civ. deoarece aceasta vizează desființarea titlului executoriu în integralitatea sa și nu parțială a titlului executoriu, fiind extrem de relevant că nu toate titlurile executorii au fost desființate, unul rămânând în ființă, astfel că, pe de o parte, nu se poate reține că executarea silită finalizată a fost una fără suport legal, iar pe de altă parte, nu există hotărâre judecătorească care să stabilească în ce măsură actele de executare își păstrează valabilitatea. Astfel încât, până la proba contrarie, acestea sunt prezumate a fi valabile.
Actul de adjudecare nr. 265/14.09.2009 vizează valorificarea cumulativă a tuturor celor trei contracte, din care împrumutul principal de 39.000 EURO a rămas în ființă, astfel că nu este posibilă în speță cererea de restabilire a situației anterioare în natură, decât eventual, în echivalent, câtă vreme au fost desființate doar două din cele trei titluri executorii în baza cărora a fost adjudecat imobilul în cadrul executării silite, iar în circumstanțele particulare ale speței întoarcerea executării nu este susceptibilă de a putea fi făcută "parțial", deoarece transferul proprietății asupra imobilului cu ocazia adjudecării are caracter indivizibil, deoarece imobilul în litigiu reprezintă un bun care nu este divizibil.
Sumarizând, curtea va constata că atâta vreme cât actul care vizează împrumutul principal de 39.000 EURO a rămas în ființă, fiind validat prin hotărâre irevocabilă și cum actul de adjudecare nu a fost desființat, atunci și vânzarea subsecventă efectuată de intimatul F. către intimații J. este valabilă și nu poate exista rea – credință din partea acestora din urmă.
Cu privire la subsidiarul acțiunii, respectiv cea de-a doua critică a recurenților, cu privire la cuantumul sumei care trebuie să le fie restituită de către intimatul - pârât F., î același timp creditorul actualul reclamanți – recurenți, curtea va constata că tribunalul a realizat din nou o analiză corectă a art.404/1 C.pr.civ., atunci când a validat restituirea doar a sumei de 70.025, 05 EURO și nu cea solicitată de reclamanți, respectiv cea de 106.366, 73 EURO
Curtea va constata că și în această analiză sunt valide argumentele enunțate în paragrafele de mai sus, cu privire la validitatea împrumutului de 39.000 EURO, care nu a fost restituit la scadență de către debitorii S.,, care fapt de altfel a și generat procedura executării silite și a adjudecării.
Cu alte cuvinte, curtea va constata că nerestituind împrumutul de 39.000 EURO, actualii recurenți S. s-au aflat în culpă, din punctul de vedere al dreptului civil și au determinat, generat ei înșiși vânzarea silită a imobilului care s-a aflat în proprietatea domniilor lor, iar intimatul F., creditorul recurenților nu a făcut altceva decât să profite de un beneficiu al legii, acordat creditorului privilegiat, respectiv acela de a adjudeca el bunul, cu o reducere de preț de 25%, calculată din prețul evaluat, în condițiile în care nu au existat licitatori interesați.
Curtea va constata în acest context că intimatul F. P. nu putea fi obligat decât să restituie suma care excede debitului de 39.000 euro, adică suma rămasă ca datorată după anularea pe cale jurisdicțională a doar două contracte de împrumut, din prețul efectiv de adjudecare al imobilului, care a fost de 109.025,05 euro și nu din prețul la care acesta a fost evaluat, de 145.366,73 euro.
Aceasta deoarece acesta a fost prețul efectiv achitat de creditor pentru imobil și în limita diferenței față de această sumă, creditorul s-a îmbogățit nejustificat, el neputând fi obligat a restitui mai mult decât a dobândit efectiv, după cum debitorul nu este îndreptățit a primi mai mult decât valoarea efectivă a însărăcirii sale, potrivit cu art.1345 NCC.
În mod clar, dobândirea imobilului în procedura executării silite s-a făcut pentru prețul de 109.025,05 euro, astfel că la această valoare efectivă trebuie raportate pretențiile reclamanților și nu la o valoare estimată care nu a fost plătită, respectiv aceea de 145.366,73 euro.
Cu privire la refuzul acordării în beneficiul recurenților a dobânzii legale astfel cum reclamanții au solicitat, de la data adjudecării bunului imobil până la plata efectivă a debitului, curtea va constata că art.404 ind.1 alin.3 C. pr.civ., se referă la actualizarea sumei cu rata inflației, însă este evident că abia prin prezentul demers judiciar al reclamanților, ca efect al verificării jurisdicționale a legalității și temeiniciei pretențiilor invocate, li s-a recunoscut o creanță a cărei certitudine, întindere și exigibilitate au a fi stabilite abia la rămânerea irevocabilă a prezentului demers judiciar, iar pretențiile admise și validate azi de curte se referă la suma de 70.025,05 Euro.
Prin urmare, curtea va constata că tribunalul interpretat corect dispozițiile art.1535 NCC, în sensul că, abia de la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce recunoaște creanța reclamanților, născută dintr-o îmbogățire fără justă cauză, aceasta devine purtătoare de dobânzi și care nu pot fi acordate de la momentul solicitat de reclamanții, când creanța nici nu exista.
Nici critica privind acordarea integrală, în mod nejustificat, de către prima instanță a onorariului avocațial pretins de pârâții J. nu este întemeiată.
Curtea va constata că, față de obiectul și cauză juridică a prezentei spețe, de o complexitate relativ mare și cu un nivel valoric ridicat al obiectului litigiului, așa cum rezultă din capetele de cerere formulate pe cale principală, precum și față de munca efectiv depusă de avocatul pârâților J. suma acordată nu este una disproporționată în raport de criteriile de analiză, astfel că a fost acordată în mod justificat în totalitatea ei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de reclamanții S. T. și S. M. împotriva deciziei civile nr. 1198/25.11.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.02.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A.-M. N. C. P. M. G.
GREFIER,
A.-D. B.
Red. C.P. –24.02.2016
Tehnored. AB. –25.02.2016/2ex./SM
Prima instanță: Judecătoria Timișoara, Judecător: D. P.
Instanța de apel: Tribunalul T., Judecători: C. B., A. A.
| ← Cerere de ajutor public judiciar. Decizia nr. 55/2016. Curtea de... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
