Expropriere. Decizia nr. 152/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 152/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 152/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 152

Ședința publică din 16.09.2015

PREȘEDINTE: Rujița R.

JUDECĂTOR: F. Ș.

GREFIER:A. M. T.

S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții W. D., B. M. și B. C. împotriva sentinței civile nr. 421/27.02.2015, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul M. Timișoara, prin Primar, având ca obiect expropriere.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru pârât consilier juridic A. B., lipsă fiind reclamanții.

Ministerul Public este reprezentat de procuror B. E., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentanta pârâtului depune la dosar delegația sa de reprezentare.

Atât reprezentanta pârâtului, cât și reprezentanta Ministerului Public arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, curtea constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentanta pârâtului solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică pentru motivele arătate pe larg în întâmpinare.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe.

După dezbateri, dar înainte de închiderea ședinței de judecată se prezintă pentru apelanți av. P. V., care depune la dosar împuternicirea avocațială și solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

CURTEA

Deliberând asupra apelului, constată:

P. acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul T. la 21.10.2014 sub nr._, reclamanții W. D., B. M. și B. C. au chemat în judecată pârâtul M. Timișoara, prin Primar și au solicitat instanței să constate caducitatea parțială a Decretului de expropriere nr. 138/1985 în ceea ce privește exproprierea suprafeței de 161 mp înscrisă în CF nr._ Timișoara (nr. vechi 1886), nr. top._/2 și să dispună restabilirea situației anterioare de carte funciară prin reînscrierea parcelei nr. top._/2 în CF nr. 2230 Timișoara – actual CF nr._.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au dobândit imobilul situat în Timișoara, ., înscris în CF nr.2230 Timișoara, nr. top_/1, constând în casă, anexe și curte în suprafață de 189 mp. conform contractului de vânzare - cumpărare încheiat cu numita Cranciova C.-G. și autentificat sub nr. 2474/10.07.2006.

În cursul anului 2013, considerând că suprafața reală a curții este mai mare de 189 mp, au solicitat întocmirea unei documentații topografice, constatând că realitatea faptică a terenului nu corespunde cu înscrierile făcute în cartea funciară ca urmare a unor operațiuni cadastrale efectuate doar scriptic în baza unor decrete de expropriere, care în fapt nu s-au mai finalizat.

Verificând situația de carte funciară a imobilului, au constatat că acesta apare înscris în CF veche în extenso 2230 Timișoara, cu număr top. 5348 - casa și curte -400 m.p. și număr top. 5349 - gradină 13 în suprafață de 451 m.p., proprietatea soților Suceava V. și soția C. cu titlu de cumpărare în anul 1955.

În urma sistematizări zonei de penetrație dinspre Lugoj, prin Decretul de expropriere numărul 341/1977 se expropriază o suprafața de 58 m.p. din topograficul 5348 și topograficul 5349 în întregime, iar numărul topografic 5348 se dezmembrează în 2 numere topografice distincte: numărul 5348/1, casa și curte în suprafață de 350 m.p., și numărul 5348/2-teren în suprafață de 58 m.p.

Numărul topografic 5348/1 rămâne în CF veche nr.2230 (actual CF_), iar numerele topografice 5348/2 și 5349 se transcriu în CF nr. 2310 în favoarea Statului R. prin expropriere.

În anul 1985 se procedează la o noua expropriere în baza Decretului nr. 138/1985 cu motivația că este necesara amplasarea rețelei de încălzire centrală pentru blocurile din zonă; ca urmare a acestui decret, numărul topografic 5348/1, casa și curte în suprafață de 350 m.p. se dezmembrează în numărul topografic_/1, casa și curte în suprafață de 189 m.p. și numărul topografic_/2, teren în suprafață 161 m.p., care se transcrie în CF nr. 1886 Timișoara la poziția A6, cu situația neschimbata, adică proprietatea Statului R..

Terenul nu a fost folosit de Statul R. niciodată, fiind folosit de proprietarii imobilului din ..

În toate planurile elaborate există limite clare ale imobilului cu nr. top._ care s-a dezmembrat scriptic, nu și faptic și a fost folosit în continuare de foștii proprietari, iar actualmente de reclamanți în forma sa inițiala cu suprafața de 350 m.p., utilitatea publică în vederea căreia s-a efectuat exproprierea nefiind niciodată realizata. Așa a fost înstrăinat, așa a fost dobândit, deși în cartea funciară apărea mereu numărul top_/1 cu suprafața de 189 m.p.

Reclamanții au făcut mențiunea că pe terenul cu numărul top_/2 exista edificate anexe gospodărești aferente casei de locuit, cu racorduri și branșamente la rețelele stradale de apa, canal, electricitate, folosite de proprietarii imobilului, anexe pentru care se plătesc taxele și impozitele datorate statului.

În anul 1989 numita Suceava C. a moștenit cota de 1/2 din imobil în urma decesului soțului (conform mențiunilor de sub B9), iar în anul 1998 imobilul e moștenit de către Suceava D. (conform mențiunilor de sub B10), fiul defunctei.

În anul 2004, imobilul este înstrăinat de acesta în favoarea numitei Păstravanu M., (conform mențiunilor de sub B11), iar aceasta a donat imobilul numitei Cranciova C.-G. (conform mențiunilor de sub B15)

Au arătat că la data exproprierii celor 161 m.p. înscriși în CF nr. 1886 Timișoara, nr top._/2, imobilul se afla în proprietatea numitului Suceava D. și, conform actului denumit „împuternicire”, acesta nu a primit despăgubiri pentru terenul expropriat, împuternicindu-i să solicite retrocedarea terenului pe care-l folosesc și în prezent.

Având în vedere ca terenul nu a fost afectat de investiții și nici nu va putea fi afectat în viitor, nu a fost inclus într-un teren cu alta destinație (alei, spatii verzi, parcări ,etc), fiind doar transcris într-o carte funciară care nu are nici o legătura cu imobilul din ., reclamanții solicită restabilirea situației de carte funciara inițială, prin reînscrierea topograficului_/2 în CF nr. 2230 Timișoara - actual CF nr._ Timișoara, cu drept de folosința în favoarea proprietarilor actuali.

În drept, reclamanți și-au întemeiat cererea pe prevederile art. 35 și urm. din Legea nr. 33/1994

P. sentința civilă nr. 421/27.02.2015, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins acțiunea formulată de reclamanții W. D., B. M. și B. C. împotriva pârâtului M. Timișoara, prin Primar.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, analizând excepția lipsei calității procesuale active invocată prin întâmpinare, că potrivit art. 35 din Legea nr. 33/1994, „Dacă în termen de un an bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat sau, după caz, lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică. În acest scop, foștii proprietari vor fi notificați la adresa inițială comunicată expropriatorului în vederea plății despăgubirii cuvenite pentru imobilul expropriat.”

Aspectul că doar foștilor proprietari le este conferită calitate procesuala activă în a solicita restituirea imobilului rezultă și din dispozițiile art. 36 alin 2 din aceeași lege, care arata ca „tribunalul, verificând temeiurile cererii, va dispune retrocedarea, iar prețul imobilului se va stabili ca și în situația exproprierii, fără a putea însă depăși despăgubirea actualizata”, rezultând deci că dispunându-se retrocedarea imobilului, cei de la care a fost expropriat vor fi îndatorați și la restituirea prețului imobilului care le este retrocedat, preț care nu poate depăși despăgubirea primită la data exproprierii, actualizata.

Faptul că, potrivit declarației moștenitorului proprietarilor expropriați, făcută în cadrul împuternicirii date la 13.05.2011 (fila 47 dosar), antecesorii săi ar fi refuzat încasarea despăgubirilor pentru imobil, nu modifica în vreun fel legitimarea procesuală activă, recunoscută de lege doar foștilor proprietari.

După cum reiese din cartea funciara nr. 2230 Timișoara și din anexa Decretului nr. 138/1985, suprafața de teren de 161 mp, nr. cadastral_/2, a fost expropriata de la Suceava V. și Suceava C., în prezent decedați, al căror moștenitor este, potrivit mențiunilor din aceeași carte funciara, Suceava D., astfel încât doar acesta ar putea justifica o eventuala calitate procesuală activă. Faptul că reclamanții folosesc terenul, nu conferă acestora calitate procesuală activă, întrucât, prin constatarea caducității exproprierii, terenul s-ar întoarce în patrimoniul foștilor proprietari expropriați, aceștia fiind ținuți la restituirea eventualelor despăgubiri primite și la plata, pe viitor, a impozitului aferent imobilului. De aceea revine foștilor proprietari alegerea de a solicita sau nu retrocedarea terenului, operațiunea presupunând aprecieri legate de oportunitatea unor angajamente financiare față de stat, foștii proprietari neputând fi siliți să se reîmproprietărească. D. în urma restituirii imobilului către foștii proprietari, aceștia pot conferi reclamanților, în mod legal, un drept de folosința asupra terenului. Un asemenea drept nu a putut fi conferit în mod valabil asupra parcelei_/2 la momentul vânzării-cumpărării parcelei învecinate (nr. cadastral_/1) câtă vreme, la acel moment, parcela_/2 era în proprietatea Statului R., fiind inalienabila. În plus, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2474/10.07.2006 de către BNP Asociați Ciorica-M., reclamantele W. D. și B. M. au cumpărat exclusiv parcela_/1, constând în casa și curte în suprafața de 189 mp, obiectul contractului fiind clar determinat.

Potrivit împuternicirii depuse la fila 47, moștenitorul foștilor proprietari expropriați, Suceava D., i-a mandatat pe W. D., B. M. și B. C. „să rezolve prin acte legale redobândirea dimensiunilor exacte ale curții conform cu realitatea 350 mp”, însă cererea de chemare în judecata a fost formulata de aceștia în nume propriu, iar nu în numele mandantului.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 248 C. pr. civ. raportat la art. 35 și 36 alin 1 din Legea 33/1994, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și a respins cererea de chemare în judecată.

Cât privește excepția lipsei de interes a acelorași reclamanți, analiza acesteia a fost considerată superflua odată cu admiterea excepției lipsei calității procesuale active.

Împotriva sentinței civile nr. 421/27.02.2015 a Tribunalului T. au declarat apel în termenul legal reclamanții W. D., B. M. și B. C..

În motivarea apelului, reclamanții au arătat că în mod greșit s-a reținut excepția lipsei calității lor procesuale active.

Caducitatea, au arătat reclamanții apelanți, este acea cauză de ineficacitate ce constă în lipsirea actului juridic valabil încheiat de orice efecte datorită intervenirii unei împrejurări ulterioare încheierii sale și care este independentă de voința autorului actului juridic. Nerealizarea interesului public avut în vedere la data exproprierii are ca efect caducitatea actului de expropriere cu privire la imobilul expropriat.

Caducitatea ca stare de fapt poate fi invocată de orice persoană care justifică un interes legal protejat. Cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței acestei stări de fapt, are calitate procesuală activă dacă justifică un interes juridic protejat. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond. În practica judiciară în mod constat s-a statuat că un interes legitim justifică și un deținător de facto al unui bun. Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Au arătat că terenul în litigiu este deținut de ei de peste 30 de ani, iar pe terenul în cauză se află amplasate anexele gospodăriei, construite anterior exproprierii acestuia; necontestarea efectelor actului de expropriere ar avea ca efect o posibilă invocare a dreptului statului asupra acestor construcții, care nu au fost niciodată expropriate, după cum pentru terenul expropriat nu s-au acordat niciodată despăgubiri foștilor proprietari.

Având în vedere că instanța nu s-a pronunțat asupra fondului și este necesară efectuarea expertizei topografice pentru stabilirea situației cadastrale a terenului, au solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu motivarea că reclamanții nu justifică în cauză calitatea procesuală activă.

Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, cu dispozițiile art. 476 alin. 1, art. 477 și art. 479 alin. 1 C. pr. civ. și cu probatoriul administrat în cauză, instanța constată că apelul reclamanților este neîntemeiat, urmând a fi respins pe considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În mod corect prima instanță a reținut lipsa calității procesuale active a reclamanților în raport cu art. 35 din Legea nr. 33/1994, conform căruia „Dacă în termen de un an bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat sau, după caz, lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot să ceară retrocedarea lor”.

Reclamanții susțin în apel că orice persoană care justifică un interes legal protejat poate să ceară constatarea caducității (ca stare de fapt) unui act juridic, iar interesul lor în speță rezultă din faptul că dețin terenul în litigiu de peste 30 de ani și niciodată nu a fost afectat unei utilități publice.

Faptul că folosesc acest teren nu le conferă însă și legitimarea procesuală activă pentru o acțiune întemeiată pe art. 35 din Legea nr. 33/1994, o asemenea legitimare fiind conferită doar foștilor proprietari și, eventual, moștenitorilor acestora.

De altfel, reclamanții nu au titlu asupra terenului de 161 mp din CF nr._ Timișoara, nr. top._/2, fiind proprietari doar asupra imobilului cu nr. top._/1, casă și curte cu o suprafață de 189 mp, imobil pe care l-au cumpărat în anul 2006 de la numita Cranciova C. –G., iar nu de la proprietarii inițiali Suceava V. și Suceava C., cei cărora li se expropriase parcela nr. top._/2.

Față de aceste considerente, în baza art. 480 alin. 1 C. pr. civ., Curtea va respinge apelul declarat de reclamanții W. D., B. M. și B. C. împotriva sentinței civile nr. 421/27.02.2015, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul M. Timișoara, prin Primar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de reclamanții W. D., B. M. și B. C., cu domiciliul procedural ales în Timișoara, ., jud. T., împotriva sentinței civile nr. 421/27.02.2015, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul M. Timișoara, prin Primar, cu sediul în Timișoara, ., nr. 1, jud. T..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.09.2015

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

Rujița RAMBUFlorin Ș.

GREFIER,

A. M. T.

Red: RR/18.09.2015

Teh: AMT/6 ex./24.09.2015/ 4 ex. .="PlainText"> Instanța de fond:Tribunalul T. – M. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Expropriere. Decizia nr. 152/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA