Expropriere. Decizia nr. 25/2016. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 25/2016 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-02-2016 în dosarul nr. 25/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CATIM:2016:004._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 25
Ședința publică din 10 februarie 2016
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: Prof. univ. dr. L. B.
GREFIER: M. M.
S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamanții B. A. T. și B. E. și de pârâtul S. ROMÂN PRIN COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI TIMIȘOARA împotriva sentinței civile nr. 3021/21.10.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 03.02.2016, când pronunțarea a fost amânată pentru termenul de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
În deliberare, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3021/21.10.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții B. A. T. și B. E. în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
În consecință, au fost majorate despăgubirile acordate prin Hotărârea de Stabilire a Despăgubirilor nr. 61/15.09.2011 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 255/2010 - Consiliul Local Lugoj de la suma de 5.250 lei la suma de 6.978 lei; a fost respinsă în rest cererea; a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a avut în vedere că prin cererea înregistrată la data de 22.12.2011, reclamanții B. A. T. și B. E. au chemat în judecată pârâtul S. Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța:
- să dispună anularea procesului verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 61/15 septembrie 2011 și a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 61/15 septembrie 2011 în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirii pentru .;
- să constate acordul de voință al părților, pe de-o parte al reclamanților B. A. T. și B. E., iar de cealaltă parte a pârâtului cu privire la plata sumei de 107.753 lei pentru terenul expropriat și să dispună obligarea pârâtului la plata sumei astfel convenită;
- să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de daune, respectiv contravaloarea prejudiciului cauzat.
În motivare, au arătat că prin HG nr. 1232/6 decembrie 2010 s-a declanșat procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Lugoj-D.”, expropriator fiind S. Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.
Prin Anexa I la hotărâre a fost stabilit amplasamentul și a fost alocată suma de 156.000 mii lei pentru plata despăgubirilor pentru titularii dreptului de proprietate a căror imobile urmau a fi expropriate, iar Anexa nr. 2 la HG nr. 1232/2010 cuprinde tabelul cu imobilele supuse exproprierii. Conform procesului verbal anexat, la 06.01.2011 au fost efectuate formalitățile de publicitate prevăzute de Legea nr. 255/2010, afișându-se la sediul Primăriei Municipiului Lugoj Anexa nr. 2 a HG nr. 1232/06.12.2010 cuprinzând numele și prenumele proprietarilor, numărul cadastral și suprafața afectată exproprierii, Anexa nr. 1 a HG nr. 1232/06.12.2010 cu planul de situație avizat de OCPl T. în care sunt evidențiate imobilele afectate, oferta de despăgubire pentru terenurile afectate de lucrare, notificarea intenției de expropriere, tabel cuprinzând persoanele expropriate ce au luat la cunoștință de notificare, modele de cereri și registrul de cereri.
Au arătat că, fiind de bună credință, au acceptat ca pentru un mp de teren expropriat să primească suma de 27,9 lei, cu toate că pentru varianta de ocolire a Municipiului Lugoj, S. Român a plătit 15 euro/mp persoanelor ale căror terenuri au fost expropriate, unele dintre ele alăturate celor preluate pentru autostradă.
Lista cu persoanele expropriate și sumele cuvenite fiecăreia a fost publicată în ziar și a fost afișată la sediul Primăriei Municipiului Lugoj, reclamanții regăsindu-se la poziția 61 pentru nr. cad. expropriat 404.546 în suprafață de 3.511 mp, valoarea despăgubirii fiind de 107.753 lei, aceasta fiind suma pentru care și-au dat acordul. Ulterior, însă, a fost adoptată HG nr. 492/2011 (publicată în M.Of. nr. 412/14.06.2011) care a modificat Anexa 2 a HG nr. 1232/2010 în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, valoarea despăgubirilor acordată reclamanților fiind diminuată drastic la suma de 5.250 lei, fiind înfrânt acordul de voință de expropriatorul care a stabilit unilateral aceste despăgubiri cu care reclamanții nu sunt de acord. Astfel, după cum rezultă din adresa nr. 775/06.01.2011 ce cuprinde tabelul persoanelor expropriate care au luat la cunoștință de notificarea intenției de expropriere, tabel în care se regăsește și semnătura reclamanților (la acea dată fiind afișat și tabelul cu sumele), este de netăgăduit că aceștia au fost de acord cu exproprierea doar pentru această sumă.
În perioada imediat următoare s-a notificat începerea procedurii de expropriere în baza Legii nr. 198/2004, reclamanții nemaiputând dispune, conform legii, de teren.
Art. 44 alin. 3 din Constituția României și art. 1 din Protocolul I Adițional la Convenția europeană a drepturilor omului prevăd că exproprierea pentru cauză de utilitate publică se poate face numai după o justă și prealabilă despăgubire, deoarece, în caz contrar, ar exista o încălcare a dreptului de proprietate al expropriatului. Or, au arătat reclamanții, ei se află în această situație și, câtă vreme și-au dat acordul pentru suma solicitată prin prezenta acțiune iar expropriatorul, unilateral, a stabilit o altă sumă cu care nu sunt de acord, au promovat prezenta cerere de chemare în judecată orice probă prevăzută de lege, care în urma dezbaterilor ar fi utilă și concludentă.
În drept, au invocat art. 480 Cod civil, Legea nr. 255/2010 și Legea nr. 33/1994.
Pe cale de întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii, în parte ca inadmisibilă și în parte ca neîntemeiată învederând, în esență că, pe de o parte cuantumul despăgubirilor a fost stabilit în mod legal și, pe de altă parte, că solicitarea privind validarea susținutului acord de voință intervenit între părți cu privire la cuantum excede temeiului de drept pe care și-au întemeiat acțiunea.
Din probatoriul administrat, instanța a reținut că S. Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a expropriat prin Decizia nr. 1167/16.08.2011 un teren aflat în proprietatea antecesoarei reclamanților, prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 61/15.09.2011 dispunându-se acordarea unei despăgubiri în cuantum de 5.250 lei pentru terenul situat în Municipiul Lugoj, având număr cadastral_, în suprafață de 3.511 mp, categoria arabil în extravilan.
În cauză a fost efectuată inițial o expertiză imobiliară evaluatorie având ca obiectiv stabilirea cuantumului despăgubirilor la data întocmirii raportului de expertiză, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994. Întrucât pe parcursul soluționării cauzei Curtea Constituțională s-a pronunțat prin două decizii în sensul că sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 este neconstituțională, instanța a dispus efectuarea unei completări a expertizei astfel efectuată pentru a se stabili valoarea despăgubirilor la data exproprierii.
Ulterior, a fost efectuată o expertiză de o comisie formată din trei experți pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor la data realizării transferului dreptului de proprietate, aceștia redactând trei rapoarte de expertiză diferite.
Instanța a constatat că opinia domnului expert I. V. este foarte diferită de cele ale celorlalți doi experți (I. R. U. și M. D.) care au exprimat opinii foarte apropiate și a înlăturat opinia celui dintâi (numit la cererea reclamanților), întrucât acesta nu a întocmit raportul de expertiză cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994.
Stabilind valoarea terenului, ceilalți doi experți au folosit metoda comparației și au luat în considerare prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ – teritorială la data realizării transferului dreptului de proprietate (15.09.2011). Domnul expert I. R. U. a stabilit valoarea terenului ca fiind în cuantum de 4.564 lei (1,30 lei/mp), luând în calcul șase contracte, patru fiind încheiate în anul 2010 (două în luna februarie, unul în luna octombrie și unul în luna noiembrie), iar două în luna octombrie 2011.
Cum, prin deciziile sus-menționate, Curtea Constituțională a decis că valoarea bunului expropriat nu poate fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului, instanța a apreciat că valoarea despăgubirilor trebuie stabilită doar în raport cu contractele de vânzare cumpărare încheiate în luna octombrie 2011, acesta fiind și punctul de vedere al domnului expert M. D. care, calculând valoarea terenului raportându-se doar la contractele încheiate în luna menționată, a stabilit o valoare de 1,52 lei mp, ceea ce înseamnă o despăgubire în cuantum de 5.337 lei.
Cei doi experți au stabilit ca daună pierderea subvenției acordată pentru parcelele de teren care, în urma dezmembrării datorate exproprierii, rămân cu o suprafață mai mică de 3.000 mp, întrucât pentru aceste suprafețe nu se acordă subvenție, domnul I. R. U. stabilind în acest sens o valoare de 1.641 lei, iar domnul M. D. suma de 3.345 lei, calculând-o pentru următorii 25 de ani.
Tribunalul a reținut că opinia expertului I. R. U. este mai bine argumentată și că nu există justificare a calculării ei pentru 25 de ani (cum a reținut celălalt expert) întrucât pentru o asemenea perioadă prejudiciul nu are caracter cert, motiv pentru care a reținut că reclamanților li se cuvine pentru pierderea subvenției suma de 1.641 lei.
A mai reținut instanța că acordarea celorlalte daune stabilite de expertul M. D. nu se justifică,pentru următoarele considerente:
Reclamanții nu a probat că au cumpărat un teren în suprafață egală cu cea expropriată și au suferit vreun prejudiciu, prin urmare dauna pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren nu are caracter cert. La fel, daunele rezultate din creșterea distanței de la Lugoj până la . în sud- vestul tronsonului de autostradă și din construirea pe această parcelă a unui canal de descărcare a apelor fluviale nu reprezintă un efect direct al exproprierii, ci al construirii autostrăzii, astfel că ele nu se încadrează în categoria daunelor la care se referă art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, pentru acestea putând fi solicitate,eventual, despăgubiri pe calea dreptului comun.
Rezultă, a concluzionat tribunalul, că reclamanților li se cuvine o despăgubire în cuantum de 6.978 lei, superioară celei de 5.250 lei acordată de expropriator.
Reclamanții au solicitat instanței de judecată și să constate că a intervenit acordul de voință al părților, pe de-o parte al reclamanților B. A. T. și B. E., iar de cealaltă parte a pârâtului, cu privire la plata sumei de 107.753 lei, pentru terenul expropriat de la reclamanți, în suprafață de 3.511 mp, pentru construirea autostrăzii Lugoj-D. și obligarea pârâtului la plata sumei convenită de părți, menționată mai sus.
În continuare, instanța a constată că terenul a fost expropriat potrivit dispozițiilor Legii nr. 255/2010, lege care, în art. 22 alin. 1 și 3 reglementează procedura pe care o poate urma expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor stabilite de expropriator. Cum procedura de soluționare a unei asemenea contestații este cea prevăzută de prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, judecătorul cauzei nu poate stabili alt cuantum al despăgubirilor decât cel calculat potrivit dispozițiilor art. 26 și 27 din această lege.
Exproprierea reprezintă un transfer forțat al dreptului de proprietate justificat de existența unui interes general care primează față de interesul individual al proprietarului. Pentru realizarea exproprierii nu este necesar acordul proprietarului, nici în ceea ce privește transferul dreptului de proprietate și nici în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, în acest caz nefiind vorba despre un preț (element esențial al unui contract) ci despre despăgubiri cuvenite proprietarului deposedat de bunul său. Nefiind necesar acordul proprietarului pentru realizarea exproprierii, un eventual acord privitor la cuantumul despăgubirilor ar produce efecte juridice doar în condițiile legii speciale care reglementează procedura exproprierii. Or, reclamanții nu au depus la dosarul cauzei un acord realizat potrivit dispozițiilor Legii nr. 255/2010 pe care instanța să-l poată valida.
Pentru aceste considerente, văzând și cuantumul redus al pretențiilor admise, tribunalul a dispus conform celor mai sus-arătate.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții B. A.-T. și B. E. și apel pârâtul S. Român reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
Pe calea recursului (a cărui calificare ca fiind apel au arătat că se impune) reclamanții au solicitat, în principal, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare Ia prima instanță iar în subsidiar, modificarea ei în parte cu consecința admiterii în tot a cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată.
În motivare, au învederat că prima instanță a admis în parte cererea de chemare în judecată reținând că prețul stabilit de doi dintre experți pentru teren ar fi apropiat, fără a face vreo referire și fără a arăta de ce nu a luat în considerare concluziile expertului V. I. în condițiile în care probele administrate demonstrau pertinența concluziilor sale, ele coroborându-se cu contractele de vânzare cumpărare depuse la dosar de reclamanți, contracte care reflectă prețurile reale cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel cu cel expropriat, spre deosebire de concluziile expertului U. I., vădit părtinitoare și contrare prevederilor art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994 care obligă judecătorul să stabilească valoarea despăgubirilor ținând seama de contracte si să compare concluziile lucrării de specialitate cu „oferta și cu pretențiile formulate de părți”, ceea ce instanța de fond nu a făcut. D. expertiza efectuată de dl. expert V. I. este în concordanță cu prețul cu care se vând imobilele de același fel din unitatea administrativ teritorială și cu practica CEDO, expertul arătând argumentat motivele pentru care opiniile celorlalți doi experți nu sunt corecte (încălcarea criteriilor de determinare a valorii reale de piață a imobilului și a daunelor, față de contractele de vânzare-cumpărare existente la dosar).
Au arătat că instanța nu își poate întemeia hotărârea exclusiv pe concluziile experților ignorând prevederile legale, întrucât hotărârea nu poate fi lăsată la aprecierea unor experți care iau în considerare doar câteva contracte pentru a concluziona că prețul acolo indicat este cel cu care se vând imobile în unitatea administrativ teritorială; or, este clar că în unitatea teritorială au fost încheiate mai multe contracte, însă expertul U. a ales dintre ele doar un număr de șase, și anume pe cele favorabile pârâtului, iar instanța nu a fost preocupată să solicite ca OCPI T. sau Primăria Lugoj să comunice toate contractele încheiate în perioada de referință și nici nu a luat în considerare probele contrare expertizei astfel întocmită. De aceea, au concluzionat recurenții, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca OCPI să depună toate contractele încheiate și astfel să se stabilească valoarea corectă a terenului expropriat.
Au invocat că instanța de fond a luat în considerare valoarea terenului expropriat stabilită de expertul D. M. și daunele stabilite de expertul U. I., fără o motivare pertinentă, înlăturând total opinia expertului V. I., limitându-se la simpla afirmație potrivit căreia nu ar fi fost respectate dispozițiile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, fără vreo explicație, ceea ce atrage incidența art. 304 pct. 7 C.pr.civ., consecința fiind casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare.
Au făcut trimitere la prețurile stabilite de părți într-un număr de opt contracte de vânzare-cumpărare pe care le-a individualizat în cuprinsul recursului, învederând că acestea constituie comparabile elocvente pentru stabilirea valorii reale de circulație a suprafeței expropriate întrucât, potrivit legii, la valoarea terenului trebuie adăugate și daunele suferite ca urmare a exproprierii (fărâmițarea unei parcele mari, costuri pentru redobândirea unui teren similar, inconvenientul deplasării la ., imposibilitatea construirii sau plantării de arbori pe . apropiere a autostrăzii etc.).
Au arătat că, fiind o instituție juridică de drept public care constă în achiziția forțată, cu titlu oneros, pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii și sub control judiciar, a unor bunuri imobile proprietate privată, exproprierea se supune exigențelor art. 481 C.civ. întărite și de prevederile art. 44 alin. 3 și 6 din Constituție. Or, în cauză, deși recurenții și-au dat acordul pentru suma de 7 euro/mp, S. Român nu mai recunoaște acea ofertă, făcând o quasinaționalizare, pentru că suma propusă nu este o dreaptă despăgubire în sensul legii.
Au arătat că în mod deosebit expertul U. (dar și expertul D.) se raportează Ia contracte de vânzare-cumpărare al căror obiect îl constituie terenuri care nu corespund cu terenul în litigiu, nici din punct de vedere al poziționării, nici al anului efectuării tranzacției sau al categoriei de folosință, considerând nerelevante contractele invocate de reclamanți din motive neconforme realității și contrazicându-și propriile opinii. În plus, prețul pe care îl propune reprezintă mai puțin de o treime din prețul minim rezultat din expertizele camerelor notarilor publici, expertiza astfel întocmită contravenind atât legii, cât realității pieței imobiliare (art. 8 din HG nr. 53/2011). Deși pe calea notelor de ședință depuse la ultimul termen de judecată au învederat necesitatea refacerii expertizei întrucât au depus la dosar și alte contracte, instanța a respins în mod greșit această cerere, dispozițiile art. 304 pct. 7 C.pr.civ. fiind, astfel, incidente, au mai susținut recurenții.
Au criticat cuantumul onorariului stabilit de experți, arătând că este mult mai mare decât valoarea terenului expropriat, inclusiv din această perspectivă rezultând că valoarea stabilită este incorectă și au criticat acordarea doar a 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în condițiile în care reclamanții au plătit aproximativ 10.000 lei doar onorariu experți.
În continuare, au arătat că în mod greșit a respins prima instanță cererea privind validarea acordului intervenit între părți cu privire la cuantumul despăgubirilor, fiind încălcate atât dispozițiile tranzitorii ale Legii nr. 255/2010, cât și principiul neretroactivității legii civile consacrat constituțional, în condițiile în care transpunerea în practică a acestui principiu presupune ca procedura de notificare și despăgubire a deținătorilor de imobile aici reglementată să se aplice exclusiv exproprierilor realizate după . a acestui act normativ.
Astfel, tribunalul a reținut că, deși conform art. 31 din Legea nr. 255/2010 „orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a legii se consideră valabilă”, totuși art. 32 ar menționa că „în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi”. Această motivare nu lămurește și nu convinge, întrucât dacă ar fi așa, art. 31 nu și-ar mai găsi în niciun caz aplicabilitate din momentul intrării în vigoare a legii; or, la acea dată, singura documentație tehnică valabilă era cea prin care s-a stabilit valoarea de 107.753 lei, art. 32 având alt sens decât cel pe care i-l dă instanța de fond, referindu-se la modalitatea de emitere a hotărârilor și la modul de contestare a acestora, în nici un modificarea despăgubirilor deja stabilite. Câtă vreme HG nr. 492/2011 nu exista la data intrării în vigoare a Legii nr. 255/2010, pentru situația reclamanților (procedura de expropriere demarată sub imperiul Legii nr. 198/2004 și a HG nr. 1232/2010) era incident exclusiv art. 31 din Legea nr. 255/2010. Chiar din nota de fundamentare a HG nr. 1232/2010 rezultă că a fost întocmit de un evaluator autorizat ANEVAR, angajat de către expropriator un raport de evaluare prin care a fost stabilită cu titlu de despăgubire suma de_ lei aferentă suprafeței totale de 7.797.789 mp, planurile cu amplasamentul lucrării fiind avizate de OCPI T., pentru terenurile din perimetrul Municipiului Lugoj, valoarea pe mp fiind stabilită la 27,9 lei (~7 euro/mp).
Cum pârâta însăși recunoaște, „a fost adus la cunoștință publică tabelul cuprinzând propunerile de despăgubiri pe categorii de imobile, stabilite de evaluatori autorizați, în baza Legii nr. 198/2004”, ceea ce se coroborează cu adresa nr. 775/06.01.2011 cuprinzând tabelul persoanelor expropriate care au luat la cunoștință de notificarea intenției de expropriere - aici regăsindu-se și semnătura reclamanților - ceea ce demonstrează acordul de voință al acestora cu privire la expropriere și la suma propusă, sumă care a fost si mediatizată în ziarul Primăriei Lugoj. De asemenea, în cererile de acordare a despăgubirilor formulate, au menționat expres că „luând act de conținutul ofertei de despăgubire a expropriatorului, în temeiul Legii nr. 255/2010, declarăm că suntem de acord cu această ofertă și cu condițiile exproprierii și, în consecință, solicit plata despăgubirilor pentru imobilul compus din teren în suprafață de 3511 mp”, la acea dată singura ofertă fiind de 7 euro/mp, aceasta fiind suma pentru care au fost de acord cu exproprierea.
Ulterior, deși anterior intrării în vigoare a HG nr. 492/11.05.2011 intervenise acordul menționat, expropriatorul a demarat o nouă procedură, finalizată prin emiterea procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor și a hotărârii de stabilire a despăgubirilor, noua valoare fiind de cca. 20 de ori mai mică decât valoarea inițială, fiind încălcat dreptul de proprietate al reclamanților și cel la o justă și prealabilă despăgubire consacrat de art.1 din Primul Protocol Adițional la CEDO, de art. 44 alin. (3) din Constituția României și de art. 1 din Legea nr. 33/1994, inclusiv prevederile art. 481 Cod Civil, art. 44 din Constituția României și ale Declarației Drepturilor Omului și a Cetățeanului fiind încălcate, faptul că, urmare a realizării unui nou raport de evaluare imobiliară, expropriatorul a înțeles să diminueze drastic despăgubirile oferite inițial modificând HG nr. 1232/2010 prin HG nr. 492/2011 neavând relevanță juridică în ceea ce îi privește pe proprietarii care au acceptat expres sumele acordate inițial, prevederile acestei hotărâri de guvern aplicându-se situaților născute după .. În speță a intervenit acordul de voință pentru suma de 107.753 lei care reprezintă o compensație pentru pierderea dreptului de proprietate, spre deosebire de cea menționată în hotărârea contestată, disproporția între cele două sume fiind majoră, prin adoptarea HG nr. 492/2011 de stabilire unilaterală a despăgubirilor creându-se un dezechilibru vădit între părți, ceea ce este inadmisibil si contrat regulilor unui stat de drept, au mai arătat reclamanții.
Cu privire la susținerile din primă instanță referitoare la inexistența procesului-verbal încheiat între reclamanți și expropriator prin care să se ia act de acceptarea ofertei de expropriere și la faptul că oferta nu s-ar fi întâlnit cu acceptarea cu consecința lipsei unui acord de voință valabil au solicitat a se observa că în dosarul administrativ al comisiei de expropriere se găsesc atât tabelul cu proprietarii expropriați, parcelele expropriate și sumele aferente afișat la sediul Primăriei Lugoj, cât și cererile semnate și depuse la data de 13.01.2011 prin care domniile lor au menționat sub semnătură că „declar că sunt de acord cu această ofertă și cu condițiile exproprierii și în consecință solicit plata despăgubirilor pentru imobilul în suprafață de 3511”, astfel că nu se poate susține că, anterior adoptării HG nr. 492/2011, nu s-ar fi format acordul de voință cu privire la cuantumul despăgubirilor.
Recurenții au făcut trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului de proprietate privată și a ingerinței autorităților publice în exercitarea dreptului, a respectării bunurilor și a reglementării folosinței acestora, cu referire expresă la cauza Arsenovici contra României pentru a argumenta susținerile referitoare la încălcarea raportului rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și posibilitățile de apărare a dreptului de proprietate și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
În drept, au invocat dispozițiile art. 3041, art. 312 C.pr.civ. raportat la art. 304 ind.1, pct. 7 și 9 C.pr.civ.
La termenul de judecată din 13.01.2016, instanța a calificat ca fiind apel calea de atac urmată de reclamanți, având în vedere că suma solicitată cu titlu de despăgubiri prin cererea de chemare în judecată (107.753 lei + 10.000 euro) depășește valoarea de 100.000 lei avută în vedere de dispozițiile art. 282 ind. 1 C.pr.civ. care stabilesc cazurile în care hotărârile date în primă instanță nu sunt supuse apelului.
Pe calea apelului, pârâtul S. român reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată.
În motivare a arătat că majorarea cuantumului despăgubirilor de la suma de 5.250 lei acordată reclamanților la suma de 6.978 lei este consecința încălcării dispozițiilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994.
Astfel, stabilind despăgubirile pe cale judiciară, instanța de fond a avut în vedere concluziile separate ale domnului expert D. în ceea ce privește valoarea reală de circulație a terenului expropriat și opinia separată a domnului expertul U. în ceea ce privește calculul echivalentului prejudiciului cauzat prin expropriere.
Domnul expert D. a făcut calculul printr-o medie ponderată a prețurilor de vânzare-cumpărare rezultate din două contracte încheiate în anul 2011 și a obținut o valoare de 1,52 lei/mp. Analizând imobilele ce au făcut obiect al celor două contracte, a arătat pârâtul, se constată că terenul în suprafață de 3624 mp – obiect al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2569/03.10.2011, prețul vânzării fiind de 5.000 lei (1,37 lei/mp), corespunde criteriilor impuse de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/2994, suprafața acestui teren fiind foarte apropiată de cea a terenului în litigiu; pe de altă parte, terenul înstrăinat prin al doilea contract are suprafața de 1208 mp, mult mai mică decât terenul evaluat.
În consecință, a învederat pârâtul, atât acest expert cât si instanța ar fi trebuit sa stabilească valoarea reală a terenului expropriat ca fiind de 1,37 lei/mp.
În continuare, a arătat că domnul expert U. a calculat daune pentru lipsa subvenției pentru terenul în suprafață de 2264 mp rămas în proprietatea reclamanților Ia valoarea de 1.641 lei fără a identifica prejudiciul care să îi îndreptățească la despăgubire pe reclamanți.
Pentru a stabili existența daunelor și cuantumul acestora, experții au obligația identificării existenței/inexistenței prejudiciului suferit de reclamanți de pe urma exproprierii, putând lua în considerare doar probele care fac dovada existenței unui prejudiciu cert și actual sau previzibil a se produce în viitor și care ar justifica creșterea indemnizației pe criteriul imposibilității continuării în condiții de rentabilitate a activității pe suprafața de teren rămas si pe rațiuni de pierdere a unor foloase economice (ÎCCJ, decizia de casare pronunțată în dosarul nr._ ), iar prima instanță avea obligația să verifice dacă a fost identificat un prejudiciu cert și actual care să justifice acordarea de daune datorate pierderii subvenției pentru parcelele de teren a căror suprafață rămâne inferioară celei de 3.000 mp în urma exproprierii.
Or, a susținut pârâtul, în cauză nu se justifică acordarea de daune datorate pierderii subvenției, câtă vreme instanța de fond nu a verificat existența acestui prejudiciu și nici modul de calcul al acestei valori.
Acest tip de daună, a arătat în continuare, nu trebuie acordat reclamanților întrucât terenul nu a fost cultivat, iar aceștia nu au făcut dovada ca au beneficiat de subvenție anterior exproprierii.
În drept, a invocat prevederile art. 287, 296 C.pr.civ.
Pe cale de întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea apelului declarat de reclamanți.
Examinând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate și în baza art. 295 alin. 1 C.pr.civ., instanța reține următoarele:
Având în vedere că reținerea caracterului întemeiat al susținerilor apelanților reclamanți referitoare la acordul de voință intervenit cu privire la cuantumul despăgubirilor ar face inutilă examinarea celorlalte critici ale părților, instanța va examina cu prioritate aceste susțineri ale reclamanților.
Astfel, prin HG nr. 1232/06.12.2010 dată în aplicarea Legii nr. 198/2004 au fost declanșate procedurile de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Lugoj – D.”, proceduri ce au vizat și terenul reclamanților.
Potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004 în forma în vigoare la data publicării hotărârii de guvern, „Transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului … și în administrarea expropriatorului operează de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condițiile prezentei legi”. Rezultă, astfel, că nici evaluarea terenului și nici notarea în cartea funciară a intenției de expropriere (operațiuni anterioare emiterii de către comisie a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor) nu aveau ca efect preluarea dreptului de la proprietarul terenului.
În cauză, procesul verbal și, respectiv, hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor în favoarea reclamanților au fost emise la 15 septembrie 2011, sub imperiul Legii nr. 255/2010 care a abrogat Legea nr. 198/2004. Câtă vreme, conform celor mai sus-arătate, exproprierea terenului nu a avut loc anterior, iar procedura urmează legea în vigoare la momentul derulării, fiecare act juridic este supus normei legale sub imperiul căreia se realizează.
În consecință, faptul că procedura de expropriere a început să se deruleze sub imperiul Legii nr. 198/2004 și a HG nr. 1232/2010 (în forma inițială) nu atrage ultraactivitatea acestor acte normative, în condițiile abrogării legii și ale modificării HG nr. 1232/2010, astfel că nu sunt întemeiate susținerile conform cărora HG nr. 492/2011 ar încălca principiul neretroactivității legii, hotărârea de guvern fiind dată în aplicarea Legii nr. 255/2010, în vigoare la data exproprierii.
Corespunde realității că, potrivit art. 31 din legea de abrogare, orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a legii se consideră valabilă, însă art. 32 prevede că, în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi. Or, în cauză, procedura de expropriere privindu-i pe reclamanți era în curs de desfășurare la data apariției legii, nefiind emisă hotărârea comisiei (producătoare de efecte juridice în sensul celor mai sus-arătate), astfel că urmarea procedurii (inclusiv sub aspectul stabilirii unor noi valori de despăgubire) este conformă legii, expropriatorul având obligația de a utiliza în vederea determinării despăgubirilor doar expertiza realizată în condițiile actului normativ de expropriere în vigoare la data la care hotărârea a fost emisă, respectiv Legea nr. 255/2010.
În condițiile Legii nr. 255/2010, decizia de expropriere emisă în baza art. 9 constituie titlu pentru predarea imobilului și, în termen de 5 zile de la emiterea ei, expropriatorul numește comisia de verificare a dreptului de proprietate și constată acceptarea sau neacceptarea de către proprietar a cuantumului despăgubirilor (art. 18 din lege). Se observă că reclamanții nu și-a dat acceptul cu privire la cuantumul despăgubirilor rezultate din urmarea procedurii derulate în baza Legii nr. 255/2010 (și oferite de expropriator), astfel că nu există acordul de voință cu privire la acest cuantum, acord a cărui validare a fost cerută.
În consecință, susținerile apelanților reclamanți vizând acordul intervenit între proprietari și expropriator cu privire la suma de 107.753 lei sunt nefondate, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 22 alin. 3 din Legea nr. 255/2010 care, stabilind condițiile în care cuantumul despăgubirilor poate fi contestat, face trimitere la dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
În continuare, instanța reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994 „exproprierea de imobile se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire…”, că art. 8 alin. 2 din Legea nr. 255/2010 în forma în vigoare la data exproprierii dispune că „în termen de 30 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligația prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri” și că art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994 stabilește că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, alineatul 2 al aceluiași articol statuând că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială…și de daunele aduse proprietarului… luând în considerare și dovezile prezentate…”.
Actele normative menționate (în concordanță cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO) consacră caracterul just (drept) al despăgubirii pentru imobilele expropriate și precizează explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligația legală atât în sarcina instanței, cât și în sarcina experților de a ține seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel, adică cu aceleași caracteristici) în zona respectivă.
Raportând aceste considerente la situația dedusă judecății, instanța reține că între opiniile experților desemnați în cauză există diferențe atât cu privire la prețul terenului expropriat, cât și cu privire la daunele cauzate prin expropriere, aspecte invocate de părțile apelante care au criticat (din perspective opuse) sumele acordate de prima instanță.
Conform celor mai sus-arătate, pentru a valida concluziile domnului expert D. M. privitoare la prețul terenului expropriat (1,52 lei/mp) prima instanță a avut în vedere că acesta a calculat valoarea terenului raportându-se doar la contracte de vânzare cumpărare încheiate în luna octombrie 2011, în acord cu cele statuate prin Decizia nr. 380/26 mai 2015 a Curții Constituționale cu privire la data exproprierii ca moment de referință pentru stabilirea prețului în sensul art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994 (data astfel reținută de prima instanță nefiind contestată în cauză).
Contrar susținerilor reclamanților apelanți, prima instanță a motivat înlăturarea opiniei domnului expert V. I. asupra prețului, tribunalul reținând că acesta nu a realizat raportul de expertiză cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 (f. 10 alin. 1 sentință). Instanța de apel va valida această constatare a primei instanțe, având în vedere că - stabilind prețul de 3,16 euro/mp - expertul a făcut o medie aritmetică a prețurilor rezultate din contractele încheiate în perioada 2011-2015 (filele 92, 95, 179 dosar fond). Singurul contract de vânzare-cumpărare din anul 2011 luat în calcul de expert a fost cel autentificat sub nr. 5992/16.12.2011 la BNP D.-C. R., însă, date fiind caracteristicile acestuia (caz de înstrăinare având cumpărător o societate comercială și obiect un număr considerabil de parcele ce formează . de folosință vie, pășune, fâneață și teren de/cu construcții), el nu vizează o vânzare obișnuită în sensul normei mai sus-menționată (fila 102-104 dosar). Pe de altă parte, referirea apelanților la contractele avute în vedere de domnul expert U. I. este nerelevantă, câtă vreme prima instanță nu a validat concluziile acestuia cu privire la prețul terenului ci,după cum s-a arătat, pe cele ale expertului D. M..
În ceea ce privește contractele folosite drept comparabile de acest expert pentru a stabili prețul de 1,52 lei/mp teren, instanța de apel reține că ele au ca obiect înstrăinări de natura celor la care se referă dispozițiile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994. Faptul că unul dintre ele, respectiv cel autentificat sub nr. 2570/3.10.2011 vizează o suprafață inferioară celei expropriate nu este de natură să îl scoată de sub incidența menționatei norme, cum nefondat susține pârâtul apelant, câtă vreme legea nu impune condiția deplinei identități între comparabile.
Referitor la comparabilele folosite,reclamanții apelanți au solicitat prin apărător (fila 36 dosar) ca instanța să efectueze demersuri în vederea obținerii unor noi contracte de vânzare-cumpărare pentru stabilirea valorii reale a terenului expropriat. Cererea a fost respinsă, câtă vreme, pe de o parte, reclamanții nu au făcut dovada că demersuri în acest sens, pe care le-ar fi făcut personal pe parcursul soluționării litigiului, ar fi avut ca efect un refuz nejustificat al vreunei instituții și, pe de altă parte, ei înșiși arată că au depus la dosar un număr suficient de contracte de care instanța să țină seama la stabilirea valorii corecte a terenului (fila 7, alin. 6 dosar apel).
Cu privire la aceste contracte, instanța de apel reține următoarele:
Pentru termenul de judecată din 14.10.2015, reclamanții au solicitat ca tribunalul să oblige experții să reevalueze valoarea terenului prin prisma celor patru contracte depuse la dosar (filele 227-235 dosar fond). Cererea fost respinsă de prima instanță pentru motivele arătate în încheierea de ședință din 14.10.2015, iar instanța de apel constată că ele nu se constituie în comparabile în sensul art. 26 mai sus-arătat, situațiile juridice asupra cărora părțile contractante au convenit fiind evident diferite de cea din prezenta cauză.
Astfel, contractul autentificat sub nr. 394 a fost încheiat în luna februarie 2012, dată situată cu patru luni după exproprierea în cauză (filele 228-229); contractul autentificat sub nr. 2038 vizează un teren intravilan și a fost încheiat cu un an înainte de expropriere (filele 230-231); cel autentificat sub nr. 2928 vizează o înstrăinare către un profesionist - societate comercială (filele 232-233), iar din toate contractele depuse la dosar rezultă că majoritatea covârșitoare a tranzacțiilor cu teren în zonă au fost încheiate între persoane fizice; în fine, contractul autentificat sub nr. 2048 vizează un teren intravilan (ceea ce explică prețul de aproape 10 euro/mp) și nu unul amplasat în extravilan, cum este cel expropriat (filele 234-235).
În ceea ce privește contractele la care reclamanții au făcut referire în cuprinsul apelului (fila 5 dosar), instanța reține că primele patru dintre cele aici enumerate au fost examinate în cele ce preced, iar celelalte (în număr de patru) sunt încheiate în perioada septembrie 2012 – mai 2013, cu mult ulterior datei exproprierii terenului în litigiu.
În consecință, văzând că prima instanță a făcut corecta aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. 1, 2 din Legea nr.33/1994 referitoare la stabilirea valorii reale a terenului, Curtea va respinge ca nefondate criticile privitoare la acest aspect formulate de apelanți.
Instanța constată, însă, că sunt întemeiate criticile pârâtului referitoare la includerea de către tribunal în despăgubirea cuvenită reclamanților a daunei reprezentând pierderea subvenției cuvenită pentru terenul rămas în proprietatea reclamanților.
Astfel, în cauză nu numai că nu s-a făcut dovada că anterior exproprierii (și, deci, anterior diminuării suprafeței terenului rămas sub limita de 3000 mp) reclamanții ar fi primit vreo sumă cu acest titlu, dar, mai mult, apărătorul ales al acestora a arătat la termenul de judecată din 03.02.2016 că reclamanții nu au beneficiat de menționata subvenție.
În consecință, instanța de apel va înlătura din suma cuvenită reclamanților cu titlu de despăgubiri această componentă și va reține că, în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea sumei de 5.337 lei reprezentând valoarea terenului expropriat.
Corespunde realității că suma datorată de pârât reclamanților stabilită conform considerentelor mai sus arătate (5.337 lei) o depășește pe cea de 5.250 lei acordată prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor contestată de reclamanți.
Având în vedere dispozițiile art. 28 alin. 1 din lege potrivit cărora „Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî” și văzând că diferența dintre cele două sume este de 87 lei, respectiv mai puțin de 2% din suma acordată de pârât, făcând și aplicarea dispozițiilor art. 28 alin. 2 din lege, instanța de apel apreciază că, în contra susținerilor reclamanților, nu se impune anularea procesului verbal și a hotărârii de stabilire a despăgubirilor contestate în cauză.
Cu privire la susținerile reclamanților apelanți privind cuantumul onorariului solicitat de experți, Curtea reține că, prin înscrisul de la fila 227 al dosarului primei instanțe, reclamanții au arătat că onorariul depășește „cu mult valoarea terenului expropriat, ceea ce este inadmisibil”, fără, însă, să conteste explicit, punctual și motivat modul în care experții au stabilit sumele solicitate cu acest titlu, astfel că aceste critici nu pot fi examinate ca motive de netemeinicie ori nelegalitate a hotărârii apelate.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 296 alin. 1 C.pr.civ., instanța va admite apelul declarat de pârâtul S. Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr. 3021/21.10.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamanții B. A. T. și B. E. și va schimba în parte sentința apelată în sensul că va respinge în tot cererea reclamanților și va respinge apelul declarat de reclamanți împotriva aceleiași hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâtul S. Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr. 3021/21.10.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamanții B. A. T. și B. E..
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că respinge în tot cererea reclamanților.
Respinge apelul declarat de reclamanții B. A. T. și B. E. împotriva aceleiași hotărâri.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.02.2016.
Președinte, Judecător,
F. Ș. Prof. univ. dr. L. B.
Grefier,
M. M.
Red. FȘ/12.02.2016
Tehnored. MM/6 ex/23.02.2016
Instanță fond: Tribunalul T. – jud. I.-A. D.
Se comunică:
Reclamanți - B. A. T., B. E.
- domiciliul în Lugoj, ., jud. T.
Pârât - S. Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara – sediul procedural ales la cab. av. C. C. – Timișoara, . nr. 3, .
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara – Timișoara, jud. T.
Emis 4 comunicări
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Grăniţuire. Decizia nr. 15/2016. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
